Moș Crăciun, vaccinu’, bârfele

Am să le înșir în ordine inversă. Un fel de pretină a soției mele o sună azi. „Dragă, ne nenorocesc ăștia. Or să ne distrugă de tot. Liberalii ăștia au dat jos șefii și …„. Despre ce este vorba? Păi, doamna respectivă, destul de apropiată de pensie, a părăsit banca unde lucra, contra a câteva salarii compensatorii. Probabil, ar fi concediat-o oricum. Stătu un timp prea lung pe bară până când, cumva, reuși să se angajeze la purtat hârtii în Ministerul Sănătății. Oarecum, pretina soției mele are pe frunte o ștampilă, ceva similar cu M-me Șoșoacă – când te uiți la ea, știi, e pesedistă. Concluzia? Liberalii ăștia n-au dat suficienți afară. Sper s-o facă Vlad Voiculescu. V.V. este cumva prieten cu o persoană foarte apropiată mie cu care s-a purtat excelent. Am cedat de câteva ori 2% pentru fundația lui, probabil așa a ajuns să-mi dea mail-uri de promovare. Am încercat să-i dau și eu unul, solicitând o adresă mail al lui Drulă la care să răspundă (eram și încă sunt în conflict cu RDS, Drulă era șeful comisiei de comunicații, Grindeanu șef la ANCOM). N-a răspuns. Eu i-am mai dat 2%, m-am gândit la copiii ăia.

Încă din martie, a început campania anti-vaccin COVID – sputnik, psd, acum aur, din nou M-me Ș. De ce nu-i aplică legea clar? Ar trebui să-i interzică vaccinarea. Dar, să revenim. Campanie puternică pe net – FB, inclusiv WP. Unul din argumente, faptul că nu se vaccinează Iohannis primul. Dacă s-ar vaccina, s-ar spune că a luat vaccinul altuia. Cum ar da-o … Dacă m-ar citi, i-aș propune să facă un referendum online FB, așa să decidă cum e mai politic. Din păcate, nu cred s-o facă. Sper să nu fiu și pe Lista lui Neagră, nu că ar conta. E greu până când ești pe prima Listă Neagră, pe urmă nu mai contează, iar eu am sărit și etapa de început – am fost acolo din prima clipă.

În ce mă privește, mă voi vaccina din două motive principale. Vaccinul are un risc mult mai mic, chiar dacă aș fi dintre cei care nu dezvoltă anticorpi. În curând, vaccinul va fi un fel de viză, iar mie îmi place să călătoresc (dacă voi mai apuca).

Ca tot omul, după ce i-am scris scrisoarea necesară Moșului, mi-am procurat și eu un brad. Ei, am colindat nițel în plină pandemie și carantină (ce nu face omul pentru brad), unii erau strâmbi, unii n-aveau crengi destule, unii aveau prea multe crengi, unii erau prea scumpi, am găsit unul – destul de mic, des și, mai ales, ieftin. Ba chiar, tăiat dintr-o pădure sau o pepinieră germană (folosiți pronunția teutonică). Ce răzbunare! Ăsta, da patriotism. Chiar și eu, cel declarat ne-patriot, aș putea să mă înscriu cu succes în AUR, mai ales că s-a aflat că au început să cam plece.

Revenind la Moșu’, astăzi așteptam pe o stradă, un pic lăturalnică. Peste drum, o mică parcare cu un camion de brazi. Toate bune și frumoase, numai că nici unul nu avea eticheta aceea, foarte vizibilă. Adică, erau furați – din pădure, dintr-o pepinieră, vânduți la negru de pepinieră, … Oricum, furt. Cum stăteam eu acolo făcându-mi de lucru cu telefonul, lângă piața improvizată oprește o mașină a politiei locale. De altfel, sediul lor e la 100 m. Îi strig lui ăla: Vedeți că n-are nici unul etichetă. Mă ascultă, se îndreaptă către un chioșc alăturat unde era, foarte probabil, vânzătorul. Iese cu o sticlă de băutură otrăvitoare în mănă și zice: Frumoși brazi. I-am răspuns în timp ce se urca grăbit în mașina statului degeaba: Ați primit unul moca? Imi va folosi la ceva poza leprei, autovehiculului și brazilor?

Morala: Este lege în Românica? Degeaba am cumpărat eu unul german. Justiția aparține probabil unei Românici paralele, alta decât aia a lui dracnea.

Foto: pngegg.com.

44 de comentarii la „Moș Crăciun, vaccinu’, bârfele

  1. De la primul pâna la ultimul razboi (terestru) mondial, trecând prin razboiul „rece” teatral, omenirea se confrunta azi cu razboiul universal, psihologic, digital, virtual. Cine si-a antrenat mai bine membrele (în special degetele), va zbura mai repede printre galaxii si stele, cu capra la pascut pe Calea Lactee, cu steaua rosie prin SUA, cu capra prin Rusia, sau cu Ursul prin China, …zic si eu !

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s