Am venit pe lume …

într-o frumoasa dimineață de Florii, în mijlocul unei familii iubitoare, de intelectuali, cu bune premize materiale.

Din păcate, asta s-a întâmplat înainte de moartea lui Stalin și dincoace de Cortina de fier. Deoarece povestesc în românește, înțelegeți despre care parte e vorba – cea de est.

Așa că, ursitoarele m-au înzestrat cu un frumos dosar pătat, foarte pătat.

Ei, cum e viața unei familii cu dosar rău în mijlocul unei dictaturi? Cum o vede un copil? Care poate fi evoluția acestuia ca adult într-o asemenea societate? – Asta veți afla în continuare.

Probleme imense pentru Pfizer!

A scos medicamentul imediat de pe piață. E foarte periculos.

Nu știu la ce vă duce gândul prima dată – la vaccinul COVID sau la Viagra. Dar, nu. Stați liniștiți tovarăși, nu e nici vaccinul, nici Viagra. Este doar un titlu fake. Pfizer a retras niște pastile anti-fumat.

Campania anti-vaccinare continuă. Nu doar cu titluri înșelătoare, chiar conținut fals, exagerat sau interpretat tendențios. Ignorând faptul că orice medicament are contraindicații și efecte adverse asupra unora, orice fir, orice întâmplare a unui vaccinat este exploatată mediatic. Până la urmă, totul sugerează nu vă vaccinați, vaccinarea este un mijloc prin care vi se face rău. În rest, se adaptează momentului – copiii vor fi nenorociți dacă sunt chemați copii la vaccinare, bătrânii …, gravidele …

Din nou dau exemplul poliomielitei și variolei. Nu se poate să nu fi fost efecte secundarele mult mai multe ca în prezent, victime, știința a evoluat extraordinar în 70 de ani. Totuși, unde s-a vaccinat, cele două boli au fost eradicate.

Aș înțelege o campanie pro-vaccinare. Doar că, aceasta nu prea există, nu numai pe la noi. Dar campania anti-vaccinare, cine o face? Oamenii care nu vor să se vaccineze nu fac campanie. Atunci, cine o orchestrează? Cum putem afla? E simplu. Orice sit nu are doar subiectul anti-vaccinare, mai are și altele. Atunci, urmăriți celelalte subiecte.

Sunt situri pro-ruse, pro-chineze, anti-UE, anti-americane? Ce formațiuni politice promovează? Un fel de ghici ciupercă ce-i.

Foto: digi24.ro.

Seniorul și Boierul

Suntem într-o perioadă în care tot felul de Lepre Roșii se străduiesc să scoată capul din nou. Ei nu vor să înțeleagă politica Partidului Zdrențelor care aruncă măselele stricate și nu le mai acceptă niciodată. Am scris de multe ori despre asemenea personaje, nu vă mai exemplific.

Mi-a căzut sub ochi un text pe care nu l-am putut verifica, însă pare credibil:

În timpul unui dialog televizat de la începutul anului 1994 cu Bombonel, cel care avea să devină Guru de la Cornu, Seniorul Corneliu Coposu i-ar fi adresat o replică memorabilă liderului PDSR:

Eu sunt bătrân, în spatele meu stau cinci milioane de oropsiți ai regimului comunist. Dumneavoastră sunteți tânăr, în spatele dvs. stau șapte milioane de ghiftuiți, ne putem oare compara?

Nu știu dacă sunt cinci sau zece, șapte sau trei milioane, dar un lucru este evident – cei doi nu pot fi comparați. Unul a fost OM, celalalt este L……

Foto: antena3.ro, cdep.ro.

Raketa

Așa se numea primul aspirator din comerțul socialist (sau o fi fost din contrabanda sovietică?). Nu contează, comuniștii au niște fixuri verbale, niște mândrii patriotice, cuiul lui Pepelea – totul era al lor. O parte dintre dumneavoastră nu se poate să nu-și amintească pretenția lor privind prioritatea primei rachete.

Dar să revenim. Publicația sufrageriei lui Oprea trage zilnic măcar un titlu anti-NATO și o ridicare în slăvi a Rusiei. În ultima săptămână au fost doar două călcări pe bec, paginile respective fiind repede ascunse de cineva. Una se referea la un sistem de comunicații satelit și senzori pentru depistarea precoce a rachetelor, fie ele hipersonice, în experimentare la americani. A doua compara importanța a două întâmplări ale unei singure zile – aterizarea forțată a elicopterului american și ieșirea din pușcărie a lui dracnea, în defavoarea celui din urmă. Ulterior, publicația a scos în evidență doar situația noastră de sclavi din cauza căreia s-a produs accidentul. Mie mi se pare că prezența americană la orice sărbătoare a noastră ne onorează. Revenind, publicația sufrageriei ne-a anunțat, cu multă mândrie patriotică, lansarea cu succes a unei rachete hipersonice rusești, aș spune că includea și o ușoară nuanță amenințătoare – băgați-vă mințile în cap, uite ce au ăștia, asta e tabăra cea bună. Aproape am avut senzația că citesc sputnik.

În ziua următoare a zburat raketa lui Bezos, aceea căreia niște minți destupate îi interziceau returul. În capsulă, un puști, o babă și frații Bezos – oameni bogați, dar obișnuiți, fără nimic altceva special. Probabil că s-a și urmărit să se arate asta, dar n-are importanță. Acum cele câteva minute de imponderabilitate costă câteva sute de mii, pe viitor, lucrurile se vor schimba. Racheta nu este războinică și este produsă de o companie privată, este reutilizabilă ca și capsula cosmică.

Paralela celor două rachete arată două mentalități complet diferite. Mă întorc cu gândul la România noastră socialistă. Nu se punea problema ca cineva să zboare în cosmos pe persoană fizică. N-aveai voie nici dincolo de granițe, darmite în Cosmos. N-aveai voie să comunici, un emițător, oricât de slab, era o crimă, îți trădai țara. Chiar și posturile de radio aveau sisteme diferite pentru a face recepția mai dificilă. Dintr-o asemenea mizerie a ieșit Zircon, hipersonica aptă să transporte nu știu câte ogive nucleare și care trece de orice scut.

Păi, cum să nu fii mândru!🙂

Foto: fox44news.com, news18.com.

Crimă și pedeapsă

Mi-a căzut sub ochi un articol despre un amărât judecat și condamnat pentru câteva lemne furate. Desigur, m-am gândit imediat că, dacă fura o pădure, n-ar fi pățit nimic. Doar că, sentința pronunțată l-a găsit pe amărât mort, ba chiar răcit bine.

Din câte știu, justiția românească nu condamnă morții. Totuși, uneori, când nu e vorba doar de un braț de lemne, cred procesul ar trebui continuat pentru a fi aflat adevărul, pentru a clarifica situația de drept, pentru a o lămuri.

Altfel, riscăm să vedem un criminal scris în istoria patriei noastre dragi la loc de mare cinste. Un exemplu este ceașcă. Împușcat după simulacrul de proces al lui Ilici, adulat de aceiași care-l iubesc și pe Ilici cu al lui. Sigur că ceașcă și-a meritat finalul, nu soarta care i-a fost bună, în defavoarea poporului (ce cuvânt minunat). Doar că merita un proces cinstit, chiar după legile lui. Tot ar fi fost împușcat, însă nu ar mai fi zăpăcit mințile bieților oameni care, în prostia lor, iubesc și victima și criminalul. Un astfel de proces ar fi arătat că ceașcă a omorât oameni și direct, și indirect, adică a fost un criminal indubitabil, neîmpușcând doar mistreți aduși la cătarea lui. Numai că, un astfel de proces ar fi trebuit să meargă pe firul complicităților. Oare câți criminali au mai fost în spatele lui ceașcă? O mie, zece mii, o sută de mii? Încă s-ar mai putea afla. Dar cei ce ar fi trebuit să facă atunci lumină erau și ei implicați, apoi au avut grijă să ajungă în locul lor alții după chipul și asemănarea … Acum ceva timp, o instanță a reconfirmat vinovăția inginerului Ursu în termenii lui ceașcă.

Dar ajungem și în zilele noastre. Avem mai mulți criminali în viață, în câteva procese tergiversate de cei care ar fi trebuit să facă lumină de peste 30 de ani. Asta fiindcă lumina lor vine la orice oră din răsărit.

Din nou avem o situație zăpăcitoare atât pentru psihicul prostimii, cât și al celor implicați. Complicii bătrânului tartor kaghebist se gândesc că, dacă acesta dă colțul, interesul public va dispărea și treaba va putea fi mai ușor mușamalizată de organe. Cum care organe? Acelea! Pentru orice om, inclusiv pentru adulatorii kaghebistului, este evident adevărul, doar pentru organe nu. Iubitorii bolșevicului nu-i neagă faptele, doar le aprobă și se bucură, în prostia lor, pentru răul făcut.

Oricum, mi-e clar – complicii îi doresc scurtarea zilelor. Doar eu, în nemernicia mea, i-am urat viață îndelungată. Din nou lanțul slăbiciunilor și al complicităților care se străduiește să facă totul uitat. Gândiți-vă ce circ – doliu național, înmormântare cu popă, poate chiar PF, cruce, îngropat ca un erou și el este doar o Lepră Roșie, trădător de neam. Oare, chiar suntem de-un neam?

Colac peste pupăză, ieri îl făcură scăpat pe iubitul Irinei, fătuca aceea plimbată oficial prin Elveția ca țiitoare. Sigur nepotul lui TV o consideră o floricică pe care el a cules-o, dar noi știm că nu este așa. Desigur, ante portas a fost așteptat și de garda de pretorieni în frunte cu șeful de-l cheamă Codrin, de la codru. I-am ascultat uimit elucubrațiile cum că l-a informat zilnic pe șef privind situația țării și a oamenilor., dar atenție, cu menajamente pentru ca să nu-i afecteze psihicul. Cred că vorbea despre scursurile psd eșuate la ecologiștii PER. Pentru ca tortul să aibă și un moț, vă mărturisesc cu umilință că, în perversitatea mea, m-am delectat cu fusta de voal semitransparentă a D-nei Șoșo – de gustibus.

Mi-aș dori ca dracnea și ai lui să lase Românica în pace și justitia să facă pasul decisiv. Dar astea nu se vor întâmpla.

Foto: timesnewroman.ro, digi24.ro, dw.com.

Rusisme

În ce mă privește, am fost urmărit de ruși de când eram morulă. Nu râdeți, blocul în care locuiau ai mei cu morula a fost rechiziționat de ruși, locatarii rămânând pe drumuri. Dar tot Zdrențele aduse de ei au avut grijă de mine – au trimis la Canal mulți ca să se facă loc. Astfel că, familia împuținată astfel a unor veri ai mamei i-a primit pe ai mei la comun pentru că altfel le-ar fi băgat niște străini în spațiul rămas excedentar. Valențele comuniste ale verbului a băga sunt multiple – se bagă adidași, se bagă ouă, se bagă butelii și, iată, se bagă la comun pentru că i-a băgat la Canal. Mai există una trivială, pe care cu greu mă abțin a o folosi eu la adresa Zdrențelor Roșii. Și la comun, și excedentar, și se dă sunt expresii dragi Zdrențelor.

Așa că, în copilărie era normal să întâlnesc soldați sovietici pe stradă. Era o întreagă rețea de comercializare de produse rusești second-hand. Apoi, au plecat rușii, dar Zdrențele lor au rămas. Am avut o adevărată aversiune privind limba rusă, obligatorie la școală, din clasa a patra. Eram să nu pot da bac-ul.

Chiar în liceu fiind, am avut ocazia să regret aversiunea mea față de limba rusă. Orice limbă străină cunoscută este un atu. În ce mă privește, am călătorit de câteva ori ca turist în URSS și de multe ori, în interes de serviciu – percepeam deplasările alea ca pe o primă. Cum v-am mai scris, așa cum i-am cunoscut eu, rușii sunt oameni ospitalieri și o companie plăcută. Națiunea rusă este însă un pericol. Mi-aduc aminte de croaziera pe Ladoga, spre granița cu Finlanda, la doar 10 km. Nu știu dacă m-ar fi lăsat rușii să trec, probabil, ba. Dar pașaportul meu era bun pentru Finlanda.

A venit apoi ’89 și toate vârfurile statului român erau de sorginte kgb – președinte, prim-ministru, miniștrii apărării, internelor, șeful SRI, și cine mai știe câți alții. În ultimii ani, cârtițele lăsate desigur pe aici contribuie din plin la propaganda rusească, de la nepotul generalului din cele două divizii de trădători, la un obscur colonel în retragere, toți dirijați din turnul Kremlinului de sputnik și cu interese mărunte și meschine – unul să nu intre la mititica, altul să nu rămână fără specială. Sunt mulți, dar nu o națiune, nici vreo majoritate, nici măcar vreun procent semnificativ.

Pedala pe care apasă propaganda este a suveranismului și a naționalismului. Să decidem noi, să facem noi rahatul praf, noi suntem buricul pământului – uitând cât de bine am dus-o făcând noi, cât de foame ne-a fost, câte mizerii am înghițit, câți ani a durat asta, în ce stare de înapoiere și sărăcie ne-a adus. Uneori, propaganda asta ia forme subtile, cum a fost contramanifestația AUR de la Chișinău care a adus doar deservicii cauzei pe care aparent o susține.

Poate n-ar strica un pic de atenție asupra Afganistanului, fie-mi scuzată comparația. Doar ce-au plecat americanii și NATO, că rușii au și făcut declarații belicoase și au mobilizat trupe. Adică, ori ei – americanii, ori noi – rușii. Vecinii noștri nu uită niciodată pohtele ce au avut, ignoră rateurile pe care le-au făcut. Țintele lor rămân mereu aceleași. Chiar și un recent sondaj european, cu accent pe suveranism, în opinia mea personală cu finanțare estică, nu izbutește să scoată decât un procent de 12% favorabil apropierii de Rusia, procent pe care-l consider cu totul exagerat și care nu provine din rândul populației tinere, conform chiar realizatorilor.

Realitatea noastră, realitatea lumii este că nicio națiune nu se poate dezvolta singură, nici măcar americanii, rușii sau chinezii. Acesta este sensul luptei pentru sfere de influență. Cu atât mai puțin noi, aflați la confluența acestor sfere. Iar pentru noi, progresul de după ’45 a însemnat subdezvoltare. Am experimentat deja fără succes porcăria asta în gloriosul sunet al ghiorăitului de mațe și sclavia la steluța din răsărit.

Închei optimist: Stalin și poporul rus, libertate ne-a adus, Armata Roșie, eliberatoarea popoarelor!, U.R.S.S. bastion al păcii e!, Foaie verde iasomie, bine-i în gospodărie! (colectivă). Noapte bună, copii.

Foto: amintiridincomunism.wordpress.com.

Iar steluța cea de sus

Oare ce-o avea de spus?
Socialismul, spune ea
Se clădește-n țara mea.

Nu vreau să caut ale cui sunt minunatele versuri scrise prin ’50 și un pic, epoca Pitești-Canal-Gherla. Erau doi menestreli ai comunismului Deșliu și Beniuc, unul din ei și-a turnat cenușă în sau pe cap, cum doriți dumneavoastră, după ’90. În duioasa poezie era vorba de steluța de pe stema comunistă a României, aceea cu sonde și câmpii roditoare.

Dar nu despre acea steluță este vorba. Subiectul este „Steaua României”, în grad de Mare Cruce – vârful de lance al colecției lui Bombonel. După cum se cunoaște, răul de Iohannis, SS-istul cel crud, anti-geto-dacul (Bombo – geto-dac?), i-a luat cea mai de preț podoabă a colecției sale. Auto-prezentarea lui Bombo de pe propriul blog este o înșiruire de titluri, decorații, colane, cruci, toate la fel de meritate ca Steluța Cea de Sus dăruită tandru de Ilici, bătrânul kaghebist, că doar nu dădea din buzunar. N-am găsit un cuvânțel privind de ce a primit vreuna din ele, ce ispravă, ce vitejie făcu. Pentru cineva cu un orgoliu nelimitat, este o grea lovitură, bine că n-a recidivat cu pistolul, că acu’ promite să ne scape de ursi, el fiind specialist.

După scandalul prezenței la nu mai știu ce manifestare oficială legată de UE, ținută la Ateneu, a unei colecții de pușcăriași fiindcă ăsta era protocolul, teutonul insensibil și „jos psdi-a smuls colanul de la gât. Adi a scris repede pe blog că trădătorul de țară a dat Steaua lui, lui Zuckerman – știți, apela la sentimentele patriotice ale geto-dacilor lui – a ajuns Steaua la un ovrei, ignorând de unde a plecat. Postarea începea cu „dragi prieteni„, omițându-mă cu desăvârșire – ca să vedeți cum mă persecută.

În sfârșit, a contestat smulgerea prețioasei insigne din piepții de aramă în justiție, Curtea de Apel s-a adresat CCR și, iată, ieri CCR i-a luat tinicheaua de tot. Încă n-a apucat să pună postarea cu „dragi prieteni„, ignorându-mă din nou.

Revenind, nu numai Adi a pierdut decorația, ci și Bucur Gheorghe, Mitrea Miron Tudor, Mucea Dorinel Mihai, Cuteanu Emilian, Severin Adrian, Voiculescu Dan, Manțog Ionel, Muntean Mircia, Anghel Gh. Cristian și Jianu Irina Paula. Bănuiesc că îi știți măcar pe Mitrea, Severin, Felix, Jianu. Restul, pe lângă faptul că n-au mai multe merite decât toți ceilalți, sunt oarecum necunoscuți.

Totuși, am aflat ceva interesant:

Legea românească cu decorațiile prevede: „Calitatea de membru al unui ordin se poate pierde în următoarele situații: a) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa privativă de libertate”. Răii ăștia de vânzători de țară, de ce nu l-or fi condamnat cu suspendare?

Foto: ziaristii.com.

 

O întrebare simplă

Fiecare posesor de blog stabilește regulile pe blog-ul său. De exemplu, privind comentariile, se poate fără comentarii, cu comentarii moderate sau liber. Un comentator poate fi blocat, sau moderat, sau considerat spam. Personal am lăsat comentariile complet libere, am fost înjurat destul de rar și nu m-a deranjat – măsura impactul paginii respective. Nu am șters comentarii, nu le-am băgat la spam, nu am blocat comentatori – free country. De cele mai multe ori, am răspuns comentariilor nu foarte incisiv fiindcă sunt cititorii mei.

Cum nu întotdeauna pun comentarii convenabile, mi s-a întâmplat să fiu blocat, să-mi fie moderate comentariile, sau acceptate. Iată însă că ieri am avut o surpriză, mi-a fost modificat comentariul. Adică, posesorul blogului mi-a reeditat comentariul, punând în sarcina mea altceva decât comentasem.

Posesorul blog-ului, Aliosa a distribuit o publicație a lui D-tru Iliescu, generalul SPP al lui Ilici. Alioșa, se recomandă cu mândrie colonel în retragere al armatei române și distribuie frecvent articole ale unor Zdrențe Roșii sau în favoarea acestora. Tot frecvent, distribuie cu mult patriotism ostășesc sputnik. Foarte bine, veți spune, nu e singurul care distribuie patriotic sputnik. E adevărat, dar e singurul care din această postură face caz de situația lui de ofițer în retragere al glorioasei noastre armate. Apoi, este rar acest diminutiv pentru Alexandru în limba română. M-am gândit că tinerețea i-a fost marcată de Tânăra gardă sau de Mitrea Cocor, dacă o fi fost și vreun Alioșa pe acolo. Mă opresc aici cu psihanaliza, deși aș putea continua.

D-tru Iliescu ne deschidea ochii cum ne vinde Iohannis americanilor, în general cum suntem sclavii străinătății, UE, NATO. Ce mai, un adevărat general român, patriot geto-dac. I-am atras atenția că materialul trebuie interpretat prin prisma autorului – șeful gărzii prezidențiale a unui președinte kgb, cu un guvern aproape în totalitate kgb, ce mai contează și un șef SPP, adică un fel de ghici ciupercă ce-i.

Discuția a divagat spre specialele militarilor și l-am întrebat pe Alioșa ce merite speciale are el sau D.I. pentru a avea această pretenție de la statul român, ce uriașe servicii i-au făcut, ce fapte de arme glorioase i-au distins, de ce statul român le este mai dator lor decât unei foste vânzătoare de la alimentara.

Sigur, întrebarea l-a supărat, s-a obișnuit cu speciala pe care el se încăpățânează s-o numească de serviciu, i-ar lipsi. Astfel că nu a permis comentariul. La o postare următoare, am revenit cu întrebarea simplă. De data asta a modificat comentariul. Mi se pare un gest incorect fiindcă îmi atribuie mie comentariul. Astfel încât repet întrebarea simplă adresată lui Alioșa pe blog-ul meu:

De ce ai această pretenție specială de la statul român, ce servicii speciale i-ai făcut, ce fapte de arme te-au distins, de ce ești diferit de vânzătoarea de la alimentara care ia pensia conform contributivității, Alioșa?

Garantez că răspunsul tău va fi vizibil pentru oricine, nu va fi reeditat, nu va fi modificat, nu va fi trecut în spam, nu vei fi blocat de la nimic pe blogul meu. Concluzionând, nu vei fi pe Lista Neagră și nici nu mi-ar plăcea să fii pe lista mea.

P.S. Ați remarcat că în românește „o întrebare simplă” și „o simplă întrebare” pot avea sensuri diferite?

Foto: alanrudnick.org.

Păi, nu te pune bă cu meliția, meliția, …

Nu știu dacă-l mai au, dar la un moment dat, sloganul fățarnic era Poliția, siguranță și încredere. Așa o fi?

Spre exemplificare, vă ofer un caz, al meu. Este adevărat că eu sunt un reclamagiu și un tip conflictual gen „bună ziua mi-ai dat – belea ți-ai căpătat”, dar ei nu cred că știu încă asta. Însă, dacă mai au un pic de fler, ar trebui să mă miroasă. Agentul șăf R.I. a băgat de seamă asta din momentul în care a avut în mână un contract vechi de arendă introdus la dosar fie de primărie, fie de vechiul arendaș, la modul nu contează dacă plătesc sau nu arendă, contract să am și sunt stăpân. Totuși, se pare că nu i-au bătut clopoțeii suficient de tare prin cap, deși mi-a declarat că nu mai văzuse unul asemănător.

Revenind, vă ofer facsimilul ultimei mele hârtii care va ajunge la dosar, dar este adresată șefului cel mare. Vă mai dau niște indicații gen legendă. Chestor este echivalent cu general. Împ. înaintea funcției de inspector șăf, inseamnă că respectivul a primit funcția prin numire, nu concurs, fiind doar împuternicit. Ați auzit de sistemul ăsta mizerabil care se poartă prin MI și n-am să vă plictisesc cu orele suplimentare și alte porcării care se practică înainte de pensie, fiindcă la ei se calculează pensia de contributivitate altfel decât la alți muritori. Statisticile capitaliste din text includ link.

La următoarea scrisoare voi folosi formula de încheiere Cu respect maxim.🙂

Foto: cespun.eu.

 

Încă un caz fericit

Am mai scris despre românii de prin alte părți, vă mai spun o istorie.

Este vorba despre o familie obișnuită din România care și-a împlinit visurile dincolo. Ambii din sate ale unor județe din sudul României. El a făcut liceul, a muncit în construcții prin vreo două țări europene, una fiind Franța. Vorbește bine engleza, nu s-a sfiit să învețe și franceză fiindcă era acolo. Acesta este background-ul. La una din venirile prin țară își cunoaște soția, tot fără calificare superioară.

Acum începe povestea familiei. Conform obiceiurilor locale, se apucă să-și facă o casă în satul lui. Vin doi copii, o fată și un băiat.

El face ceva rapid pe care aș numi-o convențional școală tehnică. În noua postură, nu fără greutăți, pleacă cu soție și copii pe partea cealaltă, într-o țară de limbă engleză, una din cele fericite. O duce greu, dar se zbate. Soția primește drept de lucru, el nu-și poate lua legal o a doua slujbă. E obligat să rămână în contact cu comunitatea mică, dar cu toate obiceiurile proaste, a românilor. În condițiile acestea vitrege, li se mai naște o fetiță. Nașterea fetiței nu le oferă vreun avantaj legal deoarece aceasta nu capătă automat cetățenie locală.

Atunci i-am cunoscut. Din hobby, el face un site web pentru slujbă, pe care tot el îl întreține, publică traduceri proprii, din și în engleză, își publică texte proprii, poezii proprii. Toate textele sunt scrise extrem de corect gramatical, punctuație, topică. Soția îl ajută. Am făcut mențiunea tocmai pentru ca să evaluați corect valoarea omului nu foarte școlit – iată că asta nu contează. Pe WP știu un blog de critică literară cu greșeli de ortografie, topică și exprimare. I-am trimis observații de câteva ori.

La vreun an după cel de-al treilea copil i-am cunoscut personal, am avut cinstea de a-i cunoaște. Fata cea mare avea spre 11 ani și se întâmpla acum 6 ani și jumătate. Am continuat să ne scriem sporadic, el povestindu-mi eforturile pe care le face pentru a se încadra în legile locale, pentru a câștiga mult mai mulți bani și diversele probleme pe care le întâmpina. Apoi, nu mai țin minte cum, luăm legătura și pe WhatsApp.

Acum vreo doi ani, decis să nu mai revină decât în vizită, vine în România la neamurile care au și casa lui, își actualizează actele, ocazie cu care rememorează amabilitatea autorităților române. Își cam încheie socotelile pe aici, așa am înțeles eu, fiindcă nu i-am pus întrebări, mi-a spus doar ce a dorit. Nu știu dacă i s-a confirmat și proverbul cu frate, frate, dar brânza e pe bani, adică nu știu cât de corect a izbutit să-și lichideze drepturile de pe aici.

În sfârșit, îmi mai trimitea diverse chestii pe WhatsApp, dar eu nu sunt mare fan al acestei aplicații. Azi dimineață, primesc de asemenea niște poze de la el, nu le-am dat importanță. Abia ceva mai târziu deschid, de obicei durează o săptămână să fac asta.

Și, surpriză uriașă. O poză cu un nou născut înfășat, o poză cu soția lui pe patul de spital cu copilul în brațe, o fotografie cu tot familionul și cu el în spate ținându-i între brațele întinse, radiind de fericire ca un cocoș. Nici un text, dar pozele spuneau tot. Ulterior mi-a scris că are încă o fetiță, că o s-o cheme Ecaterina, un nume drag mie.

Las concluziile pe seama dumneavoastră. Eu doar v-am împărtășit bucuria.

Foto: ziare.com.

Cheia fericirii

După ce am căutat până la capătul Pământului Izvorul fericirii, am studiat națiile fericite și am dorit să aflu ce a adus harul acesta peste ele, iată că soluția poate fi foarte simplă și aproape de noi.

Ce atâtea statistici, PIB pe locuitor, calitatea …, prostii complicate. Totul trebuie să fie simplu ca nodul gordian.

Haideți să scriem repede Lista Supăraților. Facem și un vot online să vedem cum rezolvăm – glonț, sfoară, secure, sabie?

Foto: whatsapp.com.

Trădător sau idiot?

Am avut doi prieteni, unul s-a prăpădit recent, care doreau să ajungă academicieni. Agitație, colecție de titluri, tevatură. Doi inși cu adevărat capabili și creativi. De exemplu, unul dintre ei a fost Senior Member IEEE pe vremea lui ceașcă. Acum se obține asta pe lovele, atunci nu, avea foarte multe publicări acolo, desigur, nu ieșise niciodată din țară. Erau doar doi Senior Member IEEE în România, celălalt era academician. Pe amândoi prietenii i-am mai pomenit prin paginile mele.

Suspicios cum sunt, le-am declarat că ceea ce-și doresc ei este ca și cum ți-ai dori o anumită marcă de mașină deși, dacă urmărești traficul, constați că o cumpără doar neamurile proaste.

Dar să revenim. Zilele acestea se comemorează 80 de ani de la al doilea furt al Basarabiei, ocazie cu care ambasada Rusiei a organizat la un mare hotel din Bucale o conferință internațională cu istorici ruși și români, desigur rusofili. A fost blamată prezența noastră în NATO, au fost promovate ideile patriarhiei moscovite care-și dorește un fel de papalitate (ceva gen KGB generalizat) dar, mai ales, a fost promovată teza pe care rușii o cântă de peste un secol privind imperialismul românesc. Un distins prof. dr. de la Institutul de Filozofie al Academiei Române, un politruc al vremurilor vechi, profesor de științe politice la o universitate d-alea, a susținut comunicarea „Argumentele naziste pentru invadarea URSS în actualitate”. Nu vă obosesc cu detaliile interesantei comunicări științifice, titlul este edificator. Mai menționez că, în opinia domniei sale, Deveselu are scopuri ofensive, Rusia nu reprezintă vreun pericol pentru securitatea noastră, NATO și-a dus armatele la frontierele Rusiei, Georgia a atacat Rusia în 2008, Crimeea a revenit la Rusia prin referendum. Desigur, acum 80 de ani, România imperialistă a atacat URSS.

Am mai discutat dacă toți trebuie să fim patrioți, dacă ești obligat de vreo lege să fii patriot. Unii susțin că da, eu sunt de părere că nu. Însă sunt sigur că există legi care pedepsesc trădarea și pe trădători. Politrucul ăsta are mari fumuri de om de știință deși, singura filozofie care se pretinde a fi știință este cea marxistă, singura care pretinde că a stabilit relații de cauzalitate care vor determina victoria comunismului asupra capitalismului decadent, în fapt un amărât de profesor de socialism, acum mare specialist de științe politice, cu pretenții de istoric, istoria contrafăcută de ruși.

Ăsta și-a câștigat pâinea dulce molfăind r…. puturos pe banii statului român și o cam face și acum, susține poziția Rusiei care a ocupat Basarabia în 1812 și, de atunci, măsluiește istoria pentru a-i fi favorabilă. Susține public Rusia care indirect deține 20% din teritoriul actual al României. Numai pactul Ribbentrop-Molotov a generat oficial 1.505.000 pierderi românești cu scopul rusificării, reușită în parte. Se adaugă 230.000 ofițeri ai armatei și administrației române.

Revin la titlu. Cum își poate permite cineva, cetățean al României de astăzi, să profaneze amintirea a aproape 2.000.000 de români morți, victime ale URSS, ale Rusiei? Cine-i permite?

Obligatoriu aleatoriu

Υποχρεωτικό τυχαίο – în grecește. V-am mai scris despre părerea mea excepțională privind autoritățile române, în particular despre Ministerul Afacerilor Externe. Principial, angajații lui – diplomații (o clasă cu totul specială) ar trebui să gestioneze relațiile noastre de toate tipurile cu alte țări, să promoveze imaginea țării noastre, să asiste cetățenii români plecați și aflați în vreo dificultate, să acorde asistență celor care vor să plece indiferent cu ce scop. Să aflăm dacă se intamplă.

Am apelat de mai multe ori la situl MAE în scopul informării privind călătoriile pe care aveam de gând să le fac, am și oleacă de corespondență. Prima dată am solicitat informații relativ la condusul unei mașini în Turcia. Mi-au furnizat informații false care au generat costuri inutile. Economiseam 500 lei dacă în locul MAE aș fi folosit dactilografa de la intrarea ambasadei turcești. A doua oară, m-am interesat privind valabilitatea carnetului meu de conducere în Noua Zeelandă. Legația noastră din Australia mi-a răspuns după mai mult de 30 de zile, într-o limbă de lemn, fără a atinge subiectul care mă interesa. Însă, după experiența turcească, am scris simultan și legației NZ la UE și unui preot român din Wellington. Legația NZ mi-a răspuns complet în aceeasi zi. Preotul la fel. Vă las să trageți singuri concluziile.

Ieri au mai comis-o odată public anunțând prin purtătorul de cuvânt (cine știe a cui fătucă este, sau …). Desigur, fătucii i se spusese „zi-le asta„. Eu mi-am sunat imediat un apropiat care pleacă acolo cu mașina. Acum caută acarul.

Ca să clarificăm nițel trebile, vă întreb ce ați gândit când ați aflat că Băse-Petrov a lucrat la agenția comercială din Olanda (cred). Nu contează dacă l-ați acceptat/votat sau nu, doar ce ați gândit atunci. Presupun că v-ați spus, dacă mie-mi trebuia viză și pașaport ca să merg la Ruse și nu le puteam obține, ăsta era secu precis. Dar aia era doar o agenție comercială. Dar o ambasadă? Păi, în concepția timpului, se punea, pe bună dreptate, semnul egal între personalul MAE și secu. Dacă nu sunteti de acord, vă rog să mă contraziceți. Asta presupunea că_calitatea de bază a personalului diplomatic era atașamentul față de partid și iubitul conducător. Profesionalism, limbi străine – ha, ha, ha.

Mai în timpurile noastre, aveți impresia că lucrurile s-au schimbat? Că dacă s-a înființat institutul diplomatic se face rahatul praf? Acum nu se mai măsoară atașamentul față de partidul unic, ci față de cei de la putere. Adică, acele posturi au devenit o sinecură. Aduceți-vă aminte de grasul ăla gen porc răsplătit de Ilici cu un post în Uruguay – câtă  liniște acolo, o stradă elegantă gen strada Paris, copaci umbroși, o vilă cochetă (am văzut-o). Dar este doar atât? Nu. Leafă mare în valută, diurnă (deși are masă-casă asigurate), pensie specială și cine mai știe ce alte avantaje dacă astea n-or fi de ajuns. Și uite așa, pila lu’ …, copilul lu’ …, amanta lu’ … – pe sistem TAROM. Vi-l aduceți aminte pe Mele, bătrânul neliniștit bolșevic? Se publicase o listă întreagă cu asemenea proaspete numiri. Mele, produsul unei școli din nordul Moldovei care nu există sau a fost prea secretă. Oare, câte speciale are Mele cel cu nevastă tânără? Ah, ce urât sentiment este pizma.

În închiere, vă ofer un sfat moca. Dacă sunteți plecați și aveți vreo problemă, aveți grijă să cunoașteți adresele legațiilor altor țări UE, veți primi ajutor.

Nea Paul

În instituția în care am lucrat pe vremurile alelalte, exista obiceiul de a serba onomastici, uneori zile de naștere. Se făcea asta uneori în cerc restrâns, dar de cele mai multe ori cu tot departamentul. Să nu vă închipuiți cine știe ce chermeze – erau vremuri de restriște, mulți ani de-a dreptul foamete . Vinovatul cumpăra niște băutură și punea la dispoziție niște sandvișuri și dulciuri de casă sau de la cofetărie.

Nu toată lumea făcea asta, unii dădeau, alții nu. Nu era considerată o vină. Nu se dădeau, în schimb, cadouri. Nu se strângeau lovele pentru cadouri. Cine vroia, făcea cinste, cine nu, nu. Nu se făcea caz pe chestia asta.

În departament aveam un Paul și un Petre care puneau mână de la mână și aveam totdeauna program de Sfinții Petru și Pavel. Cei doi erau tehnicieni, Petre  era membru  de partid (mândru de asta), Paul stătuse nițel pe la mititica și era extrem de timorat, rușinos, cu pomeții roșii, ca o fată mare. Petre era cu burtică și mai în vârstă, Paul mai slab și mai tânăr.

Eram angajat de aproape un an și m-am apucat eu să deschid sticla la primul Sf. Petru. Am spart-o. Era o zi extrem de fierbinte cu un soare năucitor și eu alergam pe străzi să cumpăr alta. Au trecut mulți ani de atunci, dar încă simt arșița.

Nea Petre s-a pensionat după puțini ani, foarte bucuros. N-a apucat un an de pensie.

Nea Paul a continuat să facă cinste de Sf. Petru. Era sfătos, toți i se confesau, era confidentul tuturor. A fost în casa mamei mele, a fost și la mine. Un om de care greutățile parcă se țineau lanț.

Avea un fiu vitreg căruia îi plăcea tenisul și care a făcut carieră ulterior ca antrenor. A îngrijit doi bătrâni foarte mulți ani, taică-su și o soră a acestuia. Apoi a luat un copil al unei nepoate a soției, avea doar câțiva ani. Acesta din urmă a fost o cruce foarte grea. Nu a învățat, a început să se drogheze, a făcut pușcărie câțiva ani, …

După ’90 am aflat că Păulică făcuse pușcărie politică fiindcă provenea dintr-o familie de îmbuibați, cum spune o cititoare a mea, și aderase la nu știu ce grup subversiv când era student. Toată familia îi fusese deportată în Bărăgan, inclusiv taică-su și mătuși-sa. Făcuseră parte dintr-o obște proprietară de păduri care și-a revendicat după ’90 proprietatea și a obținut ceva cu mari eforturi. Nea Paul s-a prăpădit anul trecut de Crăciun. Mă duceam la el în fiecare iarnă în chip de Moș Crăciun.

Suspicios cum sunt, îmi amintesc că uneori îl vizitau pe Paul BDS-istul instituției și ăla de la cadre. Mă mai gândesc la cei legați prin jurământ privind confidențialitatea confesiunilor – oare câți își vor fi încălcat jurământul? Am văzut câtă ură le purta Păulică ăstora. Totuși,  săracul de el, a plătit taxi să-l ducă să-l voteze pe Ponta, ce minuni mai face A3! Pentru cei neinformați, BDS = Birou de Documente Secrete, adică cei doi care-l vizitau pe Paul erau cam secu. Mai menționez că BDS-istul era un tip OK.

Ei, Dumnezeu să-i odihnească în pace și pe Nea Petre și pe Nea Paul.

Foto: stirilekanald.ro.

Dorei

Au fost câteva reclame inspirate în ultimii 30 de ani. Una dintre ele a generat acest neologism, nemenționat încă în dicționarele explicative. Pe scurt, este un personaj indolent, nepăsător, bun de gură dar care nu e bun la nimic. Tipul care, dacă găsește un job, nu se gândește ce trebuie să facă, dacă poate face, dacă știe să facă, singura lui întrebare fiind „Da’ cât îmi dai?”. E vorba de un neisprăvit, eventual de un cârpaci. Unii spun că P. Coelho ar fi promovat termenul. În afara faptului că nu-mi place Coelho, în Romănia Tv-ul are cea mai mare priză și oricum, reclamele l-au precedat. Nici sensul atribuit de acesta nu este exact.

Una din caracteristicile importante ale lui Dorel este lipsa răspunderii. Dorel nu răspunde niciodată pentru nimic. Nu trebuie să plătească pentru faptele lui, pentru consecințele lor, indiferent cât de grave ar fi. În primul rând, el se consideră muncitor. Muncitorul acela al propagandei comuniste, mai presus de orice. Tatăl lui a fost muncitor, bunicii lui au fost muncitori, eventual țărani muncitori (a nu se confunda cu țăranii exploatatori), ce mai – origine sănătoasă dom-le. Într-un fel, e vorba de o spiță de Dorei, ceva în ADN, ceva spurcat.

Prin anii ’90, o explozie de gaze, provocată de un Dorel, a avariat grav un bloc pe Dacia și a omorât o bătrână. Deși a fost deschisă o anchetă, nu cred că a răspuns cineva, întreprinderea căreia îi aparținea Dorelul era de stat, mi-aduc aminte de reticențele cu care erau făcute declarațiile pe la Tv. Morții cu morții, viii cu viii, păgubașii cu paguba, Dorel are impunitate, el este muncitor. Unul din ultimele dezastre provocate de Dorel a fost la un spital (Colentina cred) în situația COVID, un accident provocat de oxigen. Acum Dorel era angajatul unei firme private (cred) – iar pagube, iar morți. Vom vedea dacă se va întâmpla ceva.

Am definit Dorel doar ca muncitor, un om fără sau cu o calificare redusă. Așa o fi? Desigur, nu. Iresponsabili sunt cam prin toate mediile, și toate calificările. Cauza? Cei veniți pe tancurile sovietice au răsturnat ierarhia normală a societății românești, au epurat-o pentru a corespunde noilor exigențe, acelea legate de loialitatea față de partid și de iubitul lui conducător (nu fură decât doi). Ei ziceau față de țară, dar era doar un slogan mincinos. Rezultatul a fost ignorarea criteriului valoric. De altfel, toți oamenii era considerați de propagandă a fi egali, desigur, mai puțin aceia care, conform dosarului, nu puteau fi loiali.  Dar oamenii nu sunt egali, sunt diferiți. Rezultatul epurării a fost că aceia cu ADN-ul puturos au fost ridicați ca uleiul deasupra apei.

Astfel a ajuns medic pe puncte un torționar. Dar, dormi-visează, ADN-ul lucrează. Fiul torționarului, tot medic. Uitați-vă atent și critic pe cv-ul acestuia veți constata că s-a născut a fi șef, s-a născut pe Lista Șefilor, nu pe cea Neagră. Priviți-i publicațiile – nici un titlu în nume propriu, totul la comun. Cine a trecut prin comunism știe ce inseamnă la comun – lipsa unui aport personal, lipsa unei priorități personale, niște furnicuțe îi scriu publicațiile – lipsa valorii reale. Dacă ar fi avut măcar o asemenea publicație, sigur o evidenția, i-ar fi satisfăcut orgoliul, i-ar fi putut eventual convinge și pe unii mai cusurgii. Dar acest fiu de torționar ne reprezintă cu cinste la OMS, și este veșnic pretendent, ba la șefia guvernului, probabil la președinție.

Nu știu dacă și tații ălorlalți Dorei au fost torționari, poate da, poate ba. Aș înclina spre ba, fiindcă dacă ar fi fost, progeniturile erau pe Lista Șefilor. Oricum, este vorba despre un ADN noroios. Ce naște din pisică, șoareci mănâncă.

Problema noastră, generală nu este existența Doreilor, ci frecvența acestora, poziția lor în societatea ultimilor 70 de ani. Consecința o simțim cu toții – subdezvoltarea.

Foto: hotnews.ro.

Un fel de „Te-n mă-ta!”

Mahărul lui Amazon, Jeff, și-a planificat un scurt zbor în spațiul cosmic. Ei bine, spre 100.000 de oameni au semnat niște petiții cerând interzicerea întoarcerii pe pământ a lui Bezos. „Nu-i permite lui Jeff Bezos să se întoarcă pe Pământ”, „Miliardarii nu ar trebui să existe … pe pământ sau în spațiu, dar dacă ar decide că vor în spațiu ar trebui să rămână acolo”, „a fi lăsat înapoi pe Pământ este un privilegiu – nu un drept”, „Pământul nu vrea oameni ca Jeff, Bill, Elon și alți astfel de miliardari”, Jeff este „un stăpân rău îndreptat spre dominația globală”. E ca și cum l-ar trimite la origine.

Nu-i iubesc pe niciunul dintre cei menționați, totuși, fiecare a ajuns la o avere considerabilă plecând cam de la nimic, fiecare a pornit o afacere mizând pe idei inovative. Chiar dacă urăsc să dau bani pe soft și n-am plătit vreodată licențe Windows (de aproape 25 de ani am doar calculatoare cu Linux moca), chiar dacă știu că Windows a preluat principii de bază din Unix, nu-i pot nega succesul lui Bill. Prețurile mașinilor lui Elon sunt prohibitive nu numai pentru mine, totuși a avut curajul de a aborda subiectul și de a dezvolta tehnologii noi. Iar săracul Jeff chiar a reușit să gestioneze și să dezvolte o afacere, de nișă la început.

Companiile lor au plătit impozite. Multe – puține, dar au respectat legile. În SUA, chiar și în UE, nu prea merge să nu le plătești. N-am nici o îndoială că au navigat mereu la limita legilor prin țările pe unde au lucrat, dar nu cred că nu le-au respectat. Dacă aș fi fost în locul lor, aș fi procedat la fel. Sigur, au căpătat putere, direct sau indirect au mai dat ciubucuri pe ici, pe colo, chiar și pe la noi. S-au folosit abuziv de poziția lor dominantă, dar au plătit și amenzi de sute de milioane.

Dacă ei n-ar fi existat, ar fi fost următorii după ei. Ăsta e mersul lucrurilor, ei sunt profitorii progresului. Totdeauna vor fi unii care au câștigat mai mult. Dacă au făcut-o legal, dacă n-au furat, asta e viața.

Și-atunci, ce-o fi în capul celor 100.000 de contestatari? N-am informații, dar nu cred că printre ei se află mulți români. Îmi vine să apăr cu legitimă mândrie patriotică principiul strămoșesc al caprei vecinului. Iată  însă cea mai temeinică dovadă că nici măcar la capră nu suntem unici, nu suntem primii. E plină lumea de proști. Inițiatorii trebuie să fie niște mari influenceri gen video-chat-istele noastre, creatoare de opinie.

Să nu omitem că tocmai în aceste timpuri s-au lansat teoriile conspiraționiste, negaționiste, anti-vaccinare în care cel puțin Bill este la loc de cinste. Zvonerii lansează prostiile, proștii răspândaci le distribuie, alți proști sau aceiași le cred, sunt îndoctrinați și toată lumea suferă. Unii mor, din păcate nu numai dintre proști și nu toți proștii.

Tocmai mi-a scris cunoștința mea din AK. Este consternat de dimensiunile mișcărilor de tip KKK și naziste. Vă aduceți aminte populismele debitate pe negândite de Trump? Părerea mea este că li s-a urât cu binele. V-am mai declarat că am considerat politica Mccarthy-ismului hotărâtoare pentru blocarea din fașă a comunismului peste ocean. Cred că America ar trebui să procedeze tot foarte radical și acum.

Revenind la Jeff, păi n-a făcut bine Stalin împușcând toți îmbuibații, toți …, tot, tot? Să vă dau și exemple mioritice?

Foto: claudiatocila.ro.

Cam plictiseală

Din păcate, se confirmă supozițiile mele privind necesitatea concedierii personalului pesedist bugetar. Se vede asta nu numai în curtea lui Clotilde care nu poate scăpa de contractul de ne-curățenie de 14 ori mai scump ca la Oradea, încheiat cu firma din anturajul fostului, dar și la primăria generală care nu a desființat compania anti-șobolani și, deși finanțarea este deschisă de mai mult timp, deratizarea nu s-a întâmplat. Noua administrație se lovește nu numai de rezistența firmelor de casă, dar și de sabotajul propriilor funcționari bine plătiți. De ce nu s-au făcut concedieri? Fiindcă legislația este puțin permisivă în acest sens, fiindcă ar fi nepopular, fiindcă sistemul creat de Ciuma Roșie este rezistent. În mai mult de un an și jumătate, nu s-a făcut curățenie nici prin ministere.

În rest, chiar e mare plictiseală, aleșii se fac că muncesc. Opoziția nu face nici măcar un circ notabil, AUR parcă nu mai există, chiar și Șoșo a amuțit. Ziarele inventează noutăți, orice nouă amantă sau divorț devine o știre, adică avem o tabloidizare generalizată.

O rază de speranță s-a ivit cu turneul lui Biden și, mai ales, întâlnirea cu Putin. Doar că, dintr-o asemenea întâlnire nu poate răsufla nimic, media rămânând tot cu gargara. Totuși, să analizăm puțin ce a întreprins Biden.

Prima întâlnire de rang înalt a fost cu China (nu cu Rusia) și nu s-a soldat cu vreun pas înainte pentru niciuna dintre părți. Următoarele contacte au fost cu Marea Britanie, NATO, UE. Eu cred că se vor atenua divergențele economice generate de Trump (greaua moștenire). De interes pentru noi sunt politica NATO și conducta Nord Stream 2. NATO nu-și va schimba sprijinul pentru flancul de est, dimpotrivă. Conducta nu cred că mai poate fi oprită și este un exemplu al politicii seculare de înțelegere pe sub masă a Germaniei cu Rusia în propriul interes.

În ce privește discuția cu Putin, ceea ce ne interesează este situația Ucrainei. V-am mai scris că Ucraina nu-mi stârnește nici un fel de milă. Totuși, trebuie să aibă sprijin strategic, politic și economic din vest deoarece este un tampon spre Rusia. Desigur Rusia ar dori să rupă cât mai mult, ocupând Crimeea s-a înfipt mult mai puternic la Marea Neagră și la Azov. Din acest motiv întreține și conflictul din Donbas. Ucraina afirmă că dorește să intre în NATO. Sper ca acest lucru să nu se întâmple, nu ar fi decât un cal troian, o coloană a cincea rusească. Interesul nostru și al NATO este să rămână un tampon cât mai puțin apropiat de Rusia. Fiindcă mai există tamponul Belarus în care rușii sunt destul de acasă. Pentru noi, Navalnîi nu prezintă importanță, dar orice detensionare a relației Rusia-Vest este benefică dacă nu este urmarea unor cedări.

Faptul că, deși Rusia a fost tratată la discuția cu Biden ca o mare putere fără a mai fi, adică i-a fost supralicitată poziția spre încântarea lui Putin, nu a inclus cedări sau slăbiciuni din partea SUA, fapt ce se poate itera și din titlurile sputnik. Acestea au lăsat pentru moment anti-vaccinarea de o parte în favoarea unei propagande războinice. De altfel, rușii au luat chiar și ei leapșa anti-vaccinării. Privind reuniunea NATO, sputnik titrează „Iohannis vrea cât mai multă SUA și NATO în România„, la care răspândacul a mai adăugat „SLUGA Iohannis„. De fapt, dumneavoastră nu vreți mai multă SUA și NATO în România? Eu, da. Ba chiar aș dori mai puțină prezență rusească p-aci, mai puțin Lukoil, Gazprom  și multe alte SovRom-uri, dacă s-ar putea, de loc.

În fond, asta-și doresc Zdrențele Roșii, apropierea de marele pretin de la răsărit, acela care i-a zămislit.

Foto: france24.com.

Săriţi, vine lupul!

Presupun ca toți cunoașteți legenda ciobănașului care păcălea satul strigând săriți, lupul. Până la urmă, a venit lupul și n-a mai sărit nimeni. Cam așa am pățit eu, doar că lupul despre care scriu eu vine doar odată, prima și ultima dată.

Fiindcă n-are cine-mi scrie ferparul și fiindcă orice blog serios merită o încheiere, mi l-am scris singur. Am făcut-o de mult și am programat publicarea paginii, amânând-o periodic. Adică, dacă nu mai am activitate pe blog, se postează automat. De ce să las cititorii cu semne de întrebare, mai bine îi lămuresc direct. Numai că, prins cu altele, am făcut greșeala fatală – am uitat să amân publicarea.

Toți ne dorim cititori, dar n-am izbutit să deslușesc mecanismele prin care unele postări sunt citite exploziv, altele mult mai greu, altele n-au priză. Din păcate, chiar această pagină, scăpată din neatenție, a avut o audiență mare înainte de a o bloca. Se poate interpreta oricum, așa era pe vremea comuniștilor, așa e și acum – totul se poate interpreta. Dar, n-am s-o fac. Pe de altă parte, cititorii mei care primesc postările pe mail, o au și n-am cum s-o mai șterg – e ca porumbelul care a zburat.

Nu doar asta a fost problema. Chiar și așa, de scurtă durată, pagina mea a supărat. Iată că nu numai ce scriu sau chiar nu scriu alții se poate interpreta, dar și ce scriu sau nu scriu eu. Pisicuța mea, care mi-e alături la bine și la greu, căreia îi citesc prima dată paginile și îi ascult sugestiile, singura mea pisică de știe să citească, s-a arătat vexată. Păi cum să n-o pomenesc și pe ea, măcar la sfârșit.

Știu că e prea târziu, că porumbelul a zburat, că spovedania la niște necunoscuți este ca la popă, totuși, încerc a o ostoi. La urma urmelor, decât s-o mai supăr odată, las blogul fără sfârșit, scot pagina aceea de la publicare. Totuși este o pagină bine scrisă, închegată și o idee unică.

Dar, cu accidentul ăsta, s-a dus tot chichirezul.