Ceața

O sumedenie de evenimente majore din viața noastră sunt în ceață. Mă refer expres la evenimente grave, soldate cu morți – revoluția sau lovitura de stat, mineriadele, dar și fără morți – 10 august 2018. Mărturisesc că n-am văzut nici unul din ele la Tv.

Evident, toate aceste evenimente au cauze politice și au fost dirijate politic. Simpla întrebare cui prodest, arată asta. Îmi aduc aminte cum, în 1990, toate evenimentele majore – demonstrații anti-comuniste, nu puteau fi difuzate de postul național, singura sursă de informare care ajungea pe atunci în toate satele, cum spune astăzi Vasilica și de fapt singura sursă de informare a vremii, deși s-a spus că „a fost sigura revoluție în direct”.

În tragedia de la Colectiv, ceața a fost în mintea salvatorilor și persistă în cea a anchetatorilor.

Care a fost, de fapt realitatea? Toate evenimentele din ’90 au fost prezentate trunchiat, tendențios, fără legătură cu ceea ce se întâmpla, manipulând evenimentele de atunci în folosul lui Ilici și a FSN, cum se numea atunci Ciuma Roșie. Cum motiva postul național absența? „Era ceață„, nu putea înregistra, nu putea transmite nimic din cauza asta. Cine conducea postul național la acea vreme, se cunoaște, se cunosc și recompensele primite pentru serviciile aduse.

Au fost mulți morți. Există vreun vinovat? Nu prea. Toți ați auzit de soarta dosarelor tergiversate sub diverse motive, uitate prin sertare, purtate între parchete, între instanțe. Deși vinovații erau și sunt evidenți, nu au fost găsiți sau dovediți. Cele finalizate n-au fost de succes, inculpații au scăpat. Alte dosare, după aproape 30 de ani, nu sunt finalizate și se fac eforturi pentru îngroparea lor.

Acum ceva mai mult de un an ceața a fost artificială. Vă pot spune cum mirosea și ce gust avea. Acum se de-secretiză un document. Oare va face lumină, va ridica ceața din evenimentele din 10 august?

Cred că, precum sindromul Stockholm, și ceața este un blestem care a fost aruncat asupra noastră. În spatele ei, ați ghicit, zdrențele roșii.

ceata

 

Foto b1.ro

41 de comentarii la „Ceața

  1. Bună dimineața, Florine! 🙂
    La noi a fost doar o simulare față de alte state,
    dar le alegem mereu ca evenimente
    în luptele politice, din păcate!
    La toate aceste evenimente
    apar mereu aceleași persoane
    ca obiect de agitație…
    De ce oare aceste persoane nu dispar??
    Pe una dintre ele am văzut-o,
    râzând și jubilând, la discursul
    candidatului-rezolvat în curtea PNL-ului
    care ținea un discurs de câștigător,
    cu câteva ore bune, în timp
    ce electoratul vota, el striga ca disperatul
    la gardul unui fost președinte! 🙂
    Abia atunci mi-am dat seama
    că nu era plătit de USR,
    cum se încerca a-l pune-n gașca lor,
    ci era plătit, angajat, de PNL! 😛

    Apreciază

  2. Lăsați că o să ne scoată din ceață RealitateaTV, postul acela de televiziune care nu și-a plătit integral taxele, dar s-a rebranduit și acum, vezi Doamne, e o altă televiziune.
    Asta se întâmplă dacă oamenii Sistemului (serviiile) ocrotesc o afacere.
    Tele7ABC, de ex., a dispărut, dacă nu s-a făcut utilă Sistemului.

    Apreciază

  3. Curios cum Iohannis, care zice că are o mentalitate democratică, îl imită pe tovarășul Ion Iliescu, care nici el nu a vrut o dezbatere înainte de turul doi la alegerile prezidențiale din anul 2000.
    Mentalitate iliesciana, asta-i!

    Apreciază

Lasă un comentariu