Am venit pe lume …

într-o frumoasa dimineață de Florii, în mijlocul unei familii iubitoare de intelectuali, cu bune premize materiale.

Din păcate, asta s-a întâmplat înainte de moartea lui Stalin și dincoace de Cortina de fier. Deoarece povestesc în românește, înțelegeți despre care parte e vorba – cea de est.

Așa că, ursitoarele m-au înzestrat cu un frumos dosar pătat, foarte pătat.

Ei, cum e viața unei familii cu dosar rău în mijlocul unei dictaturi? Cum o vede un copil? Care poate fi evoluția acestuia ca adult într-o asemenea societate? – Asta veți afla în continuare.

De-ar fi să mă mai nasc odată …

Dumneavoastră, unde ați vrea? Tot în Românica? Sau oriunde, numai în Românica, nu? V-ați săturat de munți și văi, de Marea cea Mare și de câmpiile roditoare, izvoarele reci cristaline, codrii deși? Dar de lăudăroșenia traco-geto-dacă?

Eu, munții i-am bătut la pas, prea puțini mi-au scăpat, născut fiind în lagărul socialist n-aveam voie în altă parte. Marea o știu prea bine. Câmpiile alimentau sforăriile raportate lui ceașcă. Chestia cu izvoarele cristaline este o minciună crasă, chiar și la munte dai de azotați de pe urma agriculturii intensive. Codrii sunt buni doar să se fure ca-n codru.

Cel mai mult îmi displace societatea românească. O societate cu ierarhii inverse. La 30 de ani de la căderea teoretică a comunismului, nu numai că nu și-a revenit, e chiar mai rău. Școli care sunt doar niște fabrici de diplome, impostori bine plătiți la toate nivelurile, șmecheria dominantă, români care votează o proastă fiindcă e a noastră.

Mă opresc aici cu înșiruirea, până descrierea nu devine prea dură. Rezultă că aș vrea să mă re-nasc undeva unde societatea este normală, valorile sunt respectate, impostorii puțini. Dacă nu sunt munți, mare, nu-i nimic, mă duc să-i văd acolo unde sunt. Dacă ar fi să aleg, dacă aș putea pune degetul (e nesigur că aș avea deget) pe hartă, l-aș pune pe partea cealaltă, pe Noua Zeelandă.

flori NZ

În NZ, cred că autoritățile, au semănat de-a lungul șoselelor Aghapanthus (originar din sudul Africii), flori cărora le merge foarte bine și sunt plăcute pe șoselele lor înguste. Cu mai puțin succes au semănat și Crocosmia/Croscomia tot din Africa. Am ciordit și eu ca un geto-dac ce sunt niște semințe. Așa se face că am două cuiburi de Aghapantus. Spre surpriza mea, l-am întâlnit în același an, aproape de solstițiul de vară din nord, în gradina botanica din Tromsø NO, la 3 grade dincolo de cercul polar de nord, bucurându-se de ziua lungă. Probabil că iarna le țin în seră. Ale mele au trecut peste câteva ierni blânde cu succes.

N-am izbutit să găsesc semințe de kauri (cautându-le am avut și un accident auto), dar am adunat niște semințe de palmier. Din nord până în sud au mai multe specii de palmieri deși latitudinea lor cea mai sudică este cam ca aceea de la Piatra Neamț (desigur, nu socotesc cele câteva insulițe antarctice). Deci, am adunat semințele dintr-un loc splendid – London Quay din Picton (41°17’17.6″S, 174°00’25.1″E – este vizibil cu Google Street). Așa se făcu să mă potcovesc cu două exemplare de Phoenix canariensis. Specia este din Insulele Canare, este invazivă, există și prin alte locuri din lume, de exemplu California.

Screenshot from 2017-10-29 11-26-29

Ei, palmierii mei au început să crească, le-am schimbat de vreo trei ori ghivecele, i-am ținut în casă două ierni. M-a bătut gândul să pun unul în grădină fiindcă teoretic ar suporta câteva zile de -3°C. Nu-i mai puteam ține. Am scris câtorva grădini botanice. Am contactat inclusiv Delfinariul Constanța. Am contactat și gradina botanică din Balcic, loc de care mă leagă amintirea mătușii mele care m-a crescut.

Dar, după cum cunoașteți, grădinile noastre botanice, ca și ale bulgarilor sunt bugetare. Este elementar să răspunzi unui mail, mai ales că nu-ți cere nimic, doar îți oferă. După două mail-uri insistente, bulgarii mi-au răspuns în scârbă, spunând să mă adresez centralei lor din Sofia. Am făcut-o, nu mi-au răspuns. În final, i-am donat Grădinii Botanice din Galați. Șeful secției respective a fost sigurul care m-a sunat. În rest, n-am primit nici un mail. Fotografia este făcută cu mai mult de un an înainte de a-i da, între timp, crescuseră foarte mult. Poate-i inspectez anul acesta, am intrare moca la Grădina din Galați. Sper ca această gradină botanică să câștige investițiile dorite pentru ca palmierii mei să poată crește normal.

Așa că, am rămas doar cu Aghapanthus la care țin foarte mult.

Mizeria

Tocmai v-am scris despre mizeria umană care domnește în sistemul medical românesc, necorectată în nici un fel de epidemia prin care trecem cu toții. Cineva a comentat cu exemple oarecum paralele din România și vestul Europei. Am și eu niște povești din astea.

Aveam o prietenă care avea o soră. Nu semănau, ambele erau frumoase, dar soră-sa era cu adevărat deosebită. Ceva gen Catherine Deneuve, ceva mai înaltă, cu un păr bogat, blond deschis natural, siluetă perfectă.

Prin ’91 toamna, mă întâlnesc întâmplător cu prietena mea lângă Național. Era foarte bulversată și mi-a povestit că s-a prăpădit sora ei. Am rămas și eu fără cuvinte.

Soră-sa cunoștea un neamț, așa încât, în ’90, a plecat în Germania. Nu a avut probleme cu neamțul care era bine situat. Totuși, probabil că prea mult bine strică. Fata a făcut un atac pe neașteptate, erau undeva într-un sejur. A fost dusă imediat la spital, transferată apoi la o clinică și, cu toate eforturile medicilor, s-a stins.

Prietena mea se lupta, la momentul în care am întâlnit-o, cu statul român, MS, pentru a pleca în Germania.

Peste alți vreo doi ani, i-am făcut o vizită. Mi-a povestit în detaliu. După atac, soră-sa a fost supusă la tot felul de analize, inclusiv CT. Surprinși de vârsta ei, medicii au cerut o a doua și o a treia opinie. Prietena mea primise de la ei un dosar voluminos cu toate constatările, analizele, imagistica. Rapoartele erau semnate de profesori cu greutate. Fusese foarte bine tratată, dar asta a fost să fie.

La noi, și astăzi, spitalele refuză să ofere asemenea documente. Alte opinii pot fi obținute de pacienți, dacă mai au energie, contra cost din cabinete private. La ce o fi servind această secretomanie? Doar la ascunderea gunoiului sub preș.

Dar, în ciuda victoriilor nemților cu COVID-ul, știu deficiențe și în sistemul lor.

Vărul meu care plecase în Germania, una din petele dosarului meu foarte pătat, despre care v-am mai povestit, Dumnezeu să-l odihnească, s-a îmbolnăvit prin 1991 de boala Lyme. I-a produs o semi-paralizie și a suferit vreo cinci-sase ani, tratându-se în fel și chip. După ce s-a făcut bine, la o analiză de sânge, i-au descoperit anticorpii. Deci, se întâmplă și la ei să nu funcționeze sistemul.

Totuși, pe acolo, nu cred că ai probleme cu dusul țucalului și nici că cineva din personalul medical face fițe. Puteți spune că n-au legătură cu tratamentul. Dar nu, sunt aspecte relevante o oglindă a sistemului. La fel cum WC-urile arată starea unei națiuni.

Foto: republica.ro

Năravul din fire …

Citeam spre sfârșitul anului trecut un interviu cu o asistentă medicală din Timișoara care lucrase doi-trei ani în Germania și decisese să se întoarcă.

Obținuse același post și acolo, dacă-mi aduc aminte, asistent șef chirurgie. Spunea că s-a întors din cauza solicitării prea mari din Germania, unde toată activitatea îi era monitorizată pentru că nu avea voie să greșească nimic. De câteva ori a menționat atitudinea pe care trebuia s-o aibă față de pacienți, empatia pe care trebuia s-o manifeste permanent. Repetând acest lucru, m-am gândit că era unul din aspectele care o apăsau cel mai tare. S-a întors pentru o viață mai liniștită, chiar pe un salariu mai mic, desigur referindu-se la veniturile legale.

Ieri am vorbit cu o cunoștință al cărui soț este internat cu cancer la Fundeni. Îi duce mâncare de acasă, dar din cauza epidemiei, nu poate intra. În consecință, iese o asistentă să preia sacoșa. Desigur, contra cost. Dar asta nu ajunge, asistenta se plânge de greutatea sacoșei, fițe multe. Nu-i poate duce mâncare pe mai multe zile fiindcă în salon nu este frigider. Sper să nu vă închipuiți că dusul țucalului a devenit moca.

Vă scriam în perioada asta despre imposibilitatea verificării modului în care sunt tratați bolnavii, în special covizii. Iar am avut dreptate.

Da, cred că nu are lecuire.

Foto: g4media.ro

Una mică

Nu, nu e vorba despre o cinzeacă sau un pocheraș, nici la alte prostii. Mă refer doar la o mică escrocherie a statului la taxele și impozitele locale.

Mai toți plătim din astea. Din păcate, majoritatea fondurilor locale ajung în salariile acestor mult-mult prea supranumerari funcționari, lipsiți de vreo responsabilitate reală, angajați doar pe pile, cei care vă determină să vă fie scârbă când deschideți ușa primăriei siliți de vreo împrejurare. O parte sunt mascați în societăți comerciale locale care nu aduc nimic, nu fac nimic. Dau doar exemplul politiei locale foarte bine plătită, … Primul obiectiv din legea de organizare se referă la securitatea instituțiilor publice. Dar pentru asta contractează firme private, vă las să ghiciți proprietarii.

Revenim la mica escrocherie. Majoritatea plătim impozit pe teren și casă. Numai că, unele primării mai smechere denumesc impozitul pe teren taxă. Adică, în unele locuri se plătește impozit pe teren, în altele taxă pe teren. Vi se pare că nu există nici o diferență, numai că nu este așa. Bonificația pentru plata în anumite condiții se aplică doar impozitelor, nu și taxelor.

Am niște proprietăți în patru județe și mai multe localități. Tocmai le-am plătit – o fac totdeauna în ultima clipă. Oricum am făcut-o cu câteva ore înainte. Asta înseamnă că nu vă vând gogoși, tocmai am văzut diferența negru pe alb.

Deși sumele nu par semnificative, probabil nici nu sunt, dacă pentru ei puturoșii sunt importante, de ce n-ar fi și pentru mine.

Sigur, probabil există justificări cu aparență legală. Dar oricare ar fi astea, mie mi se pare doar o jmecherie.

Foto: romania-actualitati.ro

Dreapta

Sigur, vă gândiți la dreapta slabă și stânga inexistentă. Matematic, este drumul cel mai scurt între două puncte. Oare definiția de școală elementară mai este valabilă?

Iată problema. Un om sau o muiere trebuie să se deplaseze din punctul A în punctul B. Să zicem că punctul B este vizibil din punctul A.

Instinctiv, omul sau muierea aleg dreapta dintre cele două puncte, calea efortului minim. Numai că, între cele două puncte sunt o mulțime de oameni și muieri  –  unii stau, alții sunt în deplasare. Nici omu’, nici muierea n-au de unde ști care dintre aceste piedici sunt infectate, sunt molipsitoare COVID.

Rezultă că ecuația deplasării trebuie să fie mult mai complicată decât funcția de gradul întâi, ecuația dreptei. Mai adaug niște parametrii variabili pe care ar trebui să ți-i ofere radarul personal. Aceștia ar trebui să-ți determine pasul înapoi sau lateral menit a evita un bou sau o vacă ce se reped peste tine.

Ei, cu matematica asta, cu masca pe figură și, mai ales, cu mult noroc, poate scapi adoptând drumul cel mai scurt care nu e deloc drept.

Dar de nu l-ai nimerit, este posibil ca drumul tău, om ori muiere, să facă un ocol lung pe la spital. Sau, doar cineva drag ție să facă acest ocol de care ești responsabil în nesimțirea ta. Ocolul de la spital poate fi mai lung, să treacă pe la ATI (dacă vor fi locuri). Pentru 8 din 10 dintre aceștia, nu mai este ocol, este capătul drumului.

Chiar dacă ai neglijat ecuația de mai sus fiindcă ai crezut un zvon lansat de un răuvoitor sau de un idiot, tot tu ești responsabil – ai propriul cap pe care ar fi trebuit să-l folosești. Dar poți fi doar idiot și tu.

Vedeți, este una dintre deosebirile dreptei față de stânga. Stânga nu are nici măcar ecuație.

Mică bârfă cu BMW-u

Ca la țară.

Ieri după-masă, aud un motor zgomotos, ca un tractor. Arunc o privire (mereu trebuie s-o faci dacă nu vrei să-ți treacă unu gardul), era doar o mașină, oprită paralel cu a mea, în mijlocul străzii, o stradă lată ca un bulevard. Fiindcă după două ore nu se schimbase nimic, arunc o privire mai atentă. Erau doi, unul lângă trotuar, în pană, nu-și putea porni motorul.

În sfârșit, mă trezesc mai târziu dimineața, șantierul continua. Mai trec vreo două ore, trebuia să plec. Ies să mă urc în mașină, constat că mai era o mașină sosită în ajutor. Niște tineri. Desigur, toate trei BMW. Cel în pană era un model nou. M-am amuzat – vorba unei prietene, capra râioasă și cu coada pe sus.

M-am decis să-i abordez ca nora lui dracnea, vă aduceți aminte „Băi săracilor„. Le-am spus „Măi băieți, mai bine puneți mână de la mână și o duceți la un service„. Se pare că le-a plăcut îndemnul meu sau le-am omorât entuziasmul. Când m-am întors, nu mai era decât cea în pană. Au luat-o pe o platformă ceva mai târziu, semn că le-am dat un sfat cu folos.

Nu-mi plac mașinile germane, în primul rând fiindcă-s la modă între cocalari și proști. Nu-mi plac nici cele franțuzești, din experiență. Bine, veți zice, dar tu, fan UE?

Așa e. Numai că, frate, frate, dar brânza e pe bani. Asiaticele-s mai bune și mai ieftine.

Foto: oradeahub.com

Obsesii

Eu o am pe aia cu Zdrențele Roșii. Dar vreau să vă scriu despre câteva obsesii notorii din mediul politic.

Ilici a rămas cu pericolul țărănist după alegerile din ’46. În anii ’90, i se umplea gura de flegmă când trebuia să pronunțe țărăniști, PNȚ și, mai ales, Coposu. La acesta, aproape se îneca. Dacă s-ar fi întâmplat, multe rele ar fi fost evitate, dar nu s-a întâmplat.

Bombonel avea obsesia Băse. Desigur, era în campanie și referirile  extrem de dese  la competitor erau cumva justificate. Cred că obsesia datează de pe vremea când, vecini, se întâlneau pe palier și Bombonel nu era sigur dacă Băse se uită la el sau îl ignoră, ceea ce ar fi fost de neiertat. Vă mai aduceți aminte cu ursu, lupu, vânătorul, … Numai că înfrângerea l-a apăsat psihic, referirile continuând și după ce a devenit mic. Pe de altă parte, are o amnezie privind pușcăria. Presupun că psihologul de la Jilava l-a sfătuit să nu se mai gândească la ea. V-am mai scris că îi urmăresc cu atenție blogul. Nici o referire. Mi se pare că ar fi fost mai bărbătește să înfrunte situația în față. Probabil, e o pretenție exagerată din partea mea.

Blogul este și un fel de jurnal al fundației lui pe care a denumit-o Nicolae Titulescu (cred că în mintea lui sunt anale). Mai bine îi spunea Micul Titulescu – relațiile cu Rusia ar fi fost justificate. Așa, ilustrul personaj se răsucește în mormânt – nimeni nu i-a cerut permisiunea. În ultimul an, și-a reprimat și gândurile negre privindu-l pe Băse. I s-a pus steaua însă pe Iohannis. Retragerea decorației primită de la Ilici l-a afectat profund. Cum să-și piardă el fruncea panopliei, el marele colecționar care vrea să-și albăstrească sângele lui roșu (sau negru?). Nu prea îi ies postările cu jos Iohannis. Dacă i le-aș scrie eu, ar fi mult mai acide. Ale lui n-au chichirez. Nu m-am oferit fiindcă sunt prea scump pentru el. Prefer să scriu Jos Zdrențele Roșii moca, pentru plăcerea mea și-a cui o vrea, și-o mai putea, de-a pururea. Oricum, e puternic lovit de steluță.

Urmează Cârlanul care mulți, mulți ani n-a putut spune două fraze fără a-l pomeni măcar odată pe Băse. Obsesia față de acesta o întrecea mult pe a lui Bombonel. Era de-a dreptul hazliu cum mereu se împiedica de Băse. Vreo doi ani s-a împiedicat simultan și de Iohannis. Apoi, cred că o fi primit consiliere psihologică prin Turcia și și-a reprimat pornirea. Uitându-mă la frustrările pe care le mai exteriorizează uneori, nu-l pot declara vindecat. Cred că-i mai trebuie o internare la Erdogan.

Despre porcăriile lui Liviulică am umplut multe pagini. Deși repeta mereu cântecul acela cu statul paralel și DNA, nu cred că era o obsesie reală, nu-l cred atât de prost. Dar se gândea că va prinde la unii, gen ăia recenzați în noiembrie. A mai jucat comedia victimei cu asasini, tot circ cred că era. La el lucrurile erau mai simple. Își dorea cu ardoare puterea, dar în primul rând dorea să-și scape pielea (tot românul se naște poet, d-apăi eu barosul meu).

Mai departe a primat doar prostia și, pentru asta, trebuie să-i fim recunoscători lui dracnea. Sigur, obsesia puterii a continuat. Pot încadra pohtele declanșate de putere tot la obsesii. Iată că sângele se poate albăstri nu doar cu steluțe, ci și cu mici îngurgitați în Sala Tronului.

Oricum, numitorul comun al obsesiilor, este doar propriul buzunar. Cum să-l umple fără să-l găurească.

Foto: romaniatv.net. Titlu sugerat de Alex Hatta.

Jjjmecheri

Ce ne-am face oare fără ei. Înainte, erai aprozarist, erai șmecher. Erai măcelar, erai șmecher. Nu mai vorbesc de milițian, securist, activist. Toți ăștia erau șmecheri  că puteau face rost de orice, de la hârtie higienică la benzină, de la carne la vată, uneori chiar și vreo viză. Erau cei ce puteau călca regulile, în general nesimțiții, cei ce huzureau pe lipsurile celorlalți.

Între timp, lucrurile s-au mai schimbat, veacul înaintează, nu-i așa? Lipsurile și vizele au dispărut, antenele de bulgari nu mai sunt necesare, nesimțirile au luat alte forme.

Vi-l amintiți de unul din frații Becali scuipându-l pe altul în direct la Tv ca să ne arate tuturor ce înseamnă să fii jmecher? Sunt pline emisiunile Tv de exemple de șmecheri prosperi. La ce bun să înveți, la ce bun să muncești, la ce bun să plătești impozite, dacă poți fi șmecher fără nici un efort.

Îți cumperi o mașină ultra-bengoasă și încasezi ajutor social, fiindcă ești șmecher. Îți lași bengoasa în mijlocul străzii tot d-aia. Ai un post la stat, bine plătit, fără vreo sarcină, fără nicio răspundere, ești șmecher. Dacă e vreun post din ăla cu pensie devreme, chiar specială, e clar că ești șmecher.

Dacă de ești parlamentar sau vreun ministru, consilier, atunci ești mare șmecher. Vă iert de înșirarea șmecherilor  administrației locale și de alte sinecuri ale statului mafiot. Fiindcă se ivi o nouă categorie de șmecheri.

Zilele trecute stăteam la coadă la Podul Lemaitre. L-am văzut pe unul excesiv de grăbit, recunosc că l-am și obturat nițel. La baza numărului avea scris Internatuional Police Association. În graba lui, a decis să intre dincolo de parapet și de șina tramvaiului, pe sensul celălalt, deși în intersecție dirija unul, probabil un local (așa merg lucrurile – primăria e păzită de o privată, localii fac treaba poliției, poliția nu știu ce învârte). Așadar, omul nostru a traversat pe celălalt sens. Mi-am zis – alți șmecheri. Iată ce-i cu noii șmecheri. Citez de pe site:

Poate că este greu de crezut, dar cei mai mulți membrii ai I.P.A., și este vorba, în primul rând, de cei care au contribuit în mod substanțial la consolidarea și extinderea organizației, au o mare capacitate de comunicare și relaționare. Dublată de puternice sentimente de omenie, întrajutorare, toleranță și bună-cuviință, acești oameni au făcut din prietenie un mod de a fi. Pentru ei, prietenia generează ocazii și prilejuri de a se cunoaște, de a se apropia și este principala sursă care le alimentează dorința de a stabili relații noi.

Într-adevăr, pare greu de crezut. Textul mi-a adus aminte un banc vechi. Un milițian mardeiaș (precum Buldogul), toca un infractor. La un moment dat îi spune: Am să te omor acum, dar îți dau o șansă – eu am un ochi de sticlă, dacă-l ghicești, scapi. Se uită infractorul, se uită și ghicește. Milițianul îl întreabă cum a izbutit. Infractorul îi răspunde: Am zărit în el un licăr de omenie.

Este vorba de un ONG – Asociația internațională a Polițiștilor – Secția Română, foarte probabil din seria celor finanțate de buget, adică un ONG jmecher. Vă scutesc și de statutul ONG-ului, dar ar fi foarte interesant de cunoscut numele celor 25 de membri fondatori. Presupun că grăbitul meu întârziase la o întâlnire culturală. Mai citez de pe site:

Prietenia a fost cea care, încă de la început, a reprezentat, pentru organizație, temelia pe care au fost construite, cu timpul, toate mecanismele de funcționare.

Cred că au greșit puțin, nu cred că p-acolo funcționează prietenia, poate șleahta, gașca. Mai este ceva interesant. Site-ul mamă declară 360 mii de membri, al nostru 58 de mii, locul doi după Germania. Citez de pe acest site:

Suntem o organizație neguvernamentală, iar obiectivele noastre sunt crearea și consolidarea legăturilor de prietenie între membrii serviciului de poliție, promovarea cooperării internaționale în domenii sociale, culturale și profesionale, încurajarea coexistenței pașnice între popoare și păstrarea păcii mondiale, îmbunătățirea imaginii publice a serviciului de poliție …

De pe urma limbajului de mai sus, am mai săpat un pic. Organizația a fost fondată în 1948-49 de Arthur Troop cu o diplomă la Oxford, cu o perioadă de trei ani școlarizare în istoria Rusiei, și o vizită/bursă în URSS în minunatul an 1934. Îmi mai aduc aminte că am citit că în anii ’50, cei trei șefi ai serviciilor secrete britanice au fost agenți sovietici. Mai departe nu îndrăznesc să mă gândesc.

V-am tot scris despre vârfurile poliției române, nu-mi aduc aminte să fi fost vreodată de bine. Talpa nu e cazul să v-o prezint, îi vedeți pe stradă, la TV. Mai puțin norocoșii îi cunosc direct. Nu mă refer la infractori, scriu despre oameni normali care au nevoie uneori de ei, sau au vreo contravenție. Vi s-a părut că știți pe vreunul care a ajuns acolo din vocație, din pasiune? Sau doar pentru salarii și pensii?

Revenind, ce activități culturale i-or fi implementat șmecherului ăla tupeul?

Foto: cancan.ro

Iubitor de ruși, stareț CCR

Probabil că oricărui român normal, care cunoaște măcar nițică istorie vorbită a ultimilor 75 de ani, chiar contrafăcută, i se pare ciudat să existe asemenea specimene. Rusia ne-a luat în 1812 cam 20% din actualul teritoriu al României pe care, cu excepția perioadei interbelice, nu l-am mai stăpânit. Rusia a deznaționalizat și exploatat sălbatic, teritoriul ocupat. Rusia ne-a impus comunismul și a ridicat pe tancurile ei zdrențele roșii de care nu putem scăpa nici astăzi.

Fac niște precizări privind învățământul superior din comunism. Până prin 1960, chiar ’65, admiterea se făcea pe bază de dosar (am explicat termenul). Aveai dosar pătat, nu puteai da examen. Apoi, era sistemul pe puncte – intrai la facultate cu o școlarizare medie cu totul îndoielnică, sau de loc, fiindcă aveai punctele, cu alte cuvinte, erai puternic angrenat în transformarea socialistă a țării, adică erai o scursură.

Dar la facultatea de drept sistemul dosarelor a funcționat și în anii ’80 – nu puteai da la drept dacă n-aveai un dosar bun. Consecința a fost neintervenția justiției în ’90 pentru curățarea societății românești pe principiul corb la corb …, iar trend-ul a continuat. Mai menționez și fabricile de diplome juridice, precum cele la care activează Bombonel și Dorneanu.

Acum pot trece la biografia personajului principal, Valer Dorneanu. A intrat la drept în 1962 (născut noiembrie 1944), sigur cu un dosar bun altfel nu era posibil, poate foarte bun. Nu există date despre părinți, bunici, școala generală, liceu. Nici despre vreo schimbare de nume care ar fi putut fi făcută  și de părinți. Există niște moșteniri în Corbu (Gyergyóholló), Harghita. Pot presupune că, cel puțin bunicii erau de pe acolo. Cred că dacă părintii erau oameni simpli ar fi menționat asta.

Termină în 1967 și este imediat repartizat ca procuror la sect. 5 și apoi 6. Din 1974 devine jurist la UGSR (sindicatele comuniste), revine în procuratură în 1980. Din 1985, lucrează la Consiliul Legislativ. Nici n-am știut că exista așa ceva.

În sfârșit, din 1989 CPUN, consilier prezidențial al lui Ilici, 1992 ministru, 1995 președinte al Consiliului Legislativ, din 2000 deputat, președinte, vicepreședinte, secretar general al Camerei. Din 2010 adjunct al Avocatului Poporului, din 2013 CCR. În 2016 devine președinte (epoca dracnea).

O ascensiune fulminantă, evident bazată pe influența lui Ilici KGB-istul., tot timpul în față, fără să fi fost un personaj foarte vizibil – a fost o marionetă din vârf. Mă întreb ce-l recomanda ca fiind de mare încredere, fapt confirmat de altfel. Mai menționez pornirile academice care i s-au declanșat prin 1998. Își dă un doctorat după 2000 (la aproape 60 de ani) profesor pe la niște universități d-alea, dar și la Științe Politice la Universitate. Nu declară anul doctoratului, presupun că nu vrea să-i fie găsită teza.

Dar să vedem ceva din faptele de arme care-l recomandă pentru gratitudinea poporului său măsurată prin salarii babane, indemnizații de șef și câteva speciale, mașină la scară, protecție SPP, sume de protocol, deplasări plătite de stat, adică toate privilegiile pe care un sistem politic inechitabil și corupt le-a creat după 1990. Păi, n-ar trebui să credeți că s-a limitat doar la acțiunile enumerate mai jos. Este un soldat disciplinat al PCR, FSN, FDSN, PSD neabătut de la linia partidului. Iată ce scria în 1981 ca procurorPartidul nostru a acordat și acordă o atenție deosebită dezvoltării democrației socialiste, considerând-o ca o latură esențială a construcției socialiste. În acest sens, tovarășul Nicolae Ceaușescu sublinia că «democrația socialistă constituie nu numai o parte inseparabilă a socialismului, ci și o necesitate obiectivă pentru făurirea cu succes a noii orânduiri sociale»”. Dar oare a fost numai soldatul partidului? Ilici a adunat pe lângă el în funcții cheie (inclusiv MApN, MAI), tovarăși din KGB.

Una din acțiunile vizibile s-a manifestat prin blocarea Legii Lustrației, în care se regăsea Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara din poziția de șef al Comisiei juridice și al Consiliului Legislativ., propusă de PNȚ-CD în 1999 („Din punct de vedere socio-moral s-ar putea spune, în esență, că la zece ani de la Revoluție, proiectul poate apare ca tardiv, iar în acest an premergător celui electoral poate fi apreciat ca prematur. În perioada la care se referă proiectul, mai multe generații de români nu au avut, nu din vina lor, un alt reper moral și socio-politic decât cel oferit de stat, de societate și de lege având, în consecință, o singură opțiune, încât «vina» lor principală pare a fi, în viziunea propunerii legislative, aceea de a se fi născut după 6 martie 1945. În condițiile date este greu de presupus că cineva le-ar putea reproșa că nu s-au născut toți disidenți sau eroi, ori, cel puțin, că nu au avut o anumită orientare politică, alta decât cea oficială. Dacă atunci nu puteau avea decât o singură opțiune, considerată din perspectiva timpului ca fiind greșită, azi se poate face un pas mai departe, prin propunerea legislativă impunându-li-se să nu aibă nici o opțiune încercându-se condamnarea lor la un fel de moarte civilă„). În 2010, Punctul 8 a fost din nou blocat de Dorneanu, judecător la CCR.

Dorneanu a fost implicat serios în „lovitura de stat din vara anului 2012”. Sub înțeleapta conducere a lui Ponta, Monitorul Oficial a fost trecut în subordinea guvernului, Avocatul Poporului a fost revocat fiind numit Dorneanu, cu încălcarea mai multor prevederi constituționale au fost schimbați președinții camerelor, prin OUG avizul legislativ al CCR a devenit consultativ, urmată de demiterea lui Băse. Tot atunci a fost demisă comisia de aprobare a doctoratelor care invalidase doctoratul lui Ponta, fiind numit Genunche pentru organizarea unei noi comisii.

Dorneanu s-a afirmat și cu ocazia Ordonanței 13. A respins sesizarea Avocatului Poporului și cele ale CSM și Președinției ca nefiind conflict constituțional între puterile statului. Dar a acceptat drept conflict între puteri sesizarea lui Tăriceanu privind anchetarea de Procuratură a membrilor guvernului (legalitatea acțiunilor de adoptare a unei ordonanțe care dezincrimina o infracțiune).

Pus șef la CCR de dracnea, Dorneanu a luat multe decizii importante, depășind cadrul constituțional prin limitarea prerogativelor prezidențiale prevăzute de Constituție, substituindu-se unei constituante, cu scopul de a bloca puterile și deciziile lui Iohannis.

În 2018, CCR are pe masă un pachet de legi ale justiției, inclusiv CSM, contestațiile sunt respinse. Urmează decizia prin care au obligat Președintele Iohannis la demiterea LCK.

Tot în 2018 face o excursie la Sankt Petersburg deși, relația noastră cu Rusia nu mai putea fi făcută la un asemenea nivel, așa cum nu o făceau nici alte state ale UE după ocuparea Crimeii, situația României fiind mai serioasă prin poziția geografică și problemele de teritorii de la 1812 încoace. Primește o avertizare în sensul de a nu se duce chiar de la Dino Mele, un soldat la fel de vajnic al partidului. La conferință au participat reprezentanți ai ”Republicii Osetiei de Sud” și ai ”Republicii Abhazia”. Dar Dorneanu, să nu uităm că a fost un apropiat al lui Ilici.

Prin urmare, este elogiat de Sputnik care nu uită să menționeze și vizita la Moscova a lui Bombonel. După ce în 2018 o declarase pe Veo personalitatea anului, în 2019 îl înscăunează pe Dorneanu în această onorantă poziție. Mai este menționat în context și Centrul pentru Politica Externă și Studii de Securitate din România, în fapt o structură a Facultății de Științe Sociale a Universității din Craiova care propagă pe pagina web proprie propagandă rusească. Cum este permis asta într-o instituție finanțată de stat, rămâne un mister. De fapt Sputnik vorbește despre meritele tuturor celor 9 judecători CCR „care au dus greul acestui an (2018).

Dar stai, asta nu e tot, ca la teleshopping. Urmează declararea neconstituționalității OUG privind starea de urgență și anularea amenzilor, apoi intervine similar asupra legii privind starea de alertă, lege inițiată de psd cu concursul chiar al lui Dorneanu.

Am omis intervenția CCR pentru blocarea anulării specialelor, dar se va mai pronunța odată pe impozitarea lor. Cred că doar niște șugubeți au putut da Caragiale la bac. Să vă mai spun că are și Steaua României? Ghici cine i-a dat-o.

Totuși trebuie să menționez și niște personaje care în anii ’90 păreau lipite de democrație și apoi au eșuat lamentabil pentru un ban bun – V. Ciorbea, C. Popescu-Tăriceanu, R. Weber – deveniți stâlpi ai psd și cu vederi moscovite. Pe unul îl cunosc personal și păcat că nu-și manifestă caracterul în mediile politice așa cum o face în relațiile personale.

Între alții, Dorneanu a fost înalt apreciat pentru rolul mizerabil de Ion Iliescu, Adrian Năstase, Rodica Stănoiu, Dan Voiculescu, Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu.

Vă ofer și nițică bibliografie, cu scuzele privind lungimea paginii.

Ambulanța Roșie

Probabil, toți ați auzit de Ambulanța Neagră și teoriile conspirației legate de ea. Până și dracnea a întâlnit-o când naviga prin lumea lui paralelă.

Vă anunț însă că s-a scornit și Ambulanța Roșie. Nu știu prin care dintre lumile paralele circulă. Poate prin a lui dracnea, poate prin cealaltă, poate prin a treia. Oricum, semnificația culorii o cunoașteți.

Se pare că una din funcțiile Ambulanței Roșii este ștergerea creierelor pesedeilor. Da, au așa ceva, chiar dacă nu vă vine a crede. Va să zică, la coborârea din ambulanță, indiferent de diplome și studii, pesedeii uită tot ce au învățat, ca prin farmec. Știu că înțelepciunea populară zice că „a intrat bou și a ieșit vacă„. Dar aici nu este adevărat. Asta se întâmplă doar prin fabricile de diplome frecventate de pesedei.

Sigur, vă întrebați cum fac asta. Păi, ați uitat de conspirația promovată din est și de psd? L-ați uitat pe Bill ăla cu ferestrele? L-ați uitat pe Soros? Dar 5G-ul? Ei, cred că asta este scula. Șterge tot și bagă un chip al prostiei. Da, în ultima vreme chip-ul include și un SARS-COV2 într-o formă modificată, pesedistă. Posibil să le schimbe creierii cu unii de proști. Dar de unde atâția proști donatori de creieri pentru transplant? De aici, o posibilă colaborare fructuoasă cu Ambulanța Neagră. De fapt, asta este dialectica.

Acum, când știți secretul Ambulanței Roșii, aveți grijă cum vă comportați dacă o întâlniți, puteți deveni pesedei.

Foto: kmkz.ro – se pare că a avut altul înainte ideea titlului.

Cu masca pe figură

Probabil unii dintre dumneavoastră cunosc expresia cazonă. Nu mi-a plăcut armata, am ocolit-o cât s-a putut, practic n-am făcut-o. Este un detaliu asupra căruia nu m-am confesat încă.

Va să zică, ieri mă dusei și eu să cumpăr ceva de crăpelniță, desigur cu masca pe figură. Ei, umplui eu coșul și stăteam liniștit la coadă la casă. Când, ce să vezi, unul din fața mea, își lăsă jos masca, să mănânce un corn. Toate bune și frumoase. Numai că, după ce l-a terminat, strivi cu grijă ambalajul și-l băgă în buzunar. I-am atras atenția soției care a insistat să nu mă bag – de unde știu că nu taxează ambalajul.

Dar, din nou, privirea mea atentă a scos ce-i mai rău din om. Nu l-a taxat. A plătit cache, avea un purcoi de bani legați cu elastic. A cumpărat foarte-foarte multă carne și mezeluri, dar relativ puțin din fiecare fel. Am dedus că nu are un magazinaș, ci se pune de-o paranghelie. Nu vă ofer indicii fizionomice, de ținută, atitudine sau de ADN ca să nu ziceți că sunt rasist.

Nu m-am putut abține până la capăt, așa că i-am spus casierei, cu singura consecință că i-am citit expresia feței.

Și acum, mă macină gândurile și regretul că n-am făcut scandalul obișnuit pentru mine. Rămâne pe data viitoare. Deocamdată m-am descărcat pe WP.

Foto: ziuaveche.ro

40%

Am ascultat serile trecute intervenția fostului președinte CCR, Augustin Zegrean, relativ la impozitarea specialelor. Era puternic revoltat și lovit de eventualitatea micșorării veniturilor dumnealui. Cu fățărnicia-i caracteristică, nu numai lui, a declarat:

„Este o metodă pur bolșevică, să vii să spui luăm de la bogați pensiile și acum hai să ne bucurăm că acum și ei sunt săraci, în loc să se gândească cum să mărească pensiile cu 40%. Dacă s-ar mări pensiile corespunzător pensiile celelalte, nu ar mai fi discrepanța asta mare.”

Intervenția a fost plină de ipocrizii. Eu m-am oprit doar la asta. Să vedem:

  • O pensie de 1.500 lei majorată cu 40% ajunge la 2.100 lei minus impozitul la peste 2.000.
  • O pensie de 2.000 lei majorată cu 40% ajunge la 2.800 lei minus impozitul la peste 2.000.
  • O pensie de 3.000 lei majorată cu 40% ajunge la 4.200 lei minus impozitul la peste 2.000.

Specialele în discuție sunt de cel puțin 10.000 lei. Dacă legea trece, s-ar putea limita la vreo 11.000 lei și veniturile cumulate (normală + specială) se limitează pe la 16.000 lei. Pentru mai toți specialii, pensia normală este la limita superioară. Despre care discrepanță face vorbire ciudatul ăsta de Zegrean? Care sunt marile servicii aduse statului român, cetățenilor români, de primitorii ăștia de bani moca care generează discrepanța?

Foto: romaniatv.net

Afaceri și contrafaceri

N-am izbutit un titlu la fel de spiritual ca replica lui Arghezi „Scriitorii sunt de două feluri – culți și desculți„, dar merge și-așa.

Mă refer la economia privată. Sigur că sunt multe afaceri reale care produc bunuri și oferă servicii. Însă sunt multe dedicate unor servicii pe alese, oferite statului. Le cunoașteți, încrengătura aia de pe lângă primării care vă ia banii. M-am gândit să le spun peiorativ bișnițe, dar sunt cifre de afaceri foarte mari, c-așa sunt contractele cu statul, scumpe. De cele mai multe ori, eforturile sunt concentrate pe colectarea lovelelor. Servicii minime – de formă, calitate zero.

Am criticat Poșta Română, dar există unii de-și zic tot poștă – privată. Credeam că mai jos decât Poșta Română nu se poate. M-am înșelat.

Concurența privată există de pe urma livrărilor de facturi ale companiilor de comunicații și alți furnizori de servicii. Este cauza nelivrării la timp a facturilor. Prin ianuarie-februarie 2019, am găsit o grămadă de plicuri cu facturi aruncate pur și simplu în mijlocul străzii, în zăpadă.

Iată că mă trezesc cu un aviz de la ăștia cu un termen de trei zile lucrătoare, interval orar, un telefon, dar nici o adresă a biroului pentru ridicarea corespondenței. În sfârșit, sun și stabilesc unde să merg.

M-am dus, era de fapt un hol de scară de bloc. După numărul de plicuri pe care le-am văzut și faptul că avizul era gata tipărit cu numele meu, am tras concluzia că nu prea era în intenția lor să predea recomandatele la adresele de destinație.

Era un plic cu taxe locale sector 3. Deci izbutiseră să obțină un contract cu statul. Cum toate aceste corespondențe au un termen de plată, contestare, prezentare, …, care curge de la data comunicării, iar plicul nu avea nici o ștampilă cu dată, am solicitat mențiunea pe plic. Doreii n-auziseră nicicând de așa ceva. A venit Dorelul șef, cu aceeași rezultat.

Iată că de rău e loc oricât de mult. E oare singurul exemplu de contrafacere?

Cadoul

Fericit de atâta activitate, după ce au impozitat vitejește pensiile speciale, recunoscând în sfârșit că nu există resurse pentru majorarea pensiilor amărâte, don Ciolacu a declarat satisfăcut că „acum sunt bani pentru majorarea” ăstora nevoiașe. Dar stai, asta nu e tot (că la teleshopping). Probabil majoritatea amărâților i-au crezut afirmația. Dar e doar o impozitare, în trepte, de max. 85%, textul e stufos și n-am izbutit să înțeleg dacă impozitează totalul sau fiecare pensie specială a unui special, fiindcă sunt mulți cu mai multe speciale.

Dar, ca să scăpăm definitiv de grija caprei vecinului și să n-avem coșmaruri că i-am lăsat flămânzi, facem și o mică socoteală:

  • La o pensie specială de 7.000 lei, după impozitare încasează 6.500 lei.
  • La o specială de 10.000 lei, după impozitare încasează 6.950 lei.

Practic, se limitează aceste câștiguri pe la vreo 2.000 EUR. Sunt ceva pensii de cam 5.000 EUR de la care rămân 3.000 EUR pentru nevoiași. Dar câte, nu ne spune nimeni.

Pentru ce vi se pare că rămân bani – pentru dublarea alocațiilor sau pentru majorarea de 40% a pensiilor?

Oare pentru care fapte de arme merită ăștia cu speciale lovelele? De ce n-au anulat pur și simplu legile infame (un șir lung) care-i fac să se bată pe aceste posturi? Nu este oare una din cauzele pentru care aceste posturi, lipsite de răspunderi, oricum cu salarii babane, șunt vânate de toți impostorii? Un articol mi-a atras atenția. 134 – Perioada de aplicare – Prevederile prezentului titlu se aplică până la data de 31 decembrie 2025 inclusiv. A fost anulat. Nu știu ce anume expira în 2026 și nu mai expiră.

Dar asta nu e tot. În închiere, don Ciolacu, ne-a anunțat că începe demersurile pentru o nouă moțiune de cenzură care se va depune îndată ce starea de alertă nu va mai fi fiindcă Orban a scurtcircuitat parlamentul.

Dar abia acum apare cireașa de pe tort. Don Ciolacu a spus că depune moțiunea tocmai din cauza „acestui abuz făcut de Ludovic Orban față de parlamentul românilor„. E de bine. Fraților, avem și noi, în sfârșit, un parlament al nostru.

Așa cadou mai zic și eu. Mulțumim frumos don Ciolacu. Rămâne doar o întrebare – de ce nu ne-au lăsat să alegem parlamentul nostru, de ce s-au opus anticipatelor?