Năravul din fire …

/ Florin

Citeam spre sfârșitul anului trecut un interviu cu o asistentă medicală din Timișoara care lucrase doi-trei ani în Germania și decisese să se întoarcă.

Obținuse același post și acolo, dacă-mi aduc aminte, asistent șef chirurgie. Spunea că s-a întors din cauza solicitării prea mari din Germania, unde toată activitatea îi era monitorizată pentru că nu avea voie să greșească nimic. De câteva ori a menționat atitudinea pe care trebuia s-o aibă față de pacienți, empatia pe care trebuia s-o manifeste permanent. Repetând acest lucru, m-am gândit că era unul din aspectele care o apăsau cel mai tare. S-a întors pentru o viață mai liniștită, chiar pe un salariu mai mic, desigur referindu-se la veniturile legale.

Ieri am vorbit cu o cunoștință al cărui soț este internat cu cancer la Fundeni. Îi duce mâncare de acasă, dar din cauza epidemiei, nu poate intra. În consecință, iese o asistentă să preia sacoșa. Desigur, contra cost. Dar asta nu ajunge, asistenta se plânge de greutatea sacoșei, fițe multe. Nu-i poate duce mâncare pe mai multe zile fiindcă în salon nu este frigider. Sper să nu vă închipuiți că dusul țucalului a devenit moca.

Vă scriam în perioada asta despre imposibilitatea verificării modului în care sunt tratați bolnavii, în special covizii. Iar am avut dreptate.

Da, cred că nu are lecuire.

Foto: g4media.ro

49 de comentarii la „Năravul din fire …”

  3. Subuman, că Fundeniul nu-i suburban 😦
    Păi nu-i de-ajuns…? 😦
    Ce să comentez, nesimțirea unora? Mi s-a luat, că tot nesimțiți rămîn. Doar să filmeze pe furiș faza cu sacoșa, de ex, și să o facă publică apoi, alt leac nu au specimenele respective.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

  6. Bună seara, neînduplecatule! 🙂

    Un subiect cam sensibil, din punctul meu de vedere, nu că n-aș fi de acord cu cele scrise de tine, dar cei care i-au învățat așa, suntem noi care ne dorim ca membrii familiei care ajung în spitale, să nu le lipsească nimic. Din acest motiv recurgem la orice, uitând că dăruind aceste stimulente, e darea de mită. Am fost internată de trei ori într-un spital românesc și am fost prezentă la două internări ai membrilor familiei în Spania și Germania. Să pot face o comparație, e o diferență prea mare. Chiar dacă nu pot generaliza situația sanitară din România, pentru că mai sunt și oameni care-și înțeleg sensul meseriei lor, cele trei internări mi-au rămas în memorie printre amintirile de care n-aș mai dori să-mi amintesc. Prima oară la nașterea fetei, o naștere imprevizibilă, prin cezariană, nici nu știam că se poate naște și așa. Din acest motiv nu m-am documentat să pot fi pregătită. Am rămas cu o tăietură verticală pe burtă de tot râsul, care mi-a fost reparată, cât s-a putut, la a doua cezariană. La nașterea băiatului, doctorul căruia îi fusesem pacientă pe timpul sarcinii, s-a făcut că nu mă cunoaște, în spital. Cum sunt născută sub o stea protectoare, am trecut cu bine, în final, chiar dacă era să murim, eu și băiatul, s-a găsit un doctor care a sesizat ce mi se întâmplă. A treia oară, pe la doi ani ai băiatului, după o criză acută de laringită la cămin, a fost internat în spital. Am stat cu el în spital mai mult de două săptămâni pentru că mi se recomandase de o asistentă, ”binevoitoare”, să-l las să moară pentru că voi avea toată viața probleme cu el, fiind sindrom down. M-a durut această recomandare, pe care n-am s-o uit, chiar dacă am iertat și uitat asistenta. M-a ambiționat acea recomandare și am început să mă documentez și să fac tot ce este posibil să-l ajut să evolueze în bine, în final am reușit și mă bucur că am putut trece peste toate greutățile fiindu-i alături, eu lui și el mie. Ce să mai spun de medicul de familie?! … Care nu mai iese la pensie după o activitate de tot… nu mai pun cuvântul că mă respect pe mine, nu pe ea! Am trecut prin toate pentru că n-am oferit acele stimulente, bănuiesc. Comparativ cu cei din exterior, nu poate exista un termen de comparație. Când a născut fata cel de-al doilea copil, nepotul meu preferat, un zurliu și jumătate, am cunoscut prof. doctor universitar care i-a făcut cezariana fetei, era ca un înger venit să ne ajute ca să fie totul perfect, prin comportament și felul de a se exprima. Nu știu dacă era neamț sau altă nație, dar a fost o rază de soare care mi-a oferit încrederea necesară ca nașterea va fi bine. La fel și asistentele, tot personalul a fost ireproșabil prin atitudine și comportament. La fel și în Spania. Totul depinde de mentalitate! Nu doar în domeniul sanitar! Până nu-și va schimba toată societatea mentalitățile dobândite, ne vom confrunta cu tot felul de anomali comportamentale!

    Apreciază

    Răspunde

        • Cei care au făcut cerere să iese din spitale sunt cei care nu le pasă de sănătatea lor și a celor din jur, cei care prețuiesc sănătatea lor și a celor din jur, nu vor face cereri de a ieșii din spitale! Depinde de mentalitatea și responsabilitatea de care aminteam! 🙂

          Apreciază

        • 1. Îl are la colon. Spitalul nu-i dă mâncarea potrivită.
          2. Am si eu trei experiențe, adică am vorbit de țucal în cunoștință de cauză. În studenție – amigdalită acută, mai târziu – secția de arși, relativ recent – mal-praxis.
          3. Mama, Dumnezeu s-o odihnească, stătea pe palier cu un fotbalist cunoscut. Fotbalistul era plecat, nevasta însărcinată. Nevastă-sa nu a avut suficiente lovele, au lăsat-o să moară, într-un mare spital.
          4. Probabil știi multe despre sindromul Down. Eu am un prieten care făcea produse fără gluten. De la el știu că astăzi se poate diagnostica la făt, dar pe atunci se diagnostica destul de repede după naștere. Tot el mi-a spus că, sub regim, nu apar probleme. Având în vedere situația de atunci, ai avut cumva noroc fiindcă ai ieșit la liman. Dacă este OK, la ce-ți trebuia indemnizație de însoțitor?
          5. Știu un caz cu una care a făcut un atac și a murit în Germania prin ’91. O femeie foarte frumoasă, blondă natur, mie mi se părea că seamănă cu Catherine Deneuve. Voi scrie o pagină, cumva continuarea ăsteia. Dar eșecuri există și acolo.

          Apreciat de 1 persoană

        • Referitor la paragraful 4, nu toți Downii au probleme cu glutenul. Al meu nu are. Da, pe atunci nu se făceau teste, când fata a rămas însărcinată i-am recomandat să-și facă aceste teste, să fie sigură că nu va avea probleme. Ea fiind fără probleme. Nu norocul mi-a fost șansa, ci conștientizarea responsabilității! Am fost la multe sesiuni de vară în care specialiștii ne-au oferit îndrumări corecte. Este ok, în măsura în care a putut învăța bazele elementare în a se descurca singur, dar îi lipsesc multe să poată fi un om normal, plus că acel cromozom în plus nu i l-a înlăturat nimeni, nici nu putea, nu s-a ajuns, încă, la așa ceva. Din acest motiv are grad de handicap grav, ce presupune însoțitor. Sunt multe lagune în a mă combate în acest domeniu, Florine! 🙂

          Apreciat de 2 persoane

        • Nu-mi doresc de loc să te combat aici, Aurelia. Îmi pare foarte rău. Ceea ce am vrut să spun este faptul că și tu ai fost, într-un fel, victima unei erori medicale, a sistemului medical. Eu am fost băgat aproape în comă de niște Dorei, cu pile, într-un spital cu ștaif. Hai să încheiem.

          Apreciat de 1 persoană

        • Nu sunt de compătimit! Acest copil mi-a dăruit multe bucurii, mi-a dăruit forța să merg mai departe chiar dacă am întâmpinat stări și situații mai delicate. Plus că, dacă era ca fata, cine știe pe unde era și rămâneam singură, pentru că nu am fost o fire care și-a dorit iubiri cu fluturași și alte cele, am fost și sunt o fire prea corectă cu mine și cu cei din jurul meu, nu mă dau în vânt după aventuri. El este pentru mine trăiri frumoase și vesele. 🙂

          Apreciat de 1 persoană

        • Referitor la indemnizația de însoțitor, nu-mi trebuie, ce mi-aș fi dorit era să nu aibă el probleme, să fie un om normal, să poată avea viața lui, nu una care depinde de mine. Plus că felul meu de-a fi, acea fecioară zodiacală care renunță la ea, să le fie bine celor din jurul ei! Sigur, și firea mea jucăușă care nu se blochează-n situații delicate ale vieții, l-a ajutat mult. Ai abordat acest subiect cu o impertinență caracteristică, îmi cer scuze că am curajul să ți-o scriu! 😉

          Apreciat de 2 persoane

        • Florine, Florine… ”Tonul face muzica” în cele mai multe cazuri! 😉 Nu m-am supărat! Dar nu mai comenta pe subiecte pe care nu le stăpânești! Eu m-am zbătut să-i obțin gradul pentru el, nu pentru mine, nu știu cât mai supraviețuiesc pe această lume, după… el cum va trăi? Plus că este dreptul lui, nimeni nu îi face un cadou în urma unei stimulări! 😉

          Apreciat de 1 persoană

  7. Sistemul de sănătate? Vreţi să se schimbe? Cu cine? Păi, dacă au fost învățaţi sâ „primească” pe când aveau 4 mii de lei, de ce nu ar primi și acum?
    Știţi ce mă doare cel mai tare? Că primesc bani de la aparţinătorii celor care au boli incurabile, a căror viaţă nu prea au cum o prelungi.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un comentariu