La fel și Ciuma Roșie, relansează COVID-ul. Vedeți, am avut dreptate. Deja se consideră imposibile localele în septembrie și incerte parlamentarele.
Acesta este motivul pentru care Ciuma Roșie sacrifică vieți, îmbolnăvește oameni – șaorma. Nu cred că n-au turci pe la Vaslui, dar îi iubesc pe ăștia din Bucale. De ce să nu crape una adevărată, mai ales dacă e cu șofer, secretară, salariu baban, spor de periclitate și alte specialități.
Iată cum, o majoritate nocivă, reprezentativă pentru sub 16% din electoratul lui 2016 continuă să facă varză România. Păi dacă poate … Iată cum un absenteism poate deveni mortal.
Scopul a fost aproape atins, deja siturile psd incită mai puțin, sarcină îndeplinită. L-am ascultat pe Buzatu declarând că nu exista COVID și cei ce cred sunt niște proști, am ascultat-o și pe Olguța în ințelepciunea ei, ăștia-s marii specialiști care ne decid soarta.
Peste 500 de bolnavi au ieșit din spital doar ieri. Nimeni nu știe pe unde umblă aceștia, pe câți au covidit. Nu știu câți au mai ieșit în fiecare din zilele trecute. Sunt toți printre noi. Nu puteți ști când îi întâlniți – la alimentara, în metrou, în autobuz, poate doar au tușit pe stradă.
O lege a carantinării modificată 80% de cameră este blocată în senat de pesedeii iresponsabili. Fake-uri de tipul n-are nu știu ce aviz, să vină Orban, să vină Iohannis, poliția și dictatura sanitară se propagă larg, la fel precum COVID-ul fiindcă asemenea prostii debitează chiar Ciolacu.
Tot de la Ciolacu citire – românii au dreptul la ce este mai bun, românii au așteptări de la psd. Adevărat grăiește – românii doresc alegerile. Probabil că legea, mai bună sau mai rea, va trece în următoarele zile. Consecințele întârzierii, nu.
Iată cum, Ciuma Roșie se folosește de ciumă.
Foto: facebook.com
Bună seara, neînduplecatule!🙂
Cum? Nu vă ies alegerile cum v-ați dorit? Păcat! Nici anticipate, totuși aveți guvernul vostru, la sentiment obținut 😁 Aveți noroc că nu vă trage o moțiune de cenzură.😏
ApreciazăApreciază
Bună dimineața. Ai grijă, COVID nu are preferințe politice, nu selecționează. Degeaba îi vei spune că ești pesedeică. Iresponsabilitatea lor te poate lovi și pe tine – victimă colaterală.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Lasă, nu te alarma, vă rezolvă pesedeii legea carantinării, copii vor fi duși la stat dacă părinții se vor contamina, asintomaticii vor sta în spitale, testarea se va face haotic, etc. că nu mai are rost să intru în amănunte. Problema e ce se întâmplă cu ”grija” guvernării pentru români când își vrea doar legile și speculațiile lor politice, crezând că toți suntem prostuți, iar guvernarea e făcut haotic. Nu contest pandemia, ea există, dar nu trebuie folosită în scopuri politice și financiare! Cum au generat creșterea covidu-lui, românii sunt văzuți ca ciume și li se interzice intrarea în alte țări fără testarea pe hârtie care dovedește că nu sunt pozitivi, contra-cost. De ce nu se testează în masă? Nu au bani? Unde-s banii împrumutați? Ce-au făcut cu ei?
ApreciazăApreciază
Acum ți-am citit prostiile în care, sper că nu crezi, dar ai răspunsul în pagina de mâine.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De ce-mi sunt prostii, dacă sunt trecute-n proiectul lor de lege? Eventual sunt al celor care au conceput această lege, eu nu proiectez legi și dacă aș putea-o face n-aș gândi ca ei, aș consulta constituția în amănunțit, aș avea grijă să nu poată fi respinsă, contestată și mai ales să contribuie la încălcarea drepturilor omului, pentru că nu fac legi pentru animale sau obiecte, ci, pentru oameni ! 😉
ApreciazăApreciază
L-ai citit tu? Știi că 80% din ceea ce este la senat provine de la psd?
ApreciazăApreciază
Nu contează cât la sută are fiecare partid în parlament, contează corectitudinea proectelor legislative pentru a fi votate! Dacă ai gândi rațional, ai recunoaște că tot ce propune penaliștii, e înafara oricăror norme constituționale și înafara legilor corecte! Ei cred că pot face ce vor cu românii într-o dictatură fără să recunoască! 😏
ApreciazăApreciază
În mod cinic, pentru ei contează doar amânarea alegerilor – lovele, șofer, secretara, ….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da? Atunci îi înțeleg pe peneliști de ce se zbat atâta! 🙂
ApreciazăApreciază
Cam tot poporul, inclusiv psd, știe că psd nu vrea alegeri și știe și de ce. Cred că ai o mică pierdere din memorie, fiindcă ți-ai uitat propriile comentarii privind subiectul alegerilor.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce tot mă duci la alegeri, când țara e într-o stare delicată cu pandemia? Vouă vă arde de alegeri? Faceți la fel ca în martie când nu credeați că e grav atacul virusului și doreați anticipate? Eu nu sunt pentru alegeri într-o astfel de situație!! Așa că nu mă mai bate la cap cu ele! Și nu mă mai ataca cu ce am comentat în trecut! Fiecare etapă în comentarii are o anume trimitere, nu se potrivește la orice comentariu cum dorești tu să insinuezi mereu! Ce, îți este teamă că vi se dărâmă soclul? 🙂 ))
ApreciazăApreciază
Iată că ai coborât pe pământ. Despre asta e vorba. Ăsta este motivul pentru care psd promovează teoria mutaționismului, pentru că într-o epidemie gravă nu poți face alegeri.
Nu pot crede că ai înțeles atât de târziu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Numai da vina pentru orice derapaj al peneliștilor pe pesediști! Astăzi nerezolvatul cu un cinism caracteristic, iar a avut un croșeu politic la adresa pesediștilor, cică dorea colaborare, când se vrea, dar nu cum îi place lui, uită ce a recomandat. 🙂 )) Plus că tot pesediștii sunt devină de morții pandemiei, chiar dacă de nouă luni sunt la guvernare. 🙂 Nu-i pasă decât de alegerile locale! Iar primăriile și consiliile locale care suportat toate cheltuielile pandemiei, guvernarea n-a contribuit cu nimic. Așteaptă să-i facă cadou UE banii pentru a deconta cheltuielile?? Nu știu la ce te referi că aș fi înțeles? 🙂
ApreciazăApreciază
Ție, ca și celorlalți pesedei, vă este frică de alegeri. Aveți tot felul de motive pentru a le amâna.
Numai că acum, cinismul protejaților tăi te pune în pericol și pe tine ca pe toți ceilalți oameni. Gândește-te!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mie nu-mi este frică de nimic, pentru că alegerile nu mă dezavantajează sau avantajează cu ceva! Dar gândesc rațional! Cum să faci alegeri când pandemia e în floare? Să se întâmple ca în alte țări?? Tu și ai tăi vreți mereu alegeri să aveți toate butoanele la dispoziție! Dar nu vă merge mai ales că greșelile voastre nu au sfârșit! 🙂
ApreciazăApreciază
Vrem alegeri ca să nu mai fie pesedeii la butoane, să nu mai fii pusă în pericol.😁
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, să schimbați culoarea ciumei!! 🙂 ))
ApreciazăApreciază
Înainte de orice, trebuie foarte multi dați afară. Pentru ușurarea bugetului și începutul eliminării impostorilor din sistemul public.😁
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bună dimineața, neînduplecatule! 🙂
Dați afară și schimbați cu peneliști, nu profesioniști, că ei nu au pile! 😛
ApreciazăApreciază
Alegătorii PNL-ului sunt cei care vă fac probleme, nu cei ai pesedeului care sunt conștiincioși și respectă toate regulile! Așa că, educații, puneți-i la punct, dar respectând constituția și drepturile omului, să nu ajungeți la CCR! 🙂
ApreciazăApreciază
Parcă n-ai știi că ai voștri șunt proștii. Doar, pe cine votară? A fost, de fapt, un recensământ.😁
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bine că sunteți voi deștepți dar nu sunteți capabili să faceți comparația între bobul de neghină de bobul de grâu! 😛
ApreciazăApreciază
Apropo, era să uit! 🙂
Ai grijă să nu te virusezi că rămâi fără mașină și stocul de prin bănci, rămâi doar cu grădina, dacă nu le-o veni vreo idee să ți-o confiște și pe ea… 🙂
ApreciazăApreciază
Asta am citat.😁
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Unde ai citat, deșteptule? 🙂
ApreciazăApreciază
În pagina de care ți-am scris.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La care pagină faci referire, că n-am intrat să te descos! 🙂
ApreciazăApreciază
Cea de azi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ți-am comentat… Să nu zici că nu te ba în seamă!! 🙂 ))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
To be or not to be (covid 19) that is the question. 🙂 😀 )))
ApreciazăApreciază
https://nascutpelistaneagra.wordpress.com/a-fi-sau/
ApreciazăApreciază
E minunat sa fii „Nascut pe lista neagra”,
când sufletul îti este pur, stralucitor, imaculat.
Chiar daca împotriva ta este o tara-ntreaga,
esti protejat prin Duhul Sfânt eliberat si elevat…
ApreciazăApreciază
Tot românul se naște poet,
D-apăi eu, barosul meu.
ApreciazăApreciază
Se vede cum gândești! Cu ”barosul” tău! 🙂 ))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Între „baros” si nicovala, se (re)gaseste azi toata politica lumii co Vida si … goala.
ApreciazăApreciat de 1 persoană