Omul fără casă

Vă mai aduceți aminte – omul invizibil, călărețul fără cap? Ei acum avem pe unul fără casă.

Să vă explic cum e cu sindromul ăsta. România excelează în proprietari de case. Tot omul are o casă proprietatea lui, măcar o garsonieră confort x. Asta este mentalitatea de pe la noi, nu se prea preferă chiria. Mai toți suntem proprietari.

V-am mai povestit cazul unei prietene al cărei bunic, avocat vestit, și-a făcut o casă lângă Armenească. Desigur, era unul dintre mulții bunici care așteptau americanii, nu dintre aceia bucuroși de venirea rușilor. Cred că se prăpădise deja la naționalizare. Totul s-a confiscat, prea erau îmbuibați. Mama prietenei mele s-a trezit înghesuită în două camere, la comun, în propria casă. În ’90, mai erau vreo cinci familii, inclusiv proprietara de drept care a cerut retrocedarea. Două familii au cerut să cumpere. Retrocedarea s-a făcut foarte greu, mult mai repede s-a aprobat cumpărarea pe nimic. Unul din cei doi proaspăt împroprietăriți a vândut, tot ilegal, aproape imediat. Celălalt, este profesor. Unde credeți? La Băneasa. Impulsionată de mine, prietena mea n-a vrut să înceapă războiul, chiar și-a manifestat mila față de dom profesor, unde o să stea. Adică, pe vremea lui ceașcă, ultima femeie de serviciu și-a putut lua o casă și ăsta nu? Era el cumpărător de bună credință? Doar cunoștea proprietara de drept, știa dorința firească de restituire. Primar era Băse.

Mai am un exemplu. Am un arendaș, om vestit, care a tot apărut prin presă și care a izbutit să fenteze până acum pușcăria. Este un escroc de talent. Îți spune ceea ce dorești să auzi, că doar nu-l doare gura. Problema mea este că nu mai are nimic pe numele lui, adică n-am cum recupera datoria mare pe care a acumulat-o.

Revenim la omul fără casă, primar psd la sectorul 1, acela cu cel mai tare spital din UE, mai ales prin faptul că nu există. De ce credeți că ăsta, care toată viața lui a trăit doar din sinecuri bine plătite, nu are nimic? Cred că deja am explicat sindromul hoțului care nu vrea să fie executabil.

P.S. Se pare că România tocmai a fost amendată de UE pentru ne-implementarea legislației privind confiscarea extinsă. QED.

melc

Foto: libertatea.ro

10 comentarii la „Omul fără casă

  1. La ce îmi foloseste sa stiu ?
    Chiar daca aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa, chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.
    Cel ursuz caută ce-i place lui, se supără de orice lucru bun. Nebunului nu-i este de învăţătură, ci vrea să arate ce ştie el.
    Cuvintele clevetitorului sunt ca nişte prăjituri, alunecă până în fundul măruntaielor.
    Cine vorbeşte în chip uşuratic răneşte ca străpungerea unei săbii, dar limba înţelepţilor aduce vindecare.
    Acum dar rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

    Apreciat de 1 persoană

  2. «Unde este multă înţelepciune, este şi multă supărare şi cu cât este mai multă cunoştinţă, cu atât este mai multă mâhnire.»
    În ce priveşte lucrurile jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Dar cunoştinţa îngâmfă pe când dragostea zideşte.

    Apreciază

  3. Înţelepciunea strigă pe uliţe, îşi înalţă glasul în pieţe:
    strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei:
    „Până când veţi iubi prostia, proştilor? Până când le va plăcea batjocoritorilor batjocura şi vor urî nebunii ştiinţa?

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s