V-am mai povestit despre clasamentul fericiților pe lume, unde criteriul primordial este bunăstarea, legată puternic de PIB/locuitor. Sunt și multe alte criterii, iar noi ne situăm, desigur, în partea inferioară. Reiau subiectul, legat doar de ochiul dracului.
Până la urmă, care e valoarea banului? Valoarea e legată de ceea ce poți cumpăra cu banii. Numărul lor nu înseamnă totdeauna valoare – vă aduceți aminte maldărele de hârtii din ’90. Nici înainte de ’90 nu duceam lipsă de hârtii, dar vă reamintesc imaginea alimentarelor cu rafturile goale.
Iată două aspecte – inflația și lipsurile din piață. Ambele cu consecințe devastatoare asupra bunăstării. De fapt, valoarea banilor care inundă piața este dată de suportul economic din spatele lor. De obicei, masa monetară aflată în circulație este strâns legată de salarii. Dacă în spatele salariilor este o activitate productivă, rentabilă, banii de pe piață au o valoare mai mare. Adică poți cumpăra mai mult cu bani mai puțini.
Altfel spus, banii se comportă ca o marfă – dacă sunt mulți, obținuți ușor, fără transpirație și risc, valoarea scade. Precum grâul sau portocalele – dacă e o cantitate prea mare în piață, vânzătorii trebuie să scadă prețul pentru a-și lichida stocul.
În ultimul an și jumătate au crescut mult salariile bugetarilor și un pic pensiile. Mai mult, guvernanții se laudă cu 400.000 noi locuri de muncă (sper că am reținut corect). Adaug noi categorii de pensii speciale.
Dar cum nu există investiții serioase, șantiere noi în interesul statului, rezultă că noile locuri de muncă sunt doar de bugetari, care erau oricum supranumerari și cu venituri disproporționate cu munca și răspunderea. Asta înseamnă că statul ia din propriul venit (multiplele taxe plătite de noi) bani pe care-i dă unor salariați neproductivi și o altă sumă care revine înapoi statului ca o falsă creștere a contribuțiilor sociale. Pe vremuri, circula un banc cu nebuni: „doi încarcă, doi descarcă”.
Nici cu pensiile normale sau speciale nu stăm mai bine – bani fără acoperire. În ce privește multele dar măruntele pensii normale, banii ar trebui să provină din taxele salariale. Dar, în urma repetatelor măsuri legislative de pensionare din anii ’90, în urma îmbătrânirii generale a populației (foarte multi tineri au plecat nemulțumiți de situația locală), cotizația CAS nu acoperă pensiile curente. Pensiile speciale provin prin lege de la buget și sunt ca un cadou, nejustificat în opinia mea.
Consecința afluxului monetar o vedem în prețurile din magazine, în cursul valutar și o resimțim în buzunare. Cei care ar trebui să ne comunice o situație reală, nu o fac, pentru că le este contrară interesului electoral. Uneori, chiar se pretează la afirmații false. Ce s-a ales de arginții lui Iuda?
Dacă în loc să mărească numărul bugetarilor, în loc să le mărească lefurile, i-ar fi eficientizat, reducându-i, Dacă în loc să crească masa pensionarilor, legislația ar fi creat locuri de muncă reale, Dacă nu s-ar fi dat cadouri, Dacă politica eficientă ar fi reținut tinerii, Dacă ………. , Dacă economia bugetară rezultată ar fi fost investită, ……… , Atunci, guvernanții și-ar fi făcut treaba. Dar așa, noi, cei mai mulți, vom trage mâța de coadă sub-viețuind.
Lungesc povestea cu un exemplu: Norvegia, acum un an țara cea mai fericită. Buget mare (norocul Mării Nordului, dar și noi îl avem în cea Neagră), cheltuit în mare parte pe investiții. În puțini ani a construit peste 1.000 km de tuneluri rutiere în stâncă. Bugetari foarte puțini, banul public cheltuit cu extremă zgârcenie, cu foarte puțină corupție la acest nivel. Cum nimic nu este lacrimă, i-am prins și pe ei cu ceva servicii publice externalizate, dar contează proporția mișmașurilor.
De aceea vă zic: nu vă bucurați, mai bine gândiți și vă cântăriți buzunarele.
Născut pe lista neagră 
Pingback: Cuprins | Născut pe lista neagră