Fii-rea

Zilele acestea, disperată, a scos din propriul puț al gândirii:

„Știu că ne credeți pe toți proști, dar nu uitați că suntem mulți!”

Ce i-ar mai plăcea D-nei Găbiță o dictatură a proștilor. Trebuie să recunoaștem că am și cunoscut așa ceva. Totuși, recentul recensământ din noiembrie a arătat că, deși mult prea mulți, proștii nu sunt suficienți.

De altfel, cititoarea de prompter otrăvit, a declarat mai pe la începutul anului, speriată de perspectiva a două tururi pentru primării, că la turul doi electoratul dreptei se mobilizează și psd pierde. Probabil era în transă atunci, manipulată de sârmulița aceea, antena 5G.

De altfel, iată ce înseamnă absenteismul la vot (primării):

Primarii au fost aleși de următoarele procente din electorat – București 13,74%, Craiova 7,74%, Galați 8,96%, Focșani 14,71%.

Acum, speranțele ei și ale psd sunt în pandemie, în imposibilitatea organizării alegerilor. Acesta este motivul pentru care, sub masca libertăților omului, fac o campanie deșănțată și cinică pentru nerespectarea masurilor antiepidemice.

Aveți idee, cu viză de flotant, pot vota și în localitatea de domiciliu și acolo unde sunt flotant? Întreb și eu. 🙂

Foto: stirileprotv.ro

24 de comentarii la „Fii-rea

  1. G-urile, indiferent de numar, apartenenta ori culoare, sunt jucarii pentru copii ca voi, pentru evaluare ! Pentru a reusi sa împletim un „bitch” avem nevoie de ecologisti si cât mai multi botanisti-animisti !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s