Limbile

Probabil, primul gând, politic nu obscen, este legat de linsul posterioarelor. Numai că, acum vom discuta doar despre limbi străine, posibilitatea de a comunica direct. Desigur, veți ridica problema analfabeților – de unde atâtea limbi străine dacă nu știm a vorbi nici româna. Mai e și problema unor minoritari care nu vorbesc româna, nu e vorba de cei cu vreun handicap, ci de oamenii sănătoși pe care tocmai îi vedem la Tv legat de scandalul Ditrău. E timp de scris pagini și despre ei, iar balta are destul pește.

Legat de avantajul cunoașterii unor limbi străine, am cazul unui fost coleg și prieten. Cu un intelect peste medie, destul de șmecher, pesedeu, vorbește fără cusur româna dar, știe din familie, de mic, turca și tătara, bănuiesc, destul de corect/literar. Veți spune, limbi neimportante. E discutabilă afirmația dar, tocmai asta subliniez – a știut să-și valorifice acest avantaj și să profite de el. Desigur, a fost și în avantajul celor care l-au folosit, la nivel oficial.

Cred că tocmai am demonstrat că orice limbă cunoscută în plus este un avantaj, în primul rând personal.

Am văzut niște înregistrări de la procesul cu Ucraina privind platoul maritim. S-a comentat că Ucraina a fost reprezentată de un șef de delegație și niște case de avocatură. Probabil și noi am avut consultanți juridici externi. Dar, sunt sigur că esențială a fost posibilitatea de comunicare directă în engleză și franceză a echipei care ne-a reprezentat. L-am ascultat cu plăcere pe Bogdan Aurescu susținându-ne cauza. Asta înseamnă comunicarea directă.

Și, fiindcă a venit vorba, sunt sigur că acei diplomați n-au nici o legătură cu cei de tipul Dino-Mele din Vârsta senectuții. Aceștia din urmă sunt oameni bine plătiți, care ar trebui eliminați, spre binele României. Auzii că tocmai își făcu un partid psd-2 dar, a lipsit vreodată din psd? Încă o confirmare a valabilității teoriei dosarului – ce naște din pisică, șoareci mănâncă.

Îmi aduc aminte de recentele bateri cu pumnii în piept, „noi suntem români, noi suntem români, noi” vorbim românește, soldate cu încă unii trimiși pe la Bruxelles să ne facă de râs.

Să concluzionăm – nu-i așa că ești mai patriot dacă vorbești doar românește, chiar gângăvit? Dar, eu cred că este doar dimensiunea fățarnică a prostiei.

cele-mai-influente-25-de-limbi-straine-din-lume-1

Foto: global-language.ro

7 comentarii la „Limbile

  1. Ma bucur ca, desi imi merge mintea la prostii, cand am citit titlul primul gand a fost la limbi straine. O fi si deformatie profesionala, nu zic. 🙂 Subscriu, e foarte important sa cunosti limbi straine mai ales cand esti in corpul diplomatic al unei tari. As sustine din toata inima introducerea unei a treia limbi straine in scoli, dar, vorba dumneavoastra, multi termina scoala generala fara sa vorbeasca corect romaneste. Cam trist.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s