Brațul legii

V-am scris cu câteva zile în urmă despre criza de autoritate a statului român urmare a comportamentului funcționarilor impostori și corupți ai acestuia în ultimii mai mult de 70 de ani. Am mai scris despre rolul decisiv pe care l-ar fi putut avea justiția, începând din ’90, în primenirea acestora.

Iată că avem un nou exemplu, în plină epocă a corona-virusului. Cred că vă mai amintiți scandalul de acum câteva luni legat de înșelarea statului britanic de către niște cetățeni români, cu turnulețe, din Țăndărei. Procesul a durat mulți ani, autoritățile noastre s-au făcut că muncesc, practic ne-am încălcat obligațiile comunitare, nimeni nu a pățit nimic, nimeni nu a plătit vreun ban, nici măcar costurile anchetei și procesului.

Consecințele au fost multiple. Imaginea internațională a statului român deteriorată, imaginea noastră, a cetățenilor români, deteriorată.

Iată acum o nouă consecință. Cetățenii respectivi, cei cam neplătitori de impozite, cei care și-au permis să-i înșele pe britanici, au continuat să practice aceleași meserii tradiționale la ei, prin Europa, poate chiar și prin Marea Britanie. Neavând nimic serios și stabil în situația lor acolo, virusul i-a gonit acasă unde, conform tradiției și obișnuinței, au refuzat orice reglementări. Consecința? Au pus un oraș întreg în pericol, o armată de polițiști s-a filmat acționând (mai țineți minte îndemnul „faceți-vă că munciți, bă”). Cine plătește consecințele? Noi toți, inclusiv carantina lor, întorși obosiți de la munca cinstită, inclusiv costurile carantinării Țăndăreilor. Iată că justitia ar fi putut nu numai să recupereze lovelele englezilor, dar ne-ar fi făcut și nouă o economie, băgându-le mințile în cap recalcitranților.

În urmă cu cinci ani, am încasat două amenzi de circulație în Noua Zeelandă. Termenul de plată era a doua zi după plecarea mea din Auckland. Procesele verbale erau complet greșite – nume, documente, adresă. Am discutat cu niște băștinași și, după o adâncă chibzuință, am decis să nu le plătesc, semn că e ceva prin ADN-ul ăsta geto-dacic. V-am povestit cum m-au găsit citațiile și am fost convins să plătesc cu o penalitate de peste 5%. Mai menționez că nu avem relație diplomatică directă cu NZ, aceasta fiind reprezentată la București de legația Marii Britanii.

Acum, spuneți-mi dumneavoastră, cu toată sinceritatea, dacă aș fi decis final să nu plătesc, m-ar fi ajuns sau nu brațul lung, infirm de prea multe ori, al justiției?

Dacă aș mai fi la vârsta emigrării, i-aș prefera pe cei care m-au amendat.

Foto: ziarmm.ro