Stați liniștiți tovarăși, nu e una reală, nici măcar un fake, e doar un rahat electoral.
Am mai scris despre Tentativa de umor asupra d-lui dracnea, dar se pare că-i lipsește simțul penibilului (oricum nu e singurul). Oarecum pe modelul me too, constatăm o epidemie a încercărilor nereușite de asasinat – toate împotriva puterii. Victimizare mare dom-le.
Desigur, toate tentativele au suport politico-patriotico-geto-dacic. Adică ne arată cum se sacrifică ei pentru țară, cum înfruntă toate pericolele vrute și nevrute, reale, dar mai ales închipuite, ca să salveze popoul ăsta de la pierzanie, dom-le.
Nici nu știi care e vinovatul. Misterul ne învăluie, o fi vreun complot mondial? O fi vreun complot local? O fi statul paralel? O fi ăla perpendicular? Nimeni nu poate afla, cu atât mai puțin autoritățile statului. Altfel, n-ar mai avea nici un farmec.
Mai nou, e vorba de urmăritori cu ochii injectați și drogați. Ultima îmi aduce aminte cu nostalgie de Piața Universității – nimic nu s-a schimbat, doar drogații îi pot contesta.
Pe de altă parte, s-a generalizat gestul ancestral mafiot, pupatul mâinii. Știu ce gândesc italienii când văd gestul acesta, dar ce facem cu celelalte nații? Or fi văzut Nașul? Eu mă tem să nu ne considere mai mafioți decât suntem.
O vorbă populară spune că „unde-i carte multă e și prostie multă”. Bine, dar ăștia n-o prea au cu cartea. I-am făcut analfabeți de nenumărate ori. Atunci, de unde atâta prostie?
Sau, cum l-a citat blogger-ul Amalia la postul meu trecut pe Andrei Pleșu, „oricât te aștepți să fie mulți, ei sunt și mai mulți”, referindu-se la proști.
Eu zic sa nu cădem in aceeasi gresala ca în vremea trecută; Ceausescu si haita lui erau toti prosti gramadă dar au reusit sa-si bată joc zeci de ani de noi astia desteptii! Daca pui unul din afara sa judece cine a fost prost si cine nu o sa ai o surpriză!
Dragnea nu-i prost de loc ba as spune ca-i merge mintea de-i zbarnie…Că-i merge pentru el e alta poveste! Pana una alta s-a folosit de prosti sa ajunga la putere, sa se mentina acolo…Eu nu vad viitorul de loc roz ca deh prostii sunt majoritate! Unde mai pui ca ori astia ori altii tot una!?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aveți dreptate.
Recunosc și dezamăgirea celor aproape 30 ani. Totuși, singurul lucru la îndemâna noastră sunt alegerile. Mi-ați spus că n-ați fost niciodată, este greșit. Înseamnă că vrăbiuțele n-au făcut tot ce puteau face.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu am fost de când nu mai este obligatoriu! Mi se pare un joc pueril…..Sa aleg intre cine? Eu unul nu vad diferente! Lasand la o parte ca sunt convins ca e un joc masluit in care iasa cine trebuie sa iasa! Prefer sa ma supun majoritătii PROASTE indiferent care este ea.
Nu in ultimul rand nu-i chiar adevart ca n-am votat de pe vremea lui Ceausescu (alt joc idiot dar obligatoriu) dupa „revolutie” am votat de la mii de km distanta de cateva ori! Nu stiu nici eu cum! Acte X!
ApreciazăApreciază
1. Pe vremea lui ceașcă nu era obligatoriu. Era presiune și te duceai de frică.
2. Nu poți fi mulțumit/nemulțumit dacă ai avut nepăsarea de a nu vota. Fiindcă nu trebuia să faci decât un efort mic care se repetă rar și care este uneori decisiv.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
1.Nu stiu cum era la dumneata dar eu ultima data am mers incolonat cu politia la vot si am terminat votarea in Cluj in timp record. Frica? In cabina nu te urmarea nimeni (cred) mi-ar placea sa pot citi ce putea scrie un student sculat cu noaptea in cap pe buletinul de vot!
2. EU SUNT MULȚUMIT ca nu particip la parodia asta! Nu ma plâng, nu sufăr ca nu au ieșit”ai mei”! Trebuiau romanii sa nu aibe NEPASAREA care au avut-o la timpul optim acum va pasa degeaba, jocurile sunt facute! Mi-ar place sa nu am dreptate dar toate mișcările care au schimbat ceva cu adevarat nu s-au facut prin vot!
O sa fiu primul care recunoaste ca am gresit in momentul in care se schimba Romania in bine dupa vot!
ApreciazăApreciază
Pe de altă parte, nu confundați șmecheria cu deșteptăciunea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu o confund dar poti fi destept fara sa fi schmecher invers nu prea!😉 Am vazut genii mecanici auto si ciobani VIP-uri care era destept si la ce i-a folosit?
ApreciazăApreciază
Geniul, talentul, IQ-ul sunt în general native. Sunt unii extrem de muncitori care nu au însă quelque chose. Nu la orice trebuie școală. Un cizmar poate fi artist fără să aibă școală.
Șmecheria este o trăsătură de caracter, nu neapărat negativă, dar de cele mai multe ori josnică.
Orice combinație este posibilă – brânză bună în burduf de câine.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Scoala nu inseamna desteptaciune eu am vreo 26 de ani (nerepetati) si nu ma consider destept ba dimpotriva…
Dar zic sa o lasam asa cum doresti dumneata!
ApreciazăApreciază