Dacă tot e să dăm colțul,

s-o facem vaccinați.😁😁😁 Cât de tari îs specialiștii STS care au muncit zi și noapte pentru punerea la punct a platformei soft de înscriere, așa cum susține Voiculescu de la MS? Presupun că știți cu toții că STS este un serviciu de geneză secu, în care ajungi foarte greu, cu mari pile, nu pe mari merite. Acolo totul este înconjurat de un secret de nepătruns. O mostră a activității lor v-a fost oferită de 112 la Caracal. Dar, deși carul s-a răsturnat acolo, proștii n-au stat locului, ba chiar, avem premize serioase ca să presupunem că au ajuns și prin STS, că de – renumeraţie mare, după buget, coane Fănică. Apoi, sporuri cu grămada, răspunderi ioc, indemnizații de hrană și încălțat, specială în puterea vârstei – ce-și mai poate dori careva.

Dar, să revenim la subiect. Fericit că am un centru de vaccinare dupe colț, m-am gândit să-l vizitez, cu tot familionul. Să nu cumva să vă treacă prin minte că aș face-o fără să cer detalii dovedite privind istoricul flaconului folosit la mine. Altfel, de ce să mă mai înțep dacă Dorel a încurcat borcanele și, din cauza temperaturii, s-a stricat chip-ul. Eu fără chip nu vreu. Deci, mi-au arătat la Tv chiar sala mea, mi-a plăcut, am intrat pe vestita platformă la care au muncit zi și noapte băieții ăia. În sfârșit, le dau toate datele, mă pun să confirm că … GDPR (de ce eu? – GDPR-ul trebuie respectat de ei, ei trebuie să ofere garanțiile) și cu oarecare greutate, vreau să trec la fapte. Spun despre greutate, fiindcă interfața nu prea are o linie clară, e confuză, folosește icon-uri neconsacrate, fără un text de explicitare a funcției. În meniu, găsești profil – după mine, un termen impropriu, dar în ziua de azi toată lumea are FB, inclusiv Doreii de la STP.

Bun, am găsit calea prin care mă pot programa, hai s-o fac. Firesc, interfața accesează o bază de date care include centrele de vaccinare, care sunt multe și situația fiecăruia. Am o dilemă – teoretic, aș putea utiliza un centru din Bucale fiindcă eu îs la CASMB, iar ai mei la județeană. Însă, fiindcă mi-a plăcut la Tv ăsta de dupe colț, am decis s-o facem toți loco. Doar că, baza de date nu funcționa, trebuia să iau sutele de centre la rând. Bun, am ieșit din aplicația făcută pe genunchii Doreilor (nici o aluzie la Genunche) și încerc să mai intru odată. Teoretic se face o autentificare în doi pași (telefon și cod prin SMS sau email și cod prin email), doar că nu mai mergea. Disperat, bag codul vechi și, am intrat. Asta înseamnă că securitatea sistemului e slabă. Trec mai departe, utilizez filtrul (manual), la fel baza de date nu răspunde. Ies din nou. Ceva mai târziu reiau, de data asta filtrul se completează automat și îmi oferă niște răspunsuri, dar nu cele dorite de mine, sala de dupe colț, lipsește.

Mă hotărăsc să mai cotrobăi puțin prin baza de date. Fără filtru îți oferă doar 200 și ceva de centre. Nu sunt ordonate, sunt după cum au fost pe lista de pe care au fost înscrise. Merge cu județul de la A, …, apoi se întoarce la A, … Ar fi trebuit să fie ordonate alfabetic după județ și după localități, indiferent de ordinea introducerii datelor de către Dorel, dar nu se întâmplă asta. Pusesem să-mi afișeze 100 de centre pe pagină, deci când am ajuns la sfârșit, mă găseam pe a treia pagină a listei. Introduc filtrul cu județul meu. Îmi arată indexul tot pagina trei și îmi spune că sunt patru centre, Adică pe pagina trei nu afișează nimic, trec la pagina doi – iar nimic, trec la pagina unu și le găsesc pe acelea patru.

Nu am găsit butonul „adaugă”, pentru a mai programa 9 persoane. Poate apare (n-ar fi firesc) după o programare reușită. O aplicație slabă, făcută de niște amatori. Clar nu ține cont că se adresează unui public foarte larg, unii complet neinformați. Eu sunt un cunoscător în chestiunile astea și tot nu m-am descurcat.

Concluzia?

  1. Fie sala de dupe colț nu este înscrisă, fie nu e gata, așa cum au zis la Tv.

  2. Proștii din car s-au răspândit, dar îi găsești ușor mai ales în locuri bine plătite din buget.

Foto: digi24.ro.

35 de comentarii la „Dacă tot e să dăm colțul,

  1. Din ce povestiti se pare ca aplicatia folosita in Romania e mult mai complexa decat aia elvetiana, ceea ce e un handicap din start. Al doilea handicap major este daca vine de la STS. Toate sistemele informatice nationale de 2 lei pe care le avem (2 lei la functionalitate, altfel platite probabil cu multe miliarde) au primit binecuvantarea sts-ului. Toate marile tepe din IT ale ultimilor ani stau marturie: cei de la STS fie au aprobat, fie au inchis ochii, fie au fost atat de incompetenti incat n-au bagat de seama ce se intampla. Nici nu ma mir, fostul sef era un monument national de aroganta si autosuficienta. Pe de alta parte, aplicatia asta ar fi trebuit sa fie gata de mult, deci as fi tentat sa cred ca nu prea i se poate reprosa intarzierea noului guvern.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Florine, mă gândeam că ai memoria bună… 😀 Care program românesc merge strună din prima și de cele mai multe ori pe parcursul lui? 🙂 Avem It-iși buni, dar nu avem o conexiune între cei care programează și cei care vor programele, din acest motiv apar mereu astfel de situații. Și mai ales când sunt făcute la repezeală fără să fie testate, mereu vom avea probleme! 😛

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s