Nici Ciuma Roșie nu mai e ce-a fost

Aproape cu nostalgie mi-amintesc anii ’90. Câmpeanu proxenet și patron de bordel, Rațiu vânzător de țară. Ce vremuri. Dacă cei ce au stat la coadă în Duminica Orbului erau mai puțin creduli (a se citi proști), am fi evitat trei mineriade, România n-ar mai fi fost huiduită la campionatul de fotbal din Italia în timp ce pe marile ecrane ale stadioanelor se derulau imaginile abominabile din Piața Universității, n-am fi intrat în UE și NATO atât de greu, economia n-ar fi bătut pasul pe loc atâția ani. Atâția ani pierduți. Dar ei au fost creduli, au crezut minciunile.

Președinte, prim-ministru, miniștrii de interne, al apărării și de externe KGB, șef SRI un ungur sub acoperire, probabil tot KGB, tratat de pretinie cu URSS semnat în grabă de Ilici (singurul de acest fel din fostul Pact de la Varșovia). Pentru asta au votat proștii atunci, asta a fost liniștea lor de care erau atât de preocupați. În stampila lor a stat viitorul țării, dar mai ales al oamenilor și anii pierduți.

Ce lozinci minunate, profunde, cu priză la mase avea atunci Ciuma Roșie. Nu ne vindem țara și nici n-au vândut-o. N-a mâncat salam cu soia – cred că a fost ceva ce prostea în salamul ăla. Lozinci meseriașe.

Prima grijă a Ciumei a fost să infesteze cât mai mult, să întineze, dacă s-ar fi putut, totul. Nu m-au ascultat Seniorul și Diaconescu (Dumnezeu să-i odihnească) atunci când le-am propus dosare pentru toți foștii torționari, securiști, lichele. S-ar fi evitat infestarea PNȚ cu ei și distrugerea partidului. Ciuma are memorie. Nu uitase alegerile din ’46. I se umplea gura de flegmă lui Ilici când pronunța PNȚ sau Coposu. Avea o ură viscerală.

Nici un partid nu a scăpat infiltrării, nici regalitatea. Secretarul lui Câmpeanu era un tânăr, fără vreo pregătire, care-mi fusese coleg de serviciu, al cărui tată era colonel secu. Sigur că i-am comunicat faptul, fără efect însă. Parcă toate centrele care se creau erau puiernițele Ciumei.

Dar astăzi? Nici psd nu mai e ce-a fost. Nicușor Dan îi arată lui Fii-rea că n-a făcut nimic (unde or fi miliardele capitalei), ea îi răspunde ba p-a mă-tii. Toți îi știu pe hoți, pe cei mai bogați români din  politică, dar ei le întorc degetul și spun ba p-a mă-tii. Doar atât mai poate Ciuma, să semene neîncrederea în toți și în toate. A decăzut și asta, Ciuma Roșie.

Mai dau o șpagă 40% să vază țara ce buni iubitori de oameni sunt ei. De inflație n-au auzit, de îndatorare nici atât, după ei potopul.

Întrebarea este – vom fi la fel de tâmpiți ca acum 30 de ani sau confirmăm rezultatele din 2019?

Foto: incorectpolitic.com

39 de comentarii la „Nici Ciuma Roșie nu mai e ce-a fost

  1. Personal, nu am fost tâmpită nici acum 30 de ani, iar 2019 …. varză! Un om că Iliescu va plăti în fața lui Dumnezeu! Eu am fost contra lui fără să cunosc politică, fără să știu dacă va fi bine sau rău. De ce? Pur și simplu așa am simțit, încă de atunci că Iliescu nu va aduce nimic bun.

    Apreciat de 2 persoane

    • Rațiu era mult prea mult pe spiritul legii pentru a putea dărâma mafia care exista și atunci. Dar lucrurile ar fi mers mai repede și mai bine, mafia roșie s-ar fi închegat mai puțin, și ar fi fost evitate mineriade, poate și altele.
      La vremea respectivă au fost niște oameni serioși pe care i-au demonizat cum au vrut Leprele Roșii. Câte nu s-au spus și despre ei, pornind de la vreo slăbiciune măruntă, fiindcă erau și ei oameni. Doar cu tehnica asta au mai rămas, dar și asta este la un nivel mult mai puțin inteligent, a decăzut.

      Apreciat de 1 persoană

  2. Rezultatul de atunci era firesc, doar era la moda lozinca „Noi muncim, nu gandim!”. Si dupa ce mai si spusese Iliescu ca Regele e prea batran (71 atunci, cat a avut Trump cand s-a ales, ca sa nu mai zic cat avea Iliescu atunci cand a avut al treilea mandat …. bine, hai, al doilea „mandat constitutional”) era clar ca lumea astepta un om tanar ca el, care avea doar cu 10 ani mai putin, nu?

    Apreciat de 1 persoană

  3. Rațiu cu renumitul lui papion recomanda foarte des: Nu aduce nici o critică, nici măcar „constructivă”, semenului tău. Critica ta să se afirme prin faptă: Fă mai mult şi mai bine decât face el. Mă surprinde că i-ați fost susținători și nu ați învățat nimic de la el!

    Apreciază

  4. Neînduplecatul, de ce numești tu șpagă mărirea pensiilor? Poate nu ai urmărit corect ajungerea la un astfel de procentaj. Multe pensii au fost greșit calculate, s-a vrut doar repararea greșelilor făcute pe timpul lui Băsescu. Sau ai trecut peste această perioadă fără s-o analizezi? Eu am trecut prin acea perioadă și știu ce s-a întâmplat. Chiar dacă s-au încercat contestații, nu s-a rezolvat nimic. În altă ordine de idei, mie nu-mi este rușine că am votat cu stânga, așa am considerat eu s-o fac în acea perioadă, chiar dacă am greșit, îmi asum greșelile. La ora actuală, nu mai am cu cine vota, toți sunt la fel. Aceleași apucături, aceleași mentalități, plus dorința acerbă de a deține controlul în toate pârghiile prin care pot ascunde ceea ce fac cu nerușinare mințind nonșalant că sunt altfel decât ”ciuma roșie”, singura diferență este culoarea, restul e la fel, prin unele locuri e mai rău.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s