Epidemia

Stați liniștiți tovarăși, nu e una reală, nici măcar un fake, e doar un rahat electoral.

Am mai scris despre Tentativa de umor asupra d-lui dracnea, dar se pare că-i lipsește simțul penibilului (oricum nu e singurul). Oarecum pe modelul me too, constatăm o epidemie a încercărilor nereușite de asasinat – toate împotriva puterii. Victimizare mare dom-le.

Desigur, toate tentativele au suport politico-patriotico-geto-dacic. Adică ne arată cum se sacrifică ei pentru țară, cum înfruntă toate pericolele vrute și nevrute, reale, dar mai ales închipuite, ca să salveze popoul ăsta de la pierzanie, dom-le.

Nici nu știi care e vinovatul. Misterul ne învăluie, o fi vreun complot mondial? O fi vreun complot local? O fi statul paralel? O fi ăla perpendicular? Nimeni nu poate afla, cu atât mai puțin autoritățile statului. Altfel, n-ar mai avea nici un farmec.

Mai nou, e vorba de urmăritori cu ochii injectați și drogați. Ultima îmi aduce aminte cu nostalgie de Piața Universității – nimic nu s-a schimbat, doar drogații îi pot contesta.

Pe de altă parte, s-a generalizat gestul ancestral mafiot, pupatul mâinii. Știu ce gândesc italienii când văd gestul acesta, dar ce facem cu celelalte nații? Or fi văzut Nașul? Eu mă tem să nu ne considere mai mafioți decât suntem.

O vorbă populară spune că „unde-i carte multă e și prostie multă”. Bine, dar ăștia n-o prea au cu cartea. I-am făcut analfabeți de nenumărate ori. Atunci, de unde atâta prostie?

Sau, cum l-a citat blogger-ul Amalia la postul meu trecut pe Andrei Pleșu, „oricât te aștepți să fie mulți, ei sunt și mai mulți”, referindu-se la proști.