Am făcut ce trebuia să fac

… Nu regret nimic.

De cate ori ați auzit aceste cuvinte? Eu le-am auzit numai de la persoane vinovate. Mai mult sau mai puțin, mai direct sau mai indirect, cei care le-au pronunțat și le pronunță încă, sunt foști sau actuali stâlpi ai ciumei roșii.

Cuvintele sacrosante care parcă le-ar șterge toate păcatele sunt recitate cu un aer demn, superior. De parcă ceilalți n-ar putea pătrunde adâncul acestor cuvinte, înțelesul lor tenebros. În mintea lor, cuvintele capătă sensul unui sacrificiu, parcă ar fi fost victime. Dar nu orice sacrificiu, unul din patriotism. Alții n-au făcut ceea ce au acceptat ei să facă, ei au fost cei care și-au asumat sacrificiul salvând țara. Cuvintele ar trebui să reflecte disciplina de soldat, demnitatea de militar, deși cei mai mulți, n-au nimic cu armata.

Cuvintele au fost spuse și de singurii doi torționari condamnați de a noastră justiție. Chiar și Ilici, cel încă necondamnat, le-a pronunțat.

Sigur, în mintea mea bolnavă și în mințile altora ca mine, ei sunt vinovați pentru aducerea și sprijinirea ciumei roșii în România. Vinovăția merge de la crime odioase și sadice la simpla acceptare a unui rol aparent inocent în ierarhia ciumei roșii.

Sub aceste demne cuvinte nu se ascund eroi – ar fi chiar un sacrilegiu asocierea. Se ascunde doar un caracter jegos, slab, mârșav, care a făcut pactul cu diavolul, care a avut ca prioritate un culcuș călduț, o viață îmbelșugată, indiferent de consecințele asupra altora – mie să-mi fie bine. Doar atât se ascunde în privirea demnă, aparent înțeleaptă, a celui care le pronunță.

Ce mi-o fi venit tocmai acum cu acest subiect? Păi, abia am auzit formula pronunțată de un ilustru care a primit o scutire de niște impozite de la Găbița, draga de ea.