Uite COVIDu, nu-i COVIDu

Despre morți, numai de bine, chiar dacă și-o fac cu mâna lor. Mari discuții în spațiul public – a murit sau nu de COVID? Dar, o fi murit careva de COVID? Cunoștințele mele medicale sunt reduse. Este posibil ca nimeni dintre morții anului trecut să nu fi avut cauză directă a decesului COVIDu. Asta înseamnă că eforturile de combatere a COVID sunt neproductive, nimeni nu moare de COVID? A murit spre exemplu, de embolie pulmonară, sau de o glicemie uriașă. Eu chiar știu un caz, o persoană în vârstă, care a făcut embolie pulmonară la mai mult de o săptămână după negativarea testului. A scăpat.

Revenind, nu știu, poate scriu o prostie, dar chiar dacă decesul se datorează unor complicații apărute în urma infecției cu COVID, eu sunt de părere că moartea i-a fost provocată de infecția SARS-CoV-2.

Se poartă lozinci gen masca ne omoară, dictatura medicală care vrea să ne omoare, etc. Eu cred că ceea ce ne omoară cu adevărat, sunt chiar aceste teorii conspiraționiste. Mai cred că prin aceste teorii chiar se urmărește moartea unora, tocmai pentru a destabiliza societăți bine așezate. Și, chiar dacă asemenea teorii sunt colportate de o țață cu mâinile în șolduri, orice funcție ar avea, chiar dacă o face inconștient, aceste teorii vin din est. Oricât de patriotice ar fi numele partidelor implicate, teoriile fac victime în rândul românilor. Teoriile conspiraționiste sunt bine formulate, bine țintite, o campanie concertată. Nu pot fi o întâmplare, nu pot avea alt scop. S-au interzis teoretic arma chimică și cea biologică, dar cea psihologică?

Dar, oare puteți băga mâna în foc privind inconștiența zvonerilor? Avem oameni foarte bine plătiți care ar trebui să ne ofere răspunsuri și să împiedice asemenea manifestări, să ne protejeze.

Foto: paho.org.

34 de comentarii la „Uite COVIDu, nu-i COVIDu

  1. Eu joc RedAlert, varianta Yuri, cea mai complexă, am hărți multi dimensionale și inamici dotați cu diverse tipuri de armament. Pot să-mi aleg locația și adversarii , dar mereu m-am ferit de Yuri, pentru că poate influiența mental și dispune de arme biologice. N-ai șanse, bre…Vine o fătucă de-aia, c-o sculă în spate, și scuipă pe tine o mizerie de covid… e greu…. visez noaptea că mi-au murit dujmanii și-a ajuns piticu la faliment… trist!

    Apreciat de 1 persoană

      • Aici e mai complicat. Nu numai ADN-ul, dar și toată infrastructura este rusească. Învingătorii construiresc învinșilor. România, în proporție de 90% este construită pe model rusesc.
        Când ții un hamster într-un loc strîmt și-apoi îi dai drumul el se va întorce la mica lui pușcărie.
        Demolează toate blocurile lui Ceaușecu și vei avea oameni liberi!

        Apreciat de 1 persoană

        • Ma tem ca blocurile libertatii sunt mult mai cumplite. In realitate, locuinta din blocul comunist este mult mai respectuoasa cu potentialul locatar (exceptand, fireste, alea „confort 3” desi, comparativ cu unele locuinte pe care le-am vazut intr-un documentar despre Hong-Kong, ar putea sa se inscrie la „lux” daca ar fi mutate acolo). Aglomerarea si anonimizarea sunt problemele iar astea, cum ziceam, par mult mai monstruoase in noile „residence”-uri oricat ar parea ele de fatoase (doar pentru ca sunt noi).

          Apreciat de 1 persoană

        • Nu mi-am pus problema de vinovatii dar e o plaja foarte larga. Pana la urma se poate spune ca „societate e de vina” din moment ce a fost discursul asta cu „cutiile de chibrituri ale lui Ceausescu” sustinute de unii care apoi n-au avut nicio retinere sa se mute in „silozurile de oameni” contemporane. Ma cutremur de cate ori o iau pe A2 si vad in zare noul Pantelimon …

          Apreciat de 2 persoane

        • Copil, totul se rezumă la foame. vietățile se adună acolo unde este hrană din belșug, mai întâi bacteriile, apoi fungii, plantele, animalele… și oamenii. Doar foamea și speranța ostoirii ei, sub o formă, sau alta, ne adună și doar un impuls mai mare: moartea, îi poate îndepărta.ne face să ne distanțăm, dar nu prea mult căci foamea, cel puțin până la prima copulație, e mai puternică decât moartea. După ce ți-ai vărsat sămânța ești dispensabil… Next! Te-ai gândit de ce? Îî? 😉

          Apreciat de 2 persoane

  2. Eu am avut covid-19 în decembrie, anul trecut. Am fost in izolare de Craciun. Am luat virusul de la serviciu, de la o colega petrecăreață care a infectat toată firma mai puțin o persoană. La o lună de la diagnostic mi-am făcut o radiografie pulmonară și am plămânii afectați. Daca mai sunt proști pe lumea asta care neagă efectele negative ale Covid, le pun la dispoziție radiografia mea.

    Apreciat de 5 persoane

  3. Pe orice certificat de deces, la cauza morții, se trece stop cardio-respirator. Cam așa se intâmplă lucrurile. Rămâne de stabilit de ce ai făcut stop cardiorespirator, de covid sau de altceva. Ideea e că dacă boala trece pe la tine, cresc șansele să ai un certificat de deces. E doar o opinie.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Cred ca pe cei mai multi i-a omorat prostia pana la urma. Desigur, complicatiile au fost grabite de acest virus pervers care ”infloreste” acolo unde gaseste o slabiciune, insa virusul a ajuns in corpul multora INITIAL, din prostia lor. Dupa care a fost un simplu : UPS… Faptul ca ei si-ar mai fi putut duce boala ”pe picioare” 5..10..15 ani, e deja la capitolul Diverse – ceva de reflectat pentru prostii de langa ei.

    Apreciat de 3 persoane

    • Tot ce vă doriți și, oricum, multă sănătate.
      … proști sau provocatori. Pe vremuri, circula bancul care zicea că românii sunt de două feluri: provocatori și mincinoși. Provocatorul întreba „Ce faci?” și mincinosul răspundea „Bine”. Doar că era vorba de oameni isteți. Acum e vorba despre proști.

      Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s