Scenariul politic

Cred că deja v-am lămurit privind criza sanitară. Fără vaccin și medicație specifică, tot ce pot face autoritățile de pe glob este temporizarea pentru limitarea victimelor. Ai noștri au luat niște măsuri epidemiologice mai devreme decât alții, totuși sunt criticați că nu le-ar fi luat și mai devreme. Eu socotesc că nu era posibil. Concluzionând, încercați să vă feriți! Nu avem decât 900 aparate de respirație. Germania și Italia au zeci de mii.

Dar, ce facem cu cealaltă criză, cea politică. Ce a declanșat-o? Păi, acum aproape patru ani, în condițiile unui absenteism masiv, o minoritate de sub 15% din alegători au numit aprox. 46% din parlament. Ce a făcut această majoritate parlamentară și ce scopuri a urmărit, se cunoaște. Au încercat să blocheze justiția. Au încercat să cumpere electoratul cu banii bugetului. Ponderea salariilor în buget a crescut de 2,5 ori. În aceste condiții, n-au fost investiții, au apărut dezechilibre financiare cu consecințe pentru toți, inclusiv pentru cei ce trebuiau cumpărați.

Electoratul și-a arătat dorințele în 2019 în patru rânduri. Anticipatele nu s-au realizat din cauze multiple – lipsa de voință a parlamentarilor care pierd salariile și speciala pentru un mandat întreg, mulți nu mai au șanse de realegere,  ajutorul CCR, pandemia. Adică, întoarcerea la alegători nu mai este posibilă înaintea termenului.

Și atunci? Păi, criza politică nu poate fi soluționată decât de electorat. Fără asta, Iohannis nu poate numi decât un guvern de dreapta fiindcă a promis în repetate rânduri că nu mai numește psd, de asta a fost ales cu o majoritate covârșitoare. Dar, orice ar face guvernul, va fi desfăcut în parlament de către parlamentarii cu mari pretenții, dar în fapt, nereprezentativi.

Mai e problema a trei partide care nu prea mai au șanse de intrat în parlament: Cârlanul, ALDE, PMP care are câțiva oameni valoroși. În special primele două, vor fi permanent Gică contra, e firesc pentru a-și rezolva intratul în parlament cu psd sau cu PNL.

Acum de exemplu, se întărâtă spiritele împotriva diasporei legat de carantină. Mie mi se pare o porcărie, dar pentru unii e o acțiune electorală. Realitatea este că cetățenii români, indiferent câte alte cetățenii ar mai avea, au dreptul să intre în țară, dacă așa doresc ei. Cred că cei care vin acum sunt persoane care nu s-au prea așezat pe dincolo. Pur și simplu au încercat să valorifice o ocazie pe termen scurt sau mediu și s-a întâmplat pandemia. Adică, majoritatea celor reveniți acum nu sunt de fapt diaspora.

Oricum ar fi, criza politică rămâne nesoluționată fiindcă acțiunile așteptate de alegători nu sunt posibile. Până la alegeri (la termen, dacă nu vor găsi un motiv să le amâne), nu se vor produce schimbări semnificative pentru populație. Bugetul va rămâne dezechilibrat cu riscurile aferente pentru toți, plus riscul de penalizare de la UE. Nimic din ce ar putea fi numit o politică înțeleaptă nu va putea exista fiindcă ar fi respins de parlament. Guvernul nu va fi decât un administrator de trebi curente.

Ce cred eu? Sunt de părere că guvernul de dreapta ar trebui permanent să facă propuneri corecte, așteptate de electorat. Ele vor fi respinse de parlament, dar guvernul ar trebui să aibă comunicatori buni (acum nu prea sunt) care să sublinieze toate aceste ocazii.

Mai departe, să ne dea Dumnezeu sănătate tuturor (chiar și pesedeilor în marea mea mărinimie) și să nu uităm ce avem de făcut.

Evaluarea-Națională-–-scenariul-se-repetă-x

Foto: paginadepsihologie.ro

16 comentarii la „Scenariul politic

  1. Bună dimineața, neînduplecatule! 🙂
    Da, criză pe toate fronturile, înțeleg ideea, dar cine o întreține?
    Plus că, asta ne interesează pe noi?… ”Riscul de penalizare de la UE”
    Unde-i UE, la o astfel de situație? Unde-i uniunea ei?
    După umila mea părere ar fi trebuit ca toate țările din UE să colaboreze,
    nu să-și urmărească fiecare propriile lor interese!
    Când e de luat, se strâng toate marile puteri, când e de ajutat, își închid porțile?

    O zi de sâmbătă frumoasă!! 🙂

    Apreciază

    • Buna dimineața. Încep cu UE. UE nu este un CAR, are anumite reguli la care ne-am angajat și pe care trebuie să le respectăm și noi ca și alții. Dacă o țară are probleme financiare sau mai rău, colaps, ea creează probleme și restului Uniunii. Asta este cauza ținerii în frâu a derapajelor economice. Ai deja cazul Greciei. Poate tu îți închipuiai că UE este un loc unde se cerșește și plouă cu lovele. Nu. Este un loc unde toți actorii au interese economice și unde „e mai bine ca afară” (Viktor Orban). De ce ar accepta un contribuabil vestic să susțină financiar pomenile electorale ale psd?
      Te revoltă că trebuie ținute cheltuielile în frâu. Tu îți poți permite să cheltuiești mai mult decât câștigi? Parcă n-ai fi contabilă. Banii nu vin de nicăieri. Desigur, merge tiparnița, dar atunci le scade valoarea și suferim toți. Cam asta au făcut iresponsabil Chiparos & Co în deșteptăciunea lor.
      Privind „propriile interese”, este normal ca toți să și le apere. Inclusiv noi, prin guvernanții noștri care ar fi trebuit să aplice legea la multe abuzuri economice și n-au făcut-o. Nu uita că au fost mai tot timpul pesedei. Haisam a cumpărat IPRS pe mai nimic, totuși semnând un contract care atrăgea obligații. Nu a fost tras de loc la răspundere pentru asta. Era membru psd, ca si doctorul care l-a făcut scăpat.
      Ref. la „criză” am dat răspunsul în text. Este întreținută de cei care se agață de scaune. Nu numai psd-1, 2, …n. Chiar și PMP fiindcă nu mai intră în parlament. Poți garanta că de la PNL sau USR nu e nici unul căruia să-i fi părut rău după „specială”. Acum problema specialei a rezolvat-o CCR și pandemia.
      Vezi, ce complet ți-am răspuns?

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s