Diego

V-am declarat deja că nu sunt câtuși de puțin microbist, aș spune chiar anti-. Așa sunt unii, anti-. Pot să mărturisesc că evenimentul funebru nu m-a impresionat deloc. M-am gândit doar că a avut o viață de poveste și nu a știut ce să facă cu ea. Cu toată incultura mea, știu și pe la noi cel puțin unul care tot cu cocaină s-a ratat.

Evenimentul mi-a trezit alte nostalgii. Am călătorit pe meleagurile acelea, am fost în mahalaua La Boca și în Tigre unde locuia vedeta. De fapt, nu știu dacă Diego locuia chiar în Tigre sau la nord de orășel, în delta Rio Parana. Acolo, în deltă, sunt o mulțime de case sau case de vacanță, niște vile somptuoase ale unor șmecheri construite în lungul canalelor, fiecare cu debarcaderul ei. Mi-a reținut atenția una a unui fost președinte (eu presupun că a fost un dictator, dar eu sunt anti-). Din respect, poporul a îmbrăcat-o în sticlă, ca să se conserve mai bine – arată ca o casă într-un acvariu. La Casa Rosada erau și atunci manifestații, manifestau împotriva fostului dictator care a semnat, beat fiind, ordinul de atac asupra insulelor Falkland declanșând războiul în care au murit mulți argentinieni.

În America Latină erau multe lozinci populiste (ca pe la noi de mult), se vorbea despre clasa muncitoare, ce mai, demagogie în floare. Peste tot erau o grămadă de mari eroi, cu venerarea statuilor eroilor care fuseseră, de fapt, niște dictatori, niște tirani. Dar eu sunt anti-.

Prin contrast, Falkland are un singur erou cu o singură statuie în Stanley – Margaret Thatcher – Doamna de Fier. Relativ la Falkland, argentinienii ziceau că n-au avut și n-au pierdut nimic. Doar că, la plecare, am fost singurii călători de pe aeroport cărora li s-a verificat fizionomia și amprenta, iar la final, pe ambele pașapoarte, au trântit stampila lor deasupra celei din Falkland.

Sigur că erau multe locuri frumoase în Argentina, dar cel mai mult mi-a plăcut Ushuaia. Exact ca în cărțile copilăriei mele, un oraș așezat parcă într-o scoică între munți, cu un mic arhipelag în față, în fundul unui golf care, din cauza insulițelor, dădea impresia a fi o intersecție de canale. În mod fals, îi spuneau Capătul Lumii și aveau clasicul indicator cu distanțele până la Paris, Berlin, New York, …, doar Londra lipsea. Fals, fiindcă Puerto Williams, Chile (aeroport, terminale ferry) este ceva mai la sud.

M-am lăsat purtat de vise fiindcă mă simt din nou ca după Cortina de Fier, în Lagărul Socialist. Pentru cine n-a trăit atunci, vă spun eu că îți trebuia viză ca să mergi la Ruse, viză pe care cei mulți n-o primeau niciodată.

Fiindcă sunt o grămadă de proști care zic că suntem slugi ai UE, uitând de adidași și nechezol, uitând când eram într-adevăr slugi ale Moscovei, în naivitatea mea, întreb și eu: Oare de ce susține Sputnik psd?

Foto: kmkz.ro.