Am venit pe lume …

într-o frumoasa dimineață de Florii, în mijlocul unei familii iubitoare de intelectuali, cu bune premize materiale.

Din păcate, asta s-a întâmplat înainte de moartea lui Stalin și dincoace de Cortina de fier. Deoarece povestesc în românește, înțelegeți despre care parte e vorba – cea de est.

Așa că, ursitoarele m-au înzestrat cu un frumos dosar pătat, foarte pătat.

Ei, cum e viața unei familii cu dosar rău în mijlocul unei dictaturi? Cum o vede un copil? Care poate fi evoluția acestuia ca adult într-o asemenea societate? – Asta veți afla în continuare.

Reclame

Listele

Sigur, toată lumea știe că eu sunt pe Lista Neagră. Dar nu despre asta vreau să vă povestesc. Nici despre lista fiscului sau a rușinii cu datornicii (cred că a dispărut între timp – deranja pe unii, chiar dacă ei n-au vreo rușine). Nici despre lista lu’ dracnea (m-am oferit voluntar Eu, eu, eu!). Ignorăm și listele de candidați.

liste-de-semnaturi

De fapt, mă gândisem să scriu o pagină despre matematică cu teoria mulțimilor. Dar, românii sunt obișnuiți cu listele. E bine și așa, mai ușor de perceput – în fond, o listă de indivizi cuprinde oameni cu caracteristici comune, deci este o mulțime atât matematic cât și social.

Nu demult erau la modă lista la case sau lista la butelii – acum le zice waiting list. Cele mai populare erau listele pe la cozi. Dacă vedeai o coadă, te așezai repede și te treceai pe listă, abia apoi întrebai ce se dă (de parcă era moca). Astăzi mai persistă doar coada la plata impozitelor în prima zi a anului, chestie de neînțeles pentru mine care plătesc doar pe 31 martie spre miezul nopții. Mai sunt cozile la casa de pensii pentru sejururi la Sovata însoțite desigur de listă.

Oricum, sper să uităm listele cu țărani, cu muncitori, cu membrii de partid, … Vă propun, la schimb, alte liste. De exemplu:

  • Lista leprelor, a lichelelor
  • Lista hoților (hoți adevărați, nu găinari)
  • Lista analfabeților, a semidocților
  • Lista șmecherilor.

Uneori sunt fără limite la capitolul „liste” dar acum, mă limitez la acestea. Caracteristicile comune care grupează indivizi pe aceste liste sunt evidente chiar din denumirea lor.

Acum, urmează întrebările. Sunt mulțimi distincte? Sau caracteristica unei mulțimi, în fond o trăsătură de caracter – lepră/lichea, hoț, șmecher, le presupune și pe celelalte, adică sunt trăsături de caracter asociate? Dar ce facem cu analfabeții/semidocții? Fac o precizare – nu mă refer la cei care n-au avut posibilitatea materială de a urma o școală, ci la cei care au trecut teoretic printr-una sau mai multe școli dar, degeaba. În acest caz, cred că e tot o trăsătură de caracter.

Am ajuns la întrebarea finală: Guvernanții pe care din listele de mai sus sunt?

organizare_craciun_liste_targuri_magazine_gd.jpg

Pensia de întreținere

Uraaa! psd dă o lege prin care copiii, nepoții sunt obligați să-și susțină material părinții, bunicii. Da, ce fruuumos, ce drăguț, … Grija față de om, dom-le – că unde-i lege nu-i tocmeală.

Dar ce facem dom-le cu mamele care din pensia lor amărâtă cadorisesc copiii cu milioane de euro? Sau cu mătușile, tot amărâte care dau colțul uitate și își îmbogățesc nepoții cu câte-n lună și stele. Da, ce nu face o mamă pentru fiul ei, o mătușă pentru nepot?

Pe de altă parte, sunt și copii precoci. La numai 11 luni fac afaceri de milioane de euro. Păi să nu-i obligăm să-i ajute pe săracii părinții lor?

Eu cred că psd-iștii, dincolo de latura populistă, s-au gândit la o compensație. Păi, dacă mama lu’ baronul X, sau a lu’ baronul Y le-au dat ăstora milioane de euro (că n-aveau), ar trebui ca cei ce au să dea și ei părinților ori bunicilor. Sigur că da.

Rămân cu o întrebare: cum o compensăm pe Tamara care dădu colțul neștiută? Să-i confiscăm moștenirea și să o împărțim la pensionari? Zic și eu.

ifp-news-324x160

Patosul

Cu cât patos îl peria pe dracnea la ultimele lui manifestații, acelea cu dezaxații care se închinau la steagul psd, Rovana, cu câtă dragoste. Ei, cu același patos i-a jurat ieri credință Veoricăi. Acesta este caracterul vârfurilor psd. Penibil, pentru o bucată de ciolan se umilesc oricât, nimic altceva nu contează. Oare nu se gândește că există potențiali votanți cărora le provoacă scârbă?

de-necrezut-cativa-fani-infocati-ai-psd-ului-au-ingenuncheat-si-au-pupat-steagul-partidului-condus-de-liviu-dragnea-video-1024x661

Un alt exemplu este al patriotului senator Șerban (Sexul anal). După ce a constatat lipsa susținerii colegilor pentru șefia psd, a plecat pur și simplu. Nu-mi pot permite să le reproduc, dar aș paria că știu și cuvintele pe care le-a adresat acestora plecând. Oricum, măcar a fost consecvent în insolența lui.

În rest ce-aș mai putea comenta privind congresul psd? M-a uimit discursul candidaților. În fața celor 4000 delegați-votanți, au avut același discurs de sforari fără acoperire pe care l-au practicat și la alegeri (ultima dată fără succes) – în primul rand chiparosul Teodorovici și Veorica. Discursul electoral obișnuit îl înțeleg – se adresează unei turme electorale manipulabile. Dar acum se adresau cremei psd, celor cei mai 4000 ai psd, un fel de top 4000. Oare tot atât de proști sunt și ăștia? Tot atât de manipulabili? Tot așa de ușor de dus cu preșul? Sau așa-i consideră ei, conducătorii?

În rest, nu pot decât să-i urez succesuri Veoricăi – după cum o țară are conducătorii pe care-i merită, și psd la fel. De altfel, cred că-i reprezintă, se regăsesc într-însa. Poate-i scoate și pe ei din noroaie, că pe noi ne-a scos.

Despre turiști și altele

De departe, turiștii japonezi sunt un grup serios. Așa a fost în călătoria din America de Sud, la fel am constatat prin Vancouver unde ocupau hoteluri întregi. Cred că cele mai civilizate persoane întâlnite în croaziera de acum un an au fost doi japonezi școliți în SUA. Japonezii nu sunt amatori de „fițe”, i-am văzut în Vancouver sosind la hotel ca și mine, cu metroul, nu cu limuzina.

Fiind o excursie mai scurtă și mai ieftină, un fel de excursie locală, de data aceasta, cei mai multi excursioniști erau americani, unii folosind excursia pentru a se întoarce acasă, în Alaska. Aceștia nu erau interesați de partea a doua a călătoriei, cea terestră. Americanii erau amabili, parcă nevorbiți, mereu încercau să lege conversații.

Fiind același organizator, deși vasul era un model complet diferit, toată organizarea era perfect similară. Aceeași distribuție, amplasare, specific și denumire a cârciumilor, pe scurt, găseai ouăle fierte tare pe exact același galantar.

Excursioniștii erau oameni de condiție medie, poate chiar sub media lor, în general mai tineri decât în călătoria trecută. Pe mulți dintre ei se vedea urmarea unui trai mult prea îndestulat pe mai multe generații. De altfel, diametrul mărit al vaselor de WC m-a pus în pericol pe mine, slăbănogul. Avea dreptate ceașcă să ne înfometeze cu planul de alimentație rațională al lui Mincu, ne-a dat ce am meritat.

ciubuc

M-a impresionat extrem de neplăcut obiceiul ciubucurilor – gratuities, ba chiar cu baremuri impuse. Diferența față de noi era că se dădea doar la sfârșit, nu condiționau serviciul. În rest, asemănător cu America de Sud. Am dat câte ceva, dar rar și modest.

Toate hotelurile din Deadhorse erau destinate petroliștilor. Turismul durează doar trei luni pe an și nu sunt foarte mulți turiști acolo. De aceea, regimul hotelier este aparte. Pentru a putea menține curățenia (de multe ori pe afară este noroi), toată lumea își pune o pereche de papuci de plastic peste încălțăminte (ca pe la muzee). Peste tot, întreaga masă a unei zile este inclusă în cost. Programul celor trei mese este adaptat celor care lucrează în schimburi, în plus, poți mânca ceva oricând. În autoservire (un fel de bufet suedez), ești obligat să porți mânuși de plastic până îți umpli farfuriile. O grămadă de afișe care te învață cum să rămâi sănătos, unele merg cu sfaturile până la ridicol.

La Deadhorse începuse să apară necesitatea de a-mi spăla nițel mașina și, dacă eu spun asta, înseamnă că era insuportabil pentru un om normal. Parcarea era marcată de niște furtunuri care atârnau, câte unul în dreptul fiecărei mașini. M-am gândit că sunt pentru spălat. Ulterior, la Wiseman, am văzut o mașină destul de veche căreia îi atârna un ștecher la radiator. M-am gândit că e hibridă, dar era veche. Am aflat că e vorba de pornirea de iarnă. Probabil, avea sub capotă un încărcător de baterie sau un sistem de încălzire sau ambele. Am remarcat apoi și în Fairbanks prizele atârnate în parcări. Nu am fost destul de curios să verific dacă mașina mea avea ștecherul.

Prin AK se tot vântură bau-baul cu ursul. Probabil că sunt, dar eu nu i-am văzut. I-am întâlnit aproape nas în nas deasupra Peleșului. Oricum, sunt dintre aceia care consideră că e dreptul ursului de a fi în pădure și vina omului de a-l fi scos de acolo. Nu-mi plac vânătorii (unul din motivele repulsiei față de Bombonel) și pescarii (dar nu numai asta mi-a generat greața față de dracnea).

Totuși, am  zărit ceva sălbăticiuni prin AK – vulturi, balene, foci, elani, caribou, veverițe, un porc spinos sau un sconcs, muscox (un fel de bivoli lățoși) și o mulțime de iepurași. Aceștia erau sălbatici, dar nu foarte sperioși, de talie mică, cu lăbuțe albe, răspândiți mai ales la nord de Yukon.

Mai trebuie să vă povestesc despre teoria focului. Cei din AK susțin că incendiile ajută la regenerarea naturii. Am văzut multe zone, mai mici sau mai mari, afectate de incendii.

Am parcurs Alaska de la sud la nord. Ar mai fi ceva de văzut acolo? Sigur că da. Munții i-am văzut doar ca perspectivă, litoralul nord-vestic și cel arctic cu alți ghețari/fiorduri/ estuare/delte, insulele Aleutine, …

Probabil, într-o altă viață.

moarte_39607300

Orașele lor

N-am să mă refer la orașele din AK, mai degrabă orășele. Plecasem cu ideea preconcepută a unor orașe americane înghesuite. Vancouver, al cincilea cel mai dens populat oraș al Americii de Nord, are spre 5.500 locuitori/km² (2.500 locuitori/km² zona metropolitană) față de peste 9.000 locuitori/km² în București.  Din avion (aeroportul e aproape de centru), Seattle mi s-a părut un oraș foarte dens. După o zi, mă descurcam binișor și eram familiarizat cu transportul în comun.

Vancouver-Seattle

Deci, am găsit orașe destul de aerisite, cu multe spații verzi, cu oameni destul de liniștiți și relaxați, incomparabil cu agitația de la noi. I-am văzut dimineața, îndreptându-se grăbiți, dar nu foarte preocupați, spre serviciu, cu transportul în comun, mulți cu bicicleta, în Seattle. La ora care ar fi trebuit să fie de vârf, traficul auto nu părea mult mai încărcat, metroul și autobuzele nu erau aglomerate. În metrou poți urca cu bicicleta, autobuzele au un dispozitiv pentru minim cinci biciclete pe exterior în față. În Seattle, nu am remarcat grași.

Într-un autobuz din Seattle s-a urcat o femeie căreia îi curgea ceva din sacoșă. Șoferul a venit la ea și i-a oferit șervetele. Femeia a mai mers o stație și a coborât, lăsând hârtiile și ceva mizerie în urmă. Șoferul s-a ridicat și a șters tot, nemulțumit, dar fără s-o înjure.

Mi-a plăcut interdicția aproape generală a fumatului. Pe stradă erau panouri care interziceau fumatul la mai puțin de 20 pași (foots) de intrările sau ferestrele clădirii.

Totdeauna, în călătoriile mele, îmi notez adrese de legații ale unor state UE aflate pe unde merg – just in case. Le notez și pe cele românești (dacă există) dar, informațiile pe care mi le-a oferit de-a lungul timpului site-ul ME au fost de multe ori false, uneori mi-au provocat cheltuieli nejustificate. Când am avut nevoie de vreo informație concretă, simplă, ambasadele noastre au răspuns alături, după multe săptămâni. Ambasada NZ la UE mi-a răspuns imediat, la obiect.

Totuși, în Seattle, am comis-o. La primul contact cu transportul în comun aveam de ales între informațiile oferite de Google și cele ale unui site guvernamental. Am preferat .gov care m-a pus să cobor din metroul în care mă aflam și să schimb mai multe autobuze, apoi am ajuns în același metrou din care coborâsem.

Deci, iată că se poate, chiar și la ei – „stați liniștiți tovarăși”.

google

 

Frustrare

Îi înțeleg pe psdei. Păi, cum mă-sa să piardă ei alegerile? Asta nu se poate. Înseamnă că sigur au fost trucate.  Mai nasol este că ei au fost organizatorii. Adică și-au trucat singuri scrutinul? Eu aș zice că au făcut toate eforturile, inclusiv financiare, legale și ilegale ca să castige. Și totuși, cum să piardă?

Despre-frustrari

Ei cred că de vină-s ăilalți. De ce s-au prezentat la vot? Ce i-a găsit tocmai acum? Nu puteau să stea acasă ca ultima dată?

Păi, cum să le tulbure liniștea lor primită de la tătucul Ilici? Și mai ales ăia de n-au mâncat salam cu soia, ce-au căutat ei la vot? De ce n-au stat liniștiți acasă în loc să facă cozi la urne? Are dreptate și hârbul ăla de Meleșcanu. Păi, adevărații patrioți sunt ei, cei ce mănâncă ce primesc de la partid – salam cu soia. Ce se bagă ăia de dincolo să le strice meniul? Ăia n-ar trebui să aibă drept de vot.

De ce-i înțeleg? Fiindcă nici eu nu pricep rațiunea pentru care niște bețivi descreierați precum cei aduși la ultima mare manifestație psd-istă să-mi decidă mie și alor mei soarta, doar fiindcă au drept la vot garantat de Constituție. Și dacă-i atât de garantat, de ce ăia de dincolo n-au putut vota? Fiindcă n-a vrut psd-ul, fiindcă știa că nu-l votează. OK, Constituția nu prevede și sancțiuni, dar codul penal are sancțiuni. De ce nu li se aplică celor care i-au împiedicat?

Mai am o dilemă, ce-i cu pensionarii ăștia? Ăia din ’90 de au stat la cozi nu care cumva să se schimbe ceva, au murit probabil (viața cu soia e scurtă chiar pigmentată din când în când cu doi mici, 30 de ani sunt mulți). Deci, acu-s alți pensionari care erau tineri în ’90. Chiar așa. Bătrânii ar trebui să fie înțelepții satului. La noi e invers. Probabil e de vină tratamentul cu soia.

Așa că, îl înțeleg și p-ăla cu caricatura cu bunicul care-și ține nepotul în brațe și comentariul „Criminalul cu victima”.

Revenind la mine, la fel de nemulțumit sunt când văd niște semianalfabeți conducându-ne, niște fufe botoxate dându-se mari miniștri.

Bine, dar atunci, cine-i de vină că suntem toți nemulțumiți – psd-iștii din cauza diasporei și prezentei la vot, eu din cauza psd-iștilor bețivi și nu numai, tinerii din cauza pensionarilor, diaspora din cauză că n-a putut vota, …

Cred că au dreptate psd-iștii, o conspirație mare ne desparte și ne împiedică să fraternizam cu fufele botoxate.

Această prezentare necesită JavaScript.

Are și Trump dreptate

Se pare că, oriunde mă duc, mă regăsesc pe o listă neagră.

După experiența neplăcută de acum un an când furnizorul meu principal de comunicații m-a lăsat neconectat prin America de Sud, am plecat la drum cu două telefoane, fiecare cu câte două cartele SIM și mai multe contracte de roaming în spatele lor.

Zgârcit cum m-am declarat în repetate rânduri, eram decis să-l folosesc pe cel mai ieftin furnizor. Mă interesa în primul rând comunicația de date (internetul), dar și de voce. Surprizele au început în Canada, unde furnizorul cel mai ieftin a încetat a mai exista. Trebuie să știți că pe mare există doar un roaming maritim extrem de costisitor, indiferent de furnizorul inițial. În sfârșit, furnizorul cel mai ieftin a funcționat doar în UE. Nu a mers în America, nu a mers pe mare.

Numai că, am trecut în AK. Aici m-am trezit că nici una din cartele nu se mai conectează. Nu puteam rămâne așa. Într-unul din porturi, am intrat într-un magazin și am cumpărat o cartelă de Statele Unite. Numai că, după ce am montat-o în telefon, nu a funcționat. M-am dus înapoi la magazin. Acolo mai era o doamnă cu aceeasi reclamație. Vânzătorul ne-a spus că, în ultima vreme, a mai întâmpinat problema și de vină sunt telefoanele. Ambele noastre telefoane sunt Huawei. Le-am purtat cu succes prin toată lumea dar, până aci ne-a fost.

Singura soluție, încă o revoluție. Pardon – alt telefon. Așa că, am scos banu’ și am luat alt telefon. Deci compania privată AT&T este sclavul guvernului american, excluzând din rețea și pe cei cu telefoane mai vechi (americanca avea tot Huawei). Concluzionând, am fost una dintre victimele războiului comercial cu China.

E drept că în Seattle WA, roamingul a revenit. Mai puțin la furnizorul meu cel ieftin.

Totuși, prin toate hotelurile prin care am fost, toate electrocasnicele, electricele erau chinezești. Am rezistat să nu demontez o priză ca să verific dacă e toat chinezească.

Deci, m-am liniștit, totul funcționa normal. Eram tot acolo, pe Lista Neagră. Cred că d-aia n-am găsit nici o pepită, oricât de mică.

Această prezentare necesită JavaScript.

Numerele

V-am povestit în Cum ar fi fost dacă … despre numerele de înmatriculare americane din AK inscripționate cu THE LAST FRONTIER, slogan care ni s-ar potrivi și nouă.

license-plateAm mai remarcat în Vancouver plăcile marcate cu BEAUTIFUL BRITISH COLUMBIA în loc de simplu British Columbia. Desigur că m-am gândit de ce n-am putea și noi scrie MINUNATA ROMÂNIE sau SPLENDIDA ROMÂNIE. Oare ar fi o exagerare?

Adevărul e la mijloc. Avem frumuseți naturale cel puțin comparabile cu ale Columbiei Britanice (na, că devin și eu Patriot). Da, avem și noi o țară frumoasă dar, păcat că e locuită. Nu știu cine a spus asta întâi, însă a avut mare dreptate. Am două exemple.

Nu urmăresc vizitarea marilor orașe dar, dacă tot eram în Vancouver câteva zile, am ținut să văd cât mai mult. Între altele, am vizitat „uzina de apă” a orașului – Capilano Lake, un lac artificial cu o lungime de aproape 5 km, o lățime de 750 m și o adâncime medie de 87 m, un lac mare așezat într-o zonă minunată – pădurea de brad coboară până la marginea apei, o pajiște splendidă se întinde către o șosea din apropiere. Apa este cristalină. Pe latura mai accesibilă este un gard de sârmă. În apropiere, nu există nici un fel de gunoi, resturi sau orice altceva de acest gen. Nu există nici o casă construită pe acolo, nici un șmecher nu și-a făcut debarcader fiindcă poate, nu se îmbăiază nimeni în lac fiindcă nu-l vede nimeni, … Mă opresc pentru a evita trivialitățile. Ați văzut așa ceva în România? Credeți că ar fi posibil? Credeți că ar putea fi opriți nesimțiții? Cine i-ar opri?

În AK, Dalton Hwy este construit de-a lungul unor văi și traversează Yokon-ul, adică un loc unde „se adună” apele. M-am oprit și m-am plimbat pe malul acestor râuri. Nu am văzut NICIODATĂ (am căutat intenționat) nici un gunoi de proveniență umană adus la mal sau plutind. De când mă știu mi-a plăcut să mă plimb prin zonele noastre pitorești. La noi nu există nici un loc pitoresc, oricât de izolat, chiar în vârful munților, lipsit de gunoaie.

La toate acestea se adaugă climatul social.

Poate fi MINUNATĂ sau SPLENDIDĂ o țară care legiferează în favoarea infractorilor? Principalul nostru gunoi, de care nu putem scăpa, este cel uman.

Ce ziceți de un număr special: M..IEPSD cu sloganul ROMÂNIA SPLENDIDĂ dedesubt.

Cum ar fi fost dacă …

Cam pe toate numerele de înmatriculare din Alaska este scris THE LAST FRONTIER. Desigur că m-am gândit imediat că și noi, România, am avea dreptul la acest subtitlu. Voi mai comenta tema în altă pagină.

ala

AK este cel mai mare stat american și, în același timp, cel cu cea mai mică populație. Din multe puncte de vedere – așezare nordică, climă, relief, vulcani, resurse naturale – Alaska este comparabilă cu Siberia. Ambele au ceva căi ferate care le traversează în părțile sudice (în AK calea ferată este mai în nord), în ambele există o prezență militară; din punct de vedere al trupelor este mai importantă în Siberia. Rememorând cam cum se vedeau lucrurile pe la noi în comunism (pe model sovietic), cred că trupele sunt incluse în populația stabilă siberiană declarată în statistici, mărind artificial numărul locuitorilor.

În aceste condiții, am calculat că în Siberia de est, la nord de paralela 50 (Kamciatka, Magadan, Sakha, nordul Habarovsk, Ciukotka – mai mult de trei ori suprafața AK) sunt sub 0,44 locuitori/km2. Mai puțin, dar comparabil cu AK – 0,49 locuitori/km2.

De aici încolo încep diferențele marcate de un  „median household income” (un fel de venit mediu anual pe familie) 73.181$ (locul 8 în SUA)  și peste 40.000$ PIB/locuitor. Asta este ceea ce am văzut pe fețele locuitorilor.

M-am întrebat cum ar fi fost dacă rușii nu ar fi vândut AK acum mai mult de 150 ani? Păi, locuitorii ar fi fost aduși, nu ar fi venit. Gulagurile, deportările, lagărele au generat populația Siberiei, la fel ar fi fost și în AK. Ne-am fi mirat cum cutare ar fi izbutit să se întoarcă după 30 de ani dintr-un lagăr din Alaska. Am fi aflat despre un nucleu de populație românească într-un cătun nedezvoltat din AK, populație care nu mai știe cum a ajuns acolo.

Dacă, prin absurd, călătoria mea ar mai fi fost posibilă, aș fi întâlnit mizeria pe care am văzut-o prin Bucovina de nord în locul prosperității civilizate.

200px-Red_star.svg

Șoselele AK

În toată Alaska există problema șoselelor. Sunt construite mii de mile de drumuri, majoritatea asfaltate, dar solul suport este permafrostul – solul mlăștinos, mai mult sau mai puțin înghețat al tundrei. În funcție de temperaturile medii anuale și de încălzirea globală, acesta devine instabil. Șoseaua se dizlocă sau se degradează.

DSC_0823

În consecință, șoselele AK sunt un continuu șantier. Întâlnești zonele în reparație peste tot. Șantierele întinse pe mai multe mile de-a lungul unei șosele sunt riguros semnalizate. Trecerea convoaielor de mașini prin șantier se face numai cu un pilot folow me.

Am putut constata că peticele de asfalt rezistă la ei, cu toată clima aspră mai mulți ani, în loc de câteva luni ca la noi.

Macadamul nu este lăsat la voia întâmplării. Desigur că trecerile repetate ale vehiculelor grele îl deplasează. Renivelarea se face mereu. Macadamul este initial udat cu tone de apă din niște cisterne foarte mari. Apoi se renivelează. Nu folosesc compresoare dar, probabil după mai multe repetări ale operației, se ajunge la suprafețe de macadam la fel de uniforme ca asfaltul.

În partea sudică a Dalton Hwy, cred că se fixează macadamul și cu reziduri petroliere de tip păcură, cum se făcea la noi pe vremuri și s-a interzis ulterior. Dar aici nu e vorba de praful de pe pământ, ci de suportul șoselei, un strat gros de pietriș de peste 3 m.

Una peste alta, mi s-a părut că se muncește serios la întreținerea drumurilor și se fac eforturi mari. Dar, are balta pește.

Screenshot from 2019-06-09 07-02-40

Și, am trecut Yukon-ul

Era să scriu Rubiconul. Oricum, aruncasem de mult zarurile. Sper că vă interesează o impresie de la fața locului despre Dalton Hwy.

dal

Șoseaua Dalton este un drum larg (două benzi late), care pleacă de undeva de la NV de Fairbanks și ajunge la Prudhoe Bay, unul din cele mai nordice puncte din Alaska la Oceanul Arctic. Scopul ei, susținerea exploatărilor petroliere de acolo. Fairbanks, punctul de plecare cel mai frecvent al unei călătorii spre nord, este cel mai mare oraș interior. Alaska University are sediul aici. La celalalt capăt se găsește Deadhorse, localitatea celor în jur de 5.000 petroliști și personal angrenat în susținerea acestora care este un pic în sudul golfului, pe malul fluviului Sag River ce se varsă în ocean printr-o deltă. Deadhorse nu are nici un locuitor permanent.

În cea mai mare parte, șoseaua lungă de aprox. 500 mile / 800 km (din Fairbanks) este un taluz înalt de vreo 3 m șerpuind printre mlaștini, ondulată peste dealuri. Uneori, conducând, ai impresia că ești într-un montagne russe, atât de înclinate sunt pantele. Destul de des, taluzul este întrerupt de podețe sau înțepat de conducte largi pentru trecerea apelor și animalelor. Oarecum paralel cu șoseaua se întinde conducta de petrol Trans-Alaska cu stații de pompare și întreținere din loc în loc. Nu m-am putut împiedica să mă gandesc la „petroliștii” noștri pe care i-am văzut în repetate rânduri furând din conducta subterană de lângă șoseaua națională din Dobrogea – ce mult le-ar plăcea o asemenea conductă aeriană.

Când conduci în America trebuie să abandonezi sistemul metric al distanțelor. Nu mai există decât miles, miles/h, yards, foots (US imperial units) – așa este bordul mașinii, așa sunt indicatoarele. Pentru că nu poți aprecia distanțele și vitezele în noile unități, trebuie să faci uneori conversia până te obișnuiești. Mai greu este cu temperatura măsurată în ºF.

Semnele de circulație americane sunt, în mare, aceleași, dar cam lipsesc pictogramele care permit analfabeților să conducă. Trebuie să citești textul indicațiilor de pe tăblițe. În curbe, ți se indică pe semn restricția de viteză. Pe Dalton Hwy nu prea există semne de circulație. Cred că pe cele 425 mile ale șoselei propriu-zise sunt mai puțin de 10 semnalizări de curbă deși, uneori, curbele sunt chiar în vârful pantei.

Pe șosea nu prea există suport. Stații de benzină sunt doar la Yukon, Coldfoot și Deadhorse. Este posibil ca stația de la Yukon să se închidă iarna. Bănuiesc că, in extremis, se poate apela la personalul din stațiile de pompare, dar normal, petroliștii nu se amestecă, sunt stat în stat.

Limita de viteză este 50 miles/h (80 km/h). Pentru liniștea vitezomanilor, vă anunț că există doar un singur polițist la Deadhorse.

Am găsit șoseaua într-o stare surprinzător de bună (vă voi mai povesti despre șoselele din AK). Parcă mai multe gropi la sud de Yukon, decât în nord. Șoseaua este întreținută permanent. Cam jumătate este asfaltată dar, aici sunt porțiuni și cu gropi. Restul este macadam, pe unele porțiuni la fel de perfect ca un asfalt bun.

Prin amplasarea la jumătatea drumului, Coldfoot este un punct important, cam prost semnalizat pe șosea și puțin dezamăgitor comparativ cu notorietatea pe care o are. Mai plăcut mi s-a părut popasul de la Yukon River Camp, dar este dezavantajat de amplasarea prea sudică.

Toată șoseaua este frumoasă și pitorească printre munții înzăpeziți, lacuri, râuri, căldări glaciare. Chiar văile prin care trece sunt, de cele mai multe ori, de origine glaciară. Dar cel mai spectaculos loc este de departe Atigun Pass (4.739 feet / 1,444 m) care traversează lanțul muntos Brooks Range (cu vârful Mount Isto 8,976 feet / 2,736 m). Mai trebuie remarcat Finger Mountain, zonă cu niște formațiuni stâncoase ciudate și un punct de belvedere din apropierea șoselei la 66°12’49.9″N, 150°15’07.2″W.

În afara celor deja menționate, în apropierea șoselei se mai găsesc câteva locuri în care poți campa sau înnopta. Remarcabilă este Wiseman, o mică localitate pe malul lui Koyukuk River, fostă așezare minieră unde am ales să rămân peste noapte. Are 12 locuitori permanenți. Pe trei dintre ei i-am cunoscut – gazdele noastre. Au o poveste interesantă. Sunt născuți la München, au venit în AK pe la 25 ani, aici s-au cunoscut, au ales viața în natură, au doi copii mari și vreo șase-șapte corcituri de husky în lanț. Unul dintre ei, stă numai pe coteț. I-am spus soțului – „Ăsta-i șeful?”. Mi-a răspuns – „I’m the boss”.

Pe Dalton Hwy întâlnești doar camioane și pickup-urile acelea americane foarte mari – le-ați văzut prin filme, rar pe șosele, niște camionete țapăne. În afara mașinii mele, am mai văzut două berline/sedan-uri. Zgârcit, nu m-am indurat să dau banii pe ceva mai mare și bine am făcut. Am mai văzut motociclete pline de bagaje, uneori în grup, dar călătorind fiecare pe motocicleta lui. Am întâlnit și trei biciclete cu câte patru coburi, solitare – ăștia călători adevărați, i-am invidiat.

La început, am insistat să circul pe dreapta șoselei. Apoi am constatat că, în condițiile circulației reduse, fiecare merge pe unde i se pare carosabilul mai bun, indiferent unde ar fi, pe stânga sau dreapta. Am circulat la fel.

În Deadhorse a trebuit să plătesc o excursie ca să ajung la Prudhoe Bay – nu acceptau decât deplasarea în grup organizat cu pașapoartele aprobate în zona exploatărilor petroliere, dar ce nu face omul pentru a ajunge la 70°18’49.64″N latitudine (un pic mai la sud decât Nordkapp, Norvegia – NO), chiar pe un vânt de 42 km/h la 2°C. E mult mai frig în AK decât în Norvegia, lipsește Golfstream-ul.

Una peste alta, merită să dai banii pentru a vedea Dalton Hwy.

Această prezentare necesită JavaScript.

AK

Ca și în alte dăți, nu am prea fost interesat de orașe și monumente/muzee, ci de natura spectaculoasă și sălbatică. M-am tot gândit la nordul Canadei și Alaska. Din cauza suprafețelor și distanțelor mari, am decis să mă limitez, deocamdată, la Alaska. Tot făcând planuri, am ajuns la concluzia că litoralul pacific nu prea este accesibil by car, așa că am recurs pentru prima dată la o soluție de călătorie mixtă – o parte excursie organizată și o parte pe cont propriu. S-a nimerit sau așa mi s-a părut mai eficient financiar, să cumpăr excursia de la același furnizor care m-a dus în Antarctica.

N-am să vă plictisesc nici acum cu un jurnal de călătorie, vă voi scrie doar impresiile mele privind diverse aspecte ale locurilor și oamenilor văzuți.

Pe scurt, am vizitat de pe mare și pe teren litoralul de la Vancouver la Seward, apoi m-au dus cu autocarul la rezervația Denali și la Fairbanks de unde am luat o mașină cu care am parcurs vestitul drum Dalton Hwy, cel atât de exploatat de National Geographic, History, Discovery. De fapt, este singurul acces rutier în nordul Alaskăi. Pe timpul iernii, camioane grele aprovizionează și alte centre de la Oceanul Arctic direct peste lacurile și solul înghețat. Vara, oricare din aceste puncte este accesibil doar cu avionul, iar eu doream să simt gustul aventurii și să nu cheltuiesc prea mulți bani – sunt zgârcit.

Așa că, am văzut puzderia de insule, insulițe, golfuri, estuare (the Inside Passage), dar mai ales ghețari care ajung la mică altitudine – Glacier Bay, Mendenhall Glacier, drumurile căutătorilor de aur prin White Pass spre Klondike și Dawson City.

Cu excepția rezervației Denali (McKinley), vremea bună m-a urmărit tot drumul. Financiar, AK este cea mai scumpă zonă vizitată de mine – transport, hoteluri, mâncare. În orașe precum Vancouver sau Seattle prețurile sunt mult mai mici.

Dar dacă-i bal, bal să fie.

Această prezentare necesită JavaScript.

Et tu quoque Brutus?

De când te aștept, domnu’ Dracnea, cu această pagină. Am scris prima jumătate pe n.v. de când am constatat că singurul tău scop este să-ți scapi pielea și furăciunile. Am știut că cei care te vor înjunghia pe la spate vor fi tot lepre de-ale tale. Am știut tot scenariul. Ce nu știam concret, erau personajele, leprele din spatele tău, nu mai bune ca tine, care vor înfige cuțitul.

maxresdefault

Ei, n-a fost cum mi-am închipuit. Cuțitul l-a înfipt justiția, așa piele și os cum ai adus-o. E adevărat că, după ce te-au văzut la pământ, o mulțime de pretini puseră mâna pe cuțit.

Să nu cumva să-ți închipui că ar exista vreo asemănare între o lepră ca tine și marele Caesar. Singura asemănare este scena înjunghierii pe care bănuiesc că ai anticipat-o când ai văzut că nu mai ai succesuri. S-a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că nu sunteți decât o șleahtă pusă pe furat și căpătuială, că singurul liant este interesul meschin și singura ideologie, cum să scăpați nepedepsiți.

Ți-au fost acoliți, atât timp cât dorința ta nebună de a scăpa de justiție i-ar fi scăpat și pe ei împreună cu furăciunile lor. Când și-au dat seama că nu e posibil, că nu-i mai poți servi, că doar se afundă și mai mult cu tine, gata – te-au înjunghiat, chiar și Brutus.

Ilici – copilul de mingi (în cel mei propriu sens) al leanei i-a împușcat pe ceașcă și leana de Crăciun . Așa se poartă pe la voi, șarpele încălzit la sân.

Ei, văd că justiția așa șchioapă cum a ajuns a făcut totuși un efort. Pretinii au prins curaj. Nu cred că te mai întorci, deși pe la voi nu prea există jenă, rușine. Mă tot uit la Bombonel cum încearcă disperat să se întoarcă, i s-o fi golit cămara.

Îți zic și eu „Adio Liviule”.

IMG_20190605_175552

Autorul caricaturii, Nice – cu școala făcută în ’90, în Piața Universității.

 

Lupul

Probabil ca mulți dintre dvs. au călătorit în copilărie pe meleagurile lui Colț Alb citindu-l pe Jack London. Prin aceleași visuri v-au purtat și Chemarea străbunilor și alte cărți despre expediții și căutători de aur, prin Yukon, Klondike, Dawson City. Un climat aspru, râuri clocotitoare, păduri nemăsurate, sălbăticiuni ostile uneori.

lup-rusesc

Îmi plăceau călătoriile, iar Cortina de fier nu mi-a putut împiedica niciodată imaginația. Indiferent de voia lor, cu ochii minții am voiajat îndelung.

După cum v-am mai povestit, am cam bătut lumea din nord până în sud, dar n-am fost niciodată în America de Nord, am evitat Statele Unite. Fiecare om cu refulările lui și eu cu ale mele.

Și-am ocolit-o, am ocolit-o … până ce, în cele din urmă, m-am decis. Trebuie să vă spun că am obținut viza extrem de ușor. M-a surprins plăcut să constat că, un funcționar consular, care nu cred că stă pe aici mai mult de șase luni, înțelege și vorbește binișor limba română. Și nu numai unul, toți cei pe care i-am auzit în consulat.

Sigur că imediat mi-au fugit gândurile la unii care au stat pe la Bruxelles nouă ani și încă nu-și vorbesc corect propria limbă. Vorba ceea – „a plecat … și s-a întors …”, că tot trecurăm prin europarlamentare.

Revenind, consulului care mi-a acordat viza a fost suficient să-i arăt harta Alaskăi cu un traseu figurat. Nu l-a mai interesat dacă am proprietăți prin țară, dacă am bani, nimic. A refuzat hârtiile pe care i le pregătisem. Probabil i-am atins o coardă sensibilă. Instantaneu m-a cuprins regretul că n-am făcut gestul când ar fi trebuit.

În preambulul paginilor care urmează, vă rog să vizionați cu răbdare clipul Lupul, nu veți regreta și nu cred că există un preambul mai potrivit.

Screenshot from 2019-06-02 23-55-22.png

Epidemia

Stați liniștiți tovarăși, nu e una reală, nici măcar un fake, e doar un rahat electoral.

epidemie

Am mai scris despre Tentativa de umor asupra d-lui dracnea, dar se pare că-i lipsește simțul penibilului (oricum nu e singurul). Oarecum pe modelul me too, constatăm o epidemie a încercărilor nereușite de asasinat – toate împotriva puterii. Victimizare mare dom-le.

Desigur, toate tentativele au suport politico-patriotico-geto-dacic. Adică ne arată cum se sacrifică ei pentru țară, cum înfruntă toate pericolele vrute și nevrute, reale, dar mai ales închipuite, ca să salveze popoul ăsta de la pierzanie, dom-le.

Nici nu știi care e vinovatul. Misterul ne învăluie, o fi vreun complot mondial? O fi vreun complot local? O fi statul paralel? O fi ăla perpendicular? Nimeni nu poate afla, cu atât mai puțin autoritățile statului. Altfel, n-ar mai avea nici un farmec.

Mai nou, e vorba de urmăritori cu ochii injectați și drogați. Ultima îmi aduce aminte cu nostalgie de Piața Universității – nimic nu s-a schimbat, doar drogații îi pot contesta.

Pe de altă parte, s-a generalizat gestul ancestral mafiot, pupatul mâinii. Știu ce gândesc italienii când văd gestul acesta, dar ce facem cu celelalte nații? Or fi văzut Nașul? Eu mă tem să nu ne considere mai mafioți decât suntem.

O vorbă populară spune că „unde-i carte multă e și prostie multă”. Bine, dar ăștia n-o prea au cu cartea. I-am făcut analfabeți de nenumărate ori. Atunci, de unde atâta prostie?

Sau, cum l-a citat blogger-ul Amalia la postul meu trecut pe Andrei Pleșu, „oricât te aștepți să fie mulți, ei sunt și mai mulți”, referindu-se la proști.

Cetățeanul turmentat

După cum vă declaram în Susținătorii ciumei, nu prea sunt diferențe între discursul politicienilor psd de acum și cel al strămoșilor acestora – părinții și bunicii. Aceeași demagogie josnică, elan fals patriotard. Nu au trecut 30 ani de la „Nu ne vindem țara” și iată că situația se repetă.

de-necrezut-cativa-fani-infocati-ai-psd-ului-au-ingenuncheat-si-au-pupat-steagul-partidului-condus-de-liviu-dragnea-video-1024x661

Am să vă arăt totuși că acum, alegătorul român este schimbat.

Pe vremea comuniștilor pe față, a lui ceașcă, nu era nimeni care să vorbească partidul și borfașii lui „de bine”. Unii nu se exprimau de frică, alții spuneau bancuri, glume politice, dar, cu excepția cuvântărilor, articolelor de ziar și spectacolelor omagiale pe care și le ordonau singuri, nu-i lăuda nimeni. Cum ar veni – se lăudau singuri.

Acum, o înțeleg foarte bine pe Rovana când îl laudă pe Liviu, fiindcă mi-aduc aminte ce supărată era când nu obținuse postul ministerial – știu, „remunerație mică, după buget”, iar ea stă pe picior mare. Asta nu înseamnă mare lucru, la fel îl „clăteau” și pe ceașcă până l-au împuscat.

Șocant este că acum oameni simpli, poate prea simpli, îl ridică în slăvi pe dracnea de bun ce e și ce isprăvi mărețe a comis întru îndestularea lor. Sau idioți închinându-se steagului psd. Sigur, erau și pe vremuri lepre destule, turnători, …, dar nu și din ăștia. Ăștia-s cu adevărat omul nou, au avut dreptate ăia.

Vă mai ofer și imaginea culeasă din cotidianul.ro cu femeile care se întrec la o atinge pe obraji pe Ileana Cosânzeana, în speranța că deșteptăciunea se ia iar prostia nu.

Și mă gândesc – după aproape 30 ani, în loc să evolueze, cetățeanul român a involuat?

7a-768x462

Susținătorii ciumei

Sunt sigur ca ați privit consternați „marile” manifestări electorale psd-iste. V-ați uitat desigur la calitatea oamenilor aduși (nu sosiți) cu autobuzele, poate tot dezgustați.

127907

Recent, CTP a făcut, mai în glumă, mai în serios, propunerea introducerii obligației bacalaureatului pentru dreptul de a vota. În fond este vorba de a avea alegători informați, cultivați, care votează în cunoștință de cauză, care nu reprezintă doar o masă de manevră pentru șmecheri.

Vă rog să vă gândiți și cam care a fost masa pe care s-au bazat comuniștii la venirea tancurilor sovietice, ce fel de oameni erau. Inițial, nu a fost vorba despre alegători, comuniștii au pierdut alegerile din 1946, primele la care a ieșit „soarele”. Dar a existat o masă de manevră care a permis toate samavolniciile care au urmat, toate crimele, tot prăpădul. Această masă de manevră a înlesnit și fraudarea acelor alegeri, au fost nu numai complici la distrugerea Societății românești, au fost actori principali, au fost o parte a criminalilor.

Dar, cum a fost și cum este astăzi manevrată masa de manevră a ciumei, zdrențele roșii? Deși îmi provoacă dezgust, ba chiar o scârbă viscerală, ascult atent totdeauna spusele fruntașilor psd-iști, ale păpușarilor. Sunt cuvinte menite a scoate, a întărâta, pornirile întunecate, lăuntrice, mizerabile ale caracterului uman. Aș spune că, în ultimul an, acest discurs este foarte evident, este pe față.

Vă citez din discursul lui ceașcă de pe 21 dec. 1989:

„Am hotărât să majorăm pensiile minime de la 800 la 900 de lei. Am hotărât, totodată, ca pensia de urmaș să fie majorată cu 100 de lei. Vom crește, de asemenea, ajutorul social de la circa 500 la 800 de lei.”

Nu vă sună cunoscut? Mai citez:

„vor să distrugă integritatea și suveranitatea României, să oprească construirea socialismului, să pună din nou sub stăpânire străină poporul nostru. De aceea trebuie să apărăm, cu toate forțele, integritatea și independența României.”

Ei bine, se pare că de 70 ani nimic nu s-a schimbat. Aceleași ciozvârte aruncate, aceleași pedale apăsate, același discurs fals patriotard și, desigur, aceeași masă de manevră.

Mă uit la declarațiile sforăitoare de la Tv ale mahărilor psd și mă întreb cu spaimă, de unde atâta siguranță optimistă privind rezultatul alegerilor? Nu cumva (dacă tot nu s-a schimbat mare lucru) au pregătit o fraudare masivă ca în ’46? Nu-i credeți capabili?

Privind masa de manevră, este oare vorba numai despre incultură? Nu cred. Eu am cunoscut oameni de la coarnele plugului, care n-aveau școală mai deloc, care crescuseră pe timpul comuniștilor, dar aveau o gândire limpede și rațională.

Sigur că școala, educația, cultura împiedică clișeele josnice lansate de păpușarii psd. Din cauza asta învățământul românesc este menținut la un nivel atât de jos.

Revenind la punctul de plecare, este posibilă o selecție a alegătorilor? Și dacă da, pe ce criteriu?

Cred că mai avem de așteptat vreo 50-100 ani până când știința va izola în ADN genele caracterului. Doar așa vom putea scăpa de zdrențe.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Blatul

Știu ca sunt un păcătos, v-am și declarat (Confesiune). Totuși, consider biserica ca un loc al reculegerii. În călătoriile mele am intrat în multe biserici – catolice, protestante, anglicane, ortodoxe din alte patriarhii. Totdeauna am făcut-o cu respect și, indiferent unde m-am aflat – biserică în funcțiune sau muzeu, am practicat obiceiurile ortodoxe românești. Cu același respect am vizitat și destule moschei, geamii.

Ca orice instituție, biserica Lui, se exteriorizează prin personalul pe care-l are. Sunt preoți „cu chemare și inspirație”, sunt preoți simpli, unii mai puțin pregătiți, există ierarhii. Până la urmă, și ei sunt doar oameni, cu bune și rele, cu slăbiciuni. Un prieten preot, mi-a declarat cu admirabilă sinceritate că afară este mai mult mirean.

Eu cred că preoții ar trebui să-și păstorească cu grijă turma. Nu mă refer numai la latura ecleziastică, dar ar putea fi factori de educare, chiar educare civilă a populației. După părerea mea, acest lucru nu se prea întâmplă. Tradițional, personalitățile satului românesc erau popa și învățătorul care, cu mai mult sau mai puțin succes și talent, după posibilități, influențau personalitatea sătenilor.

Deși legal avem un stat laic (și așa este), clerul (nu biserica) a făcut de multe ori jocul puterii. Mă gandesc la relația cu comuniștii, pentru care nu și-au turnat cenușă în cap, dar ceea ce m-a determinat să scriu acum este relația cu actuala putere.

Sondajele arată că românii ar fi destul de credincioși sau, în sfârșit, ceea ce consideră ei că ar reprezenta asta. Desigur că politicienii sunt tentați să exploateze – e firesc. În consecință, încearcă în fel și chip să-și demonstreze cucernicia care le poate aduce votanți. Este de înțeles.

Suspicios cum sunt, mă gandesc că majoritatea lor, a politicienilor, sunt de sorginte comunistă, că, la prima generație, zdrențele roșii s-au ridicat pe tancurile rusești, nu pe biblie, că asta presupune un anumit ADN care nu se schimbă prea ușor, după cum, nici educația lor nu prea a inclus latura asta pe lângă multe-multe alte lipsuri.

De aceea îi suspectez de la fel de multă ipocrizie, fățărnicie ca și în cazul patriotismului afișat la vedere. Dar, gesturile și discursurile politice sunt totuși „meseria” lor. Unii s-au pretat la cumpărarea favorilor bisericești, alții au practicat ceva șantaj, fiecare după caracter.

Desigur nu trebuie uitată sinceritatea „liber cugetătorului” care vreo doi ani stătea cu o floare în mână și nu-și făcea cruce la diverse evenimente. Iată că-l laud și eu odată. Dar în final, fățărnicia asta l-a cucerit și pe el.

Din acest punct, intervine slăbiciunea clericilor care, în schimbul atențiilor primite (nu neapărat personal), le permit să iasă în față, să practice fanfaronada la sărbători religioase care n-au nici o legătură cu politica.

Mult mai grav este însă ce observ în mod repetat, în ultimul an – adunări de partid, ședințe cu caracter electoral, toate ale puterii, ale psd, în biserici. Dacă este cineva care știe despre ședințele altui partid în biserică îl rog să ne spună. După părerea mea, este un gest pângăritor, fiindcă ei întinează tot ce ating (am mai scris-o Cubul). Sigur că așa ceva n-ar putea fi posibil fără complicitatea clerului. este un blat mizerabil. Aș spune că e un pact cu …, dar e doar o învoială cu niște zdrențe.

Businessman making a deal with devil

În închiere, îl parafrazez pe ceașcă cu limba lui de lemn și „condamn cu toată fermitatea” și pe unii și pe alții – psd-iști și popi, „fără deosebire de …”. Am făcut-o și p-asta, m-am adâncit în păcătoșenie.

Apropo de vizita Papei

Vizita papei este fără doar și poate, un eveniment important. Nu știu cât de bine a fost gândit momentul, dar în contextul frământărilor politice de acum, cu demagogiile despre suveranitate, sigur dă apă la moara unora (deși știu că și ei jinduiesc la atenția Papei).

Personal, mi-aș dori să se desfășoare sub același semn al legăturii subliniată la precedenta vizită papală când mesa celebrată de cei doi mari ierarhi a vrăjit întregul auditoriu din Parcul Izvor. Am descoperit, la acea vizită, că Patriarhul nostru este un om normal, egal Papei, cu un discurs deschis, liber, nu o limbă de lemn populistă cum ne obișnuise. Am fost mândru, extrem de mulțumit. În sfarsit, ne reprezenta cineva cu demnitate, cu normalitate. Nu a fost nici un exces de opulență, de altfel, Papa Ioan Paul era un exemplu de modestie, nu s-au văzut orgolii de nici un fel.

Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc. Vizita Papei va avea un eveniment important legat de frații noștri greco-catolici. Istoricește (există de la 1701), sunt ortodocși siliți să se supună papei. Sunt greu de aflat cauzele compromisului. Trebuie remarcat că, deși probabil au fost presați, și-au păstrat în cea mai mare parte distanța față de catolicism, existând ca un rit aparte, păstrând tradițiile ortodoxe. Diferențele dogmatice sunt minime, oricum, mult peste înțelegerea unui profan ca mine. Asta arată că papii vremii au știut să facă politică. Cam la fel, Imperiul Roman adopta zeitățile popoarelor cucerite. În 2005 au fost ridicați la rangul de biserică arhiepiscopală majoră, cu mai multă autonomie. Mai menționez că singurii cardinali Români sunt greco-catolici Lucian Mureșan și regretații  Iuliu Hossu, Alexandru Todea. Rolul istoric al greco-catolicilor în făurirea României Mari e recunoscut de toți. Dintre clerici, ei au suferit cea mai mare prigoană în comunism.

Maramures

În Maramureș, sunt multe sate împărțite în două de dihoniile trecutului cu splendide biserici din lemn, cu familii precum Pop și Chindriș scindate în cele două cimitire. Le-am ascultat istorisirile și unora și celorlalți – pe toți i-aș crede.

După ’90, cred că BOR a ratat o ocazie în care, cu multă și delicată diplomație (mă gândesc la recunoașterea elogioasă a mulților martiri greco-catolici, restituirea fără opunere a lăcașurilor, încurajarea apropierii locale a parohilor, făcut mea culpa dacă era cazul, poate multe altele la care nu mă gândesc acum), fără atacuri dogmatice, fără sublinierea diferențelor dogmatice, ar fi putut să apropie de noi aceste comunități (nu să le convertească). În istorie, membrii celor două confesiuni s-au șicanat serios, dovadă poveștile pe care le-am auzit. Sunt lucruri care se sting greu și se reaprind ușor. Tocmai de aceea, acești 30 ani pierduți sunt importanți.

Sper ca PF Daniel să fie la fel de inteligent în luna mai ca Teoctist. E important din foarte multe puncte de vedere. Ecleziastic, suntem două biserici surori. Dar, cele mai importante sunt aspectele politice, în special acum, ale momentului, interne și externe. Sper să aibă sfătuitori deștepți și cu mintea deschisă, fiindcă sunt convins că precedenta vizită a papei a fost opera unui grup serios din BOR, a unor minți luminate.

Vom vedea.

Pot încadra liniștit și această pagină ca „politică”.

Mândria patriotardă

Am început să mă înfior când citesc sau aud ceva legat de patriotism, dar nu fiori de plăcere. Patriotismul a devenit o marotă a celor mai ipocrite, fățarnice personaje. Mă gandesc la cei ca generalul izmană,  Șerban (Sexul anal), dar și la Dragnea și ai lui. În discursurile dracnești invocarea patriotismului e extrem de frecventă. Patriotismul a devenit un bun personal al acestuia, e apanajul lui, el este etalonul, el decide cine e și cine nu e patriot. I-aș propune și deschiderea unei liste a patrioților (cât pe ce să scriu patrihoților, dar m-am abținut) și pot răsufla liniștit – pe asta nu sunt (Eu, eu, eu!).

Subiectul patrioților l-am mai dezbătut (Cuvinte mari, Patriot, patriotism, Patria, Iar cu patrioții ăștia), v-am și mărturisit că nu sunt patriot. În fond, ce ar putea însemna acum patriotism? Păi, pe scurt, să promovezi interesele propriei țări, în marja acordurilor semnate, fiindcă prin intrarea într-o uniune de state (eu aș fi preferat niște state unite), am acceptat ceva reguli, am cedat o parte a suveranității. Un alt aspect este securitatea propriului stat. Fiind acceptați în Uniune, avem garanții de securitate sporite. Fiind membru al NATO, avem garanția articolului 5 al tratatului, privind apărarea colectivă. Cam din toate informațiile pe care le am, din toate discuțiile cu diverși interlocutori din țară sau din afară, rezultă că România beneficiază acum de cele mai mari și mai serioase garanții de securitate pe care le-a avut vreodată.

În aceste condiții, cu un dușman din ce în ce mai agresiv aproape, se găsesc mari patrioți să clameze suveranitatea noastră, deranjați fiind de nerealizarea completă a unor interese mărunte și meschine, niște probleme cu justiția. Nu, nu mă refer numai la Dracnea, mai este patronul RTV, patronul Antenelor, niște unii trecuți prin pușcării precum lamentabilul Severin și penibilul guru Bombonel de Cornu. Unii propovăduiesc apropierea de est chiar pe față. Bombonel are o progenitură la Bruxelles, dar își vede viitorul în partea opusă, culmea fățărniciei.

putin-armata-465x390

Se lansează lozinci patriotarde de tipul „doar psd asigură statalitatea României„, se stârnesc sentimentele prostești ale plebeilor nostalgici. Sau clasica „dacă vine ăilalți, taie pensiile și salariile„.

Fiindcă sunt convins că majoritatea nu conștientizează gravitatea pericolului din est, fac un scurt rezumat a ceea ce înseamnă Rusia pentru România:

Moldova a fost vecină cu Rusia/Ucraina/slavii din totdeauna. La nord se învecina cu Polonia. Între timp, în nord au venit tot slavii din răsărit. În 1812, în urma unui război cu turcii, Rusia ocupă Basarabia. După 1812 au început schimburi de populație și transhumanțe cu scopul rusificării regiunii. Ocupația durează până în 1918 când, în contextul primului război mondial și revoluției bolșevice, Basarabia se reunește cu țara.

În aceleași împrejurări, tezaurul României este trimis la Moscova, sub garanția Franței. Nu a mai fost returnat, ba chiar i se neagă existența. Oficial, Rusia nu a recunoscut niciodată granița de est a României, nu a renunțat niciodată la Basarabia. A pregătit reocuparea Basarabiei, a lansat teoria etnicității și limbii moldovenești. Apoi, în 1924, au făcut întâi o regiune autonomă, apoi o Republică Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, oarecum în zona Transnistriei, în cadrul RSS Ucraina, cu, ATENȚIE, capitala oficială în „orașul vremelnic ocupat Chișinău”. Mai clar de atât, nu se poate.

A urmat reocuparea prin pactul Ribbentrop-Molotov. Au urmat atrocitățile, execuțiile, deportările, torturile, distrugerile care au generat oficial 1.505.000 pierderi românești, cu scopul rusificării, reușită în parte. Se adaugă 230.000 ofițeri ai armatei și administrației române. Administrativ, Basarabia a fost împărțită, o mare parte revenind Ucrainei, pentru a face lucrurile și mai complicate.

Acțiunile rusești au răpit aproape 1/5 din actualul teritoriu al României. Rușii au dorit să anexeze întreaga Românie, iar ei nu uită niciodată când fac un asemenea plan. Vă mai amintesc crimele, violurile, tâlhăriile, jaful organizat la care s-a pretat în România Armata Roșie eliberatoare.

Stăpânirea rusească a determinat doar stagnare economică și subdezvoltare. E suficientă o vizită în oricare zonă a Basarabiei (Care o fi mai patriot?) ca să constați mizeria de acolo.

Am scris aceste rânduri pentru amăgiții de logoreea suverană și patriotardă, de fapt, cea mai ieftină fățărnicie. Am omis voluntar zdrențele roșii cu care ne-au procopsit ei, rușii. Completez cu o lozincă în stilul lor: „Ăștia or să ne dea plocon la ruși”.

Resize-of-alba-iulia-1-dec-LM0_0375-512x288

Paști

Copil fiind, aveam locuința lângă o biserică mare cu hramul Adormirea Maicii Domnului. După ce mă culcau, ai mei plecau la Înviere. Stăteau și la „ocolitul bisericii” și cred că veneau spre dimineață. Mama îmi aducea pască.

Exista o oarecare tensiune, o discuție pe ton scăzut ca să n-o bag de seamă – oare i-o fi văzut careva la Înviere? Pe cine ai văzut? Cine ne-a văzut?

Nu s-a întâmplat nimic de pe urma Învierilor, adică nu și-au pierdut slujbele, din cauza asta. V-am scris deja că tata a avut totuși mari probleme – Spaime.

Văd astăzi persoane care regretă acele vremuri, ce frumoase au fost. Cred că-și regretă doar tinerețile fiindcă, eu îmi aduc aminte când eram matur și trebuia să pun ceva pe masa de Paști. Trebuia să fac față la niște cozi uriașe, fără certitudinea de a cumpăra ceva. Vedeai o coadă, te așezai. Abia p-ormă întrebai eventual ce „se dă”, de parcă era de pomană.

De fapt, doream doar să vă urez sincer Paști fericit, dar m-am luat cu vorba și n-am scăpat de politic. Paști Fericit tuturor!

lumina-pasti1121

Incredibil

Suntem în plin război al justiției purtat de justițiabili (încerc evitarea termenului penali, condamnați). Războiul este susținut de nimeni alții decât onor miniștrii ai justiției mai culți sau mai desculți. O las pe Stănoiu, începem cu Ciordache, tu-Dorel, Nicolicea, se pregătește Ș. Nicolae. Cu privire la școlirea acestora, citez din înregistrarea pe care v-o ofer (Călău – atenție, înregistrarea are momente greu de digerat!):

„Interesul ăsta era, să scurtăm intelectualii, știți, era lupta de clasă. Lupta de clasă trebuia, asta, eliminați toți, toți filfizonii, c-așa le spunea, filfizonii care a făcut studii la Paris, fie c-a făcut, fie că n-a făcut, … , poate c-a făcut la Iași sau Cluj, Timișoara sau București, dar era pus că a făcut la, la Paris, știi, nu trebuia în poligon ăștia, …, da, să lichida, …”

Ei, nu vi se pare că lupta de clasă continuă, că în fruntea țării sunt tot ăștia de iubesc intelectualii – desculții? Biografia lui Șerban am făcut-o (Sexul anal) de mult și n-a mai produs nimic semnificativ de atunci. Dacă oi avea zile, o s-o romanțez și pe cea a lui Nicolicea. Dar sunt atât de mulți și cu biografii atât de asemănătoare încât să nu-mi spuneți că nu-și selecționează cadrele după aceleași criterii de dosar, că e doar un clișeu.

Poate s-au modernizat, poate pun la dosar și mostre de ADN. Constat multe asemănări între torționarii din înregistrare și jandarmii care m-au gazat în P-ța Victoriei – și lor le plăcea.

Vă mai miră ce se intamplă acum? Ați ascultat ce muncă grea au depus pentru distrugerea viitorului țării pentru foarte multi ani. Oare câți?

De copil am tot ascultat povesti ale celor agresați (Papillon, Copilăria printre REACȚIONARI). Acum am parte de o mărturie directă a unui torționar. Urmăriți în înregistrarea video Călău:

„Pacientul meu care-l aveam, pacientul care trebuia să-l lichidez, … Aducea 11 noaptea, cel târziu 11 noapte era venit, tot a doua zi 11 noapte pleca d-acolo, da pleca rece, venea cald – pleca rece. … Era o satisfacție la noi săi batem la testicule,. … Eu am făcut o nuielușă, de vreo 50 cm așa, o nuielușă, aia, de grosimea unui pix, și cu aia îi băteam, până leșina, da’ nu că, majoritatea mureau, că se umfla testiculul. … Dar nu, nu scăpa neterminat, nu scăpa neterminat, era o plăcere de a tortura, era o plăcere de a tortura. Distracție era, da. … Termină-l. Ne-apucă 12 noaptea cu el. … Spun eu, oamenii curați la suflet n-a scăpat, i-am terminat pă toți. În ’53 noi nu mai aveam ce să lichidăm. Că rămăsese Coposu, era o piesă dă nimic. …”

Am căutat să transcriu cât mai exact, cu toate agramatismele pe care le puteți oricând auzi pe stradă, dar și în guvern sau de la tribuna parlamentului.. Intervievatul este Franz Țandără, născut la 22 februarie 1930, „într-o familie decăzuta”, „născut prost”. Interviul integral face parte din filmul documentar „Cuvinte pentru comuniști” realizat de Florin Anton în 2002.

Pentru ca masa să fie bogată, vă ofer și link-ul filmului integral Cuvinte pentru comunisti.

Ce spuneți? Viața bate filmul?

maxresdefault-4

„Nu mă cuprinde emoțiile”

Agramatismul din titlu aparține lui dom’ profesor tu-Dorel întrebat fiind privind posibila demitere (Toader, fără emoții). Dar nu lui am de gând să-i fac o ievaluare, ci justiției în general.

În România și în orice stat civilizat, justiția ar trebui să fie una din puterile independente ale statului. Sper să arăt că justiția română ar fi putut juca un rol determinant în reașezarea societății românești pe baze normale, solide, ar fi putut fi forța decisivă.

În lumea civilizată, justiția se bazează pe reglementări precise, pe legi. Dreptul nostru și al lumii civilizate (am mari îndoieli privind încadrarea noastră acolo), nu e de ieri, de azi, se bazează pe dreptul roman. Nu știu dacă de atunci, dar justiția modernă are trei părți: acuzarea, apărarea și judecătorii.  Desigur, deși toate cele trei roluri sunt importante, hotărâtor, decisiv este cel al judecătorului. Acuzarea este obligată să arate baza legală a acuzațiilor, temeiurile de drept. Într-un fel, acest lucru creează un handicap. Nu te poți prezenta în fața judecătorului să arăți pur și simplu ce ți s-a întâmplat, oricât de evidentă ar fi situația, trebuie să spui ce legi au fost încălcate, adică este necesară intervenția unui jurist – avocat sau procuror.

Totuși, în preumblările mele de loc dorite prin fața instanțelor, am întâlnit un caz în care o femeie simplă, nedreptățită într-o anumită împrejurare, a fost întrebată de judecătoare într-un limbaj simplu ce anume dorește, ghidată. M-a impresionat plăcut atenția și răbdarea de care a dat dovadă judecătoarea. Nu știu cum a evoluat procesul.

Lucrurile bune sunt însă, deși nu prea par, normale. Iar despre ce este normal, n-are rost să discuți. Ceea ce este rău trebuie discutat pentru a se schimba situația.

Justiția românească a avut în ultimii 70 ani multe sincope. Procesele, cu precădere cele politice de după ’46, judecarea pe loturi din acea vreme, asesorii populari care împărțeau dreptatea fără a avea vreo școală sunt dintre probele unei justiții aservite dictaturii proletariatului. Simulacrul de proces al lui ceașcă este extrem de regretabil. Deși ceașcă a fost un criminal, maniera judecării lui n-are nimic comun cu justiția.

Justiția românească a dat un mare rateu imediat după ’90. Ar fi putut juca un rol extrem în primenirea societății românești. Înainte de ’90 existau legi care au fost încălcate (ca și acum) de potentații epocii. Știu că se pot găsi justificări, totuși, acel moment a arătat că proaspăt declarata independență a justiției era doar o lozincă precum multe altele la noi, la români. Nu întâmplător, una din primele măsuri luate de actualul inculpat Ilici, a fost dezincriminarea abuzului în serviciu. De la torționari până la hoți, toți se folosiseră de poziția în care-i pusese și îi folosea marele partid.

Au trecut anii, justiția a scăpat de influența nefastă a lui M-me Stănoiu, și  a ajuns în epoca dracnea. Fostul maistru măcelar a acuzat-o pentru început de a fi influențată de statul paralel. Desigur că tăind porci, știa el ce știa. A beneficiat de o asistență juridică de vârf, diabolică aș spune. A făcut atmosferă, propagandă, a manipulat o parte a opiniei publice, dar mai ales a jucat pe chestiuni de procedură, determinând o serie de OUG care să facă totul contestabil, culminând cu contestarea instanțelor, a celei mai înalte. Folosește în acest scop Curtea Constituțională care n-ar trebui să poată interveni în penal, dar este un organism politizat. Cred că asupra românilor apasă blestemul instituțiilor cu prescurtarea CC  de 70 ani.

Referitor la ultima acuzație care-i este adusă, toți cei care trăiesc în Românica știu că în administrație nu se petrece nimic fără știrea jupânului. Când spun toți, mă gândesc de la tuciurii care-l susțin, până la judecători. Dar, în lipsa unei dispoziții scrise, el se declară nevinovat, un ingenuu care nu știa nimic.

Eu cred că acum este a doua ocazie de afirmare a puterii și independenței justiției. E nevoie de suficiente coloane vertebrale verticale – oare le avem? Mai cred că o a treia ocazie nu se va ivi. Aceasta este ultima ocazie, pentru mulți ani și nu știu dacă nu a fost deja pierdută.

Dar, nu mă luați în serios – eu văd lucrurile doar în negru, cum e lista pe care sunt.

Lady Justice Statue

Război cu statul român

Nu mă refer la micile mizerii cotidiene gen te trezești cu conturile blocate sau chiar ți-au luat bani fără motiv sau ești buzunărit pe stradă și cei care ar trebui să te protejeze te iau tare în încercarea de a te determina s-o lași baltă. Mă refer la lucruri mult mai serioase ca lipsa de respect pentru individ, politică de stat.

Îmi veți spune – „da’ ce nu știai”. Ba știam, dar nu mă pot obișnui cu asta, deși am acest sentiment de când m-am născut. Asta este adevărata dimensiune a rahatului în care suntem cu toții, care este un sistem și se numește stat și nimeni n-ar trebui să se obișnuiască și să accepte. M-am decis să vă împărtășesc și vouă (părerea mea, nu rahatul).

V-am mai scris despre domnul M. (Proprietatea și hoția în România), dar reiau. Bunicul acestuia a deținut o clădire comercială care i-a fost confiscată de comuniști în baza unui decret nepublicat vreodată în Buletinul Oficial și fără vreun act formal. Fiindcă fiscul continua să-i ceară bani bunicului pentru clădire, mama domnului M. a obținut cu greu un act de la întreprinderea de stat care deținea clădirea confiscată. Acesta a fost singurul document privind confiscarea.

Created with GIMP

Au trecut anii și, după ’90, mama domnului M. a cerut restituirea proprietății. I s-a respins solicitarea. Între timp, s-a prăpădit. D-l M. a reluat ostilitățile pe Legea 10/2001. Cererea acestuia, transmisă prin executor judecătoresc (adică pe bani pe care nu-i returnează nimeni) a fost pasată de la primărie la proprietarul clădirii (întreprinderea privatizată parțial mebo), de la acesta la APAPS (ulterior AVAS, ulterior AAAS).

Dar să vedem ce este cu această autoritate care teoretic gestionează proprietățile statului. A mai avut o denumire anterior – FPS. Probabil, socotind că nu s-a ascuns suficient de bine sub diverse denumiri, a găsit o cale mai bună de a se sustrage – falimentul. Este calea pe care o practică cei mai mulți escroci comerciali. Dar asta nu este o simplă prăvălie, este o autoritate a statului, parte a Guvernului României (cu câtă mândrie pronunță Veorica aceste cuvinte). În urma scandalului Vântu – FNI, în loc să intre în faliment (sau să plătescă) CEC-ul și să fie trași la răspundere inclusiv financiar profitorii, a intrat în faliment AVAS (așa se ascundea atunci).

Revin la subiectul principal. După patru ani, în lipsa oricărei reacții a autorităților, domnul M. trimite o nouă notificare (tot prin executor judecătoresc), direct la AVAS. După încă aproape un an, primește un răspuns (o decizie – autoritățile astea sunt ca niște judecătorii), desigur, de respingere a solicitării ca tardivă. Domnul M. îi dă în judecată arătând că a făcut cererea în termen, în 2001, dar nu i-au răspuns.

Domnul M. câștigă la Tribunal, la Curtea de Apel și la Înalta Curte după încă mai mult de un an și cu prețul a mai mult de patru salarii anuale minime pe economie. Oare de ce AVAS a negat evidențele și l-a purtat prin trei instanțe, silindu-l la mari cheltuieli? Pentru că, așa cum am arătat mai sus, fiind în faliment cu o coadă lungă-lungă de creditori, AVAS nu poate fi practic executat pentru recuperarea cheltuielilor de judecată. Sigur, te poate duce gândul că falimentul este o mare mânărie.

Bun, credeați că s-a rezolvat? Nu. AVAS/AAAS începe să-i ceară tot felul de documente. Ba chiar, îi cere și același document de trei ori. Deși legea împuternicește funcționarii să autentifice copiile ca fiind conforme originalelor, AVAS solicită numai copii legalizate. Alte cheltuieli, altă alergătură. Unele documente nu pot fi legalizate pe cale notarială. Altă bătaie de cap.

Omul le-a făcut pe toate și a răbdat, a înghițit toată această bătaie de joc. A urmat o nouă pauză de vreo trei ani în care AAAS nu a mai dat nici un semn de viață. Probabil, funcționarii cu adevărat bine plătiți să nu facă nimic au așteptat să se plictisească M., să se lipsească. Și aproape reușiseră. Totuși, într-o zvâcnire neașteptată, M. le mai trimite o notificare, a treia. Reacția – îi solicită din nou niște acte care erau deja în dosar. M. trimite o scrisoare plină de revoltă și le pune din nou la dispoziție întregul dosar. Spre mirarea lui, primește de la AAAS decizia favorabilă, dar nu cea dorită.

Cauza? Contrar prevederilor legale, AAAS își vânduse între timp cota de participare la societatea respectivă, deci nu mai putea restitui, decizia fiind despăgubire. M. a fost cuprins de sentimentul de zădărnicie de Don Quijote. S-a uitat pe tabelele cu baremurile notariale și a înțeles că despăgubirea oferită este minoră, cu banii respectivi și-ar putea lua un sfert de mașină ieftină, necum o garsonieră. Asta în condițiile în care clădirea a fost exploatată comercial continuu din 1954 încoace, inclusiv în ultimii 30 ani și, posibil, înstrăinată din nou ilegal.

Recapitulez. Pentru clădirea respectivă, au fost batjocorite de către statul român prin intermediul leprelor pe care le numește funcționarii săi, trei generații – bunici, părinti, nepoți.

Domnul M. este într-o mare dilemă. Fie se mulțumește cu praful de pe tobă, fie îi dă din nou în judecată, adică un nou proces, al cărui sfârșit nu este previzibil (ar putea să-l piardă și să fie bun de plată), care ar putea dura peste 10 ani cu costurile aferente, cu șanse mari de a nu-i apuca sfârșitul, dând ocazia statului român prin zdrențele sale cele roșii să umilească și strănepoții care n-au fost convinși încă să se ducă în largul zărilor.

Vă ofer și un postscript:

La AAAS, M. a surprins conversații purtate de funcționarii extrem de bine plătiți dar plictisiți, conversații pline de admirație pentru Donșoara Irinuca. Ei, cu cine credeți că vor vota aceste zdrențe sau pe cine au votat totdeauna?

Cubul

Este un conglomerat, un aglomerat, bine sudat, bine închegat de interese.

slide_315734_73257

Are vârf? Are, dar nu contează prea mult. Orice vârf trebuie să se plieze pe interesele grupului. Oricât ar părea de important, vârful poate dispărea oricând, fără consecințe asupra grupului. Se va ridica altul, care-l va sluji la fel de bine.

E ca o caracatiță, o hidră compactizată. Unii mor, ies, alții se nasc, intră. Nimic nu se pierde. Nimic nu se schimbă, orice s-ar întâmpla.

Interesele primează totdeauna. Sunt interese mai mici sau mai mari, individuale, pe care și le ating prin intermediul grupului. Pe măsură ce cresc, poftele le devin nemăsurate. Sinapsele lor se întind și penetrează tot. Întinează tot ce ating, otrăvesc tot, până și mințile oamenilor normali. E ca o ciumă, o pecingine, o râie. E ereditară și se transmite prin ADN. Nu este vindecabilă și nu are leac. Nu piere nici prin moarte.

E ca o vrajă care prinde mințile unor creduli care vor susține orbește grupul, omițând propriile lor interese. E un virus care prostește.

Pe afară sunt postere mari cu idei mărețe care nu se realizează niciodată și la care nu se uită decât prostimea. Nimeni nu știe să enunțe marile interese mai bine și mai frumos ca viermii grupului.

În afara intereselor meschine, mai au ceva în comun – roșul, culoarea răsăritului sângeros de unde au venit întâi, pentru care și-ar vinde și mamele.

Untitled.png

Automatizarea

Automatizările cuprind încet întreaga existență. Presupun că întreaga procedură de fertilizare in vitro este un proces automat, mai puțin recoltarea și implantarea (sper). Asta înseamnă că automatele guvernează existența unora dinainte de a se naște.

Norocul nostru este politica. Se face încă natural, adică anal și oral.

avt-cesco

Am mai atins subiectul automatizării în Proceduri, și  Urgența medicală, dar mă macină o idee tot pe teme medicale. Cu toții am mai fost pe la doctor. Din nefericire, unii au mai ajuns și la examinări mai serioase de tipul tomografiilor. Documentația pe care o primești după așa ceva constă în imaginile respective și un gen de diagnostic, o ievaluare care are parafa unui medic.

Trebuie să vă spun că, de cele mai multe ori, ievaluarea nu este rezultatul subiectiv al experientei personale a unui medic, ci o prelucrare automată a imaginilor, adică este redactată de un soft care interpretează imaginile, face măsurători și emite documentul pe care-l semnează medicul, nu știu de ce. Probabil are semnificația unei reinterpretări personale a medicului dar, dvs. vă vine să credeți asta?

Să revenim însă. Să presupunem că s-a ajuns la un grad de evoluție în practica medicală astfel încât, cam toate vizitele medicale sunt efectuate de un automat. Bun, are avantaje. Softul de prelucrare este creat pe baza experientei unor medici serioși, a unor profesori (sper, dar cine garantează?). Rezultă că mase mari de pacienți au acces la un asemenea nivel de expertiză și e de bine.

Dar, care este reacția societății? Păi, medicii nu vor mai fi atât de interesați să învețe, fiindcă automatul știe lecția oricum. Încet, calitatea materialului uman de diagnosticare scade. Sigur, cercetarea medicală continuă și înregistrează progrese. Totuși, din ce în ce mai puțini foști studenți ajung a fi medici buni. Dintre aceștia, o parte cu ceva talent pedagogic, vor forma alți studenți și unii vor consilia realizarea automatelor cu cunoștințe aduse la zi.

Dintre noii absolvenți, și mai putini vor avea pregătirea necesară. Procesul va continua și, la un moment dat, nu vor mai exista profesorii. nu va mai exista baza de selecție a celor care trebuie să învețe automatele să consulte cu adevărat. Asta înseamnă o criză intelectuală.

Am ales medicina. Dar lucrurile pot evolua similar în oricare alt domeniu fiindcă peste tot este necesar progresul și creativitatea.

Eu cred că nu se va ajunge la criză. Fiindcă totdeauna sunt oameni care urcă muntele fiindcă există, cei considerați de marea masă ciudați și respinși mai totdeauna.

automation_proces

Acolo unde nu se încuie ușile

V-am povestit că am cunoscut bine Noua Zeelandă (NZ), natura, locuitorii, zonele populate și mai puțin populate, 8.000 km parcurși cu răbdare Insula de Nord, cea de Sud, Insula Stewart. Dacă aș putea da timpul înapoi, dacă ar fi să-mi aleg o altă țară, asta ar fi.

NZ Steel&ping

O viață liniștită, parcă lipsită de griji, locuitori veseli, binevoitori, care umblă în picioarele goale în Auckland – v-am descris deja pe larg, pe mai multe pagini, atmosfera.

Părea locul cel mai ferit de pe lume. În călătoria mea, am văzut multe biserici – anglicane, catolice, protestante, rusești și chiar ortodoxe românești. Cea mai spectaculoasă mi s-a părut catedrala din Nelson, „the nave”. În periplul meu n-am întâlnit sau n-am remarcat moschei.

Este atâta siguranță în NZ încât nu cred că-și încuie ușile (poate prin marile orașe) Fericirea în picioarele goale.

Și iată că răul a ajuns și în cel mai sigur ținut de pe pământ. Mă gândesc cât de consternați sunt puținii locuitori ai Noii Zeelande, ani de zile campioni ai fericirii. Îmi pare rău, merita a fi ocrotit acel loc.

amin

Eu, eu, eu!

Eram cu vărul meu (Dumnezeu să-l odihnească – o mică pată a Dosarului meu extrem de pătat) la cumpărături într-un supermarket din Alsacia (există și pe la noi). Era un weekend cu multă lume și funcționa sistemul cu bonuri de ordine. Nepoțelul meu s-a repezit la automat să tragă el bonul: „Eu, eu, eu”.

lista_neagra_89362200

Liviu al nostru, al tuturor, ne vorbi de o listă cu niște oameni „care, cel puțin de doi ani de zile, nu fac decât să arunce în România ură, venin, otravă, noroi, pietre și să ne înjure pe noi, și, mai nou, am văzut că se pun pe afișe cu un procuror”.

Mă grăbesc să-i spun: „Eu, eu, eu”. Eu sunt deja acolo, pe lista aia, de când m-am născut.

Mai zice Dracnea referindu-se la candidații lui la europarlamentare: „În primul rând, să fie patrioți în fiecare celulă a corpului său și a inimii sale. … să știe să vorbească, să-și dorească să vorbească, să aibă curaj sa vorbească și să-și apere interesul național al țării pe care o reprezintă acolo. … să știe cel puțin o limbă străină”. Nu mai continui fiindcă spune numai prostii, am citat și agramatismele. De exemplu, „să-și apere interesul național” mi se pare că dă în vileag gândurile lui reale.

La prima condiție sunt din start exclus – v-am declarat deja că nu sunt Patriot. Oricum, dacă e să măsurăm Patriotismul după bătăile cu pumnii în piept (inginerește, trebuie stabilită o metodă de măsură), psd-iștii-s cei mai, cei mai. Adică, n-are rost să discutăm, toți sunt.

Dar acum începe greul. „Să știe să vorbească” – aci avem o problemă. În principiu, copiii de pe la doi-trei ani știu, pardon, știe să vorbească. Numai că aci apasă un blestem asupra ăstora (în sfârșit, au și ei blestemul lor). De la Pauker la Veorica, mai toți sunt marcați de acest blestem, chiar când citesc hârtiuța. Chiar și adulatul de proști ceașcă.

Ei, dacă ajungem la limbile străine, e un dezastru. Chiar nu știu pe cine să alegem, mă simt ca cetățeanul turmentat – eu cu cine mai votez?

Vă ofer un P.S. La supermarketul din Alsacia, vânzătoarea era numai zâmbet, amuzată de puștiul drăgălaș. Dar, când vărul meu a deschis pliscul (nu știa franțuzește, trăia de 25 ani în Germania și făcuse o mulțime de cursuri de germană), o dată cu primele cuvinte, pupilele vânzătoarei s-au spart ca în desenele animate. I-a răspuns într-o germană perfectă, de ghiață. Alsacia …

Alsace_Adve2

Lehamite

Sunt sigur că cei mai mulți dintre voi au citit nuvela lui Negruzzi, Alexandru Lăpușneanu. Îmi aduc aminte cu neplăcere de emfaza cu care se cita expresia „Proști, dar mulți”. Profesorii învățau copiii cam ce mândrie e să ai origine socială sănătoasă, să provii din mujici. Ăsta era sensul mândriei. Deși copil, deși ai mei încercau să mă adapteze vieții cenzurându-se și cenzurându-mă fiindcă le era frică să nu rămână fără slujbe, n-am simțit niciodată mândria acestei rostiri. Probabil că ai mei n-au fost destul de convingători (Papillon, Copilăria printre REACȚIONARI).

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 80

Între timp, copiii de atunci au crescut. Citesc cu uimire comentarii nostalgice despre trecutele vremi – cum că ar fi fost mai bine atunci, ce bine era când erau ei pionieri (regretă că nu au copiii și nepoții pionieri), ce bine era cu ceașcă (mare om, bun, patriot, iubire, respect).

Măi oameni buni, istoria uitată se poate repeta. Zdrențele roșii sosite pe tancurile rusești au distrus toată societatea românească. Au folosit pentru asta plutoane de execuție, execuții sumare, lagăre, pușcării, deportări. Înțeleapta politică a partidului, de inspirație estică a creat decalajul între noi și vest. Ei au creat datoria externă pe care noi am plătit-o. Cum puteți uita foamea și lipsurile de tot felul, frigul din case și de la serviciu, lipsa benzinei și a curentului electric, tv-ul porție de trei ore monopolizate de ceașcă și ai lui, zecile de mii de familii distruse de politica avorturilor. Iubitul ceașcă n-a fost un erou, a împuscat cu mâna lui țăranii care refuzau colectiva de la Vadu Roșca – asta a fost fapta lui de arme. Crimele nu s-au oprit, Gh. Ursu a fost omorât în ’85. Ne era frică fiindcă era teroare, granițele erau ferecate.

Înțelepții conducători erau și mai puțin trecuți prin scoală decât acum. Rezultatele se tot văd de 70 ani. E adevărat că salariile mici și uniforme scăpau pe cei mai mulți de grija caprei vecinului. Mahării partidului o duceau bine, dar ei nu se pun.

Am să-l parafrazez pe Petre Țuțea – „Când văd cirezile de imbecili”, mi se face lehamite.

Această prezentare necesită JavaScript.

Marx și plusvaloarea

Consternat, privesc la recrudescența ideilor și politicilor de stânga care n-au adus oamenilor nimic bun. Nu cred că-mi puteți da un singur exemplu. Eu pot să vă dau o grămadă de exemple de dezastre, crime odioase și nenorociri generate de marea filozofie pe care a propulsat-o Marx.

Nu mă refer la neica-nimeni, politicienii români, ci la nivel mondial. Recent s-a aniversat la UE sau în Germania, ceva legat de Marx, aniversare care m-a lăsat perplex. Chiar nimeni nu sesizează oroarea?

b3ec876a90da9bb8980edd2250434fb3_XL

În câteva cuvinte, care sunt susținerile lui Marx:

Capitalistul angajează un muncitor (clasa muncitoare) pe care-l exploatează deoarece îl plătește mai puțin decât rezultatul muncii acestuia. Diferența este plusvaloarea care-l îmbogățește pe porcul de capitalist.

În teoria catastrofală, plusvaloarea este strict rezultatul și măsura exploatării.

Vă propun să lăsăm deoparte faptul că preturile de vânzare într-un mediu concurențial sunt stabilite de piață, de cerere și ofertă (amintiți-vă cât costa cafeaua la negru pe vremea lui ceașcă). Să ignorăm absența unei corecte definiri a valorii rezultatului muncii exploatatului. Să ignorăm și riscul pe care și-l asumă cel care investește capitalul, adică plătește salariul muncitorului.

Încă de pe timpul lui Marx au apărut mașinile. Introducerea mașinilor a micșorat numărul locurilor de muncă și a generat revolte. Mașinile care produc (de fapt orice tip de mașină este destinată înlocuirii muncii umane) generează și ele venituri pentru capitalist. Unde mai este plusvaloarea la exploatarea mașinii? De ce clasa muncitoare s-a războit cu mașinile în încercarea de a le înlătura? Rezultă că-și dorea exploatarea?

Să lăsăm industria. Ce facem cu agricultura actuală care, în multe situații, este rezolvată pe suprafețe foarte mari de membrii unei singure familii sau doar de câțiva oameni? Cine exploatează pe cine? Cine generează plusvaloare?

Mai vreți exemple? Magazine fără vânzători, bănci fără funcționari, conceptul online,

Nu știu dacă Marx a fost un ignorant care a încercat să-și câștige banul fără a fi exploatat, dar exploatând – cineva trebuia să-i tipărească și să-i vândă capodoperele și nu a murit în mizerie, deși succesul financiar a fost post-mortem. Însă, întrebările nu au răspuns.

Singura concluzie este că marxismul, socialismul, comunismul, teoriile de stânga sunt doar niște rahaturi grețoase menite a manipula proști ținuți conștient în ignoranță în folosul zdrențelor roșii.

Și-așa, am ajuns la bătrânețe să învăț și eu Socialismul științific. Cât de științific, tocmai v-am spus.

Și este incredibil câți nebuni sau lepre dezvoltă încă teoria plusvalorii.

exploit-1

LCK

De la început, precizez că nu mă număr printre cei care apreciază la superlativ sistemul de justiție românesc. Îmi bazez afirmația pe calitatea slabă a învățământului românesc, inclusiv a celui juridic. Fabrici îndoielnice de diplome, mai mult sau deloc acreditate, cu profesori la fel de îndoielnici. Numărul juriștilor bine pregătiți, ca și al altor specialiști, este redus. Multe fapte de corupție, trafic de influență, foloase necuvenite – până la urmă, bani – cazuri pierdute de statul român. Ce poate fi mai ușor de urmărit decât firul banilor? Ei lasă peste tot urme.

Am și alte argumente, dar vi le voi povesti, poate, altă dată.

img_3042191_thumbs_700x394_5911231

În ciuda aparenței, pagina nu este despre D-na Kovesi, ci despre adversarii ei. Vârful de lance (expresia jargonului comunist) este Tu-dorel. Dom’ profesor universitar, rector, cel care vorbește (cu accentul lui regional) atât de doct și apăsat, scrie către Financial Times (ultima mare ispravă) folosind ca argument „A fost revocată pentru că a încălcat legea. CCR a spus asta„. Chiar și eu, un profan într-ale justiției, știu că niciodată CCR (nici măcar acum) nu s-a pronunțat privind vreo încălcare de lege. De altfel, nici nu are căderea. CCR se pronunță privind aspecte de respectare a Constituției, în cazul de față, a fost vorba de un conflict constituțional președinte-guvern. Cum a putut dom’ profesor să scoată perla?

Fac o mică paranteză. Eu, profanul, simplul cetățean, cred că, prin deciziile luate în ultimii ani, CCR s-a substituit unei constituante, adică a dat interpretări noi Constituției și, mai grav, a completat-o. După umila mea părere, este o serioasă încălcare a Constituției, dar așa se intamplă cu lupul paznic la oi. A fost modificat spiritul și litera Constituției, conform căreia statul nostru este un stat semi-prezidențial – doar fiindcă putem.

Desigur, n-am cum să nu remarc că, după ce aleșii noștri s-au bătut în piept cu suveranitatea, cu patriotism (de parcă ar fi ilegal să nu fii patriot), cu deputații noștri la UE care au cuvântat împotriva propriului guvern, după foarte scurt timp, guvernul nostru acționează pe față împotriva numirii unui cetățean român în postul de procuror șef european.

Păi, eu, simplul cetățean, ce să fac? Având în vedere lipsa oricărui sprijin pe care să mi-l fi oferit statul român pe care l-am plătit gras, deși nu mă declar deloc patriot, mă gândesc logic: ce nu le place lor, ar trebui să-mi placă mie. D-aia o susțin și eu pe LCK.

Justiția este cea care a ratat în ’90 curățarea de gunoaie a societății noastre, fiindcă aveam legi și atunci, chiar mai drastice decât acum.

Învățați, învățați, învățați

Îndemn atribuit lui Lenin. Se referea la ridicarea nevoiașilor din noroi prin cultură.

Matei-11.29-Învăţaţi

Îmi aduc aminte de campania de alfabetizare cu hei-rup a anilor ’50 în care au fost implicați (obligați) și părintii mei, că era plan, desigur, un simulacru cum este tot ce au produs comuniștii.

Umblă vorbele acum că ar vrea să desființeze camerele de supraveghere de la bacalaureat pentru „îmbunătățirea” rezultatelor, că Abramburica ar vrea iar intrarea la facultate fără bacalaureat – numai lucruri „de bine„. Îmi reamintesc de admiterea la facultate „pe puncte„, pe bază de dosar, fără necesitatea studiilor medii a anilor ’50, prin care orice terchea-berchea căpăta o diplomă în buzunar care să-i justifice scriptic puterea discreționară.

Adevărul este că, înainte de anii ’50, o mare parte a elitelor românești nu proveneau din familii „de neam”, unii erau din clasa de mijloc, alții proveneau din țărănime. Erau oameni care au învățat și, uneori, au muncit pentru a-și susține studiile. Asta presupunea inteligență, talent și multă, multă muncă.

Aduși pe tancurile rusești, noii conducători nu-și doreau competiție. Cu câteva excepții care au făcut pactul cu diavolul, elitele au fost distruse – omorâte, internate în lagăre și pușcării, interzise la a ocupa un post conform pregătirii. Locul lor a fost luat de oamenii noi, niște neica-nimeni cum grăiește acum Olguța.

Și uite-așa, oamenii noi au ținut România în urmă 40 ani, puii lor și mai noi, alți 30. Rețeta a rămas mereu aceeasi: conducători fără scoală, cu titluri pompoase, mai nou cu diplome false sau îndoielnice. Primii 40 au fost dictatură. Dar ultimii 30? Cum au izbutit să stea la butoane? Folosind o bază electorală manipulabilă de inculți.

1654138_641523335954890_2062983522097336623_n

Cunosc bine școala românească, nivelul ei a scăzut constant în ultimii 30 ani și e clar că a fost în interesul guvernanților. Exemplele pe care le văd copiii și tinerii zilelor noastre sunt doar șmecherii de mare succes, niște inși agramați sau semianalfabeți în vârful societății, îmbogățiți peste noapte prin mijloace ilegale, nepedepsiți în vreun fel. De ce ar munci să învețe? E clar că ăștia care s-au ajuns, n-au făcut-o.

Soluția constă în educație. Oricine își poate depăși condiția de manipulabil prin educație. Și totuși, nu e suficient. Cel cu ievaluările este educat. Iată că intervine și caracterul. Aveau dreptate și ăia cu dosarul – ce naște din pisică, șoareci mănâncă.

În încheiere, o citez pe Veorica: „Pe mine mă iubește românii” . Q.E.D.

invata-pentru-examen

Românii și aurul

Nu, nu e vorba de filmul cu ardelenii. Doar cu hoții ăștia de români.

Dezbateri la Tv între niște nespecialiști (specialiștii sunt câhhh). Spre uimirea mea, am auzit și minunata remarcă „dacă ajungeți la putere o să dați afară 15%”. Mărturisesc că am scris despre această afirmație în Ce weekend, dom-le gândindu-mă că exagerez nițel. Da’ de unde, am auzit-o și aici, nu numai la basarabeni. Strict personal, cunoscând sistemul administrativ, consider 15% un procent mult prea mic. Oricum, o asemenea lozincă spune multe și despre cel ce o debitează (o doamnă psd-istă foarte decorativă) și despre ținta (target-ul ca să înțeleagă și proștii) mesajului, atât din punct de vedere intelectual cât și al caracterului.

Dar să revenim la aurul disputat în absența unor finanțiști serioși. Auzind promisiunea că dacă repatriem valorile depuse pe-afară o vom duce mai bine, mi-am făcut repede socoteala: dacă ăștia fură 90% și dacă ne împart 10% (trebuie să ne dea și nouă o mică șpagă), cam cât ar ajunge la mine. Cred că nici măcar de-o verighetă (nu c-aș avea nevoie). Oricum, nu-mi doream un ghiul, e de prost gust.

Numai că, am aflat că minunatele mele carduri cu care am plătit ca un boier prin călătorii, nu vor mai putea avea acest rol. Apoi m-am gândit și eu un pic. Păi asta înseamnă că leul nostru traco-geto-dacic nu mai are acoperire, că se devalorizează. Dar stai, toate prețurile noastre sunt raportate la valute forte. Asta înseamnă că vor crește nemăsurat. Mi-am adus aminte de anii ’90 cu inflația galopantă, cu creșterile uriașe de prețuri de la o zi la alta.

Mai aproape de zilele noastre, avem exemplul înțelepciunii lui Maduro, care și el a făcut acest gest, tot fiindcă rămăsese fără bani și, probabil, era pus pe ciordeală. Eu cred că_cam la fel  vor și inițiatorii Liviulică și Șerbănică. Pe Dracnea l-am tot pomenit. Pe Șerban, de două ori, odată pe larg în Sexul anal.

Am mai auzit și prostia precum că bonitatea în aur nu are importanță. Importantă ar fi starea și dinamica economiei, iar psd a adus economia pe cele mai înalte culmi. Atenție! Prostia asta o vehicula și ceașcă. Îmi aduc aminte de valoarea leului comunist pe vremea raportărilor false. Mai țin minte ce greu a fost și cât a durat minunata plată a datoriei externe. La ce ne-a folosit?

Viitorul majorității oamenilor din Românica este legat de lovele, indiferent cu cine votează. Ce se va întâmpla dacă banii nu mai au valoare? Fiecare va trebui să-și vândă activele (dacă are) ca să aibă de mâncare. Vor reapărea talciocurile cu amărâți care vând nimicuri pentru a cumpăra o pâine.

Viața bate filmul și prostia n-are limite„cirezile de imbecili” ale lui Petre Țuțea.

Ce weekend, dom-le

Foarte stresant. Nici nu știi ce e mai important – Oskarurile, favorizarea infractorilor prin legile justiției, alegerile din Basarabia. Dar cum cămașa este mai lângă piele, până la Oskaruri ne mănâncă rușii. Și, știu pe unii care, ca să scape de pușcărie, să rămână cu furăciunile și să stea cocoțați în vârf, și-ar vinde și muma, d-apăi țara. M-a marcat figura demnă, jignită, bosumflată a lui M-me Dăncilă, care ignorată de Timmermans, parcă ar spune „nu sunt eu di_vină”. Chiar nu e di_vină.

Weekend_Homelogo

Uite-așa, după ce am răspuns și eu conștiincios la Niște întrebări simple simt cleștele rusesc cum se strânge. Am ascultat la Tv propaganda pro-rusă legată de alegerile din Basarabia – „vor să vă taie pensiile, vă concediază, vă taie salariile”. Se desprind două concluzii:

  • Peste Prut trebuie să fie o grămadă de proști, cel puțin ca p-aci.
  • Cei care practică aceeasi propagandă în România provin de la școala rusească/comunistă a propagandei.

Privind basarabenii, cum poți să dorești o apropiere de cei care au înjumătățit populația, au rupt mari bucăți din țară, pe acestea rusificându-le complet. Este cunoscut sindromul Stockholm, victima care se îndrăgostește de agresor. Știu că dragostea este imprevizibilă, totuși, cred că este mai degrabă un blestem care apasă poporul român, un non-sens – după atâția ani victimele să-și dorească apropierea de criminali. Nu mă refer aici numai la cei de peste Prut, ci și de dincoace și nu numai privind rușii.

După ce au fost călăriți 40+30 ani de zdrențele sosite cu armata roșie, să mai existe români care să pună urechea la astfel de prostii. Să se uite pasivi cum unii, din șleahta zdrențelor roșii fac legi ca să-și scape pielea și ciordelile.

După ce am văzut cum stăm prin țară și prin răsărit, nu ne trebuie prea multă minte să ne prindem de apropierea ungurilor de ruși și n-a trecut multă vreme de la vizita lui Putin în Serbia. Mai avem și un grup de băștinași bine organizat (n-am folosit termenul infracțional) care ne lucrează din Belgrad. Cât privește bulgarii, suspicios cum sunt, îi cam percep duplicitari.

Iată deci cleștele care se strânge din ce în ce mai tare.

Pe de altă parte, vârfurile politice apasă tare pedala suveranității, chiar în fața UE, temă care prinde la prostimea amatoare de mici și fasole. Desigur nu explică faptul că suntem parte a unei Uniuni, adică avem obligații în schimbul apartenenței. Nu explică nici că România nu poate exista singură nici o săptămână, că, de fapt, toate țările sunt prinse într-un lanț de interese cu doi poli (poate trei) și nu pot exista altfel.

Și atunci, dacă nu vrem UE, dacă nu vrem NATO, atunci ce vrem?

Închei citându-l pe trezorierul PSD, Mircea Drăghici, propunere refuzată la Min. Transp., avere impresionantă, bănuit a fi devalizat PSD: „Cred că e responsabilitatea întregii clase politice să nu uite că se află în slujba românilor și a țării, unde nicio miză personală nu își are locul.”. Ei, dacă-i așa, m-am liniștit.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 90

Niște întrebări simple

ren

Nu trebuie neapărat să-mi răspundeți. Doar gândiți-vă. Folosesc „cine”, dar mă refer la „care stat”.

  • Cine ar putea avea interesul în destabilizarea de orice fel (politic, economic, militar) a UE?
  • Cine ar avea vreun interes în slăbirea relațiilor politico-economico-militare UE – SUA?
  • Cine ar putea avea interes ca UE să fie pasivă sau neutră în polarizarea actuală a lumii? Nu mă gandesc încă la ocuparea UE sau a unor părți UE.
  • Ce mijloace ar putea fi utilizate pentru destabilizarea, slăbirea, neutralizarea UE?
    • Crearea și întreținerea de conflicte artificiale?
    • Corupție și agenți de influență?
    • Propagandă mai mult sau mai puțin deșănțată, intoxicări?
    • Acaparare financiară?
    • Dependență energetică?
    • Influențarea unor partide politice?
    • Influențarea unor țări UE prin conducătorii lor?
    • Influențarea / dominarea unor țări non-UE în acest scop?
    • Orice mijloace posibile?
  • Care ar putea fi „cozile de topor” folosibile în scopul slăbirii UE și destabilizării relației cu SUA?
    • State? Organizații? Partide? Agenți de influență?
    • Companii, bănci, dependențe financiare și energetice?
    • State care s-au aflat în conflict cu NATO?
  • Entitatea dușmănoasă ar folosi orice mișcare / partid / agent de opinie care, pentru moment, are atitudine centrifugă față de UE sau care ar slăbi un stat al UE?

Acum, gândiți-vă cam pe la ce nivel acționează în acest moment în UE acest „cine” și cam pe unde.

Mai gândiți-vă la Românica – ce mișcări, partide, conflicte interne și externe, agenți de influență ar putea folosi această ipotetică sau reală entitate? Sunt multe sau mulți? Ce propagandă ar putea merge în Românica pentru generarea unei opinii populare centrifuge? Ce poate însemna astăzi suveranitate?

Mai gândiți-vă că românii au fost, eu cred că mai sunt, populația care și-a dorit cel mai mult, covârșitor, integrarea în UE și NATO.

Dacă cunoașteți răspunsurile,  faceți astfel încât, prin acțiunile voastre să modificați atitudinea celor mai slabi, să înțeleagă că securitatea noastră, a tuturor (inclusiv a lor), este asigurată de o unitate a UE, a NATO, de o relație apropiată cu SUA. Să-și dea seama că avem cele mai mari garanții de securitate pe care le-a avut România vreodată, lucru care deranjează doar un singur stat.

ran

Cum ar fi fost fără ’89?

Se vorbește despre magie albă, magie neagră. Vă propun un exercițiu de imaginație neagră, deși nu știu cum ar fi cea albă.

Tabloul ’89 și-l amintesc destui – rafturi goale, criză de alimente / de benzină / de toate, salarii mici dar sigure dacă n-aveai pliscul mare, hoție largă în completare (nu se fura – se făcea rost), Tv-ul lui ceașcă personal trei ore seara, mașini puține și circulație restricționată, rații / cartele, nu prea aveam datorii externe (dar la ce ne folosea), absența aproape totală a posibilității de a călători în străinătate, absența tehnologiilor moderne de pe piață (presupuneau importuri), mândria de a produce local tehnologii de mâna a treia cu costuri mari și de calitate scăzută,

89

Cum ar fi fost astăzi, după 30 ani, dacă nu s-ar fi schimbat nimic în ’89?

Probabil, în acest an, am fi ținut al „n”-șpelea mare congres al pcr, la care a fost reales în unanimitate de către poporul strâns unit în jurul partidului și conducătorului său iubit cine știe ce scelerat sau pui de zdreanță roșie. Organizațiile de bază din întreprinderi, instituții, ateliere, cartiere, mahalale, … au avut grijă ca toată lumea să vadă la Tv desfășurarea congresului și să înțeleagă că ne apropiem tot mai mult de țelul înalt al comunismului. Pentru cine nu știe, organizațiile de bază aveau scopul controlării en détail a oamenilor.

Probabil bucuroși, oamenii aproape că uită limitele vieții în care trăiesc – totul (alimente, benzină, haine, diferite bunuri, energia electrică, apa, căldura) este raționalizat de marea grijă a partidului ca ei să nu devină obezi (ca acum), să nu cheltuiască mai mult decât își permit, să aibă numărul necesar de ore de somn (în loc să se uite la filme deșănțate). Cine încalcă raționalizarea, înfundă pușcăria și nu știi niciodată cine te toarnă. În rest, facem rost în continuare cu greu de cele ce ne lipsesc.

Probabil, în 2019, cincinalul nu se mai face „în patru ani și jumătate”, ci „în patru”. Desigur, suntem plini de „mărețe realizări” recoltele depășesc orice limite și facem mereu rahatul praf. Vă mai aduceți aminte cum era cu angajamentele: „Muncitorii de la APACA au fabricat 1000t în loc de 850, cum își luaseră angajamentul”, „Țăranii din Răcăciunii din Deal au dat țării cu 1000 kg mai mult decât își luaseră angajamentul”, „În cinstea zilei de 1 Mai, oamenii muncii își iau angajamentul să …”. Ce mai, mari gesturi de patriotism profund, geto-dacic.

Probabil că ambițiile nucleare s-au realizat și avem bomba, dar stăm mai prost cu vectorul purtător. Așa că ne pregătim pentru lansarea cu succes a primului satelit geto-dacic de rețetă slavă (alte rețete sunt sub embargou).

Vă întrebați probabil cum e cu antenele de satelit, internet, telefonie mobilă. Răspunsul îl găsiți în Coreea de Nord – există, au pătruns și la noi, dar au prețuri exorbitante și, pentru orice fel de conexiune, îți trebuie aprobare specială. Adică nu sunt pentru oricine, iar traficul de influență și de aparatură e în floare. Oricum, conexiunile sunt restricționate și informațiile cenzurate. Ce e aia, tot prostul să stea cu dejtul pe FB?

Sigur, vizele de călătorie afară se acordă doar pentru foarte puținii care prezintă garanțiile moral-politice necesare. Deși avorturile sunt în continuare interzise, deși lumea nu poate pleca spre zări mai luminoase (nu spre răsărit), sporul populației e redus.

Poșta Română este în continuare principalul serviciu de corespondență al românilor, iar în fiecare centru de comunicații este un birou mare al Securității, de supraveghere, pentru liniștea noastră.

Mă întreb dacă am fi ajuns în „epoca de platină”, că pe aia „de aur” o fumaserăm cu toții. Oricum, ca tot timpul în ultimii mai mult de 70 ani, suntem conduși de semidocți, de talpa țării.

Din când în când mai este omorât câte un Ursu ca să fie învățătură de minte pentru alții. Ca totdeauna, facem haz de necaz, ne amuzăm de prostiile iubiților conducători, de vreo șopârlă scăpată cenzurii, iar bancurile cu Bulă prosperă.

gavr

Vă mai poate surprinde ceva?

Se tot vorbește prin lumea largă despre „Țara tuturor posibilităților„. Păi fraților, asta e Românica. Cum de n-am știut?

partidul-tuturor-posibilitatilor

În urma cu 45 ani Academia Română are plăcerea de a o primi în rândul ilustrelor personalități pe tov. dr. ing. ajunsă la această situație din nimic. Încă mai sunt și acum unii dintre cei care au primit-o cu bratele deschise pe tovarășa.

Înainte de ’89, timp de peste 40 ani, personaje apărute din neant, din pământ și iarbă verde, au dominat România cu foarte mare succes – ca și marile lor realizări. Un cizmar a ajuns mare cârmaci conducându-ne pe cărări aurite, dar cred că doar mi s-a părut.

Și ultimii 29 ani sunt plini de asemenea exemple de succes. Zilele astea auzirăm cu toții despre niște doctori de mare succes fără să fi făcut vreo școală. Cine știe ce alți mari specialiști vor mai descoperi săpăturile actuale.

Nu vreau să vă chinuiesc cu trecutul mai îndepărtat. Vă aduc aminte de premierul cârlan, membru al Baroului în baza unui doctorat îndoielnic, fără să fi participat la vreun concurs, situație de pe urma căreia a câștigat bani din contracte cu firme de stat.

Chiar acum, avem un ministru al sportului, fost fotbalist, actual senator, care n-a izbutit să se titularizeze ca profesor de sport luând nota 2,75 (Incredibil ce notă a luat noul ministru). Tot acum ministrul apărării nu a făcut armata (Ministrul Apărării susține că n-a făcut armata), ba chiar se pare că s-a eschivat.

Ca o încununare a tuturor posibilităților, Veorica, cea cu oglinjoara (Un pic de psihanaliză), ne anunță că „România a înregistrat creșteri economice spectaculoase. România va depăși pentru prima dată 1.000 de miliarde la PIB”. Numai că, un experiment al Radio Europa Liberă arată că un bon de 186,96 lei la supermarket din noiembrie 2017 a crescut la 276,90 lei în februarie 2019 (BOMBA despre SCUMPIRI). Cred că de vină este caracterul subversiv al Europei Libere sau al meu.

Deci, vedeți, se poate. Probabil că țărișoara noastră și-a deschis toate posibilitățile către toți, dar noi, oamenii obișnuiți, plătitori de impozite, n-am aflat. Altfel, am fi ajuns și noi ceva p-acolo.

Această prezentare necesită JavaScript.

Tratamente degradante

Era și este una din metodele prin care o stăpânire autoritară își ține în frâu poporul care ar putea s-o conteste. Tratamentele degradante erau una din metodele de strivire a personalităților pe principiul „dacă nu ești cu noi, lasă capul jos”. Era aplicat tuturor, permanent, mai puțin celor „speciali” adică celor care-l produc – călcatul în picioare a drepturilor și libertăților, călcatul în picioare a demnității omului, strivirea oricărei personalități.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 82

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 82

Zilele trecute, acum în „20 19”, am constatat că îmi expiră pașaportul cu care am făcut mai mult de 120.000 km (ah, vanitatea). M-am dus după altul. M-am înscris online gândindu-mă că, cel puțin acești supuși ai Carmencitei, au evoluat nițel. La fața locului, am mai constatat o schimbare – un automat pentru bilete de ordine. În rest cam la fel – niște cârlani și cârlance, plini de ei și de importanța lor. Este iarnă și oamenii sunt destul de gros îmbrăcați. Ca să-și facă poza, trebuie să-și scoată o parte din haine. Dar surpriză, în birourile cârlanilor nu există cuiere (toate au geamuri mari și se vede ce se întâmplă înăuntru). Nimeni nu a protestat. Oamenii își puneau țoalele pe jos, pe unde călcau toți.

Parcă pașaportul ar fi o pomană, un favor. Doar că e un drept și se plătește o taxă măricică.

Sigur, nu mai era atmosfera lugubră dinainte de ’90, nici oamenii nu mai aveau aerul de a fi venit cu jalba. Totuși, oamenii poliției de frontieră (așa scria pe ei) aveau aproape același „nas pe sus” ca altădată, probabil criteriile de selecție a „cadrelor” au rămas neschimbate – orice lucru bun nu trebuie modificat.

Oricum, mi-am adus aminte de „ospitalitatea” degradantă a autorităților coercitive din trecutul odios al patriei. Nu voi uita niciodată cum eram convocat extrem de umilitor, anual, într-o cameră sordidă cu niște mese ca pentru soldați, la miliție, pentru a da un specimen de caractere ale mașinii de scris pentru ca nu cumva să-mi vină vreun gând subversiv. Îmi amprentau de fiecare dată neplăcut mintea (Creativul pătat).

Dar, ce poate fi mai degradant decât a fi conduși de impostori?

1477653970_xunct-kg-ohchr-statements.jpg.pagespeed.ic.ulfoeughq7

Dar, știu pe unii care …

Sau, ce înseamna Președinția rotativă a Consiliului UE pe înțelesul tuturor.

d

Consiliul UE trebuie și caută să rezolve diferite probleme interne și externe ale Uniunii. Problemele sunt ridicate de membrii UE sau sunt identificate de Președinție. Cele mai multe probleme nu pot fi rezolvate în șase luni și se propagă de la o președinție la alta. Ca să nu credeți că m-au aburit, menționez că există un mecanism birocratic mare, laborios, costisitor în UE. Și asta ar putea fi o problemă. Dar, știu pe unii pe care nu-i duce capul să facă vreo propunere reală.

Atunci, ce înseamnă să conduci o ședință de consiliu? Ședințele se țin pe ramuri de activitate, cum ar fi ministerele la noi. Cei care prezidează ar trebui să fie foarte informați privind problemele în curs (greaua moștenire) și să aibă ceva idei clare în cap – soluții pentru cele curente și noi propuneri, fiind cea mai bună ocazie de introducere a unei chestiuni în care sunt interesați pe agenda consiliului. De aceea președinția este rotativă, iar națiunile sunt interesate s-o preia. Dar, știu pe unii care vor doar să-și etaleze prostia în prezidiu.

În general, cel mai bine se percep lucrurile direct din spusele vorbitorului, deci oamenii de decizie ar trebui să fie fluenți cel puțin în limba de circulație principală din ramura respectivă. Altfel, nu cred că există vreo răspundere legală asupra traducătorilor la această fază. Dar, știu pe unii care nu-și vorbesc corect nici propria limbă.

Sigur, politică se face peste tot, inclusiv în ședințele Consiliului. Dar, știu pe unii care nu sunt în stare s-o facă nici acasă.

Din fiecare țară, pe fiecare direcție de activitate, există o echipă de specialiști, de experți care pregătesc fondul problemelor, care implementează ideile șefilor (dacă aceștia le au). Dar, știu pe unii a căror echipă este compusă doar din beizadele.

Și, atunci, ce caută Românica la președinția Consiliului? Asta, nu știu. Sigur e un mare mister. Probabil, din cauză că n-a fost inclus în programul de guvernare.

61969498

Pentru corectitudinea informației, vă ofer link-ul PROGRAMME of the Romanian Presidency of the Council of the European Union 1 January – 30 June 2019, citez: „disponibil deocamdată doar în engleză” – un fel de „program de guvernare”. Are 72 pag. de limbă engleză de lemn în care eu (subiectiv și rău-voitor) nu am descoperit nimic concret dar, cine știe?

Ce înseamnă să n-ai așteptări

Sunt sigur că psihologia maselor este o știință bine dezvoltată – toți vor să manipuleze masele. Prin educație, generație după generație, cu multă propagandă și manipulare, prin fondul ADN, se ajunge la o mentalitate de masă, mentalitate comună. Sigur că nu toți oamenii sunt la fel, dar, dacă s-ar putea determina matematic,  asta este media psihologică a maselor.

Scriind Despre dictatură și Despre teroare, retrăind mizeria de atunci cu urmări grave în prezent, mi-am pus întrebarea:

CUM A FOST POSIBIL?

La fel mă întreb, uitându-mă la Tv sau citind reportaje, văd decăderea unor națiuni. Venezuela – o țară cu o natură extrem de diversă, cu mari resurse naturale, țara descrisă în superlative de Henri Charriere, dusă de izbeliște de o serie de stângiști. Turcia – unde am parcurs câteva mii de kilometrii și care se află, în opinia mea, pe un drum greșit, oricum, nu acela deschis de Ataturk. Cuba, transformată de „revoluționari” dintr-un fel de paradis într-o țară săracă. Cum a fost posibil? Cum rabdă națiile să fie târâte în mizerie? De ce nu înțeleg că, prin ele însele, pot redeveni mulțumite?

Răspunsul e destul de simplu. Prin deturnări rapide ale atenției colective, prin educație îndelungată pe mai multe generații, exploatând slăbiciuni omenești, chiar prin forță dacă n-a mers altfel, s-a reușit o mentalitate colectivă lipsită de așteptări, o mentalitate care se mulțumește cu puțin, care se mulțumește cu supraviețuirea și care, împotriva firii, nu-și dorește binele.

Revenind la noi, în Românica, e ca atunci când o bătrânică bolnavă, își pune în sacoșă găina din bătătură și o duce la doctor, deși știe că este un medic prost, că nu acordă atenție pacienților, că nu o va vindeca. Dar, își închipuie că toți sunt la fel, că dacă ar aspira la altul ar trebui să ducă două găini și nu are. Și, oricum, n-are alte așteptări fiindcă așa e în mintea ei și a celor ce o înconjoară.

Pe asta se bazează mizeria unei nații, pe lipsa așteptărilor.

Dar, liniștiți-vă. Nu contează EURO, nu contează prostia afișată peste tot, vom primi mult așteptata vitamină D. Uraaa, ni se-împliniră marile așteptări!

Vitamina-D-suplimente-1170x658

Despre teroare

Nu, nu vreau să vă povestesc despre „teroriști” și alte snoave d-astea. Fiind ianuarie, mi-au căzut sub ochi o grămadă de scrieri ale unor nostalgici sau ale unor proști. Surprinzător, unii habar n-au despre ce vorbesc, nu au vârsta necesară, sunt probabil debusolați și induși în eroare. Sigur că, o parte din postaci sunt rău intenționați și chiar câștigă o pâine, ignorând consecințele. Cine poate admira o dictatură? Cineva fără orizont, fără resurse, dispus în subconștientul lui la compromisuri îngrozitoare în schimbul unei situații nemeritate, obținute fără muncă și fără drept.

Trebuie să știți că orice fel de Dictatură (despre care v-am scris) este asociată terorii. Prin teroare, profitorii dictaturii își ating scopul. Cumva firesc, nimeni nu se supune de bună voie, nimeni nu-și abandonează viața de bună voie. Supunerea unor mase se face prin teroare. Teroarea omoară nesupușii, îi învață pe unii să facă pactul cu diavolul, chiar îi răsplătește pe alții.

După naționalizare, după „stabilizare”, cei care avuseseră ceva au rămas fără nimic. A urmat „colectivizarea” în urma căreia țăranii – talpa muncitoare a țării, au rămas fără pământ, obiectul muncii. Cred că un blestem urmărește substantivele cu …zare. Dictatura nu s-a ocupat numai de bunuri, s-a ocupat și de spirit – trebuia să scoată omul nou. Dumnezeu a fost scos din ecuație, ca și tot ce însemna spiritualitate – arta și cultura, unele cărți au fost interzise. Dictatura impunea, dicta gusturile, ce e bun și ce nu. Tot ce reprezenta valoare materială sau spirituală a fost interzis. Aurul era prohibit, devenise o rușine periculoasă să spui că tu sau ai tăi avuseseră pământ.

Ce s-a întâmplat cu oamenii rămași fără bunuri, fără pământ, fără case, fără tot ce aveau, chiar și fără spirit – cu milioane de oameni? Aceștia au demonstrat cât de mare este puterea de adaptare umană. O cifră necunoscută – zeci poate sute de mii – au fost omorâți direct sau indirect, cifra exactă nu poate fi aflată. Unii au fost pur și simplu împușcați precum sătenii din Vadu Roșca ce nu se lăsau colectivizați, păcat capital, pedepsit cu mâna lui chiar de viitorul „iubit conducător” – probabil prima faptă vitejească de arme a marelui patriot. Alții au murit în chinuri prin pușcării, în lagăre, la canal. Unii, care au scăpat cu sănătatea distrusă, s-au prăpădit la scurt timp.

sapanta-nicolae-si-elena-ceausescu

Cei scăpați din acest filtru s-au apucat de diverse activități. Erau fie oameni pregătiți, fie fără o pregătire specială, dar și-au găsit ceva de lucru, s-au angajat, au supraviețuit. Unii mai dosiseră câte ceva care le-a folosit. Unii au făcut unele compromisuri – mai mici sau mai mari. Unii s-au vândut diavolului. Prin anii ’50, mereu se auzea că i-au luat pe cutare, de obicei în mijlocul nopții sau în zori. Legalitatea nu mai exista. Percheziții, arestări, schingiuiri, execuții, fără motive reale. Doar pe baza unei anonime cum că e dușman al poporului. Cine era poporul? Ei, stâlpii dictaturii. Funcționau așa zisele tribunale populare. A urmat un mare exod a populației rurale către oraș.

După 1960 lucrurile s-au mai așezat, în zece ani oamenii își făcuseră rosturi noi. Asta nu înseamnă că n-au mai fost victime – ing. Gh. Ursu a fost omorât în 1985 pentru vina de a fi scris niște rânduri contra dictaturii (nepublicate). Sistemul dorea să controleze tot. A început construcția de blocuri cu apartamente înghesuite, sistematizarea satelor. S-a dat decretul de interzicere a avorturilor cu consecinte devastatoare – femei moarte sau nenorocite, familii distruse, copii abandonați.

După o perioadă ceva mai prosperă 1965-1975, s-a trecut la achitarea datoriilor externe. Cine produsese datoriile? Exact impostorii care au decis achitarea. Cine le-a plătit? Populația, cu excepția celor care le cauzaseră, ei având „regim special”. Alimentarele stăteau cu rafturile complet goale. Erau cozi la „adidași” (copite de porc) sau la ghiare de găini. Cartele, lipsa pâinii, uleiului, zaharului, alimentelor de bază, foamete. Puteai fi închis dacă te prindeau cu o pâine în plus. Curentul electric se întrerupea perioade lungi, tv-ul lui ceașcă dura trei ore numai de propagandă.

Bun, dar de ce nu plecau oamenii? Fiindcă nu puteau. Granițele erau bine securizate, dacă erai prins, în cel mai fericit caz făceai pușcărie, dar puteai să-ți pierzi viața.

Nu v-am povestit nimic din auzite sau din citite. Este totul trăit de mine și de oameni pe care i-am cunoscut. Cam asta a însemnat teroarea care susținea dictatura proletariatului în România. O listă super-scurtă a proletarilor v-am oferit deja în Trăiască 7 Noiembrie – toți, mari români, mari patrioți. Dictaturile care s-au perindat prin Europa, indiferent de aparenta motivare politică, cu diferite nuanțe, au practicat același genocid împotriva propriei populații. În Germania s-a adăugat holocaustul.

Și acum, vă rog, spuneți-mi ce fel de patriot este acela care-și tine poporul în mizerie și suferință?

Această prezentare necesită JavaScript.

Permiteți să mă revolt?

Domnilor, justiția trebuie să fie oarbă și egală pentru toți. Dacă mă chinui puțin, v-o zic și pe latinește că e un principiu din dreptul roman.

Guvernul nostru, plin de grijă pentru om (unde am mai auzit asta cu grija?), a reclamat la CC modul de constituire a completelor și a câștigat, spre mulțumirea poporului. Dar stai, oare poporenii ajung la completele de 5 judecători? Ar trebui, dacă e „pentru toți”.

Acum vor să dea o ordonanță să-i facă scăpați pe toți poporenii speciali care ajung la completele de 5. Bună treabă dom-le. Să știm o socoteală – dacă-s speciali, speciali să fie.

Dar, uite ce m-am gândit. Că tot veni vorba de poporeni speciali, că tot e ianuarie și scot capetele nostalgicii sau proștii, sau poate provocatorii, pun și eu o întrebare: cât de legal a fost completul care l-a judecat pe nemernicul de ceașcă? Și cred că nu e o întrebare simplă.

Părerea mea, personală și subiectivă, este că legalitatea completului era foarte discutabilă. Atunci, ce e de făcut? Păi, nu știți? OUG. Dar mai întâi să mai facă o minune Carmencita, ca atunci la poarta spitalului cu jandarmerița. Apoi cu OUG îl scoatem și pe ceașcă basma curată, poate candidează, îl votează proștii și ne duce în „epoca de platină”. Presupun că e ca la nunți – după „de aur” urmează „de platină”.

Bănuiesc că porcii or mai purta „adidași” și, cu ajutorul Celui de Sus, om găsi și niște nechezol.

just

Cum îți face fiscul viața ușoară

Am mai atins subiectul fiscal – Fiscale și Moș Crăciun. Totuși, nu mă pot abține să nu revin deși, pagina mi-a ieșit lungă.

sigla-anaf

Zilele trecute eram „în vizită” la agenția fiscală. Înaintea mea, două persoane cu adevărat în vârstă – le-ar fi putut fi bunici celor doi flăcăi cere se ocupau de relația cu publicul. Ambele veniseră să afle dacă au ceva de plătit. Bunicul și bunica au fost trimiși la plimbare de cei doi imberbi spunându-li-se că acum totul se rezolvă online și nu au ce căuta la fisc. Mi s-ar fi părut normal să se deranjeze cei doi să arunce o privire pe calculatoarele din dotare și să le spună simplu dacă și cât au de plată, când și unde pot plăti. Am strâns tare din măsele să nu-i beștelesc pe cei doi, mă simt rușinat că n-am făcut-o.

Nu sunt adeptul drumurilor, cozilor și timpului pierdut la fisc sau la alte autorități similare și este clar că informatizarea este bună. Problema este modul în care aceasta se implementează, adică de formă, superficial, doar pentru raportarea unui nou succes.

Statul plătește bani grei pentru această operație, fie propriilor angajați, fie unor firme de specialitate cum e cea care gestionează CASS – povestea cu rețetele. Cum ar trebui să arate, din punctul de vedere al contribuabilului, o asemenea aplicație? Păi, în primul rând ar trebui să fie foarte prietenoasă și sugestivă, adică accesibilă oricui, indiferent de pregătire.

În al doilea rând, ar trebui să nu coste nimic pe contribuabil, adică să nu fie legate de un sistem de operare costisitor cum este Microsoft Windows, care a generat atâtea scandaluri și costuri chiar autorităților. Ne-utilizarea Windows ar genera economii importante și pentru stat. Spre exemplu, Ubuntu Kylin este dezvoltat de producătorul lui în baza unui aranjament cu Ministerul Industriei și Informației din China. Este un linux cel puțin la fel de prietenos ca Windows, gratis, sigur și înnoit la fiecare șase luni. Am ochiul format și tot ce văd prin filme pe calculatoare administrative sau militare nu este Windows, sunt MAC sau Linux. Deci, pentru chinezi e bun, pentru noi nu.

În al treilea rând, aplicațiile de tip fiscal n-ar trebui să fie legate de un anumit browser. Ar trebui să poată fi utilizate cu toate browserele comune, nu doar Internet Explorer Microsoft. Probabil autoritățile noastre n-au auzit de scandalurile internaționale legate de acesta și amenzile primite de Microsoft.

În al patrulea rând, sistemul de înregistrare și acordare de semnături electronice ar trebui să nu fie legat de doar vreo cinci furnizori care au generat un monopol. Costul unei semnături este cam ca venitul unui om obișnuit, venit care urmează a fi declarat.

Cele patru condiții sunt doar de bun simț. Cei care decid structura sistemului nu trebuie să fie mari specialiști pentru a le pune. Cunosc detaliile/argumentele tehnice legate de neîndeplinirea niciuneia din condițiile de mai sus. Mai sunt și motivele care au generat procese penale nefinalizate despre care s-a scris prin jurnale sau pe care le intuiți. Dar motivul principal sunt oamenii. Pentru îndeplinirea condițiilor, trebuie programatori serioși și bine pregătiți. Ori, selecția programatorilor bugetari cam știți cum se face, iar firmele angajate urmăresc profitul și, oricum, condițiile nu li s-au impus.

Autoritățile au introdus ghișeul virtual pentru sume datorate și plăti. Dar nici acesta nu îndeplinește condițiile și nu poate fi deschis exclusiv online. În ce privește declararea veniturilor, în prezent poate fi făcută numai cu un calculator cu o versiune nouă Windows, cu Internet Explorer și compatibilități .NET 4, adică nu orice calculator. Cum sunt suspicios, îi bănuiesc de blat cu Microsoft.

Dar, pentru liniștea noastră, cum zicea Ilici, hai să ne imaginăm o clipă că ne declarăm veniturile (știu doar proștii, dar sunt dintre ei) cu un formular electronic clar, simplu, corect, că o putem face de pe orice dispozitiv (calculator, telefon, laptop) indiferent de sistemul de operare și că semnătura electronică costă 20 lei.

Tot în această lume imaginară liniștită, bătrâni, persoane fără posibilități, găsesc un calculator la fisc și doi operatori tineri, amabili, care spun ei întâi sărut-mâna / bună ziua.

mslogo

Cum am descoperit America

De obicei îmi cântăresc bine expresiile, îmi aleg cu grijă cuvintele astfel încât să fie cât mai acide la adresa a ceea ce critic. De ce critic? Fiindcă prezența mea pe Lista Neagră m-a făcut un individ foarte critic. De ce doar critică? Fiindcă ceea ce e bine ar trebui să fie normal , adică să nu merite a fi menționat. Cum, cel puțin în societatea românească, binele se intamplă rar și porcăriile des, …

Dar să revenim la cuvintele acide. Mi-a plăcut și îmi place termenul CIUMA ROȘIE. Într-adevăr, tagma respectivă și fenomenul social la care se referă sunt ca o ciumă. În Conspirația am folosit ZDREANȚA ROȘIE fiindcă mi s-a părut mai acid, mai peiorativ și pentru că nu-l mai întâlnisem.

Cumva dezamăgit, am constatat că a fost utilizat mult înaintea mea, într-o profeție atribuită părintelui Arsenie Boca: „Zdreanța roșie, secera și ciocanul, steaua cu cinci colțuri va dispărea, …„.

faroe_stamp_226_discovery_of_america_-_kristoffur_kolumbus

Mi s-a întâmplat și în chestiuni mult mai serioase. În vremurile ălelalte, înainte de era unchiului Google, am avut o idee aparent nouă. Nu numai că am aplicat-o, dar am scris un articol pe care l-am trimis dincolo, unde selecția publicărilor era extrem de serioasă. La scurt timp după ce îl expediasem, am găsit o altă variantă a ideii mele publicată într-un manual serios. Dacă l-aș fi citit înainte, aș fi stat pe gânduri privind publicarea mea, dar așa, zarurile fuseseră aruncate. Am calculat la sânge și versiunea alternativă, era ușor inferioară. Rezultatul a fost pozitiv și bănos: articolul mi-a fost publicat și premiat.

Și așa am descoperit America.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 100

Conspirația

Conform profesorului de științe politice Michael Barkun, nimic nu este întâmplător, nimic nu este ce pare a fi și totul este interconectat (traducerea mea) și ar putea fi cel puțin un sâmbure de adevăr în această afirmație.

Teorii ale conspirației sunt multe și au apărut odată cu organizarea socială. Conform lui Barkun sunt legate de evenimente,  sunt conspirații de sistem sau super-conspirații. Conform autorului Jesse Walker, conspirațiile sunt legate de inamici  – din interior / din afară, superiori sau inferiori. Punctul comun este manipularea – nimic nu e ce pare a fi. Teoriile sunt sau pot părea a fi paranoide. Dușmanii, uneori doar sugerați de aceste teorii, pot fi evrei, francmasoni, comuniști, capitaliști, catolici sau alte biserici.  Dar, există tot felul de alți inamici. Precum tehnica escrocilor care spun sau sugerează ceea ce auditoriul își dorește, la fel conspirațiile aleg inamicul conform slăbiciunilor auditoriului, fiindcă nu inamicul este important, ci scopul care poate să nu aibă nici o legătură cu inamicul. Dușmanul este doar menit să manipuleze coagularea unei opinii și, în final, a unui grup, a unei mase de oameni care să servească scopului.

merkelfb-900x444-1_61504500

Pentru stăpânirea maselor sunt amestecate dogme, religii, filozofii – orice mijloc care aduce putere și avere celor din vârful conspirației. Fiindcă e la modă, îi fac o plăcere lui Liviu cu statul paralel. Există și protocoale conspiraționiste, de ex. Protocoalele înțelepților Sionului (Протоколы сионских мудрецов), iată că SRI știe ceva istorie și o aplică și iată că orice idee bună vine de la răsărit.

Deci, în aceste teorii nu contează adevărul fie el și istoric, realitatea, nu contează nimic în afara scopului – scopul scuză mijloacele.  – „poporul este mereu convins de aparențele lucrurilor„.

Dar, să revenim la conspirațiile noastre, la Dâmbovița sau Teleorman. De când ne-am trezit cu zdrențe roșii aduse pe tancuri sovietice de care nu mai putem scăpa, s-a tot cântat (la microfon, melodia preferată) despre suveranitatea poporului. Toți trențăroșii avizi de parvenire fără muncă și merite și-au dorit să devină suverani. Ce poate fi mai îmbietor? Cam la fel acum când auzim cântecul despre suveranitatea noastră. Parcă ne dă un șut înălțător, ni se umflă piepții și inimile geto-dacice.

La cine poate prinde un asemenea mesaj? La zdrențe.

Însă, ce părere aveți de o posibilă conspirație a proștilor sau a inculților sau a semidocților? Nu cumva chiar asta e conspirația zdrenței roșii?

Prostia, subiect de CSAT?

Am o propunere importantă pentru țară. Prin hotărâre CSAT, așa cum corupția a fost declarată pericol pentru siguranța statului, și prostia să fie decretată „factor de risc la adresa siguranței naționale”.

Știu că pare hilar, probabil zâmbiți, dar atunci când prostia începe să ia decizii de politică externă, să ne decidă aliații, să facă vizite oficiale încurcând capitale, să … câte și mai câte, nu mai e deloc o glumă. Să nu omit modul iresponsabil în care ne bagă măna în buzunar sau cum provoacă inflație. Prostia trebuie scoasă în afara legii.

În mărinimia mea, nu mă gândesc să împușcăm proștii, dar măcar un fel de punctul 8. Deși experiența ne-a arătat că dacă n-au fost înlăturați prin forță, ăia vizați de punctul 8 n-au făcut nici un pas înapoi, zic să mai încercăm o dată.

De aia propun o rezoluție CSAT de îndepărtare a proștilor de la trebile țării. Știu că nu e politically correct, că ar putea fi o segregare și nu te pui cu CNCD (ăia cu discriminarea), că, deși proști, îs mulți (cum bine zicea Lăpușneanu prin pana lui Negruzzi). Tot din mărinimie, mă gandesc să nu folosim studiile drept criteriu al prostiei – acum puțini au cu adevărat studii și toti puscariasii sunt autori frenetici. Dacă facem o ierarhizare a diplomelor se vor considera persecutați ăia de la Bălți de unde avem ceva doctori la cârmă.

Propun doar niște teste IQ. Da, dar dacă le fură? Păi să facem o comisie internațională incoruptibilă de testare a prostiei. Da, dar dacă-și bagă coada vreo agentură din est? Ei, mă tem că tot deputatul mitralieră are dreptate cu soluțiile radicale și ireversibile.

Ca să-i împăcăm și p-ăia de la CNCD, am putea înființa un Nobel al prostiei finanțat de Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții. Vom putea privi cu mândrie geto-dacică cum banii rămân în familie an de an.

Bine, dar dacă eliminăm proștii, pe noi cine ne mai conduce? Noi cu cine mai votăm? Noi ai cui o să mai fim?

citat-de-ion-luca-caragiale

Ecumenism

Ar putea fi un gen de afirmare a unității de fond a bisericilor creștine. Unii (ortodocși) îl definesc drept „erezia ereziilor” sau „panerezia timpurilor noastre”. Și prin textele vechi se pot întâlni referiri adverse, dar, după părerea mea, în acestea e vorba de apropiere de necredincioși.

Totuși, bisericile ortodoxe, pentru a-și afirma unitatea, au un patriarh ecumenic la Constantinopol. De asemenea, există Săptămâna de Rugăciune pentru Unirea Creștinilor la care participă ortodocși, catolici și protestanți.

207352.p

Recent am participat la o nuntă ecumenică. Mirii catolic și ortodox, nașii ortodox și pravoslavnic, într-o biserică catolică cu un preot catolic. Asta arată o mare deschidere și acceptare reciprocă, dar aici e vorba numai de nuntași și preotul celebrant. Obținerea aprobării de la mai marii lui a fost o întreagă epopee cu tribunal și acte de parcă Cel de Sus se uită la ele.

Totuși, nuntașii sărbătoresc de două ori Paștile și de două ori Crăciunul – până la urmă, destul de neobișnuit.

Motivația adversarilor ecumenismului este legată pe fond de politica prozelitismului. Dar, iată că se poate fără prozelitism.

Și cum nimic nu poate exista nepolitizat, ortodoxismul trece acum printr-o mare încercare. De unde vine? De la răsărit.

Banii n-aduc fericirea …

V-am mai povestit despre clasamentul fericiților pe lume, unde criteriul primordial este bunăstarea, legată puternic de PIB/locuitor. Sunt și multe alte criterii, iar noi ne situăm, desigur, în partea inferioară. Reiau subiectul, legat doar de ochiul dracului.

leu

Până la urmă, care e valoarea banului? Valoarea e legată de ceea ce poți cumpăra cu banii. Numărul lor nu înseamnă totdeauna valoare – vă aduceți aminte maldărele de hârtii din ’90. Nici înainte de ’90 nu duceam lipsă de hârtii, dar vă reamintesc imaginea alimentarelor cu rafturile goale.

Iată două aspecte – inflația și lipsurile din piață. Ambele cu consecințe devastatoare asupra bunăstării. De fapt, valoarea banilor care inundă piața este dată de suportul economic din spatele lor. De obicei, masa monetară aflată în circulație este strâns legată de salarii. Dacă în spatele salariilor este o activitate productivă, rentabilă, banii de pe piață au o valoare mai mare. Adică poți cumpăra mai mult cu bani mai puțini.

Altfel spus, banii se comportă ca o marfă – dacă sunt mulți, obținuți ușor, fără transpirație și risc, valoarea scade. Precum grâul sau portocalele – dacă e o cantitate prea mare în piață, vânzătorii trebuie să scadă prețul pentru a-și lichida stocul.

În ultimul an și jumătate au crescut mult salariile bugetarilor și un pic pensiile. Mai mult, guvernanții se laudă cu 400.000 noi locuri de muncă (sper că am reținut corect). Adaug noi categorii de pensii speciale.

Dar cum nu există investiții serioase, șantiere noi în interesul statului, rezultă că noile locuri de muncă sunt doar de bugetari, care erau oricum supranumerari și cu venituri disproporționate cu munca și răspunderea. Asta înseamnă că statul ia din propriul venit (multiplele taxe plătite de noi) bani pe care-i dă unor salariați neproductivi și o altă sumă care revine înapoi statului ca o falsă creștere a contribuțiilor sociale. Pe vremuri, circula un banc cu nebuni: „doi încarcă, doi descarcă”.

Nici cu pensiile normale sau speciale nu stăm mai bine – bani fără acoperire. În ce privește multele dar măruntele pensii normale, banii ar trebui să provină din taxele salariale. Dar, în urma repetatelor măsuri legislative de pensionare din anii ’90, în urma îmbătrânirii generale a populației (foarte multi tineri au plecat nemulțumiți de situația locală), cotizația CAS nu acoperă pensiile curente. Pensiile speciale provin prin lege de la buget și sunt ca un cadou, nejustificat în opinia mea.

Consecința afluxului monetar o vedem în prețurile din magazine, în cursul valutar și o resimțim în buzunare. Cei care ar trebui să ne comunice o situație reală, nu o fac, pentru că le este contrară interesului electoral. Uneori, chiar se pretează la afirmații false. Ce s-a ales de arginții lui Iuda?

Dacă în loc să mărească numărul bugetarilor, în loc să le mărească lefurile, i-ar fi eficientizat, reducându-i, Dacă în loc să crească masa pensionarilor, legislația ar fi creat locuri de muncă reale, Dacă nu s-ar fi dat cadouri, Dacă politica eficientă ar fi reținut tinerii, Dacă ………. , Dacă economia bugetară rezultată ar fi fost investită, ……… , Atunci, guvernanții și-ar fi făcut treaba. Dar așa, noi, cei mai mulți, vom trage mâța de coadă sub-viețuind.

Lungesc povestea cu un exemplu: Norvegia, acum un an țara cea mai fericită. Buget mare (norocul Mării Nordului, dar și noi îl avem în cea Neagră), cheltuit în mare parte pe investiții. În puțini ani a construit peste 1.000 km de tuneluri rutiere în stâncă. Bugetari foarte puțini, banul public cheltuit cu extremă zgârcenie, cu foarte puțină corupție la acest nivel. Cum nimic nu este lacrimă, i-am prins și pe ei cu ceva servicii publice externalizate, dar contează proporția mișmașurilor.

De aceea vă zic: nu vă bucurați, mai bine gândiți și vă cântăriți buzunarele.

shutterstock-80651593-resize

La mulți ani stabili!

Scriu această pagină sub impresiile generate de ultimele evoluții, mai degrabă involuții, de pe scena politică românească.

  • Au umblat la justiție, chiar justițiabilii, infractorii, în propriul interes.
  • Aceiași, au umblat la propriile salarii indemnizații, pensii speciale, tot în propriul interes.
  • Cu același propriu interes, au mărit nejustificat economic veniturile unei clase sociale de care sunt legați – bugetarii.
  • Au umblat la domeniul fiscal fiindcă nu le mai ajung banii.
  • În interesul propriu, compromit relații externe importante.

Care sunt consecințele, altele decât măruntele interese directe ale autorilor?

  • Va creste inflația, consecință a banilor aflați în circulație, neacoperiți de fondul economic precar.
  • Va creste costul vieții, fără a ține cont de sporovăiala politicienilor.
  • Va crea dezechilibre și inechități sociale – angajații cu răspunderi reale față de bugetarii fără răspunderi și presiuni, pensionarii care au cotizat mult o viață față de cei care n-au prea cotizat sau față de pensiile speciale.
  • Vor creste impozitele fiindcă, orice ar fi, balanța trebuie să se echilibreze.
  • Nu vom mai fi atractivi pentru capitalul străin.
  • Imaginea țării corupte se va accentua, cu consecințe negative pentru toți.
  • Ne pierdem credibilitatea externă.

Nu vreau să mă gândesc mai departe la consecințe internaționale – economice, politice, militare – toate catastrofale. Legislația penală poate fi re-corectată în viitor, dar problemele economice sunt nerezolvabile. Nu se pot lua banii înapoi, banii dați oamenilor, nu se pot tăia. Nu ne rămâne decât să stăm liniștiți („stați liniștiți tovarăși”) și să așteptăm ca inflația să-și producă efectele, apoi să sperăm că vor fi și unii mai înțelepți. Inevitabil, unii vor muri în mizerie, alții o vor duce nejustificat de prost mulți ani, alții vor pleca și nu se vor mai întoarce.

stabilitate

Vă voi da un exemplu. V-am povestit în Copilăria printre REACȚIONARI că am fost crescut de fapt de o mătușă, soră a bunicii, care a locuit mulți ani la Balcic, pe B-dul Regina Maria nr. 1. Fără să fie foarte bogați, mătușa mea și soțul ei au fost oameni cu stare. Soțul mătușii mele, al cărui nume de botez l-am primit eu, a fost jurist – judecător și avocat. Drept care, și-a întocmit un testament. Între altele, testamentul prevede o fundație pentru copiii dotați din localitatea lui de baștină. Ceea ce s-a întâmplat, însă, nu a putut fi prevăzut de testament.

Unchiul meu s-a prăpădit de o boală incurabilă. Mătușa mea n-a mai apucat să-i aplice testamentul. Cadrilaterul a fost cedat. Mătușa mea a pierdut totul, refugiindu-se în Dobrogea. Apoi a venit comunismul. Mătușa m-a crescut pe mine ca pe propriul copil, dar nu a avut niciodată venituri. Deși, la un moment dat, ministru al justiției comuniste a fost un ucenic al unchiului, nu a primit niciodată pensie de urmaș – așa se modificase legislația. După ’90, am găsit documentele prea târziu pentru a face vreo revendicare în Bulgaria. Sper ca mormântul unchiului să nu fi fost distrus, ca să pun o lumânare vara viitoare.

Unchiul meu a trăit și lucrat sub o anumită legislație care i se părea corectă și stabilă, dar n-a fost așa. Familiile celor mai mulți dintre noi au trecut prin dificultățile, dezastrele războaielor și, apoi, generate de ciuma roșie adusă pe tancurile rusești.

V-am spus povestea pentru a vedea la ce poate duce INSTABILITATEA și ce consecințe dezastruoase poate avea pe termen foarte lung – vieți distruse și compromise pe mai multe generații. Îmi doresc ne-repetarea poveștii pentru copiii și nepoții noștri și vă rog să-mi acceptați urarea.

Această prezentare necesită JavaScript.

Despre dictatură

Se știe că avem mulți nostalgici. Unii sunt falși nostalgici, n-au trăit acele vremi, nu știu cum a fost. Alții, sub problemele vieții cotidiene, au uitat greutățile vieții de atunci. Unii sunt sinceri, alții fățarnici.

Zilele trecute, un apropiat exasperat, mi-a spus că poate ar fi o soluție dictatura. Asta m-a determinat să scriu această pagină spre aducerea aminte a unora și spre știința celor care n-au avut neșansa să cunoască dictatura.

DMqQBK6XkAANncd

Dictatura comunistă a venit la noi pe tancurile sovietice „eliberatoare” – oare de cine ne-or fi eliberat. Atunci a început „ciuma roșie” de care nu putem scăpa. E clar că nu o dictatură este soluția pentru ciumă. În teoria marxistă (ideologie totalitară) era denumită dictatura proletariatului. Asupra cui? Asupra tuturor. Cine era „proletariatul”? Păi, niște neica nimeni care nu puteau parveni pe căile normale, prin merite proprii, reale.

Ce a însemnat dictatura? Structura, ierarhia generală a societății a fost răsturnată. Impostorii cu merite închipuite au ajuns să domine peste tot. Iată că urmările se văd peste tot și azi – refacerea ierarhiilor pe bază de merit este un proces lent, prea lent. Eu susțin că există totuși această schimbare. Vechile structuri se opun clar și normal. Am depășit fără succes momentul de acum 29 ani în care s-ar fi putut face o mișcare hotărâtă în forță. Acum e prea târziu. Nu o dictatură, ci o nouă revoluție este soluția rapidă.

Dar, cum s-a epurat societatea? Am explicat deja mecanismul Dosarului – care a fost pârghia principală, care selecționa cadrele de nădejde. Care erau cadrele de nădejde? Lichelele, leprele, impostorii societății. Dar ce s-a întâmplat cu cei care nu erau nădejdea ciumei roșii? Li s-a confiscat tot, unora li s-a confiscat și viața. Ce s-au mai bucurat ăia cu „capra”! Cei mai îndărătnici sau cei care au părut mai îndărătnici noilor stăpânitori, au înfundat lagărele, coloniile de reeducare, canalul, pușcăriile ani de zile, fără procese reale, mulți n-au mai ieșit. Vi se pare că astăzi justiția nu funcționează? Să fi văzut atunci. Toți neica nimeni ajungeau să judece – asesorii populari erau glasul muncitorilor în justiție. Vi se par imaginație poveștile lugubre cu schingiuiri până la moarte? Din păcate, nu sunt povești. Tot din păcate, în 29 ani nu s-a făcut dreptate în acest sens, ba chiar le-am plătit cu toții pensii babane.

Cum s-a văzut, o dictatură este asociată unei ideologii totalitare. Prin diferite metode de forță, coerciție, presiune, supune masele care trebuie s-o susțină. Încet, din dictatura unui grup, ajunge dictatura unui ins.

V-am scris deja despre bunicul (Spaime) și vă iert de epopeea lungă și dureroasă a colectivizării îmbrăcată în lozinci care mai de care.

Cum a dus-o poporul muncitor? Prost. Salarii mici și uniforme (spre mulțumirea celor cu capra). Lipsuri de toate felurile – mâncare, îmbrăcăminte. Pentru o sticlă cu lapte, în anii ’50, tata trebuia să fie în piață la 5 dimineața. De pe la mijlocul anilor ’60 până la mijlocul anilor ’70 a fost o perioadă mai îndestulată d.p.d.v. alimentar. Apoi, iar nu s-a mai găsit mâncare, iar cozi că „s-ar da ceva”, iar cartele, iar rații. Vă mai aduceți aminte ghearele de găină și copitele de porc obținute cu greu? Nu râdeți, erau cozi uriașe la hârtie higienică.

Filme, Tv, spectacole, cărți, reviste, ziare – totul era cenzurat, trebuiau să fie „pe linie” (a partidului). În ultimii 10 ani, Tv era limitat la două posturi, vreo 3-4 ore pe zi monopolizate de ceașcă și lăudătorii lui. Norocoșii de prin vest și sud mai „furau” de la vecini.

Se dădeau case – e vorba de cutiile de chibrituri pe care le cunoașteți. Era o mare luptă pentru ele. Trebuia să fii pilos. Ulterior s-a dat liber la locuințele proprietate personală dar, după același tipar. În funcție de membrii familiei aveai dreptul să ai un număr de camere mici toate. Încă de la începutul ciumei roșii, când se confiscaseră locuințele, acestea au fost re-repartizate „la comun”.

S-a mers pe încălzirea centralizată obligatorie ca mijloc de control. După ’75, frigul domnea iarna și acasă și la serviciu, apa caldă cu picătura. Oamenii stăteau înfofoliți tot timpul, copiii se îmbolnăveau des. În aceeași perioadă, și energia electrică era raționalizată. Îți luau lumina când te așteptai cel mai puțin. Concomitent s-a raționalizat și benzina. La benzinării erau cozi de câțiva kilometri unde oamenii stăteau în frig și își împingeau mașinile răbdători. Se circula alternativ – numere pare și impare – duminicile.

Raționalizarea a cuprins și nașterile. Avorturile au fost interzise cu consecința distrugerii vieților a zeci poate sute de mii de femei, copii, familii. Nimeni nu le știe numărul. Mania sistematizării (în fapt, dorința controlului) a cuprins și satele – demolări, distrugeri, …

La un moment dat li se pusese pata pe opere de artă. Au dat o lege a patrimoniului și era periculos să ai în casă așa ceva. Acum, asist la procese prin care diverși pui de nomenclaturiști își recapătă tablourile. Nu înțeleg, valoarea unei opere de artă constă și în istoria ei, succesiunea de proprietari, etc. De unde le aveau? Erau cumva atârnate la tac-su-n cizmărie? Cum, cu ce bani și în ce circumstanțe au fost achiziționate ar fi trebuit să se întrebe instanța. Dar, n-a făcut-o.

Dictatura înseamnă absența oricărei libertăți, incluzând libertatea cuvântului. Dacă-ți scăpa porumbelul, riscai foarte mult, uneori, tot. Totuși bancurile politice erau în vogă. Spre exemplu, se schimbase numele circului de stat – se redenumise „circul de stat și de partid”. Vi se pare actual?

Libertatea de circulație era absentă. Ca să te duci la Ruse, îți trebuiau pașaport și viza autorităților române.

Dar ceilalți, falsele vârfuri ale societății, lichelele, fruntașii ciumei roșii, cum au dus-o? Relativ la restul populației, au dus-o ca și acum – bine. Ocupaseră, dar nu „la comun”, case naționalizate în care se lăfăiau, inclusiv cu mobilierul original al casei. Aveau magazine speciale de unde-și cumpărau de-ale gurii, la preturi mici. Specula și traficul de influință erau la mare modă. V-am spus deja cu pasiunea artei (și asta persistă). Atunci când eu nu primeam viză de Bulgaria, erau unii care se plimbau în America, ba chiar pe bani publici. Și pasiunea plimbărilor gratis s-a păstrat cu sfințenie.

În încheiere, vă ofer niște sfaturi moca:

  • Orice dictatură, indiferent de prezumptive, potențiale efecte secundare pozitive, este un dezastru, oricum ar orna-o politrucii și ideologia.
  • Dacă se apropie, fugi din calea ei cât ai timp, cât poți de repede, fără să te uiți înapoi. Vei lua viața de la capăt, dar asta se va întâmpla oricum, fiindcă dictatura îți va lua totul, poate chiar viața.

Tot ce v-am povestit, am trăit nu numai eu și familia mea.

Lui Al

cenzura-internet

Un pic de psihanaliză

E interesant de știut ce e în mintea celor care, accidental sau nu, ajung în poziții importante. Se spune că funcția corupe. Dar asta e o dilemă similară cu oul și găina. Care a fost mai întâi – coruptul sau funcția? Coruptul a vânat postul sau funcția a transformat inocentul în corupt? Dar cine ar putea fi garantul capabil a recomanda un inocent pentru o funcție? Mă opresc fiindcă mă adâncesc în mistere.

Vreau să analizez efectul postului asupra titularului corupt sau nu. Sunt de părere că, încet, încet, vraja funcției ajunge să cucerească titularul, să-l convingă de importanța personajului și nu a postului ocupat de acesta. Și așa, ocupantul postului ajunge să vadă o imagine proprie idilică, fără legătură cu realitatea. Vă aduceți aminte, „Oglindă, oglinjoară, cine-i mai …”.

oglinda-oglinjoara-600-x-300

Sigur, trebuie să iau un exemplu cunoscut – Veorica noastră. Personal, aveam o părere bună despre Institutul de Petrol și Gaze și aș vrea să am și acum. Potrivit paginii wiki, desigur cosmetizată, a avut o evoluție fulminantă după intrarea în PSD. A trecut de la situația modestă a profesoarei de liceu industrial din Videle, la un post Petrom în Teleorman. Apoi, după puțini ani de experimentare locală, consilier, a trecut direct la Bruxelles timp de două mandate. Sunt convins că inocentă fiind (adică necunoscând limbi străine și cu problemele cunoscute la limba română) a sprijinit serios România de acolo. Pe urmă, a ajuns prim-ministru.

După ținutele și cosmeticele alese, e foarte ușor să știm răspunsul oglinzii privind aspectul fizic, dar nu vreau să merg pe această pistă. Mă interesează mai mult ce-i răspunde oglinjoara la alte întrebări, mai puțin superficiale.

Să vedem reacțiile. Mărturisește că s-a rugat la moaște pentru poporul și țara ei. Vă rog, rememorați emfaza pronunției prim-ministru al României. Nu știu ce să cred. Poate are țuțeri care au convins-o, poate autosugestia … Dar, e clar că joacă o scenetă a rolului important, covârșitor pe care-l are în istoria țării. E plină de patriotism dus, desigur, până la sacrificiul propriu – a renunțat la bucătărie, i-a privat pe ai ei de căldura familiei. Uită să menționeze căldura compensatoare a posturilor bine plătite în care i-a plasat ea sau partidul. Iar eu rămân cu o nouă dilemă – inocență sau ipocrizie crasă?

Totuși, se pare că oglinjoara i-a dat și răspunsuri neplăcute sau o fi fost Google cu vestita căutare. E clar că a auzit răutatea asta, dar e doar o răutate a conspirației mondiale, poate mâna lui Soros pe la DW. Ar fi de prisos să-i explice cineva că Google lucrează cu statistici și că asta e matematică. A eliminat alternativa adevărului, a spart oglinda oricât ghinion ar aduce asta și s-a declarat demn, jignită „mai ales că e femeie” și emotivă. Are dreptate, doar misogini nemernici. Așa am ajuns la ipostaza nedreptățitei, chiar și oglinda o persecută.

Sigur, dacă ar fi doar povestea cu oglinjoara, dacă ar fi doar o profesoară la liceul industrial din Videle, nu s-ar mai povesti, dar e prim-ministru. În această calitate a ținut patriotarda cuvântare în limba română la UE, producându-ne multe probleme. Nu contează cine i-a scris-o fiindcă a citit-o ca prim-ministru al României.

În epoca globalizării și informației, nu se poate presupune că gafele comise ca prim-ministru în limba română le înțelegem numai noi. Greșelile nu reprezintă empatie, ci …stie. Declară „Nu trebuie să mai avem politicieni-robot, care nu simt simpatie pentru oameni, nu iubesc oamenii. Poate am făcut greșeli pe care mi le însușesc și eu sunt cel mai mare critic. Nu e important când faci greșeli de exprimare, e important când greșești față de oameni”. Cred că vrea să spună să stau liniștit că are ea grijă de mine și că oglinjoara o critică.

„Cred că caracterizarea cea mai bună ne-o face românii” – sigur, apelează la analfabeții ei, dar densitatea erorilor este apoteotică.

Și, fiindcă era necesar și un moț, Veorica și-a găsit o nouă oglinjoară. Sputnik, un site al Kremlinului, o declară „omul politic român al anului 2018”. Argumentele sunt chiar ce-și dorește Veorica să audă: „un om politic s-a dovedit o uriașă surpriză, dovedind calm, pricepere și, peste toate, un nivel al demnității mult peste ce am văzut în ultimii ani”. „Prima femeie din istoria țării care conduce Guvernul a avut intervenții memorabile în Parlament, în cadrul unor manifestări interne și internaționale, la ședințele Cabinetului sau în diverse interviuri și conferințe de presă”. Ei, cu această oglinjoară, puteți să întrevedeți adevărata dimensiune a importanței Veoricăi pentru România – din păcate, profund negativă.

Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea așa.

oglinda-oglinjoara-cine-e-cel-mai-frumos-din-tara

Dăncilă, legături MISTERIOASE cu MOSCOVA? Nominalizare controversată.

Forța centrifugă

Au trecut 29 ani de când ar fi trebuit să înceapă să se miște lucrurile, dar mișcarea este prea lentă pentru o viață de om. În actualul ritm, poate pentru strănepoți să poată fi efectivă o schimbare – 30 ani este o viață. În plus, parcă am fi cu toții în zodia racului, facem mereu pași înapoi. Eram pe val la începutul lui ’90, dar au venit mineriadele, a revenit Ilici a treia oară, am ajuns în UE și NATO dar, mereu se găsesc unii care fac vizite Moscovei și poze cu Putin. Acum am ajuns în postura de a amenința UE. Nu ideea de afirmare e greșită, ci modul în care și-o doresc politicienii noștri. E foarte bine că-și doresc afirmarea, fie și personală, numai că în UE trebuie s-o meriți – au criterii clare stricte, normale. Degeaba pui un „neica-nimeni” (expresia Olguței), fără școală, fără educație, în cine știe ce poziție – n-o să fie luat în seamă. Chiar judecând superficial, după mecle, mai toți politicienii noștri nu sunt selectabili.

Forta_centrif

Probabil că sunteți la curent cu Brexit-ul. Ați remarcat prin ce probleme trece Marea Britanie, ce dificultăți întâmpină cetățenii britanici deși, este una din economiile puternice ale lumii, a fost unul din statele inițiatoare ale Pieței Comune.

Românica, împinsă permanent de o forță centrifugă, este totdeauna la periferia Europei, oricare ar fi clasamentul. Sigur, avem viteză mare de comunicație internet, dar asta nu e suficient, nu e decisiv, nu ține de foame. În rest, cred că n-am ratat coada niciunui clasament.

Ei, în aceste condiții, cam care credeți că ar fi consecințele ieșirii noastre din UE, ca să-și arate mușchii marii noștri politicieni? Am spus mușchii fiindcă sigur n-au cap, iar unul din membrii guvernului, chiar și-a făcut, în înțelepciunea lui, niște poze de revistă ca s-arate ce „tare” e.

D.p.d.v. economic-financiar ar fi un dezastru. Au fost discuții în trecut pentru că bugetul prevedea și sume primite de la UE. Oricum, depindem foarte mult de UE, nu suntem în stare să absorbim ce am putea lua de la UE în mare parte, din cauză că banii respectivi sunt mai sub control spre deosebire de vreun parteneriat. Nu suntem în stare să producem ce avem nevoie, inclusiv alimente. Contrazic criticii care acuză UE. Politica noastră dezastroasă, prestată de neica-nimeni este cauza stării economiei. Susținerea economiei trebuie făcută de proprii politicieni, ei trebuie să o promoveze, să o susțină – dar cine s-o facă la noi? Îi contrazic și pe ăia cu înainte era mai bine – era o economie necompetitivă, energofagă, cu raportări false, condusă tot de neica-nimeni, că de acolo e tradiția.

D.p.d.v. politic, acum trebuie să ne supunem exigentelor legislative și normative ale UE. Ia gândiți-vă cam cum și-ar face de cap (chiar dacă nu-l au pe umeri) politicienii noștri fără acestea, doar fiindcă pot. Propria amnistie și grațiere ar fi doar un mizilic. Cine i-ar mai putea opri? Și-ar legifera furturile, nelegiuirile, ar fi un groaznic dezastru.

D.p.d.v. militar, am rămâne doar o furnică lipită pe talpa groasă a Rusiei.

Cred că e clar care e forța centrifugă ce ne împinge la marginea Europei.

Și-acum, lăsați-i să strige liniștiți Hai liberare!

hai-liberare-toader-a-trimis-peste-500-de-puscariasi-acasa-alte-cateva-mii-stau-la-rand-256636

Am făcut ce trebuia să fac

… Nu regret nimic.

De cate ori ați auzit aceste cuvinte? Eu le-am auzit numai de la persoane vinovate. Mai mult sau mai puțin, mai direct sau mai indirect, cei care le-au pronunțat și le pronunță încă, sunt foști sau actuali stâlpi ai ciumei roșii.

Businessman making a deal with devil

Businessman making a deal with devil, studio shot on smoky background

Cuvintele sacrosante care parcă le-ar șterge toate păcatele sunt recitate cu un aer demn, superior. De parcă ceilalți n-ar putea pătrunde adâncul acestor cuvinte, înțelesul lor tenebros. În mintea lor, cuvintele capătă sensul unui sacrificiu, parcă ar fi fost victime. Dar nu orice sacrificiu, unul din patriotism. Alții n-au făcut ceea ce au acceptat ei să facă, ei au fost cei care și-au asumat sacrificiul salvând țara. Cuvintele ar trebui să reflecte disciplina de soldat, demnitatea de militar, deși cei mai mulți, n-au nimic cu armata.

Cuvintele au fost spuse și de singurii doi torționari condamnați de a noastră justiție. Chiar și Ilici, cel încă necondamnat, le-a pronunțat.

Sigur, în mintea mea bolnavă și în mințile altora ca mine, ei sunt vinovați pentru aducerea și sprijinirea ciumei roșii în România. Vinovăția merge de la crime odioase și sadice la simpla acceptare a unui rol aparent inocent în ierarhia ciumei roșii.

Sub aceste demne cuvinte nu se ascund eroi – ar fi chiar un sacrilegiu asocierea. Se ascunde doar un caracter jegos, slab, mârșav, care a făcut pactul cu diavolul, care a avut ca prioritate un culcuș călduț, o viață îmbelșugată, indiferent de consecințele asupra altora – mie să-mi fie bine. Doar atât se ascunde în privirea demnă, aparent înțeleaptă, a celui care le pronunță.

Ce mi-o fi venit tocmai acum cu acest subiect? Păi, abia am auzit formula pronunțată de un ilustru care a primit o scutire de niște impozite de la Găbița, draga de ea.

image_text_v2.php

Moș Crăciun

Nu știu cât de cuminți ați fost voi, dar eu, sigur n-am fost. Uite, Veorica, draga de ea, a smuls din fondul de rezervă lovele pentru a se asigura că pensionarii primesc pensiile. Și, uite-așa, unii pensionari și le-au primit, dar eu nu. Ghinion sau poate, chiar și ea s-a prins că sunt pe lista aia. Sau, m-a turnat careva.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 95

Dar, ce s-ar fi întâmplat dacă, eu pensionarul, aș fi întârziat, fie și o zi, cu plata dărilor sau cu depunerea vreunei declarații fiscale? Aaaa, asta nu se poate – penalități, majorări, poate chiar și aspecte penale. Păi cum asta? Eu trebuie să zic merci dacă, într-un târziu, voi primi banii, iar ei fără obligații, fără răspunderi? Atenție, n-am scris „voi incasa” fiindcă s-ar fi referit la un drept, ci „voi primi” ca și cum ar fi o pomană. Deși mă număr printre cei mulți care au cotizat mult și bine, iată că sunt tratat ca un pomanagiu, ca la ajutor social. Mă mir că nu mă pun și să mătur în schimb.

Dar să revenim. Cine îmi spune cum să obțin cuvenita majorare, cuvenitele penalități de la stat? Fiindcă, nu ei îmi dau moca, ci eu îi creditez.

Pe de altă parte, o masă din ce în ce mai mare de personaje, fără multă muncă, fără multă cotizare, primesc pensii speciale. Tocmai a fost majorat numărul acestora, tocmai și-au asigurat indexarea specialelor. Cine sunt ăștia? Unii, fără școală sau cu vreo diplomă de la Bălti, fără muncă, fără răspunderi, așa, „niște neica nimeni” ca s-o citez pe Olguța. Nimeni, dar șmecheri, că asta primează la noi.

În condițiile astea, cum să mai ajungă banii și pentru mine?

Și acum, surpriza. Ieri era termenul de plată a pensiei. Mâine e scadența dărilor. Eu le-am plătit (vreo trei pensii), ei nu mi-au plătit o pensie. Unii proști și unii șmecheri.

Și iar strig, ca pe vremuri: Dați mai puțin să s-ajungă la toți.

Această prezentare necesită JavaScript.

E = mc2

Avem o manie. Totul ar trebui să fie așa cum vrem noi, cum suntem noi, toți trebuie să fim la fel. Pe vremurile de tristă amintire (oare doar amintire?), toți ar fi trebuit să fim egali, doar că unii erau mai egali ca alții.

Chiar și acum, când s-a stabilit că fiecare este diferit, mai sunt unii care ar vrea să fim la fel. Unii ar vrea să fim toți psd-iști, alții ar vrea să fim toți hoți … Ceee bă, tu n-ai furat? Așa cum pretindeau și mai pretind securiștii care mai trăiesc (bine) că toți am turnat, am bătut, am schingiuit – așa, un fel de popor de dezaxați.

M-am uitat deunăzi la un documentar despre Marte, axat pe căutarea vieții.

emc

Dar ce fel de viață? Desigur, după chipul și asemănarea noastră – parcă am fi demiurgi. Ca și cum totul se limitează la ceea ce știm noi, pe chimia organică cunoscută de noi. Materia e energie, energia e materie. Dar ce fel de materie? Așa cum o percepem sau ne-o închipuim noi. Materie – anti-materie din particule – anti-particule.

Oare materia are strict formele imaginate de noi? De ce n-ar putea avea alte forme? Pentru că nu ni le putem noi imagina, fiindcă suntem prizonierii propriului tipar.

Da, noi suntem limitați. Vedem spațiul în trei-patru dimensiuni. Comunicăm exclusiv prin unde. Unde sonore, electrice, magnetice, electro-magnetice – doar unde. În afara celor sonore, nici nu putem genera altceva cu organismele noastre. Ca să citim ceva, avem nevoie de lumină dintr-o altă sursă – sper să nu mai vină de la răsărit. Știm că celulele noastre generează diferite câmpuri, dar deocamdată nu le putem folosi sau controla. Scrierea Braille nu se pune.

Transmitem și trimitem mesaje către alte lumi bazate strict pe sistemul de comunicație prin unde. În afara imaginației noastre cam limitate, nimic nu demonstrează că undele sunt singurul mijloc de comunicație. Chiar pe Pământ există un sistem chimic de comunicare care, în cazul oamenilor, nu poate fi controlat.

Suntem specia dominantă și distrugătoare, nu neapărat cea mai rezistentă. Nu putem comunica cu alte specii. Afirmăm că n-ar fi destul de inteligente. Dar noi am fi. Atunci, de ce nu putem accesa comunicația lor simplă, inferioară? Doar suntem convinși că și celelalte specii comunică.

Toată informația, de orice formă sau natură ajunge în conștiința noastră doar prin unde. Sigur, recunoaștem sau ne închipuim dualismul particulă-undă. Panta Rhei. Informația poate fi stocată prin scrijelituri pe pietre sau prin molecule semiconductoare dar, fără unde, nu avem acces la ea.

În limitarea noastră, nu ne putem închipui altceva decât suntem. Avem doar o viață, subțire ca o ață. „… te vei întoarce în pământ, pentru că din el ai fost luat; căci țărână ești și în țărână te vei întoarce.” Doar la asta suntem egali, inclusiv cu psd-iștii și securiștii.

Cum să-ți alegi mașina

Mare întrebare dom-le – a fi sau a nu fi.

poze-dacia-muzeu-002

Sunt unii care aleg brand-ul. Efectul este că dau degeaba o grămadă de bani. Se aleg cu o mașină slabă și scumpă.

Fiind la ora alegerii, prietenul din București, mă întrebă ce să facă. Mi-a spus cam ce ar vrea. Bine, i-am răspuns, dar tu vrei să fii în rând cu ăia? I-am mai zis să facă singur o statistică – cum e cu neamu’ prost la semafor. Care trece sau forțează pe roșu, care claxonează, care depășește dincolo de refugiul de tramvai, care și-o lasă în mijlocul străzii. Să se uite la șofer, să facă o statistică pe naționalități. Ascultător, prietenul meu a avut răbdare două săptămâni – mi-a dat dreptate.

Prietenul meu din State mi-a povestit că fiu-său a venit special în Germania să și-o ia, modelele livrate pe piața americană fiind mai puțin cool decât cele europene. Probabil că a vrut să mă epateze nițel, dar întâmplarea e reală.

Acum mai mulți ani, un alt prieten din București – v-am mai spus că prietenii mi-i număr cu degetele unei mâini, nu ca la FB – era lovit ușor în spate. Avea mașină nouă. Mă rugă să merg cu el la service-ul brand-ului, să profite de obrăznicia mea. Mergem, i se spune că trebuie s-o lase câteva zile, că n-are voie să se uite la ea în timpul reparației. În sfârșit, ni se permite o vizită în hală. Ajungem la o mașină lovită aproape identic. Maistrul care ne însoțea, tocmai ne povestea ce tehnologic lucrează ei. Lângă noi, un Dorel făcea tocmai invers asurzindu-ne cu ciocanul. Și toate astea pe o grămadă de bani.

Mai știu pe unii cu puternice sentimente patrioto-geto-dacice care „de la Râm se trag”. Acu’, la trecute-fix de centenar, mărturisesc că m-am vindecat de asta la prima încercare.

Sunt alții, mai puțin patrioți dar comozi, care aleg mașina după dimensiunea banchetei din spate.

Dar cum mi-o aleg eu? În ultimii 29 ani am ținut cont doar de performanțe / dotări. Am ales mașina care nu-ți oferă o listă lungă de opțiuni de tipul „vrei oglinzi electrice, mai dai 1000”. Adică la care modelul standard e cam full option. M-am mai interesat și de preturile pieselor de schimb uzuale, am vizitat și service-ul. Dar eu sunt zgârcit.

De prisos să vă mai spun că de la sfârșitul lui iulie, o nouă marcă mi-a intrat în grații. De câte ori o văd, îmi aduc aminte numărul.

Mai am o întrebare existențială – ce-i mai important, mașina sau nevasta?

adio ana

Cine-a stat cinci ani la ruși …

… nu poate gândi ca Bush. Vă mai aduceți aminte? Era pe vremea cu „Nu ne vindem țara„, „N-a mâncat salam cu soia„.

bush-gorbachev

Întâlnirea de la Malta a fost hotărâtoare pentru destinul României. Oficial, rușii au cedat România din sfera lor de influență. Dar oare s-au împăcat cu această idee? Cedează ei vreodată ceva ce au atins?

Vă dau doar două exemple. Basarabia, oricât de neînsemnată pentru imperiul Rus, a fost ocupată de acesta în 1812. A fost stăpânită de ei 106 ani. A fost reocupată prin pactul Ribbentrop-Molotov încheiat la o dată fatidică – 23 august 1939, pact asupra căruia guvernanții n-au exprimat încă, de 30 ani, o poziție oficială. Iată că Basarabia este în continuare dorită de ruși, iată că nu a revenit încă patriei mamă. Dar, oare, dacă ar reveni, românii ar fi în stare s-o dez-rusifice? Fiindcă, ei, rușii, întinează tot ce ating.

Al doilea exemplu este tezaurul, istorie aproape negată de ruși. Atunci când am vizitat Kremlinul, mi s-au arătat mormanele de aur și pietre prețioase – tone – un tezaur cu adevărat impresionant, uriaș. Tezaurul României, oricât de important, era doar o fărâmă pe lângă ce este acolo. Totuși, cu imensa lor lăcomie, și l-au însușit.

George H. W. Bush a fost un personaj important și pentru istoria României. Ne-a eliberat cumva. Numai că, au mai rămas multe de făcut, în primul rând curățenie. Coloana tancurilor din ’44 a plecat, dar coloana a cincea a rămas. Ea lucrează. Elementele ei au fost tot timpul prin guvernări. Acum, acțiunile ei s-au acutizat. Efectul Yalta nu a dispărut. Plebeii sunt doar niște proști nostalgici. Ceilalți sunt în deplină cunoștință de cauză. Niște afirmații centrifuge fața de UE ale unui oficial guvernamental au fost amendate imediat de un adversar (nu opozant) care a uitat propriile poze făcute la Soci.

Bush a făcut ce a putut. Restul trebuia să-l facem noi, dar n-am făcut. Sper ca Bush să nu-l ia pe Ilici cu el, ăsta trebuie să plătească în viață.

Am vrut să scriu un epitaf, dar nu mi-a ieșit. Totuși, care ar fi morala? Să avem grijă de puii celor cu „cinci ani la ruși„. Dosarul dom-le, nu trebuie să uităm niciodată de dosar.

DN-ST-92-09889

Dezolare

Da – tristețe, gol, amărăciune. Acesta este sentimentul pe care-l am în preajma marii aniversari naționale.

Ieri am fost să iau pe cineva de la Otopeni. O sală de așteptare amărâta, cu doar câteva scaune, singurul avion întârziat mai mult de o oră era cel așteptat de mine. Curent peste tot. M-am ascuns între două coloane și am observat lumea. Persoane destul de nevoiașe, bătrâni care-și așteptau copiii sau nepoții.

N-am remarcat nici o figură care să emane un pic de optimism, tineri sau nu, bărbați și femei. N-am putut decât să contribui și eu, prin prezența mea, la dezolarea generală. Un aeroport de mâna a treia, cu trafic mic, cu un timp mare între aterizarea afișată a avionului și apariția călătorilor.

Garden_snail_defecating

Seara, la Tv, un film mistificat privind minunățiile României și prioritățile mondiale ale românilor. Așa am aflat că Vuia s-a ridicat în aer primul în lume (a fost pionier, dar n-a fost primul) în România și nu la Paris. Am mai aflat că Timișoara din România nu din Austro-Ungaria a fost primul oraș european iluminat electric. Mi s-au mai arătat imaginea unui lup românesc fotografiat în Norvegia, fotografia unui lan de grâu rusesc declarat a fi de pe plaiurile noastre și am fost informat că Dracula este desigur creație băștinașă.

Cum filmul purta sigla guvernului nostru, m-am gândit că scenariul aparține Veoricăi, fapt confirmat și de cele câteva greșeli lingvistice și ortografice. Importurile sunt probabil opera unor artiști autohtoni bine plătiți din banii noștri.

La viața mea, am văzut multe asemenea filme auto-omagiale. În afara faptului că erau mai riguroase, din clipul guvernului huiduit aniversar la Alba Iulia mi-a lipsit vocea comentatorului consacrat. Pe vremuri și o perioadă pe timpul lui Ilici, exista un unic comentator cu o voce gravă, distinctă. Probabil o fi murit.

Mai constat de ziua națională o serie de bolnavi. Să-l lăsam pe Dracnea care-și pregătește scutirea medicală. Unul notabil prin absența din ședința solemnă a parlamentului psd-ist este tătuca Ilici. Îi urez viață lungă, doar așa îl poate ajunge justiția terestră cu viteză de melc.

Nu sunt misogin

Îmi plac femeile, mai ales cele cu quelque chose. Nu-mi plac șoferițele. Nu-mi plac cele mai multe dintre funcționare, rar dai de una amabilă atunci când vorbim despre cele ale statului (degeaba). Iar corporatistele ar putea fi înlocuite cu roboți sau gonflabile dotate cu voce – ar fi la fel.

Lista continuă cu „nu-mi plac”. Mă opresc fiindcă nu sunt misogin.

evolucekrvyqe9

Nu-mi place feminismul. Nu poate fi vorba de egalitate între sexe – nu poți compara mere cu pere. Merele sunt mere, perele sunt pere. Dar de la un măr ne tragem. Deși n-am fost la referendum și am militat pentru boicot, nu pot fi de acord cu eliminarea genului sau cu inventarea unui al treilea sau al patrulea sex.

Chestia cu obligativitatea unui anumit procent de femei într-o structură umană este o tâmpenie. Importantă este calitatea și profesionalismul personajelor, nu procentul unui anumit sex.

Sunt de părere că excesul de femei, forțat de o regulă sau de vreun obicei, într-un anumit grup uman nu aduce nimic bun, este o pierdere, nu un câștig. Prin exces nu înțeleg neapărat mai mult de 50%; și 20% ar putea fi excesiv.

Nu sunt adeptul opiniei privind meserii/profesii dedicate unui anumit sex. O femeie poate fi un fierar bun, un bărbat poate fi un secretar bun – vedeți, denumirile meseriilor sunt uneori segregaționiste. Știm cu toții o profesie importantă dominată de femei, bănuiesc că mulți – femei și bărbați – au îndoieli privind eficacitatea acestei profesii.

Totuși, hai să ne gândim la administrația din România dominată de femei, la guvernul nostru cu multe femei. Sunt eficiente aceste structuri? Sunt de succes? Într-un clasament al guvernelor ultimilor 30 ani s-ar clasa în frunte? Lăsând-o pe Leana, vă pot aduce aminte și alte personaje feminine mai vechi – Suzana Gâdea, Gizela Vass, Lina Ciobanu. Mintea mea refuză să mai dezgroape altele. Dar, fiți siguri că au fost multe femei – era plan, trebuiau să fie un procent însemnat. Rezultatul planului n-a fost zero, a fost negativ spre nefericirea tuturor celorlalți. Cele pe care le-am amintit au pagină wiki – nemurire dom-le.

Dar în istoria noastră au fost oare femei importante cu un rol pozitiv, nu nefast? Da, mai multe în istoria recentă.

Cred că Veorica, mâncând mici în sala tronului, se gândește (greu cuvânt) la una dintre cele mai ilustre, poate cea mai însemnată femeie din istoria modernă a României.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cu grătaru-n cimitir

Mărturisesc că am fost cam absent, n-am urmărit foarte atent evoluțiile politice din ultimele zile. Poate m-au împiedicat problemele pe care, indirect, tot situația politică mi le pune în față, poate m-am plictisit, nu știu.

Cert e că am fost surprins de ipostaza de amfitrioană, în capul mesei, a Veoricăi. Unde? În sala tronului. Am fost șocat – o blasfemie ordinară. Și, prima imagine care mi-a venit în minte a fost o paranghelie țigănească în cimitir.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 80

Diferența este că parangheliile astea se fac fiindcă așa e firea lor. Ei fac paranghelii oriunde – în special în stradă. Până la urmă, la cimitir ne afectează doar pentru felul nostru pios de a respecta morții, respectul pentru ascendenți. Când fac parangheliile în stradă, ne deranjează prin gălăgia și dezordinea creată. Este cel mai clar exemplu de „tulburare a liniștii publice” cum zic organele pe care nu le-am prea văzut intervenind clar, decisiv, hotărât vreodată în asemenea situații. Nu știu, probabil că eroii principali urmăresc oleacă vexarea celorlalți fiindcă „așa vrea mușchii lor”.

Dar, ce-a mânat-o pe Veorica, pe celelalte prințese Dragnea, pe tractoriștii Dragnea și pe ceilalți organizatori? Nicăieri în lumea asta nu se fac paranghelii în „sala tronului”. Probabil că or mai fi făcut chefuri acolo comuniștii, dar era clară semnificația pentru ei – sfidarea. Dar ăștia?

Păi, cred că pur și simplu au vrut să intre în istorie, toți impostorii vor asta, au impresia că le conferă nemurirea. Puteau alege sala de dedesubt, sufrageria palatului regal. Dar au ales sala tronului. Cred că a fost o acțiune de înnobilare, de albăstrire a sângelui Veoricăi, prințeselor Dragnea, tractoriștilor Dragnea – prima înnobilare prin mici.

Impostorii ăștia întinează tot ce ating. Ei au izbutit să întineze și sala tronului acolo unde au fost, au trăit, au luat decizii, au vorbit personaje importante, ilustre, făuritoare ale României Mari pe care nu le numesc acum pentru ca nu cumva numele lor să fie asociate actualelor „prințese” cu care n-au și nu vor avea nici o legătură.

Precum ăia din cimitir, și ăștia ne arată, încă odată, că „fac ce vrea mușchii lor”. Până când?

Proprietatea și hoția în România

După mine, proprietatea este un element esențial în evoluția unei societăți,  este motorul bunăstării. Omul știe că poate beneficia, prospera de pe urma acumulărilor sale și, în consecință, muncește pentru că are motivație, are de ce. Munca lui, prin realizările sale, prin activitatea prestată, prin alte locuri de muncă create, prin impozitele plătite aduce prosperitate și altora, nu neapărat din preajma sa.

Să ne lămurim, ceea ce afirm n-are nici o legătură cu lozincile comuniste și naziste. De aceea, m-am bucurat de introducerea în Constituție a prevederii privind garantarea proprietății.

Created with GIMP

Dar, ca pe la noi, totul e simulat. Vă voi relata două cazuri concrete.

Bunicul Domnului M. poseda o clădire mică, dar a rămas fără ea în urma unui decret comunist din ’52, rămas nepublicat în Buletinul Oficial, ba chiar în urma unui abuz, fiindcă decretul invocat nu se referea la situația bunicului. Confiscarea s-a făcut fără acte, documente justificative, pur și simplu, i-au luat-o dom-le.

Bunicul Domnului M. a apucat să audă de moartea lui Stalin și apoi s-a stins și el. Urmașii au rămas în posesia unor documente care confirmau legal confiscarea. Vine ’89 și moștenitorii exploatatorului se bucură de aparenta schimbare și așteaptă șase ani. Cererea pe legea 112/95 respinsă. Mai așteaptă cinci ani. Cererea pe legea 10/2001 respinsă după alți ani. Se judecă cu statul (FPS, APAPS, AVAS sau AAAS sau sub ce denumire se mai ascund funcționarii ăia) și câștigă inclusiv la Înalta Curte. Nu mai primește nici un răspuns și este în pericol de a-și pierde dreptul. Între timp, clădirea a fost exploatată de stat și de particulari și vândută ilegal de două ori.

Bunicul Doamnei A., avocat de renume, are două apartamente la Sinaia, în față la Palace care le ia în proprietate după confiscare. Doamna A. se judecă vreo 10 ani și obține apartamentele. Rămâne cu unul, celalalt a constituit prețul procesului. Doamna A. locuiește într-o splendidă vilă în buricul capitalei. ’90 a prins-o tot acolo, chiriaș al statului în casa bunicului. Desigur, în aceeasi vilă mai erau băgați doi chiriași „la comun”, unul fiind mare profesor la Băneasa. În ciuda cererii de retrocedare, chiriașii își cumpără locuințele. După experiența de la Sinaia, Doamna A. nu mai are răbdarea și energia de a lupta pentru recuperarea clădirii, se lipsește, rămâne „la comun”.

Trebuie să mai subliniez că, în dreptul strâmb românesc, nu e suficient să faci o cerere documentată, o notificare, să ai o hotărâre definitivă, să te adresezi executorului. Trebuie să stăruiești permanent, altfel decazi din dreptul de posesie a creanței. Nu mi se pare normal, nu știu cum este în dreptul altor țări.

Adică legislația îi încurajează pe cei ce tergiversează și te poartă pe drumuri. Funcționari ostili găsești peste tot – „ce … mai vrea și ăsta?”. Și așa, dreptul se  împletește cu capra cu scopul precis de a te face să renunți, să te lipsești de ceea ce-ți aparține și îți este garantat de Constituție.

Pe de altă parte, citești prin media cum cutare s-a împroprietărit cu o insulă, cu niște fabrici, cu niște păduri fără nici un bunic. Cum nu mai știe pe unde să-și dosească banii, prin Brazilia, pe la Tamara, pe la copii, pe la părinți, veri sau alte nemureturi. Parcă am fi pe Tărâmul Făgăduinței.

Oare? Eu cred că e doar un sat fără câini.

tanganu sat fara caini

Să nu ne ascundem după degete

Degețelele sunt la modă astăzi.

Dar, lăsând la o parte degetele arătate UE, să facem o mică recapitulare. Mulți ani s-a străduit România să adere la UE. S-au făcut o mulțime de compromisuri, unele nu foarte favorabile nouă. Și iată-ne. Suntem în UE, suntem în NATO, avem cele mai serioase garanții de securitate din istorie, circulăm liber în majoritatea țărilor lumii, plătim cu cardul emis în România. Am simțit asta, m-am simțit bine așa.

Prin ce ne-am deosebit? Păi, în primul rand, am fost națiunea cea mai pro-europeană și pro-NATO, ne-am dorit foarte mult asta. Până acum. Acum, aleșii noștri vor independență, vor un parlament respectat de UE, vor chiar să sperie UE. Uităm că milioane de români care contribuie la bugetul României trăiesc undeva în UE.

46137460_471038283300876_6989603900332441600_n

Vrem să ieșim din UE, să fim independenți? Oare ce înseamnă independența azi? Într-o economie glotalizată este oare posibil? Dacă nu ne mai place vestul, ce punct cardinal ne mai rămâne? Eu și alții de vârsta mea ne amintim cum era într-o economie închisă și cu granițele închise. Mai țin minte lipsurile, frustrările, foamea, cozile, Spaimele unui sistem coercitiv, lagăre, epurări, femei și copii nenorociți prin interzicerea avorturilor, …

Ponta-Iliescu1

Știu că sunt câțiva români care vor zice „da, sunt unii afară, dar ce-au căutat acolo, să fi stat acasă”. Mai țin minte și strigarea „n-a mâncat salam cu soia” ca și „nu ne vindem țara”. Cred, sper că n-au mai rămas mulți români în acest stadiu. Știu că s-au mărit nițel pensiile și baban salariile bugetarilor. Dar, cu ce ne-am ales? Ne împrumutăm pentru a le plăti, iar banii pleacă la producători, adică îi îmbogățesc pe cei deja bogați, pe ceilalți, generând în același timp inflație. Dacă în loc de salarii ar fi folosit banii pentru investiții, o mult mai mare parte ar fi rămas în țară spre beneficiul tuturor.

Acum, „vrem sa ne conducem noi”, uitând că am semnat niște acorduri internaționale, că am încasat mulți bani UE și am fi putut încasa mult mai mulți. Și cum ne-am „condus singuri”, ce am produs astăzi? O legislație pentru infractori. De aceea, fac

UN ANUNȚ IMPORTANT PENTRU ȚARĂ

Scriu cărți la comandă. Nu contează subiectul. Asigur confidențialitate (Reg. UE 2016/679) și încredere. Preț negociabil – 20 zile de libertate merită.

Sper să mă îmbogățesc, în sfârșit.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 75

 

Epitaf pentru doi scelerați

Mi-aș fi dorit sa pot scrie un epitaf pentru toți scelerații din România, chiar din lume. Din păcate, asta nu e posibil, Psihopați se nasc tot timpul, este statistic. Degeaba aș propune un referendum împotriva sceleraților, procentul lor nu se poate supune votului.

Problema noastră, a românilor, este poziția pe care aceștia o au în societate. Poate că lucrurile sunt similare și la alte nații, dar ne interesează, mai ales, ceea ce se petrece la noi – cămașa e mai aproape.

01_inquam_photos_george_calin_2-640x400

Atunci când aceștia sunt utilizați în structurile coercitive, de forță și, de ce nu, chiar în structurile de conducere, decidente, ale unei societăți, lucrurile devin grave, chiar fatale pentru unii. Însăși întrebuințarea lor conștientă de mai marii ciumei roșii este condamnabilă.

Așa stau lucrurile pe la noi de vreo 70 ani. Scursuri ale societății, al căror loc era cel mult în ospicii, au fost și încă mai sunt folosite în structurile statului român. Prezența lor este confirmată în lăcașurile de exterminare ale României comuniste, dar și în vârful statului. Să nu-l uităm pe ceașcă și pistolul lui la Vadu Rosu, fapte de arme care l-au propulsat în vârful statului.

Aș umple multe pagini cu scelerații acelor vremuri care decideau sorta altor oameni. De altfel, procesul continuă și azi – i-am văzut pe 10 august, plătiți bine din banii noștri, comițând mari fapte de arme. Mă întreb câți sunt ca Mitralieră, cei care chiar ne decid soarta prin legile pe care le nasc din puțul gândirii lor.

De 70 ani, sistemul îi utilizează în poziții în care aceștia își satisfac pornirile nefirești servindu-l.

scelerat

Dar, în sfârșit, putem consemna prezentarea în fața Judecătorului Suprem a singurilor (după știința mea) doi condamnați lumește pentru mârșăvia lor – Ficior și Vișinescu. Cum au plecat aceștia dincolo? Precum victimele lor? Nu, civilizat. Cred că nici n-au simțit pușcăria, erau bătrâni și bolnavi, au stat în spital penitenciar. Poate, la proces, i-a afectat ciuda de a fi judecați și condamnați tocmai ei. Altfel, cred că au murit liniștiți, ca în patul lor. N-au suferit chinuri, n-au indurat atrocitățile în care au murit victimele lor. Nu cred că au murit sub privirile satisfăcute ale unui sadic ca ei. Mai cred și într-o ascunsă solidaritate a stâlpilor societății care le-a făcut viața ușoară în pușcărie.

Veți spune că sunt rău – ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Nu, sunt doar un om care nu uită și nici nu vrea asta. Lumea are legi care trebuie să pedepsească pentru ca așa ceva să nu se mai repete. Este ceea ce depinde de muritori. Pedeapsa divină este alta.

În lipsa unei poziții clare și ferme a societății, în lipsa condamnării sociale a comunismului, oameni ca aceștia au trăit liniștiți până la adânci bătrânețe, au încasat pensii babane la care alții mult mai merituoși față de nație nici nu visează.

Unii ca ei, ne decid încă viețile.

Un_homme_peut_sourire_sourire_et_n_etre_qu_un_scelerat_-93242

Dați mai puțin să s-ajungă la toți!

Ghinion … Tocmai acum am nevoie de o valiză. Când, ce să vezi? Criză. Nu mai găsești picior de valiză prin magazine – vânzătorii au fost luați pe nepregătitelea, așa cum sunt deseori luate autoritățile. Vedeți, le criticăm degeaba dacă și în mediul privat se întâmplă.

valiza

Chiar și acum se dă vina pe guvernanți. Că SRI a cumpărat nu știu câte valize, că PSD a epuizat un stoc masiv, că statul paralel a luat, că guvernul n-a dat. Până și Dracnea e de vină că și-a luat și el, ca omu’, două valize – de parcă n-avea voie. Plus că le-a plătit cu bani gheață, nu cu cardul.

Îmi vine să strig ca pe vremuri: „Dați mai puțin să s-ajungă la toți!”. Păi ce, io n-am și eu dreptul la o valiză? Doar e garantat în Constituție. Cred c-o să mă duc la CEDO. Nici nu știu pe cine să dau vina mai întâi – statul paralel, guvernul, PSD-ul, Dracnea, … , sunt foarte mulți, o să fie un dosar gros de cartea recordurilor.

Da’, nu mă-nteresează, eu vreau valiza mea. Doar n-o să plec ca prostul din această viață și din această funcție importantă a Listei Negre fără valiză.

Ce îngroapă pisica

Gunoiul ascuns sub preș, batista pe țambal, perdele de fum care apar mereu, periodic, pentru distragerea atenției de la temele importante și îngrijorările legitime ale nației.

pisica0

Acum când ne preocupă luptele interne din PSD, care, indiferent cu cine ținem, ne vor influența tuturor soarta, când justiția este la un pas de a fi utilă doar infractorilor, când guvernul de păpuși gonflabile ia decizii de politică externă încălcând constituția, când suntem în situația de a juca un rol important în UE dar vom fi reprezentați de aceleași păpuși penibile mânuite de același păpușar nefrecventabil, apărură două știri bombă. O valiză (nu doar o scrisoare) cu scrisori pierdute și un nefericit care și-a omorât copilul înainte de a se sinucide.

Valiza este cu adevărat importantă dacă documentele găsite vor duce la un caz serios în instanță, care să scoată cu celeritate măcar un pic de adevăr necontestabil la lumină, cu toate consecințele legale. Cred că este un drum lung și nu prea am motive să cred în finalitatea lui.

În ce-l privește pe criminalul nenorocit care s-a sinucis, cazul în sine poate fi important doar dacă va duce la o politică serioasă de cadre în rândul purtătorilor de armă care se ocupă de liniștea noastră. Ar trebui coroborat cu alte cazuri similare, destul de multe, nu totdeauna soldate cu crime. Ar trebui trasă concluzia că testele psihologice obligatorii sunt doar o farsă preparată de niște farsori. Că în loc de separarea neghinei de grâu, selecționează pungași și scelerați puși să slujească puterea, nu să reprezinte siguranță și încredere.

Și aici sunt pesimist. Peștele de la cap se … Păi dacă șefii au fost selecționați pe criterii fundamental greșite, în scopul slujirii unei clici politice (Cu sula-n coaste, ADN-ul, Psihopații), cum ar putea ei decide propria lor eliminare? Așa este construit sistemul de la ultima cărămidă la creasta acoperișului. Nu prea ne stă în fire să tăiem în carne vie. N-am făcut-o în ’90, nu cred c-o vom face acum. Mai degrabă aș paria că, după ceva ocolișuri și amânări, col. Paraschiv va ajunge general. La urma urmei, mai există ceva exemple notorii avansate de Băse.

Să nu furi

Nu e un subiect ușor epuizabil. Se întinde pe diferite pături ale societății de la simpli manglitori de buzunare la oameni cu ștaif, se fură en détail sau en gros, se fură orice de la un ou la un bou nelimitându-ne la nimic, se fură idei și titluri de doctor în științe, … Se fură orice și oricât.

hoti

Trăim într-o țară în care hoția a devenit virtute promovată la Tv și cei care protestează împotriva acestei situații sunt teroriști. Iar legile trebuie să susțină virtuțile, nu-i așa?

Paradoxul este că mereu mai este ceva de furat, niciodată nu se termină. Păi dacă este, de ce n-am fura dom-le? Deși matematica ne spune că resursele pentru furăciuni ar trebui, în timp, sa tindă către zero, noi parcă avem un izvor de nesecat – un fel de perpetuum mobile. Probabil geto-dacii altoiți cu romani, care după unii ar fi fost buricul pământului au descoperit procesul de cartea recordurilor. Ce mafia, ce cosa nostra …

De fapt, furăm fiindcă putem. Păi nu? Oricine poate, face fiindcă poate.

Parlamentarii fac legi proaste fiindcă doar atât îi duce capul, sau fac legi pentru ocrotirea hoției fiindcă pot. Și, dacă-i așa, înseamnă că se poate dom-le. Și, dacă se poate fura, de ce să nu furi?

Circulă pe net un filmuleț de la o nuntă înregistrat de la Antena Stars. Mirii sunt cu greu capabili să articuleze ceva silabe, mireasa are rochie de 10.000 EUR de la socrul mare, mâncăruri foarte speciale și frumoase cu nemiluita, cântă Salam ș.a. ca el, 5 limuzine, 3 helicoptere, lună de miere în Dubai, … Totul evident în organizarea unei firme specializate. De ce nu-i întreabă fiscul nimic? Fiindcă nu se poate.

Dar eu mă întreb așa ca …: nu cumva nuntașii sunt asistați social? Că numai din asistența socială puteau aduna atât.

Ca bibliografie vă ofer link-ul https://www.facebook.com/CEVA.DE0SEBIT/videos/1996945517003709/.

Momentul adevărului

Probabil că toți oamenii au momente când, sub un anumit stres sau sub o anumit stare de spirit, își exteriorizează toate refulările, toate angoasele, își dau masca jos, se spovedesc ca la psihiatru.

Vă aduceți aminte cum Cârlanul îl pomenea pe Băse la fiecare câteva cuvinte? Băse era de vină pentru toate nereușitele lui, Base era cauza tuturor belelelor de pe capul lui. Până la urmă, i s-a pus capac. Nu de Băse, ci de-ai lui. Totuși, o lungă vreme, mai mult de doi ani, a continuat să-l invoce pe Băse în toate intervențiile lui verbale. Asta arăta ce apăsare reală sau închipuită a fost Băse pentru bietul Cârlan. De pe la începutul acestui an, i s-a comutat rotița la Dragnea, continuând să-l mai pomenească, mult mai rar, pe Băse.

Trec la „marele patriot” Șerban pe care l-am analizat în Sexul anal. Personajul lui i se citește pe figură, în gestică, în vocabular, chiar și în luările de poziție „docte„. Momentul Sexului anal a fost pentru el momentul adevărului – nu s-a mai putut abține și a dat cărțile pe față.

Și Ilici a avut multe ieșiri pe care sunt sigur că le-a regretat deși nu i-a părut și rău. Mi-aduc aminte pronunția lui pentru Coposu, țărăniști sau PNȚ – mintea lui se oprise la momentul alegerilor falsificate 1946, iar pronunția era plină de ură, parcă i se umplea gura de flegmă. Aș putea comenta multe despre Ilici, dar îl las, este doar un mort viu care sper să trăiască suficient ca să apuce condamnarea măcar o zi – poate îi împrumută Bombonel pistolul norocos. Și acesta a avut câteva frumoase momente ale adevărului.

O să mă considerați părtinitor, critic doar al PSD (ca să vă demonstrez contrariul, am scris cu majuscule). Până la urmă, e justificat – de aproape 75 ani ciuma roșie reprezintă cel mai important partid care ne influențează hotărâtor în rău destinele prin reprezentanții lui. Când aceștia își dau arama pe față este important pentru țară si pentru noi.

Iată că ieri a venit rândul lui Dracnea. Toate televiziunile au prezentat scena (Ce a spus liderul PSD). Ieșirea de azi a fost în tonul victimizării pe care o practică de câteva luni. Astăzi și-a completat declarația „nu pot să plec ca prostul din această viață și din această funcție” cu „M-am săturat de aceste minciuni. Orice lege mă avantajează pe mine. Vorbiți cu haștagul, cu Iohannis să dea un decret și să mă împuște„.

Scăpările lui Dracnea arată cât de apăsat îi este psihicul de problemele cu justiția. Până la urmă este omenesc asta, numai că D. este al treilea om în stat și păpușarul majorității parlamentare și al guvernului. Atunci când problemele personale devin o obsesie, sigur că încearcă să tragă foloase de pe urma oricărei legi clocite. Iar asta e rău pentru noi toți.

Poate că soluția ieșirii din criza actuală este chiar asta – referendum pentru modificarea constituției și lichidarea lui prin decret prezidențial.

Liviu-Dragnea-la-momentul-adevarului-penal

Meșterul Manole

Care român verde geto-dac altoit cu eroism de spiță romană n-a auzit legenda? Alături de defetista baladă a Mioriței, sunt două elemente literare cunoscute de mai toți. Totuși, e de presupus că, dacă s-ar face o anchetă live la colț de stradă s-ar putea să avem surprize tocmai de la alde votanții clasici ai ciumei roșii, desigur, mari patrioți.

Precum votanții lor și politicienii noștri se declară de câte ori au ocazia, cu surle și trâmbițe, bătându-se cu pumnii în piept, mari patrioți. Deunăzi, o văzui pe M-me Veorica la coadă la pupat moaștele Sf. Dumitru. Și pentru ce credeți că a mărturisit că s-a rugat în smerenia ei? Desigur, pentru România și pentru poporul român. Ăăăă, cred că v-am păcălit puțin – n-a stat la coadă, nu putea lăsa țara de izbeliște.

N-am urmărit cum și-au petrecut Sf. Dumitru celelalte prințese Dracnea, dar sunt sigur că a fost foarte cucernic și patriotic.

14-035

Dar să revenim la Manole săracul. Propun să-l introducă și pe el în programul de guvernare Liviulică. Cum Catedrala cea mare e pe sfârșite, propun doar o bisericuță modestă low cost, eventual resturi de materiale de pe la cea mare că oricum se vor fura. Ar fi o problemă cu hramul – nu i-o putem închina lui Dracnea michiduță, da-s convins că se poate rezolva.

Și cum pe la noi toți Doreii se pricep la construcții, Liviulică ar putea fi meșterul. Iar ca zidurile să nu i se năruie precum guvernarea, să-și încastreze grațiile acolo. Parcă le văd și le aud pe Veorica, Carmencita, Olguța suspinând în timp ce

Zidul se suia
Și le cuprindea
Pân’ la gleznișoare,
Pân’ la pulpișoare.
Liviuli, Liviuli,
Meștere Liviuli!
Zidul rău ne strânge,
Țâțișoarele ne plânge, …

Și pentru un sacrificiu complet, să-și toarne meșterul și lui niște gratii zdravene, să nu mai poată pleca de lângă Zidul Muierilor (na că i-am găsit și un nume).

Io cred că ar fi cel mai de succes punct al programului. Sunt sigur că s-ar face o coadă lungă-lungă la bisericuța neîncăpătoare. Mă voi duce și eu.

SPECIALIȘTII

V-am tot povestit despre mine – cum am dus-o în vremea ailaltă, cum m-am descurcat, cum am dus-o în vremurile astea. Aproape toate paginile sunt sub meniul Amintiri de pătat. Am pomenit pe alocuri pe cei câțiva prieteni, i-am mai pomenit laudativ pe primii doi șefi pe care i-am avut – Dumnezeu să-i odihnească și am scris de rău despre ăilalți care valorau mai puțin decât femeia care făcea curat, v-am povestit despre SPECIALIȘTI (Addendum la cenușă sau imortalitate) și chiar despre cei doi secretari de partid care în acea vreme implementau politica partidului unic (Didactice, Convingerea). Și v-am povestit că, deși instituția avea un scop creativ, inovativ, era loc pentru tot felul de oameni, nu neapărat foarte pregătiți, fiecare putând a face ceva util dacă vroia să muncească.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v90), quality = 82

Cred că, poate involuntar, am lăsat oleacă de mister – cine erau SPECIALIȘTII lăudați de mine? Erau puțini, 1-2 în fiecare departament, dar erau departamente fără niciunul. Oricum, prisoseau degetele de la două mâini, deși instituția a avut și peste o mie de angajați în vremurile cele mai bune. Li s-au adus niscai laude? Deja ați aflat – nu e-n firea românului.

Am să vă povestesc despre doi pe care mi-i amintesc acum.

Unul (mi-a fost coleg de scoală) era extrem de atent și cunoscător al detaliilor intime ale tehnicilor cu care lucram. Nu prea a fost preocupat de activitățile de CV. Totuși, prin ’92 și-a luat bocceluța în spate și a traversat oceanul cu cățel și purcel. Deși ajunsese la o vârstă cam matură, este una din poveștile de succes pe care le cunosc. A trebuit să-și schimbe cumva profilul profesional. Face o singură greșeală, vine prea des în România.

Al doilea, mai în vârstă decât mine, mi-a fost coleg în același departament. Ca și mine, avea dosar prost și, din punct de vedere al ierarhiilor administrative, îi era blocată orice ascensiune. Publica în reviste de specialitate de afară. I-am apreciat totdeauna munca, ingeniozitatea și perseverența. Își dorea să devină șeful departamentului și, de altfel, merita. La un moment dat, îi cam venise rândul, nu mai aveam șef. Ciudat cum sunt, m-am gândit că, dacă ajunge șef, să pun bazele unei viitoare conlucrări serioase, drept care l-am provocat (nu prea era greu) și ne-am certat zdravăn. Dar, n-a fost să fie. După ’90 n-a plecat, a rămas aici și s-a bătut cu morile de vânt. Este în continuare foarte activ. La un moment dat, când eram în cumpănă, m-a ajutat (Se făcea că …) cu multă empatie.

Regret că, în această clipă, nu-mi aduc aminte de alții. Dar, trebuie c-au mai fost, v-am spus că erau până în zece. Sunt sigur că veți lua din librării ISTORIA ȘTIINȚEI X DIN ROMÂNIA și îi veți afla (Cenușă este totul – nemurirea II).

Specialisti

Iar cu procedurile

Ca mai toată lumea, am văzut și eu niște seriale americane cu „urgențe medicale”. Bolnavul ajuns la spital este diagnosticat serios, găsindu-i-se adevărata suferință și nu boala aparentă.

Din nefericire, am și avut contact cu un asemenea centru medical, nu de anvergura din seriale, dar totuși cu pretenții mari și costuri pe măsură. V-am povestit aventura în Urgența medicală.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v80), quality = 84

Acum s-au mediatizat cele două cazuri de la Sanador. După părerea mea și după informațiile difuzate, sunt culpe medicale.

Dacă o operație aparent fără riscuri provoacă hemoragie internă copilului operat și autopsia spune că i-a fost „ciupit” un vas de sânge, ce altceva ar putea fi decât o eroare a chirurgului?

Femeia s-a internat pentru o suferință punându-și concret viața în mâinile medicilor care trebuiau să pună un diagnostic complet. Aceștia s-au mulțumit cu diagnosticul aparent și lozul tras de pacientă a fost necâștigător – a decedat pentru o altă afecțiune.

L-am ascultat aseară și pe maestrul CTP povestindu-și odiseea medicală din același centru medical. Din fericire, a fost mai norocos.

Dar să vă spun o altă istorie a unui prieten al meu. În urma unor probleme circulatorii, s-a dus (coincidență) la Sanador. Investigații ca în povestea lui CTP cu costurile aferente. Concluzia a fost că avea nevoie de două stent-uri. Le-a plătit înainte, ca la felinarul rosu fiindcă nu se știa dacă … I s-a făcut intervenția și, vă relatez ce am înțeles eu din ce mi-a declarat el, un fel de telefonul fără fir. Deci, după intervenție a aflat că, în loc de două, i s-au montat șase stent-uri fiindcă un stent a pățit ceva în timpul operației sau a afectat cumva vasul de sânge și au rezultat un fel de „resturi”, iar ca acestea să nu fie antrenate în circulația sanguină și să-l omoare, ar mai fi băgat patru stent-uri care să blocheze posibilele resturi.  Cum stent-ul nu se montează singur ci de niște oameni plătiți gras de prietenul meu, eu cred că au comis o eroare medicală. Concluzia a fost că prietenul meu a mai plătit patru stent-uri suplimentare rezultate din greșeala cuiva și trăiește sub amenințarea unei bombe cu ceas – dacă acele „resturi” scapă totuși. Care-s garanțiile unei intervenții medicale?

În toate cazurile de mai sus s-a invocat respectarea întocmai a procedurilor. Exact cum am descris în Proceduri – s-au respectat procedurile, Dorel e scos basma curată.

Cum credeți că ar fi evoluat cariera medicului Pesamosca pe bază de proceduri? A salvat atâția oameni tocmai neaplicând nici o procedură, fiecare operație adaptată nevoilor fiecărui pacient era o premieră. El nu era un Dorel neatent și fără cap.

În final, nu pot decât să mă rog să nu ajung pe măna procedurilor, iar dacă se va întâmpla, să dau peste un medic adevărat care n-a auzit de ele. Mai adaug că, după șase stent-uri și o mică avere aruncată la vestitul centru medical, prietenul meu manifestă aceleași simptome care i-au determinat internarea.

Agențiile

Cât pe ce să zic agenturili ca împușcatul. Nu, nu e vorba nici de CIA, nici de NCIS, nici de NSA, nici de vreo revizionistă ungurească, nici KGB, GRU sau sub ce denumiri s-or mai fi ascuns.

Agentii 1

E vorba de minunatele agenții ale statului român, ale statului degeaba. Agenția Naționala pentru …, Autoritatea Naționala pentru … – multe dom-le, cu o grămadă de bugetari bine salarizați. Ei cei care ar trebui să reglementeze diferite aspecte ale funcționării statului și companiilor private, cele mai multe cu impact direct asupra tuturor, se plâng că n-au suficienți salariați. Ce mai, acești bugetari dau în brânci dom-le și nu pot nici să doarmă încercând să rezolve multiplele probleme semnalate de noi, amărâții cetățeni.

Aveți vreo idee câte asemenea agenții/autorități hrănim? Sunt foarte multe pentru țărișoara noastră. Fiecare dintre ele are mulți salariați bine plătiți, presupun eu, numiți politic. Nu am putut găsi o situație sintetică a lor sau a angajaților. Oricum, numărul siglelor pe care vi le dau eu e foarte departe de realitate.

Există Directiva 2009/136/CE care se referă la „proceduri extrajudiciaresimple și necostisitoare” de rezolvare a situațiilor conflictuale dintre furnizori și utilizatorii finali. Asta înseamnă că, spre exemplu, dacă furnizorul a introdus șiret o clauza abuzivă în contractul dvs. agențiile de reglementare în domeniu ar trebui să rezolve direct situația. Mai mult, acestea ar trebui să verifice contractele cadru pentru a evita asemenea situații. Însă România a rezolvat Directiva prin OUG 111/2011, adică dacă te confrunți cu o clauză abuzivă, oricât de evidentă și nediscutabilă, numai instanța poate rezolva. Un asemenea proces care înseamnă timp și bani se poate întinde pe mai multi ani și, clar, nu corespunde spiritului și literei Directivei CE.

Dacă ai avut acest noroc, să spunem cu un furnizor de comunicații, atât ANCOM (Autoritatea Națională de Administrare și Reglementare în Comunicații), cât și ANPC (Autoritatea pentru Protecția Consumatorului) ridică din umeri și te trimit la tribunal.

V-am dat numai unul din probabil miile de exemple prin care România rezolvă original directivele UE, normal – la democrație originală, rezolvări originale.

Cele mai recente scandaluri publice sunt legate de ANSVA (Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și Siguranța Alimentelor). Sunt cunoscute cazurile cu legume chimizate din Bulgaria, Turcia, Grecia și cu pesta porcină. Scandalurile privind neimplicarea reală a ANSVA (totdeauna are scuze) în rezolvarea situațiilor menționate, și probabil a multor altora, ne afectează pe toți la sănătate și la buzunar.

Hai să vă mai dau câteva ca să vedeți ce imaginație bogată avem – Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați ANES, Autoritatea Națională de Interceptări, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, … La câte sunt, statul nostru ar trebui să funcționeze perfect ca o rotiță bine unsă, dar oare e așa?

Mi-a venit și mie o idee – Autoritatea Națională pentru Întoarcere și Mersul Înapoi (ANÎMÎ), sau o fi existând deja? Ar fi un loc potrivit de retragere pentru actualul guvern al României cu toate agenturili lui. Vă las plăcerea de a-i face o siglă.

A fi sau a nu fi notar

Două sau mai multe persoane fizice și/sau juridice decid asupra unui lucru un punct de vedere angajant, sau o anumita acțiune, sau asupra unor anumite obligații, sau asupra a orice altceva care implică voința lor. Persoanele respective au căzut de acord asupra aranjamentului sau contractului respectiv. Ce trebuie să facă pentru ca nimeni să nu poată contesta voința lor?

NotareAdrianKroier8

Păi, se prezintă la o persoană neutră, investită special de statul român sau de un alt stat și îi declară ceea ce doresc – o anumită situație sau voința lor. Acest neutru certifică ceea ce a auzit prin formula sacrosantă „În fața mea, notar public …”.

Există diverse asemenea aranjamente gata definite de niște legi – de exemplu codul civil care stabilește pentru diverse situații detaliile obligațiilor și drepturilor, pe scurt al relației juridice în diverse situații – reprezentant legal, transferuri de bunuri, moșteniri, și multe altele.

Există și un notariat paralel (cum e „statul paralel”) – starea civilă. Când semnează, doi oameni înseamnă că s-au căsătorit cu toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru  parteneri/soți. Când este o singură semnătură, e vorba de obicei despre declararea unui nou cetățean cu toate drepturile și obligațiile care decurg din această calitate. În fapt, sunt niște contracte încheiate între parteneri și stat sau, iată, care creează obligații cuiva care nu-și poate da consimțământul – un nou născut.

Dar să revenim la oițele noastre care se prezintă la notar – să spunem două oi heterosexuale sau două oi de același sex. Cele două oi fac declararea unei liste de drepturi-obligații care acoperă sau chiar depășește preconizatele rânduri ale legii parteneriatului civil. Desigur, notarul, dacă știe carte, trebuie să redacteze voința parților într-o manieră cât mai juridic legală, asta face parte din obligațiile lui.

Dar ce se întâmplă dacă există legea parteneriatului civil? Viața va fi mai ușoară și pentru notar și pentru partenerii contractanți: clauzele – drepturi/obligații – sunt gata redactate de legiuitor, nu trebuie să-și mai bată nimeni capul. Doar dacă e careva mai ciudat și vrea să completeze legea cu ce mai dorește el.

Există și un dezavantaj. O lege prost făcută, negândită sau care are nași niște Dorei sau tu-Dorei trebuie totuși respectată. Aici avem o dilemă care poate fi rezolvată doar prin vot. Dar, cum îl definim și cum îl dovedim pe Dorel că e Dorel? A fi sau a nu fi … Dorel.

Până una alta, Doreii deja aleși sunt buni în grad și chestiunea parteneriatului îi preocupă, de fapt, cel mai puțin. La Doreii ăștia, dilema se rezumă la a fi fără să fi, hoț.

Și eu, ce-s de vină? Cred că săracul tata a nimerit la lista neagră în loc de starea civilă.

d3

Să ne facem că facem

Cum e să ai handicap în România? Vă spun eu – nasol. Pe ce îmi bazez afirmația?

345_p44

La noi totul e formal. În teorie, suntem obligați să facem viața cât mai ușoară celor cu handicap, există legi naționale care corespund celor europene. Ei, am legiferat, ne-am achitat de obligații. În rest, practica ne omoară, că de Dorei nu ducem lipsă, mai ales în ce privește bugetarii și aici nu-i omit pe cei din vârful administrației. De fapt, totul e un simulacru și nu mă refer doar la legislația persoanelor cu handicap.

142913

Dar, iată ce am pățit. A trebuit să duc la o policlinică a unui spital din capitală, la ortopedie, un bolnav care se putea deplasa doar într-un picior și folosea un cadru sau o pereche de cârje. L-am coborât din mașină în fața intrării unde era o scară cu peste 10 trepte. Nu putea urca scara, deci ne-am orientat către rampa pentru persoane cu handicap care este prezentă.

Numai că, ce să vezi – rampa este făcută dintr-un fel de plasă de oțel, probabil pentru a nu fi alunecoasă. Dar ochiurile plasei sunt atât de mari încât nu poate fi folosit cadrul și nici cârjele – picioarele acestora trec prin plasa de oțel.

M-am dus la recepție și am întrerupt conversația pătimașă a celor două funcționare solicitând un scaun cu rotile. Au fost destul de indignate, chiar mai indignate decât mine, totuși mi-au dat în final, după ce le-am dat buletinul drept garanție.

Bun, credeam că am rezolvat problema. Dar stai, rampa este atât de abruptă încât, deși am peste 1,85 m, extrem de greu am dus sarcina la bun sfarsit, fiind gata să scap pacientul când ajunsesem aproape sus. Desigur, ar fi fost imposibil pentru o persoană imobilizată în acel scaun să-l urce singură fără vreun ajutor.

Dar tortul neplăcerilor mai avea și un moț. Era ora 14:00, ora programării. Funcționara mi-a atras atenția că la ora 15:00 recepția se închide și trebuie să returnez scaunul. Doctorul a apărut după 14:30, … Toată distracția s-a terminat la 18:00 și vă iert de detaliile picante.

Fiind înăuntru, pe culoare, mă întrebam oare ce s-ar întâmpla acolo dacă s-ar ivi ceva neprevăzut, un incendiu. Nu există decât un răspuns – jale. Ce ISU (în subordinea trecătoare a Carmencitei), ce autorizație la incendiu, totul este formal, fals.

Asta este o unitate medicală a statului român pentru care milioane de cetățeni plătesc obligatoriu asigurările de sănătate, la care frecventa accesului unor persoane cu deficit loco-motor este clar mare.

Pentru deconectare, vă ofer anunțul de pe ușa cabinetului de ortopedie.

IMG_20181009_153201

Un bărbat și o muiere

Familia tradițională – titlu inspirat de CTP.

Am fost pesimist – Referendumul privind ochelariștii. La campania deșănțată cu copiii și bunicii, la implicarea bisericii și blatul aferent, la experiența lor de trucare a alegerilor pe care o exersează din 1947 încoa, am crezut că problema era un scor mare nu atingerea pragului de 30%.

nu-da

Încep cu concluziile:

  • Nu le-a ieșit, nu i-a ieșit.
  • Vroiau un vot de încredere, au primit un blam.
  • Vroiau un cec în alb, au fost refuzați.
  • N-a întrunit entuziasmul nici măcar în rândul psd.

Un vot covârșitor valabil sau măcar unul valabil ar fi fost un șantaj către UE, iar fi legitimat pe netrebnicii noștri conducători.

Să vedem cauzele. Cred că prima a fost insuficienta organizare în secțiile de votare. Adică, n-au făcut efortul și investițiile necesare măsluirii voturilor. Le-a lipsit determinarea pe care o au când sunt în așteptarea ciolanului – acum era doar un vot de încredere pentru Livache. În rest, a fost o campanie științifică, au apăsat pedale sensibile ale sufletului uman – refulările sexuale, capra vecinului, credința.

Dar cauza principală a înfrângerii usturătoare au fost ROMÂNII. Și o spun, de data asta, cu mândrie. Au demonstrat că nu mai sunt captivi vechilor șabloane, au demonstrat că gândesc. Sigur, corzile sufletelor tuturor au fost atinse de propagandă, au fost vibrate in aria calomniei. Dar mintea majorității a rămas limpede.

Ce alte concluzii se mai pot trage? Dracnea nu mai are suport în propriul partid. PSD-iștii au realizat că a existat și va mai exista ciolan și fără el. Chiar și alegătorii tradiționali PSD s-au săturat de el, a devenit nedorit, „nefrecventabil” cum se spune prin cancelarii.

Și-acum, ce trebuie să facem? Păi, să mergem în cimitire, să facem baricade ca să ne apărăm bunicii. Să veghem să nu ne fie răpiți copiii. Pe bunicul meu l-au bătut bunicii lor și i-au luat pământul pe care nici acum nu l-am primit înapoi – Spaime.

Și în rest? Doar să mergem la vot când trebuie – nu pot ei fura cât putem noi vota.

Referendumul privind ochelariștii

La ce slujește referendumul dedicat familiei?

  • Va completa oare legislația, care e oricum completă (în această privință)?
  • Vor dispărea homosexualii? Oricum nu pot fi scoși în afara legii și nici n-ar fi normal.
  • Vor fi mai puține divorțuri?
  • Vor fi mai multe căsătorii?
  • Se vor naște mai multi copii, vor fi mai puține avorturi?
  • Vor fi mai putini copii abandonați?

Eu cred că nimic din cele de mai sus nu va fi posibil. Și nici nu ne vom iubi mai mult. Dimpotrivă, referendumul este perceput de marea masa a populației ca un gest împotriva LGBT. Rezultatul lui va adânci falia, va intensifica resentimentele împotriva acestei minorități.

vote-yes-or-no-referendum-620x330

Într-o masă majoritar heterosexuală, needucată în general și needucată în privința toleranței, rezultatul este previzibil. Problema este doar cuantumul participării la vot. Pentru a nu fi un fiasco, pentru o largă covârșitoare participare, guvernanții l-au întins pe două zile dând o zi liberă, au renunțat la soft-ul de control al votului multiplu și fac o campanie deșănțată.

Pe baza blatului existent de multe zeci de ani între putere și biserică, preoții ortodocși și catolici îl promovează. Se induce ideea că participând la referendum iți arăți dragostea pentru Dumnezeu, pentru Iisus Hristos. Ba chiar, că astfel vom demonstra că țara noastră este cu adevărat Gradina Maicii Domnului, catolicii spun că astfel apărăm Sfânta Familie.

Mai adaug o întrebare la cele de mai înainte:

  • Un referendum î-L poate influența în vreun fel? Noi avem doar obligația și dreptul de a crede și n-ar prea trebui să ne batem cu pumnii în piept pentru asta, ar trebui s-o facem cu umilință.

S-a ajuns cu blasfemia până acolo încât s-a ținut o ședință de guvern sau PSD (habar n-am) în naosul unei biserici. Și am un dezgust profund pentru cei care au permis-o – participanții n-au nici un Dumnezeu.

Domnul nu e sigur interesat de vreun referendum și oricum voința Lui nu se supune votului. El citește mintea fiecăruia. Orice am vota (și absența la vot are o semnificație), nu contează – nici pentru EL, nici pentru noi. Doar pentru EI. Dumnezeu nu supune nimic unui referendum. Pentru a le evalua sentimentele familiste și credința, uitați-vă la amantele lor, la numărul nevestelor, la schimbările de confesiune – care toate arată cât de ipocriți sunt. Și, credeți-mă, n-am nimic cu amantele, sunt sănătate curată.

Și așa am ajuns la adevăratul scop. Satisfacerea refulărilor unei mase ignorante, un exercițiu de îmbunătățire a imaginii PSD, a lui Dragnea și o ocazie de a mai dosi niște bănuți. Oare, de ce nu s-a economisit suprapunând referendumul cu europarlamentarele?

Vă mai aduceți aminte mesajele bine țintite gen „nu ne vindem țara„, „n-a mâncat salam cu soia„? Cam la fel e gogorița cu „ne iau copiii și-i dau homosexualilor„.

Anticipez cum Livache își va proclama victoria la referendum cu mare patriotism, apărător al Grădinii Maicii Domnului. Mă gândesc că cei care nu vor fi de acord cu el vor fi homosexuali.

Cât de respectat este rezultatul unui referendum ne-a fost deja arătat de guvernanții care n-au redus parlamentarii. De altfel, dacă nu convine tema, declanșarea unui referendum are mari dificultăți – penali în funcții publice.

Cu atâtea probleme grave, existențiale în Românica, creăm o mare dispută pentru o cauză minoră.

Nu pot încheia fără o propunere constructivă: UN REFERENDUM PRIVIND OCHELARIȘTII.

41PRmuMcewL

Tentativa de umor

În plină agitație declanșată de privirea tăioasă a Carmencitei, făcătoarea de Minuni, cu o desăvârșită tehnică de diversiune chiar și pentru un absolvent la f.f., domnu’ Dracnea ne anunță tentativa de omor asupra persoanei sale, care ar fi avut loc acum aproape un an și jumătate. Da dom-le, și n-a fost Soros, a fost altul tot foarte important și cu lovele multe fiindcă i-a cazat la Athenee Palace. În rest, mister ca la Kennedy.

k2

Putem vedea de aici ce mare și important om e Dracnea dacă acești importanți oameni implicați în statul paralel n-au liniște. În plus, e clar că Dracnea e o victimă inocentă care trebuie apărată, un erou chiar dacă i-au plăcut pozele cu statul paralel. Cred că a vrut să spună că 110.000 de gazați din p-ța Victoriei au fost plătiți de cei doi – trebuie să-mi verific urgent contul. Partea proastă este că pe jandarmii cu mari fapte de arme nu i-a plătit el, ci chiar gazații.

Dar eu nu mă las prins de diversiune și mă întorc la Carmencita pe care cu prilejul ieșirilor la rampă din ultimele două săptămâni am tot avut prilejul s-o citesc. E din TR, dar e altă stofă decât M-me Veorica, o stofă mult, mult mai periculoasă.

Tot ascultând-o, parcă ar fi o femeie aflată în prag de divorț care-și fabrică probe țipând că o omoară ca s-o audă vecinii în timp ce-și bate bine bărbatul. Uite-așa, albul a devenit negru, negrul alb și jandarmii victime. Desigur, manifestanții sunt înfierați cu justificată mânie proletară și indignare teleormăneană. Are aceeași privire tăioasă ca Ilici.

Oricum, s-a văzut că Dracnea nu uită și nu iartă nici după un an jumătate. Cred că dacă mai așteptăm un pic va fi devoalat un val de atentate de care abia-și-aduc aminte victimele pe sistemul Me too.

metoo

Teatrul absurdului

Fiecare dintre noi, dacă e în stare să-și analizeze puțin la rece, cu luciditate, viața, va constata că au fost momente, chiar perioade, în care a spus vorbe, a comis fapte, a fost implicat în niște întâmplări cu alți protagoniști principali și în care nu-și recunoaște personajul.

EI

Aseară mă uitam alternativ pe două canale Tv – un film de tip teatru absurd și un canal de știri. În film, dialoguri și situații absurde, aparent hilare – teatrul absurdului e aproape totdeauna, de fapt, dramă. La știri, un tânăr cules de milițieni (nu-și  mai merită în nici un fel denumirea oficială) de pe stradă sub suspiciunea de a fi fost agresorul Ștefaniei, jandarmerița obiect al minunilor Carmencitei, cea care a ieșit îmbunătățită din spital – semn că și minunile au un preț.

Tânărul violentat, reținut ilegal o zi, cu toate drepturile elementare încălcate, lovit de o criză de hipertensiune era evident nevinovat. Ceea ce m-a determinat să scriu aceste rânduri este asemănarea absurdului filmului și a știrilor. Ambele scenarii se desfășurau în universuri paralele realității. Și deși filmul era menit a fi absurd (cu happy end), povestea reală de pe canalul de știri era mai absurdă – iată imaginarul absurd mai acceptabil decât realitatea. Ce poate fi mai absurd?

Fiindcă tot am ajuns aici, unul din marii creatori ai absurdului a fost Eugène Ionesco, un român din hulita diasporă, înmormântat la Père Lachaise. În anii ’90, în plină campanie de dezinformare, l-am ascultat într-un interviu. El, creatorul absurdului, era bine ancorat în realiate – a vorbit de parcă toată viața mâncase salam cu soia. Între timp s-a prăpădit iar Ilici, aflat acolo în vizită oficială, i-a vizitat mormântul. Cred că s-a răsucit acolo unde e de atâta absurditate.

Revenind la tânărul în discuție, s-a ales cu un PV de ultraj ???; cel mai probabil nu va păți nimic fiind apărat de D-na avocat Maria Vasii. Iar un tânăr, iar niște milițieni, iar D-na avocat Vasii (Sexul oral). Devine o poveste ciclică și admir statornicia cu care un avocat susține asemenea cauze.

Da, viața bate filmul. Dar e viața noastră, absurdul ne înconjoară și alta nu vom mai avea.

Această prezentare necesită JavaScript.

Psihopații

M-am uitat și eu nițel la televizor. Se analizează și se răs-analizează evenimentele de pe 10 august, se fac paralelisme cu evenimentele din ianuarie 2012, februarie 2017. S-a dat atunci vina pe „galerii”, nu s-au găsit culpabili, iar acum sunt doar doi sau trei reținuți care n-au legătură cu galeriile. Eu cred că toate aceste analize sunt bune, dar nu pot duce la nimic.

index

Se tot solicită tipul de gaze utilizate care au dat simptome după mai multe zile la sute de oameni. Nimeni nu răspunde, nimeni nu se simte obligat să răspundă.

Cea care ar trebui să-si facă datoria, să rezolve dilema este justiția. Ori, justiția nu a rezolvat nimic în cazurile anterioare și nici în cazurile „revoluției” și mineriadelor soldate cu victime omenești. Și cred că, dacă nu rezolvă nimic în două săptămâni, va fi la fel.

Nașul meu de botez a fost procuror, o vreme procuror șef al unei regiuni în anii ’50. Nu, nu era „pe linie”, și el avea dosar prost, era prieten din copilărie cu tata – l-au dat jos. La întrunirile de familie, în fața unui pahar cu vin, când începea să povestească nașul meu, se făcea liniște. Era ca și cum ai fi citit un roman polițist de calitate – povestea ore în sir, un caz după altul. Într-un caz, cineva recunoscuse o crimă din cauza bătăilor de la miliție – a înțeles situația și a răsturnat-o la reconstituire, dar nu erau vremuri în care să poată fi pedepsit cineva pentru atrocități sau abuzuri.

Totdeauna anchetele lui și, bănuiesc ale tuturor profesioniștilor, pleacă de la întrebarea: Cui prodest – cui îi folosește? Pe vremea aia, un absolvent de drept trebuia să știe nițică latină. Revenind în zilele noastre, întrebarea este extrem de simplă – ghici ciupercă ce-i?

Reiau ceea ce am scris deja în finalurile paginilor ADN-ul și Cu sula-n coaste.

  • Cum este posibil ca unitatea de elită a jandarmeriei Vlad Țepeș să se comporte ca și cum ar fi compusă din niște nimeni care s-au trezit cu o armă în mână?
  • Cum e posibil ca acești oameni (continui să folosesc sintagma) bine echipați și hrăniți să lovească și agreseze alți oameni. De la ordin până la a lovi cu bastonul în cap un om care ține mâinile sus, o femeie, o invalidă în căruț, e cale lungă.
  • Cum poate cineva să comită asemenea fapte cu zel și cu plăcere?
  • Cum au mai dormit nopțile după asemenea fapte?

O variantă oarecum de-incriminatoare ar fi drogul. Poate au fost drogați. Numai că, felul în care s-au așezat la coadă la IML pozând în victime inocente desființează ipoteza. Nu erau drogați, așa sunt ei. Insist să cred, până la proba contrarie, că s-au auto-învinețit în acest scop, pentru a poza în victime inocente (Minunile).

Rămâne o singură ipoteză plauzibilă: testele psihologice periodice sunt menite a selecționa psihopați.

Atunci marii vinovați sunt cei care controlează sistemul care menține jandarmii la standardele trupelor de securitate și miliție din care provin, la nivelul lui Ficior și Vișinescu.

Dar care-s ăștia? Păi, Cui prodest? Ghici ciupercă ce-i?

image-835

P:.S. Cred că Ficior și Vișinescu n-au fost degradați, deci continuă să încaseze pensiile babane pentru mărețele fapte de arme.

Minunile

Încep prin a-l certa pe gigantul Google. Căutarea după „minune” mi-l oferă doar pe Adrian, iar poporul român este pios.

RAHATa

Sigur că cea mai importantă și recentă minune este cea a maicii Carmencita cu jandarmerița paralizată și pe moarte. Presupun că Carmencita (cacofonie voită), a spus „ridică-te și mergi”, iar tânăra a alergat. Aștept reacția BOR la acest eveniment. Așa ceva nu s-a mai văzut de două milenii.

Am mai scris despre borduri, dar acum trebuie să reiau – se pare că, la noi, sunt o temă de veșnică actualitate. Cred că marele popor român, izvorul tuturor celorlalte, sub înțeleapta conducere a înțelepților lui conducători, a izbutit să creeze un Titan (nu e vorba de mahalaua Bucureștiului), un fel de zeu american d-ăia care ridică stânci. Trecem cu vederea faptul că bordurile sunt cimentate fiindcă știm cu toții că se mai fură ciment. Gândiți-vă de câți oameni obișnuiți este nevoie pentru ridicarea unei borduri, darămite s-o mai și arunce. Înțelegeam o piatră cubică, dar nu mai sunt în zonă. E clar că a fost un Titan sau mai mulți. Regret că nu i-am văzut „în direct” la lucru și nici pe multele reluări Tv. Mi-ar fi plăcut să-l văd și eu pe Titanul nostru geto-dacic.

Pe urmă, mi-a plăcut coada jandarmilor la IML. Nu știu dacă s-o încadrez la minuni sau la ridicol. Cum ar fi putut fi lovită,  rănită o țestoasă sub carapacea ei, înarmată până-n dinți de către un om obișnuit? Sigur că probabilistic, totul e posibil. Mi-aduc aminte și de proștii ăia doi de s-au ciocnit cu scuturile. Dar până la a face coadă … Păi, eu cred că, mai degrabă, au primit ordin și promisiuni financiare de la Carmencita să se cotonogească puțin, cu grijă, între ei, să se dea cu capul de perete ca să rezulte accidentul de muncă. E ca și cum boxerii s-ar duce la IML după meci.

La toată dezinformarea mai adaug și telefoanele îngrijorătoare primite de jandarmi privind spargerea de la Antipa (cred că evadase un dinozaur să arunce cu borduri) și a unui magazin. Sigur că nimic nu s-a adeverit. Așa cum nimeni n-a văzut nici pungile cu rahat. Dar recunosc că asta mi-a plăcut. Mințile înguste au dovedit că au nițică fantezie.

Problema este că rahatul pute din altă parte.

shit

ADN-ul

Mă gândesc uneori, ce s-ar fi întâmplat dacă în ’90 ar fi fost judecați cu adevărat, nu cu simulacru ca la ceașcă, vreo 10.000 de oameni pentru faptele pe care le comiseseră. Mă refer la procese clare și cinstite, instrumentate cu profesionalism, aplicând legile lui ceașcă, legile vremii lor inclusiv ceea ce fusese acceptat din legislația internațională. Am convingerea că ar fi fost mulți condamnați la moarte.

Întrebarea este – dacă justiția și-ar fi făcut atunci treaba, am fi acum tot aici, în fundătură? Cred că viața ar fi fost alta pentru toți și pentru ei, dar mai ales pentru noi.

Nu agreez corectitudinea politică și nici pe cei fățarnici, pretins echidistanți. Libertatea de exprimare și a opiniilor există sau ar trebui și e clar că în România sunt două tabere – noul și vechiul. Desigur, ar trebui stânga și dreapta, dar asta e valabil numai într-o societate normală, a noastră nu este. Sigur că nu există alb și negru, dar deocamdată, nuanțele și orgoliile ar trebui ignorate.

adn-1170x644

În oameni este înrădăcinată adânc o genă rea. Există și n-avem ce face, însă trebuie controlată. Nu e numai în România, nu e de azi. Am mai scris despre ea – Barabas, Turma. Legea și regulamentele prevăd obligativitatea testelor psihologice pentru mai multe categorii de slujbași, din păcate nu și pentru politicieni. Tot din păcate, ca mereu la noi, legea / regulamentele nu sunt respectate sau asta se face formal, superficial – hai să ne facem că muncim.

În domenii precum poliția, jandarmeria, poate și serviciile (sper eu), acolo unde omul primește o armă, împarte dreptatea, ar putea să i se urce la cap și să se creadă Dumnezeu, acest test ar trebui făcut serios. Nu mai suntem de mult în vremea lui Ficior sau Vișinescu torționari dezaxați în slujba sistemului.

Totuși, ne trezim cu un pedofil cocoloșit în birourile poliției, cu criminali care-și folosesc armele din dotare. Înțeleg interesul pentru un post bine plătit, la care pensia îți vine mult mai repede și e specială, unde ești oarecum – deși n-ar trebui – ocrotit în fața legii. Se poate spune: psihologia nu este chiar o știință exactă, gena fizică nu e cunoscută, a fost o crimă pasională. Poate cei enumerați sunt excepțiile, scăpările.

Dar iată ce am constatat pe 10 august 2018, după mai mult de 28 ani de evoluție. Niște oameni (continui să folosesc această denumire), bine echipați și hrăniți (ultimul e termen prezidențial), lovesc și agresează alți oameni. Sigur, aveau ordin și nu vreau să intru acum în disputa de la cine – ghici ciupercă. Dar de la ordin până la a lovi cu bastonul în cap un om care ține mâinile sus, o femeie, o invalidă în căruț, e cale lungă.

Cum poate cineva să comită asemenea fapte? Nici un ordin nu cred că a inclus asemenea detalii. Chiar dacă cineva din lanțul de emitere a ordinului era atât de scelerat (ceea ce nu e deloc exclus), nu cred că a îndrăznit să-și dea arama pe față.

Când vezi asemenea fapte comise cu sete, zelos nu de o excepție, ci de o masă de oameni, lucrurile sunt de o gravitate uriașă. Jandarmii ăștia au făcut-o de plăcere. Dar ce ne facem cu testele pe care ar fi trebuit să le treacă și pe care fiecare le are depuse la dosarul propriu?

Mai am o întrebare fără răspuns. Ce facem cu ofițerul reflectat de multe luni în media pentru acțiuni violente fără justificare, clar în afara legii, al cărui FB abundă de violență și a fost în comanda dispozitivului și acum?

Imaginile cu masa de jandarmi bătând au făcut ocolul lumii. Nu e nimeni responsabil de asta?

Nu cumva testele psihologice sunt făcute pentru a selecționa dezaxați?

P.S. În tinerețe am avut o gagică, fată de milițian. Am fost mai puțin selectiv cu dosarul gagicilor. Ea mi-a povestit de un angajat poreclit Buldogul care era ținut numai pentru talentul lui înnăscut de mardeiaș. Chiar nu s-a schimbat nimic de atunci?

Această prezentare necesită JavaScript.

Cu sula-n coaste

Cum v-am mai declarat, PSD nu mai e ce-a fost, dar sunt plin de invidie (știu că e un păcat), fiindcă pentru unii din zona lor (să nu-mi mai spuneți că poliția nu e de acolo) 40 de ani parcă n-ar fi trecut.

sula

De data asta mi-au făcut un favor. Mi-au oferit un tunel al timpului. Am retrăit cu oarecare nostalgie, vremuri pe care le credeam de mult, de 28 ani, apuse. Am retrăit într-un fel marea demonstrație din 28 ianuarie 1990, când a simțit Ilici sula în coaste. Ca să și-o scoată a chemat niște hoarde (eu cred că erau trupe de securitate în civil înarmate cu bâte) care ziceau că ar fi de la IMGB și că fac ordine. Mi-am mai adus aminte de niște demonstrații la începutul lui ianuarie ’90 când, seară de seară, vreo 10 zile, un grup de numai 30-50 de inși am demonstrat câte trei ore în mijlocul pieței Victoriei (era altfel organizată atunci) cerând demisia guvernului comunist provizoriu care se închega. Îmi amintesc ce amenințător suna Tatăl nostru ale cărui cuvinte se rostogoleau până în peretele palatului și se întorceau la noi.

Cu larga experiență în spate, am inspectat întâi dispozitivul inamic. Am remarcat larga desfășurare de forțe, grupul înarmat de lângă intrare, mașinile, echipamentul și, desigur, gazele. Desfășurarea era similară ca anvergură cu forțele întinse pe Magheru în seara zilei de 21 decembrie 1989.

Era clar că și Livache are sula-n coaste, că nici pe el nu-l duce capul mai tare decât pe bătrânul Ilici. Am știut cam tot ce urmează. Am văzut provocările, am mirosit gazele și am lăcrimat și, dintr-odată, m-am trezit urmărit de jandarmi exact cum mă fugăreau minerii în ’90. Ce mai, tunelul timpului.

Tot ca atunci când și-au dat singuri foc autobuzelor, acum jandarmii erau împărțiți, cei în civil, de pe partea noastră a gardului îi împingeau pe ăilalți. În sfârșit, oameni neisprăviți, fără pic de fantezie.

Scriam (Trei milițieni) că Dracnea a compromis jandarmeria. Ei, acum chiar a terfelit-o de tot. Cum a fost posibil? Simplu. Jandarmii provin din fostele forțe ale securității și miliției. Problema este că sistemul de selecție a cadrelor nu s-a schimbat. Așa se întâmplă când pui o armă în măna unui nimeni. Dacă dai și conducerea unui dezaxat ca body-guard-ul lui Dragnea, al cărui loc nu este între oameni, finalul este inevitabil. Acest om ar fi trebuit internat de mult sau condamnat fiindcă încălcase deja legea. Psihic, este pe aceeași treaptă cu Ficior.

Vă mirați că o asemenea adunătură bine echipată pe banii mei și ai voștri este obedientă unui hoț?

Totuși, sunt mulțumit. Am avut parte de tunelul timpului, m-am întors 28 ani.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v80), quality = 80