Am venit pe lume …

într-o frumoasa dimineață de Florii, în mijlocul unei familii iubitoare de intelectuali, cu bune premize materiale.

Din păcate, asta s-a întâmplat înainte de moartea lui Stalin și dincoace de Cortina de fier. Deoarece povestesc în românește, înțelegeți despre care parte e vorba – cea de est.

Așa că, ursitoarele m-au înzestrat cu un frumos dosar pătat, foarte pătat.

Ei, cum e viața unei familii cu dosar rău în mijlocul unei dictaturi? Cum o vede un copil? Care poate fi evoluția acestuia ca adult într-o asemenea societate? – Asta veți afla în continuare.

Dedulciții

Obișnuiții cu ceva plăcut, cei care au descoperit un lucru bun, cei care au prins gust pentru ceva, cei învățați / dedați cu binele, cei deprinși cu un viciu, cei obișnuiți cu o singură prostituată ca parteneră de sex sau prostituata obișnuită cu un singur client – cam astea-s definițiile expresiei.

Privim un ping-pong – două tururi la locale, anticipate. Sincer, eu le vreau pe amândouă. Numai că dedulciți, nu, pe niciuna. După declarațiile unui lider pesedeu, la două tururi, ăștia „de dreapta” se aliază și ei pierd, ori asta e nedemocratic, adică e nedemocratic ca psd să piardă. Ba chiar a stabilit și un procent umilitor pentru primării psd rămase.

Cam la fel și cu parlamentarii psd în pericol de șomaj în caz de anticipate sau dedulciți la speciale pentru mandate întregi, în pericol să le piardă.

Cum s-o juca, vom vedea. Oricum voința manifestă a unei mari părți a electoratului, cea reacționară, nu pare a conta prea mult pentru aleșii dedulciți, un moft. Totuși, ei, alegătorii nu sunt nici prostituatele cu care s-au dedulcit, nici prostituate dedulcite.

Hoții… veniră iarăși, fiindcă se dedulciseră ca calul la tărâțe – P. Ispirescu.

Petre-Ispirescu-230723

Foto: intercogito.ro

Un moft

marcel-ciolacu-18687178

L-am citat pe Ciolacu, actual șef interimar al psd (sublinierea Vasilicăi care continuă cu iluziile) vorbind despre anticipate.

De ce este un moft? Fiindcă, la actualul scor electoral, mai mult de jumătate din aleșii psd vor rămâne șomeri, fiindcă toți aleșii vor rămâne fără pensia specială cuvenită pentru mandate întregi.

Sunt sigur că se vor opune din răsputeri. Mie, sumele implicate – reducerea și pierderea indemnizației, pierderea specialelor, mi se par uriașe. Ciolacu a vrut să ne transmită că, la banii lor, sunt un moft. Îi cam dau dreptate Ciolacului (doar acum). Totuși, se pare că oamenii au greutăți și ar trebui să-i înțelegem, au nevoile lor (mari), au planurile lor, unii au împrumuturi de la bănci de sute de mii de euro, poate mai mari, au și ei un cache flow planificat. De ce să fim răi?

La urma urmelor, și votul care spune că lumea s-a cam săturat de psd, e tot un moft. O mai țineți minte pe nora lui dracnea, săracilor?

Această prezentare necesită JavaScript.

Foto: a3.ro, digi24.ro, cotidianul.ro

Așteptând să mori

De când te naști, asta faci. Uneori, nașterea și moartea vin la pachet dar, nu doresc o postare morbidă.

În intervalul de timp dintre cele două momente este viața. Mi-a plăcut definiția vieții de pe blogul Ratacit printre litere – nebunie, pasiune, vise. Aș adăuga creație – să faci ceva după puterile tale. Să sădești un pom, să …

Cei mai mulți, vor să ajungă oameni mari. De fapt, vor ajunge ceea ce doresc cu adevărat, în subconștientul lor, chiar dacă n-o știu. Oricum, nu ceea ce declară.

Dar, ce se întâmplă după ce s-au împlinit, s-au realizat? Ies la pensie și … așteaptă să moară – cei mai mulți. Încep să aibă mai mult grija caprei vecinului, crește stresul. Au multe griji fără rost, nejustificate. Unii uită de ce nu-și mai pot vedea nepoții, uită de ce le-au plecat copiii. Și, se vând pentru 100 de lei care se vor devaloriza repede, se vând și pe ei, și pe nepoții cărora nu le mai dau vreo șansă de întoarcere. Îmi aduc aminte de o prietenă dragă, fostă colegă de serviciu, care spunea privind coada de persoane în vârstă din Duminica Orbului, 1990: „Pe voi ce vă mai așteaptă, doar mormântul. Mie îmi distrugeți ultimii ani de viață.” Chiar așa a fost. Din păcate, au fost chiar ultimii ei ani de viata (Succesul PSD).

Dar oamenii aceia au votat pentru liniștea noastră, așa-i învățase Ilici, asta li se injectase în cei peste 40 de ani. Și, au stat liniștiți („stați liniștiți tovarăși …„), veniră mineriade, cei care trebuiau au luat bine cârmele. Oameni din ăștia ghidau minerii – pe ăsta l-am văzut la Universitate. Pentru ei, Universitatea era doar piața aceea care li se spusese că e rău famată, plină de droguri și de valută deși, chiar și muncitoarele de la APACA vroiau valută la pachet cu Petrică.

În sfârșit, au trecut anii, oamenii aceia chiar au murit, asa cum erau, în nemernicia lor. Menționez că eu le doresc viață îndelungată unora, din ăia pe pensii babane speciale, doar, doar justitia și-o face treaba. Bine, dacă au murit, cine ne mai asigură liniștea? Păi, cum cine? Scoatem pe unii la pensii speciale pe la 40 de ani c-or fi obosiți, angajăm pe banii din buget cât mai mulți. Nu contează dacă fac ceva, nu contează dacă ar ști să facă ceva, doar nu dăm de la noi. Ăștia ar trebui să fie noua masă electorală, noua masă de manevră. Că, dacă vine ăilalți, le ia specialele, îi afară, le ia pensiile.

Desigur că la citirea acestor mârșave rânduri, mulți se vor revolta – pensia este un drept câștigat, este garantată. Asupra acestei garanții am ceva rețineri. Dacă vrei să garantezi funcționarea unui calculator, mai pui unul alături. Pică primul, merge al doilea. La fel, orice sistem militar. Dar cine garantează pensiile? Nu mă refer la speciale, alea nu mă interesează. Ce se intamplă dacă nu mai sunt bani? Ne împrumutăm. Da, ne împrumutăm o dată, ne mai împrumutăm o dată, o facem și a treia oară, poate și a patra. Dar, la un moment dat, se va rupe ața. Prin 2027, încep decrețeii.

Fără a disculpa guvernanții care de 30 de ani încoace nu au intreprins nimic notabil, cred că este încă un cadou sau un blestem de la ceașcă și ai lui.

Oare la fel este peste tot? Ăștia pe care-i hulim, din vest, la care totul se socotește, sunt la fel? Am cunoscut foarte mulți pensionari în călătoriile mele – oameni liniștiți cu adevărat, fără probleme, fără stresul zilei de mâine. Sunt oameni care, odată la pensie, așteptând să moară ca și la noi, încearcă să-și umple din golurile pe care inerent li le-a lăsat viața, de exemplu, să vadă lumea. În economiile performante, mai sociale sau mai puțin sociale, se practică mai multe sisteme pentru finanțarea pensiilor. Nu știu care-i mai bun, mai performant. Dar, este clar că guvernanții noștri nu au făcut nimic pentru a găsi antidotul otrăvii pe care a lăsat-o ceașcă. Chiar dimpotrivă, au pus sare pe rană, s-au folosit de acest sistem mizerabil.

În închiere, cum zicea ceașcă, introduc ceva optimist: nu-mi iau măsurile, nu mă interesează.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), default quality

Clasa deștepților

Aveam altceva în plan dar, evenimentele, așa letargice cum sunt, mă obligă să schimb ordinea. Ieri, avu loc o ședință psd la Buzău, leagănul Ciolacului. Claudiu Manda, Olguțu, a spus „Nu o să mai susținem proști în funcții publice ca să ne facă de râs”. Apoi a continuat „pentru că munca noastră de multe ori ne-o aruncă la coș capacitatea de a vorbi a unora sau altora pe care din păcate i-am sprijinit. Toți acolo în CEx să ne asumăm greșelile, dar să nu le mai facem”. Cred că foarte ușor vi-l puteți închipui pe Olguțu cu fața lui impenetrabilă de spion șef rostind sentința și explicația alambicată pe ton uniform, ușor indignat.

Apoi, ca nu cumva Ciolacu să aibă vreo îndoială în ce privește propria persoană, a adăugat „Sincer, am venit să-l vad pe Marcel la el acasă. Cred că e foarte important să vedem dacă are capacitatea să construiască o echipă și să funcționeze în echipă. La cum l-am văzut eu și la cum vă văd pe dumneavoastră, colegii lui, cum vă raportați la el, cred că Marcel e bun de președinte PSD național. Cred că Marcel e vulpoiul de care e nevoie în fruntea PSD.”

Rezultă din cele de mai sus:

  • După ce-i sorbea ințelepciunile din gușiță, Olguțu o face la rândul lui proastă pe Veo care l-a promovat pe el și pe nevastă-sa.
  • Confirmându-și caracterul plin de atașament față de șefi, Olguțu îl perie grețos și pe Ciolacu.
  • Pentru Olguțu, vulpoiul este contrariul prostului, deșteptul.
  • E clar că cei de față la acea adunare sunt excluși deci, la alegerile din Buzău a fost crema psd, clasa deștepților. Ar trebui trimiși toți la olimpiada de socialism științific.

Minunat. Un exemplu de înțelepciune și caracter Olguțu ăsta. Sunt sigur că, dacă m-ar cunoaște, m-ar dușmăni profund. Dar nu-i bai, e mult mai periculos să-ți fie prieten. Aștept momentul când va afla asta Ciolacu.

Cred că Olguțu se închipuie un James Bond superior, după cum Vasilica credea că e Ileana Cosânzeana.

Mi-aduc aminte cum definea dracnea europarlamentarii psd – cei mai patrioți. Între timp, ne-a spus patriota Rovana prețul corect. De ce n-ar fi la fel și cu deștepții?

Ce-i de făcut? Cred că-mi schimb iconul din câne în vulpoi și trec naș la psd.

Prieteni-caine-si-vulpe-Norvegia

Foto: cristi-raraitu.blogspot.com

Letargie

După schimbarea de putere, previzibil cu un parlament ostil și în an electoral, Sică și ai lui a luat ceva măsuri dar, cam cu încetinitorul, departe de a fi atât de radical cum mi-aș fi dorit eu și o parte a electoratului.

Sub aspectul percepției, imaginea personală a Mandolinei s-a îmbunătățit. Și Cîțu a evoluat la capitolul comunicare. Ministrul Vela a lovit, insuficient după părerea mea, jandarmeria și s-a ales cu niște documente compromițătoare în spațiul public (nu discut acum dacă sunt sau nu făcute). Poate ar fi bine ca Sică și miniștrii lui să iasă pe Tv și să-și declare clar, deschis, intențiile și rațiunile. De exemplu, fiindcă … trebuie să … Altfel, lasă loc interpretărilor și comentariilor.

La capitolul lucruri pozitive (nu le denumesc realizări), rețin ținerea în frâu a cursului, un început de curățare a administrației, adoptarea unui buget. La nerealizări, insuficienta reducere a cheltuielilor de salarizare bugetare, alegerea dintr-un tur a primarilor, ne-eliminarea specialilor, ș.a. Subliniez acceptarea unor traseiști, uitând soarta PNȚ, care n-a știut să-și aleagă oamenii. Aștept anticipatele.

În ce privește Justiția, sunt în continuare ezitări. Nu sunt pentru desființarea neapărată a Secției Speciale, sistemul de control al justiției trebuie să existe. Problema este personalul care face asta – aici au fost probleme la DNA, aici sunt probleme la SS. Dar se pot găsi în România profesioniști în ale justiției deasupra oricăror influențe?

În rest, obișnuitele bâlbâieli gen Caracal unde se insistă pe recunoașterea faptelor – nici o justiție nu acceptă recunoașterea ca dovadă incriminatorie. Făptașul este nevinovat până când sistemul aduce, demonstrează, produce, dovezile. Acum aud că l-au întrebat pe D. Chițoiu dacă vorbea la telefon în momentul accidentului. De ce ar recunoaște acesta? Anchetatorii ar fi trebuit să fie deja în posesia datelor furnizate de companiile de comunicații.

În tonul subdezvoltării, a mai murit cineva la Floreasca prăjit de Dorei. Și mie erau să mi-o facă acum vreo trei ani, Doreii.

Partidul din cvasi-opoziție nu se schimbă de loc. Sunt dintre cei care îi doresc desființarea, chiar trecerea în ilegalitate fiind de fapt o bandă dar, este nevoie de un partid autentic de stânga, deci cu alți oameni.

Pe plan extern, asistăm la ping-pong-ul America-Iran cu ceva victime colaterale – cei călcați în picioare la înmormântare și, foarte posibil, prăbușirea unui avion. Singurul punct pozitiv, obținerea recunoașterii de către Iran a intenției de obținere a bombei nucleare.

Cum vă spuneam – letargie, mă plictisesc.

ec56h-the-symptoms-of-digestive-problems-in-your-cat-hero-cat

Foto: royalcanin.com

Răzbel și pace

Urmăresc cu atenție evenimentele din Orientul Mijlociu. Interese economice se intersectează, diferențe culturale și religioase chiar în sânul musulmanilor. O zonă care ne-a influențat mereu în ultimii 1.000 de ani. Este în firea lucrurilor ca civilizații diferite să concureze pentru hegemonie.

Chiar perioadele de aparentă prietenie au fost însoțite de conflicte lăturalnice. Indiferent de aparenta cauză, conflictul a fost permanent, mocnit. Odată cu încercările de obținere a armei atomice, era clar că un deznodământ se apropie.

Sunt diferențe mari între cele două civilizații. Atunci când Iranul a încetat a mai fi un stat laic, am fost uimit de atrocitățile apărute. Oameni omorâți pentru vina de a fi folosit hârtia higienică. Dar să nu omitem atrocitățile petrecute chiar la noi, în România, la sfârșitul secolului XX, chiar și în 2018. E de ajuns un impuls pentru ca genele răului uman să-și arate imediat colții.

Prin septembrie 1977 am fost la o ședință CAER la Kislovodsk, URSS – o zonă specială pentru turism și sănătate, sunt două-trei în Europa. Ce înseamnă CAER v-am explicat deja în Plăceri, Minerii, Fără ’89?.

Așadar, eram marele șef al unei mari delegații formate din mine și translator – eram printre ultimii chiar și în CAER. Am fost chestionat cu privire la grevele din Valea Jiului care tocmai avuseseră loc. În sfârșit, mi-a venit rândul să țin speech-ul fiindcă rușii nu puteau da paharul pe gât fără asta – cuvântări peste cuvântări. Până la litera R, vorbitorii cam epuizaseră tot ce era legat de întrunire. Ca atare, m-am limitat la a menționa că lucrările noastre sunt destinate exclusiv omului și păcii, propunând un toast în cinstea frumoaselor femei care participau și, credeți-mă, KGB-iste sau nu, erau frumoase și destule.

Imediat, a venit la mine un tip mărunțel, iute, care mi-a spus în românește „Dea Domnul să fie pace”. Era un machedon, născut la Izmail, medic militar colonel, cardiolog în Kislovodsk, extrem de autoritar cu subalternii. Lucrase câțiva ani în RDG, era căsătorit cu o poloneză cu care avea două fetițe. Cu mine a fost foarte cald, m-a purtat a doua zi prin regiune în căutarea unor piese de mașină, aveam Lada atunci. M-a dus la o cârciumă locală la prânz, un fel de mandatar. unde am mâncat un mușchi de vită mai fraged decât orice mușchi de porc pe care l-am servit vreodată. Era fezandat (ne-a explicat cârciumarul secretul cu ezitări) câteva zile în foi de ceapă. Se servea cu salată din pătrunjel de Caucaz (asemănător cu hasmațuchi, dar mai puțin aromat), salată fără vreun sos, care se mușca din mână. La final, ne-am întrecut care să plătească masa dar, cârciumarul care era pacientul lui a făcut cinste.

Revenind, dacă de dictatură ați putea fugi, dacă o faceți la timp (Despre dictatură), de război e mult mai greu, practic imposibil. Așa că închei și eu cu

Dea Domnul să fie pace!

porumbel-alb

Foto: transilvaniareporter.ro

Sărbători

Sărbătorile comune ar trebui să fie bucurii în viața oamenilor – nu se muncește, se petrece cu mâncare și băutură, se iese la munte, la mare sau la iarbă verde. Chestia cu se mănâncă este o reminiscență comunistă – de la foametea aceea ni se trage. Marea dilemă – avem musafiri, ce le dăm de mâncare – fiindcă așa le acordăm cinstea supremă.

Peste ai noștri au trecut tot felul de sărbători. De la defilările de 7 noiembrie ale anilor ’50 la care clasa muncitoare înfrunta de cele mai multe ori o vreme câinoasă, până la 10 Mai, Ziua Independentei, a Regelui, mutată de comuniști pe 9 mai, ca să nu mai fie a Regelui și să coincidă cu sărbătoarea rusească a sfârșitului războiului.

Vedeți, pasiunea de măsluire a istoriei nutrită de comuniști este din totdeauna. Dar, se limitau doar la istorie?

Sunt dintre aceia care-i neagă dreptul la o cruce pe mormânt lui ceașcă. Nu fiindcă a fost un criminal. Fiindcă simbolul religiei noastre nu poate fi legat de cei care au dărâmat biserici, care nu au avut Dumnezeu. Cum să nu dușmănească ei pornirea care unește sufletele atunci când rostesc într-un glas „Adevărat a-înviat„, singura unanimitate reală.

La fel cu Moș Crăciun, un simbol religios, legat de Nașterea Domnului, care aduce bucurii copiilor. Nu era acceptabil pentru niște lepre ca ei. Drept care l-au desființat, inventând un alt moș – Moș Gerilă, unul pe care nici corectorul de limbă română Linux nu-l cunoaște. Eu, însă, profitor și pe vremea aceea, cum mă caracterizează un alt blogger, îi acceptam pe ambii moși, adică aveam pretenția la două rânduri de cadoriseli – și de Crăciun, și de Anul Nou.

mos-gerila

Și uite-așa, Moș Gerilă venea în mijlocul colectivelor de oameni ai muncii de la orașe și sate, adus de comuniști să împartă copiilor cadouri. Copiii spuneau cu nețărmurită bucurie și mândrie patriotică (de mici erau patrioți) poezii despre toarășu și toarășa.

Oricum, pe vremea aceea, Crăciunul era, de cele mai multe ori, o zi lucrătoare ca toate celelalte. Dacă se nimerea duminica, inventau ceva ca să nu lase lumea să se bucure, de exemplu, scoteau la muncă voluntară, la deszăpezit.

Prigoana era mai mare de Paști. Totdeauna se găsea de lucru la măturat străzi, trebuia să-ți faci sectorul. Uneori, era frig rău în Duminica Paștilor dar, asta era cu atât mai bine fiindcă trebuia să suferim, să fim pedepsiți.

1 Decembrie, astăzi ziua națională, a fost ignorată vreo 30 de ani. Abia pe la sfârșitul anilor ’70 marii patrioți și-au adus aminte de Marea Unire, fără a fi sărbătoare. Țin minte că, în scurta mea armată, m-au pus unii să fac o prelegere pentru pifani, să le explic cum devine cazul.

Ce ți-e și cu sărbătorile astea – azi sunt, mâine nu mai sunt. Mai ales când ai de-a face cu impostori – în funcții, în credință, în istorie – impostorul, impostor rămâne.

646x528de-impostori-ca-propunerile

Foto: barticada.wordpress.com, adevarul.ro, curentul.info

Cât durează 20 de ani?

Vă mai aduceți aminte de „oracolul din Dămăroaia”, Brucan? Eu  mi-amintesc râsul lui găunos, batjocoritor, amuzat de prostia înconjurătoare. „Pentru a deprinde democrația, ro­mâ­nii vor avea nevoie de 20 de ani” – când a spus asta eram încă prins de entuziasmul schimbării. Totuși, mi-am dat seama că are dreptate, s-a dovedit că am fost optimist.

Brucan a mai făcut un enunț valabil: „… după ’89 clasa capitaliștilor s-a format în prin­ci­pal pe socoteala statului, prin rapt din valorile imobiliare, din fondurile fixe și chiar din capitalul social al în­treprinderilor de stat. Este o afirmație care definește milionarii de carton care poluează economia și politica românească.

Dar oare ce înseamnă deprinderea democrației?

  • E democratic să avem un candidat la președinție care nu stăpânește limba română?
  • E democratic să avem o guvernare care timp de 3 ani să fie preocupată de slăbirea justiției în scopul rezolvării propriilor probleme penale?
  • E democratică cheltuirea bugetului pentru constituirea unei noi mase electorale?
  • E democratic ca cel mai important (încă) partid să fie asemenea unui grup infracțional organizat?
  • E democratic să avem o administrație, la toate nivelurile și în toate ramurile, dominată de impostori?
  • Este democratic regimul preferențial al aparatului de represiune care și-a dovedit utilitatea înainte de ’89, acum 30 de ani, dar și după aceea, cel mai recent la 10 august 2018, oameni a căror singură calitate generos răsplătită este ADN-ul dezaxat?
  • Este democratic faptul că, de 30 de ani, deși se cunosc vinovații, să nu existe condamnați (cu prea puține excepții) pentru crimele dinainte de ’89, pentru crimele din ultimii 30 de ani?
  • Este democratic să se petreacă atrocități înainte, în ’89, după ’89, adică la finalul secolului XX într-o țară europeană, fără consecințe asupra autorilor fizici și morali?
  • Este democratic ca nimeni să nu-și asume răspunderea pentru starea noastră de înapoiere cronică?

După 30 de ani, cred că răspunsul la toate aceste întrebări este NU. Multe din probleme de mai sus puteau fi soluționate de justiție. Deși acest sistem este generos răsplătit de stat, eficiența justiției nu m-a satisfăcut.

Oare noi n-am știut ce să facem cu libertatea? Oare tot noi suntem de vină? Sau, cei care au controlat sistemul opresiv dinainte de ’89, în decembrie ’89, și după ’89 sunt aceeasi păpușari?

Și atunci, cine este de vină? Leprele care au profitat de slăbiciunile noastre, sau noi, pentru că le-am permis? Cât mai durează 20 de ani?

Această prezentare necesită JavaScript.

Foto: incorectpolitic.com

Vă recomand

Nu o fac des, aproape de loc. Este o povestire impresionantă – 30 de ani de la Revoluție. Iadul de pe Aaron Florian, numărul 4.

Gândiți-vă că personajele negative ale acestei istorisiri, în opinia mea niște dezaxați cu ADN-ul acela, este posibil să trăiască printre noi. Ba chiar, să trăiască bine, pe pensii speciale. Îmi înțelegeți Pizma?

N-Giurcanu-foto-George-Stanca-1536x1022

Foto: George Stancu, evz.ro

Comemorare

Astăzi, a avut loc la PE o comemorare a eroilor morți acum 30 de ani pentru căderea comunismului – 1.142 oameni au murit. Asta e cifra avansată acolo asupra căreia nu am o certitudine. Nu știu dacă trebuie să ne mândrim cu acest eveniment. Sigur, ni s-a făcut o onoare în PE. Totuși, acum 30 de ani nu numai noi am înlăturat dictatura – a căzut Zidul Berlinului, a fost înlăturat comunismul din Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia. Însă, doar la noi, asta s-a făcut cu sacrificii umane.

Nu este singurul record tragic pe care-l deținem. Am fost singura țară cu o serioasă rezistență armată la instaurarea comunismului. Victimele au fost mult mai multe decât în alte părți, încă de la începutul comunismului. În anii ’50, la populația de vreo 17 milioane de locuitori ai României, erau peste 300.000 închiși în lagăre, pușcării, canal, sistemul de reeducare. Nu avem un total al morților – condamnați la moarte, omorâți în altercațiile cu securitatea, lichidați în sistemul punitiv. Oricum, morții s-au înșirat pe tot parcursul celor peste 40 de ani de comunism.

În aceste zile de aducere aminte, dau peste unii (încerc să evit peiorativele) care-l plâng îndurerați pe ceașcă. Trebuie să vă spun că pe vremea lui ceașcă era interzis să-l plângi pe Dej. Ei îl pot evoca acum pe ceașcă tocmai fiindcă s-au jertfit alții pentru porția lor de libertate.

Întru susținerea durerii lor, amintesc de marile realizări – metrou, canal – ce tari eram noi.

V-am povestit în Plăceri că participam la niște ședințe, ținute prin locuri de unde nu puteam fugi, cu alți reprezentanți ai țărilor lagărului socialist – erau polonezi, unguri, cehoslovaci, bulgari, est-germani, cubanezi și, desigur, sovietici. Întrunirile erau tehnice dar, aveam acces la diferite statistici, aflam despre stadiul tehnic al celorlalți. În ciuda marilor noastre realizări, eram ultimii, alături de bulgari și cubanezi. Asta înseamnă că înțeleapta politică nu ne dusese nici măcar la nivelul celorlalți sateliți din lagăr.

Iar, dacă e să ne comparăm cu vestul, și pe acolo, prin țările vestice s-au făcut investiții, s-au făcut multe metrouri și lucrări de anvergura canalului, chiar mult mai ample. Totuși, nu a trebuit să fie omorât nimeni, nu a trebuit să fie înfometați în masă pentru asta. Ba, mai mult, nivelul lor de trai a devenit din ce în ce mai ridicat, au dus-o tot mai bine.

Ceașcă, în afara calității de criminal direct sau indirect, prin sistemul pe care-l conducea, responsabil pentru o mare parte a morților de acum 30 de ani, este autorul subdezvoltării noastre.

comemorare

Foto: ziuaconstanta.ro

Poșta Română

Nostalgicilor, ai căror bunici erau mulțumiți de venirea rușilor, n-o să le placă. Poșta a rămas una din relicvele comunismului.

În satul bunicilor materni, Poșta funcționa într-o clădire nu prea mare, închiriată de la bunicul meu, chiaburul (Spaime), cel care aștepta americanii. Nu am date ferme dar, cred că așa a fost de când bunicul a construit-o. Acolo erau telefoanele, acolo era telegraful. De fapt, compania se numea Poșta, Telegraf, Telefon, Radio – P.T.T.R. „Radio” venea de la „radioficare” – vechile „difuzoare” de la sate, sistem care a funcționat cam până prin 1970. Și eu sunt nostalgic. Mi-aduc aminte de copilăria mea când mă uitam la centralista care vorbea pe nas și stabilea diferite legături cu fișele centralei manuale învârtind din când în când dinamul.

Dar, ce s-a întâmplat după ’90? Am intrat în era comunicațiilor. Ai ceva de transmis, o faci live cu un interlocutor de pe cealaltă parte a Pământului. Un document este trimis instantaneu. Sunt unii care susțin că s-ar putea face și amor online dar, eu sunt sceptic.

Un timp, poșta a încercat să țină pasul. Apăruseră curierii privați. A înființat și poșta niște servicii expres de mai multe categorii. Ulterior, cel puțin unul a fost „privatizat”. Peste ani, telegramele au dispărut (posibil ca serviciul să existe dar, tehnic e cu totul altceva). S-a mai legat de niște scandaluri imobiliare. S-a separat de telecomunicații care au devenit Romtelecom – n-aveam fax, trebuia să dau fax-uri afară, mă prezentam cu trei copii la serviciul public, una pentru mine, una pentru „poștă”, una pentru? Asta era în 1992. Deși clădirile erau comune poștă și centrală telefonică, la marea privatizare poșta a fost văduvită de majoritatea activelor imobiliare. În sfârșit, poșta nu a fost suficient de flexibilă, n-a putut ține pasul, a ajuns să vândă deodorante. Având în vedere cifra de afaceri a companiilor private de curierat, putem trage ușor concluzia că poșta n-a avut parte de un management real.

Prin 2000 am primit o scrisoare recomandată, de o oarecare importanță pentru mine, la o adresă unde am o proprietate dar, nu locuiesc. Am găsit avizul și m-am dus s-o ridic. Dar, surpriză – nu mi-au dat-o, nu aveam domiciliul acolo. Credeți-mă, măcar după otrava pe care o mai presar pe acest blog, că e preferabil, mai ales pentru un funcționar public, să nu mă supere. Deci, scandal, chemat diriginta, tras de urechi – jignesc rău fără să folosesc invective. Justificarea era un regulament al poștei din 1963 după care încă funcționau. Am reclamat la Direcția Poștei – regulamentul, diriginta, funcționara – iar vă rog să mă credeți pe cuvânt, fac acest lucru cu un adevărat talent. Ei, până la urmă, a trebuit să mă supun și să le arăt actul de proprietate, nu se auzise pe atunci de GDPR. Gândiți-vă, la ce protocoale se supunea regulamentul anului 1963.

Ce servicii, cu adevărat poștale mai asigură poșta azi? Autoritățile continuă s-o folosească, susținând-o financiar deși, nu este un serviciu sigur de corespondență. Fiscul care te obligă să-ți declari adresa de mail, continuă folosirea corespondenței scrise, în ciuda faptului că există servicii de corespondență electronică sigure și confirmate. Justiția, deși recunosc – este posibil a deschide o acțiune printr-un simplu mail, continuă să folosească poșta pentru citații. De multe ori postașul (sau poștarul – nu știu cum e corect) aruncă pur și simplu plicul unde apucă, fără vreo responsabilitate. Mai există mandatul poștal folosit de CAS pentru pensionarii care nu utilizează serviciile bancare. Cam la atât se limitează activitățile poștale.

Iată ce m-a determinat să scriu pagina. În satul meu nu mai sunt poștași. Nu mai au angajați decât la oficiu. Adică, pensionarii de care vorbeam nu mai primesc pensiile acasă, trebuie sa stea la coada la oficiul poștal. Desigur, nu a existat un anunț oficial în acest sens.

Dacă postașii sau poștarii își caută de lucru, îmi declar disponibilitatea de a-i angaja la săpatul viei.

posta r

Cum ar fi fost fără să votăm?

Dacă în ultimii ani, oamenii ar fi lâncezit, nu s-ar fi prezentat la vot ca în urmă cu trei ani, dracnea obținea controlulfiindcă ar fi putut. Este răspunsul la a doua întrebare provocatoare (Instigare, provocare, leapșa, ștafeta).

Ce înseamnă asta? Dacă cineva își permite ilegalități fără vreo consecință legală, nu se va opri, va merge mai departe, va avea pohte și mai mari. Fără nici o asociere cucernică, orice om se asociază cu oameni după chipul și asemănarea sa. La fel și gașca lui dracnea – după chipul și asemănarea lui. Sunt sigur că-i cunoașteți slugile de aceeasi teapă, nu le mai enumăr.

Deci, prin ce s-ar fi materializat controlul? Ar fi mers cu modificarea justiției în sensul aservirii complete. Ar fi fost ocrotiți de răspunderi legale el și ai lui, și-ar fi putut permite orice. Dar ce s-ar fi întâmplat cu cei care au stat acasă în loc de a merge la vot? Ar fi plătit furturile – cineva trebuie să plătească. Înțeleapta politică economică a programului de guvernare, o simțim deja. Nu poate fi bunăstare din producția de bani, este necesară o producție de valori.

Ce s-ar fi întâmplat cu România, dincolo de a avea un președinte dintr-o vestită căutare Google sau un condamnat penal? Conform cuvântărilor foarte suverane ale Vasilicăi și ale lui dracnea însuși, ne-am fi depărtat de UE și de NATO. Unde ne-am fi depărtat? Spre est. Ne-am fi apropiat de aceia care au diminuat România cu 20% din actuala sa suprafață. Asta ar fi fost expresia înaltului lor patriotism.

Între timp, s-a aflat și costul calității de patriot pentru a deveni europarlamentar psd. Iată că adevărata măsură este doar o mizerabilă șpagă.

Nu îndrăznesc să mă gandesc ce s-ar fi întâmplat mai departe. Totuși, îmi mărturisesc speranța că justiția va izbuti să condamne asemenea personaje și pentru altceva decât mizilicuri.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v80), quality = 100

Fără ’89?

Am reluat puțin din titlul pamfletului Cum ar fi fost fără ’89?, dar nu vreau un pamflet.

Să vedem cum a evoluat lumea în ultimii 30 de ani. S-au schimbat multe, mai ales în confortul nostru, spre o viata mai comodă. Un exemplu, mașinile autonome care au devenit comerciale.

Dar cea mai importantă modificare tehnică ce ne influențează viețile este legată de comunicații. O eră a comunicațiilor în care iei legătura instant cu oricine dorești de la celălalt capăt al lumii, în care rezolvi foarte multe din fața unui ecran, vorbești la telefon mergând pe strada, vezi ce se întâmplă la tine acasă fiind la 20.000 km distanță, … Și este mult loc de mai bine. Nimic n-ar fi fost posibil fără o explozie a mijloacelor de calcul – în primul rând hard, dar și soft.

Birouri sau firme întregi care procesează multe documente dar, în care nu există vreo hârtie. Agricultura cu foarte puțini angajați. Mașini unelte, sisteme de producție versatile aproape fără angajați.

Cam acestea sunt, după mine, liniile principale ale evoluției. Desigur că fiecare monedă are două fețe dar, nu aspectele negative sunt subiectul acum.

Știu teoriile cu „cărțile făcute” de servicii și cu faptul că ceașcă era scos din cărți. O dovadă în acest sens este KGB-ul care i-a urmat și faptul că abia după 10 ani am izbutit să ne apropiem de lumea căreia îi aparținem de fapt. Să presupunem însă că serviciile n-ar fi izbutit,

Aleg trei repere ale lagărului socialist – URSS, Iugoslavia, Coreea de Nord – forța, o ușoară deschidere, închistarea dictatorială – opresiune maximă. Nu trebuie omis aspectul dinastic și cultul aberant al personalității din Coreea. Unde l-ați plasa pe ceașcă în acest triunghi?

V-am povestit (Plăceri) că eram expert CAER într-un domeniu tehnic. În această calitate, am cunoscut pe alții, asemeni mie din alte țări ale lagărului. Pot să vă declar liniștit că în toate statisticile lagărului, România ocupa un loc codaș. Spre exemplu, în anii ’80, când la noi încă se făceau explorări radioscopice Röntgen (cele mai periculoase pentru pacient și medic), în RDG se folosea pe scara largă tomografia computerizată.

O latură principală a sistemului opresiv era izolarea – economică și informațională. Presupun că toată lumea înțelege logica inversă – într-o lume normală, un criminal ca ceașcă n-avea nici o șansă. Deci, România cumpăra numai produse din lagăr, iar comunicațiile erau doar locale. Azi, fiecare om are în casă câteva emițătoare radio în diverse benzi – telefoane, router, etc. Atunci, emisia radio era strict prohibită – puteai fi declarat spion dacă posedai așa ceva – realitatea nu trebuia să transpire afară, iar tu nu trebuia să cunoști realitatea de dincolo. Telefonia era limitată la cea fixă. Chiar telefonia interurbană automată a apărut târziu. Telefonia internațională automată nu exista, iar prețurile pentru apeluri erau extreme. Chiar după ’90, dacă primeam (nu puteam suna) telefon de dincolo, de a doua zi nu-mi mai mergea telefonul trei săptămâni – asta era natura exactă a Romtelecom. Mai îmi aduc aminte cât am plătit după niște convorbiri relaxate Constanța – Mamaia, socotite inter-urbane. Rezultă că primul dușman natural al dictaturii erau comunicațiile. Pot să vă mai declar că mahării aveau parabolică acasă. Celorlalți nu le era interzis dar, nu le erau accesibile. Exista o rețea de comunicații radio locale (secu, politie, nomenclaturiști).

Sunt cunoscute și tendințele dinastice ale lui ceașcă.

De aceea, înclin să cred că ceașcă era mai apropiat de Coreea de Nord și, dacă rămânea, ar fi continuat să se apropie. Probabil, rușii i-ar fi încurajat autonomia pentru a-l folosi ca pion în jocul cu vestul și americanii așa cum fac acum cu Kim.

Cred că dacă n-ar fi fost trădat de proprii complici, ceașcă mai rezista 5-10 ani, probabil își punea vreun pui în locul lui. Decalajul de dezvoltare între noi și vest din ’90 s-ar fi accentuat dramatic. Tehnica de comunicații ar fi devenit primul obiect de trafic în România, gestionat desigur chiar de mahări.

Probabil că, dacă împrejurul nostru s-ar fi renunțat la comunism, am fi avut o listă foarte lungă cu victimele încercărilor de trecere a graniței. Așadar, multe victime și o înapoiere și mai mare până la cădere fiindcă, sunt convins că oricum cădea până la urmă.

Am văzut recent un documentar privind Coreea de Nord cu bulevardele foarte largi și pustii. O echipă medicală cu un medic oftalmolog americană (cred) făcea voluntariat redând vederea unor amărâți. Imediat ce vedeau lumina, aceștia, în loc să mulțumească binefăcătorilor, se duceau să se „închine” portretului lui Kim (National Geographic).

Totuși, să nu uităm că, trăind de mai mult de 20 ani înconjurați de multe informații, cu comunicații la dispoziție, referendumul de proști a fost dezastruos.

Howard-X-Kim-Jong-Un-imperspmator-1200x676

Foto: mediaite.com

Remember

N-am stârnit cine știe ce entuziasm cu provocarea mea, ba m-au socotit unii, pe bună dreptate, chiar provocator. Oricum eram dator cu exemplul meu. Am mai pus o pagină pamflet (Cum ar fi fost fără ’89?), acum voi scrie ceva mai serios.

Cam ce se întâmpla pe vremea lui ceașcă?

Păi, erau o grămadă de restricții. În primul rând lipsuri alimentare de tot felul, mai ales alimente de import gen cafea, ciocolată, cacao, portocale, lămâi, banane și multe, multe altele. Dar lipseau și alimente de bază – pâine, ulei, carne, orez, zahăr, hârtie higienică (da, credeți), … Mai peste tot, erau rații și cartele. Funcționa o lege a alimentației raționale conform căreia te băgau dacă te prindeau cu câteva chile de ulei în plus în cămară.

Dar lipsurile erau generale – benzină (cozi de kilometrii, se circula alternativ duminica), mobilă (era cu programare și așteptai câteva luni), orice fel de aparatură electrică sau electronică,  mașini, și mai tot. Pentru ideea economiei de combustibil, stăteam în frig, acasă și la serviciu – în orașe încălzirea era doar centralizată. Când spun frig, înțeleg de cele mai multe ori sub 10 grade Celsius. Nu aveam apă caldă (am stat în spitalul de arși după ce am vărsat pe mine o oală de apă caldă încercând să fac baie) – nu Firea a inventat porcăria asta. Prin marile orașe, energia electrică se întrerupea de câteva ori pe zi, timp de mai multe ore. Pe la sate, era jale. Nu eram competitivi nici la capitolul extracție – v-am povestit deja două cazuri Hidrocarburile.

Se vorbește acum despre ce sănătos eram hrăniți atunci (citat din Ilici). Este fals. Azotații și alte chimicale prezente acum în pânza freatică sunt efectul fostei agriculturi intensive, masiv chimizate. Să nu uităm și surogatele care ni se dădeau – nechezolul (nu era o simplă cicoare, avea gust și miros de cafea), untul amestec cu o margarină îndoielnică (doar câteva procente de unt) și multe altele. În general, multe alimente de foarte proastă calitate sau falsificate.

Industria mult lăudată producea, de fapt, lucruri de calitate inferioară. Fie pentru că erau fabricate de mântuială (Doreii nu s-au născut acum), fie pentru că erau folosite numai materiale inferioare (importurile erau prohibite), fie pentru că utilajele erau învechite, uzate, mult-mult depășite (importurile de echipamente și componente fuseseră sistate prin 1978). Exporturile se limitau la produse inferioare, materii prime sau exporturi în țări care n-au plătit niciodată marfa cumpărată. Industria era puternic energofagă.

Marile recolte agricole raportate cu regularitate ca uriașe depășiri de plan erau doar niște minciuni ordinare. Irigațiile erau o realitate dar, nici aici nu putem ști cât era de funcțional sistemul.

Vreme de câțiva ani au demolat satele cu efecte dezastroase pentru oameni, recolte și natură.

Toată lumea trebuia să fie încadrată în câmpul muncii, adică toți primeau salarii doar fiindcă semnau o condică. Prin asta, sistemul comunist controla complet masele. În realitate, 6-8 din 10 salariați erau inutili (cred că și acum e la fel cu bugetarii). Ăștia erau șomerii socialismului. Salariile erau extrem de uniforme, mici, de supraviețuire. De fapt, banii erau doar o convenție. Existau vreo două bănci care lucrau doar cu fabrici și uzine sau CAP-uri. Mai era CEC, dar nu se comporta real ca o bancă. Nu pot omite BRCE – banca ce lucra cu valută și era controlată de secu.

Era o lege sperietoare a veniturilor ilegale pe baza căreia îți luau tot, fără multă judecată, după o simplă reclamație anonimă. Mai era una privind patrimoniul – n-aveai voie să deții obiecte scumpe în casă.

Chestia cu fiecare avea o casă, este tot un fals. În primul rând, casele erau cutiile de chibrit pe care le cunoașteți cei mai mulți. În al doilea rând, casele erau parte a sistemului de control a populației și ținerii ei în mizerie.

Pentru a avea spectatori, teatrele se străduiau să strecoare șopârle în textele dramatice sau în interpretare. Totuși, nu era o frondă autentică. Aș tinde să cred că era de fapt un sistem de refulare aranjat – majoritatea actorilor erau buni recitatori de poezii cu cârmaciul cel înțelept și epoca lui de aur.

Tv-ul se limita la TVR1 și 2 cu programe de 2-3 ore seara în care aveai ocazia să-l admiri pe ceașcă și pe lăudătorii lui. Consecința, antene Tv (nu se purta cablul) îndreptate către bulgari, iugoslavi, unguri. La fel cum azi nimeni nu e interesat de o emigrare în est, nici atunci antelele nu erau îndreptate către ei. Erau în vogă video-recorder-ele (de contrabandă) și traficul de casete video.

Mai erau marile spectacole omagiale în cinstea înțelepților conducători. Se țineau pe stadioane, în piețele publice ale marilor orașe, … Mai erau falsuri de frondă gen cenaclul Flacăra (oprit la un moment dat după ce a generat un mare număr de morți). Erau câțiva corifei ai spălatului popourilor ceaușiste – Păunescu, Vadim, Barbu, … și mulți alții mai mărunți. Muzica occidentală, rock, pop nu era interzisă dar, nu era difuzată. Înregistrări puteai face doar de pe un post de unde scurte. Standardele de emisie erau diferite față de vest cu scopul izolării, blocării acestui mijloc de comunicare. Schimburi culturale de trupe se făceau numai cu estul, extrem de rar vreo formație vestică de mâna a doua.

Trăiam într-o pușcărie mai largă. Ca să mergi la Ruse, îți trebuia pașaport și viză. Au fost multe mii de victime din rândul frontieriștilor, cei care încercau să scape peste graniță (Frontieriştii, o poveste nespusă).

Să nu uit controlul populației prin interzicerea avorturilor, politică ce a produs o mulțime de victime – copii, mame, familii – cel puțin câteva sute de mii, nimeni nu le știe numărul.

Trecusem deja de execuțiile și torturile în masă dar, victime din rândul celor care nu erau de acord cu sistemul sau erau pârâți că nu sunt de acord sau nici nu știau că nu sunt de acord, continuau să existe. Au fost inclusiv în 1989. Turnători aveam cu ghiotura, trebuia să fii extrem de atent cu ce scoți pe plisc.

Dar toți trăiau în mizerie? Desigur, nu. Nomenclatura (șefii partidului, activiștii de frunte ai partidului), activiștii, securiștii, milițienii o duceau mult mai bine – salarii babane, magazine speciale ieftine și cu de toate, chiar fabrici care făceau produse de calitate doar pentru ăștia (Butoane). Ei puteau face excursii sau deplasări în străinătate, puteau avea vile prin stațiuni (au fost și ceva scandaluri cu unii care l-au călcat pe nervi pe ceașcă), puteau avea bunuri de valoare (colecția de tablouri ceașcă), puteau vâna și face chiolhanuri.

Furtul, făcutul rost erau la ordinea zilei, unii supraviețuiau, alții se îmbogățeau. Traficul, contrabanda cu produse din pachet era în floare. Între traficați erau și mahării care făceau bișniță cu produsele de la magazinele speciale. Tablourile lui ceașcă nu crescuseră pe pereții cizmăriei. Desigur, nu toți furau dar, mai toți profitau într-un fel sau altul – aveau ce pune pe masă, aveau curent de la o baterie auto, aveau un video. Adică, fenomenul corupției generalizate nu e de azi de ieri, doar manifestările erau conform vremii și nevoilor. Traficul privea în primul rând ceea ce lipsea.

În câteva cuvinte, un regim opresiv de lipsuri și teroare, cu o societate ierarhizată pe principiul non-valorii (oare s-a schimbat?). Despre cum ar fi evoluat sau involuat lucrurile fără ’89, în altă pagină.

Sunt sigur că n-am epuizat subiectul. Vă aștept.

sapanta-nicolae-si-elena-ceausescu

Dacă …

Dacă ești polițist, trebuie să eviți relațiile cu borfași. Dacă le aveai dinainte de a fi polițist, trebuia să te faci altceva, eventual hoț, fiindcă tot asta ajungi în uniforma de polițist. Ăsta era rostul filtrului care ar fi trebuit să te împiedice să intri în sistem.

Dacă îți plac afacerile și, mai ales, dacă îți place să joci rol de Dumnezeu, nu trebuie să devii bugetar, nu ești potrivit. Ca bugetar, ar trebui sa fii sluga celor care te plătesc, iar asta nu-ți place. În plus, e foarte posibil să ajungi hoț.

Dacă ești judecător dar, îți place să bei cu mafioții, ar fi trebuit să-ți alegi altă meserie. Dacă îți plăcea și înainte de a fi judecător să bei cu mafioții, ar fi trebuit să existe o triere care să te împiedice. Dacă nu te-a împiedicat, vei face tu, tot ce poți, pentru a împiedica sistemul sa devină normal, fiindcă tu nu ești.

Dacă te-ai înzestrat șmecherește cu titluri pentru care alții trebuie să muncească mulți ani, ești doar un hoț. Tot hoți sunt și cei care ți le-au conferit fiindcă sunt oameni asemenea ție.

Dacă un partid politic încasează șpăgi, înseamnă că nu este decât un grup infracțional organizat. Este extrem de improbabil să fie doar un fenomen izolat, arădean, Mult mai probabil este să fie generalizat în toată țara.

Dacă ești politician dar, vocabularul tău se limitează la expresii de gașcă, de mahala, înseamnă că nu ești decât un derbedeu. Termenul golan a fost înnobilat acum aproape 30 de ani. Tu, derbedeul, ar trebui să cunoști un judecător care nu agreează mafioții.

Dacă ai Steaua României și te potcovești cu metafora mătușii Tamara, nu o meriți (Steaua, nu mătușa). Însă, dacă ai virusul mătușii Tamara, n-ar trebui să pohtești și la Steaua României. Nu vei fi zdruncinat astfel, în grandomania ta, la pierderea ei.

Hoții sunt hoți fiindcă pot să fure dar, cine ar trebui să-i împiedice? Politicul? Justiția? Poate. Dar, in primul rând, NOI.

Screenshot from 2019-12-12 21-42-34

Instigare, provocare, leapșa, ștafeta

În ultima vreme, au apărut mai multe asemenea instigări pe WordPress în blog-urile pe care le urmăresc. M-am gândit să vă lansez și eu una, desigur politică. Provocarea se adresează atât cititorilor care-mi împărtășesc opiniile politice, cât și celor care au alte păreri. Menționez că nu am nici un fel de ostilitate față de aceștia. Totuși, nu mi-am ascuns niciodată ostilitatea față de sistemul pe care-l susțin sau îl reprezintă.

Mă gandesc atât la cei care au experiența mea de viață, cât și la cei mai tineri care nu au avut ocazia, din fericire, de a fi trăit cu adevărat acele vremuri mizerabile dar, au citit despre ele sau li s-a povestit.

Este vorba de un exercițiu de imaginație, cum ar fi fost dacă, aniversar. Ar putea fi tratat pamfletar sau cu seriozitate și argumente – puteți proceda cum doriți. Sunt subiecte despre care eu am tot scris dar, nu cred că sunt ușor epuizabile.

Puteți să emiteți o opinie privind persoana dvs. sau a grupului social căruia îi aparțineți sau a sistemului / societății românești în ansamblul ei.

Concluzionând,

Cum ar fi fost dacă:

  • acum 30 de ani nu ne-am fi luat rația de libertate, pentru care unii au dat TOT?

  • Dragnea și gașca lui (nu-i enumăr, îi cunoașteți) ar fi reușit să-și generalizeze controlul așa cum își doreau?

Pentru ca toți să cunoască opiniile dvs. care s-ar putea să nu apară în reader-ul WP al tuturor, poate nici în al meu, vă propun să publicați link-urile dvs. sub formă de comentariu la prezenta postare.

Mitocani

Credeam că aleșii îmi vor da o pauză. Dar astăzi, la Tv, a revenit în atenție Chiparosul, sunt sigur că nu l-ați uitat – activitatea lui o simțiți în buzunar. La Lupu-și schimbă părul, un blogger mi-a reproșat limitarea la patru a mârlanilor cărora le-am acordat atenție. E adevărat, mârlanii din parlament nu se limitează la Nicolae, Nicolicea, Iordache, Bădălău, sunt mulți. Ar trebui să le putem acorda uitarea bine meritată, dar ei nu se lasă, ies mereu în față.

Astăzi, Chiparosul și-a reetalat grobianismul care-i dublează prostia. L-am înțeles cu amantele insipide, deși nu sunt sigur că are nasul atât de mare pe cât lasă să se creadă, l-aș fi înțeles și cu prostia fiindcă de unde nu e, nici …, l-aș fi iertat eventual pentru buzunarul meu golit – a făcut-o pentru partid, sau pentru lingușeala pe lângă Vasilica, nici mârlăniile nu-i ies prima oară din plisc dar, astăzi, a trecut într-o nouă treaptă a mitocăniei.

Sigur, o să spuneți e plin parlamentul de mitocani. E adevărat, e plin parlamentul de mojici. Mojicia a devenit virtute de stat. Luându-mă după colegul lor de partid Oprișan, devenit etalon al Google, dați, vă rog, o căutare după mitocan (imagini). Remarcați frecvența pesedeilor din răspunsuri. Cred că Google ăsta e reacționar.

Să fi monopolizat pesedeii mojicia la români?

Tare sunt curios dacă povestea plauzibilă cu absența impozitelor Chiparosului mitocan este reală.

chip

Foto: realitatea.net