Papillon

Vital, un element esențial în educația unui copil al unei asemenea familii este tăcerea. Nimic din ceea ce auzea sau se petrecea în casă nu trebuia să fie povestit vreodată altcuiva. Altfel, adulții familiei puteau să-și piardă serviciile și implicit, familia rămânea pe drumuri sau, mai rău, ajungea în sistemul punitiv comunist.

Cu toate acestea, adulții evitau să poarte anumite discuții în prezența copiilor. Ba chiar, uneori, strecurau elemente comuniste în educația copiilor. Cum le percepeau aceștia, e altă poveste.

Și uite-așa, într-o zi, primim vizita unui unchi (cred că văr al mamei), tocmai eliberat de la „canal„ . Sigur, toată familia, plină de compasiune, s-a adunat în jurul musafirului, avidă de noutăți, de vești despre alți deținuți, etc. Erau lucruri mult prea periculoase, drept care m-au expediat afară din încăperea întrunirii cu unchiul. M-am supus, dar am făcut astfel încât să aud discuțiile – am ascultat la ușă; nu știu dacă ai mei m-au văzut sau nu, dar faptul că mă expediaseră era oricum un semn de atenționare suplimentară pentru mine.

Îmi aduc aminte că unchiul povestea cum era dus la interogatoriu. Trecuse prin mai multe interogatorii cu diverse metode de schingiuire. Pentru a evita chinurile, pe drumul spre locul de interogare, unchiul apuca ceva dur, un scaun, cu care lovea în cap pe cel mai apropiat paznic. Ceilalți săreau pe el și îl loveau puternic, astfel încât își pierdea cunoștința. Astfel putea evita interogatoriul. Dar, mai existau variantele căldării cu apă rece sau a dusului la interogatoriu încătușat.

Peste ani, citind Papillon, mi-am adus aminte.

Sigur, cu o familie atât de pătată, în copilărie am mai întâlnit mulți reeducați ai sistemului comunist. Întâmplarea de mai sus este însă una din primele și mi-a rămas adânc întipărită în minte.