Addendum la cenușă sau imortalitate

Recitind Cenușă este totul – nemurirea I constat că n-am clarificat bine motorul creației SPECIALIȘTILOR.

Am declarat că, unii dintre puținii care munceau o făceau din hobby. Mă voi referi în continuare la cei câțiva SPECIALIȘTI. Pentru a lămuri puțin cei determina pe aceștia să învețe permanent, să se documenteze, să gândească permanent subiectul pentru a găsi sclipirea, soluția inteligentă și salvatoare, cheia problemei am să analizez un pic atmosfera în care se desfășurau lucrurile.

Să nu vă treacă prin cap că era un mediu creativ, făcut ca omul să trăiască fără nici o grijă, să aibă totul la dispoziție și să trebuiască doar să viseze la soluții, să aibă sclipiri. Nu, nu mă gândesc la Los Alamos și nici noi nu lucram la Manhattan Project. Trebuie păstrate proporțiile. Dar, acolo, un mic Los Mioriticos am fi meritat.

Realitatea era însă alta. Cei câțiva SPECIALIȘTI aveau salariile cele mai mici, un maistru fără multă școală avea venituri mai mari. Eforturile administrative ale instituției erau pentru ușurarea vieții personalului de rang 2-4, inferior. Sigur, nu se pun aici directorii, șefii mai mari, secretarii de partid, mâncătorii de rahat atât de la nivelele superioare cât și de la cele inferioare care erau relativ bine plătiți. Dacă se dădeau case (ce le mai plăcea nostalgicilor), SPECIALIȘTII nu constituiau nici o prioritate, chiar invers.

Mai e un amănunt – în clipa asta nu-mi aduc aminte de vreun SPECIALIST membru PCR. Dacă a existat, era excepția.

Revin la directori. Cu primul pe care l-am avut am avut o relație specială (Omul). De câte ori mă ducem la el (fără anticameră, fără așteptări), o făceam numai cu probleme, rezolva totul într-o clipă la telefon. Unul din ultimii, vindea propriei instituții niște calculatoare noname pe care el le aducea.

Vorbeam despre munca de documentare și necesitatea permanentă a acesteia. Nu știu nici un SPECIALIST real care să fi fost trimis pentru o școlarizare/documentare/practică dincolo. Recunosc și faptul că este foarte puțin probabil ca un asemenea om să se mai fi întors vreodată. Puteți întreba: da, de ce nu pleca pe banii lui – pentru că nu era plătit la valoarea muncii și n-avea cum să-i adune, pentru ca-i trebuia viză și n-ar fi primit-o. Cine era de vină pentru situația asta? – partidul, statul.

Și acum, să revenim, ce-i determina pe SPECIALIȘTI să acționeze ca atare?

Hobby-ul este una din cauze. Ar mai putea fi și altele, mai egoiste, mai puțin ortodoxe, dar vă rog să le evaluați în contextul poziției sociale inferioare a SPECIALISTULUI. Trufia, vanitatea, dorința de a se impune (nu de a se afirma), aroganța, și mai era ceva, ca la montagnarzi urcă muntele fiindcă există.

Acum cred că aveți un tablou clar din care rezultă că societatea, mediul, partidul, statul, n-au făcut nimic pentru facilitarea activității SPECIALIȘTILOR.

Orice instituție de orice fel există prin oamenii care o alcătuiesc. De aceea, când am scris mai sus partidul, statul, m-am gândit expres la leprele care alcătuiau partidul, statul și care vegheau zelos ca situația mizerabilă să existe și să se conserve.