Două sau mai multe persoane fizice și/sau juridice decid asupra unui lucru un punct de vedere angajant, sau o anumita acțiune, sau asupra unor anumite obligații, sau asupra a orice altceva care implică voința lor. Persoanele respective au căzut de acord asupra aranjamentului sau contractului respectiv. Ce trebuie să facă pentru ca nimeni să nu poată contesta voința lor?
Păi, se prezintă la o persoană neutră, investită special de statul român sau de un alt stat și îi declară ceea ce doresc – o anumită situație sau voința lor. Acest neutru certifică ceea ce a auzit prin formula sacrosantă „În fața mea, notar public …”.
Există diverse asemenea aranjamente gata definite de niște legi – de exemplu codul civil care stabilește pentru diverse situații detaliile obligațiilor și drepturilor, pe scurt al relației juridice în diverse situații – reprezentant legal, transferuri de bunuri, moșteniri, și multe altele.
Există și un notariat paralel (cum e „statul paralel”) – starea civilă. Când semnează, doi oameni înseamnă că s-au căsătorit cu toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru parteneri/soți. Când este o singură semnătură, e vorba de obicei despre declararea unui nou cetățean cu toate drepturile și obligațiile care decurg din această calitate. În fapt, sunt niște contracte încheiate între parteneri și stat sau, iată, care creează obligații cuiva care nu-și poate da consimțământul – un nou născut.
Dar să revenim la oițele noastre care se prezintă la notar – să spunem două oi heterosexuale sau două oi de același sex. Cele două oi fac declararea unei liste de drepturi-obligații care acoperă sau chiar depășește preconizatele rânduri ale legii parteneriatului civil. Desigur, notarul, dacă știe carte, trebuie să redacteze voința parților într-o manieră cât mai juridic legală, asta face parte din obligațiile lui.
Dar ce se întâmplă dacă există legea parteneriatului civil? Viața va fi mai ușoară și pentru notar și pentru partenerii contractanți: clauzele – drepturi/obligații – sunt gata redactate de legiuitor, nu trebuie să-și mai bată nimeni capul. Doar dacă e careva mai ciudat și vrea să completeze legea cu ce mai dorește el.
Există și un dezavantaj. O lege prost făcută, negândită sau care are nași niște Dorei sau tu-Dorei trebuie totuși respectată. Aici avem o dilemă care poate fi rezolvată doar prin vot. Dar, cum îl definim și cum îl dovedim pe Dorel că e Dorel? A fi sau a nu fi … Dorel.
Până una alta, Doreii deja aleși sunt buni în grad și chestiunea parteneriatului îi preocupă, de fapt, cel mai puțin. La Doreii ăștia, dilema se rezumă la a fi fără să fi, hoț.
Și eu, ce-s de vină? Cred că săracul tata a nimerit la „lista neagră„ în loc de starea civilă.
Născut pe lista neagră 
Pingback: Cuprins | Născut pe lista neagră