5G

Fiindcă am atins subiectul legat de tâmpiții care cred că SARS-COV2 se răspândește prin rețelele 5G, o comentatoare a subliniat importanța pe care au avut-o comunicațiile în această perioadă pentru oamenii obișnuiți.

Vreau să clarific – niciodată undele electromagnetice, de orice frecvență, nu vor transporta particule materiale, nici măcar virotice. Toate undele electromagnetice au un grad de nocivitate, indiferent de lungimea lor de undă, inclusiv lumina. Chiar și radiațiile de foarte joasă frecvență generate de liniile de înaltă tensiune sunt nocive. Totuși, viața nu poate exista fără ele, fără energia luminii. În zona utilizată de comunicații, în general, nocivitatea scade cu creșterea frecvenței. Dar este determinată și de alți factori, în primul rând de intensitatea radiației. Privind prezența antenelor de tot felul peste tot, menționez că intensitatea radiației scade cu pătratul distanței față de sursă. Am făcut precizările apropo de numeroasele fake-uri de pe net și nu mă refer doar la postaci cunoscuți pe WP sau FB, ci la persoane serioase care scriu sau distribuie asemenea enormități.

Dar să revenim la comunicații. A devenit firesc, banal, să te afli oriunde și să poți vorbi cu oricine, să te poți conecta la net, să stabilești o legătură video cu apropiații. Cu excepția unor zone îndepărtate precum Noua Zeelandă, America de Sud, costurile sunt neglijabile. Nu-i așa că este minunat? Cu înaltă mândrie geto-dacă, trebuie să spun că este unul din puținele clasamente, poate singurul, la care stăm bine în UE și nu de ieri de azi. Mi-aduc aminte că, prin 2005, în Olanda, îmi cerea hotelul 10 EUR pe zi pentru o conexiune slabă cu trafic limitat, în timp ce plăteam în țară 5 EUR pe lună broadband, nelimitat. Ah, cum i-am prins pe capitaliștii ăștia!

Dar n-a fost totdeauna așa. Am apucat și vremurile cu 4 cifre în provincie, 5 în București. Telefonul fix îl obțineai cu cerere și aprobare care putea trena mai mulți ani – de aici, ciubucuri, trafic de influență. La o urgență, trebuia să deranjezi un vecin care avea telefon. Un apel interurban te putea sărăci, de exemplu, Constanța-Mamaia. De apel internațional nu putea fi vorba. Spre ’86, începusem să primesc niște apeluri de dincolo (doar eram subversiv). De fiecare dată, telefonul se defecta pentru următoarele două-trei săptămâni, ca să mă învăț minte. Dar asta s-a întâmplat și în 1991. Romtelecom se numea compania națională. Prin ’90, a apărut dial-up-ul – 14 kbit/sec erau o fericire. Ulterior, mai toate aceste numere au căpătat un tarif foarte mic. RTc a făcut asta cu o întârziere de un an. Apoi, au apărut niște cartele ieftine, cred că pentru internaționale. RTc le-a făcut reclamă începând din mai, dar le-a oferit real la vânzare după Crăciun. În ’90-’92, dacă foloseai un fax public RTc, trebuia să le duci 3 exemplare – unul pentru tine, unul pentru RTc, unul pentru … GDPR ??? Nemernicul de Ilici îmi cenzura fax-urile, cel mai probabil îmi asculta telefonul.

V-am povestit astea pentru geto-dacii indignați de pierderea controlului statului național asupra comunicațiilor, de existența altor companii pe piața de comunicații. Am exemplificat cum statul lucra pentru ei. Poate chiar așa era, în funcție de cine erau EI. Pentru mine, nu lucra.

Oare, cum ar fi fost dacă ceașcă mai rezista cinci-șase ani? Internet? Internaționale? Mobile? Ar fi fost doar vise. Roaming nu ar fi fost o problemă, nu puteai călători de loc. Ne-ar fi ținut pe loc în epoca de aur, a foamei. Cine știe dacă am mai fi ajuns în cea a comunicațiilor.

Foto: rsrwireless.com