Adevăr sau minciună

V-am mai scris că am o nostalgie după pediatrii care îți spuneau ce are copilul de când deschideau ușa – fler, experiență, atenție, cunoașterea pacienților, implicare. Cam asta-s diferențele față de actualii medici de familie. S-ar mai adăuga fabricile de diplome care n-au iertat nici sănătatea.

Ce mi-a venit? Păi, am febră, cefalee, mă simt rău. Sunt deja îndoctrinat cu procedurile promovate de autorități și sunt decis să le respect, în ciuda faptului că prin natura mea, educație și experiența de viață refuz principial orice autoritate, orice este autoritar.

Concluzionând, urmez pașii indicați de autorități. Caut numărul cu disperare, îl găsesc spre marea mea mirare și sun doctorița de familie.  Nu răspunde nimeni, revin. Din nou. Mai aștept și revin din nou. Nu răspunde. Sun din nou succesiv de vreo zece ori și, din nou sunt uimit, răspunde o femeie agasată care-mi spune că s-a terminat programul si închide. Insist de alte câteva ori, răspunde din nou simulând bunăvoința și așteptând să-i cad la picioare. Îi relatez succint situația, îmi spune că nu poate face nimic – nu mă poate consulta fiindcă nu dispune de nici o protecție, că nu mă primește la cabinet din același motiv, că nu-mi poate prescrie telefonic nimic. Îi răspund că, dacă scap, vin la cabinet s-o scuip și pe ea și pe scârba de asistentă, fiindcă atunci nu va mai fi o faptă penală. Mă aștept la un schimb de „ba p-a mă-tii”, dar mă trezesc plin de transpirație. Ah, ce rahat de coșmar și nici n-am apucat s-o înjur!

Revin la procedură, dau un mail doctoriței de familie descriindu-i simptomele și trimițăndu-i un tabel cu evoluția temperaturii. Primesc toate instrucțiunile într-un sfert de oră, cu rețeta gratuită sub formă de PDF (abrevierea asta se scrie cu majuscule spre deosebire de psd). O tipăresc ca să trimit pe cineva la farmacie, nu știu de ce nu-mi merge imprimanta, mă enervez și mă trezesc. Iar am avut un coșmar, cred că din cauza știrilor care nu mai au de loc politică, doar corona-viruși. Chiar și psd nu mai scoate decât câte o prostie în care nu cred nici măcar ei.

Încet, încet, îmi revin, o sun pe doctorița de familie. Mă trezesc cu mașina la poartă și două persoane costumate în Mos Crăciun. E clar, nu mai trebuie să adorm. Mai bine ascult știrile virusate. Devin nostalgic – ce bine era cu nemernicii ăia de pesedei!

Foto: jurnalulunuitata.ro, mirunastanculescu.ro