112

V-am mai mărturisit – mi-a plăcut totdeauna și îmi place să mă plimb, să bat coclauri cât mai puțin umblate, munți, văi, creste, păduri, locuri pitorești din țară sau de aiurea și am și făcut-o de multe ori. Pot spune chiar că am depășit stadiul simplului drumeț.

Acum puțini ani, aflându-mă în Apuseni, într-un loc uitat de lume (curentul electric a ajuns prin 2000) și, din nefericire, din ce în ce mai descoperit de turiști, mi-am zis să fac o nouă tură prin locuri cunoscute de mine spre Ponoare, fără intenția de a le și parcurge (nu eram echipat).

Pe scurt, am ajuns pe un drum forestier care duce la o fostă cabană de vânătoare, acum așezământ turistic foarte populat (iar din păcate), aproape de Dolina I. Pe lângă drum, o vale culege o parte din apele care vor fi drenate în sistemul Galbena-Ponoare. La un moment dat, în locul aerului curat de munte, dăm peste niște miasme puternice, îngrozitoare – mirosea a „rahat”.

Și, mai mergem ce mai mergem, dăm de sursa putorii – o cisternă goală pe care o mai dichiseau niște Dorei. Ne-am dat seama că tocmai își deversase conținutul în pârâul despre care vă vorbeam.

Curând am ajuns la clădirea turistică (o vedeam prima oară – cunoșteam doar cabana vânătorească). Mai trece puțin și ajunge și cisterna, parchează frumos spunându-ne implicit care era sursa „rahatului”.

Ce să fac, m-a lovit simțul datoriei și, în ciuda opoziției celorlalți (erau de aceeași părere cu mine, dar considerau că ne luptăm cu morile de vânt), ca un adevărat Don Quijote, am sunat la 112.

Deși, după cum vedeți, sunt destul de „acoperit”, le-am dat toate detaliile despre mine, despre martori, despre loc, despre cisterna de „rahat”. Până la urmă, 112 a găsit și întrebarea încuietoare – în ce județ sunt? I-am spus că sunt la confluența a trei județe Alba, Cluj, Bihor și că n-are decât să mă localizeze prin GPS. După parlamentări, mi-a dat legătura la poliția Bihor (cred) pe care i-am deranjat foarte tare și nu știau cum să scape mai repede de mine. Nici vorbă de număr de înregistrare, ca să-mi fie învățătură de minte.

Eu vă întreb, așa ca un inocent Don Quijote, s-or fi ales măcar niscai polițiști sărmani cu un sejur sau măcar o beție moca la acel așezământ? Că doar n-am sunat degeaba.