Remember

Pentru mine, exact acum 31 de ani a început schimbarea. N-am fost la manifestația lui ceașcă, am fost noaptea la Inter. Am văzut o groază de porcării atunci și în zilele următoare, Cineva m-a ocrotit și n-am murit ca un prost, prins de entuziasmul momentului. Am coborât cu picioarele pe pământ abia pe 12 ianuarie ’90. Atunci a fost un miting al lui Ilici, oarecum. I-a căzut mai greu la stomacul lui sensibil. În consecință, a declarat că a fost o adunare de bețivi acolo la guvern și că s-a adunat un camion de sticle de votcă. N-a nimerit altă băutură fiindcă doar despre asta învățase la KGB.
Fiindcă prevăd că vor reîncepe lamentările cu „ce bine era cu ceașcă”, adică nemernicul de ceașcă, vă rog să rememorați perioada.

Născut pe lista neagră

N-am stârnit cine știe ce entuziasm cu provocarea mea, ba m-au socotit unii, pe bună dreptate, chiar provocator. Oricum eram dator cu exemplul meu. Am mai pus o pagină pamflet (Cum ar fi fost fără ’89?), acum voi scrie ceva mai serios.

Cam ce se întâmpla pe vremea lui ceașcă?

Păi, erau o grămadă de restricții. În primul rând lipsuri alimentare de tot felul, mai ales alimente de import gen cafea, ciocolată, cacao, portocale, lămâi, banane și multe, multe altele. Dar lipseau și alimente de bază – pâine, ulei, carne, orez, zahăr, hârtie higienică (da, credeți), … Mai peste tot, erau rații și cartele. Funcționa o lege a alimentației raționale conform căreia te băgau dacă te prindeau cu câteva chile de ulei în plus în cămară.

Dar lipsurile erau generale – benzină (cozi de kilometrii, se circula alternativ duminica), mobilă (era cu programare și așteptai câteva luni), orice…

Vezi articolul original 1.083 de cuvinte mai mult

12 comentarii la „Remember

    • Foarte posibil. Am stat până spre dimineață, de altfel locuiam atunci lângă Armenească. Pe 22 am plecat la serviciu cu metroul. Pe la 7:30 curățaseră cam tot din piață. Peste noapte am stat cel mai mult în zona Batistei – Inter, Ambasada SUA. Dar am traversat și în cealaltă parte, pe C-lea Victoriei unde se trăgea cu trasoare încă de pe la ora 23. Cordonul de soldați dintre manifestanți și Batistei era comandat de fratele lui ceașcă (erau secu) – l-am văzut. La 18:00 li s-au împărțit niște pachete, am crezut că primesc armament greu, dar era masa de seară.

      Apreciază

  1. (999)Noi unA suntem „marturie vie” a întregii sarlatanie, executata în ’89, în iubita tara, tara, tara, Românie, si în curând vom depune marturie, la Curtea Suprema a Împaratului Vesniciilor ce va sa vie ! . 🙂

    Apreciază

    • Iosif, viii cu viii, morții cu morții. Ineficiența justiției terestre, pe foarte multe planuri generează un sentiment de frustrare în majoritatea populației, deși știu că, la unii, este manifestarea „caprei”.

      Apreciază

  2. Nu „caprele”, nu „turmele”, nici pasarile-naripate de la „curte”,
    înghesuite-n tarcuri, ori prin metroul din Paris sau Bucuresti,
    Nu, ele nu au nici o vina ca-s înfometate, însetate si sunt multe,
    vina o poarta de milenii, pastorii falsi, ce le ofera doar povesti…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s