Vizita papei este fără doar și poate, un eveniment important. Nu știu cât de bine a fost gândit momentul, dar în contextul frământărilor politice de acum, cu demagogiile despre suveranitate, sigur dă apă la moara unora (deși știu că și ei jinduiesc la atenția Papei).
Personal, mi-aș dori să se desfășoare sub același semn al legăturii subliniată la precedenta vizită papală când mesa celebrată de cei doi mari ierarhi a vrăjit întregul auditoriu din Parcul Izvor. Am descoperit, la acea vizită, că Patriarhul nostru este un om normal, egal Papei, cu un discurs deschis, liber, nu o limbă de lemn populistă cum ne obișnuise. Am fost mândru, extrem de mulțumit. În sfarsit, ne reprezenta cineva cu demnitate, cu normalitate. Nu a fost nici un exces de opulență, de altfel, Papa Ioan Paul era un exemplu de modestie, nu s-au văzut orgolii de nici un fel.
Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc. Vizita Papei va avea un eveniment important legat de frații noștri greco-catolici. Istoricește (există de la 1701), sunt ortodocși siliți să se supună papei. Sunt greu de aflat cauzele compromisului. Trebuie remarcat că, deși probabil au fost presați, și-au păstrat în cea mai mare parte distanța față de catolicism, existând ca un rit aparte, păstrând tradițiile ortodoxe. Diferențele dogmatice sunt minime, oricum, mult peste înțelegerea unui profan ca mine. Asta arată că papii vremii au știut să facă politică. Cam la fel, Imperiul Roman adopta zeitățile popoarelor cucerite. În 2005 au fost ridicați la rangul de biserică arhiepiscopală majoră, cu mai multă autonomie. Mai menționez că singurii cardinali Români sunt greco-catolici Lucian Mureșan și regretații Iuliu Hossu, Alexandru Todea. Rolul istoric al greco-catolicilor în făurirea României Mari e recunoscut de toți. Dintre clerici, ei au suferit cea mai mare prigoană în comunism.
În Maramureș, sunt multe sate împărțite în două de dihoniile trecutului cu splendide biserici din lemn, cu familii precum Pop și Chindriș scindate în cele două cimitire. Le-am ascultat istorisirile și unora și celorlalți – pe toți i-aș crede.
După ’90, cred că BOR a ratat o ocazie în care, cu multă și delicată diplomație (mă gândesc la recunoașterea elogioasă a mulților martiri greco-catolici, restituirea fără opunere a lăcașurilor, încurajarea apropierii locale a parohilor, făcut mea culpa dacă era cazul, poate multe altele la care nu mă gândesc acum), fără atacuri dogmatice, fără sublinierea diferențelor dogmatice, ar fi putut să apropie de noi aceste comunități (nu să le convertească). În istorie, membrii celor două confesiuni s-au șicanat serios, dovadă poveștile pe care le-am auzit. Sunt lucruri care se sting greu și se reaprind ușor. Tocmai de aceea, acești 30 ani pierduți sunt importanți.
Sper ca PF Daniel să fie la fel de inteligent în luna mai ca Teoctist. E important din foarte multe puncte de vedere. Ecleziastic, suntem două biserici surori. Dar, cele mai importante sunt aspectele politice, în special acum, ale momentului, interne și externe. Sper să aibă sfătuitori deștepți și cu mintea deschisă, fiindcă sunt convins că precedenta vizită a papei a fost opera unui grup serios din BOR, a unor minți luminate.
Vom vedea.
Pot încadra liniștit și această pagină ca „politică”.
Născut pe lista neagră 
Pingback: Cuprins | Născut pe lista neagră