Alte ciudățenii

Noua Zeelandă e plină de ciudățenii. Sunt sigur că nu am izbutit să le remarc pe toate, mi-ar fi trebuit mult mai mult timp și bani.

În prospectele lor turistice abundă animalele locale (iar am luat-o cu „bestiis abundant”). Cu excepția ferigilor arborescente și arborelui kauri nu am prea găsit referiri la plante.

Sunt multe plante de origine europeană, asiatică, africană care, în clima specifică, iau forme și dimensiuni neobișnuite. Mușcatele ajung precum trandafirii urcători de la noi; am văzut mușcate de peste patru metri. Palmierii sunt din insulele Canare; am „furat” și eu niște semințe de pe jos care au încolțit – voi vedea ce mă fac acum cu Phoenix canariensis de pe London Quay din Picton, NZ.

Autoritățile (cred) au semănat de-a lungul șoselelor Aghapanthus (de origine sudul Africii), flori cărora le merge foarte bine și sunt omniprezente. Au mai semănat cu mai puțin succes și Crocosmia/Croscomia tot din Africa.

Și brazii din Noua Zeelandă sunt diferiți. Specia este probabil locală și seamănă cu bradul de la distanță.

Te-ai aștepta ca în Nord, la 34° latitudine sudică (echivalent cu Cipru) să găsești livezi de citrice. V-am mai spus că în Nord nu prea se prăpădesc cu cultivarea pământului, sau poate nu merg citricele, cert este că acestea sunt importate.

În marea lor majoritate, locuințele neo-zeelandezilor nu sunt grupate în localități, fiind răspândite pe unde își au proprietățile. În consecință, de-a lungul drumurilor principale, găsești grupuri de căsuțe postale care sunt ale locuitorilor din zonă. Pentru elevi, există stații amenajate pe drumuri de unde îi culeg autobuzele școlare.

Eram pe un drum, șosea asfaltată prin niște câmpuri ale unor ferme. La un moment dat am trecut peste o porțiune lată acoperită cu covoare. Erau întinse pentru trecerea vacilor, ca să nu murdărească șoseaua.

Nu pot omite menționarea a trei locuri deosebite, fiecare în felul lui, care merită efortul și banii de a le vizita: orașul Nelson, Podul către Nicăieri (the Bridge to Nowhere) și insula Stewart/Rakiura cu golful și micul arhipelag Whaka A Te Wera.

Riverstone – piatra de râu este foarte răspândită, este diferită de cea de la noi fiind exclusiv din materie vulcanică (din nou „cenușă e totul”), nu are urme de calcar, sunt rotunde și plate. Un fenomen ciudat și interesant se petrece lângă estuarul lui Waitaki river pe coasta Pacifică a Insulei de Sud – v-am mai vorbit despre râurile de 150 km cu debite de fluvii. Waitaki river cară în Pacific pietre iar Pacificul le respinge depunându-le pe plajele din cele două părți ale estuarului pe zeci de kilometri. Astfel se face că la 10 km de vărsarea râului era un adevărat dig de pietre cu diametre de la câțiva până la 40 cm, înalt de câțiva metri, un spectacol unic.

Fiindcă iar am amintit de cenușă, cel mai reprezentativ loc din acest punct de vedere, pe care l-am văzut eu, sunt împrejurimile lacului Coleridge. O panoramă uriașă – munți înalți, văi, cât vezi cu ochii numai din cenușă. Avea dreptate prietenul meu.