Pedeapsa


Bulibașa Întâiul, cel Onorific și pe viață a fost o prezență frecventă în paginile mele și cred că este normal pentru un blog preponderent politic în România. Un personaj malefic, încrâncenat în nemernicia și răutatea lui pe care ne-a aplicat-o tuturor, întregii nații, pesediști și anti, urmările acțiunilor lui fiind omniprezente.

O parte a cititorilor mei așteaptă nerăbdători ca justiția să-și facă treaba, să-l facă să plătească răul făcut, fiindcă a comis fapte penale, de o gravitate maximă, imprescriptibile, pe ultima încadrare crime împotriva umanității.

Fiindcă dreptatea, soluționarea dosarelor acestui nemernic întârzie atât de mult, am scris că îi doresc viață îndelungată și sănătate pentru a apuca măcar câteva zile de ispășire lumească și a trăi umilința coborârii de pe soclul pe care singur s-a cățărat. Apoi, nu contează, oricum va arde în iad.

Dar iată că s-a profilat o nouă metodă de pedeapsă a bătrânului kaghebist. Stă în puterea noastră a tuturor, doar voință să avem. Cum spun aleșii, voință politică.

Un vot masiv, o participare largă la următoarele două scrutine ar rezolva simultan două probleme.

Bătrânul bolșevic s-ar vedea supraviețuind propriei nemernicii, ar trăi să vadă pesedeul mort. Ce apoplexie.

42 de comentarii la „Pedeapsa

  1. Daca nu simte fierul catuselor la maini… de restul il doare in dos… Si daca psd se stinge, blestemul lui Ion si’a facut efectul cu varf si indesat si Romania va suferi MULT si dupa ce jegul asta se va hotara sa SE DUCA DESIGUR LA CELE VESNICE… ca nu’i asa … (?) Prea fericitul cand va oficia slujba va avea grija sa spuna ca : Dzeu ii vrea langa el pe cei mai buni si…. de morti numa’ de bine….

    Apreciat de 3 persoane

    • De unde atâta adversitate față de religie, de ortodoxie. În perioada în care a fost exclusă și marginalizată ortodoxia, efectele în privința educației au fost profund negative.
      Bănuiesc că nu ortodoxia propovăduiești pe acolo.
      Îi voi căuta pe Cristian Alexandrescu și George Hodorogea pe la dosar, să văd prin ce ape se scaldă.

      Apreciază

    • M-am uitat după cei doi. Am găsit multe texte ale lui Hodorogea, toate pe gustul meu. Nu știu ce-a avut aici. Celalalt, actor, a citit textul.
      Uneori, sunt mai incisiv decât îmi doresc. Scuze, domnule dragă Iosif.

      Apreciază

Lasă un comentariu