Pizmos

V-am mărturisit deja păcatul acesta. Sunt nevoit să reiau mărturisirea fiindcă am re-re-re-păcătuit. Am citit știrea conform căreia, primarul sectorului 6 vrea să dea afară 100 de polițiști locali pentru că nu știu scrie și citi. Motivarea oficială fiind că în această stare nu pot înțelege și aplica legea. Eu îmi aduc aminte condițiile legale de angajare care impun un anumit nivel de studii, dar ce problemă este astăzi o hârtie dacă scoți banul. Sigur, consilierii psd s-au opus, cei concediați sunt probabil după chipul și asemănarea lor. Presupun că toți ați citit vrând-nevrând fluturașii cu salariile politiei locale. Mie, mi-au stârnit indignarea. Eu n-aș da afară 100 din 400, i-aș da pe toți. Însă ăsta este unul din motivele principale pentru care nu sunt primar.

Revenind la spovedania mea, am adresat o plângere penală pentru tulburare de posesie. Pe scurt, niște unii câștigă un ban grămadă pe pământul prostului satului care plătește impozite. Și, după ce ancheta a constatat că pământul este lucrat, s-a ajuns la concluzia că eu, proprietarul reclamant, sunt de rea credință, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale tulburării de posesie, respingându-mi de facto plângerea.

Dar cine este acest organ de cercetare penală, acest agent șef (plutonier adjutant) – este chiar unul din aceia pe care întâlnindu-i pe stradă, te gândești privindu-i cu atenție de sus și până jos:

Câtă școală a făcut ăsta? Cât de stresat este? Muncește în ritmul pe care-l solicită un angajator privat? Are răspunderi reale? Păi dacă nu, de ce să aibă salarii babane, pensii speciale și să iasă tineri la pensie? Și de ce există? Fiindcă sigur, servesc pe cine trebuie.

În privința scolii, probabil nu mare lucru. Stresat a fost doar de supărătoarea mea prezență. Pot să vă spun și cam câte libere are săptămânal deși turele nu există – am avut acum vreun an un accident cu motocicleta  pe acolo și nu era nimeni la post. Răspunderi – zero. Pe mine nu mă servește, după cum probabil ați remarcat, poate pe primar – acela are pământul.

Și atunci, cum să nu fiu pizmos pe gunoiul ăsta care le are pe toate?

Foto: opiniatimisoarei.ro.

După 20 de ani

Acum 20 de ani după masă eram sigur la birou. La un moment dat, sună telefonul fix – prietenul meu, cel cu cenușă este totul: „Băi Florine, deschide repede televizorul.” N-aveam, doar un amărât de radio FM. Îmi zise despre ce e vorba. Nu l-am crezut, am crezut că este un banc prost. A dat televizorul lui tare. Tot nu mi-a venit a crede, i-am zis că este probabil un nou scenariu gen farsa lui Orson Welles. Până la urmă, am priceput că este real. Ei bine, în nemernicia mea, n-am realizat nici dimensiunea tragediei, nici importanța pentru toată lumea. Ba chiar am glumit, „lasă bă, prea și-au luat-o în cap”. Apoi am comentat că oricum, clădirile nu pot fi dărâmate. Am realizat grozăvia târziu fiindcă era ceva aproape de neconceput.

Părea departe, numai că tragedia n-a fost prea departe –  nicăieri nu este prea departe și, mai mult sau mai puțin, ne-a afectat pe toți.

La vremea aia, încă mergeam pe dial-up, Romtelecom încă-și bătea joc de clienți fiindcă domina. Privind dial-up, existau niște convenții internaționale ca aceste conexiuni să nu fie taxate. Romtelecom s-a opus și le-a taxat aproape până la sfârșit, la un moment dat cu un tarif mai mic. Apoi, decât să cauți pe Google, mai ușor te uitai într-o carte. Facebook și altele asemenea nu existau.

Tehnica este tot mai aproape de om și mai la îndemâna acestuia. Vreau să spun că, cu doar câteva ore de zbor, în 2001 niște teroriști au putut nimeri cu precizie Turnurile și Pentagonul cu uriașele avioane comerciale. Adică, accesibilitatea tehnicii ar trebui să fie benefică pentru umanitate. Doar că, există și reversul. Tot ce-i bun, poate fi și foarte rău. Iar, de acum 20 de ani, tehnica / știința / tehnologia au avansat enorm. Datorită comunicațiilor, de câțiva ani ne aflăm într-un adevărat război informațional, ceva cum nu a mai fost.

V-ați întrebat cum ați reacționa la o explozie în apropierea locuinței dumneavoastră, a locului de muncă sau, pur și simplu, în apropierea locului în care vă aflați? Oare, ce fel de explozie? Cât de aproape v-ați imaginat-o? Este un eveniment foarte puțin probabil? Mai probabil ca o reacție adversă la vaccin?

Foto: digi24.ro.

Zdrențe

Despre morți, numai de bine. Doar că Zdrențele, tot asta rămân. Cea mai mare parte din personajele de mai jos sunt moarte.

După cum știți, eu sunt cu dosarele. Totuși, uneori trebuie să le faci inventarul. Într-o asemenea campanie, găsii scrisorile unor Zdrențe (știți dumneavoastră de care). Scrisorile au fost la gazeta de perete – primele două puse pe 18, a treia pe 25 decembrie 1989.

Primele două sunt emanate la începutul revoltei de la Timișoara și sunt adresate „TOVARĂȘULUI NICOLAE CEAUȘESCU, SECRETAR GENERAL AL PCR, PREȘEDINTELE RSR” pentru a concretiza legătura directă dintre mase – masa rahatului și moțul acestuia. Desigur, masele sunt reprezentate cu cinste de două Zdrențe. Una începe cu „Purtând în inimă și gînd, cealaltă Cu profund respect și alese sentimente„. În cuprins, cele două Zdrențe dau glas recunoștinței și adeziunii față de hotărârea plenarei cc al pcr, privind legea majorării retribuțiilor și a pensiilor elaborată din inițiativa lui tov. ceașcă.

Primul semnatar era un puțoiaș angajat prin ’88, de origine extrem de sănătoasă și nevastă cu ouă grele. După ’95 și-a deschis o firmă, afaceri cu statul. N-am apucat să-i trimit pe fax pentru amuzamentul angajaților hârtia asta fiindcă a dat colțul. Nevastă-sa a activat paralel la un ONG cu sediul într-o clădire MAI și în guvern – în toate guvernele adică, indispensabilă. Cu doi copii, s-a remăritat cu un personaj extrem de îndoielnic despre care am scris.

Al doilea semnatar a ajuns prin ’92 director adjunct, am avut un conflict frontal cu el fiindcă nu vroia să-mi aprobe banii de pe un „acord„. Mi i-a dat după ce l-am bălăcărit zdravăn, fără nici un menajament. Nu știu ce s-a mai ales de el sau dacă a dat și el colțul.

Al treilea document este o „declarație de adeziune” care începe cu „Noi lucrătorii” – remarcați noul termen. Anunță schimbarea numelui instituției (fusese rebotezată de ceașcă), că s-a „constituit Comitetul local al FSN” care „a preluat conducerea activității” – știți „la vremuri noi, tot noi„. Mai declară și „aderarea în întregime la ideile” din programul CFSN (acelea propuse de Ilici și corectate de Petrică) și „subordonarea la acest organ instaurat prin puterea poporului„. Se încheie lacrimogen cu „suntem hotărîți trup și suflet„. Semnatarul și-a deschis prin ’90 o firmă care vindea no-name-uri PC propriei instituții. A murit după 2000, cred.

Iată că, în doar o săptămână l-au adulat și l-au scuipat pe ceașcă propriile Zdrențe.

Acum două seri, decrepitul kaghebist a anunțat pe blogu-i dispariția lui Pațaichin. Pe modelul me too, nemernicul scrie că, deși era boss la ape, a acceptat și șefia federației de caiac-canoe. Adică a fost un fel de tătuc pentru Ivan. I-am mulțumit frumos și cu recunoștință pentru sacrificiul făcut și pentru marile sacrificii ce au urmat. Comentariul n-a fost publicat.

Presupun că, dacă-i merge blog-ul, această Zdreanță este în viață și i-o doresc lungă.

Flatulențe

De când am rezervat titlul ăsta pentru un moment potrivit! Ei bine, a sosit. Cu un psd plictisit, un AUR la fel, chiar și cu o M-me Șoșo plictisită.

Vă aduceți aminte de îndelungata zămislire a acestui guvern, acuzele aduse acum lui Orban privind cedările către USR PLUS. Sunt succesurile unui partid mic ce înclină balanța, pretențiile care par exagerate. Acum Cîțu și Orban vor șefia PNL, Barna și Cioloș pe a USR PLUS. Toți se umflă să arate ce vrea mușchii lor. Dar, de fapt, care este situația?

Păi, Orban are ceva mai multă stofă, are mari pretenții de negociator bazate pe ajungerea PNL la guvernare, cred că se pretinde și orator. Cîțu are experiență serioasă de finanțist, îi stătea bine în postura de ministru. Deși a reușit să adune voturi, nu este un bun comunicator. Pe de altă parte, Orban a pierdut alegerile, oricare ar fi fost cauza absenteismului, asta este realitatea. Și tot Orban a scos la iveală aventura americană – un gest murdar. Ambele sunt puncte proaste pentru Orban.

Iată însă că s-a acutizat și lupta USR cu PLUS. Cioloș are experiența unei guvernări fără rezultate asistată de psd. Barna are mari visuri de mărire și face gesturi care să arate mușchii lui (vi-l aduceți aminte la vaccinare). Plus că a apărut și un al treilea. Apoi, problemele justiției prevăzute în program sunt nerezolvate. Și, oricât ar da ei vina, nu fără motiv, pe UDMR, ministrul lor debitează doar vorbe goale.

Barna este, de fapt, acum în rolul lui dracnea dărâmându-și propriul guvern, ba chiar mai rău, fiindcă este mare șef în guvernul pe care vrea să-l dărâme. Presupunând că se ajunge la o moțiune care să treacă, ce se va întâmpla? Va face USR PLUS guvern cu psd și AUR? Raționează Barna ce cost electoral va avea o asemenea decizie? Dar psd nu vrea la guvernare. Eu cred că nici USR PLUS nu vrea să iasă de la guvernare. Președintele a declarat că nu mai numește șef de guvern de la psd. Anticipate nu sunt posibile.

Ca în titlu, suntem doar la o răscruce de vânturi. Ceva fără sens, fără vreo finalitate, ca și cum nimeni nu s-ar gândi la mâine.

Sigur că toți, în nemernicia lor, se gandesc la prezidențiale. Dar niciunul – Cîțu, Orban, Barna, Cioloș – nu aste prezidențiabil. Adică nu are prestanța (unii spun carisma), nu are abilitățile și ouăle unuia care să culeagă voturile mofturosului electorat al dreptei. Asta este singura și adevărata problemă.

Foto: observatornews.ro.

Comentarii

Hoinărind pe FB am dat peste niște comentarii amuzante.

Mai întâi, legate de o postare a mea distribuită pe acolo, cea cu 23 august libertate nu ne-a adus:

NB

Dna ina,după’89,a venit familia regală, venetică ilegală,care a pus din nou mâna pe proprietăți imense,care aparțin poporului român.Apoi au venit și americanii,pe care îi așteptați ca turbații,cu bale la gură.Ce lucruri bune ți-a adus tanti?Ce viață decentă ai de pe urma lor?Mă întreb,dacă nu cumva ești tra-la-la la cap!

Ina
Nu sunt autorul, dar pagina distribuită corespunde istoriei familiei mele. Bunicul meu era bătrân și bolnav, își dăduse tot pământul colectivei. Totuși, periodic, era luat seara la miliție (poate erau bunicii dumitale) – uneori îl maltratau, alteori, nu. În 1957, țăranii de la Vadu Roșca au fost împuscați în prezenta și cu aportul adulatului ceașcă pentru că refuzau colectiva. Până în ’89, ca să mergi la Ruse îți trebuia pașaport și viză pe care nu le primeau decât câțiva. Îmi mai aduc aminte de foamete, de adidași, de gheare de găină, de nechezol. Sutele de mii de victime nu le-a numărat nimeni. Dacă vi se pare bună și normală o asemenea societate, nu vă oprește nimeni să emigrați în est, vă veți simți acasă.😁🙃😁
În mod normal, toți, nu numai regele trebuiau să-și primească bunurile înapoi, acest lucru nu s-a întâmplat, oricum, nu mie din cauza unora ca dvs. Pe vremuri existau „domeniile coroanei” care erau proprietățile statului (fostele GAS) și proprietățile regelui care erau private. Din acestea s-au făcut restituiri.
Familia regală, venetică și ilegală (nici măcar în manualul de istorie comunist nu scria asta) este cea care a făcut România Mare, stat considerat de PC înființat în 1921 ca imperialist. De altfel, faptul că militau pentru desprinderea Basarabiei și Transilvaniei a dus la interzicerea PC după vreo doi ani. Puținii membri care nici nu prea erau români verzi cum vă place dvs. au intrat în pușcărie sau au plecat în Rusia (mă rog, URSS). Acesta este motivul pentru care v-am sugerat același lucru.😀
NB
din cauza celor ca dv.,a ajuns țara așa cum este,adică a veneticilor.Probabil urmăriți numai emisiunile Eigeniei Vodă!
Ina
Sigur ați votat Proasta României că-i a noastră.😁🙃😁
Mergeți în est, e bine acolo.
NB
după nume,pari a fi femeie!Dar mă îndoiesc!Ești doar o simplă entitate,înrudită cu diprodochus.

NB se prezintă a fi pensionar, îi plac femeile și apreciază psd.

Încă un comentariu la o cu totul altă postare:

PMihai, tu ești un comunist bătrân, eu spun doar atât, un cizmar analfabet a condus România, o jigodie comunistă a preluat puterea în ’90, un hoț penal, Năstase a condus guvernul României, un crâșmar analfabet, hoț, pușcăriaș a condus PSD, adaugă și un plagiator, Pinocchio. Toți moșii comuniști au votat PSD.

Valoarea

Conform idioatei filozofii a lui Marx, singura cu pretenția de a fi științifică, munca generează plusvaloarea, expresia exploatării omului de către om. În subsidiar, rezultă că tot munca generează valoarea. Deja am scris despre absurdul teoriei. De altfel, Marx însuși a fost un exploatator, conform propriei teorii și i-a plăcut traiul îndestulat rezultat.

Laitmotivul muncii – работа, die Arbeit – a fost folosit puternic de diferite propagande, în primul rând de comuniști și urmașii lor, dar și de național socialiști / naziști și constituie propaganda cea mai parșivă. Arbeit Macht Frei scria la poarta lagărelor de exterminare naziste. Și în România, lagărele comuniste, tot de exterminare, se numeau colonii de muncă.

Munca devenise un fel de icoană, un scop al vieții. De fapt, era o mare minciună, locurile de muncă pentru toți erau mijlocul de control cel mai important al populației, toți trebuiau să aibă un serviciu, nu conta dacă știu să facă ceva sau dacă fac, conta prezența lor acolo, semnătura din condică – controlul. Vă amintiți „Decât muncă fără rost, mai bine puțin și prost”. Plus câte probleme erau ca să-ți faci mutația în altă localitate. Pentru cei care nu știu să facă ceva, cărora nu le place să lucreze, este o mare pierdere, ultima reminiscență fiind actuala masă bugetară exagerată al cărui scop este tot controlul, de data asta doar electoral.

Enumăr câteva expresii consacrate, unii chiar le mai folosesc – oamenii muncii, cei ce muncesc, clasa muncitoare, respectul față de munca maselor largi de oameni ai muncii, munca e o onoare, munca înnobilează, tineretul muncitoresc, educarea prin muncă, muncitorul, orașe muncitorești, locuințe muncitorești, colectivul de muncă. Exista ordinul muncii, o decorație. Exista munca de partid – cred că asta era definiția mâncatului de rahat. Mai exista munca patriotică – îmi evocă o duminică friguroasă de Paști, de început de aprilie, când am fost scos la măturatul străzilor.

Erau și lozinci, desigur goale. Au fost multe, de la „Vom munci și vom lupta, țara o vom apăra!”, la „Noi muncim, nu gândim” creație a colectivului lui Ilici.

Dar să revenim la valoare. Orice produs inferior, lipsit de performanțe, indiferent de munca înglobată, nu va avea cumpărători, adică nu are valoare. Chiar și cu o economie dirijată, în plină foamete, îmi aduc aminte de rafturile alimentarelor pe care erau prezente doar două-trei produse pe care nu le cumpăra nimeni.

Dar oamenii? Care este valoarea oamenilor? Știu că și p-aci prin WP sunt unii care proslăvesc dulcegării, de cele mai multe ori, falsități. Sigur că un om cu spinarea dreaptă are valoare. La fel unul creativ. Are valoare și unul care a izbutit să organizeze ceva de valoare. Credeți că oamenii aceia care au plecat din România, care nu se vor mai întoarce, erau fără valoare?

Bine, dar ce facem cu muncitorii, aceia veniți pe tancurile sovietice sau scoși din noroaiele patriei de acestea? În opinia mea, sunt oameni de nimic, profitori ai unei situații critice. Conștienți de lipsa lor de valoare, au încercat să distrugă tot ceea ce avea valoare cu adevărat – concurența. Prin coloniile de muncă, pușcării, canal, etc. au făcut totul pentru a distruge valorile și astfel s-a ajuns la o societate răsturnată, contra firii, condusă de niște impostori. Rezultatul, un dezastru economic și social ale cărui urmări se văd și astăzi.

Acum suntem într-o aparentă economie de piață, reclame, marketing. Scopul celor din urmă, să te convingă să cumperi ce nu dorești. Pe la Tv, reclamă la niște monezi aniversare, fără nici o valoare. Chiar și pe WP am întâlnit prezentări de opere de artă, de tablouri – dimensiuni, acril pe pânză – mă amuză.

Oare n-ar trebui prezentată o statuetă Brâncuși prin numărul de kilograme?

Notă: am comentat pe două situri WP privind valoare. Nu le-am menționat fără acord, dar posesorii pot comenta aici, inclusiv link-urile lor.

23 au-gúst

li-ber-tate ne-a adus. Sigur, toți erau obligați să strige prostia asta, totuși unii nu strigau deloc, alții doar mimau, niște agitatori strigau neconvingător, oricum erau difuzoarele. Însă, erau și unii, puțini, care strigau și se bucurau cu adevărat.

După cum am mai declarat, rumânii pot fi clasificați după bunici sau străbunici. Bunicul soției mele cânta nepoților, prin anii ’60, Trăiască regele. Despre al meu, v-am tot scris – privea cerul, așteptând americanii. Dar erau și unii bucuroși de venirea muscalilor și Leprelor de pe tancurile sovietice. Ei se înrolaseră în Ciuma care ne invadase, profitând de avantajele obținute pe nemuncite.

Nimeni nu s-a străduit să izoleze gena Leprei din ADN-ul lor. Totuși, o parte a vlăstarelor lor au rămas Lepre. Lagărul socialist îi satisfăcea, nicăieri altundeva nu s-ar fi putut descurca mai bine. Le oferea siguranță fără vreun efort. Prețul? Toți trebuiau să stea în Lagăr, toți trebuiau să sufere mizeria pentru mulțumirea lor, a Zdrențelor.

Morala? Fără a fi politically correct, oamenii trebuie judecați după înaintașii lor. Ce naște din pisică, șoareci mănâncă. Așchia nu sare departe de trunchi. Sângele apă nu se face.

Foto: wallpapere.wallpaperstock.net

Farmecul apelor

Cred că totdeauna m-au fascinat apele – mări, oceane, lacuri, insule, ostroave, fluvii. Când adorm, mă visez pe ape. Credeam că voi muri într-o casă pe malul mării privind valurile.

Chiar când băteam coclaurile prin munți, chiar dacă depășisem serios stadiul de simplu turist montan, căutam ape, râuri, lacuri. Când v-am povestit despre Obârșia Lotrului, am menționat lacurile de pe acolo. De altfel, orientarea prin munți se bazează pe cursul râurilor. Doar o parte a reliefului Apusenilor este dominată de doline, generate tot de ape.

Chiar și când am început să cutreier lumea, coclaurile pe care le-am ales erau tot pe firul apelor. Acolo sunt fiorduri, ghețari, gheizere, lacuri ciudate, acolo e de mine.

Revenind, fascinația cred că rezultă din amestecul fluidului, abisului, al curgerii ordonate, repetitive sau eruptive. De aceea oamenii sunt hipnotizați de apă, de valuri, de lacuri liniștite, de râuri sau cascade învolburate.

La fel ca apa, și răutatea umană se strecoară prin orice fisură, găsește drumul cel mai scurt pentru a-și atinge scopurile mârșave.

Afganistan

V-am mai povestit că nu aveam radio pe vremea lui ceașcă. Și nici răbdare nu aveam, nici acum nu aș avea, să caut subversivele pe unde scurte bruiate la vremea respectivă.

Așadar, prin 1979, m-am dus la mama și am dat drumul la radio, un radio desigur rusesc, cu lămpi și cu ochi magic, cumpărat la plecarea rușilor. Care credeți că era știrea momentului. URSS tocmai intrase în Afganistan cu intenția de a crea o nouă și fericită RSS. Știrea era prezentată destul de alarmist deși mie nu mi se părea și, oricum, ziceam că e un loc destul de îndepărtat.

Mai trecură vreo 10 ani și rușii plecară. La noi tocmai erau marile schimbări, știrea a fost estompată. Situația a fost tranșată tot la Malta. Vreo doi-trei ani a fost un gen de comunism islamic, apoi au venit talibanii, cei care luptaseră și cu rușii cu armament american, probabil chiar și finanțați de aceștia.

Apoi, veni momentul 11-09-2001 și trupele SUA și NATO au alungat oarecum talibanii. Faptul că nu s-a făcut ceva temeinic, tocmai s-a probat. Tot atunci, în 2001, am raționat că nicăieri nu este suficient de departe.

Și, deși mă socotiți probabil oleacă misogin, mi-e milă de femeile acelea care izbutiseră să se îndepărteze un pic de tratamentul înjositor. Ca și dumneavoastră am citit despre diverse cazuri, am aflat de victimele de lângă aeroportul Kabul. M-a impresionat mesajul taliban adresat afganilor care încearcă să ajungă pe aeroport:

să se ducă acasă dacă nu au dreptul legal de a călători sau dacă nu sunt autorizați a călători.

Pentru cei mai mulți dintre oamenii aceia, dreptul de a călători este egal acum cu cel la viață. Dacă rămân, sunt ca și morți. La fel a fost și la noi la sfârșitul celui de-al doilea război mondial și foarte mulți au plătit cu viața.

Cine poate limita dreptul de a călători? Cine poate autoriza sau legaliza călătoriile? Dacă aveți mai mult de 40 de ani nu se poate să nu vă aduceți aminte cum era fără acest drept. Nimeni nu a numărat morții care au vrut să treacă granița. Chiar și după ’90 îmi aduc aminte de cozile dis de dimineață de la ambasada Germaniei pentru o viză în timp ce, funcționari ai aceleiași ambasade – români și germani, făceau trafic cu vize.

Ipocriții

Prin ’90, Ilici a făcut singurul lui gest de sinceritate – s-a declarat liber-cugetător, vrând să spună că el nu crede în Dumnezeu, doar în steluța cea de sus. Dar n-a trecut mult timp și l-am văzut alăturându-se corului de fățarnici care-și făceau de zor cruci. Cum treaba asta a coincis cu revenirea în forță a patriarhului BORu, am dedus că asta era noua politică kaghebistă.

Cum tocmai am scris, era un cor întreg de convertiți brusc la creștinism, un cuib de pupători de moaște. Vedeți, eu nu prea cred în convertiți. Cunosc o groază, de toate felurile, sunt doar niște caractere josnice. Un alt îndoielnic era Petrică Neuländer a’ lu’ APACA. Dar să-i lăsăm, deocamdată.

Ziua Marinei s-a sărbătorit întâi în 1902 de Sfânta Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. Din 1933 s-a legiferat Ziua Apelor desigur, tot de Sfânta Maria.

Convertiții din ’90 sau părinții lor au schimbat obiceiul. Între ’49 și ’53 s-a sărbătorit cu mult drag ziua flotei URSS în ultima duminică din iulie. Apoi s-a sărbătorit Ziua Marinei, dar Doamne ferește de vreo legătură cu Sântă Mărie, cred că era prima duminică din august. Adică, pe ei, dacă ar fi fost la vreo ananghie pe mare, îi păzea doar steluța Kremlinului, la ea se rugau în mijlocul valurilor.

Am scris asta nu în cinstea marinei noastre, nici de prea multă cuvioșie, ci pentru a sublinia ipocrizia epigonilor Leprelor Roșii, ei înșiși niște Zdrențe care se bat cu pumnii în piepții de aramă de credincioși și patrioți ce sunt.

Foto: digi24.ro.

A fi sau a nu fi vaccinat

De vineri, circulația fără carantină în UE este condiționată de vaccin, mă rog, de certificat. Până la urmă, discuția este ce prevalează – drepturile individuale sau cele comune. Sigur, trăit într-o dictatură, cred că drepturile individuale cât mai largi sunt esențiale pentru libertatea individului. Dar dacă am scris cât mai largi, inseamnă că există niște limite. În opinia mea, dreptul fiecărui individ este limitat de lezarea dreptului individual al altui individ.

Există niște liste ale drepturilor, unele fundamentale, seamănă cu lista păcatelor. Spre exemplu, dreptul de a trăi în liniște. Pentru că liniștea este imposibilă, s-a instituit o lege, chiar și în Românica, care stabilește nivelul de zgomot maxim la un număr de decibeli. Majoritatea dumneavoastră spun probabil nesimțitul, sau prost-crescutul, sau idiotul, sau … despre unul care și-a dat difuzoarele tare undeva, nu contează unde, pe un câmp, în casă, în mașină. Există lege, chemați poliția, și mă îndoiesc că veți rezolva ceva. Dar să lăsăm exemplul și să revenim la subiect.

Dreptul la sănătate este unul fundamental. Dacă aveți o boală molipsitoare cu transmitere facilă, trebuie să vă izolați nu numai ca un gest de bun simț. Dacă aveți o boală cu transmitere sexuală trebuie s-o declarați partenerului și să luați toate măsurile pentru a nu-l molipsi. E și firesc și impus de lege.

Dar, cum e cu epidemiile? Pe vremuri, chestia asta cu drepturile omului era o glumiță. V-am povestit cum a rezolvat ceașcă holera – l-au întors pe unul care se îmbolnăvise pe litoral și venise cu motocicleta la Bucale să se trateze, au refăcut întregul traseu pentru a dezinfecta toate locurile, inclusiv câteva fântâni, în care acesta se răhățise pe drum.

În România s-au eradicat poliomielita și variola în anii ’50. Credeți-mă, lumea era înnebunită, am avut colegi cu sechele polio, era groaznic. Eradicarea s-a făcut prin vaccin și a durat peste 10 ani. Vaccinul era cu țârâita, ce scăpa printre degetele rușilor. Credeți că acel vaccin era foarte sigur, că exista definit procentul reușitelor, că nu avea efecte secundare, că n-a murit nimeni din cauza lui? După 70 de ani, rușii au făcut Sputnik V, s-a zvonit că ar fi fost testat pe deținuți. Ulterior s-a livrat unor țări care au constatat că n-au primit chiar ce au cerut. Inițial rușii au negat pandemia, era sub demnitatea nației lor să se îmbolnăvească, apoi au raportat date îndoielnice. Nu v-am scris asta ca să vă conving să nu vă vaccinați cu Sputnik (nimeni nu știe c-o fi 5 roman sau V de la Vladimir). Am încercat doar să vă ajut să înțelegeți care a fost atunci calitatea vaccinurilor care au eradicat polio și variola în România.

Când începu COVIDu, toată lumea s-a gândit la vaccin și la cât de mult va dura. Spre surpriza tuturor, vaccinul a apărut în mai puțin de un an cu niște parametri buni. Ba chiar au apărut mai multe – pe aleselea – soluție clasică, soluție nouă. Doar că, fiind obținut foarte repede, nu toate normele puteau fi respectate, adică vaccinurile aveau doar aprobare preliminară. Până s-a distribuit la noi, erau deja milioane de vaccinați, fără adversități grave sau frecvente.

Odată cu vaccinurile, au apărut și teoriile conspirației. Fiecare caz de posibilă reacție adversă a fost exploatat la maxim. S-au propagat puternic zvonuri – nu vă vaccinați că veți primi un chip cu care veți fi controlați, femeile vor rămâne sterpe (interesant este că n-am găsit asta privind bărbații), … , ce sfârșit tragic dar sigur vor avea vaccinații (oare nu toți avem sigur parte de sfârșit?)un adevărat război, o armată de troli care doar asta a făcut.

În toamna asta, vor începe aprobările definitive. Dar timpul trece, virusul se schimbă. Și, orice-ar spune zvonerii, vaccinul cu toate slăbiciunile lui este soluția. Și revenim la începutul paginii. Libertatea de a nu te vaccina prelungește pandemia. Citii un articol în gazeta sufrageriei tradus din Washington Post (n-am verificat) care susține obligativitatea vaccinării. Ei bine, presupun că intenționat, au tradus termenul mandatory ca mandat în loc de obligatoriu, ceea ce face pagina de neînțeles. Am dreptate Jo?

În principiu, interesele indivizilor și cel comun n-ar prea trebui să fie în dezacord. Totuși, dorințele individului sunt influențate de tot felul de factori și sunt limitate de capacitatea intelectuală a acestuia. Dar, dacă luăm în considerare un asemenea factor, ar trebui să limităm și dreptul la vot. Nu vi se pare că propaganda negaționistă, anti-vaccinare are multe puncte comune cu o campanie electorală?

Dar, stați liniștiți tovarăși, la locurile voastre, în fiecare secundă se nasc o grămadă de fraieri.

Foto: dw.com.

Campanii

Suntem în perioada campaniilor. Încep cu cea mai importanta dar inexistentă, de vaccinare. Prea puțini vaccinați în România, prea multă relaxare, prea puține măsuri antiepidemice, prea mare forța propagandei anti-vaccinare. Este suficient să spună un nimeni o prostie ca aceea cu chip-ul și este considerată dovadă științifică. Astfel, ziarul sufrageriei publică părerea doctă a unui prof. univ., fost consilier al lui Orban. Ăsta, comentează pe o rețea de socializare niște statistici din Marea Britanie a căror veridicitate nu o poate verifica nimeni, conform cărora, după cinci luni de la vaccinare, n-ar mai exista anticorpi. Eu am cu totul altă informație, de la o persoană apropiată, medic vaccinat la sfârșitul lui ianuarie, care și-a evaluat lunar anticorpii. De sase luni, nivelul ridicat al acestora s-a menținut aproape constant. Dar să vedem ce-i cu dom’ profesor. Știți că au răsărit o grămadă de fabrici de diplome. Ele au nevoie de profesori, unul din ei este Bombo. P-acolo este și ăsta, de altfel, economist. De ce îl luase Orban, este altă chestiune. Presupun că dom’ profesor și-a trecut articolul în cv, este prețios. Nu este singurul din cor, sunt o grămadă.

Alte campanii sunt cele de alegeri din arcul guvernamental. Doar cea din PNL este virulentă. Astfel a reieșit greșeala de acu 20 de ani a lui Cîțu. Ce s-au mai bucurat unii. Până și Bombo i-a dedicat o pagină veselă, probabil că vrea să-și împărtășească experiența. Legea americană este diferită de cea de la noi, și de la un stat la altul. Oricum, Florin Vasile a făcut două zile de pârnaie. Se încearcă forțarea demisiei deși, dacă acesta ar demisiona, psd n-ar trece la butoane. De altfel, cel propus butonar șef de către psd are un dosar prea curat pe stil vechi. Pe stil nou, aș spune că are un ADN noroios de torționar estic. Acest ADN m-ar deranja mult mai mult decât amenda și cele două zile de arest. Personal, m-au amendat și pe mine pe la antipozi și am încercat fără succes să nu plătesc. Mi-au tras-o și în Norvegia. În AK am scăpat. Ce atât scandal?

Îl preferam pe Orban – mai diplomat, bun negociator, mai cu ouă, deși a pierdut alegerile. Oricum, niciunul dintre ei nu este prezidențiabil, n-are ștaif, n-are meclă. Dar, după porcăria asta, …

Mai arunc o privire și fratelui de la răsărit care l-a arestat pentru înaltă trădare pe șeful hipersonicelor (raketa) care, prins de vârtejul științei, a ținut conferințe. Pentru echilibru, a apărut și o filmare cu băiatul lui Biden confesându-se unei prostituate. Ca să vezi când l-a apucat limbarița.

Aș scrie că ne găsim într-un echilibru perfect.

Foto: svo.ro.

Re-fe-ren-dum!

Au ieșit alte dovezi că doamna Clotilde Armand ne minte … întâlnire cu fugarul Ghiță la crama dânsului (după butoaie se vede doamna Kovesi), iar la Mecca s-a întâlnit cu unul din cei patru asasini (cel cu părul grizonant și mustață) care l-au urmărit pe fmm Livache …

Nota editorului: fmm – prescurtarea internet a unei înjurături legată de morții mă-sii.

Text și foto: facebook.com.

Pendula

Tic-tac, tic-tac. Inexorabil, timpul trece, nu se întoarce niciodată. Tic-tac, tic-tac. Nemilos judecător al faptelor omenești, timpul aduce adesea în umbră personalități ce păreau definitiv consacrate și răstoarnă ierarhii de valoare.

Ultima frază nu-mi aparține. Mi aduc aminte că am băgat-o în lucrarea de română de la bacalaureat, nu mai țin minte altceva despre lucrare. Era epoca în care se putea intra la facultate fără examen cu 10 la bac. N-am avut 10, am dat examen. Bine că se depășise perioada cu dosarul-filtru, n-aș fi putut intra.

La liceu, aveam în cancelarie o pendulă mare, spre doi metri, cu greutăți. Lângă ea, un ciubăr din lemn cu un filodendron mare și bătrân. Pendula era ora oficială a liceului. Era obiceiul unui elev de serviciu la cancelarie și o adevărată întrecere pentru a suna recreațiile mai devreme, indiferent de riscul pedepsei. Pentru a avea o scuză, elevul dădea pendula înainte.

Dar să revenim la ierarhii. Fraza se referă la eliminarea falselor valori, cele care nu rezistă timpului. Oarecum, acest filtru s-a verificat și în ultimii 50 de ani, fiindcă au existat false glorificări eliminate chiar din timpul comunismului.

Însă, cea mai serioasă schimbare de ierarhii nu a oferit-o timpul, ci tancurile, dacă vreți, timpul tancurilor. Este vorba de cele sovietice pe care au sosit o mulțime de ideologi pregătiți temeinic la Moscova. Aceștia i-au ridicat pe alții din fabrici și uzine, de fapt, scursurile societății de prin noroaiele patriei care avea să devină socialistă. Urmarea a fost că toți cei cu adevărat capabili, o parte făuritori ai României Mari, au fost exterminați fizic sau psihic. Istoria a fost rescrisă, întru glorificarea noilor eroi. Rezultatul – înapoiere endemică, datorii plătite prin înfometare, un mare lagăr.

Numai că, obiceiurile proaste dispar greu, ADN-ul nu se prea schimbă – nici de plozii celor fără de carte nu se lipește știința sau nu le place munca, Leprele și puii lor sau dedulcit la bine – nu se mai pot întoarce în noroaiele ancestrale. Consecința, o societate cu false valori care nu poate progresa, care bate pasul pe loc. O societate de impostori cu diplome îndoielnice, chiar false, jmecheri. Îi găsești peste tot – administrație, instituții și companii ale statului. Uneori, ai surpriza de a-i găsi și pe la privați.

Și-atunci, care e soluția? Nu știu, poate încă-o revoluție, netrucată de data asta. Tic-tac, tic-tac.

Foto: youtube.com.

Nimic nou la Tokyo

Referitor la sportiva din Belarus, la un pas de a fi urcată cu forța în avion, vă relatez o poveste veche, de la noi.

Aveam un coleg de serviciu sportiv, era poloist. Atât el cât și soția lui erau de prin Cluj. Erau mai tineri decât mine, nu am fost apropiați, nu am cunoscut-o pe soție, totuși mi-a povestit câte ceva, oarecum personal. Cred că și soția lui fusese sportivă. Amândoi aveau dosare curate, el călătorea fiind component al echipei naționale, ea fiind într-o formație de dansuri populare. Numai că și asemenea călătorii erau sub control – personajele nu trebuiau să scape din lagăr.

Fostul meu coleg avea un băiețel născut cu o problemă de sănătate care-l transforma într-un handicapat și părinții sufereau alături de copil. Desigur, au fost pe la mulți doctori, au cheltuit o grămadă de bani, fără vreun rezultat. Între timp, aflaseră că exista posibilitatea unui tratament în străinătate, cu oarecare șanse de reușită. Doar că nu puteau ieși din lagăr.

Însă, soția colegului a mers cu ansamblul de dansuri în Suedia. Era decisă să fugă, dar grupul avea însoțitori. Astfel că, împreună cu o colegă, a încercat de vreo două ori, fără succes, să dispară în magazine. În cele din urmă, au reușit să se ascundă în WC, pe aeroport, la plecare.

A fost ceva tevatură și pe la noi pe la serviciu. După vreo trei ani, a izbutit să plece și colegul meu împreună cu copilul, legal de data aceasta, la presiuni externe. Era cu câțiva ani înainte de ’89. Sunt și acum în Suedia, din câte am auzit mai au o fetiță, nu știu nimic despre băiețel.

Iată deci, chiar și plecați, deținuții lagărului socialist trebuiau să rămână deținuți. În acest scop, erau totdeauna însoțiți de paznici. Vi se pare că există puncte comune cu povestea de la Tokio?

Nu știu dacă sportiva bielorusă nu i-a provocat pe însoțitori, poate a vrut doar să scape din lagărul de acolo. Dar, indiferent cum ar fi fost, era dreptul ei de alegere care i-a fost încălcat de Lepra Lukashenko și Zdrențele lui. Mă bucur că C.O. sau japonezii le-au retras acreditările.

Cum pot exista încă oameni care să regrete un asemenea regim? Ce fel de oameni pot fi ăștia? Doar Lepre.

Foto: chabad.org.

Să ne trăiești nea Nelu

Știu că nu e ziua lu’ mata. Știu că n-ai acu’ nici o aniversare – poate doar cum te uitai la TV încântat de isprăvile epigonilor la 10 august. Și-atunci, ce-mi veni cu Necuratul, Doamne iartă-mă?

Păi, tocmai citii o știre cum că un fost paznic al unui lagăr nazist, acum în vârstă de 100 de ani, este judecat pentru că a fost complice de „bună voie și în cunoștință de cauză” la crime. Iată că se poate, mi-am zis imediat, doar s-o mai ducă nemernicul kaghebist. Oare le-o supraviețui ticălosul tovarășilor cu care a înțesat justiția? Deocamdată, justiția este cea care și-a dovedit impotența în toate cauzele importante.

Nea Nelu, dacă o mai duci, este posibil să faci ceva bun, pentru prima dată, poporului ăsta – să ne scutești de funeralii naționale.

Sunt impresionat ce frumos am scris poporului.

Foto: ro.sputnik.md.

Marketing

Există o grămadă de definiții pe net, mai toate axate pe ideea adaptării producției, ofertei la necesitățile oamenilor. Eu cred că este exact invers. Se urmărește convingerea oamenilor de a accepta oferta. Pe scurt, o manipulare.

Găsiți și noțiunea de marketing politic sau electoral. Găsiți aici și o grămadă de profesioniști, și de asociații profesionale. Parcă nu i-aș numi la grămadă mâncători de rahat, deși cred că n-aș fi foarte departe de adevăr.

De exemplu, cum aș îmbrăca o agentură rusească transformată în partid? Păi, i-aș da o alură extrem de patriotică, cel mai patriotic partid. Aș avea grijă să stârnesc și nostalgii, desigur, tot patriotice – n-a fost prea rău, eram suverani. Basarabia? Sigur că da, în fond și Rusia vrea unirea, unirea României la Basarabia. Aș împărți membrilor vocali ai agenturii, pardon ai partidului, o listă de lozinci pe care să le strige de câte ori au ocazia. N-aș ezita să preiau și de la ceașcă, ar fi ca un mesaj subliminal. În rest, le-aș împărți bibliografia sputnik, doar și ei poartă cămașa marelui patriotism.

Prin mahalaua mea încă se practică marketingul clasic. „Aragaze, frigidere, mașini de spălat, … cumpăr„. „Varză, varză, hai la varză„. „Care n-are dovleci„.

N-am pretenții că m-aș pricepe la marketing deși, mi-ar fi prins bine. Totuși, uneori trebe. Spre exemplu, zilele trecute doream să scap de ceva. Am pus un anunț: „Ofer … Contactați-mă …„. Vreo două zile, nimic. Am revenit și am băgat un comentariu: „E moca„. Ei, ce credeți?

Foto: translationagency-perfect.com.

E cânele meu

Așa îi auzi pe unii. Înțelesul este am putere de viața și de moarte asupra lui, fac ce vreau cu el. Abia în urmă cu câțiva ani a apărut o lege pentru protecția necuvântătoarelor față de animale. Sunt frecvente prezentările Tv cu atenționări privind posibila afectare emoțională a privitorilor, arătând că și legea asta nu se prea aplică.

Eu însumi am avut un câine pe care proprietarul a vrut să-l omoare, în acest scop rupându-i un picior și înjunghiindu-l. A mai trăit vreo patru ani după ce l-am reparat. Cred că nemernicul care l-a înjunghiat încă își trăiește zilele mizerabile. Oare ce-ar putea să-i facă un asemenea gunoi unui om?

În ce mă privește, foarte rar mă latră câinii. Mi-aduc aminte că eram într-un grup (era o vreme în care nu obțineai un loc la cabană altfel) și coboram cu fiu-meu o coastă sub Toaca. Copilul avea vreo 7 ani, grupul se răspândise pe coastă. Doar că, pe toată lungimea pantei, erau vreo patru stâni și câinii au început să hăituiască grupul. Doar noi am coborât liniștiți – nici un câine nu ne-a deranjat. Deși proverbul e cu corbul, …

Mi-ar plăcea să-l am și eu pe unul d-ăsta în laț. La fel ca într-un banc vechi:

– E omul meu.
– Îți dau un pol pe el.
– Mă ușurez pe polul tău.
– Și eu pe omul tău.

Foto: animalzoo.ro.