Am venit pe lume …

într-o frumoasa dimineață de Florii, în mijlocul unei familii iubitoare de intelectuali, cu bune premize materiale.

Din păcate, asta s-a întâmplat înainte de moartea lui Stalin și dincoace de Cortina de fier. Deoarece povestesc în românește, înțelegeți despre care parte e vorba – cea de est.

Așa că, ursitoarele m-au înzestrat cu un frumos dosar pătat, foarte pătat.

Ei, cum e viața unei familii cu dosar rău în mijlocul unei dictaturi? Cum o vede un copil? Care poate fi evoluția acestuia ca adult într-o asemenea societate? – Asta veți afla în continuare.

Reclame

Tratamente degradante

Era și este una din metodele prin care o stăpânire autoritară își ține în frâu poporul care ar putea s-o conteste. Tratamentele degradante erau una din metodele de strivire a personalităților pe principiul „dacă nu ești cu noi, lasă capul jos”. Era aplicat tuturor, permanent, mai puțin celor „speciali” adică celor care-l produc – călcatul în picioare a drepturilor și libertăților, călcatul în picioare a demnității omului, strivirea oricărei personalități.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 82

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 82

Zilele trecute, acum în „20 19”, am constatat că îmi expiră pașaportul cu care am făcut mai mult de 120.000 km (ah, vanitatea). M-am dus după altul. M-am înscris online gândindu-mă că, cel puțin acești supuși ai Carmencitei, au evoluat nițel. La fața locului, am mai constatat o schimbare – un automat pentru bilete de ordine. În rest cam la fel – niște cârlani și cârlance, plini de ei și de importanța lor. Este iarnă și oamenii sunt destul de gros îmbrăcați. Ca să-și facă poza, trebuie să-și scoată o parte din haine. Dar surpriză, în birourile cârlanilor nu există cuiere (toate au geamuri mari și se vede ce se întâmplă înăuntru). Nimeni nu a protestat. Oamenii își puneau țoalele pe jos, pe unde călcau toți.

Parcă pașaportul ar fi o pomană, un favor. Doar că e un drept și se plătește o taxă măricică.

Sigur, nu mai era atmosfera lugubră dinainte de ’90, nici oamenii nu mai aveau aerul de a fi venit cu jalba. Totuși, oamenii poliției de frontieră (așa scria pe ei) aveau aproape același „nas pe sus” ca altădată, probabil criteriile de selecție a „cadrelor” au rămas neschimbate – orice lucru bun nu trebuie modificat.

Oricum, mi-am adus aminte de „ospitalitatea” degradantă a autorităților coercitive din trecutul odios al patriei. Nu voi uita niciodată cum eram convocat extrem de umilitor, anual, într-o cameră sordidă cu niște mese ca pentru soldați, la miliție, pentru a da un specimen de caractere ale mașinii de scris pentru ca nu cumva să-mi vină vreun gând subversiv. Îmi amprentau de fiecare dată neplăcut mintea (Creativul pătat).

Dar, ce poate fi mai degradant decât a fi conduși de impostori?

1477653970_xunct-kg-ohchr-statements.jpg.pagespeed.ic.ulfoeughq7

Dar, știu pe unii care …

Sau, ce înseamna Președinția rotativă a Consiliului UE pe înțelesul tuturor.

d

Consiliul UE trebuie și caută să rezolve diferite probleme interne și externe ale Uniunii. Problemele sunt ridicate de membrii UE sau sunt identificate de Președinție. Cele mai multe probleme nu pot fi rezolvate în șase luni și se propagă de la o președinție la alta. Ca să nu credeți că m-au aburit, menționez că există un mecanism birocratic mare, laborios, costisitor în UE. Și asta ar putea fi o problemă. Dar, știu pe unii pe care nu-i duce capul să facă vreo propunere reală.

Atunci, ce înseamnă să conduci o ședință de consiliu? Ședințele se țin pe ramuri de activitate, cum ar fi ministerele la noi. Cei care prezidează ar trebui să fie foarte informați privind problemele în curs (greaua moștenire) și să aibă ceva idei clare în cap – soluții pentru cele curente și noi propuneri, fiind cea mai bună ocazie de introducere a unei chestiuni în care sunt interesați pe agenda consiliului. De aceea președinția este rotativă, iar națiunile sunt interesate s-o preia. Dar, știu pe unii care vor doar să-și etaleze prostia în prezidiu.

În general, cel mai bine se percep lucrurile direct din spusele vorbitorului, deci oamenii de decizie ar trebui să fie fluenți cel puțin în limba de circulație principală din ramura respectivă. Altfel, nu cred că există vreo răspundere legală asupra traducătorilor la această fază. Dar, știu pe unii care nu-și vorbesc corect nici propria limbă.

Sigur, politică se face peste tot, inclusiv în ședințele Consiliului. Dar, știu pe unii care nu sunt în stare s-o facă nici acasă.

Din fiecare țară, pe fiecare direcție de activitate, există o echipă de specialiști, de experți care pregătesc fondul problemelor, care implementează ideile șefilor (dacă aceștia le au). Dar, știu pe unii a căror echipă este compusă doar din beizadele.

Și, atunci, ce caută Românica la președinția Consiliului? Asta, nu știu. Sigur e un mare mister. Probabil, din cauză că n-a fost inclus în programul de guvernare.

61969498

Pentru corectitudinea informației, vă ofer link-ul PROGRAMME of the Romanian Presidency of the Council of the European Union 1 January – 30 June 2019, citez: „disponibil deocamdată doar în engleză” – un fel de „program de guvernare”. Are 72 pag. de limbă engleză de lemn în care eu (subiectiv și rău-voitor) nu am descoperit nimic concret dar, cine știe?

Ce înseamnă să n-ai așteptări

Sunt sigur că psihologia maselor este o știință bine dezvoltată – toți vor să manipuleze masele. Prin educație generație după generație, cu multă propagandă și manipulare, prin fondul ADN, se ajunge la o mentalitate de masă, mentalitate comună. Sigur că nu toți oamenii sunt la fel, dar, dacă s-ar putea determina matematic,  asta este media psihologică a maselor.

Scriind Despre dictatură și Despre teroare, retrăind mizeria de atunci cu urmări grave în prezent, mi-am pus întrebarea:

CUM A FOST POSIBIL?

La fel mă întreb, uitându-mă la Tv sau citind reportaje, văd decăderea unor națiuni. Venezuela – o țară cu o natură extrem de diversă, cu mari resurse naturale, țara descrisă în superlative de Henri Charriere, dusă de izbeliște de o serie de stângiști. Turcia – unde am parcurs câteva mii de kilometrii și care se află, în opinia mea, pe un drum greșit, oricum, nu acela deschis de Ataturk. Cuba, transformată de „revoluționari” dintr-un fel de paradis într-o țară săracă. Cum a fost posibil? Cum rabdă națiile să fie târâte în mizerie? De ce nu înțeleg că, prin ele însele, pot redeveni mulțumite?

Răspunsul e destul de simplu. Prin deturnări rapide ale atenției colective, prin educație îndelungată pe mai multe generații, exploatând slăbiciuni omenești, chiar prin forță dacă n-a mers altfel, s-a reușit o mentalitate colectivă lipsită de așteptări, o mentalitate care se mulțumește cu puțin, care se mulțumește cu supraviețuirea și care, împotriva firii, nu-și dorește binele.

Revenind la noi, în Românica, e ca atunci când o bătrânică bolnavă, își pune în sacoșă găina din bătătură și o duce la doctor, deși știe că este un medic prost, că nu acordă atenție pacienților, că nu o va vindeca. Dar, își închipuie că toți sunt la fel, că dacă ar aspira la altul ar trebui să ducă două găini și nu are. Și, oricum, n-are alte așteptări fiindcă așa e în mintea ei și a celor ce o înconjoară.

Pe asta se bazează mizeria unei nații, pe lipsa așteptărilor.

Dar, liniștiți-vă. Nu contează EURO, nu contează prostia afișată peste tot, vom primi mult așteptată vitamină D. Uraaa, ni se-împliniră marile așteptări!

Vitamina-D-suplimente-1170x658

Despre teroare

Nu, nu vreau să vă povestesc despre „teroriști” și alte snoave d-astea. Fiind ianuarie, mi-au căzut sub ochi o grămadă de scrieri ale unor nostalgici sau ale unor proști. Surprinzător, unii habar n-au despre ce vorbesc, nu au vârsta necesară, sunt probabil debusolați și induși în eroare. Sigur că, o parte din postaci sunt rău intenționați și chiar câștigă o pâine, ignorând consecințele. Cine poate admira o dictatură? Cineva fără orizont, fără resurse, dispus în subconștientul lui la compromisuri îngrozitoare în schimbul unei situații nemeritate, obținute fără muncă și fără drept.

Trebuie să știți că orice fel de Dictatură (despre care v-am scris) este asociată terorii. Prin teroare, profitorii dictaturii își ating scopul. Cumva firesc, nimeni nu se supune de bună voie, nimeni nu-și abandonează viața de bună voie. Supunerea unor mase se face prin teroare. Teroarea omoară nesupușii, îi învață pe unii să facă pactul cu diavolul, chiar îi răsplătește pe alții.

După naționalizare, după „stabilizare”, cei care avuseseră ceva au rămas fără nimic. A urmat „colectivizarea” în urma căreia țăranii – talpa muncitoare a țării, au rămas fără pământ, obiectul muncii. Cred că un blestem urmărește substantivele cu …zare. Dictatura nu s-a ocupat numai de bunuri, s-a ocupat și de spirit – trebuia să scoată omul nou. Dumnezeu a fost scos din ecuație, ca și tot ce însemna spiritualitate – arta și cultura, unele cărți au fost interzise. Dictatura impunea, dicta gusturile, ce e bun și ce nu. Tot ce reprezenta valoare materială sau spirituală a fost interzis. Aurul era prohibit, devenise o rușine periculoasă să spui că tu sau ai tăi avuseseră pământ.

Ce s-a întâmplat cu oamenii rămași fără bunuri, fără pământ, fără case, fără tot ce aveau, chiar și fără spirit – cu milioane de oameni? Aceștia au demonstrat cât de mare este puterea de adaptare umană. O cifră necunoscută – zeci poate sute de mii – au fost omorâți direct sau indirect, cifra exactă nu poate fi aflată. Unii au fost pur și simplu împușcați precum sătenii din Vadu Roșca ce nu se lăsau colectivizați, păcat capital, pedepsit cu mâna lui chiar de viitorul „iubit conducător” – probabil prima faptă vitejească de arme a marelui patriot. Alții au murit în chinuri prin pușcării, în lagăre, la canal. Unii, care au scăpat cu sănătatea distrusă, s-au prăpădit la scurt timp.

sapanta-nicolae-si-elena-ceausescu

Cei scăpați din acest filtru s-au apucat de diverse activități. Erau fie oameni pregătiți, fie fără o pregătire specială, dar și-au găsit ceva de lucru, s-au angajat, au supraviețuit. Unii mai dosiseră câte ceva care le-a folosit. Unii au făcut unele compromisuri – mai mici sau mai mari. Unii s-au vândut diavolului. Prin anii ’50, mereu se auzea că i-au luat pe cutare, de obicei în mijlocul nopții sau în zori. Legalitatea nu mai exista. Percheziții, arestări, schingiuiri, execuții, fără motive reale. Doar pe baza unei anonime cum că e dușman al poporului. Cine era poporul? Ei, stâlpii dictaturii. Funcționau așa zisele tribunale populare. A urmat un mare exod a populației rurale către oraș.

După 1960 lucrurile s-au mai așezat, în zece ani oamenii își făcuseră rosturi noi. Asta nu înseamnă că n-au mai fost victime – ing. Gh. Ursu a fost omorât în 1985 pentru vina de a fi scris niște rânduri contra dictaturii (nepublicate). Sistemul dorea să controleze tot. A început construcția de blocuri cu apartamente înghesuite, sistematizarea satelor. S-a dat decretul de interzicere a avorturilor cu consecinte devastatoare – femei moarte sau nenorocite, familii distruse, copii abandonați.

După o perioadă ceva mai prosperă 1965-1975, s-a trecut la achitarea datoriilor externe. Cine produsese datoriile? Exact impostorii care au decis achitarea. Cine le-a plătit? Populația, cu excepția celor care le cauzaseră, ei având „regim special”. Alimentarele stăteau cu rafturile complet goale. Erau cozi la „adidași” (copite de porc) sau la ghiare de găini. Cartele, lipsa pâinii, uleiului, zaharului, alimentelor de bază, foamete. Puteai fi închis dacă te prindeau cu o pâine în plus. Curentul electric se întrerupea perioade lungi, tv-ul lui ceașcă dura trei ore numai de propagandă.

Bun, dar de ce nu plecau oamenii? Fiindcă nu puteau. Granițele erau bine securizate, dacă erai prins, în cel mai fericit caz făceai pușcărie, dar puteai să-ți pierzi viața.

Nu v-am povestit nimic din auzite sau din citite. Este totul trăit de mine și de oameni pe care i-am cunoscut. Cam asta a însemnat teroarea care susținea dictatura proletariatului în România. O listă super-scurtă a proletarilor v-am oferit deja în Trăiască 7 Noiembrie – toți, mari români, mari patrioți. Dictaturile care s-au perindat prin Europa, indiferent de aparenta motivare politica, cu diferite nuanțe, au practicat același genocid împotriva propriei populații. În Germania s-a adăugat holocaustul.

Și acum, vă rog, spuneți-mi ce fel de patriot este acela care-și tine poporul în mizerie și suferință?

Această prezentare necesită JavaScript.

Permiteți să mă revolt?

Domnilor, justiția trebuie să fie oarbă și egală pentru toți. Dacă mă chinui puțin, v-o zic și pe latinește că e un principiu din dreptul roman.

Guvernul nostru, plin de grijă pentru om (unde am mai auzit asta cu grija?), a reclamat la CC modul de constituire a completelor și a câștigat, spre mulțumirea poporului. Dar stai, oare poporenii ajung la completele de 5 judectori? Ar trebui, dacă e „pentru toți”.

Acum vor să dea o ordonanță să-i facă scăpați pe toți poporenii speciali care ajung la completele de 5. Bună treabă dom-le. Să știm o socoteală – dacă-s speciali, speciali să fie.

Dar, uite ce m-am gândit. Că tot veni vorba de poporeni speciali, că tot e ianuarie și scot capetele nostalgicii sau proștii, sau poate provocatorii, pun și eu o întrebare: cât de legal a fost completul care l-a judecat pe nemernicul de ceașcă? Și cred că nu e o întrebare simplă.

Părerea mea, personală și subiectivă, este că legalitatea completului era foarte discutabilă. Atunci, ce e de făcut? Păi, nu știți? OUG. Dar mai întâi să mai facă o minune Carmencita, ca atunci la poarta spitalului cu jandarmerița. Apoi cu OUG îl scoatem și pe ceașcă basma curată, poate candidează, îl votează proștii și ne duce în „epoca de platină”. Presupun că e ca la nunți – după „de aur” urmează „de platină”.

Bănuiesc că porcii or mai purta „adidași” și, cu ajutorul Celui de Sus, om găsi și niște nechezol.

just

Cum îți face fiscul viața ușoară

Am mai atins subiectul fiscal – Fiscale și Moș Crăciun. Totuși, nu mă pot abține să nu revin deși, pagina mi-a ieșit lungă.

sigla-anaf

Zilele trecute eram „în vizită” la agenția fiscală. Înaintea mea, două persoane cu adevărat în vârstă – le-ar fi putut fi bunici celor doi flăcăi cere se ocupau de relația cu publicul. Ambele veniseră să afle dacă au ceva de plătit. Bunicul și bunica au fost trimiși la plimbare de cei doi imberbi spunându-li-se că acum totul se rezolvă online și nu au ce căuta la fisc. Mi s-ar fi părut normal să se deranjeze cei doi să arunce o privire pe calculatoarele din dotare și să le spună simplu dacă și cât au de plată, când și unde pot plăti. Am strâns tare din măsele să nu-i beștelesc pe cei doi, mă simt rușinat că n-am făcut-o.

Nu sunt adeptul drumurilor, cozilor și timpului pierdut la fisc sau la alte autorități similare și este clar că informatizarea este bună. Problema este modul în care aceasta se implementează, adică de formă, superficial, doar pentru raportarea unui nou succes.

Statul plătește bani grei pentru această operație, fie propriilor angajați, fie unor firme de specialitate cum e cea care gestionează CASS – povestea cu rețetele. Cum ar trebui să arate, din punctul de vedere al contribuabilului, o asemenea aplicație? Păi, în primul rând ar trebui să fie foarte prietenoasă și sugestivă, adică accesibilă oricui, indiferent de pregătire.

În al doilea rând, ar trebui să nu coste nimic pe contribuabil, adică să nu fie legate de un sistem de operare costisitor cum este Microsoft Windows, care a generat atâtea scandaluri și costuri chiar autorităților. Ne-utilizarea Windows ar genera economii importante și pentru stat. Spre exemplu, Ubuntu Kylin este dezvoltat de producătorul lui în baza unui aranjament cu Ministerul Industriei și Informației din China. Este un linux cel puțin la fel de prietenos ca Windows, gratis, sigur și înnoit la fiecare șase luni. Am ochiul format și tot ce văd prin filme pe calculatoare administrative sau militare nu este Windows, sunt MAC sau Linux. Deci, pentru chinezi e bun, pentru noi nu.

În al treilea rând, aplicațiile de tip fiscal n-ar trebui să fie legate de un anumit browser. Ar trebui să poată fi utilizate cu toate browserele comune, nu doar Internet Explorer Microsoft. Probabil autoritățile noastre n-au auzit de scandalurile internaționale legate de acesta și amenzile primite de Microsoft.

În al patrulea rând, sistemul de înregistrare și acordare de semnături electronice ar trebui să nu fie legat de doar vreo cinci furnizori care au generat un monopol. Costul unei semnături este cam ca venitul unui om obișnuit, venit care urmează a fi declarat.

Cele patru condiții sunt doar de bun simț. Cei care decid structura sistemului nu trebuie să fie mari specialiști pentru a le pune. Cunosc detaliile/argumentele tehnice legate de neîndeplinirea niciuneia din condițiile de mai sus. Mai sunt și motivele care au generat procese penale nefinalizate despre care s-a scris prin jurnale sau pe care le intuiți. Dar motivul principal sunt oamenii. Pentru îndeplinirea condițiilor, trebuie programatori serioși și bine pregătiți. Ori, selecția programatorilor bugetari cam știți cum se face, iar firmele angajate urmăresc profitul și, oricum, condițiile nu li s-au impus.

Autoritățile au introdus ghișeul virtual pentru sume datorate și plăti. Dar nici acesta nu îndeplinește condițiile și nu poate fi deschis exclusiv online. În ce privește declararea veniturilor, în prezent poate fi făcută numai cu un calculator cu o versiune nouă Windows, cu Internet Explorer și compatibilități .NET 4, adică nu orice calculator. Cum sunt suspicios, îi bănuiesc de blat cu Microsoft.

Dar, pentru liniștea noastră, cum zicea Ilici, hai să ne imaginăm o clipă că ne declarăm veniturile (știu doar proștii, dar sunt dintre ei) cu un formular electronic clar, simplu, corect, că o putem face de pe orice dispozitiv (calculator, telefon, laptop) indiferent de sistemul de operare și că semnătura electronică costă 20 lei.

Tot în această lume imaginară liniștită, bătrâni, persoane fără posibilități, găsesc un calculator la fisc și doi operatori tineri, amabili, care spun ei întâi sărut-mâna / bună ziua.

mslogo

Cum am descoperit America

De obicei îmi cântăresc bine expresiile, îmi aleg cu grijă cuvintele astfel încât să fie cât mai acide la adresa a ceea ce critic. De ce critic? Fiindcă prezența mea pe Lista Neagră m-a făcut un individ foarte critic. De ce doar critică? Fiindcă ceea ce e bine ar trebui să fie normal , adică să nu merite a fi menționat. Cum, cel puțin în societatea românească, binele se intamplă rar și porcăriile des, …

Dar să revenim la cuvintele acide. Mi-a plăcut și îmi place termenul CIUMA ROȘIE. Într-adevăr, tagma respectivă și fenomenul social la care se referă sunt ca o ciumă. În Conspirația am folosit ZDREANȚA ROȘIE fiindcă mi s-a părut mai acid, mai peiorativ și pentru că nu-l mai întâlnisem.

Cumva dezamăgit, am constatat că a fost utilizat mult înaintea mea, într-o profeție atribuită părintelui Arsenie Boca: „Zdreanța roșie, secera și ciocanul, steaua cu cinci colțuri va dispărea, …„.

faroe_stamp_226_discovery_of_america_-_kristoffur_kolumbus

Mi s-a întâmplat și în chestiuni mult mai serioase. În vremurile ălelalte, înainte de era unchiului Google, am avut o idee aparent nouă. Nu numai că am aplicat-o, dar am scris un articol pe care l-am trimis dincolo, unde selecția publicărilor era extrem de serioasă. La scurt timp după ce îl expediasem, am găsit o altă variantă a ideii mele publicată într-un manual serios. Dacă l-aș fi citit înainte, aș fi stat pe gânduri privind publicarea mea, dar așa, zarurile fuseseră aruncate. Am calculat la sânge și versiunea alternativă, era ușor inferioară. Rezultatul a fost pozitiv și bănos: articolul mi-a fost publicat și premiat.

Și așa am descoperit America.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 100

Conspirația

Conform profesorului de științe politice Michael Barkun, nimic nu este întâmplător, nimic nu este ce pare a fi și totul este interconectat (traducerea mea) și ar putea fi cel puțin un sâmbure de adevăr în această afirmație.

Teorii ale conspirației sunt multe și au apărut odată cu organizarea socială. Conform lui Barkun sunt legate de evenimente,  sunt conspirații de sistem sau super-conspirații. Conform autorului Jesse Walker, conspirațiile sunt legate de inamici  – din interior / din afară, superiori sau inferiori. Punctul comun este manipularea – nimic nu e ce pare a fi. Teoriile sunt sau pot părea a fi paranoide. Dușmanii, uneori doar sugerați de aceste teorii, pot fi evrei, francmasoni, comuniști, capitaliști, catolici sau alte biserici.  Dar, există tot felul de alți inamici. Precum tehnica escrocilor care spun sau sugerează ceea ce auditoriul își dorește, la fel conspirațiile aleg inamicul conform slăbiciunilor auditoriului, fiindcă nu inamicul este important, ci scopul care poate să nu aibă nici o legătură cu inamicul. Dușmanul este doar menit să manipuleze coagularea unei opinii și, în final, a unui grup, a unei mase de oameni care să servească scopului.

merkelfb-900x444-1_61504500

Pentru stăpânirea maselor sunt amestecate dogme, religii, filozofii – orice mijloc care aduce putere și avere celor din vârful conspirației. Fiindcă e la modă, îi fac o plăcere lui Liviu cu statul paralel. Există și protocoale conspiraționiste, de ex. Protocoalele înțelepților Sionului (Протоколы сионских мудрецов), iată că SRI știe ceva istorie și o aplică și iată că orice idee bună vine de la răsărit.

Deci, în aceste teorii nu contează adevărul fie el și istoric, realitatea, nu contează nimic în afara scopului – scopul scuză mijloacele.  – „poporul este mereu convins de aparențele lucrurilor„.

Dar, să revenim la conspirațiile noastre, la Dâmbovița sau Teleorman. De când ne-am trezit cu zdrențe roșii aduse pe tancuri sovietice de care nu mai putem scăpa, s-a tot cântat (la microfon, melodia preferată) despre suveranitatea poporului. Toți trențăroșii avizi de parvenire fără muncă și merite și-au dorit să devină suverani. Ce poate fi mai îmbietor? Cam la fel acum când auzim cântecul despre suveranitatea noastră. Parcă ne dă un șut înălțător, ni se umflă piepții și inimile geto-dacice.

La cine poate prinde un asemenea mesaj? La zdrențe.

Însă, ce părere aveți de o posibilă conspirație a proștilor sau a inculților sau a semidocților? Nu cumva chiar asta e conspirația zdrenței roșii?

Prostia, subiect de CSAT?

Am o propunere importantă pentru țară. Prin hotărâre CSAT, așa cum corupția a fost declarată pericol pentru siguranța statului, și prostia să fie decretată „factor de risc la adresa siguranței naționale”.

Știu că pare hilar, probabil zâmbiți, dar atunci când prostia începe să ia decizii de politică externă, să ne decidă aliații, să facă vizite oficiale încurcând capitale, să … câte și mai câte, nu mai e deloc o glumă. Să nu omit modul iresponsabil în care ne bagă măna în buzunar sau cum provoacă inflație. Prostia trebuie scoasă în afara legii.

În mărinimia mea, nu mă gândesc să împușcăm proștii, dar măcar un fel de punctul 8. Deși experiența ne-a arătat că dacă n-au fost înlăturați prin forță, ăia vizați de punctul 8 n-au făcut nici un pas înapoi, zic să mai încercăm o dată.

De aia propun o rezoluție CSAT de îndepărtare a proștilor de la trebile țării. Știu că nu e politically correct, că ar putea fi o segregare și nu te pui cu CNCD (ăia cu discriminarea), că, deși proști, îs mulți (cum bine zicea Lăpușneanu prin pana lui Negruzzi). Tot din mărinimie, mă gandesc să nu folosim studiile drept criteriu al prostiei – acum puțini au cu adevărat studii și toti puscariasii sunt autori frenetici. Dacă facem o ierarhizare a diplomelor se vor considera persecutați ăia de la Bălți de unde avem ceva doctori la cârmă.

Propun doar niște teste IQ. Da, dar dacă le fură? Păi să facem o comisie internațională incoruptibilă de testare a prostiei. Da, dar dacă-și bagă coada vreo agentură din est? Ei, mă tem că tot deputatul mitralieră are dreptate cu soluțiile radicale și ireversibile.

Ca să-i împăcăm și p-ăia de la CNCD, am putea înființa un Nobel al prostiei finanțat de Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții. Vom putea privi cu mândrie geto-dacică cum banii rămân în familie an de an.

Bine, dar dacă eliminăm proștii, pe noi cine ne mai conduce? Noi cu cine mai votăm? Noi ai cui o să mai fim?

citat-de-ion-luca-caragiale

Ecumenism

Ar putea fi un gen de afirmare a unității de fond a bisericilor creștine. Unii (ortodocși) îl definesc drept „erezia ereziilor” sau „panerezia timpurilor noastre”. Și prin textele vechi se pot întâlni referiri adverse, dar, după părerea mea, în acestea e vorba de apropiere de necredincioși.

Totuși, bisericile ortodoxe, pentru a-și afirma unitatea, au un patriarh ecumenic la Constantinopol. De asemenea, există Săptămâna de Rugăciune pentru Unirea Creștinilor la care participă ortodocși, catolici și protestanți.

207352.p

Recent am participat la o nuntă ecumenică. Mirii catolic și ortodox, nașii ortodox și pravoslavnic, într-o biserică catolică cu un preot catolic. Asta arată o mare deschidere și acceptare reciprocă, dar aici e vorba numai de nuntași și preotul celebrant. Obținerea aprobării de la mai marii lui a fost o întreagă epopee cu tribunal și acte de parcă Cel de Sus se uită la ele.

Totuși, nuntașii sărbătoresc de două ori Paștile și de două ori Crăciunul – până la urmă, destul de neobișnuit.

Motivația adversarilor ecumenismului este legată pe fond de politica prozelitismului. Dar, iată că se poate fără prozelitism.

Și cum nimic nu poate exista nepolitizat, ortodoxismul trece acum printr-o mare încercare. De unde vine? De la răsărit.

Banii n-aduc fericirea …

V-am mai povestit despre clasamentul fericiților pe lume, unde criteriul primordial este bunăstarea, legată puternic de PIB/locuitor. Sunt și multe alte criterii, iar noi ne situăm, desigur, în partea inferioară. Reiau subiectul, legat doar de ochiul dracului.

leu

Până la urmă, care e valoarea banului? Valoarea e legată de ceea ce poți cumpăra cu banii. Numărul lor nu înseamnă totdeauna valoare – vă aduceți aminte maldărele de hârtii din ’90. Nici înainte de ’90 nu duceam lipsă de hârtii, dar vă reamintesc imaginea alimentarelor cu rafturile goale.

Iată două aspecte – inflația și lipsurile din piață. Ambele cu consecințe devastatoare asupra bunăstării. De fapt, valoarea banilor care inundă piața este dată de suportul economic din spatele lor. De obicei, masa monetară aflată în circulație este strâns legată de salarii. Dacă în spatele salariilor este o activitate productivă, rentabilă, banii de pe piață au o valoare mai mare. Adică poți cumpăra mai mult cu bani mai puțini.

Altfel spus, banii se comportă ca o marfă – dacă sunt mulți, obținuți ușor, fără transpirație și risc, valoarea scade. Precum grâul sau portocalele – dacă e o cantitate prea mare în piață, vânzătorii trebuie să scadă prețul pentru a-și lichida stocul.

În ultimul an și jumătate au crescut mult salariile bugetarilor și un pic pensiile. Mai mult, guvernanții se laudă cu 400.000 noi locuri de muncă (sper că am reținut corect). Adaug noi categorii de pensii speciale.

Dar cum nu există investiții serioase, șantiere noi în interesul statului, rezultă că noile locuri de muncă sunt doar de bugetari, care erau oricum supranumerari și cu venituri disproporționate cu munca și răspunderea. Asta înseamnă că statul ia din propriul venit (multiplele taxe plătite de noi) bani pe care-i dă unor salariați neproductivi și o altă sumă care revine înapoi statului ca o falsă creștere a contribuțiilor sociale. Pe vremuri, circula un banc cu nebuni: „doi încarcă, doi descarcă”.

Nici cu pensiile normale sau speciale nu stăm mai bine – bani fără acoperire. În ce privește multele dar măruntele pensii normale, banii ar trebui să provină din taxele salariale. Dar, în urma repetatelor măsuri legislative de pensionare din anii ’90, în urma îmbătrânirii generale a populației (foarte multi tineri au plecat nemulțumiți de situația locală), cotizația CAS nu acoperă pensiile curente. Pensiile speciale provin prin lege de la buget și sunt ca un cadou, nejustificat în opinia mea.

Consecința afluxului monetar o vedem în prețurile din magazine, în cursul valutar și o resimțim în buzunare. Cei care ar trebui să ne comunice o situație reală, nu o fac, pentru că le este contrară interesului electoral. Uneori, chiar se pretează la afirmații false. Ce s-a ales de arginții lui Iuda?

Dacă în loc să mărească numărul bugetarilor, în loc să le mărească lefurile, i-ar fi eficientizat, reducându-i, Dacă în loc să crească masa pensionarilor, legislația ar fi creat locuri de muncă reale, Dacă nu s-ar fi dat cadouri, Dacă politica eficientă ar fi reținut tinerii, Dacă ………. , Dacă economia bugetară rezultată ar fi fost investită, ……… , Atunci, guvernanții și-ar fi făcut treaba. Dar așa, noi, cei mai mulți, vom trage mâța de coadă sub-viețuind.

Lungesc povestea cu un exemplu: Norvegia, acum un an țara cea mai fericită. Buget mare (norocul Mării Nordului, dar și noi îl avem în cea Neagră), cheltuit în mare parte pe investiții. În puțini ani a construit peste 1.000 km de tuneluri rutiere în stâncă. Bugetari foarte puțini, banul public cheltuit cu extremă zgârcenie, cu foarte puțină corupție la acest nivel. Cum nimic nu este lacrimă, i-am prins și pe ei cu ceva servicii publice externalizate, dar contează proporția mișmașurilor.

De aceea vă zic: nu vă bucurați, mai bine gândiți și vă cântăriți buzunarele.

shutterstock-80651593-resize

La mulți ani stabili!

Scriu această pagină sub impresiile generate de ultimele evoluții, mai degrabă involuții, de pe scena politică românească.

  • Au umblat la justiție, chiar justițiabilii, infractorii, în propriul interes.
  • Aceiași, au umblat la propriile salarii indemnizații, pensii speciale, tot în propriul interes.
  • Cu același propriu interes, au mărit nejustificat economic veniturile unei clase sociale de care sunt legați – bugetarii.
  • Au umblat la domeniul fiscal fiindcă nu le mai ajung banii.
  • În interesul propriu, compromit relații externe importante.

Care sunt consecințele, altele decât măruntele interese directe ale autorilor?

  • Va creste inflația, consecință a banilor aflați în circulație, neacoperiți de fondul economic precar.
  • Va creste costul vieții, fără a ține cont de sporovăiala politicienilor.
  • Va crea dezechilibre și inechități sociale – angajații cu răspunderi reale față de bugetarii fără răspunderi și presiuni, pensionarii care au cotizat mult o viață față de cei care n-au prea cotizat sau față de pensiile speciale.
  • Vor creste impozitele fiindcă, orice ar fi, balanța trebuie să se echilibreze.
  • Nu vom mai fi atractivi pentru capitalul străin.
  • Imaginea țării corupte se va accentua, cu consecințe negative pentru toți.
  • Ne pierdem credibilitatea externă.

Nu vreau să mă gândesc mai departe la consecințe internaționale – economice, politice, militare – toate catastrofale. Legislația penală poate fi re-corectată în viitor, dar problemele economice sunt nerezolvabile. Nu se pot lua banii înapoi, banii dați oamenilor, nu se pot tăia. Nu ne rămâne decât să stăm liniștiți („stați liniștiți tovarăși”) și să așteptăm ca inflația să-și producă efectele, apoi să sperăm că vor fi și unii mai înțelepți. Inevitabil, unii vor muri în mizerie, alții o vor duce nejustificat de prost mulți ani, alții vor pleca și nu se vor mai întoarce.

stabilitate

Vă voi da un exemplu. V-am povestit în Copilăria printre REACȚIONARI că am fost crescut de fapt de o mătușă, soră a bunicii, care a locuit mulți ani la Balcic, pe B-dul Regina Maria nr. 1. Fără să fie foarte bogați, mătușa mea și soțul ei au fost oameni cu stare. Soțul mătușii mele, al cărui nume de botez l-am primit eu, a fost jurist – judecător și avocat. Drept care, și-a întocmit un testament. Între altele, testamentul prevede o fundație pentru copiii dotați din localitatea lui de baștină. Ceea ce s-a întâmplat, însă, nu a putut fi prevăzut de testament.

Unchiul meu s-a prăpădit de o boală incurabilă. Mătușa mea n-a mai apucat să-i aplice testamentul. Cadrilaterul a fost cedat. Mătușa mea a pierdut totul, refugiindu-se în Dobrogea. Apoi a venit comunismul. Mătușa m-a crescut pe mine ca pe propriul copil, dar nu a avut niciodată venituri. Deși, la un moment dat, ministru al justiției comuniste a fost un ucenic al unchiului, nu a primit niciodată pensie de urmaș – așa se modificase legislația. După ’90, am găsit documentele prea târziu pentru a face vreo revendicare în Bulgaria. Sper ca mormântul unchiului să nu fi fost distrus, ca să pun o lumânare vara viitoare.

Unchiul meu a trăit și lucrat sub o anumită legislație care i se părea corectă și stabilă, dar n-a fost așa. Familiile celor mai mulți dintre noi au trecut prin dificultățile, dezastrele războaielor și, apoi, generate de ciuma roșie adusă pe tancurile rusești.

V-am spus povestea pentru a vedea la ce poate duce INSTABILITATEA și ce consecințe dezastruoase poate avea pe termen foarte lung – vieți distruse și compromise pe mai multe generații. Îmi doresc ne-repetarea poveștii pentru copiii și nepoții noștri și vă rog să-mi acceptați urarea.

Această prezentare necesită JavaScript.

Despre dictatură

Se știe că avem mulți nostalgici. Unii sunt falși nostalgici, n-au trăit acele vremi, nu știu cum a fost. Alții, sub problemele vieții cotidiene, au uitat greutățile vieții de atunci. Unii sunt sinceri, alții fățarnici.

Zilele trecute, un apropiat exasperat, mi-a spus că poate ar fi o soluție dictatura. Asta m-a determinat să scriu această pagină spre aducerea aminte a unora și spre știința celor care n-au avut neșansa să cunoască dictatura.

DMqQBK6XkAANncd

Dictatura comunistă a venit la noi pe tancurile sovietice „eliberatoare” – oare de cine ne-or fi eliberat. Atunci a început „ciuma roșie” de care nu putem scăpa. E clar că nu o dictatură este soluția pentru ciumă. În teoria marxistă (ideologie totalitară) era denumită dictatura proletariatului. Asupra cui? Asupra tuturor. Cine era „proletariatul”? Păi, niște neica nimeni care nu puteau parveni pe căile normale, prin merite proprii, reale.

Ce a însemnat dictatura? Structura, ierarhia generală a societății a fost răsturnată. Impostorii cu merite închipuite au ajuns să domine peste tot. Iată că urmările se văd peste tot și azi – refacerea ierarhiilor pe bază de merit este un proces lent, prea lent. Eu susțin că există totuși această schimbare. Vechile structuri se opun clar și normal. Am depășit fără succes momentul de acum 29 ani în care s-ar fi putut face o mișcare hotărâtă în forță. Acum e prea târziu. Nu o dictatură, ci o nouă revoluție este soluția rapidă.

Dar, cum s-a epurat societatea? Am explicat deja mecanismul Dosarului – care a fost pârghia principală, care selecționa cadrele de nădejde. Care erau cadrele de nădejde? Lichelele, leprele, impostorii societății. Dar ce s-a întâmplat cu cei care nu erau nădejdea ciumei roșii? Li s-a confiscat tot, unora li s-a confiscat și viața. Ce s-au mai bucurat ăia cu „capra”! Cei mai îndărătnici sau cei care au părut mai îndărătnici noilor stăpânitori, au înfundat lagărele, coloniile de reeducare, canalul, pușcăriile ani de zile, fără procese reale, mulți n-au mai ieșit. Vi se pare că astăzi justiția nu funcționează? Să fi văzut atunci. Toți neica nimeni ajungeau să judece – asesorii populari erau glasul muncitorilor în justiție. Vi se par imaginație poveștile lugubre cu schingiuiri până la moarte? Din păcate, nu sunt povești. Tot din păcate, în 29 ani nu s-a făcut dreptate în acest sens, ba chiar le-am plătit cu toții pensii babane.

Cum s-a văzut, o dictatură este asociată unei ideologii totalitare. Prin diferite metode de forță, coerciție, presiune, supune masele care trebuie s-o susțină. Încet, din dictatura unui grup, ajunge dictatura unui ins.

V-am scris deja despre bunicul (Spaime) și vă iert de epopeea lungă și dureroasă a colectivizării îmbrăcată în lozinci care mai de care.

Cum a dus-o poporul muncitor? Prost. Salarii mici și uniforme (spre mulțumirea celor cu capra). Lipsuri de toate felurile – mâncare, îmbrăcăminte. Pentru o sticlă cu lapte, în anii ’50, tata trebuia să fie în piață la 5 dimineața. De pe la mijlocul anilor ’60 până la mijlocul anilor ’70 a fost o perioadă mai îndestulată d.p.d.v. alimentar. Apoi, iar nu s-a mai găsit mâncare, iar cozi că „s-ar da ceva”, iar cartele, iar rații. Vă mai aduceți aminte ghearele de găină și copitele de porc obținute cu greu? Nu râdeți, erau cozi uriașe la hârtie higienică.

Filme, Tv, spectacole, cărți, reviste, ziare – totul era cenzurat, trebuiau să fie „pe linie” (a partidului). În ultimii 10 ani, Tv era limitat la două posturi, vreo 3-4 ore pe zi monopolizate de ceașcă și lăudătorii lui. Norocoșii de prin vest și sud mai „furau” de la vecini.

Se dădeau case – e vorba de cutiile de chibrituri pe care le cunoașteți. Era o mare luptă pentru ele. Trebuia să fii pilos. Ulterior s-a dat liber la locuințele proprietate personală dar, după același tipar. În funcție de membrii familiei aveai dreptul să ai un număr de camere mici toate. Încă de la începutul ciumei roșii, când se confiscaseră locuințele, acestea au fost re-repartizate „la comun”.

S-a mers pe încălzirea centralizată obligatorie ca mijloc de control. După ’75, frigul domnea iarna și acasă și la serviciu, apa caldă cu picătura. Oamenii stăteau înfofoliți tot timpul, copiii se îmbolnăveau des. În aceeași perioadă, și energia electrică era raționalizată. Îți luau lumina când te așteptai cel mai puțin. Concomitent s-a raționalizat și benzina. La benzinării erau cozi de câțiva kilometri unde oamenii stăteau în frig și își împingeau mașinile răbdători. Se circula alternativ – numere pare și impare – duminicile.

Raționalizarea a cuprins și nașterile. Avorturile au fost interzise cu consecința distrugerii vieților a zeci poate sute de mii de femei, copii, familii. Nimeni nu le știe numărul. Mania sistematizării (în fapt, dorința controlului) a cuprins și satele – demolări, distrugeri, …

La un moment dat li se pusese pata pe opere de artă. Au dat o lege a patrimoniului și era periculos să ai în casă așa ceva. Acum, asist la procese prin care diverși pui de nomenclaturiști își recapătă tablourile. Nu înțeleg, valoarea unei opere de artă constă și în istoria ei, succesiunea de proprietari, etc. De unde le aveau? Erau cumva atârnate la tac-su-n cizmărie? Cum, cu ce bani și în ce circumstanțe au fost achiziționate ar fi trebuit să se întrebe instanța. Dar, n-a făcut-o.

Dictatura înseamnă absența oricărei libertăți, incluzând libertatea cuvântului. Dacă-ți scăpa porumbelul, riscai foarte mult, uneori, tot. Totuși bancurile politice erau în vogă. Spre exemplu, se schimbase numele circului de stat – se redenumise „circul de stat și de partid”. Vi se pare actual?

Libertatea de circulație era absentă. Ca să te duci la Ruse, îți trebuiau pașaport și viza autorităților române.

Dar ceilalți, falsele vârfuri ale societății, lichelele, fruntașii ciumei roșii, cum au dus-o? Relativ la restul populației, au dus-o ca și acum – bine. Ocupaseră, dar nu „la comun”, case naționalizate în care se lăfăiau, inclusiv cu mobilierul original al casei. Aveau magazine speciale de unde-și cumpărau de-ale gurii, la preturi mici. Specula și traficul de influință erau la mare modă. V-am spus deja cu pasiunea artei (și asta persistă). Atunci când eu nu primeam viză de Bulgaria, erau unii care se plimbau în America, ba chiar pe bani publici. Și pasiunea plimbărilor gratis s-a păstrat cu sfințenie.

În încheiere, vă ofer niște sfaturi moca:

  • Orice dictatură, indiferent de prezumptive, potențiale efecte secundare pozitive, este un dezastru, oricum ar orna-o politrucii și ideologia.
  • Dacă se apropie, fugi din calea ei cât ai timp, cât poți de repede, fără să te uiți înapoi. Vei lua viața de la capăt, dar asta se va întâmpla oricum, fiindcă dictatura îți va lua totul, poate chiar viața.

Tot ce v-am povestit, am trăit nu numai eu și familia mea.

Lui Al

cenzura-internet

Un pic de psihanaliză

E interesant de știut ce e în mintea celor care, accidental sau nu, ajung în poziții importante. Se spune că funcția corupe. Dar asta e o dilemă similară cu oul și găina. Care a fost mai întâi – coruptul sau funcția? Coruptul a vânat postul sau funcția a transformat inocentul în corupt? Dar cine ar putea fi garantul capabil a recomanda un inocent pentru o funcție? Mă opresc fiindcă mă adâncesc în mistere.

Vreau să analizez efectul postului asupra titularului corupt sau nu. Sunt de părere că, încet, încet, vraja funcției ajunge să cucerească titularul, să-l convingă de importanța personajului și nu a postului ocupat de acesta. Și așa, ocupantul postului ajunge să vadă o imagine proprie idilică, fără legătură cu realitatea. Vă aduceți aminte, „Oglindă, oglinjoară, cine-i mai …”.

oglinda-oglinjoara-600-x-300

Sigur, trebuie să iau un exemplu cunoscut – Veorica noastră. Personal, aveam o părere bună despre Institutul de Petrol și Gaze și aș vrea să am și acum. Potrivit paginii wiki, desigur cosmetizată, a avut o evoluție fulminantă după intrarea în PSD. A trecut de la situația modestă a profesoarei de liceu industrial din Videle, la un post Petrom în Teleorman. Apoi, după puțini ani de experimentare locală, consilier, a trecut direct la Bruxelles timp de două mandate. Sunt convins că inocentă fiind (adică necunoscând limbi străine și cu problemele cunoscute la limba română) a sprijinit serios România de acolo. Pe urmă, a ajuns prim-ministru.

După ținutele și cosmeticele alese, e foarte ușor să știm răspunsul oglinzii privind aspectul fizic, dar nu vreau să merg pe această pistă. Mă interesează mai mult ce-i răspunde oglinjoara la alte întrebări, mai puțin superficiale.

Să vedem reacțiile. Mărturisește că s-a rugat la moaște pentru poporul și țara ei. Vă rog, rememorați emfaza pronunției prim-ministru al României. Nu știu ce să cred. Poate are țuțeri care au convins-o, poate autosugestia … Dar, e clar că joacă o scenetă a rolului important, covârșitor pe care-l are în istoria țării. E plină de patriotism dus, desigur, până la sacrificiul propriu – a renunțat la bucătărie, i-a privat pe ai ei de căldura familiei. Uită să menționeze căldura compensatoare a posturilor bine plătite în care i-a plasat ea sau partidul. Iar eu rămân cu o nouă dilemă – inocență sau ipocrizie crasă?

Totuși, se pare că oglinjoara i-a dat și răspunsuri neplăcute sau o fi fost Google cu vestita căutare. E clar că a auzit răutatea asta, dar e doar o răutate a conspirației mondiale, poate mâna lui Soros pe la DW. Ar fi de prisos să-i explice cineva că Google lucrează cu statistici și că asta e matematică. A eliminat alternativa adevărului, a spart oglinda oricât ghinion ar aduce asta și s-a declarat demn, jignită „mai ales că e femeie” și emotivă. Are dreptate, doar misogini nemernici. Așa am ajuns la ipostaza nedreptățitei, chiar și oglinda o persecută.

Sigur, dacă ar fi doar povestea cu oglinjoara, dacă ar fi doar o profesoară la liceul industrial din Videle, nu s-ar mai povesti, dar e prim-ministru. În această calitate a ținut patriotarda cuvântare în limba română la UE, producându-ne multe probleme. Nu contează cine i-a scris-o fiindcă a citit-o ca prim-ministru al României.

În epoca globalizării și informației, nu se poate presupune că gafele comise ca prim-ministru în limba română le înțelegem numai noi. Greșelile nu reprezintă empatie, ci …stie. Declară „Nu trebuie să mai avem politicieni-robot, care nu simt simpatie pentru oameni, nu iubesc oamenii. Poate am făcut greșeli pe care mi le însușesc și eu sunt cel mai mare critic. Nu e important când faci greșeli de exprimare, e important când greșești față de oameni”. Cred că vrea să spună să stau liniștit că are ea grijă de mine și că oglinjoara o critică.

„Cred că caracterizarea cea mai bună ne-o face românii” – sigur, apelează la analfabeții ei, dar densitatea erorilor este apoteotică.

Și, fiindcă era necesar și un moț, Veorica și-a găsit o nouă oglinjoară. Sputnik, un site al Kremlinului, o declară „omul politic român al anului 2018”. Argumentele sunt chiar ce-și dorește Veorica să audă: „un om politic s-a dovedit o uriașă surpriză, dovedind calm, pricepere și, peste toate, un nivel al demnității mult peste ce am văzut în ultimii ani”. „Prima femeie din istoria țării care conduce Guvernul a avut intervenții memorabile în Parlament, în cadrul unor manifestări interne și internaționale, la ședințele Cabinetului sau în diverse interviuri și conferințe de presă”. Ei, cu această oglinjoară, puteți să întrevedeți adevărata dimensiune a importanței Veoricăi pentru România – din păcate, profund negativă.

Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea așa.

oglinda-oglinjoara-cine-e-cel-mai-frumos-din-tara

Dăncilă, legături MISTERIOASE cu MOSCOVA? Nominalizare controversată.

Forța centrifugă

Au trecut 29 ani de când ar fi trebuit să înceapă să se miște lucrurile, dar mișcarea este prea lentă pentru o viață de om. În actualul ritm, poate pentru strănepoți să poată fi efectivă o schimbare – 30 ani este o viață. În plus, parcă am fi cu toții în zodia racului, facem mereu pași înapoi. Eram pe val la începutul lui ’90, dar au venit mineriadele, a revenit Ilici a treia oară, am ajuns în UE și NATO dar, mereu se găsesc unii care fac vizite Moscovei și poze cu Putin. Acum am ajuns în postura de a amenința UE. Nu ideea de afirmare e greșită, ci modul în care și-o doresc politicienii noștri. E foarte bine că-și doresc afirmarea, fie și personală, numai că în UE trebuie s-o meriți – au criterii clare stricte, normale. Degeaba pui un „neica-nimeni” (expresia Olguței), fără școală, fără educație, în cine știe ce poziție – n-o să fie luat în seamă. Chiar judecând superficial, după mecle, mai toți politicienii noștri nu sunt selectabili.

Forta_centrif

Probabil că sunteți la curent cu Brexit-ul. Ați remarcat prin ce probleme trece Marea Britanie, ce dificultăți întâmpină cetățenii britanici deși, este una din economiile puternice ale lumii, a fost unul din statele inițiatoare ale Pieței Comune.

Românica, împinsă permanent de o forță centrifugă, este totdeauna la periferia Europei, oricare ar fi clasamentul. Sigur, avem viteză mare de comunicație internet, dar asta nu e suficient, nu e decisiv, nu ține de foame. În rest, cred că n-am ratat coada niciunui clasament.

Ei, în aceste condiții, cam care credeți că ar fi consecințele ieșirii noastre din UE, ca să-și arate mușchii marii noștri politicieni? Am spus mușchii fiindcă sigur n-au cap, iar unul din membrii guvernului, chiar și-a făcut, în înțelepciunea lui, niște poze de revistă ca s-arate ce „tare” e.

D.p.d.v. economic-financiar ar fi un dezastru. Au fost discuții în trecut pentru că bugetul prevedea și sume primite de la UE. Oricum, depindem foarte mult de UE, nu suntem în stare să absorbim ce am putea lua de la UE în mare parte, din cauză că banii respectivi sunt mai sub control spre deosebire de vreun parteneriat. Nu suntem în stare să producem ce avem nevoie, inclusiv alimente. Contrazic criticii care acuză UE. Politica noastră dezastroasă, prestată de neica-nimeni este cauza stării economiei. Susținerea economiei trebuie făcută de proprii politicieni, ei trebuie să o promoveze, să o susțină – dar cine s-o facă la noi? Îi contrazic și pe ăia cu înainte era mai bine – era o economie necompetitivă, energofagă, cu raportări false, condusă tot de neica-nimeni, că de acolo e tradiția.

D.p.d.v. politic, acum trebuie să ne supunem exigentelor legislative și normative ale UE. Ia gândiți-vă cam cum și-ar face de cap (chiar dacă nu-l au pe umeri) politicienii noștri fără acestea, doar fiindcă pot. Propria amnistie și grațiere ar fi doar un mizilic. Cine i-ar mai putea opri? Și-ar legifera furturile, nelegiuirile, ar fi un groaznic dezastru.

D.p.d.v. militar, am rămâne doar o furnică lipită pe talpa groasă a Rusiei.

Cred că e clar care e forța centrifugă ce ne împinge la marginea Europei.

Și-acum, lăsați-i să strige liniștiți Hai liberare!

hai-liberare-toader-a-trimis-peste-500-de-puscariasi-acasa-alte-cateva-mii-stau-la-rand-256636

Am făcut ce trebuia să fac

… Nu regret nimic.

De cate ori ați auzit aceste cuvinte? Eu le-am auzit numai de la persoane vinovate. Mai mult sau mai puțin, mai direct sau mai indirect, cei care le-au pronunțat și le pronunță încă, sunt foști sau actuali stâlpi ai ciumei roșii.

Businessman making a deal with devil

Businessman making a deal with devil, studio shot on smoky background

Cuvintele sacrosante care parcă le-ar șterge toate păcatele sunt recitate cu un aer demn, superior. De parcă ceilalți n-ar putea pătrunde adâncul acestor cuvinte, înțelesul lor tenebros. În mintea lor, cuvintele capătă sensul unui sacrificiu, parcă ar fi fost victime. Dar nu orice sacrificiu, unul din patriotism. Alții n-au făcut ceea ce au acceptat ei să facă, ei au fost cei care și-au asumat sacrificiul salvând țara. Cuvintele ar trebui să reflecte disciplina de soldat, demnitatea de militar, deși cei mai mulți, n-au nimic cu armata.

Cuvintele au fost spuse și de singurii doi torționari condamnați de a noastră justiție. Chiar și Ilici, cel încă necondamnat, le-a pronunțat.

Sigur, în mintea mea bolnavă și în mințile altora ca mine, ei sunt vinovați pentru aducerea și sprijinirea ciumei roșii în România. Vinovăția merge de la crime odioase și sadice la simpla acceptare a unui rol aparent inocent în ierarhia ciumei roșii.

Sub aceste demne cuvinte nu se ascund eroi – ar fi chiar un sacrilegiu asocierea. Se ascunde doar un caracter jegos, slab, mârșav, care a făcut pactul cu diavolul, care a avut ca prioritate un culcuș călduț, o viață îmbelșugată, indiferent de consecințele asupra altora – mie să-mi fie bine. Doar atât se ascunde în privirea demnă, aparent înțeleaptă, a celui care le pronunță.

Ce mi-o fi venit tocmai acum cu acest subiect? Păi, abia am auzit formula pronunțată de un ilustru care a primit o scutire de niște impozite de la Găbița, draga de ea.

image_text_v2.php

Moș Crăciun

Nu știu cât de cuminți ați fost voi, dar eu, sigur n-am fost. Uite, Veorica, draga de ea, a smuls din fondul de rezervă lovele pentru a se asigura că pensionarii primesc pensiile. Și, uite-așa, unii pensionari și le-au primit, dar eu nu. Ghinion sau poate, chiar și ea s-a prins că sunt pe lista aia. Sau, m-a turnat careva.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 95

Dar, ce s-ar fi întâmplat dacă, eu pensionarul, aș fi întârziat, fie și o zi, cu plata dărilor sau cu depunerea vreunei declarații fiscale? Aaaa, asta nu se poate – penalități, majorări, poate chiar și aspecte penale. Păi cum asta? Eu trebuie să zic merci dacă, într-un târziu, voi primi banii, iar ei fără obligații, fără răspunderi? Atenție, n-am scris „voi incasa” fiindcă s-ar fi referit la un drept, ci „voi primi” ca și cum ar fi o pomană. Deși mă număr printre cei mulți care au cotizat mult și bine, iată că sunt tratat ca un pomanagiu, ca la ajutor social. Mă mir că nu mă pun și să mătur în schimb.

Dar să revenim. Cine îmi spune cum să obțin cuvenita majorare, cuvenitele penalități de la stat? Fiindcă, nu ei îmi dau moca, ci eu îi creditez.

Pe de altă parte, o masă din ce în ce mai mare de personaje, fără multă muncă, fără multă cotizare, primesc pensii speciale. Tocmai a fost majorat numărul acestora, tocmai și-au asigurat indexarea specialelor. Cine sunt ăștia? Unii, fără școală sau cu vreo diplomă de la Bălti, fără muncă, fără răspunderi, așa, „niște neica nimeni” ca s-o citez pe Olguța. Nimeni, dar șmecheri, că asta primează la noi.

În condițiile astea, cum să mai ajungă banii și pentru mine?

Și acum, surpriza. Ieri era termenul de plată a pensiei. Mâine e scadența dărilor. Eu le-am plătit (vreo trei pensii), ei nu mi-au plătit o pensie. Unii proști și unii șmecheri.

Și iar strig, ca pe vremuri: Dați mai puțin să s-ajungă la toți.

Această prezentare necesită JavaScript.

E = mc2

Avem o manie. Totul ar trebui să fie așa cum vrem noi, cum suntem noi, toți trebuie să fim la fel. Pe vremurile de tristă amintire (oare doar amintire?), toți ar fi trebuit să fim egali, doar că unii erau mai egali ca alții.

Chiar și acum, când s-a stabilit că fiecare este diferit, mai sunt unii care ar vrea să fim la fel. Unii ar vrea să fim toți psd-iști, alții ar vrea să fim toți hoți … Ceee bă, tu n-ai furat? Așa cum pretindeau și mai pretind securiștii care mai trăiesc (bine) că toți am turnat, am bătut, am schingiuit – așa, un fel de popor de dezaxați.

M-am uitat deunăzi la un documentar despre Marte, axat pe căutarea vieții.

emc

Dar ce fel de viață? Desigur, după chipul și asemănarea noastră – parcă am fi demiurgi. Ca și cum totul se limitează la ceea ce știm noi, pe chimia organică cunoscută de noi. Materia e energie, energia e materie. Dar ce fel de materie? Așa cum o percepem sau ne-o închipuim noi. Materie – anti-materie din particule – anti-particule.

Oare materia are strict formele imaginate de noi? De ce n-ar putea avea alte forme? Pentru că nu ni le putem noi imagina, fiindcă suntem prizonierii propriului tipar.

Da, noi suntem limitați. Vedem spațiul în trei-patru dimensiuni. Comunicăm exclusiv prin unde. Unde sonore, electrice, magnetice, electro-magnetice – doar unde. În afara celor sonore, nici nu putem genera altceva cu organismele noastre. Ca să citim ceva, avem nevoie de lumină dintr-o altă sursă – sper să nu mai vină de la răsărit. Știm că celulele noastre generează diferite câmpuri, dar deocamdată nu le putem folosi sau controla. Scrierea Braille nu se pune.

Transmitem și trimitem mesaje către alte lumi bazate strict pe sistemul de comunicație prin unde. În afara imaginației noastre cam limitate, nimic nu demonstrează că undele sunt singurul mijloc de comunicație. Chiar pe Pământ există un sistem chimic de comunicare care, în cazul oamenilor, nu poate fi controlat.

Suntem specia dominantă și distrugătoare, nu neapărat cea mai rezistentă. Nu putem comunica cu alte specii. Afirmăm că n-ar fi destul de inteligente. Dar noi am fi. Atunci, de ce nu putem accesa comunicația lor simplă, inferioară? Doar suntem convinși că și celelalte specii comunică.

Toată informația, de orice formă sau natură ajunge în conștiința noastră doar prin unde. Sigur, recunoaștem sau ne închipuim dualismul particulă-undă. Panta Rhei. Informația poate fi stocată prin scrijelituri pe pietre sau prin molecule semiconductoare dar, fără unde, nu avem acces la ea.

În limitarea noastră, nu ne putem închipui altceva decât suntem. Avem doar o viață, subțire ca o ață. „… te vei întoarce în pământ, pentru că din el ai fost luat; căci țărână ești și în țărână te vei întoarce.” Doar la asta suntem egali, inclusiv cu psd-iștii și securiștii.

Cum să-ți alegi mașina

Mare întrebare dom-le – a fi sau a nu fi.

poze-dacia-muzeu-002

Sunt unii care aleg brand-ul. Efectul este că dau degeaba o grămadă de bani. Se aleg cu o mașină slabă și scumpă.

Fiind la ora alegerii, prietenul din București, mă întrebă ce să facă. Mi-a spus cam ce ar vrea. Bine, i-am răspuns, dar tu vrei să fii în rând cu ăia? I-am mai zis să facă singur o statistică – cum e cu neamu’ prost la semafor. Care trece sau forțează pe roșu, care claxonează, care depășește dincolo de refugiul de tramvai, care și-o lasă în mijlocul străzii. Să se uite la șofer, să facă o statistică pe naționalități. Ascultător, prietenul meu a avut răbdare două săptămâni – mi-a dat dreptate.

Prietenul meu din State mi-a povestit că fiu-său a venit special în Germania să și-o ia, modelele livrate pe piața americană fiind mai puțin cool decât cele europene. Probabil că a vrut să mă epateze nițel, dar întâmplarea e reală.

Acum mai mulți ani, un alt prieten din București – v-am mai spus că prietenii mi-i număr cu degetele unei mâini, nu ca la FB – era lovit ușor în spate. Avea mașină nouă. Mă rugă să merg cu el la service-ul brand-ului, să profite de obrăznicia mea. Mergem, i se spune că trebuie s-o lase câteva zile, că n-are voie să se uite la ea în timpul reparației. În sfârșit, ni se permite o vizită în hală. Ajungem la o mașină lovită aproape identic. Maistrul care ne însoțea, tocmai ne povestea ce tehnologic lucrează ei. Lângă noi, un Dorel făcea tocmai invers asurzindu-ne cu ciocanul. Și toate astea pe o grămadă de bani.

Mai știu pe unii cu puternice sentimente patrioto-geto-dacice care „de la Râm se trag”. Acu’, la trecute-fix de centenar, mărturisesc că m-am vindecat de asta la prima încercare.

Sunt alții, mai puțin patrioți dar comozi, care aleg mașina după dimensiunea banchetei din spate.

Dar cum mi-o aleg eu? În ultimii 29 ani am ținut cont doar de performanțe / dotări. Am ales mașina care nu-ți oferă o listă lungă de opțiuni de tipul „vrei oglinzi electrice, mai dai 1000”. Adică la care modelul standard e cam full option. M-am mai interesat și de preturile pieselor de schimb uzuale, am vizitat și service-ul. Dar eu sunt zgârcit.

De prisos să vă mai spun că de la sfârșitul lui iulie, o nouă marcă mi-a intrat în grații. De câte ori o văd, îmi aduc aminte numărul.

Mai am o întrebare existențială – ce-i mai important, mașina sau nevasta?

adio ana

Cine-a stat cinci ani la ruși …

… nu poate gândi ca Bush. Vă mai aduceți aminte? Era pe vremea cu „Nu ne vindem țara„, „N-a mâncat salam cu soia„.

bush-gorbachev

Întâlnirea de la Malta a fost hotărâtoare pentru destinul României. Oficial, rușii au cedat România din sfera lor de influență. Dar oare s-au împăcat cu această idee? Cedează ei vreodată ceva ce au atins?

Vă dau doar două exemple. Basarabia, oricât de neînsemnată pentru imperiul Rus, a fost ocupată de acesta în 1812. A fost stăpânită de ei 106 ani. A fost reocupată prin pactul Ribbentrop-Molotov încheiat la o dată fatidică – 23 august 1939, pact asupra căruia guvernanții n-au exprimat încă, de 30 ani, o poziție oficială. Iată că Basarabia este în continuare dorită de ruși, iată că nu a revenit încă patriei mamă. Dar, oare, dacă ar reveni, românii ar fi în stare s-o dez-rusifice? Fiindcă, ei, rușii, întinează tot ce ating.

Al doilea exemplu este tezaurul, istorie aproape negată de ruși. Atunci când am vizitat Kremlinul, mi s-au arătat mormanele de aur și pietre prețioase – tone – un tezaur cu adevărat impresionant, uriaș. Tezaurul României, oricât de important, era doar o fărâmă pe lângă ce este acolo. Totuși, cu imensa lor lăcomie, și l-au însușit.

George H. W. Bush a fost un personaj important și pentru istoria României. Ne-a eliberat cumva. Numai că, au mai rămas multe de făcut, în primul rând curățenie. Coloana tancurilor din ’44 a plecat, dar coloana a cincea a rămas. Ea lucrează. Elementele ei au fost tot timpul prin guvernări. Acum, acțiunile ei s-au acutizat. Efectul Yalta nu a dispărut. Plebeii sunt doar niște proști nostalgici. Ceilalți sunt în deplină cunoștință de cauză. Niște afirmații centrifuge fața de UE ale unui oficial guvernamental au fost amendate imediat de un adversar (nu opozant) care a uitat propriile poze făcute la Soci.

Bush a făcut ce a putut. Restul trebuia să-l facem noi, dar n-am făcut. Sper ca Bush să nu-l ia pe Ilici cu el, ăsta trebuie să plătească în viață.

Am vrut să scriu un epitaf, dar nu mi-a ieșit. Totuși, care ar fi morala? Să avem grijă de puii celor cu „cinci ani la ruși„. Dosarul dom-le, nu trebuie să uităm niciodată de dosar.

DN-ST-92-09889

Dezolare

Da – tristețe, gol, amărăciune. Acesta este sentimentul pe care-l am în preajma marii aniversari naționale.

Ieri am fost să iau pe cineva de la Otopeni. O sală de așteptare amărâta, cu doar câteva scaune, singurul avion întârziat mai mult de o oră era cel așteptat de mine. Curent peste tot. M-am ascuns între două coloane și am observat lumea. Persoane destul de nevoiașe, bătrâni care-și așteptau copiii sau nepoții.

N-am remarcat nici o figură care să emane un pic de optimism, tineri sau nu, bărbați și femei. N-am putut decât să contribui și eu, prin prezența mea, la dezolarea generală. Un aeroport de mâna a treia, cu trafic mic, cu un timp mare între aterizarea afișată a avionului și apariția călătorilor.

Garden_snail_defecating

Seara, la Tv, un film mistificat privind minunățiile României și prioritățile mondiale ale românilor. Așa am aflat că Vuia s-a ridicat în aer primul în lume (a fost pionier, dar n-a fost primul) în România și nu la Paris. Am mai aflat că Timișoara din România nu din Austro-Ungaria a fost primul oraș european iluminat electric. Mi s-au mai arătat imaginea unui lup românesc fotografiat în Norvegia, fotografia unui lan de grâu rusesc declarat a fi de pe plaiurile noastre și am fost informat că Dracula este desigur creație băștinașă.

Cum filmul purta sigla guvernului nostru, m-am gândit că scenariul aparține Veoricăi, fapt confirmat și de cele câteva greșeli lingvistice și ortografice. Importurile sunt probabil opera unor artiști autohtoni bine plătiți din banii noștri.

La viața mea, am văzut multe asemenea filme auto-omagiale. În afara faptului că erau mai riguroase, din clipul guvernului huiduit aniversar la Alba Iulia mi-a lipsit vocea comentatorului consacrat. Pe vremuri și o perioadă pe timpul lui Ilici, exista un unic comentator cu o voce gravă, distinctă. Probabil o fi murit.

Mai constat de ziua națională o serie de bolnavi. Să-l lăsam pe Dracnea care-și pregătește scutirea medicală. Unul notabil prin absența din ședința solemnă a parlamentului psd-ist este tătuca Ilici. Îi urez viață lungă, doar așa îl poate ajunge justiția terestră cu viteză de melc.

Nu sunt misogin

Îmi plac femeile, mai ales cele cu quelque chose. Nu-mi plac șoferițele. Nu-mi plac cele mai multe dintre funcționare, rar dai de una amabilă atunci când vorbim despre cele ale statului (degeaba). Iar corporatistele ar putea fi înlocuite cu roboți sau gonflabile dotate cu voce – ar fi la fel.

Lista continuă cu „nu-mi plac”. Mă opresc fiindcă nu sunt misogin.

evolucekrvyqe9

Nu-mi place feminismul. Nu poate fi vorba de egalitate între sexe – nu poți compara mere cu pere. Merele sunt mere, perele sunt pere. Dar de la un măr ne tragem. Deși n-am fost la referendum și am militat pentru boicot, nu pot fi de acord cu eliminarea genului sau cu inventarea unui al treilea sau al patrulea sex.

Chestia cu obligativitatea unui anumit procent de femei într-o structură umană este o tâmpenie. Importantă este calitatea și profesionalismul personajelor, nu procentul unui anumit sex.

Sunt de părere că excesul de femei, forțat de o regulă sau de vreun obicei, într-un anumit grup uman nu aduce nimic bun, este o pierdere, nu un câștig. Prin exces nu înțeleg neapărat mai mult de 50%; și 20% ar putea fi excesiv.

Nu sunt adeptul opiniei privind meserii/profesii dedicate unui anumit sex. O femeie poate fi un fierar bun, un bărbat poate fi un secretar bun – vedeți, denumirile meseriilor sunt uneori segregaționiste. Știm cu toții o profesie importantă dominată de femei, bănuiesc că mulți – femei și bărbați – au îndoieli privind eficacitatea acestei profesii.

Totuși, hai să ne gândim la administrația din România dominată de femei, la guvernul nostru cu multe femei. Sunt eficiente aceste structuri? Sunt de succes? Într-un clasament al guvernelor ultimilor 30 ani s-ar clasa în frunte? Lăsând-o pe Leana, vă pot aduce aminte și alte personaje feminine mai vechi – Suzana Gâdea, Gizela Vass, Lina Ciobanu. Mintea mea refuză să mai dezgroape altele. Dar, fiți siguri că au fost multe femei – era plan, trebuiau să fie un procent însemnat. Rezultatul planului n-a fost zero, a fost negativ spre nefericirea tuturor celorlalți. Cele pe care le-am amintit au pagină wiki – nemurire dom-le.

Dar în istoria noastră au fost oare femei importante cu un rol pozitiv, nu nefast? Da, mai multe în istoria recentă.

Cred că Veorica, mâncând mici în sala tronului, se gândește (greu cuvânt) la una dintre cele mai ilustre, poate cea mai însemnată femeie din istoria modernă a României.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cu grătaru-n cimitir

Mărturisesc că am fost cam absent, n-am urmărit foarte atent evoluțiile politice din ultimele zile. Poate m-au împiedicat problemele pe care, indirect, tot situația politică mi le pune în față, poate m-am plictisit, nu știu.

Cert e că am fost surprins de ipostaza de amfitrioană, în capul mesei, a Veoricăi. Unde? În sala tronului. Am fost șocat – o blasfemie ordinară. Și, prima imagine care mi-a venit în minte a fost o paranghelie țigănească în cimitir.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 80

Diferența este că parangheliile astea se fac fiindcă așa e firea lor. Ei fac paranghelii oriunde – în special în stradă. Până la urmă, la cimitir ne afectează doar pentru felul nostru pios de a respecta morții, respectul pentru ascendenți. Când fac parangheliile în stradă, ne deranjează prin gălăgia și dezordinea creată. Este cel mai clar exemplu de „tulburare a liniștii publice” cum zic organele pe care nu le-am prea văzut intervenind clar, decisiv, hotărât vreodată în asemenea situații. Nu știu, probabil că eroii principali urmăresc oleacă vexarea celorlalți fiindcă „așa vrea mușchii lor”.

Dar, ce-a mânat-o pe Veorica, pe celelalte prințese Dragnea, pe tractoriștii Dragnea și pe ceilalți organizatori? Nicăieri în lumea asta nu se fac paranghelii în „sala tronului”. Probabil că or mai fi făcut chefuri acolo comuniștii, dar era clară semnificația pentru ei – sfidarea. Dar ăștia?

Păi, cred că pur și simplu au vrut să intre în istorie, toți impostorii vor asta, au impresia că le conferă nemurirea. Puteau alege sala de dedesubt, sufrageria palatului regal. Dar au ales sala tronului. Cred că a fost o acțiune de înnobilare, de albăstrire a sângelui Veoricăi, prințeselor Dragnea, tractoriștilor Dragnea – prima înnobilare prin mici.

Impostorii ăștia întinează tot ce ating. Ei au izbutit să întineze și sala tronului acolo unde au fost, au trăit, au luat decizii, au vorbit personaje importante, ilustre, făuritoare ale României Mari pe care nu le numesc acum pentru ca nu cumva numele lor să fie asociate actualelor „prințese” cu care n-au și nu vor avea nici o legătură.

Precum ăia din cimitir, și ăștia ne arată, încă odată, că „fac ce vrea mușchii lor”. Până când?

Proprietatea și hoția în România

După mine, proprietatea este un element esențial în evoluția unei societăți,  este motorul bunăstării. Omul știe că poate beneficia, prospera de pe urma acumulărilor sale și, în consecință, muncește pentru că are motivație, are de ce. Munca lui, prin realizările sale, prin activitatea prestată, prin alte locuri de muncă create. prin impozitele plătite aduce prosperitate și altora, nu neapărat din preajma sa.

Să ne lămurim, ceea ce afirm n-are nici o legătură cu lozincile comuniste și naziste. De aceea, m-am bucurat de introducerea în Constituție a prevederii privind garantarea proprietății.

Created with GIMP

Dar, ca pe la noi, totul e simulat. Vă voi relata două cazuri concrete.

Bunicul Domnului M. poseda o clădire mică, dar a rămas fără ea în urma unui decret comunist din ’52, rămas nepublicat în Buletinul Oficial, ba chiar în urma unui abuz, fiindcă decretul invocat nu se referea la situația bunicului. Confiscarea s-a făcut fără acte, documente justificative, pur și simplu, i-au luat-o dom-le.

Bunicul Domnului M. a apucat să audă de moartea lui Stalin și apoi s-a stins și el. Urmașii au rămas în posesia unor documente care confirmau legal confiscarea. Vine ’89 și moștenitorii exploatatorului se bucură de aparenta schimbare și așteaptă șase ani. Cererea pe legea 112/95 respinsă. Mai așteaptă cinci ani. Cererea pe legea 10/2001 respinsă după alți ani. Se judecă cu statul (FPS, APAPS, AVAS sau AAAS sau sub ce denumire se mai ascund funcționarii ăia) și câștigă inclusiv la Înalta Curte. Nu mai primește nici un răspuns și este în pericol de a-și pierde dreptul. Între timp, clădirea a fost exploatată de stat și de particulari și vândută ilegal de două ori.

Bunicul Doamnei A., avocat de renume, are două apartamente la Sinaia, în față la Palace care le ia în proprietate după confiscare. Doamna A. se judecă vreo 10 ani și obține apartamentele. Rămâne cu unul, celalalt a constituit prețul procesului. Doamna A. locuiește într-o splendidă vilă în buricul capitalei. ’90 a prins-o tot acolo, chiriaș al statului în casa bunicului. Desigur, în aceeasi vilă mai erau băgați doi chiriași „la comun”, unul fiind mare profesor la Băneasa. În ciuda cererii de retrocedare, chiriașii își cumpără locuințele. După experiența de la Sinaia, Doamna A. nu mai are răbdarea și energia de a lupta pentru recuperarea clădirii, se lipsește, rămâne „la comun”.

Trebuie să mai subliniez că, în dreptul strâmb românesc, nu e suficient să faci o cerere documentată, o notificare, să ai o hotărâre definitivă, să te adresezi executorului. Trebuie să stăruiești permanent, altfel decazi din dreptul de posesie a creanței. Nu mi se pare normal, nu știu cum este în dreptul altor țări.

Adică legislația îi încurajează pe cei ce tergiversează și te poartă pe drumuri. Funcționari ostili găsești peste tot – „ce … mai vrea și ăsta?”. Și așa, dreptul se  împletește cu capra cu scopul precis de a te face să renunți, să te lipsești de ceea ce-ți aparține și îți este garantat de Constituție.

Pe de altă parte, citești prin media cum cutare s-a împroprietărit cu o insulă, cu niște fabrici, cu niște păduri fără nici un bunic. Cum nu mai știe pe unde să-și dosească banii, prin Brazilia, pe la Tamara, pe la copii, pe la părinți, veri sau alte nemureturi. Parcă am fi pe Tărâmul Făgăduinței.

Oare? Eu cred că e doar un sat fără câini.

tanganu sat fara caini

Să nu ne ascundem după degete

Degețelele sunt la modă astăzi.

Dar, lăsând la o parte degetele arătate UE, să facem o mică recapitulare. Mulți ani s-a străduit România să adere la UE. S-au făcut o mulțime de compromisuri, unele nu foarte favorabile nouă. Și iată-ne. Suntem în UE, suntem în NATO, avem cele mai serioase garanții de securitate din istorie, circulăm liber în majoritatea țărilor lumii, plătim cu cardul emis în România. Am simțit asta, m-am simțit bine așa.

Prin ce ne-am deosebit? Păi, în primul rand, am fost națiunea cea mai pro-europeană și pro-NATO, ne-am dorit foarte mult asta. Până acum. Acum, aleșii noștri vor independență, vor un parlament respectat de UE, vor chiar să sperie UE. Uităm că milioane de români care contribuie la bugetul României trăiesc undeva în UE.

46137460_471038283300876_6989603900332441600_n

Vrem să ieșim din UE, să fim independenți? Oare ce înseamnă independența azi? Într-o economie glotalizată este oare posibil? Dacă nu ne mai place vestul, ce punct cardinal ne mai rămâne? Eu și alții de vârsta mea ne amintim cum era într-o economie închisă și cu granițele închise. Mai țin minte lipsurile, frustrările, foamea, cozile, Spaimele unui sistem coercitiv, lagăre, epurări, femei și copii nenorociți prin interzicerea avorturilor, …

Ponta-Iliescu1

Știu că sunt câțiva români care vor zice „da, sunt unii afară, dar ce-au căutat acolo, să fi stat acasă”. Mai țin minte și strigarea „n-a mâncat salam cu soia” ca și „nu ne vindem țara”. Cred, sper că n-au mai rămas mulți români în acest stadiu. Știu că s-au mărit nițel pensiile și baban salariile bugetarilor. Dar, cu ce ne-am ales? Ne împrumutăm pentru a le plăti, iar banii pleacă la producători, adică îi îmbogățesc pe cei deja bogați, pe ceilalți, generând în același timp inflație. Dacă în loc de salarii ar fi folosit banii pentru investiții, o mult mai mare parte ar fi rămas în țară spre beneficiul tuturor.

Acum, „vrem sa ne conducem noi”, uitând că am semnat niște acorduri internaționale, că am încasat mulți bani UE și am fi putut încasa mult mai mulți. Și cum ne-am „condus singuri”, ce am produs astăzi? O legislație pentru infractori. De aceea, fac

UN ANUNȚ IMPORTANT PENTRU ȚARĂ

Scriu cărți la comandă. Nu contează subiectul. Asigur confidențialitate (Reg. UE 2016/679) și încredere. Preț negociabil – 20 zile de libertate merită.

Sper să mă îmbogățesc, în sfârșit.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 75

 

Epitaf pentru doi scelerați

Mi-aș fi dorit sa pot scrie un epitaf pentru toți scelerații din România, chiar din lume. Din păcate, asta nu e posibil, Psihopați se nasc tot timpul, este statistic. Degeaba aș propune un referendum împotriva sceleraților, procentul lor nu se poate supune votului.

Problema noastră, a românilor, este poziția pe care aceștia o au în societate. Poate că lucrurile sunt similare și la alte nații, dar ne interesează, mai ales, ceea ce se petrece la noi – cămașa e mai aproape.

01_inquam_photos_george_calin_2-640x400

Atunci când aceștia sunt utilizați în structurile coercitive, de forță și, de ce nu, chiar în structurile de conducere, decidente, ale unei societăți, lucrurile devin grave, chiar fatale pentru unii. Însăși întrebuințarea lor conștientă de mai marii ciumei roșii este condamnabilă.

Așa stau lucrurile pe la noi de vreo 70 ani. Scursuri ale societății, al căror loc era cel mult în ospicii, au fost și încă mai sunt folosite în structurile statului român. Prezența lor este confirmată în lăcașurile de exterminare ale României comuniste, dar și în vârful statului. Să nu-l uităm pe ceașcă și pistolul lui la Vadu Rosu, fapte de arme care l-au propulsat în vârful statului.

Aș umple multe pagini cu scelerații acelor vremuri care decideau sorta altor oameni. De altfel, procesul continuă și azi – i-am văzut pe 10 august, plătiți bine din banii noștri, comițând mari fapte de arme. Mă întreb câți sunt ca Mitralieră, cei care chiar ne decid soarta prin legile pe care le nasc din puțul gândirii lor.

De 70 ani, sistemul îi utilizează în poziții în care aceștia își satisfac pornirile nefirești servindu-l.

scelerat

Dar, în sfârșit, putem consemna prezentarea în fața Judecătorului Suprem a singurilor (după știința mea) doi condamnați lumește pentru mârșăvia lor – Ficior și Vișinescu. Cum au plecat aceștia dincolo? Precum victimele lor? Nu, civilizat. Cred că nici n-au simțit pușcăria, erau bătrâni și bolnavi, au stat în spital penitenciar. Poate, la proces, i-a afectat ciuda de a fi judecați și condamnați tocmai ei. Altfel, cred că au murit liniștiți, ca în patul lor. N-au suferit chinuri, n-au indurat atrocitățile în care au murit victimele lor. Nu cred că au murit sub privirile satisfăcute ale unui sadic ca ei. Mai cred și într-o ascunsă solidaritate a stâlpilor societății care le-a făcut viața ușoară în pușcărie.

Veți spune că sunt rău – ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Nu, sunt doar un om care nu uită și nici nu vrea asta. Lumea are legi care trebuie să pedepsească pentru ca așa ceva să nu se mai repete. Este ceea ce depinde de muritori. Pedeapsa divină este alta.

În lipsa unei poziții clare și ferme a societății, în lipsa condamnării sociale a comunismului, oameni ca aceștia au trăit liniștiți până la adânci bătrânețe, au încasat pensii babane la care alții mult mai merituoși față de nație nici nu visează.

Unii ca ei, ne decid încă viețile.

Un_homme_peut_sourire_sourire_et_n_etre_qu_un_scelerat_-93242

Dați mai puțin să s-ajungă la toți!

Ghinion … Tocmai acum am nevoie de o valiză. Când, ce să vezi? Criză. Nu mai găsești picior de valiză prin magazine – vânzătorii au fost luați pe nepregătitelea, așa cum sunt deseori luate autoritățile. Vedeți, le criticăm degeaba dacă și în mediul privat se întâmplă.

valiza

Chiar și acum se dă vina pe guvernanți. Că SRI a cumpărat nu știu câte valize, că PSD a epuizat un stoc masiv, că statul paralel a luat, că guvernul n-a dat. Până și Dracnea e de vină că și-a luat și el, ca omu’, două valize – de parcă n-avea voie. Plus că le-a plătit cu bani gheață, nu cu cardul.

Îmi vine să strig ca pe vremuri: „Dați mai puțin să s-ajungă la toți!”. Păi ce, io n-am și eu dreptul la o valiză? Doar e garantat în Constituție. Cred c-o să mă duc la CEDO. Nici nu știu pe cine să dau vina mai întâi – statul paralel, guvernul, PSD-ul, Dracnea, … , sunt foarte mulți, o să fie un dosar gros de cartea recordurilor.

Da’, nu mă-nteresează, eu vreau valiza mea. Doar n-o să plec ca prostul din această viață și din această funcție importantă a Listei Negre fără valiză.

Ce îngroapă pisica

Gunoiul ascuns sub preș, batista pe țambal, perdele de fum care apar mereu, periodic, pentru distragerea atenției de la temele importante și îngrijorările legitime ale nației.

pisica0

Acum când ne preocupă luptele interne din PSD, care, indiferent cu cine ținem, ne vor influența tuturor soarta, când justiția este la un pas de a fi utilă doar infractorilor, când guvernul de păpuși gonflabile ia decizii de politică externă încălcând constituția, când suntem în situația de a juca un rol important în UE dar vom fi reprezentați de aceleași păpuși penibile mânuite de același păpușar nefrecventabil, apărură două știri bombă. O valiză (nu doar o scrisoare) cu scrisori pierdute și un nefericit care și-a omorât copilul înainte de a se sinucide.

Valiza este cu adevărat importantă dacă documentele găsite vor duce la un caz serios în instanță, care să scoată cu celeritate măcar un pic de adevăr necontestabil la lumină, cu toate consecințele legale. Cred că este un drum lung și nu prea am motive să cred în finalitatea lui.

În ce-l privește pe criminalul nenorocit care s-a sinucis, cazul în sine poate fi important doar dacă va duce la o politică serioasă de cadre în rândul purtătorilor de armă care se ocupă de liniștea noastră. Ar trebui coroborat cu alte cazuri similare, destul de multe, nu totdeauna soldate cu crime. Ar trebui trasă concluzia că testele psihologice obligatorii sunt doar o farsă preparată de niște farsori. Că în loc de separarea neghinei de grâu, selecționează pungași și scelerați puși să slujească puterea, nu să reprezinte siguranță și încredere.

Și aici sunt pesimist. Peștele de la cap se … Păi dacă șefii au fost selecționați pe criterii fundamental greșite, în scopul slujirii unei clici politice (Cu sula-n coaste, ADN-ul, Psihopații), cum ar putea ei decide propria lor eliminare? Așa este construit sistemul de la ultima cărămidă la creasta acoperișului. Nu prea ne stă în fire să tăiem în carne vie. N-am făcut-o în ’90, nu cred c-o vom face acum. Mai degrabă aș paria că, după ceva ocolișuri și amânări, col. Paraschiv va ajunge general. La urma urmei, mai există ceva exemple notorii avansate de Băse.

Să nu furi

Nu e un subiect ușor epuizabil. Se întinde pe diferite pături ale societății de la simpli manglitori de buzunare la oameni cu ștaif, se fură en détail sau en gros, se fură orice de la un ou la un bou nelimitându-ne la nimic, se fură idei și titluri de doctor în științe, … Se fură orice și oricât.

hoti

Trăim într-o țară în care hoția a devenit virtute promovată la Tv și cei care protestează împotriva acestei situații sunt teroriști. Iar legile trebuie să susțină virtuțile, nu-i așa?

Paradoxul este că mereu mai este ceva de furat, niciodată nu se termină. Păi dacă este, de ce n-am fura dom-le? Deși matematica ne spune că resursele pentru furăciuni ar trebui, în timp, sa tindă către zero, noi parcă avem un izvor de nesecat – un fel de perpetuum mobile. Probabil geto-dacii altoiți cu romani, care după unii ar fi fost buricul pământului au descoperit procesul de cartea recordurilor. Ce mafia, ce cosa nostra …

De fapt, furăm fiindcă putem. Păi nu? Oricine poate, face fiindcă poate.

Parlamentarii fac legi proaste fiindcă doar atât îi duce capul, sau fac legi pentru ocrotirea hoției fiindcă pot. Și, dacă-i așa, înseamnă că se poate dom-le. Și, dacă se poate fura, de ce să nu furi?

Circulă pe net un filmuleț de la o nuntă înregistrat de la Antena Stars. Mirii sunt cu greu capabili să articuleze ceva silabe, mireasa are rochie de 10.000 EUR de la socrul mare, mâncăruri foarte speciale și frumoase cu nemiluita, cântă Salam ș.a. ca el, 5 limuzine, 3 helicoptere, lună de miere în Dubai, … Totul evident în organizarea unei firme specializate. De ce nu-i întreabă fiscul nimic? Fiindcă nu se poate.

Dar eu mă întreb așa ca …: nu cumva nuntașii sunt asistați social? Că numai din asistența socială puteau aduna atât.

Ca bibliografie vă ofer link-ul https://www.facebook.com/CEVA.DE0SEBIT/videos/1996945517003709/.

Momentul adevărului

Probabil că toți oamenii au momente când, sub un anumit stres sau sub o anumit stare de spirit, își exteriorizează toate refulările, toate angoasele, își dau masca jos, se spovedesc ca la psihiatru.

Vă aduceți aminte cum Cârlanul îl pomenea pe Băse la fiecare câteva cuvinte? Băse era de vină pentru toate nereușitele lui, Base era cauza tuturor belelelor de pe capul lui. Până la urmă, i s-a pus capac. Nu de Băse, ci de-ai lui. Totuși, o lungă vreme, mai mult de doi ani, a continuat să-l invoce pe Băse în toate intervențiile lui verbale. Asta arăta ce apăsare reală sau închipuită a fost Băse pentru bietul Cârlan. De pe la începutul acestui an, i s-a comutat rotița la Dragnea, continuând să-l mai pomenească, mult mai rar, pe Băse.

Trec la „marele patriot” Șerban pe care l-am analizat în Sexul anal. Personajul lui i se citește pe figură, în gestică, în vocabular, chiar și în luările de poziție „docte„. Momentul Sexului anal a fost pentru el momentul adevărului – nu s-a mai putut abține și a dat cărțile pe față.

Și Ilici a avut multe ieșiri pe care sunt sigur că le-a regretat deși nu i-a părut și rău. Mi-aduc aminte pronunția lui pentru Coposu, țărăniști sau PNȚ – mintea lui se oprise la momentul alegerilor falsificate 1946, iar pronunția era plină de ură, parcă i se umplea gura de flegmă. Aș putea comenta multe despre Ilici, dar îl las, este doar un mort viu care sper să trăiască suficient ca să apuce condamnarea măcar o zi – poate îi împrumută Bombonel pistolul norocos. Și acesta a avut câteva frumoase momente ale adevărului.

O să mă considerați părtinitor, critic doar al PSD (ca să vă demonstrez contrariul, am scris cu majuscule). Până la urmă, e justificat – de aproape 75 ani ciuma roșie reprezintă cel mai important partid care ne influențează hotărâtor în rău destinele prin reprezentanții lui. Când aceștia își dau arama pe față este important pentru țară si pentru noi.

Iată că ieri a venit rândul lui Dracnea. Toate televiziunile au prezentat scena (Ce a spus liderul PSD). Ieșirea de azi a fost în tonul victimizării pe care o practică de câteva luni. Astăzi și-a completat declarația „nu pot să plec ca prostul din această viață și din această funcție” cu „M-am săturat de aceste minciuni. Orice lege mă avantajează pe mine. Vorbiți cu haștagul, cu Iohannis să dea un decret și să mă împuște„.

Scăpările lui Dracnea arată cât de apăsat îi este psihicul de problemele cu justiția. Până la urmă este omenesc asta, numai că D. este al treilea om în stat și păpușarul majorității parlamentare și al guvernului. Atunci când problemele personale devin o obsesie, sigur că încearcă să tragă foloase de pe urma oricărei legi clocite. Iar asta e rău pentru noi toți.

Poate că soluția ieșirii din criza actuală este chiar asta – referendum pentru modificarea constituției și lichidarea lui prin decret prezidențial.

Liviu-Dragnea-la-momentul-adevarului-penal

Meșterul Manole

Care român verde geto-dac altoit cu eroism de spiță romană n-a auzit legenda? Alături de defetista baladă a Mioriței, sunt două elemente literare cunoscute de mai toți. Totuși, e de presupus că, dacă s-ar face o anchetă live la colț de stradă s-ar putea să avem surprize tocmai de la alde votanții clasici ai ciumei roșii, desigur, mari patrioți.

Precum votanții lor și politicienii noștri se declară de câte ori au ocazia, cu surle și trâmbițe, bătându-se cu pumnii în piept, mari patrioți. Deunăzi, o văzui pe M-me Veorica la coadă la pupat moaștele Sf. Dumitru. Și pentru ce credeți că a mărturisit că s-a rugat în smerenia ei? Desigur, pentru România și pentru poporul român. Ăăăă, cred că v-am păcălit puțin – n-a stat la coadă, nu putea lăsa țara de izbeliște.

N-am urmărit cum și-au petrecut Sf. Dumitru celelalte prințese Dracnea, dar sunt sigur că a fost foarte cucernic și patriotic.

14-035

Dar să revenim la Manole săracul. Propun să-l introducă și pe el în programul de guvernare Liviulică. Cum Catedrala cea mare e pe sfârșite, propun doar o bisericuță modestă low cost, eventual resturi de materiale de pe la cea mare că oricum se vor fura. Ar fi o problemă cu hramul – nu i-o putem închina lui Dracnea michiduță, da-s convins că se poate rezolva.

Și cum pe la noi toți Doreii se pricep la construcții, Liviulică ar putea fi meșterul. Iar ca zidurile să nu i se năruie precum guvernarea, să-și încastreze grațiile acolo. Parcă le văd și le aud pe Veorica, Carmencita, Olguța suspinând în timp ce

Zidul se suia
Și le cuprindea
Pân’ la gleznișoare,
Pân’ la pulpișoare.
Liviuli, Liviuli,
Meștere Liviuli!
Zidul rău ne strânge,
Țâțișoarele ne plânge, …

Și pentru un sacrificiu complet, să-și toarne meșterul și lui niște gratii zdravene, să nu mai poată pleca de lângă Zidul Muierilor (na că i-am găsit și un nume).

Io cred că ar fi cel mai de succes punct al programului. Sunt sigur că s-ar face o coadă lungă-lungă la bisericuța neîncăpătoare. Mă voi duce și eu.

SPECIALIȘTII

V-am tot povestit despre mine – cum am dus-o în vremea ailaltă, cum m-am descurcat, cum am dus-o în vremurile astea. Aproape toate paginile sunt sub meniul Amintiri de pătat. Am pomenit pe alocuri pe cei câțiva prieteni, i-am mai pomenit laudativ pe primii doi șefi pe care i-am avut – Dumnezeu să-i odihnească și am scris de rău despre ăilalți care valorau mai puțin decât femeia care făcea curat, v-am povestit despre SPECIALIȘTI (Addendum la cenușă sau imortalitate) și chiar despre cei doi secretari de partid care în acea vreme implementau politica partidului unic (Didactice, Convingerea). Și v-am povestit că, deși instituția avea un scop creativ, inovativ, era loc pentru tot felul de oameni, nu neapărat foarte pregătiți, fiecare putând a face ceva util dacă vroia să muncească.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v90), quality = 82

Cred că, poate involuntar, am lăsat oleacă de mister – cine erau SPECIALIȘTII lăudați de mine? Erau puțini, 1-2 în fiecare departament, dar erau departamente fără niciunul. Oricum, prisoseau degetele de la două mâini, deși instituția a avut și peste o mie de angajați în vremurile cele mai bune. Li s-au adus niscai laude? Deja ați aflat – nu e-n firea românului.

Am să vă povestesc despre doi pe care mi-i amintesc acum.

Unul (mi-a fost coleg de scoală) era extrem de atent și cunoscător al detaliilor intime ale tehnicilor cu care lucram. Nu prea a fost preocupat de activitățile de CV. Totuși, prin ’92 și-a luat bocceluța în spate și a traversat oceanul cu cățel și purcel. Deși ajunsese la o vârstă cam matură, este una din poveștile de succes pe care le cunosc. A trebuit să-și schimbe cumva profilul profesional. Face o singură greșeală, vine prea des în România.

Al doilea, mai în vârstă decât mine, mi-a fost coleg în același departament. Ca și mine, avea dosar prost și, din punct de vedere al ierarhiilor administrative, îi era blocată orice ascensiune. Publica în reviste de specialitate de afară. I-am apreciat totdeauna munca, ingeniozitatea și perseverența. Își dorea să devină șeful departamentului și, de altfel, merita. La un moment dat, îi cam venise rândul, nu mai aveam șef. Ciudat cum sunt, m-am gândit că, dacă ajunge șef, să pun bazele unei viitoare conlucrări serioase, drept care l-am provocat (nu prea era greu) și ne-am certat zdravăn. Dar, n-a fost să fie. După ’90 n-a plecat, a rămas aici și s-a bătut cu morile de vânt. Este în continuare foarte activ. La un moment dat, când eram în cumpănă, m-a ajutat (Se făcea că …) cu multă empatie.

Regret că, în această clipă, nu-mi aduc aminte de alții. Dar, trebuie c-au mai fost, v-am spus că erau până în zece. Sunt sigur că veți lua din librării ISTORIA ȘTIINȚEI X DIN ROMÂNIA și îi veți afla (Cenușă este totul – nemurirea II).

Specialisti

Iar cu procedurile

Ca mai toată lumea, am văzut și eu niște seriale americane cu „urgențe medicale”. Bolnavul ajuns la spital este diagnosticat serios, găsindu-i-se adevărata suferință și nu boala aparentă.

Din nefericire, am și avut contact cu un asemenea centru medical, nu de anvergura din seriale, dar totuși cu pretenții mari și costuri pe măsură. V-am povestit aventura în Urgența medicală.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v80), quality = 84

Acum s-au mediatizat cele două cazuri de la Sanador. După părerea mea și după informațiile difuzate, sunt culpe medicale.

Dacă o operație aparent fără riscuri provoacă hemoragie internă copilului operat și autopsia spune că i-a fost „ciupit” un vas de sânge, ce altceva ar putea fi decât o eroare a chirurgului?

Femeia s-a internat pentru o suferință punându-și concret viața în mâinile medicilor care trebuiau să pună un diagnostic complet. Aceștia s-au mulțumit cu diagnosticul aparent și lozul tras de pacientă a fost necâștigător – a decedat pentru o altă afecțiune.

L-am ascultat aseară și pe maestrul CTP povestindu-și odiseea medicală din același centru medical. Din fericire, a fost mai norocos.

Dar să vă spun o altă istorie a unui prieten al meu. În urma unor probleme circulatorii, s-a dus (coincidență) la Sanador. Investigații ca în povestea lui CTP cu costurile aferente. Concluzia a fost că avea nevoie de două stent-uri. Le-a plătit înainte, ca la felinarul rosu fiindcă nu se știa dacă … I s-a făcut intervenția și, vă relatez ce am înțeles eu din ce mi-a declarat el, un fel de telefonul fără fir. Deci, după intervenție a aflat că, în loc de două, i s-au montat șase stent-uri fiindcă un stent a pățit ceva în timpul operației sau a afectat cumva vasul de sânge și au rezultat un fel de „resturi”, iar ca acestea să nu fie antrenate în circulația sanguină și să-l omoare, ar mai fi băgat patru stent-uri care să blocheze posibilele resturi.  Cum stent-ul nu se montează singur ci de niște oameni plătiți gras de prietenul meu, eu cred că au comis o eroare medicală. Concluzia a fost că prietenul meu a mai plătit patru stent-uri suplimentare rezultate din greșeala cuiva și trăiește sub amenințarea unei bombe cu ceas – dacă acele „resturi” scapă totuși. Care-s garanțiile unei intervenții medicale?

În toate cazurile de mai sus s-a invocat respectarea întocmai a procedurilor. Exact cum am descris în Proceduri – s-au respectat procedurile, Dorel e scos basma curată.

Cum credeți că ar fi evoluat cariera medicului Pesamosca pe bază de proceduri? A salvat atâția oameni tocmai neaplicând nici o procedură, fiecare operație adaptată nevoilor fiecărui pacient era o premieră. El nu era un Dorel neatent și fără cap.

În final, nu pot decât să mă rog să nu ajung pe măna procedurilor, iar dacă se va întâmpla, să dau peste un medic adevărat care n-a auzit de ele. Mai adaug că, după șase stent-uri și o mică avere aruncată la vestitul centru medical, prietenul meu manifestă aceleași simptome care i-au determinat internarea.

Agențiile

Cât pe ce să zic agenturili ca împușcatul. Nu, nu e vorba nici de CIA, nici de NCIS, nici de NSA, nici de vreo revizionistă ungurească, nici KGB, GRU sau sub ce denumiri s-or mai fi ascuns.

Agentii 1

E vorba de minunatele agenții ale statului român, ale statului degeaba. Agenția Naționala pentru …, Autoritatea Naționala pentru … – multe dom-le, cu o grămadă de bugetari bine salarizați. Ei cei care ar trebui să reglementeze diferite aspecte ale funcționării statului și companiilor private, cele mai multe cu impact direct asupra tuturor, se plâng că n-au suficienți salariați. Ce mai, acești bugetari dau în brânci dom-le și nu pot nici să doarmă încercând să rezolve multiplele probleme semnalate de noi, amărâții cetățeni.

Aveți vreo idee câte asemenea agenții/autorități hrănim? Sunt foarte multe pentru țărișoara noastră. Fiecare dintre ele are mulți salariați bine plătiți, presupun eu, numiți politic. Nu am putut găsi o situație sintetică a lor sau a angajaților. Oricum, numărul siglelor pe care vi le dau eu e foarte departe de realitate.

Există Directiva 2009/136/CE care se referă la „proceduri extrajudiciaresimple și necostisitoare” de rezolvare a situațiilor conflictuale dintre furnizori și utilizatorii finali. Asta înseamnă că, spre exemplu, dacă furnizorul a introdus șiret o clauza abuzivă în contractul dvs. agențiile de reglementare în domeniu ar trebui să rezolve direct situația. Mai mult, acestea ar trebui să verifice contractele cadru pentru a evita asemenea situații. Însă România a rezolvat Directiva prin OUG 111/2011, adică dacă te confrunți cu o clauză abuzivă, oricât de evidentă și nediscutabilă, numai instanța poate rezolva. Un asemenea proces care înseamnă timp și bani se poate întinde pe mai multi ani și, clar, nu corespunde spiritului și literei Directivei CE.

Dacă ai avut acest noroc, să spunem cu un furnizor de comunicații, atât ANCOM (Autoritatea Națională de Administrare și Reglementare în Comunicații), cât și ANPC (Autoritatea pentru Protecția Consumatorului) ridică din umeri și te trimit la tribunal.

V-am dat numai unul din probabil miile de exemple prin care România rezolvă original directivele UE, normal – la democrație originală, rezolvări originale.

Cele mai recente scandaluri publice sunt legate de ANSVA (Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și Siguranța Alimentelor). Sunt cunoscute cazurile cu legume chimizate din Bulgaria, Turcia, Grecia și cu pesta porcină. Scandalurile privind neimplicarea reală a ANSVA (totdeauna are scuze) în rezolvarea situațiilor menționate, și probabil a multor altora, ne afectează pe toți la sănătate și la buzunar.

Hai să vă mai dau câteva ca să vedeți ce imaginație bogată avem – Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați ANES, Autoritatea Națională de Interceptări, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, … La câte sunt, statul nostru ar trebui să funcționeze perfect ca o rotiță bine unsă, dar oare e așa?

Mi-a venit și mie o idee – Autoritatea Națională pentru Întoarcere și Mersul Înapoi (ANÎMÎ), sau o fi existând deja? Ar fi un loc potrivit de retragere pentru actualul guvern al României cu toate agenturili lui. Vă las plăcerea de a-i face o siglă.

A fi sau a nu fi notar

Două sau mai multe persoane fizice și/sau juridice decid asupra unui lucru un punct de vedere angajant, sau o anumita acțiune, sau asupra unor anumite obligații, sau asupra a orice altceva care implică voința lor. Persoanele respective au căzut de acord asupra aranjamentului sau contractului respectiv. Ce trebuie să facă pentru ca nimeni să nu poată contesta voința lor?

NotareAdrianKroier8

Păi, se prezintă la o persoană neutră, investită special de statul român sau de un alt stat și îi declară ceea ce doresc – o anumită situație sau voința lor. Acest neutru certifică ceea ce a auzit prin formula sacrosantă „În fața mea, notar public …”.

Există diverse asemenea aranjamente gata definite de niște legi – de exemplu codul civil care stabilește pentru diverse situații detaliile obligațiilor și drepturilor, pe scurt al relației juridice în diverse situații – reprezentant legal, transferuri de bunuri, moșteniri, și multe altele.

Există și un notariat paralel (cum e „statul paralel”) – starea civilă. Când semnează, doi oameni înseamnă că s-au căsătorit cu toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru  parteneri/soți. Când este o singură semnătură, e vorba de obicei despre declararea unui nou cetățean cu toate drepturile și obligațiile care decurg din această calitate. În fapt, sunt niște contracte încheiate între parteneri și stat sau, iată, care creează obligații cuiva care nu-și poate da consimțământul – un nou născut.

Dar să revenim la oițele noastre care se prezintă la notar – să spunem două oi heterosexuale sau două oi de același sex. Cele două oi fac declararea unei liste de drepturi-obligații care acoperă sau chiar depășește preconizatele rânduri ale legii parteneriatului civil. Desigur, notarul, dacă știe carte, trebuie să redacteze voința parților într-o manieră cât mai juridic legală, asta face parte din obligațiile lui.

Dar ce se întâmplă dacă există legea parteneriatului civil? Viața va fi mai ușoară și pentru notar și pentru partenerii contractanți: clauzele – drepturi/obligații – sunt gata redactate de legiuitor, nu trebuie să-și mai bată nimeni capul. Doar dacă e careva mai ciudat și vrea să completeze legea cu ce mai dorește el.

Există și un dezavantaj. O lege prost făcută, negândită sau care are nași niște Dorei sau tu-Dorei trebuie totuși respectată. Aici avem o dilemă care poate fi rezolvată doar prin vot. Dar, cum îl definim și cum îl dovedim pe Dorel că e Dorel? A fi sau a nu fi … Dorel.

Până una alta, Doreii deja aleși sunt buni în grad și chestiunea parteneriatului îi preocupă, de fapt, cel mai puțin. La Doreii ăștia, dilema se rezumă la a fi fără să fi, hoț.

Și eu, ce-s de vină? Cred că săracul tata a nimerit la lista neagră în loc de starea civilă.

d3

Să ne facem că facem

Cum e să ai handicap în România? Vă spun eu – nasol. Pe ce îmi bazez afirmația?

345_p44

La noi totul e formal. În teorie, suntem obligați să facem viața cât mai ușoară celor cu handicap, există legi naționale care corespund celor europene. Ei, am legiferat, ne-am achitat de obligații. În rest, practica ne omoară, că de Dorei nu ducem lipsă, mai ales în ce privește bugetarii și aici nu-i omit pe cei din vârful administrației. De fapt, totul e un simulacru și nu mă refer doar la legislația persoanelor cu handicap.

142913

Dar, iată ce am pățit. A trebuit să duc la o policlinică a unui spital din capitală, la ortopedie, un bolnav care se putea deplasa doar într-un picior și folosea un cadru sau o pereche de cârje. L-am coborât din mașină în fața intrării unde era o scară cu peste 10 trepte. Nu putea urca scara, deci ne-am orientat către rampa pentru persoane cu handicap care este prezentă.

Numai că, ce să vezi – rampa este făcută dintr-un fel de plasă de oțel, probabil pentru a nu fi alunecoasă. Dar ochiurile plasei sunt atât de mari încât nu poate fi folosit cadrul și nici cârjele – picioarele acestora trec prin plasa de oțel.

M-am dus la recepție și am întrerupt conversația pătimașă a celor două funcționare solicitând un scaun cu rotile. Au fost destul de indignate, chiar mai indignate decât mine, totuși mi-au dat în final, după ce le-am dat buletinul drept garanție.

Bun, credeam că am rezolvat problema. Dar stai, rampa este atât de abruptă încât, deși am peste 1,85 m, extrem de greu am dus sarcina la bun sfarsit, fiind gata să scap pacientul când ajunsesem aproape sus. Desigur, ar fi fost imposibil pentru o persoană imobilizată în acel scaun să-l urce singură fără vreun ajutor.

Dar tortul neplăcerilor mai avea și un moț. Era ora 14:00, ora programării. Funcționara mi-a atras atenția că la ora 15:00 recepția se închide și trebuie să returnez scaunul. Doctorul a apărut după 14:30, … Toată distracția s-a terminat la 18:00 și vă iert de detaliile picante.

Fiind înăuntru, pe culoare, mă întrebam oare ce s-ar întâmpla acolo dacă s-ar ivi ceva neprevăzut, un incendiu. Nu există decât un răspuns – jale. Ce ISU (în subordinea trecătoare a Carmencitei), ce autorizație la incendiu, totul este formal, fals.

Asta este o unitate medicală a statului român pentru care milioane de cetățeni plătesc obligatoriu asigurările de sănătate, la care frecventa accesului unor persoane cu deficit loco-motor este clar mare.

Pentru deconectare, vă ofer anunțul de pe ușa cabinetului de ortopedie.

IMG_20181009_153201

Un bărbat și o muiere

Familia tradițională – titlu inspirat de CTP.

Am fost pesimist – Referendumul privind ochelariștii. La campania deșănțată cu copiii și bunicii, la implicarea bisericii și blatul aferent, la experiența lor de trucare a alegerilor pe care o exersează din 1947 încoa, am crezut că problema era un scor mare nu atingerea pragului de 30%.

nu-da

Încep cu concluziile:

  • Nu le-a ieșit, nu i-a ieșit.
  • Vroiau un vot de încredere, au primit un blam.
  • Vroiau un cec în alb, au fost refuzați.
  • N-a întrunit entuziasmul nici măcar în rândul psd.

Un vot covârșitor valabil sau măcar unul valabil ar fi fost un șantaj către UE, iar fi legitimat pe netrebnicii noștri conducători.

Să vedem cauzele. Cred că prima a fost insuficienta organizare în secțiile de votare. Adică, n-au făcut efortul și investițiile necesare măsluirii voturilor. Le-a lipsit determinarea pe care o au când sunt în așteptarea ciolanului – acum era doar un vot de încredere pentru Livache. În rest, a fost o campanie științifică, au apăsat pedale sensibile ale sufletului uman – refulările sexuale, capra vecinului, credința.

Dar cauza principală a înfrângerii usturătoare au fost ROMÂNII. Și o spun, de data asta, cu mândrie. Au demonstrat că nu mai sunt captivi vechilor șabloane, au demonstrat că gândesc. Sigur, corzile sufletelor tuturor au fost atinse de propagandă, au fost vibrate in aria calomniei. Dar mintea majorității a rămas limpede.

Ce alte concluzii se mai pot trage? Dracnea nu mai are suport în propriul partid. PSD-iștii au realizat că a existat și va mai exista ciolan și fără el. Chiar și alegătorii tradiționali PSD s-au săturat de el, a devenit nedorit, „nefrecventabil” cum se spune prin cancelarii.

Și-acum, ce trebuie să facem? Păi, să mergem în cimitire, să facem baricade ca să ne apărăm bunicii. Să veghem să nu ne fie răpiți copiii. Pe bunicul meu l-au bătut bunicii lor și i-au luat pământul pe care nici acum nu l-am primit înapoi – Spaime.

Și în rest? Doar să mergem la vot când trebuie – nu pot ei fura cât putem noi vota.

Referendumul privind ochelariștii

La ce slujește referendumul dedicat familiei?

  • Va completa oare legislația, care e oricum completă (în această privință)?
  • Vor dispărea homosexualii? Oricum nu pot fi scoși în afara legii și nici n-ar fi normal.
  • Vor fi mai puține divorțuri?
  • Vor fi mai multe căsătorii?
  • Se vor naște mai multi copii, vor fi mai puține avorturi?
  • Vor fi mai putini copii abandonați?

Eu cred că nimic din cele de mai sus nu va fi posibil. Și nici nu ne vom iubi mai mult. Dimpotrivă, referendumul este perceput de marea masa a populației ca un gest împotriva LGBT. Rezultatul lui va adânci falia, va intensifica resentimentele împotriva acestei minorități.

vote-yes-or-no-referendum-620x330

Într-o masă majoritar heterosexuală, needucată în general și needucată în privința toleranței, rezultatul este previzibil. Problema este doar cuantumul participării la vot. Pentru a nu fi un fiasco, pentru o largă covârșitoare participare, guvernanții l-au întins pe două zile dând o zi liberă, au renunțat la soft-ul de control al votului multiplu și fac o campanie deșănțată.

Pe baza blatului existent de multe zeci de ani între putere și biserică, preoții ortodocși și catolici îl promovează. Se induce ideea că participând la referendum iți arăți dragostea pentru Dumnezeu, pentru Iisus Hristos. Ba chiar, că astfel vom demonstra că țara noastră este cu adevărat Gradina Maicii Domnului, catolicii spun că astfel apărăm Sfânta Familie.

Mai adaug o întrebare la cele de mai înainte:

  • Un referendum î-L poate influența în vreun fel? Noi avem doar obligația și dreptul de a crede și n-ar prea trebui să ne batem cu pumnii în piept pentru asta, ar trebui s-o facem cu umilință.

S-a ajuns cu blasfemia până acolo încât s-a ținut o ședință de guvern sau PSD (habar n-am) în naosul unei biserici. Și am un dezgust profund pentru cei care au permis-o – participanții n-au nici un Dumnezeu.

Domnul nu e sigur interesat de vreun referendum și oricum voința Lui nu se supune votului. El citește mintea fiecăruia. Orice am vota (și absența la vot are o semnificație), nu contează – nici pentru EL, nici pentru noi. Doar pentru EI. Dumnezeu nu supune nimic unui referendum. Pentru a le evalua sentimentele familiste și credința, uitați-vă la amantele lor, la numărul nevestelor, la schimbările de confesiune – care toate arată cât de ipocriți sunt. Și, credeți-mă, n-am nimic cu amantele, sunt sănătate curată.

Și așa am ajuns la adevăratul scop. Satisfacerea refulărilor unei mase ignorante, un exercițiu de îmbunătățire a imaginii PSD, a lui Dragnea și o ocazie de a mai dosi niște bănuți. Oare, de ce nu s-a economisit suprapunând referendumul cu europarlamentarele?

Vă mai aduceți aminte mesajele bine țintite gen „nu ne vindem țara„, „n-a mâncat salam cu soia„? Cam la fel e gogorița cu „ne iau copiii și-i dau homosexualilor„.

Anticipez cum Livache își va proclama victoria la referendum cu mare patriotism, apărător al Grădinii Maicii Domnului. Mă gândesc că cei care nu vor fi de acord cu el vor fi homosexuali.

Cât de respectat este rezultatul unui referendum ne-a fost deja arătat de guvernanții care n-au redus parlamentarii. De altfel, dacă nu convine tema, declanșarea unui referendum are mari dificultăți – penali în funcții publice.

Cu atâtea probleme grave, existențiale în Românica, creăm o mare dispută pentru o cauză minoră.

Nu pot încheia fără o propunere constructivă: UN REFERENDUM PRIVIND OCHELARIȘTII.

41PRmuMcewL

Tentativa de umor

În plină agitație declanșată de privirea tăioasă a Carmencitei, făcătoarea de Minuni, cu o desăvârșită tehnică de diversiune chiar și pentru un absolvent la f.f., domnu’ Dracnea ne anunță tentativa de omor asupra persoanei sale, care ar fi avut loc acum aproape un an și jumătate. Da dom-le, și n-a fost Soros, a fost altul tot foarte important și cu lovele multe fiindcă i-a cazat la Athenee Palace. În rest, mister ca la Kennedy.

k2

Putem vedea de aici ce mare și important om e Dracnea dacă acești importanți oameni implicați în statul paralel n-au liniște. În plus, e clar că Dracnea e o victimă inocentă care trebuie apărată, un erou chiar dacă i-au plăcut pozele cu statul paralel. Cred că a vrut să spună că 110.000 de gazați din p-ța Victoriei au fost plătiți de cei doi – trebuie să-mi verific urgent contul. Partea proastă este că pe jandarmii cu mari fapte de arme nu i-a plătit el, ci chiar gazații.

Dar eu nu mă las prins de diversiune și mă întorc la Carmencita pe care cu prilejul ieșirilor la rampă din ultimele două săptămâni am tot avut prilejul s-o citesc. E din TR, dar e altă stofă decât M-me Veorica, o stofă mult, mult mai periculoasă.

Tot ascultând-o, parcă ar fi o femeie aflată în prag de divorț care-și fabrică probe țipând că o omoară ca s-o audă vecinii în timp ce-și bate bine bărbatul. Uite-așa, albul a devenit negru, negrul alb și jandarmii victime. Desigur, manifestanții sunt înfierați cu justificată mânie proletară și indignare teleormăneană. Are aceeași privire tăioasă ca Ilici.

Oricum, s-a văzut că Dracnea nu uită și nu iartă nici după un an jumătate. Cred că dacă mai așteptăm un pic va fi devoalat un val de atentate de care abia-și-aduc aminte victimele pe sistemul Me too.

metoo

Teatrul absurdului

Fiecare dintre noi, dacă e în stare să-și analizeze puțin la rece, cu luciditate, viața, va constata că au fost momente, chiar perioade, în care a spus vorbe, a comis fapte, a fost implicat în niște întâmplări cu alți protagoniști principali și în care nu-și recunoaște personajul.

EI

Aseară mă uitam alternativ pe două canale Tv – un film de tip teatru absurd și un canal de știri. În film, dialoguri și situații absurde, aparent hilare – teatrul absurdului e aproape totdeauna, de fapt, dramă. La știri, un tânăr cules de milițieni (nu-și  mai merită în nici un fel denumirea oficială) de pe stradă sub suspiciunea de a fi fost agresorul Ștefaniei, jandarmerița obiect al minunilor Carmencitei, cea care a ieșit îmbunătățită din spital – semn că și minunile au un preț.

Tânărul violentat, reținut ilegal o zi, cu toate drepturile elementare încălcate, lovit de o criză de hipertensiune era evident nevinovat. Ceea ce m-a determinat să scriu aceste rânduri este asemănarea absurdului filmului și a știrilor. Ambele scenarii se desfășurau în universuri paralele realității. Și deși filmul era menit a fi absurd (cu happy end), povestea reală de pe canalul de știri era mai absurdă – iată imaginarul absurd mai acceptabil decât realitatea. Ce poate fi mai absurd?

Fiindcă tot am ajuns aici, unul din marii creatori ai absurdului a fost Eugène Ionesco, un român din hulita diasporă, înmormântat la Père Lachaise. În anii ’90, în plină campanie de dezinformare, l-am ascultat într-un interviu. El, creatorul absurdului, era bine ancorat în realiate – a vorbit de parcă toată viața mâncase salam cu soia. Între timp s-a prăpădit iar Ilici, aflat acolo în vizită oficială, i-a vizitat mormântul. Cred că s-a răsucit acolo unde e de atâta absurditate.

Revenind la tânărul în discuție, s-a ales cu un PV de ultraj ???; cel mai probabil nu va păți nimic fiind apărat de D-na avocat Maria Vasii. Iar un tânăr, iar niște milițieni, iar D-na avocat Vasii (Sexul oral). Devine o poveste ciclică și admir statornicia cu care un avocat susține asemenea cauze.

Da, viața bate filmul. Dar e viața noastră, absurdul ne înconjoară și alta nu vom mai avea.

Această prezentare necesită JavaScript.

Psihopații

M-am uitat și eu nițel la televizor. Se analizează și se răs-analizează evenimentele de pe 10 august, se fac paralelisme cu evenimentele din ianuarie 2012, februarie 2017. S-a dat atunci vina pe „galerii”, nu s-au găsit culpabili, iar acum sunt doar doi sau trei reținuți care n-au legătură cu galeriile. Eu cred că toate aceste analize sunt bune, dar nu pot duce la nimic.

index

Se tot solicită tipul de gaze utilizate care au dat simptome după mai multe zile la sute de oameni. Nimeni nu răspunde, nimeni nu se simte obligat să răspundă.

Cea care ar trebui să-si facă datoria, să rezolve dilema este justiția. Ori, justiția nu a rezolvat nimic în cazurile anterioare și nici în cazurile „revoluției” și mineriadelor soldate cu victime omenești. Și cred că, dacă nu rezolvă nimic în două săptămâni, va fi la fel.

Nașul meu de botez a fost procuror, o vreme procuror șef al unei regiuni în anii ’50. Nu, nu era „pe linie”, și el avea dosar prost, era prieten din copilărie cu tata – l-au dat jos. La întrunirile de familie, în fața unui pahar cu vin, când începea să povestească nașul meu, se făcea liniște. Era ca și cum ai fi citit un roman polițist de calitate – povestea ore în sir, un caz după altul. Într-un caz, cineva recunoscuse o crimă din cauza bătăilor de la miliție – a înțeles situația și a răsturnat-o la reconstituire, dar nu erau vremuri în care să poată fi pedepsit cineva pentru atrocități sau abuzuri.

Totdeauna anchetele lui și, bănuiesc ale tuturor profesioniștilor, pleacă de la întrebarea: Cui prodest – cui îi folosește? Pe vremea aia, un absolvent de drept trebuia să știe nițică latină. Revenind în zilele noastre, întrebarea este extrem de simplă – ghici ciupercă ce-i?

Reiau ceea ce am scris deja în finalurile paginilor ADN-ul și Cu sula-n coaste.

  • Cum este posibil ca unitatea de elită a jandarmeriei Vlad Țepeș să se comporte ca și cum ar fi compusă din niște nimeni care s-au trezit cu o armă în mână?
  • Cum e posibil ca acești oameni (continui să folosesc sintagma) bine echipați și hrăniți să lovească și agreseze alți oameni. De la ordin până la a lovi cu bastonul în cap un om care ține mâinile sus, o femeie, o invalidă în căruț, e cale lungă.
  • Cum poate cineva să comită asemenea fapte cu zel și cu plăcere?
  • Cum au mai dormit nopțile după asemenea fapte?

O variantă oarecum de-incriminatoare ar fi drogul. Poate au fost drogați. Numai că, felul în care s-au așezat la coadă la IML pozând în victime inocente desființează ipoteza. Nu erau drogați, așa sunt ei. Insist să cred, până la proba contrarie, că s-au auto-învinețit în acest scop, pentru a poza în victime inocente (Minunile).

Rămâne o singură ipoteză plauzibilă: testele psihologice periodice sunt menite a selecționa psihopați.

Atunci marii vinovați sunt cei care controlează sistemul care menține jandarmii la standardele trupelor de securitate și miliție din care provin, la nivelul lui Ficior și Vișinescu.

Dar care-s ăștia? Păi, Cui prodest? Ghici ciupercă ce-i?

image-835

P:.S. Cred că Ficior și Vișinescu n-au fost degradați, deci continuă să încaseze pensiile babane pentru mărețele fapte de arme.

Minunile

Încep prin a-l certa pe gigantul Google. Căutarea după „minune” mi-l oferă doar pe Adrian, iar poporul român este pios.

RAHATa

Sigur că cea mai importantă și recentă minune este cea a maicii Carmencita cu jandarmerița paralizată și pe moarte. Presupun că Carmencita (cacofonie voită), a spus „ridică-te și mergi”, iar tânăra a alergat. Aștept reacția BOR la acest eveniment. Așa ceva nu s-a mai văzut de două milenii.

Am mai scris despre borduri, dar acum trebuie să reiau – se pare că, la noi, sunt o temă de veșnică actualitate. Cred că marele popor român, izvorul tuturor celorlalte, sub înțeleapta conducere a înțelepților lui conducători, a izbutit să creeze un Titan (nu e vorba de mahalaua Bucureștiului), un fel de zeu american d-ăia care ridică stânci. Trecem cu vederea faptul că bordurile sunt cimentate fiindcă știm cu toții că se mai fură ciment. Gândiți-vă de câți oameni obișnuiți este nevoie pentru ridicarea unei borduri, darămite s-o mai și arunce. Înțelegeam o piatră cubică, dar nu mai sunt în zonă. E clar că a fost un Titan sau mai mulți. Regret că nu i-am văzut „în direct” la lucru și nici pe multele reluări Tv. Mi-ar fi plăcut să-l văd și eu pe Titanul nostru geto-dacic.

Pe urmă, mi-a plăcut coada jandarmilor la IML. Nu știu dacă s-o încadrez la minuni sau la ridicol. Cum ar fi putut fi lovită,  rănită o țestoasă sub carapacea ei, înarmată până-n dinți de către un om obișnuit? Sigur că probabilistic, totul e posibil. Mi-aduc aminte și de proștii ăia doi de s-au ciocnit cu scuturile. Dar până la a face coadă … Păi, eu cred că, mai degrabă, au primit ordin și promisiuni financiare de la Carmencita să se cotonogească puțin, cu grijă, între ei, să se dea cu capul de perete ca să rezulte accidentul de muncă. E ca și cum boxerii s-ar duce la IML după meci.

La toată dezinformarea mai adaug și telefoanele îngrijorătoare primite de jandarmi privind spargerea de la Antipa (cred că evadase un dinozaur să arunce cu borduri) și a unui magazin. Sigur că nimic nu s-a adeverit. Așa cum nimeni n-a văzut nici pungile cu rahat. Dar recunosc că asta mi-a plăcut. Mințile înguste au dovedit că au nițică fantezie.

Problema este că rahatul pute din altă parte.

shit

ADN-ul

Mă gândesc uneori, ce s-ar fi întâmplat dacă în ’90 ar fi fost judecați cu adevărat, nu cu simulacru ca la ceașcă, vreo 10.000 de oameni pentru faptele pe care le comiseseră. Mă refer la procese clare și cinstite, instrumentate cu profesionalism, aplicând legile lui ceașcă, legile vremii lor inclusiv ceea ce fusese acceptat din legislația internațională. Am convingerea că ar fi fost mulți condamnați la moarte.

Întrebarea este – dacă justiția și-ar fi făcut atunci treaba, am fi acum tot aici, în fundătură? Cred că viața ar fi fost alta pentru toți și pentru ei, dar mai ales pentru noi.

Nu agreez corectitudinea politică și nici pe cei fățarnici, pretins echidistanți. Libertatea de exprimare și a opiniilor există sau ar trebui și e clar că în România sunt două tabere – noul și vechiul. Desigur, ar trebui stânga și dreapta, dar asta e valabil numai într-o societate normală, a noastră nu este. Sigur că nu există alb și negru, dar deocamdată, nuanțele și orgoliile ar trebui ignorate.

adn-1170x644

În oameni este înrădăcinată adânc o genă rea. Există și n-avem ce face, însă trebuie controlată. Nu e numai în România, nu e de azi. Am mai scris despre ea – Barabas, Turma. Legea și regulamentele prevăd obligativitatea testelor psihologice pentru mai multe categorii de slujbași, din păcate nu și pentru politicieni. Tot din păcate, ca mereu la noi, legea / regulamentele nu sunt respectate sau asta se face formal, superficial – hai să ne facem că muncim.

În domenii precum poliția, jandarmeria, poate și serviciile (sper eu), acolo unde omul primește o armă, împarte dreptatea, ar putea să i se urce la cap și să se creadă Dumnezeu, acest test ar trebui făcut serios. Nu mai suntem de mult în vremea lui Ficior sau Vișinescu torționari dezaxați în slujba sistemului.

Totuși, ne trezim cu un pedofil cocoloșit în birourile poliției, cu criminali care-și folosesc armele din dotare. Înțeleg interesul pentru un post bine plătit, la care pensia îți vine mult mai repede și e specială, unde ești oarecum – deși n-ar trebui – ocrotit în fața legii. Se poate spune: psihologia nu este chiar o știință exactă, gena fizică nu e cunoscută, a fost o crimă pasională. Poate cei enumerați sunt excepțiile, scăpările.

Dar iată ce am constatat pe 10 august 2018, după mai mult de 28 ani de evoluție. Niște oameni (continui să folosesc această denumire), bine echipați și hrăniți (ultimul e termen prezidențial), lovesc și agresează alți oameni. Sigur, aveau ordin și nu vreau să intru acum în disputa de la cine – ghici ciupercă. Dar de la ordin până la a lovi cu bastonul în cap un om care ține mâinile sus, o femeie, o invalidă în căruț, e cale lungă.

Cum poate cineva să comită asemenea fapte? Nici un ordin nu cred că a inclus asemenea detalii. Chiar dacă cineva din lanțul de emitere a ordinului era atât de scelerat (ceea ce nu e deloc exclus), nu cred că a îndrăznit să-și dea arama pe față.

Când vezi asemenea fapte comise cu sete, zelos nu de o excepție, ci de o masă de oameni, lucrurile sunt de o gravitate uriașă. Jandarmii ăștia au făcut-o de plăcere. Dar ce ne facem cu testele pe care ar fi trebuit să le treacă și pe care fiecare le are depuse la dosarul propriu?

Mai am o întrebare fără răspuns. Ce facem cu ofițerul reflectat de multe luni în media pentru acțiuni violente fără justificare, clar în afara legii, al cărui FB abundă de violență și a fost în comanda dispozitivului și acum?

Imaginile cu masa de jandarmi bătând au făcut ocolul lumii. Nu e nimeni responsabil de asta?

Nu cumva testele psihologice sunt făcute pentru a selecționa dezaxați?

P.S. În tinerețe am avut o gagică, fată de milițian. Am fost mai puțin selectiv cu dosarul gagicilor. Ea mi-a povestit de un angajat poreclit Buldogul care era ținut numai pentru talentul lui înnăscut de mardeiaș. Chiar nu s-a schimbat nimic de atunci?

Această prezentare necesită JavaScript.

Cu sula-n coaste

Cum v-am mai declarat, PSD nu mai e ce-a fost, dar sunt plin de invidie (știu că e un păcat), fiindcă pentru unii din zona lor (să nu-mi mai spuneți că poliția nu e de acolo) 40 de ani parcă n-ar fi trecut.

sula

De data asta mi-au făcut un favor. Mi-au oferit un tunel al timpului. Am retrăit cu oarecare nostalgie, vremuri pe care le credeam de mult, de 28 ani, apuse. Am retrăit într-un fel marea demonstrație din 28 ianuarie 1990, când a simțit Ilici sula în coaste. Ca să și-o scoată a chemat niște hoarde (eu cred că erau trupe de securitate în civil înarmate cu bâte) care ziceau că ar fi de la IMGB și că fac ordine. Mi-am mai adus aminte de niște demonstrații la începutul lui ianuarie ’90 când, seară de seară, vreo 10 zile, un grup de numai 30-50 de inși am demonstrat câte trei ore în mijlocul pieței Victoriei (era altfel organizată atunci) cerând demisia guvernului comunist provizoriu care se închega. Îmi amintesc ce amenințător suna Tatăl nostru ale cărui cuvinte se rostogoleau până în peretele palatului și se întorceau la noi.

Cu larga experiență în spate, am inspectat întâi dispozitivul inamic. Am remarcat larga desfășurare de forțe, grupul înarmat de lângă intrare, mașinile, echipamentul și, desigur, gazele. Desfășurarea era similară ca anvergură cu forțele întinse pe Magheru în seara zilei de 21 decembrie 1989.

Era clar că și Livache are sula-n coaste, că nici pe el nu-l duce capul mai tare decât pe bătrânul Ilici. Am știut cam tot ce urmează. Am văzut provocările, am mirosit gazele și am lăcrimat și, dintr-odată, m-am trezit urmărit de jandarmi exact cum mă fugăreau minerii în ’90. Ce mai, tunelul timpului.

Tot ca atunci când și-au dat singuri foc autobuzelor, acum jandarmii erau împărțiți, cei în civil, de pe partea noastră a gardului îi împingeau pe ăilalți. În sfârșit, oameni neisprăviți, fără pic de fantezie.

Scriam (Trei milițieni) că Dracnea a compromis jandarmeria. Ei, acum chiar a terfelit-o de tot. Cum a fost posibil? Simplu. Jandarmii provin din fostele forțe ale securității și miliției. Problema este că sistemul de selecție a cadrelor nu s-a schimbat. Așa se întâmplă când pui o armă în măna unui nimeni. Dacă dai și conducerea unui dezaxat ca body-guard-ul lui Dragnea, al cărui loc nu este între oameni, finalul este inevitabil. Acest om ar fi trebuit internat de mult sau condamnat fiindcă încălcase deja legea. Psihic, este pe aceeași treaptă cu Ficior.

Vă mirați că o asemenea adunătură bine echipată pe banii mei și ai voștri este obedientă unui hoț?

Totuși, sunt mulțumit. Am avut parte de tunelul timpului, m-am întors 28 ani.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v80), quality = 80

Ați împărțit România în două

Sute de postaci plătiți, de pe mii de conturi FB, lansează în disperare mesaje de acest tip pentru descurajarea celor care doresc să participe la manifestația din 10 august. Pe internet, cu suportul media a vreo trei-patru posturi Tv inclusiv TVR, se fac mari eforturi pentru descurajarea, pentru denigrarea, pentru blocarea manifestației.

a

Sper din suflet ca informațiile care mobilizează sistemul la emiterea unor asemenea mesaje să fie adevărate. Oricum, spaima manifestată mă bucură, chiar mă încântă.

Dar, să revenim la titlul paginii. Ce rezultă din acest mesaj subversiv? În primul rând, sugerează numeroasa masă PSD-istă, ceea ce nu este adevărat. Cel mai bun rezultat al PSD (excludem duminica orbului) a fost la ultimele alegeri. Da, a fost un procent mare, hotărâtor în condițiile unui absenteism masiv. Nicidecum jumătate din România.

Oare de ce ar trebui să fim cu toții PSD-iști ca nu cumva Doamne, să fim împărțiți? Din păcate, bugetul României nu permite să fim toți bugetari, funcționari de stat degeaba, nu permite să fim cumpărați cu toții pentru ca doar unii s-o ducă bine. Dar, oare, chiar toți românii suntem fără coloană vertebrală? Toți putem fi cumpărați cu o ciozvârtă?

Mai funcționează și principiul sănătos „cine nu e cu noi e împotriva noastră„. Rezultă că toți ar trebui să fim PSD-iști, dacă nu, înseamnă că nu suntem ce? Că nu toți dorim să promovăm hoția, că nu toți acceptăm ciozvârta? Că nu toți suntem proști?

De ce să fie periclitată liniștea hoților din vârf? De ce să fie periclitată liniștea unor bugetari? Vă mai aduceți aminte – „un președinte pentru liniștea dvs.„? Liniștea cui? Păi, liniștea lor.

Ei bine, eu nu vreau liniștea lor, vreau liniștea noastră, a celorlalți, a majorității.

ratiu

Convingerea

Hoinărind, am dat pe FB peste un fost secretar de partid. Este un om destul de lovit de soartă. Uitându-mă pe profil, am constatat că s-a născut într-un sat din TR. Cum a putut să decadă TR – de la ținutul lui Moromete, locul de naștere al lui Marin Preda și al lui Zaharia Stancu (să nu vă închipuiți că pun egal între ei) la țara lui Papură Vodă, ținut al proștilor și hoților.

Ion-Iliescu-1170x658

Mi-aduc aminte de secretarul de partid cum urma ascultător linia partidului. Dacă l-ai fi întrebat „de ce?”, ar fi răspuns sigur „fiindcă așa trebuie”. Mai departe, n-ar fi fost în stare să explice, să dea o justificare. Era și ar mai fi dacă ar mai putea, om de încredere al partidului. Vorbea puțin pe nas, cu emfază. Probabil că și azi, dacă aș accepta să-l întâlnesc, mi-ar răspunde la fel. Cred că a ajuns director o scurtă perioadă după ’90 – om de încredere.

Predecesoarea lui (Didactice), deși mai bine înfiptă în sistem, avea altă stofă – pentru ea, era un circ pe care trebuia să-l joace.

În ce mă privește, secretarul de partid s-a comportat cu multă reținere, chiar cu o anumită frică după ’90. Nu cred că mi-a făcut direct rău.

Dar, să revin la convingeri. Toți acești oameni ai sistemului, au fost și sunt legați de interese, de fapt sunt o clică, o gașcă. Înainte de ’90 trebuiau să păstreze silenzio stampa, să facă ciocul mic. După ’90, i-a prins oleacă și pe ei valul libertății de exprimare, și-au dat arama pe față. De fapt, gașca e aceeași, ca și meschinele interese.

De altfel, puteți crede că, pe tancurile sovietice, a sosit vreo convingere? Că scursurile societății ajunse deodată Dumnezei, aveau convingeri? Constat că postacii PSD, pentru derutarea proștilor în preajma demonstrației diasporei, îl reactivează pe ceașcă pe care FSN (PSD) l-a împuscat. Credeți că ceașcă avea convingeri? Modul în care a împușcat și anchetat țăranii la Vadu Roșca spune tot – un gunoi care a ajuns să se creadă Dumnezeu, un cizmar care s-a trezit colonel cu o armă în mână.

Dar despre Ilici, credeți că are convingeri? Mi-aduc aminte fețele celor doi la „procesul” lui ceașcă. Amândoi înțelegeau clar situația, doar că atunci erau în poziții divergente și Iliescu a fost mai tare. V-am mai scris despre Ilici De pe soclu sau de pe catafalc? și nu reiau argumentele. Au în comun aceeași nemernicie încrustată adânc în ADN.

Dar, oare, numai lepre au generat românii?

citat-iuliu-maniu

Cum v-am mai declarat, PSD nu mai e ce-a fost

Cât pe ce să repet titlul precedent Nici PSD nu mai e ce-a fost – gânduri nostalgice. Ce Dumnezeu, nu mai are profesioniști, nu mai are specialiști, nici chiar din ăia? Înțeleg, consultanții israelieni (oare sunt plătiți din banii PSD sau mascați pe undeva prin buget?) n-au vâna locală, dar, pe vremuri, aveam proprii specialiști. Vă mai amintiți, „Nu ne vindem țara”, „N-a mâncat salam cu soia”, „IMGB face ordine”? Unde sunt acum creatorii? Unde sunt sfătuitorii?

pcr

Un tânăr liniștit, calm, care s-a plimbat cu plăcuțele de poveste prin fața primăriei Craiovei, să-i înfurie și să-i debusoleze atât? Înțeleg că s-au rupt niște zăgazuri, că tot românul ne-PSD-ist și-a dat seama ce-și dorește fără falsă pudoare, fără ocolișuri. A fost un fel de psihanaliză – ce dorim fără să știm.

Dar, pierzându-și controlul, compromițând nechibzuit poliția (Sexul oral, Trei milițieni), efectul mesajului care i-a jignit atât de tare s-a triplat, a devenit o avalanșă. De ce s-or fi jignit așa tare când, în parlament, tocmai ei sunt cei care propagă verde, pe față, obscenități (Sexul anal)?

Sigur, pe plan local, eu și mulți alții ca mine nu bucurăm că se fac de râs. Problema e că nu numai aici ne amuzăm. Scandalul propagat chiar de ei a depășit cu mult granițele. A trecut în penibil cel mai mare partid din România cu poliția română slugarnică alături de el. Strică rău la imaginea țării. Eu v-am mărturisit deja că nu prea cred că sunt patriot (Patriot, patriotism), dar ce ne facem cu ei, ei care sunt cei mai mari patri-hoți?

Păi, după ce ne batem cu pumnii în piept de patri-hoți ce suntem, vine un neica-nimeni din Suedia să ne jignească? În anul centenarului? Pe noi, bă?

Ei, asta mi-a plăcut cel mai mult – asocierea centenarului cu PSD. Jignești PSD, jignești centenarul. Cred c-or să bage o lege în sensul ăsta, că ei bagă repede legile. Dacă nu le-a venit încă ideea consultanților, le-o dau io moca de generos ce sunt.

Dacă tot am ajuns la istorie, hai să ne amintim că PCR a fost interzis în 1924 fiindcă fiind închinat Moscovei, milita pentru desprinderea Basarabiei și avea acțiuni iredentiste. Că au revenit în 1944 pe tancurile sovietice, cu cadre de import (Trăiască 7 Noiembrie). Să mai amintesc tratatul rușinos semnat de Ilici, vizitele moscovite ale șefilor recenți ai PSD? Sau, acum cu trandafirii sau cu cioara vopsită, își neagă originile din steaua cu cinci colțuri?

Pe vremea împușcatului circula un banc, un dialog între un tânăr și un milițian care vroia să-l lovească. Iar un tânăr, iar un milițian, parcă n-ar fi trecut 40 ani de la acest banc – pentru ei, timpul s-a oprit. Și tânărul zicea milițianului: „Dacă dai în mine – dai în tineretul român, dacă dai în tineretul român – dai în pcr, dacă dai în pcr – dai în tov. n. ceașcă și, dacă dai în tov. ceașcă – dau o bere dom-le”.

Și-acu, mă cuprinde „o tristețe iremediabilă” ca pe Topârceanu – cum dom-le, pentru mine trecură 40 ani și pentru ei, nu?

Audiențe

După cum v-am mai mărturisit în Păcatele, cred că, scriind/postând pagini sunt un păcătos. Eu și toți cei care scriu o fac pentru ca rândurile lor să fie citite de careva. Ori, asta se numește vanitate. Chiar dacă tematica aleasă este educativă sau militantă (către un scop benefic – asta e o afirmație subiectivă), deci postarea ar fi o faptă bună, vanitatea o umbrește (am mai scris despre acest dualism Confesiune).

grafic

WordPress.com, gazda blogului meu, oferă o serie de conexiuni cu diferite site-uri să zicem „de socializare” pentru obținerea unei audiențe. La asta se adaugă utilizarea conturilor de Facebook ale unor prieteni (pe al meu mi l-au blocat niște PSD-iști), postări în grupuri FB cu tematică apropiată de opiniile mele. Spre satisfacerea vanității, WordPress oferă informații aspra traficului.

Postez destul de constant câte o pagină pe subiecte de actualitate, dar și pe tot felul de alte subiecte, inclusiv călătorii. Orice aș scrie, nu mă pot abține să nu arunc măcar o săgeată otrăvită către situația mizerabilă pe care ne-au adus-o tancurile sovietice în ’44 și de care nu izbutim să scăpăm, adică subiectul politic este omniprezent.

Deși, în general, îmi ating traficul propus, nu cred că-mi realizez și scopul. Paginile mele ar fi utile dacă ar fi citite de nehotărâții, dezamăgiții PSD, de nostalgici, de cei care nu și-au găsit un echilibru politic. Mi-ar plăcea să mă citească cei care nu-și mai aduc aminte de lipsurile pe care le-au trăit înainte de ’90, de câți oameni au suferit închisori, lagăre, Bărăgan, de câți prunci și femei au fost nenorociți. Aș vrea să fiu citit de oamenii care n-o duc bine nici astăzi fiindcă n-au serviciul dorit, fiindcă se bucură pentru 100 lei la pensie omițând că asta produce doar inflație și venitul lor real scade, oamenii care, fiindcă n-o duc cum și-ar dori, preferă să vadă cât mai mulți în situația lor, capra vecinului producându-le o mizerabilă alinare.

Sunt cel mai exigent critic al meu. Nimeni nu poate produce numai pagini bune. Chiar cu o bună dispoziție și inspirație, poate ieși o pagină slabă. În plus, din comoditate, nu utilizez totdeauna aceleași mijloace de promovare a paginii, ceea ce influențează traficul.

Trebuie să vă spun că, la aceeași difuzare a unei postări, traficul este marcat în primul rând de titlu și, eventual, de imaginea principală.

De aceea, aștept cu nerăbdare să vad ce fel de sex va mai produce politica romanească, Sexul anal și Sexul oral fiind subiecte deja epuizate.

China's Sex Dolls Factory

Trei milițieni

Nu cred că cifra de trei e legată în vreun fel de Sfânta Treime fiindcă ăștia nu prea cred să aibă ceva sfânt, poate unsuros – cred că e unul din criteriile reale de selecție. V-am mai povestit că am avut în mână fișa cu ce trebuia să declare un candidat la marea academie de poliție. Era fix declarația pe care trebuia s-o completez eu periodic pe vremuri – neamuri, politică, relații în străinătate, ce mai – rezulta dacă ai origine sănătoasă. Așa ne-am procopsit cu o grămadă de academicieni de toate spețele – expresie a înaltului nivel de viață și cultură al poporului român.

61976557

Dar despre care trei milițieni vorbim acum? Cum care? Cei de la conferința de presă de după acțiunea punitivă asupra celui care a îndrăznit să jignească PSD-ul. De ce erau trei? Cred că pe criteriile din bancul cu milițienii care plantează un copac.

Inițial înregistrarea a fost și pe site-ul lor Conferințe de presă. Acum pagina e goală. Am ascultat și reascultat mai multe înregistrări de pe net: Reacția poliției române și Mașina cu plăcuțe MUIEPSD. Am făcut asta pentru a înțelege după fizionomie, voce, ton, promptitudinea și claritatea expunerilor și răspunsurilor care este tiparul uman (și slugile sunt oameni) care se pretează la asemenea porcării.

Cel din stânga, cel care a deschis discuțiile și „în continuare a dat cuvântul”, gazda, nu s-a prezentat și nu știu cine e. Se vede că este unsuros cu ochiul liber. Trebuie să fie mare șef la PR, fiindcă nu există purtător de cuvânt comisar-șef, au grade mai mici.

În mijloc, comisar-șef Marian Badea, director adjunct al politiei rutiere v-am declarat deja în Sexul oral că are o mare stampilă în frunte. Între timp, media a confirmat supoziția mea – e de-al nostru din TR, consătean și pretin cu Dracnea.

Cel din dreapta, comisarul-șef Andrei Lință (Ghiță am scris eu inițial eronat), directorul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, cel care a agitat toată Europa cheltuind pentru acest scop nobil banii publici este cel mai unsuros.  Găsiți criteriile pe care a trebuit sa le satisfacă pentru ocuparea postului în Director I la CCPI din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – te doare capul ce tare trebuie să fie ăsta. Totuși, cred că mai este un criteriu, nedeclarat în detaliile concursului – vă las plăcerea de a-l ghici. Presupun că domnia sa cunoaște, dar fișa concursului nu solicită expres cunoașterea unor limbi de circulație, ceea ce mi s-ar părea obligatoriu pentru CCPI.

Cei trei sunt destul de gureși. Cu excepția limbii de lemn utilizate plenar și a câtorva repetiții și a unor fixuri verbale n-au comis greșeli serioase de exprimare. Asta arată că nu este o relație biunivocă între lepre și lipsa vocabularului. Ești lepră fiindcă așa te-ai născut, așa ai ADN-ul, fără legătură cu exprimarea.

Mă gândeam să închei cu Dracnea capul mârșăviei și scula lui ministra. Între timp mi-a căzut sub ochi poza de mai jos. O fi trucaj?

38405344_366823637182523_8511035462951895040_n

Sexul oral

Tari românașii ăștia, dom-le. În timp ce alții fac copiii prin metode artificiale, ai noștri rezolvă și politica prin sex. Așa că, după Sexul anal urmează normal cel oral – asta dacă vrem a face politică adevărată, și vrem.

deget

Mărturisesc că și pe mine m-a deranjat nițel, la început, trivialitatea numărului de înmatriculare suedez. Apoi, mi-am dat seama că, de fapt a deschis un zăgaz. Exprima ceea ce majoritatea românilor își doreau, conștient sau inconștient. Ce mesaje subliminale, ce ocolișuri, ce atâtea menajamente – direct dom-le.

Într-o societate în care vulgaritatea deschisă este la casa ei în parlament, unele lucruri trebuie spuse pe șleau. Da, dar pe unii tovarși din parlament i-a vexat. Credeau că este doar un apanaj al lor. Ceea ce i-a deranjat cel mai tare însă, sunt sigur că a fost priza mesajului, modul în care a fost receptat de mase.

Ei, tovarșii vexați din parlament s-au gândit vreo două săptămâni ce-i de făcut, li se luase pâinea de la gură. În cele din urmă, au comis-o, au făcut exact ceea ce nu trebuiau să facă dacă ar fi avut cap și pe umeri.

Și cum nu era de ajuns că au compromis deja jandarmeria, au compromis clar și poliția. Acum nu cred că mai există careva, PSD-ist sau nu, căruia să nu-i fie clar că poliția comite ilegalități la ordin politic. Poliția a simțit nevoia unei conferințe de presă, ceea ce nu i s-a întâmplat în cazul pedofilului cocoloșit ani de zile în sânul ei. Personajul principal către care erau centrate microfoanele este comisar-șef Marian Badea, director adjunct al politiei rutiere. Cel mai tare era însă comisarul-șef  Andrei Ghiță, directorul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională (INTERPOL, EUROPOL, Schengen/SIRENE). Realizați enormitatea? Câți infractori adevărați hălăduiesc ani și uneori nu sunt prinși niciodată? Nu mai vorbesc de faptul că mecla șefului de la rutieră spune totul despre acesta – are o mare ștampilă vizibilă pe frunte.

M-a impresionat plăcut eroul adevărat al poveștii. Un tânăr calm, liniștit. Îi doresc ca totul să se termine cu bine pentru el fiindcă merită asta. Sunt sigur că opinia publică va face o presiune uriașă în acest scop.

M-a impresionat și D-na Vasii, avocatul lui Cioacă și chiar al lui Dragnea. D-na respectivă a demonstrat că orice inculpat merită cea mai bună apărare și nu neapărat suma plătită avocatului. D-na avocat a mai arătat că și dânsa poate fi deranjată de o nedreptate.

Acestea fiind zise, să trecem la politica adevărată:

muiepsd

Peștele de la cap se …

La ce te poți aștepta de la un guvern de Semidocți? Desigur, numai la prostii. Lungului șir de gafe ale Veoricăi și Co. i s-a mai adăugat ieri una cu prilejul Zilei Imnului Național.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 82

Dincolo de greșelile de fond ale guvernării care ne afectează pe toți, de rușinea pe care o simțim probabil cei mai multi, chiar PSD-iști când privim zburând cardurile de porumbei, de faptul că mai facem haz de necaz amuzându-ne de prostiile etalate, este afectată imaginea externă a României, imaginea fiecăruia dintre noi în fața străinilor.

S-a tot spus că Veorica nu e în stare să citească ce-i scriu consilierii – posibil. Totuși, de data asta, cred că săraca (doar cu duhul) Veorica n-are nici un amestec. Sunt sigur că nu ea a redactat anunțul de pe site-ul guvernului.

Dar oare n-are nici o vină? Are. Fiindcă, deși o clică de proști a fost numită prin cine știe ce Lanț al slăbiciunilor în posturi calde, bine plătite la guvern, Veorica este responsabilă. Toți o apă și-un pământ, după chipul și asemănarea sa.

Fiindcă peștele de la cap se împute. Dar ce facem cu pescarul? Curățatul începe cu coada.

Dar duhoarea? Nu cumva vine de la alegători? De la electorii de prin cimitire.

peste1-400x230

 

Penibil, dom-le

Viața publică din Românica este plină de exemple penibile. La Tv abundă, pe strada așișderea. Tv-ul este un exemplu prost pentru cei care au deja porniri și au ca mentori personajele respective. Pe stradă, mai rar te poate afecta direct; dacă nu s-a întâmplat asta treci repede mai departe.

Mai nasol este penibilul politicienilor. Ei ne conduc, gesturile lor au repercursiuni directe și sigure asupra noastră. Nu numai noi le vedem penibilitățile, ele sunt observate și din exteriorul țării, se suprapun peste imaginea României. La fel cu mâncătorii de lebede și alte scursuri naționale, politicienii penibili ne fac de râs. Impresiile negative se răsfrâng asupra noastră ca popor în mintea altor nații. Generalizarea este uneori involuntară, uneori dirijată.

embarrassed

Am să las gândurile negre și am să încerc un top al gesturilor penibile ale politicienilor. Adică nu mărunțișuri, greșeli mai mari sau mai mici, ci penibilități de cartea recordurilor, nu situații ridicole generate de înfățișarea unor politicieni. Sunt sigur că absolut toți cunoașteți situațiile următoare. Dacă știți altele pe care eu le-am omis, spațiul comentariilor vă stă la dispoziție.

  1. Pe locul fruntaș este, după părerea mea, „Mihaela, dragostea mea”. Nu știu dacă păcăleala a fost intenționată, fiind trasă chiar de oamenii lui, cu intenția de a-l scoate din joc. A fost răbufnirea nestăvilită a arivistului pentru care mijloacele nu contau, doar scopul. Vă gândiți ce ar fi fost cu noi dacă, după atâtea plimbări la steaua de la răsărit, ajungea președinte? Acum, privind ofensiva Rusiei ultimilor ani, mă gândesc ce soartă ne-ar fi așteptat.
  2. Pe locul acesta aș pune „sinuciderea” lui Bombonel. Și el ar fi putut ajunge președinte. Obținuse un control cvasi-general cu metode mai puțin vizibile decât Dracnea. Aș adăuga că penibilă mi s-a părut și invocarea mătușii Tamara, dar sinuciderea a fost moțul. Ce ne-a transmis? Lașitatea personajului. El care se consideră marele jurist, el care dorea să boteze cu numele lui o sală de ședințe a Înaltei Curți, el culmea aroganței. Dacă ajungea președinte ar fi stăpânit tot.
  3. Aici am dubii. Am să optez pentru șirul lung, nesfârșit de penibilități ale Veoricăi. Nu ratează nici o ocazie. Cum deschide gura, cum iese porumbelul. Nu știu dacă a avut vreo activitate semnificativă ca euro-parlamentar, dar prefer să nu fi avut. Dacă a avut, sunt sigur că s-a manifestat la fel. Politica e o pălărie prea mare pentru ea dar, din cauza borului larg nu vede asta. Nu se mai pune problema gătitului sarmalelor fiindcă întreaga familie câștigă suficient să le cumpere. Da, dar cu noi, cum rămâne?
  4. Am să pun aici un episod scurt – școlarul dus de mână în prima zi de ambii părinti, săruturi și lacrimi. Numai că aici nu școlarul a fost cel mai penibil, ci părintii Dracnea și CPT. Oricum este o poveste cu happy end fiindcă finalmente școlarul cam neascultător și-a găsit un culcuș cald și bine plătit. Până la urmă, este singurul personaj din preajma lui Dracnea care l-a contrat și e tot bine.

O să-mi spuneți că am ceva cu PSD. Sigur că aveți dreptate, dar sincer, m-am străduit să-mi amintesc ceva și din tabăra cealaltă (adică nu din dreapta fiindcă noi nu prea avem stânga și dreapta). N-am izbutit să-mi amintesc nimic demn de acest top. Pot declara PSD câștigătorul absolut al topului.

OK. Dar PSD este un partid mare cu o mulțime de susținători. Refuz să cred că toți sunt penibili sau că toți au un nivel intelectual care nu le permite să perceapă penibilitatea. Cazurile de excepție pe care le-am enumerat se răsfrâng nu numai asupra imaginii României, a tuturor românilor, ci și asupra imaginii PSD, a tuturor PSD-iștilor. Oare ei nu-și dau seama de asta? Oare ei nu se simt jigniți, n-au amor propriu?

Dacă aș fi fost unul dintre eroii acestor penibilități, aș fi murit de rușine, m-aș fi ascuns în cea mai adâncă groapă. Dar ei n-au simțul ridicolului. Chiar trecuți pe linia moartă, ei tot se străduiesc să revină. Mereu scot capul și ne mai împărtășesc câte o ințelepciune din vasta lor experiență.

Nu cred că execuția este o pedeapsă normală pentru penibili, de altfel nici nu e ceva penal. Pare totuși singura soluție în afara unei noi revoluții (adevărate de data asta).

penibil

Am votat, mă duc cu partidul, atâta știu eu

Am tot scris despre incultura și analfabetismul din administrația țării, de la primăriile de comune la parlament – Non-valori, Semidocți, Gura păcătosului …, Sexul anal, Cenușă este totul – ierarhia – dar este un subiect inepuizabil. Oricând ai ocazia să rămâi cu gura căscată.

p033cmp7-768x384

Zilele trecute mi-a căzut sub ochi un link Nu m-am uitat, dar mă duc și mă uit și vin înapoi!. Nu incompetența acestui om m-a uimit, ci nepăsarea, indolența lui. Sceneta cu „mă duc și mă uit și vin înapoi” este de un penibil întrecut doar de „Mihaela dragostea mea” și sinuciderea lui Bombonel.

Dar Octavian Goga, deputat independent asociat PSD, fost PMP, fost UNPR, fost pădurar, licențiat la Spiru Haret Brasov în 2012 (la 44 ani) nu este singurul. Din lista semnatarilor pentru codurile consacrate hoției pe care am republicat-o și eu în Ciuma roșie, mai extrag la întâmplare:

  • Ion Ganea, senator independent afiliat PSD, fost securist, absolvent de Drept al Universității București (așa era pe atunci – securiștii trebuiau să absolve dreptul, dar nu cred că era posibil să nu-l absolve)
  • Cornel-Cristian Răzmeriță, senator PSD, absolvent al dreptului din Universitatea Bioterra la 37 ani, autorul declarației „… nu mă pricep. Am votat, mă duc cu partidul, atâta ştiu eu”
  • Viorel Salan, senator PSD, absolvent la 32 ani al Academiei Militare, în 1985 comandant de pluton în trupele de miliție (actuala jandarmerie)
  • Ștefan Mihu, senator PSD, absolvent al liceului Mircea cel Bătrân Constanța (fiecare pădure cu uscaturile ei) 1972, absolvent cu greu ASE contabilitate 1985
  • Miron Smarandache, senator PSD, licențiat în economie la Craiova 1984.

Dacă-i analizăm pe toți semnatarii ne-ar lua foarte mult timp și nu merită. Pot doar să vă asigur că 95% dintre ei sunt de această teapă. Foarte interesanți sunt cei de pe lista minorităților, poate altă dată.

Și-acu, stau și mă gândesc – oare de ce Spiru Haret ăsta, întâi a creat învățământul superior romanesc și acum ne distruge țara?

Despre ouă și politicieni

Vă aduceți aminte de invitația lui Năstase să-i fie numărate ouăle. Controla tot – administrație, justiție, investiții, ciubucuri. A eșuat cu falsa încercare de sinucidere – lamentabil. După asta ar fi trebuit să stea ascuns la Cornu, să și le numere singur. La urma urmelor, ce-și face omul cu mâna lui …

numarat oua

Lamentabilă mi s-a părut și condamnarea lui. Sigur, orice abatere de la lege trebuie sancționată. Totuși, când ai un maldăr de abateri, când majoritatea au un suport financiar, ce era mai ușor pentru un procuror decât să ia urma banilor în afaceri grase, nu la coțcării? Zic și eu.

Despre Iliescu, n-aș zice că are sânge în instalație. Are mai degrabă o încrâncenare care ne-a dus mult înapoi, care ne-a făcut mult rău. De pe soclu sau de pe catafalc, el se consideră posesorul adevărului absolut.

Constantinescu și Ciorbea au început prin a da o vacanță neașteptată și nedorită într-un moment în care toți (inclusiv FSN-ul de atunci) așteptau ca ei să preia controlul. Apoi, s-au declarat învinși de sistem – a fost un alt moment politic penibil. Noroc că au avut grijă alții să producă momente și mai penibile. Ciorbea n-a avut nici coloană vertebrală – a fost numit avocat al poporului de Ponta și menținut de Dragnea pentru slugărnicie. N-am uitat bălmăjelile lui cu ordonanța 13. Categoric, n-au avut numărul standard de ouă.

Vârful penibilității a fost „Mihaela dragostea mea”. Dar ăsta e un personaj care n-are ce căuta în statistica asta, n-are deloc, are doar soacră.

Ponta, țanțoș ca un cocoș, a avut tot timpul fixuri. La fiecare câteva fraze îl pomenea pe Băse, mai târziu pe Iohannis și Dragnea. Pe Băse nu l-a uitat nici la vreun an de când nu mai era președinte. Tot timpul a avut nevoie de un vinovat, altul decât el. A început în forță cu marțea neagră, dar a naufragiat. Acum caută un vinovat pentru momentul în care a fost prins fără biluțe.

Băse cred că a fost cel mai tare în clasament, în special privind PSD. Totuși, în 10 ani fără vreo patru luni, ar fi putut să facă mult mai multe. Promovările greșite (Maior, K, Oprea, Onțanu și mulți alții) ne-au costat pe toți.

Și am ajuns în zilele noastre. În ciuda bătăliei pentru putere și pentru protecția personală, în ciuda foarte tinerei speranțe plimbată cu onoruri prin Elveția și prin parlament, în ciuda măsurilor sfruntate, parcă n-aș putea afirma că Dracnea excelează. Se tot ascunde în spatele unor neica nimeni pe care el îi scoate din buzunare pentru a-i împinge în față, e plecat din țară la momente decisive. Aș spune că acest personaj malefic este mai degrabă laș fugind de răspundere, cam ca Bombonel la sinucidere.

După atâta istorie, iată-ne astăzi. Ce facem cu Iohannis. Are sau nu?

A întârziat decizia cu K până în ultima zi. Din nefericire, PSD stabilise tot pentru astăzi hotărârea privind revocarea. Nu cred că a semnat revocarea lui K de frică, n-avea motive. Totuși, niște socoteli nu-mi ies:

  • cum poate fi validat un ministru numit să ia hotărâri peste capul unui președinte ales nominal de o majoritate electorală
  • cum ar trebui constituită Curtea Constituțională astfel încât să fie în afara suspiciunilor de partizanat politic sau de lipsa pregătirii juridice.

Dacă Iohannis ar fi demarat un referendum privind hotărârea discutabilă a CC, un vot favorabil (care legal nu poate întoarce decizia CC) cum poate fi contestat în balanță cu hotărârea câtorva oameni numiți? Dar dacă votul ar fi fost nefavorabil? Se poate legifera hoția prin vot?

Cred că asta este problema: Dracnea, este produsul unui vot care, iată, duce la legiferarea hoției.

Și, dacă tot s-a legiferat hoția, hai să ciordim și noi câteva ouă, cadou pentru președinte. De noi depinde

Ciuma roșie

Vă aduceți aminte de Băse spunând „Ce blestem pe poporul ăsta să aleagă între doi comuniști”.

Ei bine, ciuma roșie, blestemul de care nu putem scăpa, tocmai a mai comis-o o dată.

sss

Fără a avea vreodată o legătură reală cu stânga, blestemul cu care ne-am ales după ultimul război a mizat totdeauna pe interesul găștii ca grup și ca indivizi. În timpul comuniștilor, șleahta o ducea bine iar masele se mulțumeau cu ciosvârtele. Uniformitatea ciosvârtelor satisfăcea setea de egalitarism legată de „capra vecinului”. Totdeauna, gașca s-a luptat pentru control, totdeauna le-a plăcut lumina venită de la răsărit fiindcă le aducea aminte de tancurile care i-au adus.

După ’90, Ilici a avut sarcina și grija ca nu cumva să se schimbe ceva, a semnat tratatul de pretinie cu răsăritul, a adus scursura societății din IMGB și Petroșani ca să nu piardă controlul, pe scurt ne-a dus mulți ani înapoi.

Bombonel 4 Case a fost mult mai diplomat, dar a menținut și el controlul. Chemarea răsăritului se transformase într-o obsesie – țineți minte candidatul la președinție care călătorea des, pe furiș, acolo.

Imberbul Ponta, cel cu marțea neagră pentru menținerea controlului, a avut grijă să se plimbe pe la Soci și să facă poze.

Dar, interesul propriu se manifestă cel mai pregnant acum. Imediat după preluarea puterii Dracnea a încercat OUG13. Acum, cu o nouă condamnare, declarat nefrecventabil în ciuda vizitelor la Ierusalim, fără viză de State (nu mai poate face escale pe acolo în drum spre Brazilia), s-a decis să „nu plece ca prostul” și să ne arate că poate. Susținut de Mitralieră, a declarat că nu poate (iată că totuși nu poate ceva) înota până la ambasada SUA de 4 iulie. La protestul împotriva înotului au luat parte și alți fruntași ai țării.

Ce-ar mai putea urma? O vizionare a finalei de fotbal și încă o poză.

lepre

Diaspora

Am mai avut subiectul în Românii de dincolo. Acum, în uriașa campanie lansată de Dracnea, în parte pentru a distrage atenția de la măsluirea legilor cu scopul de a fi scos basma curată, în parte pentru că începe campania electorală a prezidențialelor, mi-au atras atenția o serie de postări pline de ură la adresa acestora.

E clar că majoritatea postacilor sunt plătiți (nu cred că fac asta moca), iar autorii sunt meseriași din laboratoarele PSD. Uneori e foarte vizibil. Probabil fiecare postac PSD are 10-50 ID-uri sub care lucrează. Deși mizerabilă, acțiunea în sine e firească. Singurul lucru care mă îngrijorează oarecum este sursa finanțării. Soros sigur nu, evreii doar consiliază pragmatic (adică tot pe bani), CIA sigur nu. Mai rămân agenturili (cum zicea răposatul) estice sau bugetul României – banii tuturor și ai nimănui. Da’ cine-i întreabă?

Mai sunt și postaci voluntari, moca. Pe aceștia îi recunoști după prostia comentariilor sau doar distribuie. Mi-au atras atenția două postări. Un filmuleț în care unul la bustul gol, care se pretinde din Moldova zice că se simte minunat aici, că cui nu-i place să fure n-are decât să plece și că, atunci când a fost și el plecat, alții (diaspora) l-au cam împiedicat să fure pe acolo. M-a impresionat cuvântarea destul de lungă, fără vreun accent moldovenesc, într-o vorbire cursivă liberă, fără invective, fără …ăăăă… În mod clar era autorul integral al filmulețului. Părea sincer în mulțumirea afișată pentru situația lui și revolta față de diaspora care vrea să vină să strice ordinea lucrurilor.

Altul era un mesaj de laborator „Din ce trăiesc părintii lui Iohannis”. Trimiterea și sugestia erau clare. Ei, acest mesaj m-a determinat să scriu.

seedsstripe

Diaspora românească este de multe feluri. Sunt cei plecați „la muncă” care-și tot fac case prin România în care nu trăiește nimeni, sunt cei care s-au decis să nu se mai întoarcă, sunt și cei (mi-aș dori să fie foarte putini) plecați la furat. Mai sunt cei din teritoriile ocupate (Basarabia, Herța – Care o fi mai patriot?), prin unele locuri au rămas foarte puțini. Mai sunt cei din Ungaria, Serbia, Croația, Slovenia și mai deznaționalizați (aici se practică metoda de laborator conform căreia unii sunt români, alții vlahi). În afara unora dintre basarabeni, aceștia n-au cetățenie română și, cei mai rău, statul român nu este de loc preocupat de interesele lor; există câțiva funcționari care se fac că muncesc.

Mai există o categorie – nemții și evreii care au plecat sau au fost goniți prin lume. Majoritatea lor n-au cetățenie românească la care au fost obligați să renunțe sau au renunțat. Majoritatea acestora nu-și neagă originile. Am găsit pe LinkedIn foști colegi evrei care își declară studiile.

În 2016 eram într-un avion Frankfurt-Shanghai. Vorbeam românește cu soția, închipuindu-ne că nu înțelege nimeni. Stăteam pe un set de trei scaune lângă o ușă (am picioarele cam lungi). Lângă noi, un tânăr. Nu decolase avionul și ne spune foarte stricat că el înțelege puțin românește. Vă dați seama cât de mică era probabilitatea unei asemenea întâlniri? Băiatul (ceva mai mult de 30 ani), era sas de lângă Arad, plecat de mic cu familia (avuseseră parte și de un pic de Bărăgan). Era înalt școlit în Germania și Anglia, revenise o singură dată cu părintii câteva zile în locurile natale după ’90. Bătrânii au încercat timp de mai mulți ani în zadar să recupereze câte ceva din bunurile pierdute aici, apoi au renunțat. La momentul întâlnirii, fiul preda încă la o universitate chineză. Am păstrat un timp legătura pe mail.

Este o categorie de oameni care, mai toți au o situație satisfăcătoare, n-au nevoie în nici un fel de statul român. Mai toți n-au cetățenie română. Totuși statul român ar trebui să le acorde o atenție deosebită. Sunt oameni despre care am mai scris (Cenușă este totul – nemurirea II). România ar trebui să-și repare greșelile din trecut și să mențină o bună legătură cu cei care își recunosc originea. Cu acești oameni – români sau nu, ar trebui să se mândrească.

Statul român are însă alte priorități. În MAE se înghesuie oameni de nimic (s-a scris recent despre niște numiri) – este firesc cu Meleșcanu în frunte, al cărui singur merit a fost turul doi al alegerilor prezidențiale în străinătate (vă mai amintiți și declarațiile D-nei Firea de atunci?).

Un exemplu este Herta Muller. N-aveau ăștia cum să ghicească ce-o să ajungă – „ghinion„, nu? De asta trebuie să dea atenția cuvenită oricărui om, să restituie bunurile fiecăruia fiindcă i le-a confiscat și fiindcă nu se știe unde răsare un Nobel. S-ar mai diminua și masa din care se poate fura, ca să revin la subiectul inițial.

Și fiindcă am vorbit despre guvern, sper că v-ați gândit singuri la calitatea acestuia. N-are șansă la Nobel. Prostia nu se premiază.

Lanțul slăbiciunilor

Cine trăiește în Românica și nu-l cunoaște? V-ați gândit recent cât de actuale sunt scrierile lui Caragiale?

maxresdefault

Oare de ce scrierile politice ale lui Eminescu sunt atât de puțin publicate și, în consecință, atât de puțin cunoscute? Fiindcă, cele mai multe, sunt deranjante prin actualitatea lor și nu prea corespund prostiei cu „corectitudinea politică”.

Paradoxal și deliberat, lumea politică și în special stânga spectrului, nu urmărește bunăstarea alegătorilor. Mizeria în care trăiește electoratul este ceea ce îl face captiv unei anumite clase politice, în special stângii. Vă voi da câteva exemple.

Lipsurile de toate felurile au fost unul , din factorii de sprijin ai comunismului. Trebuia să fii cuminte (să pari atașat partidului) ca să primești casă, ca să promovezi în vreo funcție, ca să-ți crească veniturile. Acest atașament (în general probat prin dosar, dar și prin atitudinea de zi cu zi) era criteriul de baza al ierarhizării societății. Nivelul profesional, pregătirea nu contau. Dacă aveai lepre prin familie, era un avantaj – acestea puteau să ajute la promovarea cuiva, „să facă rost” de ceva sau „să ajute” pe cineva. Și, uite-așa, se genera un lanț al intereselor sau al fricii – instrument de stăpânit masele prin aruncarea de ciozvârte.

Astăzi, dacă n-ai cine știe ce surse de venit, dacă ești un amărăștean, dar ai un copil bugetar, încadrat undeva în administrație, ai un avantaj. Apropiatul tău câștigă bani frumoși fără să aibă răspunderi, fără o pregătire temeinică. Parțial se poate răsfrânge și asupra ta sau ai măcar mulțumirea că el o duce bine.

În mediul privat, pentru acei bani trebuie să muncești, ca să promovezi trebuie să muncești, iar pentru ceea ce faci, răspunzi. În plus, nu ai aceeași stabilitate a locului de muncă.

Un funcționar bugetar numit politic (după chipul și asemănarea celui care l-a numit), conștient de avantajele postului său, va face tot posibilul să-l păstreze, adică va folosi orice fel de mijloace legale/ilegale ca cei care l-au numit să rămână la putere. Alături îi vor fi apropiații, la fel de interesați. Din nou s-a creat lanțul slăbiciunilor, poate și al fricii instrument de stăpânit masele prin aruncarea de ciozvârte – sigur, din buzunarul larg al bugetului.

Un exemplu este mica manifestație PSDragnea în sprijinul penalului de la Parlament. Conform ziarelor, erau funcționari din primării (au ajuns mai repede la casele lor cu lefurile întregi); oricum, doar se făceau că munceau.

Sunt numai politicienii de vină pentru lanțul în care își țin fanii? Desigur, nu. Mai este și mentalitatea celor care preferă soluția ușoară, facilă de a parveni fără efort, fără muncă, fără pregătire la ciozvârtă. Sigur, speră să găsească la capătul tunelului un osișor sau chiar un ciolan. Au destule exemple care stau agățate de un ciolan mare fără a avea vreun merit real (nu penal).

Dacă un alegător o ia pe calea normală și reușește (atenție! trebuie să se întreacă cu cei care nu au adoptat-o), acesta nu va mai fi prizonierul lanțului slăbiciunilor. De aceea, sistemul pune tot felul de piedici celor care vor să iasă din lanț sau din laț – QED.

Mai rezultă de aici că SISTEMUL este unul cu auto-întreținere. Cei din sistem caută să-i împiedice pe CEILALȚI. Cunoașteți nu? – capra vecinului.

Din exil, Nenea Iancu spunea acolo unde lingușirea și hoția sunt virtuți, iar munca și talentul vieții demne de compătimit

Avocatul diavolului

În principiu, orice acțiune a unui om poate fi privită și judecată din cel puțin două unghiuri, uneori chiar opuse. O parte din dvs. ați citit probabil Revolta de pe Caine” de Herman Wouk („The Caine Mutiny”) premiul Pulitzer pentru literatură. În primele sute de pagini, prima jumătate a romanului îl prezintă pe căpitanul Queeg (într-un fel eroul principal) într-o lumină negativă. A doua jumătate reia aceleași întâmplări, fapte privite din alt unghi și totul apare altfel. Consider cartea un exemplu edificator al multiplelor interpretări ale aceluiași fapt.

Revenind cu picioarele pe pământul Românicii, încerc să găsesc o altă interpretare gesturilor personajului negativ al zilei.

 

La prima condamnare (cea rămasă definitivă) s-a dat peste cap să obțină un rezultat al votului favorabil propriului partid. Dar este singurul care a făcut asta utilizând mijloace din afara legii? Mai mult sau mai puțin, toți actorii alegerilor au făcut-o. Totuși, toată istoria PSD (de la FSN – omit marea experiență a falsificării alegerilor din 1946) este marcată de asemenea întâmplări. E suficient să trec în revistă presa scrisă și vizuală, propriile amintiri, fapte la care am fost de față, de prin țară sau chiar din satul meu. Totul depășește încercările timide ale competitorilor.

Sunt fanii PSD mai atașați partidului decât ăilalți? Nu, aș zice chiar invers. Atunci cum e posibil? Prin politizarea administrației. Un funcționar de primărie fără școală, fără o funcție, fără vreo răspundere (mai ales după dezincriminarea abuzului în serviciu), cu un venit de 1000 EUR (aprilie 2017) va face orice pentru a menține această stare de lucruri.

În ce-l privește pe domnul D. putem zice că este un erou care s-a sacrificat pentru PSD, a încasat în cel mai răsunător proces legat de vot.

La a doua condamnare, nedefinitivă încă, ce pot să spun? N-avea PSD-ul bani și a recurs la buget. Există și argumente – județul Teleorman s-a aflat în perioada respectivă pe unul din ultimele locuri în ce privește investițiile (și probabil și acum) – de 50 ori mai puțin la investiții străine decât județele fruntașe – sub directa conducere a domnului D. Putem spune din nou că a luat decizia optimă pentru partid folosind bugetul. Sigur, el își neagă eroismul, dar știm cu toții că nimic nu mișcă într-un județ ca TR dacă nu vrea jupânul.

Am ajuns la concluzia că „a făcut totul” (unii mai țin minte expresia) pentru partid, că nu e ca funcționarul ordinar de primărie de mai sus.

Numai că, dacă admitem ce se difuzează prin media privind averea acumulată de dl. D. ca slujbaș bugetar al unui județ atât de sărac, e greu să mai susținem diferența față de funcționarul primăriei.

Dacă avem în vedere și dosarele în legătură cu TELDRUM (adevărate sau false, dar nu iese fum fără …), e clar că nu-i putem compara interesele cu ale unui „modest” funcționar de primărie.

De, fiecare după posibilități.

Paranghelie și rigoare

În anii ’90 am avut treabă în Germania la niște parteneri. M-am gândit să îmbin plăcutul cu utilul și să-mi vizitez vărul stabilit acolo, moțul rahatului de dosar pe care-l aveam. Moț atât cronologic cât și ca importanță – cu sau fără el, tot aia era. Cea mai apropiată rudă, tații fiind frați gemeni.

În consecință, m-am așezat la umilitoarea coadă de la ambasada Germaniei (era perioada când s-a constatat trafic cu vize la consulatul din Timișoara) – menționez asta pentru a arăta că nu numai la noi …

Scurtând, am ajuns în cartierul liniștit în care locuia cu familia lui. La un moment dat, căram bagaje, am fost nevoit să vorbesc mai tare și el mi-a atras atenția. Fiindcă nu mi-era foarte clar, mi-a explicat că fiecare familie de acolo are dreptul la una sau două paranghelii pe an și acelea în anumite limite. O faci pe a treia, vine poliția. Bine, dar de unde știe politia că nu e prima? Te pârăsc vecinii.

A fost primul meu contact cu rigoarea vestică și mi-a produs o impresie mizerabilă, gândindu-mă și la liota de turnători de pe la noi. Ulterior, am avut ocazia să trag și ceva concluzii (Oare, cum o fi mai bine?).

Peste câțiva ani m-am mutat la țară, preferând ciripitul păsărelelor. Nu mai că, deși s-a dat o lege care limitează decibelii, cei mai mulți și-au pus difuzoare mari în curte, la gard sau chiar în mijlocul străzii, c-așa se bucură (pentru ce oare?) ei, neamurile proaste. Asta arată nivelul de propășire al stirpei și disprețul față de ceilalți, față de lege.

Ei, măcar de s-ar limita la mahalaua mea. Numai că, așa stau lucrurile până-n vârf. Ca să scape un lider penal sunt gata să impună o lege (fără parlament) care să-l dezincrimineze. Să scoată abuzul în serviciu de sub incidentă penală. După mine, însăși o lege cu dedicație este o faptă penală, dar dacă putem?

61865949

Una din primele măsuri luate de Ilici la începutul anului 1990 a fost grațierea abuzului în serviciu pentru ocrotirea celor care din poziția în care erau salarizați i-au oprimat pe ceilalți. Dar, deși nu e bine fiindcă a creat un precedent, să lăsăm istoriile dinainte. Spuneți-mi câți dintre dumneavoastră n-au simțit pe pielea lor direct sau indirect efectele unui abuz făcut cu bună știință, pentru interese meschine și culpabile de un funcționar sau o autoritate? Dacă-l dezincriminează, toți aceștia își vor face de cap. Până la urmă, abuzul este baza corupției.

Pe urmă, fapta în sine – plata unor funcționari ai partidului din buget – mi se pare chiar delapidare, dar eu n-am făcut o facultate particulară de drept și probabil greșesc. Tot așa aș încadra și excursia în Elveția. După atâtea matrapazlâcuri să nu-ți poți permite o plimbare cu gagica chiar și în Elveția?

Dar, dacă putem?

Lui Jean, Dumnezeu să-l odihnească.

Țara bordurilor veșnic noi

A fost odată ca niciodată, a fost o țară în care bordurile, pavajele se făceau din granit.

Mai căpătau o patină a timpului, o zgârietură, se mai rotunjeau muchiile, dar nu se stricau niciodată fiindcă granitul e nemuritor. Era Țara bordurilor nemuritoare.

Și au mers lucrurile așa mult timp, una sută de ani, poate mai mult, de când au început să se pietruiască străzile în țara aia. Ei, și trecură două războaie peste ea, trecură și tancurile invadatoare. Dar, chiar și celor mai rele dintre ele, tancurilor sovietice, granitul le rezistă nealterat, nemodificat. Căzură bombe care spulberară clădiri, străzi întregi, trecură cutremure, incendii, bordurile și pietrele au fost mutate de forța exploziilor, au fost aruncate, dar de fiecare dată pavatorii le-au pus la loc, nimic nu le putea strica fiindcă erau nemuritoare.

Sigur, poate nu erau chiar STAS, poate nu avea forme perfecte, poate nu erau toate exact de aceeași dimensiune sau culoare, fiindcă erau din granit.

490307496

Dar iată că se făcu lumină (de data asta nu de la răsărit – sau poate tot de acolo, dar mai apoi a fost deturnată mai la vest), lumină adusă pe tancurile românești (cum? – e o poveste mai lungă) cărora, și de data asta, granitul le-a făcut față cu brio.

Ei, dar acum au apărut problemele. Ultimele tancuri au adus și niște „băieți deștepți” urmași demni ai celor veniți cu cele sovietice, școliți la școala înaltă a vieții (mai târziu au transformat scoală asta în academii, care dau doctorate și la care, ca prin farmec, nu trebuie să înveți – normal, trebuie să aibă și omu’ o patalama).

În deșteptăciunea lor, ce-au gândit acești băieți? Fiind „educați” în spiritul consumerismului, au decis că totul trebuie să fie trecător pe pământ și tot ce contrazice asta trebuie schimbat. Așa că au scos granitul și l-au înlocuit cu beton. Ce fel de beton? De proastă calitate, cu conținut mic de ciment, astfel încât să aibă costuri de producție mici și durata de viață scurtă, cam cat un ciclu electoral. Atenție, costuri mici de producție nu înseamnă preț mic. Prețul poate fi oricât de mare fiindcă se plătește (cunoașteți caracterul anonim al lui se) dintr-o pungă fără fund, din buget. Cum mai circulă banii ăia, este din nou altă lungă poveste.

Și așa, avem – n-avem treabă, avem n-avem bani, la sfârșitul – la începutul legislaturii sau oricând „e nevoie”, schimbăm borduri. Uite așa am ajuns să fim Țara bordurilor veșnic noi.

Totuși, eu care pricep mai greu, am rămas cu o nelămurire. Cui s-au exportat sutele de mii de tone de granit (am hălăduit mult prin țară și n-am văzut un depozit cu așa ceva) și, mai ales, cine a încasat lovelele?

Marea demonstrație și dilema mea

Cum vă spuneam cu amărăciune, Nici PSD nu mai e ce-a fost dar, cum îmi plac cifrele, am rămas cu niște dileme.

Vedeți dvs., orice demonstrație costă. Și cea mare contra Ordonanței 13 a costat; a avut materiale de propagandă și probabil alte costuri pe care nu le ghicesc acum. Și Dragnea a plătit pentru aducerea manifestanților la Cotroceni în aceeași perioadă.

Aici apare diferența esențială. O manifestație la care oamenii VIN, chiar și pe vreme proasta, pe frig, se bazează pe o oarecare finanțare a unor asociații non-guvernamentale, pe voluntariat (în ce privește alte chestiuni organizatorice) și pe participare benevolă, dictată doar de un interes principial, de dorința de a trăi într-o societate mai apropiată de normal. Un miting la care oamenii sunt ADUȘI, este o altă poveste. Ați văzut și dvs. că unii dintre ei nici nu știau pentru ce au fost aduși. Estimările de prin jurnale au fost pe la 1 milion de euro.

BUCURESTI - MITING - PSD - IMPOTRIVA ABUZURILOR

D-na Gabi a anunțat că vor fi 400.000 demonstranți (era cifra ultimului ceas). Cel puțin jumătate s-au pierdut pe drum. Ei, pentru oamenii ADUȘI trebuie să plătești transport, păpică, apică și, probabil ceva de buzunar. Inițial s-a vorbit de aproape un milion de oameni. Trec peste dispariția unei mari părți din steagurile pe care ni le-au promis – obișnuința de a primi mai puțin decât s-a plătit,  dacă se ciordește din banii PSD, mă interesează mai puțin. Dar, tocmai aici este dilema.

Conform legii, și partidele ar trebui să dea socoteală fiscului pentru venituri și cheltuieli. Cine trebuie să-i controleze? – autoritățile statului. Dar cine e statul? „Cei care pot.

Tot „fiindcă putem”, ne înscriem gagica în partidul al cărui șef suntem și o luăm în delegație oficială pe linie de stat, nu de partid. Chiar nu înțeleg cum de n-are gagicu’ lovele să-i ofere o excursie liniștită în Elveția, de ce trebuie să apeleze la buget? Cred că este și ea contaminată de virusul măririi. Virusul ăsta cum te atinge, cum te năucește.

Revenind, cum aflu eu simplul contribuabil, dacă nu cumva n-am plătit în tot sau în parte, direct sau indirect MAREA MANIFESTAȚIE? Ce ar putea însemna indirect? Păi, un funcționar de primărie (chiar unul curat ca lacrima de-o exista) poate fi ușor „convins” să fie dus la miting, iar eu sunt dintre cei care-l plătesc.

Tot ce vă spun are legătură cu justiția pentru care s-a organizat marele miting, ba chiar cu justiția penală.

Mă poate convinge cineva că finanțarea mitingului s-a făcut strict legal, că nu l-am plătit chiar eu și mulți alții ca mine? Există vreo garanție în acest sens?

Nici PSD nu mai e ce-a fost – gânduri nostalgice

Umilit după splendida demonstrație determinată de OUG13, PSD a tot amenințat cu o replică. În ultimele săptămâni s-au întrecut în declarații/amenințări cum vor aduce din cutare județ atâția oameni, din altă parte atâția …, ce mai, dacă socoteam aceste sforăieli mă temeam de peste 1 milion de oameni „veniți să-și apere votul dat” de cei care împiedică guvernul să implementeze programul …

V-am mai spus că nu prea mi-au scăpat demonstrații, și îmi aduc foarte bine aminte contra-demonstrațiile FSN de prin ’90. Mult tupeu, aplomb, vigoare, violență la maxim („muncitori” cu bâte). Cu excepția invaziilor minerilor nu erau foarte numeroși, dar hotărâți în brutalitatea lor – i-am văzut live „la lucru”.

Apoi, erau lozincile bine ticluite (se vedea mâna profesionistului) de la „IMGB face ordine” (unde o mai fi IMGB acum?), la „Nu ne vindem țara” (oare?) sau „N-a mâncat salam cu soia”. Deși abjecte, erau bine țintite, exploatau bine sentimentele turmei, mobilizau bine răul din oameni.

Până și Gabi, draga de ea, care a dat autorizația și ar fi trebuit să fie foarte bine informată a anunțat că vor fi 400.000 manifestanți la PSD. Și aici a fost un mic nonsens – a autorizat ceva la care a manifestat și distinsa ei persoană. Ce mai, fusese anunțat „un mare spectacol”.

irina

Când colo, dezamăgire. Cea mai optimistă evaluare a fost 200.000 de participanți la vârful de scurtă durată. Față de anunțurile emfatice, nici vorbă de un steag la 10 participanți. Nu-i putem acuza pe bieții manifestanți de furt fiindcă steagurile n-au mare căutare. Mai degrabă m-aș gândi că cei care le-au comandat, din obișnuință sau din reflex au recepționat mai puține.

În rest, niște cuvântări slabe, axate pe apărarea justițiabililor de justiția agresivă, nici o lozincă la nivelul celor din trecutul glorios. Chiar și milogeala jalnică a lui Dragnea pentru huiduieli către oponenții democrației și justiției PSD-iste a avut rezultate mult sub așteptări. Păi cum Doamne iartă-mă e asta să te duci în piață și să nu huidui – e contra firii (nu a lui Firea), dar așa a fost.

Manifestanți obosiți, plictisiți, cu gândurile în altă parte, amărâți (ăștia chiar ne reprezentau), indisciplinați (se grăbeau să plece) – ce mai dezamăgire totală. Cred că și pentru organizatori nu numai pentru mine.

Cred că hoții de pe la Tv au știut dinainte fiindcă și reflectarea pe micile ecrane a lăsat de dorit. La începutul anului vânau manifestații, imagini, lozinci, cuvântări. Acum, doar televiziunile de știri au dat mai pe larg, în rest, un fapt divers.

În ce mă privește, mi-am dat seama că sunt încă om. Am rămas cu un sentiment de tristețe și de milă, milă sinceră – penibil dom-le.

Fiecăruia după nevoi

Pentru cine nu știe, acesta era țelul suprem al comunismului.

Screenshot-2018-4-30 PowerPoint Presentation

În socialism asta nu era posibil – societatea nu ajunsese la necesarul grad de educație. Adică, fiecare și-ar fi dorit și mai mult și nu „s-ar fi ajuns la toți”. Dar dacă se ajungea la un grad mai înalt al conștiinței (oare cât?), atunci da, s-ar fi putut. Oricum, conștiința și slugărnicia nostalgicilor de azi era cumpărată prin apartamente (cutii de chibrituri) moca, libertatea de „a face rost” de orice, salarii mari pentru oameni fără nici o școală, salarii babane pentru turnători, politruci și milițieno-securiști.

Cum e moda bilanțurilor, ia să vedem, acum de „întâi de mai muncitoresc”, dacă s-au schimbat prea mult lucrurile.

Păi, patria noastră parcă-i un sac fără fund, mereu mai e ceva de furat, ceva suficient de important ca să poată isca o bătălie politică pentru ciolan. Cred că am fi putut intra liniștiți în comunism, deși idealurile acestuia au fost serios întinate după cum declara Ion Ilici.

Ei, cu casele moca stăm ceva mai prost (de-aia mai schiaună unii nostalgici – deși, cine știe, poate le-o da oleacă Gabi draga de ea), dar salariile bugetarilor, jos pălăria. Deși protestate, contestate, după cum v-am mai povestit (Patriot, patriotism) sunt nejustificat de mari, fără responsabilități reale (cel puțin în administrație) și un procent de bugetari foarte mare comparativ cu țările fericite pe care le vizitai.

În condițiile astea, un înțelept atotștiutor al nației (ăla cu programul de guvernare) dă vina pentru inflație ba pe negustori, ba pe BNR că i se pun curmeziș. Totuși, orice cerșetor știe că dacă-i mult mărunt pe piață îi cade mai mult în căciulă. Dacă sunt mulți cartofi în piață, le scade prețul. Dacă-i o mare masă de bani în circulație, scade valoarea fiecăruia. Și uite-așa ne-am furat singuri căciula. Numai că tradiția românilor spune că înțelepții nației nu greșesc niciodată.

Am cam ajuns la sfârșitul listei inițiale – am văzut salarii babane pentru oameni fără școli, cum o fi cu turnătorii, politrucii și milițieno-securiștii, eu unul nu știu – poate știți dvs. ceva, dar sper să nu fi decăzut săracii.

Eu, Ion și dialectica

Nu, nu vă gândiți la Ion nemernicul. Aceluia numai de rău.

E vorba de Ion, prietenul meu – un nume comun, convențional. Nici nu vă gândiți că aș putea avea atâția Prieteni. Conform declarației, am foarte putini.

Am să vă povestesc despre câteva idei ciudate ale prietenului meu.

El este de părere că istoria trebuie scrisă repede de cei care au mai rămas în viață după ce au trăit-o. Altfel, zice el, vor rezulta numai măsluiri. Bine, dar istoria, dorită de el este aceea care le convine unora, acelora care s-au ostenit s-o scrie. Păi cum ar scrie istoria aceleiași epoci doi indivizi despărțiți în timp în tabere diferite?

Majoritatea au auzit de grevele muncitorești din 1933. Cei care au auzit ceva, au citit (au fost obligați) istoria lor în cărțile de istorie comuniste, erau lecții de scoală. Sper că astăzi s-a mai schimbat ceva din acea programă școlară. În sfârșit, era istoria comunistă a acelor evenimente. Numai că, în 1933 kominterniștii erau interziși de lege (militaseră pentru dezmembrarea țării) și oricum erau foarte puțini. Grevele au fost organizate de legionari, mult mai numeroși și mai cu priză la acea dată. În viziunea legionară, istoria grevelor ar fi alta. Sigur că istoria respectivă n-a fost scrisă de vreun contemporan al evenimentelor, este doar o manipulare ordinară, deci nu e chiar dovada că prietenul meu n-are dreptate.

O altă dispută ideologică cu prietenul meu: Dosarul. Eu, noi am fost judecați toată viața după dosar – acesta ne-a influențat major întreaga existență. După cum v-am mai declarat, eu chiar cred că „Ce naște din pisică șoareci mănâncă”. Nu este o mare filozofie, e suficient să te uiți împrejur, în general în sus și să-i analizezi pe cei pe care-i vezi sau doar pe la televizor – ce fel de salam au mâncat părinții lor?

Eu apreciez pe toată lumea după dosar. Uneori am informații puține dar suficiente, uneori am ocazia să strecor întrebări nevinovate, alteori citesc despre ei sau îi ascult la Tv. Păi cum ar putea un pui de KGB-ist să gândească altceva decât tac-su? Vă aduceți aminte – „Cine-a stat cinci ani la ruși,/ Nu poate gândi ca Bush”. Așa e.

El zice că n-ar fi bine așa, n-ar fi creștinește, te încarcă negativ. vorbesc cu păcat. E adevărat că am multe păcate (Confesiune, Păcatele). Eu cred că o judecată matură, chibzuită a lucrurilor te ferește de multe neplăceri. O fi păcat, dar viața-i o înșiruire de păcate, unele forțate de altele. Ș-apoi, păcatul mărturisit e pe jumătate … O fi jumătatea cea mică?

Vă las pe dvs. să apreciați.

De pe soclu sau de pe catafalc?

Personajul ăsta „de trei ori președinte”, pe care nu-l atinge nimic, pe care parcă și Dumnezeu îl ajută să-i străbată căile Sale de nepătruns. Parcă-l văd stând penibil cu un trandafir în mănă în mulțimea de pioși care duceau lumânări și-și făceau cruci, după ce se auto-declarase „liber-cugetător” prin ’90. Câți dintre pioșii ăia erau doar niște fățarnici e altă discuție.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), default quality

Mai târziu, l-am observat făcând și cruci, arătând că fățărnicia lui n-are limite. Ca și Magii, și el a văzut o stea numai că mult mai târziu și era steluța Kremlinului.

Câte blestemății s-au mai întâmplat de când și-a băgat liber-cugetătorul coada, câți oameni au murit, în câte situații dificile a târât țara începând din primele clipe când a început să iasă în față. S-a dus imediat la ploconeală la ambasada URSS, a semnat primul și singurul (cred) tratat de prietenie cu URSS (nevalidat de parlament, dar gestul este o înaltă trădare). Din nou îmi vin în minte imaginile de la Campionatul de fotbal din Italia când pe ecrane au început să defileze hoardele de mineri ciomăgind oamenii.

Cât de pe val a fost România la sfârșitul lui ’89 și ce repede a putut să cadă.

M-am trezit citind zilele trecute un articol Stau cu capul sus la judecata istoriei care, citând din blog-ul acuzatului, încearcă să demistifice întâmplările sângeroase ale anilor ’89-’90. Desigur, o interpretare care îl disculpă complet, el n-a fost vinovat de nimic, n-a chemat și n-a mulțumit minerilor, …

iliescuuu-465x390

Vă rog ca, indiferent de opiniile dvs. politice, să priviți calm câteva clipe fotografia din articol, să-l priviți pe Iliescu în ochi, să vă gândiți ce vă sugerează privirea lui.

Eu citesc pe întreaga lui figură o teribilă încrâncenare, o convingere fermă că el este stăpânul adevărului absolut, că, de fapt, este și creatorul adevărului necontestabil. Cei care nu-i văd adevărul sunt orbi sau răuvoitori, trădători. El definește ceea ce este periculos (sigur, pentru liniștea noastră).

Mai sus decât el este numai istoria, probabil și singura care ar putea, eventual, să aibă dreptul să-l judece. Deși, ideea asta este falsă, el fiind cel care face și decide istoria, deci nici măcar aceasta nu are puterea de a-l judeca. Cred că, aceste declarații de pe blog constituie aroganța supremă.

Nici o urmă de regret în toată fizionomia lui, în voce sau în ce scrie pentru toate relele aduse oamenilor și națiunii. Nu-l pot numi ipocrit, el crede cu tărie în relele pe care le-a generat și girat.

Vă mai aduceți aminte pronunția lui când era nevoit să spună PNȚ sau Coposu – parcă avea gâtul plin de flegmă și nu o putea scuipa.

Știu că nu va ajunge să citească vreodată aceste rânduri, dar dacă ar face-o, sigur ar întreba cu legitimă indignare, infatuare și autoritate, cine-i ăsta, cu ce drept?

Pe Ion Iliescu ca și pe oricare alt cititor, îi rog să nu ezite să mă contacteze folosind formularul de contact.

Cenușă este totul – nemurirea II

Cum v-am mai spus în Defecte de sistem, din instituția la care am lucrat s-a ales cenușa, respectând motto-ul.

La un moment dat, după ’90, s-a pus problema privatizării sub o formă sau alta, mulți dorind să continue acolo activitatea, folosind pentru început baza materială precară, existentă. Am primit un răspuns ferm: niciodată – este o instituție de importanță strategică. A fost atât de strategică încât, după vreo doi ani, s-a vândut cu totul unui „mare investitor” (un român dubios, „fugit” și reîntors, pe care-l cunoșteau o parte dintre noi) pe o sumă derizorie. „Investitorul” și-a scos banii după scurt timp prin vânzarea uneia din filiale (cred că Brașov). După un număr de ani (nu știu clauzele contractului de privatizare), în care activitatea științifică a scăzut și decăzut dramatic – nimeni nu alerga după contracte, sediul principal a fost valorificat imobiliar.

Instituția încă există sub forma unei arhive într-un mic subsol, gestionată de vreo cinci oameni (a păstrat tradiția cu „prea mulți”).

Compania „investitorului” continuă înflorirea prin importuri de echipamente pentru stat.

Aici se termină istoria succintă și tot aici începe ISTORIA SCRISĂ. Îi voi da titlul convențional ISTORIA ȘTIINȚEI X ÎN ROMÂNIA sau pe scurt ISTORIA X (fără vreo  legătură cu Dosarele X).

nemur

În urmă cu vreo 8-10 ani, o cucoană trecută bine de prima bătrânețe, divorțată, fostă lucrătoare și ea tangențial în ramură, într-o altă instituție secundară, cu state la PCR, sub imboldul unei neliniști nelămurite, decide că nu poate să moară (nu știu dacă ea sau ȘTIINȚA X care era oricum moartă) fără o carte plenară ISTORIA ȘTIINȚEI X.

Când mi s-a cerut să mă implic, m-am interesat întâi despre dosarul acestei doamne, conform proaspătului principiu „Cine n-a mâncat salam cu soia, nu poate …”. Am discutat întâi despre niște principii:

 

  • ȘTIINȚA X a fost dezvoltată la noi și aiurea doar de SPECIALIȘTI.
  • Singurele merite care se pot menționa sunt cele care au dus la produse noi, în avangarda timpului, care s-au putut concretiza în articole publicate „afară”, care au fost în concordanță cu evoluțiile tehnicii externe.
  • Doamna inițiatoare nu are capacitatea, discernământul și cunoștințele tehnice necesare de a aprecia nivelul lucrărilor la care m-am referit, strict obiectiv nu poate face o evaluare.

Sigur, că utilizarea acestor două principii duceau la un uriaș volum de maxim 10 pagini cu înflorituri cu tot. Dar cucoana respectivă dorea să intre și ea în istorie, ori, ce reprezintă 10 pagini în marea istorie infinită a României, că de universală nu poate fi vorba.

După ce am explicat cu duritate punctul meu de vedere și am scris mai multe mail-uri, am izbutit să trezesc sentimente ostile și în putinii apropiați pe care-i mai aveam, deci am făcut un sănătos pas înainte. Am refuzat orice colaborare și menționarea mea. Am refuzat să fiu coada de topor care să contribuie la înnobilarea unor mediocri sau a unor lepre, oricât de mică ar fi audiența acestei cărți.

Trebuie să vă spun că a fost o adevărată înghesuială cu pingele distruse pentru a căpăta un loc în nemurire, în istorie, deși, de fapt, totul e cenușă. Parcă văd grupul mediocrilor îngrijorați întrebând: „Da’ pe el de ce nu, că doar a fost acolo”, „Da’ el de ce nu că doar a fost director numit prin HG…”, „Și el, îl știu eu pe tovarșu”. Condica contează.

Și așa a ieșit o istorie măsluită, în două volume. Da, la două volume, cred și cucoana și-a ocupat locul bine-meritat … acolo. Opera e un fel de istoria lui Vasile Roaită declarat erou și făcut utecist post-mortem, apoi retrogradat complet la constatarea că ar fi fost legionar sau informatorul Siguranței, sau și una și alta.

Din șpalturile care au mai ajuns întâmplator pe la mine, vă fac un scurt résumé:

 

  • Se începe cu baza legală dom-le (HG,…) plecând de la falsa premiză că oala a făcut ciorba bună, nu peștii fierți. Cam cum mă tachinează un prieten muncitor (v-ați fi așteptat să fiu prieten cu clasa muncitoare?), fost membru PCR, actual votant încrâncenat PSD deși o duce din an în an mai prost, spunându-mi că partidul m-a învățat carte, iar eu îi răspund că nu mi-a dat nimic. Iată deci că Partidu’ ne-a dat ȘTIINȚA X cu sarcină către noi s-o dezvoltăm.
  • Urmează pomelnicul lung (ca la biserică), realizat pe baza fișelor de pontaj. Ei, da. Fișa de pontaj e un document important. Pe vremuri, reprezenta siguranța locului de muncă – dacă era semnată (nu neapărat de titular), nu puteai fi concediat.

Vedeți ce simplu a fost? Am o supărare însă: din pomelnic sunt sigur că lipsește Florentina, țiganca ce ne făcea curat și spăla WC-urile. Ce, ea n-a muncit? Ba era chiar mult mai sârguincioasa decât mulți dintre cei cu patalama. Era mai harnică și mai utilă decât ultimii directori, decât secretarul de partid, decât mulți mâncători de rahat sau frecători de mentă. Dacă găsea 5 bani pe jos ți-i punea pe birou.

P-ormă, din rândul nostru au izvorât cadre de nădejde ale partidului, care nefiind buni la nimic local, au fost promovați activiști ca să mănânce salam d-ăla bun. Dacă vreți, vă dau eu moca lista lor.

Mai sunt unii care au plecat (dezgustați). Dintre ăștia știu vreo trei plecați dincolo care erau buni, s-au realizat și ne fac cinste (dacă mai vor). Ce dacă-s evrei? Precis au fost omiși și ei.

De aceea, cu argumentele de mai sus, propun volumul trei dom-le. Ca să nu fie uitat nimeni. La urma urmelor, cum se îngropau amantele, slujitorii, soldații de teracotă cu stăpânii, să fie și ei îngropați cu INSTITUȚIA.

Până la urmă, la câte istorii măsluite sunt în România mai ales a ultimilor 75 ani, la câte letopisețe măsluite s-au scris, și nu numai la noi, ce mai înseamnă două-trei volume?

2010_08_13_0_14_o-armata-de-teracota-pentru-nemurirea-unui-imparat_40629

Addendum la cenușă sau imortalitate

Recitind Cenușă este totul – nemurirea I constat că n-am clarificat bine motorul creației SPECIALIȘTILOR.

Am declarat că, unii dintre puținii care munceau o făceau din hobby. Mă voi referi în continuare la cei câțiva SPECIALIȘTI. Pentru a lămuri puțin cei determina pe aceștia să învețe permanent, să se documenteze, să gândească permanent subiectul pentru a găsi sclipirea, soluția inteligentă și salvatoare, cheia problemei am să analizez un pic atmosfera în care se desfășurau lucrurile.

Să nu vă treacă prin cap că era un mediu creativ, făcut ca omul să trăiască fără nici o grijă, să aibă totul la dispoziție și să trebuiască doar să viseze la soluții, să aibă sclipiri. Nu, nu mă gândesc la Los Alamos și nici noi nu lucram la Manhattan Project. Trebuie păstrate proporțiile. Dar, acolo, un mic Los Mioriticos am fi meritat.

Realitatea era însă alta. Cei câțiva SPECIALIȘTI aveau salariile cele mai mici, un maistru fără multă școală avea venituri mai mari. Eforturile administrative ale instituției erau pentru ușurarea vieții personalului de rang 2-4, inferior. Sigur, nu se pun aici directorii, șefii mai mari, secretarii de partid, mâncătorii de rahat atât de la nivelele superioare cât și de la cele inferioare care erau relativ bine plătiți. Dacă se dădeau case (ce le mai plăcea nostalgicilor), SPECIALIȘTII nu constituiau nici o prioritate, chiar invers.

Mai e un amănunt – în clipa asta nu-mi aduc aminte de vreun SPECIALIST membru PCR. Dacă a existat, era excepția.

Revin la directori. Cu primul pe care l-am avut am avut o relație specială (Omul). De câte ori mă ducem la el (fără anticameră, fără așteptări), o făceam numai cu probleme, rezolva totul într-o clipă la telefon. Unul din ultimii, vindea propriei instituții niște calculatoare noname pe care el le aducea.

Vorbeam despre munca de documentare și necesitatea permanentă a acesteia. Nu știu nici un SPECIALIST real care să fi fost trimis pentru o școlarizare/documentare/practică dincolo. Recunosc și faptul că este foarte puțin probabil ca un asemenea om să se mai fi întors vreodată. Puteți întreba: da, de ce nu pleca pe banii lui – pentru că nu era plătit la valoarea muncii și n-avea cum să-i adune, pentru ca-i trebuia viză și n-ar fi primit-o. Cine era de vină pentru situația asta? – partidul, statul.

Și acum, să revenim, ce-i determina pe SPECIALIȘTI să acționeze ca atare?

Hobby-ul este una din cauze. Ar mai putea fi și altele, mai egoiste, mai puțin ortodoxe, dar vă rog să le evaluați în contextul poziției sociale inferioare a SPECIALISTULUI. Trufia, vanitatea, dorința de a se impune (nu de a se afirma), aroganța, și mai era ceva, ca la montagnarzi urcă muntele fiindcă există.

Acum cred că aveți un tablou clar din care rezultă că societatea, mediul, partidul, statul, n-au făcut nimic pentru facilitarea activității SPECIALIȘTILOR.

Orice instituție de orice fel există prin oamenii care o alcătuiesc. De aceea, când am scris mai sus partidul, statul, m-am gândit expres la leprele care alcătuiau partidul, statul și care vegheau zelos ca situația mizerabilă să existe și să se conserve.

Cenușă este totul – nemurirea I

„Cenușă este totul” – laitmotivul lansat de un bun prieten și repetat constant după câteva pahare de vin, repetate și acelea. L-am mai citat pe prietenul meu și în Cenușă este totul – ierarhia și NZ.

Numai că sunt unii mai cu moț, care, deși vor ajunge cenușă, vânează nemurirea – de fapt, doar intrarea în istorie pe o ușă din spate.

Vă voi povesti un fapt concret legat de instituția în care am lucrat mulți ani și despre care v-am mai scris cu o oarecare nostalgie (Omul, Creativul pătat, Defecte de sistem, Plăceri, Salariat, Controverse).

cum-arata-nemurirea-1471435936

Ca peste tot, aveai colegi cu care, oricum ar fi fost ei, într-un fel oarecare interacționai. Am ocolit intenționat exprimarea „trebuia să lucrezi” fiindcă, dacă la fiecare 10 angajați ar fi fost concediați 6-7, lucrurile ar fi evoluat la fel. Așa era atunci, erau o mulțime de inși care nu prea făceau nimic – băgători de seamă, mâncători de rahat, unii care trecuseră prin scoală precum gâsca prin apă, unii care nu vroiau să facă nimic deși ar fi putut face. Pe considerente normale, nimeni nu putea fi concediat. Din cauza asta astăzi nostalgicii spun că aveau un loc de muncă asigurat – de fapt erau șomeri bine plătiți. Salariile celor pe care se baza instituția erau mici tot din această cauză – toți trebuiau să mănânce o pâine, dar nu toți trebuiau să muncească pentru ea.

Totuși, de ce munceau unii – din hobby. Sigur, nimic nu e alb și negru, există multe nuanțe de gri. Dar în ce mă privește, ăsta a fost adevărul și cred că mai erau și alții.

Reiau, a fost o instituție cheie într-un domeniu tehnic de vârf (și astăzi). Până prin 1976 a fost suficient de bine dotată cu aparatură. Apoi s-a intrat în epoca foametei și ni s-au tăiat și nouă total importurile. Aparatura pe care o aveam deja era actuală și a rămas așa vreo 10 ani. După câțiva ani am început să primim piese de fabricație estică, de calitate mai slabă și depășite moral.

Ca să exiști onorabil într-un asemenea mediu trebuie să te documentezi constant și v-am povestit (Salariat) cum o făceam pe banii și riscul meu.

În sfârșit, ca s-o scurtez, erau tot felul de oameni angajați acolo (Controverse), majoritatea cu dosare curate dar și cu pătate. Cei mai mulți, erau oameni cumsecade. Dar pentru a număra  SPECIALIȘTII nu-ți trebuiau toate degetele de la cele două mâini. Nu știu dacă erau sau nu oameni de treabă, dar doar ei erau SPECIALIȘTII.

În opinia mea, în orice lucrare, sclipirea este esențială, dar restul activității – rutina, reprezintă cam 98%. Asta însemna că era loc pentru tot felul de oameni care să ducă la bun sfârșit lucrarea.

O să mă întrebați, de ce ei erau SPECIALIȘTII? De ce nu alții? Fiindcă doar ei aveau soluțiile, fiindcă doar ei le găseau, fiindcă doar ei creau un produs nou, uneori complet nou. Uneori, învingeau birocrația și brevetau o soluție cu recompense practic nule (Creativul pătat). Alteori, treceau de filtrul exigent al publicațiilor vestice și publicau soluții, poate și câștigând un ban adevărat. Aceștia erau SPECIALIȘTII.

De ce alții nu erau SPECIALIȘTII, deși aveau aceeași calificare? Pentru că nu-i duceau capetele, pentru că nu munceau suficient, pentru că nu se puteau concentra asupra subiectului, pentru că învățatul lor fusese de formă. Dar dacă vroiau să muncească aveau la ce, v-am declarat deja că sunt multe de făcut la fiecare lucrare.

După cum v-am mai declarat, erau destui care nu făceau nimic. Era destul să facă ceva de vreo două ori în scârbă sau cu total dezinteres ca să nu-i mai pui altădată. Le rămânea timp de flecăreală.

O instituție are nevoie și de femei de serviciu și de portari, pe vremea aceea și de dactilografe, contabili, personal auxiliar.

Cam asta era starea personalului din instituția în care mi-am tocit mult timp pantalonii. O structura a personalului cam ca oricare alta a unei instituții științifice. În partea a doua veți afla de ce a trebuit să vă fac această prezentare.

Nemurirea-sufletului.Cazul-tinerei-Swarnlata-din-India-php-300x185

Cenușă este totul – ierarhia

„Cenușă este totul” – laitmotivul lansat de un bun prieten și repetat constant după câteva pahare de vin, repetate și acelea.

Numai că sunt unii mai cu moț, care, deși vor ajunge cenușă, vor ca în viață să aibă totul, indiferent de cât și ce li se cuvine. Prin totul se înțeleg averi și putere, fiecare se dorește a fi un dumnezeu (cred că aici nu se scrie cu majusculă). Și fiindcă nici asta nu le-ar ajunge, visează la stima pământenilor, își doresc sânge albastru deși originea lor e cam noroioasă și averile-s făcute prin mijloace îndoielnice.

Întru albăstrirea umorilor se cațără pe orice trepte posibile ale scării sociale, chiar își fac singuri treptele, prin orice mijloace scuzate de scopul nobil și albastru.

Îi puteți vedea cu ușurință prin politică / administrație. Vânătorii de titluri, deși vânătoarea este singurul lor merit real, se făloșesc cu doctorate la Bălti, Arad, emise de facultăți obscure sau dispărute. A apărut chiar o inflație de titluri emise de diverse academii răsărite de sub șorțurile serviciilor pe subiecte de informații, apărare, studii politice – lucruri importante. Dacă ne luăm după numărul titlurilor, suntem în deplină siguranță, nu avem nici o problemă politică, putem dormi liniștiți.

Dacă însă ne uităm la fețele lor, la meclele lor (termen introdus de un răposat), ne dăm seama de dimensiunea dezastrului. Oameni care au fost sau vroiau să ajungă tractoriști, tineri din generațiile doi-trei ale foștilor care n-au făcut nimic în viață și nici n-au avut nevoie să facă, niște neica-nimeni (citat Olguța Vasilescu) cu o școlarizare formală la fără frecventă sau pe bani, … vă las pe voi să enumerați mai departe categoriile mizerabile ale celor meniți (oare?) a ne conduce și apăra.

Care ar putea fi interesele acestora de a avea titluri academice? Prin acestea își susțin pretențiile la pozițiile sociale decisive care le permit un trai ușor, lipsit de răspunderi reale, un trai cât mai de fițe. Cum asta? Prin apropierea de banul public, prin influența generată de o atare situație. Deci pentru această specie, interesul este acela directbanul și atât. În mintea lor, o spoială de cultură, un titlu oarecare le-ar auri buzunarele și le-ar albăstri nițel ADN-ul noroios.

Situația nu e nouă pentru România. Sper că, înaintea războiului mondial, lucrurile erau mai firești (sunt sigur că excepții există peste tot), ierarhiile se bazau mult mai mult pe valori.

Dar comunismul le-a răsturnat intenționat – n-ar fi putut coexista cu acele valori. Le-a distrus în cel mai direct și oribil mod și a dat o șansă scursurilor societății, lepădăturilor, trădătorilor de neam, să se creadă dumnezei. După această operație de purificare a nației, uneori cu concursul unor reale valori dar cu o coloană vertebrală foarte flexibilă și un caracter discutabil, s-au grăbit, după o alfabetizare de fațadă, tot cu școli fără frecvență / serale cam ca acum, să-și aroge titluri academice. Nu se poate s-o fi uitat careva pe vestita acad. dr. prof. ing. Asta este o mărturie foarte directă fiindcă i-am văzut la lucru pe părinții mei la alfabetizarea cu hei-rup și știu ce presiuni au suferit.

Pe modelul practicat și în prezent, și-au făcut propria academie Ștefan Gheorghiu (probabil un personaj al istoriei falsificate cum a fost un timp și Vasile Roaită până au descoperit că era legionar sau turnător). Pentru asta au creat și profesori – politruci școliți special, plimbați, mai mult prin est (de unde s-au întors nițel KGB-izați). Aveai Ștefan Gheorghiu, erai „boier”. Cred că este edificator numele initial al instituției: Școala Superioară de Științe Sociale A. A. Jdanov.

Ei, opriți-vă lacrimile, nimeni dintre ăia n-a rămas șomer după ’90, toți au dus-o chiar mai bine. Iar trebuie să-l citez: „Stați liniștiți tovarăși la locurile voastre”. Prin HG183/91 s-a înființat SNSPA care n-are nimic de-a face cu KGB-ul și are doar scopuri nobile, utile pentru propășirea societății noastre sub semnătura lui Petre Roman (nici el n-are KGB-iști în familie). Vă întrebați de ce-l judec după familie – și eu am fost judecat la fel, după familie – de altfel, chiar cred în proverbul „Ce naște din pisică șoareci mănâncă”, e normal, nu poate mânca altceva.

Am citit cu mare atenție HG183 semnat de Petrică, nici usturoi n-a mâncat …, nici o aluzie la sinistra Ștefan Gheorghiu. Îngrijorat asupra sorții capabililor profesori ai fostei academii – formatori de cadre, am mai săpat nițel. Și așa am dat de o parte din ei la SNSPA. Apoi, am găsit și HG55/90 semnată tot de Petrică prin care Ștefan Gheorghiu s-a desființat, Universitatea preluând temporar o serie de secții care au fost restituite prin HG183. Nimic nu piere, totul se transformă.

Va să zică: Nu vă îngrijorați, suntem în România, totul merge bine, ierarhiile comuniste sunt la locul lor. Omul potrivit la locul potrivit în momentul potrivit.

P.S. Admiterea la toate aceste „academii” se face pe bază de dosar. Ce înseamnă asta, vă las să ghiciți. Oricum, tov. Oprea Anastasie din foto (dacă trăiește, tocmai a împlinit 94 ani) era mediocru conform anexei chiar și la o asemenea scoală. Îmi vine să mai adaug multe despre cei de ieri și de azi, despre cum se mânca și se mănâncă rahat, dar pun PUNCT.

Turma

În ADN-ul uman zac niște gene extrem de ticăloase, pline de răutate. Suntem singura specie care ucide fără să-i fie foame.

o-jesus-carrying-cross-facebook

Red Sunset Cross Carry

În funcție de ambianța socială, această mizerie este ținută sau nu ascunsă mai mult sau mai puțin adânc. De mult, o luptă de gladiatori, pe viață și moarte, era un spectacol gustat. Astăzi suntem făcuți atenți la „scene care ne-ar putea afecta emoțional”, nu mi-e clar dacă anunțul vrea să spună că ne-ar afecta în rău sau în bine.

Trecând mai spre vremurile noastre, societatea mârșavă făcută de, și pentru mârșavi, mă refer la comuniști, a folosit din plin aceste trăsături individuale ale stâlpilor ei. Am citit recent un articol Povestea torționarului psihopat care a transformat în abatoare de deținuți politic închisorile din Galați și Gherla. De ce tortura bestia, cu precădere, preoți. Din păcate, articolul n-avea cuvenitul anunț de avertizare. După părerea mea, individul nu era psihopat, avea doar niște gene un pic mai dezvoltate decât alții. El împletea plăcutul cu utilul. A fost omul potrivit la momentul potrivit. Când și-ar mai fi putut exercita talentele dacă nu atunci. Păcat că s-a prăpădit, ar fi dus-o și mai bine astăzi. A fost doar unul dintre oamenii potriviți.

Răul este bine încarnat în specia umană. Titlurile conținând grozăvii au cea mai mare audientă. Atrag și satisfac curiozitatea, dorința de rău a auditoriului.

Însă cea mai puternică latură a acestor gene este cea colectivă, socială – da, sunt gene care se manifestă și social. Răutatea de turmă este mult mai distrugătoare decât cea din manifestările individuale. Aduceți-vă aminte de mulțimea care l-a iertat pe Barabas. Cred că formula alegerii celui iertat de către mulțime a fost o modalitate parșivă, răspunsul era dinainte cunoscut.

Revin la mesajele de tip „Nu ne vindem țara”, „Noi muncim – nu gândim”, „N-a mâncat salam cu soia” despre care v-am scris anterior în Propaganda. Sunt astfel ticluite încât să zgândăre cele este mai rele impulsuri ale turmei de oameni. Eu nu le pot citi fără a le asocia imaginile minerilor sau muncitorilor IMGB cu bâte.

Fiindcă tot v-am scris mai sus despre audiență, nu doar cruzimile o generează. Pagina mea Sexul anal a fost textul cu cea mai mare audiență pe care l-am produs.

friedrichnietzsche

Dosarul de ieri și de azi

V-am mai povestit cum era cu Dosarul din vremea ailaltă. Părinti, bunici, frați, surori, veri, ai tăi, ai partenerului, averea lor actuală sau trecută, profesia și locurile lor de munca, politica făcută de vreunul din ei, atitudinea lor față de comuniști, rude în străinătate – toate astea arătau dacă ești un om de încredere, poziția socială pe care o meriți și treapta ierarhică la care te vei opri. Până la urmă, cât de lichea ești. Dar ați văzut, lichelele sunt și acum de succes.

arsip_20151207_190915

Prin 2000 (poate înainte) încă mai exista un formular de acest tip pentru admiterea la școala de poliție – unii îi zic pretențios academie, dar eu-s cam neîncrezător. După ceea ce citesc prin ziare, după cum îi văd manifestându-se pe străzi, după recentele intervenții ale jandarmilor, cred că nici formularele actuale nu sunt foarte departe de acelea de care v-am vorbit.

2_0

Dar cum vă ziceam, veacul și știința înaintează FB față în față cu reacțiunea.

Dar nu e numai FB. Sunt multe alte rețele sociale, sisteme de mesagerie. Fiecare click al tău pentru citirea unei pagini arată interesul pentru subiectul respectiv și, în consecință, vei fi bombardat cu reclame privind subiectul accesat, nu numai de la adresa aceea.

Sigur, prima aplicație vizata de această culegere de date a fost comercială, cumva chiar în interesul utilizatorului pe principiul dacă tot îți umplem pagina citită cu reclame, măcar să fie unele care te interesează.

Numai că, o uriașă bază de date se adună pentru fiecare utilizator. Sunt informații pe care majoritatea oamenilor nu le consideră importante, nu cred că ar putea dezvălui ceva important despre ei, nu cred că ar putea da la o parte cortina pe care fiecare instinctiv și-a făurit-o pentru a-și proteja intimitatea.

Ei bine, nu-i așa. Acest uriaș cumul de informații spun totul despre fiecare, dezvăluie și cele mai ascunse gânduri pe care le are cineva, chiar dacă acela nu este el însuși conștient de ele.

Veți fi identificat chiar dacă accesați internetul de pe dispozitive diferite, chiar dacă nu vă aparțin? Cu o mare probabilitate, nu veți putea crea un alt profil.

shift-magazine-0008-thumbnail-_the-personal-is-political

Ar putea fi folosite aceste date din punct de vedere politic? Sigur că da. Dosarul comuniștilor se baza pe ADN, educație, anturaj, interese. Smart dosarul este mult mai complex. Spune de exemplu, către ce tip de politică ești orientat, cât de precis ești orientat, cât de oscilant ești, până unde ești dispus să mergi, ce compromisuri ai accepta, și multe altele.

Poți fi influențat? Da. Prin conținutul paginilor care ți se propun sau care ți se afișează chiar parțial. Informațiile ți se bagă-n cap, chiar dacă ești doar privitor de poze sau numai cititor de titluri – fiecare primește materialul accesibil. Mesajele sunt directe sau doar persuasive, subliminale.

Fac o paranteză. Înainte de existenta internetului, mesajele subliminale erau limitate cam numai la televiziune, eventual film – în succesiunea de imagini care alcătuiesc mișcarea se putea strecura din când în când câte una cu conținut special. Privitorul nu era conștient de existenta ei, dar o percepea subconștient. Erau interzise de lege. Astăzi, cine le mai poate interzice, tehnica pe care tocmai am descris-o e de mult depășită.

Și tot așa, bombardat cu mesaje subtile, croite pentru fiecare, foarte personalizate, un nehotărât poate trece într-o anumită tabără, un decis poate deveni oscilant, nimeni nu mai poate fi stăpân pe convingerile lui.

Și revin la Propagandamai sunteți siguri că nu sunteți manipulați, că ceea ce gândiți vă aparține?

P.S. Doar un exemplu mărunt dintr-un articol cald: Scandal monstru și în Germania. Partidele de guvern au cumpărat datele personale ale alegătorilor

img_57b0ee98afe14

FB față în față cu reacțiunea

Veacul înaintează. Și știința analizelor și predicțiilor statistice.

Dacă altă dată proverbul „Spune-mi cu cine te-însoțești, ca să-ți spun cine ești” funcționa, astăzi e suficient să știm ce pantofi iți plac și-ți spunem „cine ești”. Cum adică „știm”, „iți spunem”? Care noi? Păi noi, cei care trebuie să știm. Ar fi de mirare să nu ne cunoașteți.

facebook-affects

Și așa se trezi FB în mijlocul unui scandal uriaș.

Și ce bine-mi pare. Mi-au blocat contul fiindcă n-am vrut să le trimit documente din care să reiasă numele meu, adică și-au încălcat propriile politici de confidențialitate. Eu nu le-am dat, ei mi-l țin blocat. E revoltător. Recunosc că mi-au redus audiența blogului, dar cum face parte din păcatul trufiei și suntem în Săptămâna Mare, o consider o pedeapsă divină.

De fapt, cred că s-au prins cum e cu lista asta și m-au trecut și ei pe a lor, tot neagră.

Analizele și predicțiile despre care vă spuneam anterior sunt o matematică extrem de riguroasă. Rezultatele sunt cu atât mai precise cu cât baza de date pe care se lucrează este mai mare. Conform statisticilor, în ianuarie 2018 FB avea 2.167 de milioane de utilizatori activi.

În România sunt înregistrați probabil peste 8 milioane de utilizatori. Cu utilizatorii români de pe alte meleaguri, cele mai pesimiste statistici depășesc 10 milioane de utilizatori. Chiar și Românica furnizează o serioasă bază de date.

Chiar unii mai secretoși din fire ca mine, tot dau niște like-uri, share-uri, scriu vreun comentariu sau accesează vreun link. Sistemul le contabilizează automat. Mai funcționează și principiul strămoșesc „Cine seamăna s-adună” iar datele tale sunt corelate cu ale „prietenilor” FB, ale grupurilor din care faceți parte. Mai rămâne doar ca matematicianul să stabilească criteriile de clasificare (sau să-i fie comandate de interesați). Vă asigur că nimeni nu va fi interesat de numărul de la pantofi, doar de tipul pantofilor care-ți plac.

Ce ți-e și cu politica asta dom-le – scoți apă din piatră seacă.

facebook-1558618_960_720

Propaganda

Propaganda există de când lumea. Cleveteala pentru a convinge pe cineva sau pe unii privind altcineva sau ceva este, în fond, propagandă. La fel cum masculul dominant luptă pentru a-și domina turma și mamiferele homo sapiens au luptat pentru hegemonie, pentru a se afla mai spre vârful ierarhiei din totdeauna.

Cleveteala este cam cum era pe vremuri bancul cu zvonerul și răspândacii.

China-e1486372846809

Propaganda este extrem de importantă în dictaturi. Rolul ei este să-i convingă, să-i prostească pe majoritatea celorlalți că minoritatea care vrea sau a reușit să se urce pe o ierarhie strâmbă le va aduce avantaje.

Uneori, este „pe față” – te mint în față, alteori e mai subtil – doar sugerează sau folosesc mesaje subliminale menite să te convingă că ești de-o teapă cu ei, că aparții și tu acelei tagme, că ar trebui să fii solidar. Ce, tu, oare, n-ai furat niciodată? N-ai turnat niciodată? Doar ai fost patriot, ca și ei, nu? Că nu se turna decât din patriotism. Și, dacă te-au ridicat la rangul de „patriot”, nu mai ai loc de întors – doar n-o să zici că nu ești, nu? Și-apoi, „cine n-a … să ridice primul piatra”.

Tot propagandă subtilă este inducerea fricii. Cine nu e cu noi, e împotriva noastră și, uite ce pățesc cei care sunt împotrivă. Mai trăiesc încă câțiva dintre cei care au cunoscut lagărele și reeducarea pe pielea lor. Eu am cunoscut doar pe câțiva dintre aceștia și am simțit efectele existenței lagărelor.

Propaganda are oameni specializați, o spun cu toată seriozitatea. Aduceți-vă aminte: „Nu ne vindem țara„, „Noi muncim – nu gândim„, „N-a mâncat salam cu soia„, iți trebuie talent și scoală pentru a crea asemenea mesaje. Pe vremea Pieței Universității, de care nu neg – îmi aduc aminte cu nostalgie, au fost „specialiști” și pe partea astălaltă. Am avut multe mesaje bine ticluite. Dar de unde veneau specialiștii? Era o singura sursă.

Dictaturile – hitleriste, fasciste, comuniste – cam ca tot ceea ce este contra firii (nu contra lu’ Firea), contra normalului, toate societățile ale căror ierarhii sunt strâmbe, nu pot exista fără propagandă. Au existat și există Ministere ale Propagandei. Nu toate se numesc așa, uneori își ascund scopul. Desigur, cel mai vestit a fost al lui Goebbels, dar au existat, mai există și în țări mult mai evoluate – Marea Britanie, SUA.

Ceea ce guvernele sau grupările politice numesc relații publice, operații psihologice, educație, publicitate, informare constituie de fapt doar propagandă mai mult sau mai puțin grosolană, manipulare mai mult sau mai puțin scuzabilă – depinde de scop care scuză orice în funcție de logica în care privești evenimentele.

Pe la noi, în ultima vreme, a apărut o nouă forma de manipulare – victimizarea. Un securist care a fost de fapt victimă, n-ar fi putut să mănânce bunătățuri când majoritatea doar le visau dacă n-ar fi făcut mârșăviile pe care le-a făcut. Este o victimă fiindcă el, urmașul neamului lui de calici, a fost „silit” să comită crime pentru că ADN-ul lui era învățat numai cu bunătăți.

Un hoț cățărat sus este victimă dacă e urmărit de justiție pentru a-i fi luate bunurile furate, pentru a fi scos din sistemul care fură și pentru a fi pedepsit. Sigur că este victimă, doar n-a luat de la cineva, a luat de la stat, erau lucrurile/banii nimănui.

Dar tu, cititorule, ai luat? De la cine? Sigur nu ai luat – propaganda nu-mi poate promova blogul atât de departe. Minoritatea care mă citește n-a prea avut parte de asta.

propaganda-logo-scarful-agency-e1431435256713

Fudulie-n veci

Ai mei au avut niște prieteni (cred că erau tot reacționari – Copilăria printre REACȚIONARI – fiindcă o cunoșteau pe mătușa care m-a crescut). Ei bine, aceștia, când mergeau într-un oraș necunoscut, trebuiau să bifeze vizitarea cimitirului.

Fără a fi mare fan Băsescu, îl socotesc doar singurul suficient de tare-n ouă (expresia lui Bombonel) să facă față PSD (n-am scris Ciumei Roșii fiindcă nu știu cât de alb e Traian), n-am putut să nu remarc la începutul președinției jucătoare sau, poate chiar mai înainte, apariția pe aleea principală a Cimitirului central din Constanța a mormintelor părinților acestuia.

Nu știu dacă a fost inițiativa acestuia sau a fratelui sau a lingăilor, cert este că nimeni n-a mai putut protesta pentru îngustarea exagerată a aleii principale prin introducerea a două noi șiruri de morminte câte unul pe fiecare parte a aleii. Nu știu dacă a primit locul moca, dar sigur niște inși (cam îi bănuiesc) s-au îmbogățit peste noapte.

Nu departe de familia Băsescu se află mormântul lui Jean Constantin cu un bust al talentatului actor. N-am studiat prea atent personajele aleii principale, dar cred că este singurul care-și merită locul.

media-146902672328370100

Mai spre intrare, pe aceeași alee, se găsesc niște cavouri mari ale unor înavuțiți machedoni sau, poate, a unor proprietari de turnulețe. Ce garsonieră dom-le, astea sunt adevărate apartamente. Ce-i mai important este că au termopane – să nu răcească răposații. În rest, materiale moderne, îndoielnice, chicioase.

La 15.000 km SV se află Cementerio de la Recoleta. Orașele moderne ale Americii de Sud a fost edificate de coloniști europeni care au căutat să aducă aici tot ceea ce li se părea „fălos” pe bătrânul continent. Proaspăt îmbogățiții sud americani își făceau case/palate după modele cunoscute ale Europei. Pentru ca totul să fie cât mai autentic, aduceau materiale originale din Europa. Sunt obiceiuri clasice de parveniți și cred că le cam recunoașteți, la contemporanii noștri se mai adaugă „vila la Monaco”.

Această prezentare necesită JavaScript.

Recoleta (1822) s-a dorit a fi o versiune americană a Père Lachaise (1804) și a reușit să fie mult mai opulent. Toți îmbogățiții Argentinei, președinții, dictatorii, toți sunt aici. Fiecare familie posesoare de monument trebuie să plătescă taxe grase pentru aceste proprietăți. Proprietarii sunt obligați să întrețină, să renoveze aceste construcții. Dacă nu se achită de obligații, statul scoate la vânzare cavoul și un parvenit mai proaspăt se îngroapă acolo.

La Recoleta o găsiți și pe Evita Perón.

Recomand cât se poate de călduros proprietarilor de termopane o vizită la Buenos Aires, mai ales că acum e trend-ul cu Brazilia, Argentina, Costa Rica, … Poate, în sfârșit, vom fi și noi fruntași în UE, așa, la fudulie postumă.

De ce îmi plac călătoriile

V-am mai povestit în Cărțile copilăriei cum călătoream visând, în ciuda sistemului imbecil în care eram condamnat să trăiesc ca într-o cușcă. Între timp sistemul s-a schimbat, dar tot imbecil a rămas, iar pentru mine, nu mai e timp pentru o altă alegere.

Escape

Încă de foarte tânăr, evadam în munți – plecam câte o lună cu rucsacul în spate, bătând mai multe masive Plăceri. Excursiile le planificam la detaliu, deși nu aveam internetul, dar existau hărți și descrieri de trasee. De obicei luam un grup mic de prieteni. Acolo sus, pe creste, mă simțeam liber, fără vreo constrângere, alta decât respectarea naturii. Nu erau milițieni, securiști, membrii ai partidului pe care-l uram, nu erau lozinci mincinoase. Era felul meu de a pleca. Cu puține excepții, lumea pe care o întâlneam pe munte era de o calitate mult mai bună.

Ăsta era debușeul meu. Lucrurile au mers așa mulți ani. Am ajuns să cunosc bine cam toți munții României.

Totuși, după o vreme, nu mi-a mai reușit acea detașare completă de opresiune și griji. Oricât încercam să ignor oprimarea și să-mi ignor dosarul, stresul cotidian, problemele care s-au adunat m-au copleșit. Mergeam în continuare pe munte de câte ori puteam, dar nu mai izbuteam „evadarea”. Sistemul își intrase în drepturi.

V-am mai povestit că pe vremea lui ceașcă am plecat un timp, cam o dată pe an sau la doi ani, în URSS (s-ar fi putut și în alte părți, dar nu pentru dosarul meu). Trebuie să vă spun că și acele delegații de câteva zile îmi făceau o imensă placere și, deși mă ducem în inima comunismului de unde n-aveam încotro fugi, mă simțeam liber când călătoream. Știu că era fals, dar așa simțeam. În subconștient, evitam să recunosc adevărul.

Cred că, totdeauna am vrut să fug, să plec dintr-o societate meschină construită pe baze nefirești, pe care am detestat-o totdeauna. Și societatea știa asta și mă trata, mă tratează ca atare.

În ’90 ar fi trebuit să plec, dar am ales să n-o fac – Concluzii?. Am greșit – cred că aș fi schimbat viața mea și a celor dragi – sigur, nu voi ști niciodată ce aș fi reușit.

Călătoriile mele de acum, tardive, sunt tot o fugă. Din păcate, trebuie să mă întorc mereu.

escape-key-1243544

Urgența medicală

V-am mai scris despre Proceduri și 112. Întâmplarea nefastă a făcut să fiu implicat direct în calitate de translator într-o asemenea „procedură”.

851

Cu excepția persoanelor „de fițe”, dar nu era cazul, renunțarea la programul unei excursii pe care ți-o dorești pentru un consult medical, este urmarea unei urgențe, a unei situații grave și de neamânat.

Pe ecusonul doamnei (era o doctoriță) scria „Senior medicine” iar parafa este „Senior physician” ceea ce, după unele interpretări, ar putea echivala cu medic primar.

Ei, ce-a făcut D-na doctor? S-a așezat în fața calculatorului, a scris simptomele care determinaseră consultul, apoi, parcă citind de pe prompter, a început un lung chestionar. Între timp, s-a mai consultat puțin și cu prietenul Google. Este adevărat că, la un moment dat, a interacționat direct cu pacientul pe care l-a supus unor teste fizice suspicionând o afecțiune neurologică, neconfirmată. Chestionarul pe care îl citea nu avea indicații foarte complete deoarece, atunci când pacientul a declarat că are simptome de febră, nu i-a luat temperatura.

Screenshot from 2018-02-16 19-11-48

Ca să completez tabloul, fac și portretul felcerului care o asista. Solicitându-i-se un pahar cu apă, acesta a oferit pacientului o apă aproape înghețată. La observația mea, simțindu-se atacat, a căutat pe Google o justificare care se referea la un mediu rece, nu o apă introdusă în organism.

Dacă ar fi existat vreo plângere (n-a existat), doctorița ar fi ieșit basma curată fiindcă sigur ar fi demonstrat că a respectat procedurile.

Și-acum, ce să vă mai spun – să ne ferească Dumnezeu și să ne ajute Google, că dacă ne bazăm pe proceduri …

Screenshot from 2018-02-16 19-18-20

În loc de concluzii

Am vizitat multe locuri din lumea largă. În toate excursiile, călătoriile mele am urmărit pitorescul acestora, peisaje exotice, fenomene naturale de excepție. Mai puțin m-au interesat orașe, clădiri, monumente, muzee. Le-am văzut fiindcă așa era traseul. M-au interesat însă societățile omenești (cred că mai sunt și de animale, furnicuțe, albine, bondari, ș.a.), oamenii cu problemele lor, cum se desfășoară viața pe unde am umblat, dacă sunt săraci sau bogați, amărâți sau veseli, cum percep ei lumea și propria viață.

Timpul și banii mi-au limitat șederile, iar relatările pe care vi le-am făcut sunt ceea ce am simțit eu în timpul mai scurt sau mai lung avut la dispoziție.

Întâmplarea a făcut să vizitez țările din vârful topului fericirii Update, dar și unele care nu sunt în fruntea lui. Se pare că banii cam aduc fericirea, PIB-ul/locuitor fiind într-o strânsă legătură cu locul din clasament. Totuși, sunt și excepții – nu în sensul că sărăcia ar aduce fericirea. Excepția întâlnită de mine este Falkland și trebuie analizată sub mai multe aspecte.

Cum v-am mai povestit Să nu râvnești la femeia …, Falkland este pe locul 6 în lume privind PIB/locuitor GB vs. Argentina. Totuși, din discuțiile pe care le-am avut cu niște doamne (șoferițe de succes), a rezultat că urmașii lor (familiile erau stabilite în Falkland de 3-6 generații) nu doreau să rămână acolo.

Locuitorii Falkland au cetățenie britanică și copiii se duc la studii în Marea Britanie. Problema este că nu prea mai vor să se întoarcă. Fermierii cu mii de oi au patru copii; doi nu s-au mai întors, ceilalți doi cred că n-au plecat și n-au gustat din fructul dorit. O altă doamnă avea doi copii, ambii plecați.

Cazul Falkland trebuie însă interpretat prin prisma izolării. O izolare mult mai mare decât a Noii Zeelande, populația foarte mică, suprafața utilizată de oameni foarte mică (nu vorbesc de suprafața utilizată de vite).

Noua Zeelandă, deși tot cu o densitate a populației mică, are mult mai mulți locuitori, orașe mai multe, o viață socială mai activă – posibilități mai largi de selecționare a sufletului pereche (iată că fericirea nu trece doar prin burtă …). În top, competiția este între NZ și Scandinavia. Mie mi s-a părut că neo-zeelandezii afișau o stare mult mai evidentă de bine și mulțumire, dar poate că nordicii se exteriorizează mai puțin.

LOGO'

Revenind, lumea latină este mai exuberantă, cu ceva fanfaronadă. Privind lozincile iți dai ușor seama că populismul este în floare, lovituri de stat, eroi prea mulți (patrioți, nu glumă Patriot, patriotism). După ultima ieșire dintr-o dictatură, Chile a fost guvernată mai chibzuit, mai riguros (ex. legislație seismică strictă) și mai de dreapta. Argentinienii afirmă că la ei învățământul e gratis, sănătatea gratis, muzeele gratis, ș.a.m.d. – guvernare socială (pe unde am mai auzit gogorița asta?) – o țară mare, cu o densitate de locuitori 60% față de Chile. Rezultatul, PIB/locuitor cu 15% mai mic, cu tot ce decurge din asta.

Screenshot from 2018-02-12 17-47-11

Cred că ați înțeles deja că, deși îmi place țara mea, nu-mi place societatea de aici, nu-mi place să trăiesc aici. E prea târziu pentru mine, dar dacă ar fi să aleg, n-aș alege una latină, în ciuda sau tocmai din cauza afinităților de limbă și obiceiuri.

Turismul și celebritatea – II

Locurile pe care le-am văzut prin diverse părți ale lumii sunt unice, spectaculoase. Dar există o mulțime de asemenea locuri și la noi. Îi vedeam pe excursioniști în extaz în fața unei biserici din lemn, patrimoniu UNESCO, destul de grosolan chivernisită în urmă cu 150 ani sau într-o micuță peșteră cu niște insecte fosforescente. Nu-mi puteam reprima gândul că avem asemenea lucruri mult-mult mai vechi și mai spectaculoase.

Atunci, care este motivul pentru care suntem niște necunoscuți în turism și în lume?

Păi, știți cum este – peștele de la cap se … În timpul comunismului eram rupți de restul lumii. Nemernicul de ceaușescu dădea bani pentru propria promovare prin diverse reviste, lovelele se terminau când era vorba de promovarea țării. În ultimii aproape 30 ani, satisfacerea intereselor proprii a devenit mult mai pregnantă în rândul aleșilor.

Nu știu care e cea mai bună metodă de promovare – târguri, pliante, contracte, internet – probabil toate împreună, oricum nu se obțin rezultate imediate. Știu însă că pentru orice lucru bine făcut este necesar un autor cu ceva pricepere, inspirație și o serioasă conștiinciozitate. Câți dintre aleși au aceste calități? Câți funcționari au fost promovați pe aceste criterii? Câți bani au fost cheltuiți cu adevărat pentru scopul propus?

Am citit și eu despre scandalul cu site-ul oficial Romania Travel, așa am aflat despre el; deci, de fapt, nu a fost promovat. Am mai găsit ceva site-uri de turism interesante, dar nepromovate.

În Noua Zeelandă, site-ul oficial New Zealand Tourism Guide oferă informații complete (inclusiv hărți topografice) și legături către o mulțime de alte site-uri care-ți oferă tot ce ai nevoie. Deși NZ este o țară în care ți se arată explicit că nu poți face orice te taie capul, site-ul oferă legături către companii private mici sau mari, care completează informațiile lipsă.

Subliniez că promovarea turismului este suport pentru aspecte politice, militare, economice, financiare ale promovării generale a României. Modifică pozitiv percepția României în ochii și mintea oamenilor.

Am un sfat și pentru cei care doresc să facă o călătorie și vor informații de pe site-ul Ministerului de Externe. Nu vă bazați pe ele, au erori serioase. Nu vă bazați nici pe reprezentanțele noastre de aiurea. Din fericire, n-a trebuit să apelez vreodată la suportul lor, dar atunci când le-am scris cerând informații, am primit cu mare întârziere niște răspunsuri în limba de lemn, alături de subiect – aceiași funcționari care se fac că muncesc. Ca cetățeni UE, la urgență, puteți apela la orice altă ambasadă UE.

Deși mă limitez aici la turism, nu pot să nu mă gândesc dacă e vreun domeniu administrat judicios la nivel central sau local. Nu știu ce ar trebui făcut pentru a schimba starea asta de lucruri. Singura soluție – încă o … Niște incompetenți (mă limitez doar la incompetență) ne iau banii și ne decid bunăstarea sau mai de grabă nefericirea.

Ce-ar fi fost dacă în Anul centenarului s-ar fi declanșat o campanie deșănțată de promovare a turismului, pentru toate gusturile, pentru toate vârstele, pentru toate buzunarele. Orice ați vrea să vedeți – ruine, castele, biserici, baruri, munți, lacuri, mare, deltă, sălbăticie (asta e prea ușor), civilizație (mai greu), Dracula, Charles, cimitire, mister, groază, istorie – avem de toate numai „dați mai puțin să s-ajungă la toți”.

Screenshot from 2018-02-11 20-26-27.png

Turismul și celebritatea – I

Cu o frunză nu se face primăvară.

Am călătorit destul de mult și, desigur, prin zone pitorești. Cu regret vă mărturisesc că nu prea multă lume a auzit de România, și mai puțini știu pe unde ar fi.

tourism

Ultima dată n-au fost doar oamenii de prin țările vizitate ci și partenerii de excursie, americani, australieni, asiatici din mai multe țări. Erau oameni care călătoresc cu adevărat mult. Au fost unii care chiar trecuseră tangențial prin România sau o vizitaseră puțin.

Chestionându-i pe unde au fost, n-am găsit pe nimeni care să menționeze mănăstirile din nordul Moldovei, din Maramureș sau nordul Olteniei, care să fi vizitat delta Dunării, care să fi auzit că ar putea face niște drumeții grozave prin munți în condiții mult mai sălbatice decât prin alte părți.

Nimeni nu știa că, cu puțin efort, ar putea vedea niște peșteri splendide cu niște portaluri cu adevărat spectaculoase. Nu se cunoștea nici despre rămânerea noastră în urma civilizației care a făcut să existe zone oarecum virgine, naturale în simplitatea lor. Le-am vorbit despre printul Charles care are proprietăți la noi.

Totuși, majoritatea auziseră de Dracula. Așa se face că, atunci când eram întrebați de unde suntem, americanii ziceau că sunt din Nevada sau Ohio, iar eu ziceam că sunt din țara lui Dracula.

În mintea majorității, o mare parte a celebrității unei țări este rezonanța turistică pe care aceasta o are. Sigur că mai sunt alți factori politici, militari, economici, dar turismul este extrem de important și un suport pentru ceilalți.

Pentru prima oară semnez:

Dracula Country Citizen

Balcanisme

Cred că originea bacșișului este Orientul Apropiat. Îți poți cumpăra orice cu bani. Sigur, e o exagerare, dar oricum, cred că bacșișul a intrat în Europa și în lume prin Balcani, pe la noi.

images

Am călătorit destul de mult. Bacșișul apare pregnant în fostele state ale „lagărului socialist” și, desigur, în Orientul Apropiat. Bănuiesc că este specific sărăciei și societăților neriguroase. Totuși, am lăsat bacșiș și prin țări „fericite” la restaurante și nu s-a supărat nimeni, de exemplu Noua Zeelandă și Norvegia, țări în care nu le-am văzut moneda națională – toate plățile, la cele mai mici dughene, se făceau cu card.

M-am simțit presat atunci când, la sfârșitul unei excursii, ghidul jura că va împarți frățește bacșișul cu șoferul și aștepta cu mâna întinsă (Chile, Argentina, Uruguay). Nu toți excursioniștii dădeau, unii da – unii ba. Am dat chiar și eu de câteva ori. Sigur, asta nu s-a întâmplat în Falkland. N-am văzut nimic asemănător nici în Norvegia, Finlanda, Noua Zeelandă.

New-Gratuity-Rules-300x187

Mai e nevoie să vă spun cât urăsc obiceiul?

Totuși, sunt restaurante unde bacșișul apare pe nota de plată – asta e. Vă închipuiți ce surprins am fost când am constatat o cheltuială zilnică în contul meu de excursionist acoperit de cardul declarat, cheltuială sub numele înșelător de gratuity. Când auzi gratuity te gândești că pronia are grijă de tine și-ți dă ceva moca. Ei bine, era invers.

Cum mama m-a înzestrat cu ceva aplecare către exact, am făcut repede o socoteală minimală și am ajuns la niște valori uriașe, nu numai pentru mine sărăntocul, dar și pentru unii cu salarii adevărate. Mi-am exprimat revolta cu voce tare, le-am spus că trend-ul ăsta vine de la mine de acasă, din Balcani, că nu mă așteptam la asemenea obiceiuri de la o companie americano-olandeză. Intre timp îmi adusesem aminte și de mizeriile făcute de Olanda pe tema Schengen.

Mi s-au dat toate asigurările că toți acești bani vor ajunge la personalul excursiei și nu în altă parte, ce mai, exact cum declarau ghizii că împart cu șoferii. Mi s-a spus să vin spre sfârșitul excursiei, să completez un formular și totul se va regla.

Sigur că nu i-am iertat cu formularul, numai că am avut surpriza să constat că nu eram singurul care-l completa. Chiar în fața mea l-au mai completat câțiva – unii de peste ocean, dar și Jirinovski despre care v-am mai vorbit, cel cu pașaport uruguayan Despre excursioniști.

Cred că și așa, le-au rămas destule lovele. Pot dormi liniștit. Și, ca să dormiți liniștiți și dumneavoastră, mărturisesc că am gratulat onorabil (cred eu), direct și la negru furnicuțele care au muncit pentru mine.

pupi1pupi2pupi3

Milițianul NATO

Eram într-o călătorie prin vestul Transilvaniei. Plecasem cu mașina cu noaptea în cap, fiindcă aveam un drum lung de făcut.

În timp ce traversam un orășel (era încă noapte), am fost oprit de doi polițai. Opreau cât de multe mașini puteau – se ocupau de două, iar a treia stătea în așteptare. Zeloși neică.

M-am gândit întâi că mă luase vreun radar, mai am obiceiul de o mai „calc”. M-am prins repede că este doar un control de rutină.

Îmi ceru și i-am dat actele cu care s-a dus până la mașina lor – probabil mi-a notat numărul, fiindcă pentru verificarea lor ar fi trebuit mai mult timp. Când s-a întors a continuat șirul clasic de întrebări încuietoare. Da’, asigurare aveți? I-am explicat că de mai multi ani RCA se încheie online și se verifică tot așa. Așteptam să-mi ceară taxa de drum ca să-i spun că nu mai e în atribuțiile lor, dar n-a continuat.

În „sufletul” lui se dădea o luptă intre dorința de a mă testa la alcool și necesitatea economisirii consumabilelor. Îmi spune să suflu către etilotest, fără a-l atinge. Mă execut, dar îmi pierd răsuflarea. În sfârșit, obține un rezultat și spune „Negativ” cu accent pe prima vocală, așa cum a văzut prin vreun film american în care-și închipuia că joacă. Am remarcat că și celălalt polițai proceda similar.

M-am gândit: ce bine că m-am sculat în toiul nopții ca să-i ajut p-ăștia să-și omoare plictisul.