Joc de glezne

Deja v-am scris că nu este nimic, doar un exercițiu de imagine, un scandal artificial, fără obiect. Fiindcă tot vorbim despre Ministerul Sănătății, să vă împrospătez memoria. Predecesorul lui V.V, Nelu Tătaru se ducea personal să rezolve problemele incompetenților subalterni. Cred că a parcurs jumătate din ecuator stând doar în Românica. S-a dus la Suceava să-i învețe pe ăia să-și pună combinezoanele astfel încât să nu se mai molipsească. Eu i-aș fi dat afară. Dar cred că el a fost mai inspirat fiindcă n-avea pe cine pune în loc. Vorba lui Negruzzi, proști dar mulți – asta-i marfa, cu ea lucrăm. V.V. nu mai era în stare de acțiune după ce-l lovise psihoza conspirației anti-V.V. Unii zic că era omul multinaționalelor farmaceutice, alții că vroia să distrugă mafia acestora. Eu cred că n-a deranjat nimic.

Dar, deoarece tot l-am amintit pe Tătaru, cum credeți că ar fi fost pandemia cu Pintea? Cu Vasilica? Cu Carmencita? Cu Grațiela Gavrilescu? Cu Teodorovici cel cu buzele veșnic umede, cu tractoristul Stănescu, cu vulpoiul bătrân și nemernic Mele, cu Bădălău, Rovana, Abramburica, Olguța, Budăi? Cum Dumnezeu scosese din buzunar Liviu atâtea panarame? Câte probleme cu limba română! Ce ne-am fi făcut dacă tendința imprimată de discursurile centrifuge ale lui dracnea și ale Vasilicăi ne duceau la periferia UE sau mai rău? Cerșeam Spuntik V? Ne făceam singuri vaccinul cel mai tare din parcare? Abia așa am fi aflat din nou cum este când ești cu adevărat sclav, ceea ce mulți au uitat deși, n-a trecut mult timp.

Până una alta, UE a vaccinat doar 10%, noi vreo 15%. În momentele astea, problema nu mai este existența vaccinului, ci doar să vă vaccinați. În opinia mea, UE și implicit noi, stă prost la capitolul vaccinare – propaganda deșănțată estică a produs efecte asupra prostimii. Ori pandemia trebuie lovită cât mai repede cu vaccinul, altfel …

Tot cum am mai scris, o altă problemă în afara celei medicale este Rusia. Am ascultat siderat discursul lui Putin care-și vede menținerea țaratului legată de război și de dușmanii de peste tot, toți dușmănesc Rusia și vor s-o atace. Atenție, dușmanii să nu treacă linia roșie pe care tot noi, rușii o tragem, stabilim unde trebuie să fie. Minunată politică. Ne-au arătat-o la războiul din Transnistria, ne-au mai arătat-o în Nagorno-Karabakh, Georgia, cel mai recent în Crimeea și Donbas. Acestea sunt singurele probleme reale ale lumii, conflictele locale nu se pun, deși sunt destule.

În România, ar trebui să ne îngrijoreze prezența trompetelor Kremlinului, fiindcă și astea sunt destule.

Foto: g4media.ro.

35 de comentarii la „Joc de glezne

  1. Sa fiu sincer pe mine nu ma ingrijoreaza „tompetele” Kremlinului din Ro deoarece daca te uiti la ei sunt cam „redusi la mansarda”, adica inteleg foarte putine lucruri. Ma ingrijoreaza foarte mult acele personalitati/personaje/oameni de stat de prim Austria si Germania care sunt cu doua fete si joaca la doua capete, adica fac si jocurile UE dar si pe cele are Rusiei. Oare e intamplator ca Austria si Germania tot „bat toba” cu vaccinul Sputnik V?
    PS: Doar ca un exercitiu de imaginatie acum. Cum ar fi daca Rusia ar baga si altceva in acele vaccinuri pe care le distribuie, in asa fel incat sa otraveasca populatia – eu unul il cred capabil pe Putin.

    Apreciat de 2 persoane

    • Trompete îs peste tot, inclusiv America. Germania este partener tradițional. Austria a fost 40 de ani placa turnantă a spionajului în Europa de est.
      Aveți vreo îndoială că s-au amestecat în alegerile americane? Dar la noi? Trolii ăia care au săltat aur, cel cu nume patriotic, de pe unde or fi? Ungurii sunt coada lor de topor.
      Sigur că n-am încredere. Deja l-au vândut sub două forme, a fost scandal.

      Apreciat de 1 persoană

  2. In privinta propagandistilor dirijati de Kremlin avem cateva servicii care nu-si fac treaba, mi-e greu si mi-e teama sa inteleg de ce. Razboiul e aproape, chiar daca noi nu avem nimic de impartit cu rusii, chinezii sau iranienii. Sper sa nu vad guvernul ucrainean si tezaurul evacuandu-se prin Romania din fata tancurilor ruse, cum au facut polonezii alta data.

    Apreciat de 1 persoană

    • De, servicii avem, bine plătite, dar, aparent …
      Oare, prin tezaurul ăla ucrainean despre care scrieți, n-o fi având nimic de prin al nostru? 1/10 din actualul teritoriu al României este ocupat de Ucraina, rusificat și extrem de înapoiat.

      Apreciază

  3. Am o colegă cu două facultăți (nici una de medicină) care este anti-vaccinare din tot sufletul și ne face capul calendar pe tema asta. Dar, într-adevăr, poți să fii prost și cu diplome universitare… 😦

    Apreciază

    • Vaccinarea sau nevaccinarea? Cu ce ne poate schimba acest fenomen? Mă tot întreb și nu pot răspunde… Dacă te vaccinezi devi mai înțelept și dacă nu te vaccinezi ajungi un om diferit de cei deștepți??🤔 Eu credeam că vaccinarea nu ne va grupa în tabere adverse care își oferă reciproc tot felul de epitete jignitoare…😟🤺

      Apreciază

      • Colega mă supără pentru că emite păreri vehemente despre un domeniu la care este la fel de pricepută ca mine. Adică deloc. Vă asigur că pentru toate articolele ei anti-vaccin, pot găsi pe internet la dreapta 10 articole pro-vaccin. Diferența dintre mine și ea este că eu îmi cunosc lungul nasului, nu mă exprim așa-zis doct despre ceva care iese din sfera cunoștințelor mele. Vă asigur că am ajuns la epitete pe care acum le regret, după multe luni de discuții pe tema coronavirusului. Toată lumea e expertă. În plus, colega în cauză a dat o petrecere anul trecut în plină perioadă de restricții și a îmbolnăvit toată firma. De ce? Pentru că știa ea mai bine că coronavirusul e o gripă oarecare. Iar acum, după ce toată lumea a supraviețiuit, se așteaptă să-i dăm dreptate. Dar daca nu supraviețuiam cu toții?!!!

        Apreciat de 1 persoană

      • Vaccinul nu imunizează complet, dar cei care s-au îmbolnăvit vaccinați fiind au făcut forme ușoare. Să spunem că am o întreprindere care hrănește mulți salariați, ar trebui să-mi pun în pericol afacerea, să-i pun în pericol pe “cei ce muncesc” pentru adepții unor teorii de origine estică menită a destabiliza o societate așezată? Dar un stat, pentru care turismul este foarte important, ar trebui să-și pună în pericol cetățenii, musafirii pentru unii ce nu vor să se vaccineze? Dar un stat care a făcut eforturi financiare serioase în timpul pandemiei – pentru tratarea bolnavilor, pentru vaccinare, pentru susținerea economiei – trebuie să-și trateze egal cetățenii care nu doresc a fi tratați egal? Dar cetățenii, unii s-au vaccinat supunându-se unui risc (știu pe cineva care s-a ales cu stomacul perforat doar de la o aspirină) spre binele tuturor, ceilalți nu sunt doar profitori?
        Dar prostia, prostia se poate trata, nu este o boală?
        Se creează chiar o discriminare, exact din cauza unora precum trompeta moscovită Șoșo. În final, statele se feresc de epidemie, fiindcă le costă și impun restricții cetățenilor altor state care prezintă grad de risc. În momentul în care din cauza unora, din cauza unor zvonuri pentru tâmpiți gen 5G sau chip sau alte bazaconii, România intră pe o Listă Neagră, ne afectează pe toți.

        Apreciază

  4. „Sigur că mă amuză. Dar nu o sucesc. Uneori, aplic perspectiva mea.”
    in romaneste e simplu:
    „Sigur că mă amuză dar nu o sucesc,uneori aplic perspectiva mea.”

    (exprimarea scrisa schingiuta e perceputa de mator ca fiind jidanita).

    Apreciază

  5. „Chiar dacă aveți anticorpi, ar trebui să-l faceți.”
    -ce coincidenta:
    dana budeanu tocmai spunea de TRATAMENTUL cu anticorpi monoclonali……
    (vita se previne, omul se trateaza!
    nimeni care l-a crezut nu s-a intrebat:cum a scapat Trump in 2 zile de covid???????).
    EXISTA TRATAMENT!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s