Ghinion

Am avut un văr, foarte apropiat, care a trăit vreo 40 de ani în Germania. Sigur, plecarea lui mi-a mai murdărit nițel dosarul, dar era doar un moț, grosul dosarului meu fiind mult mai greu. Nu vă ascund că niciodată nu mi-a vorbit cumva pozitiv despre nemți. Precizez că vărul meu a dus-o bine financiar în Germania, poate foarte bine.

Totuși, BioNTech este o companie fondata de doi turci, el născut în Turcia, ea în Germania, ambii școliți în Germania. Oare dacă cei doi s-ar fi născut și ar fi trăit doar în Turcia, acest succes ar fi fost posibil? Presupunând că s-ar fi calificat similar, oare ar fi putut înființa compania care le-a adus succesul cel mare în Turcia? Să mai facem un efort de imaginație – să ne gândim că ar fi emigrat în România și că ar fi fost gata calificați la nivelul de acum. Ar fi putut dezvolta compania în țara noastră? Eu sunt sigur că nu, cel puțin în ce privește România.

Iată deci că, Germania a fost în stare să genereze un climat favorabil desfășurării talentului și pasiunii celor doi imigranți. Germania a fost răsplătită cu vârf și îndesat, cei doi au devenit cu adevărat bogați.

Să revenim la ceea ce, de fapt, chiar ne interesează – Românica. George Emil Palade a obținut un Nobel în perioada epocii de aur. Dacă n-ar fi plecat, oare mai lua Nobelul? Eu cred că nu. În același domeniu – biologie, medicină, Paulescu s-a ales doar cu un dosar de antisemit, într-o epocă de o oarecare emulație.

Mai în timpurile noastre, o parte a familiei Hertei Müller a fost în excursie prin niște lagăre din URSS, mama scriitoarei întorcându-se prin 1950. Herta Müller a încercat să plece de mai multe ori, a lucrat ca traducătoare și a refuzat colaborarea cu secu, reușind să plece în 1987. Am citit în românește câteva lucrări, nu știu dacă se numesc romane sau nuvele. Își zugrăvește sumbru viața din România. La fel a reacționat când autoritățile noastre și-au adus aminte de ea după ce luase Nobel. A reacționat cu sinceritate, plină de resentimente.

N-ați uitat că am fost la un pas să avem președinte Proasta României, de ce? Fiindcă unii, din aceeași categorie, ziceau că e a noastră – mă rog, a lor. Norocul nostru că au avut ghinion.

Foto: emilcalinescu.eu.

23 de comentarii la „Ghinion

  1. nu e chiar asa:
    „el născut în Turcia, ea în Germania, ambii școliți în Germania.”&
    „Germania a fost răsplătită cu vârf și îndesat, cei doi au devenit”
    2 IMPLANTURI,2 ne-germani crescuti contra germanilor,ca o parere.
    chestia asta s-a mai intalnit in Istorie-regina angliei semna charte pentru CORSARI(piratu e una,corsaru e alta,intrebati la buckingham),jidovul marano torquemada care mult a mai schingiuit cu Inchizitia lui….
    noua,ca bucuresteni,ne este clar:vedem migrani,cam multi,o treime au placi de inmatriculare cu 5 litere,praditori,”ciocoi pribegi adusi de vant”(de foarte curand,florine;sa faca si ei purici p-aici si peste 50 de ani le schimbam indexu).
    da,”maranos”,asta e conceptul.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s