Cum ar fi fost fără să votăm?

Dacă în ultimii ani, oamenii ar fi lâncezit, nu s-ar fi prezentat la vot ca în urmă cu trei ani, dracnea obținea controlulfiindcă ar fi putut. Este răspunsul la a doua întrebare provocatoare (Instigare, provocare, leapșa, ștafeta).

Ce înseamnă asta? Dacă cineva își permite ilegalități fără vreo consecință legală, nu se va opri, va merge mai departe, va avea pohte și mai mari. Fără nici o asociere cucernică, orice om se asociază cu oameni după chipul și asemănarea sa. La fel și gașca lui dracnea – după chipul și asemănarea lui. Sunt sigur că-i cunoașteți slugile de aceeasi teapă, nu le mai enumăr.

Deci, prin ce s-ar fi materializat controlul? Ar fi mers cu modificarea justiției în sensul aservirii complete. Ar fi fost ocrotiți de răspunderi legale el și ai lui, și-ar fi putut permite orice. Dar ce s-ar fi întâmplat cu cei care au stat acasă în loc de a merge la vot? Ar fi plătit furturile – cineva trebuie să plătească. Înțeleapta politică economică a programului de guvernare, o simțim deja. Nu poate fi bunăstare din producția de bani, este necesară o producție de valori.

Ce s-ar fi întâmplat cu România, dincolo de a avea un președinte dintr-o vestită căutare Google sau un condamnat penal? Conform cuvântărilor foarte suverane ale Vasilicăi și ale lui dracnea însuși, ne-am fi depărtat de UE și de NATO. Unde ne-am fi depărtat? Spre est. Ne-am fi apropiat de aceia care au diminuat România cu 20% din actuala sa suprafață. Asta ar fi fost expresia înaltului lor patriotism.

Între timp, s-a aflat și costul calității de patriot pentru a deveni europarlamentar psd. Iată că adevărata măsură este doar o mizerabilă șpagă.

Nu îndrăznesc să mă gandesc ce s-ar fi întâmplat mai departe. Totuși, îmi mărturisesc speranța că justiția va izbuti să condamne asemenea personaje și pentru altceva decât mizilicuri.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v80), quality = 100

2 comentarii la „Cum ar fi fost fără să votăm?

Lasă un răspuns către Laisa Anulează răspunsul