Dosarul de ieri și de azi

V-am mai povestit cum era cu Dosarul din vremea ailaltă. Părinti, bunici, frați, surori, veri, ai tăi, ai partenerului, averea lor actuală sau trecută, profesia și locurile lor de munca, politica făcută de vreunul din ei, atitudinea lor față de comuniști, rude în străinătate – toate astea arătau dacă ești un om de încredere, poziția socială pe care o meriți și treapta ierarhică la care te vei opri. Până la urmă, cât de lichea ești. Dar ați văzut, lichelele sunt și acum de succes.

arsip_20151207_190915

Prin 2000 (poate înainte) încă mai exista un formular de acest tip pentru admiterea la școala de poliție – unii îi zic pretențios academie, dar eu-s cam neîncrezător. După ceea ce citesc prin ziare, după cum îi văd manifestându-se pe străzi, după recentele intervenții ale jandarmilor, cred că nici formularele actuale nu sunt foarte departe de acelea de care v-am vorbit.

2_0

Dar cum vă ziceam, veacul și știința înaintează FB față în față cu reacțiunea.

Dar nu e numai FB. Sunt multe alte rețele sociale, sisteme de mesagerie. Fiecare click al tău pentru citirea unei pagini arată interesul pentru subiectul respectiv și, în consecință, vei fi bombardat cu reclame privind subiectul accesat, nu numai de la adresa aceea.

Sigur, prima aplicație vizata de această culegere de date a fost comercială, cumva chiar în interesul utilizatorului pe principiul dacă tot îți umplem pagina citită cu reclame, măcar să fie unele care te interesează.

Numai că, o uriașă bază de date se adună pentru fiecare utilizator. Sunt informații pe care majoritatea oamenilor nu le consideră importante, nu cred că ar putea dezvălui ceva important despre ei, nu cred că ar putea da la o parte cortina pe care fiecare instinctiv și-a făurit-o pentru a-și proteja intimitatea.

Ei bine, nu-i așa. Acest uriaș cumul de informații spune totul despre fiecare, dezvăluie și cele mai ascunse gânduri pe care le are cineva, chiar dacă acela nu este el însuși conștient de ele.

Veți fi identificat chiar dacă accesați internetul de pe dispozitive diferite, chiar dacă nu vă aparțin? Cu o mare probabilitate, nu veți putea crea un alt profil.

shift-magazine-0008-thumbnail-_the-personal-is-political

Ar putea fi folosite aceste date din punct de vedere politic? Sigur că da. Dosarul comuniștilor se baza pe ADN, educație, anturaj, interese. Smart dosarul este mult mai complex. Spune de exemplu, către ce tip de politică ești orientat, cât de precis ești orientat, cât de oscilant ești, până unde ești dispus să mergi, ce compromisuri ai accepta, și multe altele.

Poți fi influențat? Da. Prin conținutul paginilor care ți se propun sau care ți se afișează chiar parțial. Informațiile ți se bagă-n cap, chiar dacă ești doar privitor de poze sau numai cititor de titluri – fiecare primește materialul accesibil. Mesajele sunt directe sau doar persuasive, subliminale.

Fac o paranteză. Înainte de existenta internetului, mesajele subliminale erau limitate cam numai la televiziune, eventual film – în succesiunea de imagini care alcătuiesc mișcarea se putea strecura din când în când câte una cu conținut special. Privitorul nu era conștient de existenta ei, dar o percepea subconștient. Erau interzise de lege. Astăzi, cine le mai poate interzice, tehnica pe care tocmai am descris-o e de mult depășită.

Și tot așa, bombardat cu mesaje subtile, croite pentru fiecare, foarte personalizate, un nehotărât poate trece într-o anumită tabără, un decis poate deveni oscilant, nimeni nu mai poate fi stăpân pe convingerile lui.

Și revin la Propagandamai sunteți siguri că nu sunteți manipulați, că ceea ce gândiți vă aparține?

P.S. Doar un exemplu mărunt dintr-un articol cald: Scandal monstru și în Germania. Partidele de guvern au cumpărat datele personale ale alegătorilor

img_57b0ee98afe14

20 de comentarii la „Dosarul de ieri și de azi

  1. Chiar daca articolul a fost scris in aprilie 2018 el este mai actual ca oricand.Este adevarat ca aceasta retea sociala se foloseste de datele si amprentele personale in scopuri manipulatorii comerciale , politice etcStiam si eu aceste lucruri si sunt impotriva acestei retele si nu o recomand nimanui.Cu mult drag va doresc o seara frumoasa Am postat articolul si pe twitter-ul meu : https://twitter.com/Adriana09347300

    Apreciază

        • Ceea ce în Europa este ilegal, fiindcă încalcă legislația spam-ului. În România sunt două-trei autorități care ar trebui să se ocupe cu asta si care ar fi extrem de deranjate dacă ar primi vreo plângere. În plus, pe net se vând baze de date procurate ilegal. Ex. se vinde o bază de date ciordită de la Registrul Comerțului, acolo unde au încăperi securizate și fac mare caz de asta. Românica.

          Apreciat de 1 persoană

        • Sistemul online se va schimba si in Romania in decurs de 2 ani.Sa inceput cu GDPR – Protecția Datelor, legea copyrightului si se va continua alinierea la TOATE directivele PE.In legatura cu bazele de date in mediul privat este stipulat in contractul de munca confidentialitatea datelor in sistemul de stat eu nu am lucrat niciodata si nu cunosc sistemul dar este posibil sa aveti dreptate fiindca coruptia si excrocheria exista in astfel de sfere.

          Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s