Unde nu este durere, nici întristare, nici suspin

Final, fără happy end. Nu știu dacă nefericit, sau cât de nefericit.

Dacă citiți această pagină, sunt cel mai probabil mort. De ce? Nu știu. Poate de COVID, poate un accident fiindcă_cam am obiceiul a goni pe șoselele patriei, poate mi-a căzut o piatră în cap, poate m-a trosnit Dumnezeu săturat de mine. Co-morbidități, cum zic ăștia din sistemul medical românesc pentru a-și masca impostura, am ca tot omul de vârsta mea. Dar numai cu ele, pot apuca în mod normal 100 de ani. Sunt la peste 1,85 m, mai degrabă slab, brunet, acum cam sur, ochii verzi. Cam ceea ce cred eu că numesc femeile un bărbat bine, fiindcă nici un bărbat nu știe de fapt ce gândesc ele, dacă chiar s-ar întâmpla asta. De altfel, pe lângă păcatele mărturisite deja, mai adaug unul. Mi-au plăcut nițel cam prea mult femeile, doar nițel prea mult.

În rest, v-am cam povestit viața mea de la început până acum, la final. Am avut o minte pătrunzătoare, inventivă, am două priorități tehnice oarecum mondiale, fără însă a avea o importanță foarte mare. Astea nu sunt brevetate, au fost publicate prin Statele Unite. Așadar, o gândire iscoditoare, poate prea zburdalnică.

Am ținut împreună cu cititorii mei un fel de jurnal al decăderii Ciumei Roșii. De ce am început blogul? În primul rând, fiindcă la un moment dat am trecut printr-un moment de cumpănă provocat de un mal-praxis în sistemul medical românesc, ceea ce m-a determinat să mai abandonez din conveniențele sociale, ceea ce oricum nu prea practicam fiindcă, după cum am scris, nu am fost prea sociabil. În al doilea rând, fiindcă începusem să plictisesc o femeie tânără cu bazaconiile mele. Așa am ajuns să vă plictisesc pe dumneavoastră. În al treilea rând, fiindcă aveam prea multe de plătit Zdrențelor Roșii și mi-am dat seama că este una din căi. Problema e că nu-mi poate ajunge o viață pentru asta.

Și, iar am ajuns la „nu uită și nu iartă” – un păcat pe care mi l-am asumat tot timpul.

Cum a fost viața mea? V-am mai scris că sunt de părere că fiecare „ajunge” nu ceea ce declarativ dorește, ci ceea ce crede în străfundul minții lui, de cele mai multe ori fără a conștientiza. Cam așa a fost și cu mine. Ia, am fost și eu, în lumea asta, un boț cu ochi„. Am fost un tip extrem de tenace, autoritar, nu am suportat niciodată ierarhiile, am făcut doar cam ceea ce am vrut. Chiar și pe vremea nemernicului ceașcă. Am realizat cam ceea ce consideram eu valoare.

Între altele, îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat posibilitatea să călătoresc. Am bătut o parte din lume, am văzut locuri minunate. Am fost prin locurile la care mintea mea de copil a visat.

N-am cum să știu dacă am făcut sau nu bine neplecând în ’90, am un regret că n-am trecut prin încercarea asta. Poate dacă plecam, pleca și fiu-meu de pe meleagurile astea mioritice și împuțite.

Revenind la FINAL, n-am posibilitatea să vă scriu cum a fost, nici dacă a fost sau nu vina sistemului, a Leprelor Roșii.

Am lăsat în urma mea o mulțime de probleme nerezolvate care-i vor mânca mulți nervi, timp și bani lui fiu-meu, la fel cum mi s-a întâmplat mie, părinților și bunicilor mei. Este motivul pentru care Românica este doar un CĂCAT.

Mai departe, vă las să mă bârfiți cum vreți. Nu uitați că, oriunde aș fi, vă citesc. Rugați-vă pentru sufletul meu.

Foto: sunphoto.ro.

13 iunie

Mă uit la Tv cum Petrică Neuländer spune că nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i pute. Știu, mi-ar declara că nu l-a chemat niciodată așa, la fel cum invocă acum justitia șchioapă în apărarea sa dar, dacă el minte, de ce n-aș minți și eu nițel, mai ales că pe tac-su așa l-a chemat. Nu sunt eu de vină că și-a schimbat numele, probabil nu i-a plăcut sau a vrut să se pretindă a fi altcineva. Bătrânul lui mentor, bolșevicul kgb-ist, pe care acum îl urăște, nu mai apare pe la Tv. Totuși, eu sper să apuce măcar o zi de mititica.

Suspicios cum sunt, m-aș putea gândi că tergiversarea celor care ar trebui să aducă lumina se datorează tocmai vârstei înaintate a inculpatului kgb-isto-bolșevic, speranței că nu vor mai avea pe cine să judece și vor închide dosarul. Doar nu te pui cu kgb-ul.

Asta ar da posibilitatea unei înmormântări cu onoruri militare a unui trădător de neam, a unuia care a ținut Romania pe loc 10 ani, a unui pro-rus încrâncenat. Câțiva nostalgici vor comemora cu mici și bere, vor face cruci mari la mormântul liber-cugetătorului care, conform datinii, desigur va avea cruce că și celălalt nemernic, tac-su adoptiv.

De ce nu, ce mai contează o cruce în zilele astea!

Zile

Nu, n-am de gând să număr zilele nimănui, nici măcar ale Zdrențelor Roșii. Toate-s oricum numărate, doar că la ei este un gen de efect pasărea Phoenix.

Au trebuit 32 de ani pentru ca idioții să-și scoată din cap o parte (doar una) a falsei istorii comuniste – să accepte realitatea declarării independenței României. Pupat toți piața Independenței. Desigur, mai sunt prin psd unii care trăiesc în lumea lor, cu istoria lor. AUR și-a dat masca jos, votând contra – halal patriotism, măsluirea continuă să fie adevăr pentru ei.

Pe alte meleaguri unde Zdrențele Roșii încă_conduc, Lukashenko a instituit o nouă sărbătoare oficială – Ziua unității naționale – la 17 septembrie, dată la care URSS a invadat în 1939 Polonia împărțind-o cu Germania. Nu e prima oară când mă uit pe istoria acelor meleaguri încercând să descifrez dacă bielorușii există în realitate ca nație. Este greu să mă pronunț eu. Istoria lor este foarte amestecată cu cea a Poloniei, oleacă și cu a Lituaniei. Rusificarea sănătoasă începe după 1800. De aici, lucrurile ne sunt cunoscute românilor – au folosit aceleași metode ca prin Basarabia. Istoria actuală, de oriunde te-ai documenta, poartă amprenta puternică a mistificării rusești. De aceea, decizia dictatorului sprijinit de Kremlin mi se pare similară cu ignorarea regalității din istoria românească. Presupun că noua zi a pus încă o piatră la temelia pretiniei de veacuri dintre popoarele polonez și bielorus. Doar că nu sunt sigur de realitatea celui de-al doilea termen. N-ar strica să ne aducem aminte că, în zilele noastre, prin zonele slavizate și ocupate există poporul moldovenesc, poporul vlah și alte variante. Iată, o mulțime de popoare.

În rest, plictiseală mare. Observ cum tot mai multe mijloace media sunt preluate de tot felul de condamnați și ghiciți ce propagandă fac. Există și ceva televiziuni obscure ca, de exemplu, aceea a celui care ar putea să ajungă primul domn al României (masculin al termenului de primă doamnă). Desigur, nu pe banii lui, ci ai primăriei Voluntari. Firea ține hățurile strâns, astfel că p-acolo nu s-a auzit de vreun viol ca pe la vecinii din Ștefănești. Probabil că D-na Ștefănescu este mai slabă de muscă.

Altfel, oleacă ceartă pe PNRR, opoziția declarând un eșec ceva ce n-a început încă. Apoi, doar gemetele anti-vacciniștilor, acum axate pe vaccinarea copiilor și pe cazurile de efecte adverse puternic mediatizate. Nu știu câte efecte adverse a avut vaccinul anti-polio, sigur a avut. Dar îmi aduc aminte cum arătau cei câțiva colegi de școală cu sechele polio și de groaza părinților mei din acea perioadă. Atunci, un vaccin nu era realizat atât de repede și nu ajungea atât de repede în România. Dar, fiecare cu chip-ul lui, unii încă-l mai păstrează pe cel sovietic.

Revenind la zile – vrem, nu vrem, numărătoarea curge descrescător. Problema este că nu știm cu ce număr a început.

Foto: voceanationala.ro.

Frate, frate, dar brânza …

e pe bani. De obicei, proverbul începe a se proba la moștenire.

Într-adevăr, legea românească e clară, fără echivoc – frații sunt egali în drepturi și moștenitori rezervatari, adică nu pot fi dezmoșteniți. Dar acestea sunt doar drepturile. Legea nu introduce nici o condiționare legată de obligațiile moștenitorilor, oricum nu direct. De aici o mulțime de încurcături. Unii invocă faptul că au îngrijit părintii, că i-au îngropat sau că i-au întreținut. Alții consideră că dacă unul din frați nu are copii, n-are drepturi la succesiune. De cele mai multe ori, chiar părinții sunt cauza discuțiilor fiindcă generează inechități între copii, au preferințe sau nu țin cont de sacrificiile speciale făcute de vreun copil. Sigur că, la fel cum părintii sunt datori a-și îngriji copiii, la fel și copiii sunt datori să-și îngrijească părinții. Dar, dacă în privința părinților care-și abandonează copiii legile sunt destul de clare, nu la fel stă situația în cazul copiilor care-și uită părinții.

Uneori, unul dintre copii are propriile probleme care nu-i permit să acorde suficientă atenție și, mai ales efort, părinților. Alt frate este mai milos, mai slab de înger și se ocupă el de tot. Alteori, niciunul dintre copii nu are grijă de bătrâni, dar se ceartă pe moștenire. O altă situație este cea generată chiar de părinți  care, în viață fiind, își manifestă slăbiciunea față de unul din copii, creându-i acestuia avantaje. De, filmul e complicat, dar viața și mai. Ca să nu mai teoretizăm, vă ofer câteva exemple.

Doi frați – unul îngrijește părinții, celălalt, ba. Tatăl face un atac și mai trăiește opt ani în căruț. Mama, fără a fi la fel de bolnavă, mai supraviețuiește vreo 15 ani, trăind în casa aceluiași copil. Celălalt copil își vizitează părintii cu regularitate, dar doar la asta se limitează efortul lui, nu l-a ras o dată pe bătrânul aflat în căruț. La fiecare vizită, se alege în schimb cu ceva din gospodăria fratelui care îngrijește părinții, uneori chiar bani. Fratele care i-a îngrijit este cel care-i îngroapă, pomeni, pomeniri, etc. Celalalt, zero. Dar fratele care și-a îngrijit părintii nu are copii, păcat deosebit de grav. Așa încât, atunci când fratele care s-a ocupat de părinți dorește să vândă o moștenire comună, celălalt se opune, fiindcă mizează să-l moștenească, adică e dispus să-i aștepte moartea.

Alți doi frați – unul își întreține o lungă perioadă (aceea cu foametea) părinții. Doar că aceștia au preferință pentru celălalt frate. Tatăl moare, mama are probleme psihice, este și internată nițel pe la nebuni, așa că, îi trece casa fratelui care nu locuia cu ea, cu clauză de îngrijire viageră. Dar fiul nu se ocupă de ea. Se mută în casa unei nepoate care are câțiva ani grijă de ea. Apoi, vreun an, stă la fiu-su căruia îi dăduse casa. La decesul ei, acesta nu-și sună fratele. Totuși, telegraful funcționează și fratele parțial dezmoștenit aduce o coroană la înmormântare. Doar că, a doua zi, constată că panglica pe care scria că este de la el, dispăruse.

Mai mulți frați – una dintre surori se mărită și stă cu părintii. Se mai ceartă, dar mama supraviețuitoare îi trece casa în vremea lui ceașcă. Ginerele, șofer pe TIR, fuge în America. Își i-a și familia ulterior. Dar n-o uită pe soacră. Trimite mereu bani, când aceasta cade la pat, plătește o altă moștenitoare, cu regularitate, să aibă grijă de soacră-sa. Se schimbă vremurile, se mai fac și niște încurcături prin hârtii, iar ginerele este acționat în judecată de ceilalți presupuși moștenitori să le plătească despăgubiri pentru casa părintească. Ce mă-sa – e-n America, are bani, să cotizeze și la noi. Menționez că toți, în bună înțelegere, au vândut niște terenuri moștenite pe sume foarte mari, adică ar trebui să aibă o bună situație materială. Dar, banul e ochiul …

Mai adaug că știu trei cazuri în satul meu de persoane bolnave (aveau venituri, dar nu mai aveau bunuri) trimise la azil. Nu știu dacă la același azil. Coincidență sau nu, au apucat maxim trei zile de stat în azil, apoi s-au curățat.

Sigur, trăind pe plaiuri mioritice, nu pot să nu mă gândesc și la cei trei ciobănei, care deși nu-s frați – unu-i moldovan, … – tot pun la cale să mi-l omoare pe cel moldovan, că are oi mai multe. Concluzia: părinți, reglați-vă datoriile în timpul vieții, fiți la fel de părinți cu toți copiii, apreciați-i nepărtinitor, eventual insuflați-le o lipsă de apetit pentru bunuri nemeritate. Poate astfel, peste vreo două generații, se va reduce și hoția de p-aci.

Foto: cugetliber.ro.

Succesuri

Toți cunoașteți aversiunea mea privind bugetarii români, motivul pentru care evit și amân cât pot interacțiunea cu ei. Doar că, viața nu mă lasă, vreau sau nu, trebe.

Legat de procesul privind clădirea bunicului, am fost ieri la Registrul Comerțului să capăt niște informații scrise privind două firme care, contrar legii, au făcut ce-au vrut pe acolo, dar cui îi pasă de lege. Oricum, legea nu prevede vreo pedeapsă pentru asta, eventual, anularea acțiunilor respective. Adică, nici această anulare nu este sigură. Cum să nu-și facă de cap?

Așadar, m-am prezentat la ghișeu cu două formulare gata scrise. Funcționara mi-a spus că nu e bine așa, pentru una dintre firme trebuia alt formular fiindcă doream informații mai sumare. Îmi trebuiau și copii după buletin și nu aveam. A luat buletinul, și a făcut copii, am luat formularul pe care l-am completat cu scrisul meu mizerabil. Am rugat-o să păstreze și formularul vechi în care datele erau trecute foarte clar. Mi-a dat nota de plată (vreo 300 lei) și, după aceea, mi-a dat două bilețele cu programarea pentru a ridica documentele – unul în 20 de minute, unul abia luni.

M-am dus în mașină și am dat niște telefoane ca să-mi treacă timpul. M-am întors la ghișeu, îmi cere ambele bilețele, vede mirarea mea, dar îmi face un semn complice și îmi dă ambele documente. Măi să fie!

M-am întors acasă și am intrebat-o pe soție dacă i se pare că stârnesc mila. A zis că nu, dar știe ce poamă sunt. M-am uitat și în oglindă fără să remarc ceea ce urmăream.

După masă, m-am întâlnit cu o femeie mult, mult prea tânără și frumoasă, de vârsta lui fiu-meu. De câte ori o văd, salivez, dar n-am ascuns asta niciodată nimănui. I-am captat privirea albastră cu ochii mei verzi de șarpe care se crede câne, i-am povestit tărășenia și am întrebat-o și pe ea dacă stârnesc mila fiindcă știe că, de obicei, stârnesc ura. Mi-a spus că nu, că funcționara a vrut probabil să mă scutească de un drum. Bine, dar copiile buletinului? Dar de ce?

Rămâne un mister. Poate, funcționara era bolnavă sau poate era vaccinată și-i greșiseră ăștia chip-ul. Dar dacă mi l-or fi greșit mie? Te pomenești c-oi fi devenit mai bun? Încep să mă îngrijorez – pe cine, la cine să reclam?

Foto: capital.ro.

Nr. 1

În vara invaziei sovietice în Cehoslovacia, mă aflam într-un grup de adolescenți foarte zburdalnici și expansivi în drum spre Apuseni. Întâmplarea a făcut să ne oprim o noapte în Abrud. Unica distracție în urbea aia era cârciuma și am mers la o terasă cu muzică și dans. Încă nu intervenise înțelepciunea lui ceașcă prin care totul se închidea la 10, cam ca acum în pandemie, doar că atunci motivul era prezervarea moralei socialiste. De fapt, se urmărea ca poporul să conștientizeze hamul, să nu aibă idei. Așadar, în Abrud erau două cârciumi pe ale căror firme scria Restaurantul nr. 1 și Restaurantul nr. 2. Asta era limita imaginației socialiste.

Aceeași imaginație o au și caraliii din Minsk. Închisoarea nr. 1. Probabil că șirul închisorilor se termină la indicele n, cu n tinzând ideal către infinit. Desigur, indicele din șir stabilește și o ierarhie, o importanță. Una este să fii caraliu la nr. 1, alta la n-șpe. 1 este exclusiv pentru politici, înseamnă că ești om de bază al sistemului, că ai dosarul lacrimă, că-ți poți satisface niscai porniri sadice, bolnave, în mod legal, demonstrându-ți, în același timp, devoțiunea față de sistemul care te răsplătește pe măsură. Cam asta este partea care transpare din Bielorusia către Occident. În ciuda protestelor, majorității bielorușilor situația li se pare firească, așa au crescut de câteva generații. Poate doar un eveniment impresionant și tragic să-i trezească, să-i miște, ca apoi să cadă înapoi în letargie, să se gândească că tot înainte, când lucrurile erau rele, foarte rele, dar sigure, era mai bine.

Cred că ați înțeles ceea ce trebuie să priceapă iapa de la bătutul șeii. Să nu vă închipuiți că în Rusia este aceeași atmosferă roz ca în Belarus. Rușii sunt mult, mult mai mulți, dar n-ați auzit de manifestări de nemulțumire ca în Belarus.

Revenind în Românica, tocmai a fost un nou proces al lui Liviu. Acesta și-a solicitat eliberarea invocând și faptul că suntem în UE și legislația UE. Vorba aia – fă-te frate cu … până treci puntea.

Foto: timesnewroman.ro.

Nostalgicilor

idioți și filo-rușilor, chiar și nemernicilor care propovăduiesc apropierea de Kremlin, le doresc a fi experimentat o călătorie cu un avion deturnat de Lukashenko. Să fi fost dați jos din avion cu bagajele în brațe, înconjurați de trupele înarmate, să retrăiască, câteva ore numai, vremurile când trebuia să ai mare grijă ce scoți pe plisc, când totul trebuia să se desfășoare conform moralei socialiste și atașamentului față de partid și de iubitul conducător.

Un avion al unei companii europene, cu cetățeni europeni la bord, deturnat cu un avion militar pentru capturarea unui opozant al socialismului. Pe scurt, politica de intervenție brutală, fiindcă se poate, ignorând orice noțiune de drept, orice convenție internațională, orice, folosind doar forța. Asta mi-aș dori să experimenteze pe pielea lor idioții nostalgici și filo-rușii.

Dacă vă închipuiți că acest gest abject ar fi fost posibil fără aprobarea prealabilă a Rusiei, vă înșelați.

Foto: bpositivenow.com.

Dosar curat

Am fost coleg cu Postelnicu junior, fiul ăluia cu lacrimile. V-am mai povestit cum l-a scos din birou pe directorul instituției în care lucram pentru a-l suna de acolo pe tac-su – am fost de față. Pe la sfârșitul anilor ’90 l-am revăzut pe fii-su ieșind din vila de deasupra mănăstirii Sinaia, care aparținuse secu și nu știu cum devenise probabil proprietatea lor. V-am tot scris despre dosarele comuniste, despre cum erau acestea alcătuite și purtate precum o cruce de posesorii lor. Dosarele nu erau neapărat o povară, în măsura în care erau curate sau curățite. V-am promis să vă dau și informații despre al meu, dar nu m-am învrednicit (încă) să-l cer. În fond, dosarul arăta

cât de mare încredere iți putea acorda regimul. Regimul afla probabilitatea de a fi „trădat” de fiecare cetățean. Nivelul de încredere descoperit prin dosar spunea cât de sus puteai accede în societate, dacă puteai lucra în domenii mai sensibile (de ex. armata), dacă puteai călători în străinătate și unde, în sfârșit, iți controla întreaga viață. În aparență, era condamnarea copiilor pentru cum gândeau sau faptele părinților sau bunicilor. În realitate, dosarul chiar arăta cum gândea titularul fie că conștientiza sau nu, arăta ce era în străfundul minții fiecăruia. Până la urmă era o metodă bine elaborată, inteligentă care arăta atitudinea politică și caracterul unui om. Sistemul te pedepsea sau te răsplătea pe măsură.”

Postelnicu cel lăcrimos avea un dosar lacrimă, ceea ce a dus la răsplătirea lui chiar și după ’90. Vă redau pe scurt dosarul acestuia recent publicat. Comentariile mele sunt cu italice subliniate.

1960 august 6 – REFERAT DE CADRE privind pe Postelnicu C. Tudor, propus să fie ales membru al C.C. al U.T.M. C.C. al P.M.R

Direcția organizatorică Secția de Cadre

Postelnicu C. Tudor Membru de partid din decembrie 1953 (perioada în care îl agresau pe bunicul meu la miliție).

  • Născut la 23 noiembrie 1931, în comuna Provița de Sus, regiunea Ploiești;
  • Originea socială: muncitorească;
  • Naționalitatea: română;
  • Căsătorit, are un copil (familie tradițională și garanții);
  • Are patru clase industriale și 2 ani Școala Centrală a C.C. al U.T.M.;
  • Profesia: strungar în fier;
  • În prezent este adjunct al șefului Secției Organizatorice a C.C. al U.T.M.

Postelnicu C. Tudor, după ce a terminat 6 clase elementare în 1943 (vedeți, blestemul celor șase clase, nu case, îi apăsa încă de la început), a intrat ca ucenic la Societatea „Creditul Minier“, azi Uzina nr. 4 Moreni. După 4 ani s-a calificat în meseria de strungar în fier și a lucrat în continuare încă doi ani.

Paralel cu ucenicia a urmat și 4 clase școala industrială. În 1945 s-a înscris în U.T.C. și în sindicat, iar din 1946 a dus activitate în Organizația Tineretului Progresist, apoi în U.T.M.

În 1947 a fost responsabil organizatoric în org. U.T.M. a școlii, după un an a fost ales secretar al aceleiași organizații. După terminarea uceniciei a fost ales responsabil cu propaganda și agitația în Comitetul U.T.M. pe uzină.

În septembrie 1950 a fost trimis la un curs de propagandiști de 15 zile la Ploiești. Revenind înapoi la întreprindere, după puțin timp a fost ales secretar al Comitetului U.T.M. pe uzină, iar în aprilie 1951 a fost ales responsabil organizatoric al Comitetului U.T.M. Schela Moreni.

În iunie același an a fost promovat întâi în funcția de instructor la Comitetul raional U.T.M. Câmpina (dacă instructorul avea șase clase, cei instruiți …), apoi șef al secției de cultură fizică și sport al aceluiași comitet.

În noiembrie același an a fost trimis la o școală de ofițeri M.A.I. din Botoșani, îmbolnăvindu-se după câteva luni (ceea ce arată că era cu adevărat pămpălău, cum l-au văzut toții), a fost scos din școală și a revenit înapoi la Comitetul raional U.T.M. Câmpina și repartizat în funcția de șef al secției muncitorești, iar la alegerea organelor locale U.T.M. a fost ales membru în comitet.

Datorită rezultatelor bune obținute în munca obștească, în octombrie 1952 a fost primit candidat de partid, iar în decembrie 1953, membru de partid.

Din noiembrie 1952 a urmat Școala de cadre „Filimon Sârbu“ a C.C. al U.T.M. de doi ani, pe care a terminat-o cu calificativul „foarte bine“. În același timp a luat și echivalența cu școala medie de stat (adică i s-a considerat liceu absolvit, deși avea la 21 de ani doar șase clase).

După absolvirea școlii în 1954 a fost repartizat la Comitetul raional U.T.M. Câmpina în funcția de prim-secretar, apoi a fost ales și membru al biroului Comitetului raional de partid Câmpina și membru în biroul Comitetului regional U.T.M. Ploiești.

În 1956 a fost promovat în funcția de secretar al Comitetului regional U.T.M. Ploiești, iar la conferința regională de partid din ianuarie 1959 a fost ales membru în comitet. În activitatea sa a fost apreciat ca un tovarăș capabil, conștiincios, disciplinat și cu spirit critic și autocritic dezvoltat (chestia asta cu ales în diferite funcții traduceți-o ca numit, fiindcă asta era realitatea – confirma cât de lepră și obedient era).

Uneori era pripit, de asemenea era prea dur în relațiile cu oamenii (astea erau mici atenționări, ca să știe că poate fi zburat, altfel se manifesta ca orice nimeni care nu știe pe unde i-a căzut buricul, dar s-a trezit Dumnezeu).

Din octombrie 1959 este în funcția de adjunct al șefului Secției organizatorice a C.C. al U.T.M. Este apreciat ca un tovarăș capabil, cu multă putere de muncă și simț de răspundere în îndeplinirea sarcinilor.

Dă dovadă de bun organizator, combativ și exigent. Se preocupă continuu pentru pregătirea sa profesională și politică (care activitate profesională?).

În activitatea sa manifestă uneori tendințe de îngâmfare, se supraapreciază, din care cauză lucrează uneori rigid cu oamenii. Tov. Postelnicu Tudor luptă pentru lichidarea acestor lipsuri (și dă-i și luptă, și luptă).

A participat la festivalurile mondiale ale tineretului și studenților de la Moscova și Viena din 1957–1959. Pentru merite deosebite în muncă a fost decorat cu „Ordinul Muncii“ clasa a III-a (merite deosebite în muncă 😁).

Despre familie cunoaștem următoarele: tatăl a fost muncitor sondor, este decedat din ianuarie 1940. Mama este pensionară, posedă și 0,74 ha. pământ diferit. În trecut n-a făcut parte din nici o organizație politică, este deputată a sfatului popular comunal (acu le zice consilieri și au tot atât de multă educație). Postelnicu Tudor are doi frați, muncitori electricieni. În trecut n-au făcut parte din nici o organizație politică, sunt membri de partid (toată familia mânca rahat – obicei perpetuat și în prezent). Unul din ei este în prezent militar în termen.

Soția este învățătoare, candidată de partid. Părinții soției sunt țărani cu gospodărie mică, posedă 1,15 ha pământ diferit, sunt membri în întovărășirea agricolă din comună. În trecut n-au făcut parte din nici o organizație politică. În prezent au o atitudine bună în comună (atitudine bună – înțelegeți la ce se referă atributul bună).

Soția are o soră căsătorită cu un căpitan de grăniceri, membru de partid. În trecut n-au făcut parte din nici o organizație politică. Soția are un unchi țăran cu gospodărie mică, membru în întovărășirea agricolă. Acesta în trecut a făcut politică P.N.Ț. iar în 1937–1938 a fost primar în comună. În prezent are atitudine bună în comună. (Vedeți ce familie aproape ideală, traco-geto-dacă, doar o mică pată.)

Este propus de Secția Organizații de Masă a C.C. al P.M.R. pentru a fi recomandat să fie ales membru în C.C. al U.T.M.

Secția de Cadre a C.C. al P.M.R. consideră că Postelnicu Tudor din punct de vedere al încrederii politice corespunde. (Iată chestia cu încrederea.)

Marinescu Ruxadra, Instructor în Secția de Cadre a C.C. al P.M.R.

Gh. Ionescu Cristea Aurel, Instructor în Secția Organizații de Masă a C.C. al P.M.R.

6 august 1960

Iată calitatea oamenilor sau Zdrențelor care au dirijat construirea societății socialiste multilateral dezvoltate, a celor care au lichidat intelectualitatea și pe fruntașii care făuriseră România Mare, care au produs în mai mult de 40 de ani decalajul de dezvoltare față de vestul Europei. Acesta este profilul, cum se spune astăzi, al nemernicilor care au preluat România și nu se mai pot despărți de ea, probabil dintr-un patriotism excesiv.

Rețineți că Postelnicu junior era calificat inginer mecanic (sper) și, prin ’87, avea doctorat luat. Cum? Ghiciți. Mai rețineți că puii acestor Zdrențe sunt printre noi și continuă opera părinților și bunicilor lor. Cu excepția celor care s-au apucat de vreo bișniță, tipic livrând statului, toți sunt niște bugetari importanți și de neînlocuit.

Nu trebuie să dăm vina doar pe aceste Zdrențe și pe puii lor. Mai este și calitatea alegătorilor marcați de educația socialistă. Cum în ultimii 30 de ani calitatea învățământului românesc a scăzut, oameni tineri sunt victimele educației din familie perpetuând prostia. Iată niște comentarii FB legate de recenta salarizare a Vasilicăi la BNR. Ion Sandu și Petrov sunt postaci psd, sunt anonimi și nu i-am mai anonimizat, restul sunt în principiu persoane peste 60 de ani:

Screenshot from 2021-05-23 19-36-21

Ați înțeles de ce dosarul de acest tip ar trebui utilizat în continuare, doar criteriile de interpretare ar trebui schimbate. Oare dosarul curat mai funcționează?

Foto: qmagazine.ro.

Plictiseală

O plictiseală groaznică domină politica românească și nu numai. Până și israelienii s-au potolit după ce le-au tras-o zdravăn lui Hamas. Acum Hamas își clamează victoria, dar eu miros propaganda. Deși ostilitățile au fost începute chiar de Hamas, tare mi-e teamă că au fost, de fapt, puși la cale de Israel. În plictiseala generală, până și Putin a lăsat-o mai moale cu listele lui negre. Uite cine s-a găsit să-mi facă mie concurență.

Chiar  și M-me Șoșo rămase fără obiectul principal al muncii, masca fiind cvasi-eliminată (prematur în opinia mea). Vrând totul pentru sine fiindcă este deja în campania pentru prezidențiale, după ce și-a asigurat josnic sprijinul țarului, caută distanțarea de AUR, debitând niște prostii rușinoase pentru un avocat cu renume, așa cum se pretinde, declarând că n-a fost niciodată în AUR, ceea ce ar devoala o impostură la validarea mandatului. Dar cui ii mai pasă? Oricum, pare decisă a se sacrifica pentru popor și patrie luptându-se să ajungă președinte în folosul Rusiei.

Se pare că ținta de vaccinare nu va fi atinsă, în ciuda eforturilor guvernanților, dar lucrurile nu stau foarte bine nici din perspectiva negaționiștilor care continuă să latre, deși mai în surdină. Coroborat, AUR depune un proiect de lege împotriva patronilor care și-ar obliga angajații să se vaccineze. Cum s-ar putea impune unor privați să-și riște afacerea, să riște situația angajaților și a clienților, pentru un Gică-contra? Dar pentru cei vaccinați, nu este o discriminare? Nu poate trece de parlament.

Destul de plictisit, se dezbat și lovelele UE. Înțeleg că se fură mai greu, înțeleg că LCK așteaptă la cotitură, dar există totuși o speranță, chiar și pentru hoți. Mai cu entuziasm, tovarăși!

Între timp, mai ieși la iveală și intenția ÎPS Teodosie de a deveni membru în Sinodul Permanent, prin transformarea arhiepiscopiei Tomisului în mitropolie, chiar intențiile concurențiale ale acestuia privindu-l pe Prea Fericit. Și așa se află că ÎPS ar fi filorus. Și când mă gândesc la toate gesturile ÎPS din ultimii ani, cum a blagoslovit-o pe M-me Șoșo, cum s-a aliniat propagandei moscovite, lucrurile par a se lega. De altfel, episcopia/arhiepiscopia a fost înființată tot în contextul unui conflict cu rușii care doreau Dobrogea drept culoar de trecere în Bulgaria. Cu aceeasi ocazie am putut afla că ÎPS este decorat cu Steaua României, ghiciți de la cine o are.

De atâta plictiseală, devine o știre faptul că grobianul Chiparos, cel cu buze veșnic umede, își aruncă gunoiul din mașină pe stradă. Filmarea s-a difuzat, aștept o sesizare din oficiu. Oricum se aude că nu plătește impozite.

Același gen de știri sunt legate de plimbarea privată a lui Bombo la Istanbul (de parcă ar putea face altfel de vizite). Cum a fost acesta Palatul Dolmabache și s-a extaziat în fața unei blăni de urs, deși cam prăfuită, care ar fi putut proveni din Carpați (sugerează el). Eu remarc doar setea bolnavă de sânge pe care a avut ocazia de a și-o astâmpăra, doar că la apogeu, nu și-a găsit ouăle. Tot la fel, arată cum s-a luptat el să ne dea turcii sabia lui Ștefan cel Mare făcând două încercări în acest sens și ne amintește funcțiile pe care le avea. Dar n-a fost un insucces, ci legislația potrivnică turcească. Eu zic că a fost un succes – notorietatea obiectului în Palatul Topkapi este incomparabil mai mare, la noi ar fi fost ca și îngropat. Totuși, turcii i-au dat o copie ca să-i satisfacă orgoliul. Dar el, mărinimos, a dăruit-o mănăstirii Putna. Cătă generozitate – ce zici dom-le, parcă era obiectul LUI. Păi să nu dai crezare zvonurilor cu brățările? Nu mă refer la cătușele pe care ar vrea să le uităm făcându-și o autoterapie prin gândire pozitivă. Mă gândesc să-i bag un comentariu, să-și ducă urmașii la ÎPS, să-i sfințească, are mână bună. Oricum, angajamentul cu ăia este nu numai pe viață, include și urmașii urmașilor, intră în ADN.

Bine-bine dom-le, dar cu noi cum rămâne? Pe noi cine ne scoate din plictiseală?

Iar sinecuri

Am mai abordat subiectul. Acum este iar vorba de Vasilica, cea care a stat nu știu câți ani la Bruxelles pe bani adevărați și, la întoarcere, s-a constatat că, nu numai că nu învățase vreo limbă străină, dar uitase și româna. Aria cercului nu se pune, n-a știut-o niciodată. Dar româna o fi știut-o? Nu cred că ar fi în stare să ne explice.

Va să zică, după experiența de europarlamentar, după cea de prim-ministru, ca pupilă a lui dracnea, după încercarea nereușită de a repatria aurul nostru geto-dacic și de a pune psd stăpân pe BNR, a fost angajată să consilieze BNR pe teme strategice, funcție creată special pentru dânsa. După spusele lui Adrian Vasilescu, acel tip cu alură simpatică care de câte ori apare la tv este ceva grav iar el spune că nu este nimic, aveau nevoie de cineva cu uși deschise la Bruxelles. Eu îmi aduc aminte că era declarată o persoană nefrecventabila acolo, că oricum nu poate purta vreo discuție reală, că nici vorbă de vreo posibilitate de comunicare, inclusiv în românește, că pe la Bruxelles ca la mine pe blog, nu se uită, nu se iartă. Așa că, fiind doar o sinecură ca multe altele, sper ca BNR s-o plătească pe Vasilica doar în scopul recuperării tezaurului de la ruși, profitând de buna relație a doamnei cu Ilici, iar acesta cu Moscova.

Privind BNR pot să vă spun că întâmplarea a făcut să știu bine atmosfera de acolo. L-am ascultat odată pe Mugur declarând că băncile centrale ar merge peste tot în pierdere, deoarece bilanțul lor ar fi determinat de politica monetară. Este doar o minciună mare cu un sâmburaș. de adevăr. Vă pot spune clar că funcționarii de acolo sunt extrem de relaxați, pentru fiecare dintre ei există o poveste legată de cine l-a plasat. Este valabil și pentru necalificați. Prin ’96, femeia de serviciu de la Arenele BNR încasa o primă de Crăciun comparabilă cu salariul meu de atunci, și nu aveam unul mic. Restul, vă rog să estimați singuri – eu îs prea pizmos. Pot să vă mai spun că, deși îi cunosc dosarul, Isărescu a susținut o politică monetară înțeleaptă, salvând uneori leul de eșecurile economiei. Tot lui i se datorează renovarea clădirii, doar că, unui chițibușar ca mine nu-i scapă detaliile care nu s-au constituit chiar într-o restaurare, utilizarea unor materiale îndoielnice, ș.a. Mai pot să vă spun că Isărescu și-a ajutat prietenii aflați în cumpănă, ceea ce este remarcabil în ziua de azi.

Totuși, deși nu este la prima numire de acest fel, amintiți-vă de Bogdan Olteanu, de Florin Georgescu, prea longevivul guvernator chiar a comis-o. Oare ce poate simula că gândește panarama asta? Însă conform A3, se pare că se pregătește și Petrică, cel cu APACA. Ei, puteți să mă numiți suspicios, dar nici ăsta nu văd ce-ar putea învârti pe la BNR. Înțelepciunea lui se rezumă la APACA, mineriade și kgb. Te pomenești că Petrică va fi cheia succesului cu tezaurul de la ruși.

Acum e rândul Google. Oare va oferi răspunsul Proasta României la întrebarea BNR sau invers?

Foto: republica.ro.

Cine a învins: Fericitul sau lichelele?

Jurnal de fraieră

În urmă cu exact 67 de ani a fost ucis unul dintre cei mai mari patrioți români (patriot pe bune, nu ca sușele și șoșocii care țipă azi din fotolii parlamentare confortabile că apără poporul).
„Se suferă proporțional cu dragostea pe care o ai. Capacitatea de a suferi este în noi aceeași cu capacitatea de a iubi”, spunea monseniorul Vladimir Ghika. Au trecut 67 de ani de când a fost ucis și încă nu știu ce răspuns să dau la întrebarea despre care am scris în ziua în care a fost canonizat. Cine a învins: Fericitul sau lichelele?
„E asezat in primul rand, la patru scaune distanta de culoarul principal, acolo unde doar onorabilitatea sau functia iti poate asigura un loc. Imbracat intr-un sobru costum negru, Ion Iliescu rasfoieste programul evenimentului. Deasupra lui, in stanga crucii inalte care domina sala, se vede portretul urias al unui batran cu barba si…

Vezi articolul original 1.397 de cuvinte mai mult

Zile uitate

Au trecut aproape nepomenite, neamintite, zilele de 8, 9 și 10 mai, chiar și de mine, cel care nu uită și nu iartă. Doar că fiind țăran prea ocupat de munca_câmpului, de data asta, la mine nu se pune. Deși nu toți sunt de acord, 8 mai ar trebui să fie o zi blestemată pentru români, nici de 9 mai nu știu dacă ar trebui să ne bucurăm prea tare, doar 10 mai este cu adevărat sărbătoare.

Pe 8 mai s-a înființat partidul comunist. V-am mai scris despre acest eveniment mizerabil. Îl calific așa pentru că, de la început, a fost doar o agentură rusească, o coadă de topor, la fel cum, și astăzi, urmașul acelui jeg de partid este. După vreo trei ani a fost desființat legal fiindcă declarase România un stat imperialist și milita pentru desprinderea Basarabiei și Transilvaniei. Nici astăzi nu și-au schimbat poziția, sunt doar mai fățarnici. În evz.ro, un articol scris de un ușor deviaționist de la linia ziarului, arată că ceea ce i-a plăcut la comuniști a fost faptul că s-au lichidat între ei. Și mie, doar că au făcut-o cu totul și cu totul insuficient. Ba chiar, au lichidat mult prea mulți dintre ceilalți, au lichidat radical – urmările se văd și astăzi. În ton cu apatia generală, psd nu a sărbătorit suta de ani, nici măcar Bombonel nu a profitat să mai pună un moț pe blog.

9 mai este ziua capitulării Germaniei. Motivul de bucurie a fost terminarea celui de-al doilea război mondial. În rest, pentru noi începuse o epocă neagră, de sărăcie și mizerie, care ne-a adus decalajul de dezvoltare în care ne găsim. La fel cum psd mizează pe sărăcia și incultura alegătorilor, și Rusia își dorește un stat sărac, subdezvoltat, care să depindă de mila rusească. Cred că tocmai am scris o prostie – mila rusească. Ei n-au milă nici de ai lor. Nici nu știu cum ar putea avea, cu un PIB pe locuitor sub 12.000 $ și o cursă a înarmării.

Dar 9 mai este și Ziua Europei. V-am mai declarat că aș opta pentru Statele Unite ale Europei. Deocamdată avem doar Uniunea Europeană și nu cred că statele componente sunt pregătite pentru altceva. Trebuie să ne mulțumim cu ce avem, oricum este un uriaș pas înainte.

10 mai este Ziua Independenței, Ziua Regelui. Cum le place măsluirea, ascunderea a tot ce îi dezavantajează, comuniștii au ascuns această zi care a fost sărbătoare națională timp de peste 80 de ani, în perioada cea mai înfloritoare a României din secolul XX, cu toate problemele care au fost. În consecință, au șters-o, la fel cum existența Regatului României a fost ignorată în cărțile de istorie. De altfel, măsluirea istoriei n-a prea fost corectată în ultimii 32 de ani. Nu cred că au fost modificate serios manualele de istorie din licee, dar n-am informații directe. O grămadă de proști cred încă în organizarea de către comuniști a grevelor din ’33, teză la care până și ceașcă renunțase, sau că partidul a fost trecut în ilegalitate și nu desființat, partid ai cărui primi șefi nu erau numai agenți sovietici, dar nu erau nici măcar români. De fapt, poate n-ar strica o privire în dosarele acelora care se bat astăzi cu pumnii în piept pentru originea lor traco-geto-dacă, chiar dacă acceptă, ușor rușinați de plăcere, un viol roman. Vă aduceți aminte tezele lui ceașcă fără deosebire de naționalitate. De altfel, chestia asta cu tezele, de câte ori apărea în limba de lemn, însemna o măsluire, un postulat care trebuia admis în continuare de toți, indiferent de minciuna conținută.

Revenind, noi putem uita zilele, dar zilele nu ne uită niciodată pe noi – sunt numărate bine.

Dușmani și dușmănii

Este un supliment la Sputnicii lui sputnik, pagină care redă scrisoarea abjectă a unui fost pușcăriaș care, în calitate de cetățean (uită să menționeze cu cazier), vrând să sugereze că reprezintă cetățenii, poporul, precum și în calitate de fost ministru de externe (anul 1997) vrând să sugereze o poziție oficială, roagă umil Rusia să considere România prietena Rusiei, gest care m-a îngrețoșat.

Există dușmani și dușmănii atât între state, cât și între oameni. Așa cum dragostea este inevitabilă, la fel și ura. Uneori, aceste sentimente sunt reversibile, chiar interșanjabile. Distanța dintre cele două fiind minimă, ca un tăiș de cuțit. E drept că, mai des se trece de la dragoste la ură, decât invers. Ba chiar, dragostea de cel care ți-a făcut sau îți produce rău este ceva maladiv și în psihiatrie se numeste sindromul Stockholm. Poate, unii dintre dumneavoastră își mai aduc aminte de Bogardo

Prea multe dovezi de virtute / vrute și-avute / într-o singură zi / adesea în loc să convingă / pot lesne să stingă / văpaia inimii …

Dar las lirismul celor care se pricep. În sfârșit, e clar că eu nu sufăr de sindromul ăla. Și eu, ca mai toată lumea, am sentimente din astea, limită. Oricât ați ocoli, oricât ați încerca să evitați, nu pot exista oameni care să nu vă dușmănească și oameni pe care să nu-i urâți. Poate spuneți nu, nu este creștinește. Vă sugerez să vă examinați conștiința cu sinceritate și sigur veți găsi păcatul despre care vă scriu fiindcă doar El este fără de păcat. Nu vă ascund că mi s-a întâmplat de multe ori, că uneori am reușit să evit o confruntare, dar de cele mai multe ori, ba. Inevitabilul se întâmplă totdeauna, de asta se numeste așa. Am ajuns la situația pe care vreau să v-o supun atenției: există o persoană care, oricum ați proceda, cu frumosul sau cu urâtul, vă va dușmăni. Adică, dacă-i faceți un bine, va continua să vă dușmănească. Dacă i-o trageți, nu se schimbă nimic, vă dușmănește la fel, nu aveți nimic de pierdut. Ce este de făcut? Am să fiu sincer – eu i-o trag. Ce rezolv cu asta? Păi, în primul rând nu mă umilesc, cerșindu-i împăcarea pe care nicicum n-aș obține-o și rămân cu spinarea dreaptă. În al doilea rând, va urma o perioadă în care nu mă va mai deranja, adică obțin liniștea.

Trecând la subiectul principal, dușmănia dintre state, dușmănie negată de abjecta scrisoare, vă rog să vă gândiți când vreun stat românesc sau România au comis ceva cu adevărat ostil Rusiei în ultimele câteva sute de ani. Eu nu cunosc, poate dintre cititorii mei este cineva care știe mai multă istorie. Ca să previn vreun răspuns pripit, vă reamintesc că am trecut Prutul, după ce Rusia a ocupat Basarabia și Bucovina, ocupație însoțită de masacre precum cel recent comemorat. Veți întreba de ce nu ne-am oprit pe Nistru sau cam pe acolo. Fiindcă nu era posibil, intrasem în horă. Oricum, în Europa, am fost cam a treia sau a patra națiune ca efort de război pe ambele fronturi. Și, deși chiar Rusia a recunoscut asta, jecmăneala, raptul, indiferent de acceptarea lui ca atare sau considerarea ca despăgubire de război, au fost fără limite, ca să ne intre bine mințile în cap. În timp ce vestul Europei se dezvolta prin dolarii pompați în planul Marshall, la noi datoriile nu se mai terminau.

Așadar, eu nu cunosc vreo acțiune ostilă a noastră contra Rusiei. Evidenta ostilitate a început cu ocuparea din 1812 a Basarabiei și maniera de rusificare a acesteia. Aici am și o laudă pentru neamul nostru, cum nu prea se găsește pe paginile mele. Persistența românilor pe acele meleaguri, a limbii române arată o rezistență serioasă, în ciuda vicisitudinilor, a deportărilor, gulagurilor, execuțiilor, uneori în masă, sămânța noastră continuă să existe.

România s-a ridicat de două ori. O dată în cel de-al doilea război mondial, a doua oară prin intrarea în NATO care a însemnat desprinderea decisă de sfera rusească. Poate acum interesul este mai mic, entuziasmul s-a diminuat, propaganda rusească a lucrat la greu. Însă, dacă s-ar organiza un referendum cu o sigură întrebare – Rusia sau NATO, aș paria pe un minim 80% NATO. Mai am niște întrebări – ar putea fi Rusia vreodată prietena României? Cum s-ar manifesta asta? Oare nu exact cum a mai procedat? Eu cunosc răspunsul. Mă interesează părerea dumneavoastră.

Mărturisesc că n-am izbutit să găsesc date despre părinții lui Adi, să văd pe unde i-a căzut buricul, când s-a publicat în MO al vremii schimbarea de nume. Însă, duhoarea roșie îl învăluie, acela este sucul propriu despre care vorbea Ilici. Nu știu ce este mai abject (nu pot găsi alt atribut mai potrivit) – scrisoarea sau autorul.

În rest, vă doresc cât mai puține dușmănii. Dar, fără ele, am fi lipsiți de sarea și piperul vieții.😁

Foto: mdlpl.ro.

Sputnicii lui sputnik

V-am scris despre corul de la sputnik. Într-un comentariu, chiar am anticipat puțin faptul ca se pregătește Severin. Ei, nu i-a trebuit mult timp cu pregătirea, a și ieșit la rampă. Dom-le penibil individ. Mai penibil decât toți ceilalți din cor, mai penibil și decât Șoșo cu scuzele prezentate ambasadei rusești la comemorarea uciderii bucovinenilor de către sovietici cu ocazia ocupării Bucovinei prin Pactul Robbentrop-Molotov.

Această Zdreanță Roșie, acest Șobolan Roșu i-a scris lui Putin în calitate de cetățean român și fost ministru de externe rugându-l să nu declare România un neprieten al Rusiei, pasămite Lavrov face o listă a neprietenilor Rusiei, un fel de Listă Neagră și se prăpădește acest Adrian de grija românilor, îl perpelește focul sacrificiului pentru țara lui cea dragă. Trebuie să vă mai spun că circulă zvonul cum că ar fi nepotul lui Pauker. Nu știu dacă chiar el l-a pus pe piață, știu că este fals fiindcă l-am cunoscut pe nepotul real, fiul ginerelui lui Pauker. Desigur, nu s-a prezentat și ca fost pușcăriaș, după cum și celalalt Adi, colegul de pușcărie omite sistematic să se prezinte. Adică, nici usturoi n-au mâncat, nici …

Vă aduceți aminte cum a părăsit Adi Ministerul de Externe? Păi a declarat că are o listă de acoperiți de prin diverse domenii, în primul rând din presă. După mult scandal, a trebuit să plece. Lista (iată cum mereu apar liste, dar eu sunt obișnuit) nu a apărut niciodată. Dacă a existat cu adevărat, se pune întrebarea cum de a ajuns la Adi. Dacă nu a existat, înseamnă că mințile lui erau extrem de zburdalnice și că ar fi putut fi un element de șantaj pentru diverse persoane. La vremea respectivă, se vehicula ideea că sunt acoperiți ai serviciilor române, numai că, acum, ne putem gândi și la alte servicii. Chiar propun cititorilor alcătuirea unei Liste a miniștrilor de externe ai României cu miros de kgb, în primul rând din ultimii 32 de ani.

Dar, mai revin un pic la josnica scrisoare. Declară că românii sunt asmuțiți împotriva Rusiei, că poporul nu trebuie confundat cu „o guvernare minoritară, ajunsă prin diverse inginerii geopolitice în poziția de a decide împotriva voinței exprimate la urne de majoritatea electoratului român„. Oare așa să fie? Băi, ăia mulți care ați votat covârșitor la prezidențiale, băi ăia puțini care v-ați prezentat la parlamentare, de fapt, nici n-ați existat, a votat o inginerie geopolitică, nu voi și, în realitate, poporul a votat pentru Rusia.

România nu a vrut și nu s-a străduit să fie membru al NATO … nici măcar pentru că s-a simțit amenințată de Rusia.” Mă întreb și eu, fără să fi fost ministru de externe, de cine s-ar fi putut simți amenințată România ca să adere la o alianță militară? Bulgaria, Serbia, Ungaria, … Dacă facem și noi o listă a neprietenilor României, pe cine punem în capul ei? Apoi, „prezența României în NATO … ca și a altor state central-europene, ar trebui să fie privită ca un avantaj pentru Rusia.” Asta sugerează că noi suntem o coloană a cincea rusească în NATO, adică un popor de jeguri. Bre, nea Adi, știu că te susțin statisticile cu consumul de săpun pe cap de locuitor, dar pe mata, tot săpunul de pe lume nu te poate spăla.

Românii aparțin latinității orientale și, în consecință, pot fi un interpret perfect al culturii și aspirațiilor Orientului euro-asiatic„. Dumneavoastră, cititorii, simțiți ceva în cultura românească mai oriental decât meridianele care ne străbat? „Politica mimetică și conformistă a actualului guvern este efemeră și, împotriva sentimentului popular„. Vi se pare că sentimentele noastre dominante sunt pro-ruse? „Rusia nu este neprietenul ereditar al României.” Apelează la istorie ignorând anul crucial al ostilității rusești, 1812, prima ocupare a Basarabiei.

Mi s-a făcut greață, uite ce specimen a pus psd ca europarlamentar, trec direct la finalul apoteotic:

„Cu cele mai bune și prietenești sentimente, rămân

Al dvs,
Dr. Adrian Severin
Ex Ministru al Afacerilor Externe al României

Doctore, ai un anti-vomitiv? Știu că nu ești nepotul lui Pauker, dar sigur ai venit tot de unde a venit și ea. Nu mai încerca să ne convingi, nu e nevoie.

Trebuie să vă scriu că nu este singurul care face asemenea gesturi, adică singurul care se erijează în oficialitate. Colegul de pușcărie Adi, se prezintă și el ca ex-ministru de externe, ex-prim-ministru și, cel puțin declarativ, tot povestește de întâlnirile importante avute prin diverse locuri cu actuale sau foste oficialități străine, sugerând că ar face parte din oculta despre care vorbește Severin, care pune totul la cale. Deși v-am enumerat mai multe jeguri, fără a fi în măsură a vorbi în numele poporului precum acești șobolani, cred că majoritatea oamenilor conștientizează cauza decalajului de dezvoltare dintre noi și vest – nefasta umbrelă rusească sub care am stat 45 de ani, care a supt tot și ne-a dat doar foame și mizerie. Unora, le-a dat moartea. Acesta a fost modelul de dezvoltare rusesc.

Și, fiindcă pagina asta a fost dominată de liste – cea neagră a rușilor, a kaghebiștilor, a lui Severin – mă întreb și eu, ca un contribuabil onest: Oare cei plătiți în acest scop, fac și ei o Listă, nu contează dacă neagră sau roșie, a filo-rușilor, a publiciștilor sputnik, a curtezanilor Moscovei? Doar, predecesorii lor, al serviciilor, sunt cei care au făcut Lista Neagră, lista mea. Ar trebui să fie o lecție cunoscută.

Foto: zoso.ro.

Unu Mai mun-ci-to-resc

Tra-la-la-la la-la-la … Nu v-am dat pagina asta când ar fi trebuit fiindcă era Sâmbăta Mare. Numai că, pentru clasa muncitoare n-a contat. N-am înțeles niciodată plăcerea nebună de a manca mici la pădure, mai clar mi-a fost de ce i-a crăpat în Sala Tronului. N-am înțeles pantofarii care se duc să se îmbete într-o cabană, la munte. La fel ca cei ce-și zic proletari și s-au dus să se îmbuibe în ultima zi de post, recunosc că, de data aceasta, politicienii nu s-au rupt în figuri arătându-și evlavia, pupând icoane, demonstrându-și smerenia. Bănuiesc de ce s-au comportat normal –  nu e an electoral, pandemia, cine mai poate ști.

Totuși, liniște desăvârșită nu fu. Dom’ profesor Vasile a publicat un material sub titlul Onoare muncii! în care deplânge muncitorul român, victimă în malaxorul capitalismului actual. Fiind și zi sfântă, dom’ profesor afirmă că muncitorii îl „înțeleg pe Iisus, au moștenit de la el Golgota”. Eu cred că este oleacă de sacrilegiu, dar este doar părerea mea.  Mai zice el că deși veacul a înaintat, n-a dispărut „mirosul salamului din vestiarele și halele unde duhnește a plastic”. Ce plastic, ce poetic. Vorbind despre cei ce muncesc, nea Vasile constată că munca este abrutizantă. Bre dom’ profesor, păi așa-i învățați pe copii? Păi, munca înnobilează dom-le, nu vreau să amintesc și lozinca lui Hitler.

Mai constată cu tristețe nea Vasile că a „dispărut demult până și mica nomenclatură a proletariatul care a avut un vis scurt și utopic, implantat de Partidul Comunist, acela de a înlocui elita, de a trimite intelectualii la canal sau de a deschide cu forța porțile paradisului doar pentru clasa muncitoare. Au dispărut și visele, marșurile sau mândria de a da țării lumina„. Dom-le, îi înțeleg nostalgia că de acolo se trage, tac-su n-a mâncat salam cu soia, mânca d-ăla bun de la fabrica gospodăriei de partid. Numai că, rezultatul celor peste 40 de ani de implantare a visului PC, îl vedem la elitele de azi. inclusiv la domnia sa – iată hal de exprimare a unui profesor universitar. Eu știu că nomenclatura era doar nomenclatură, nici mică, nici mare, erau aceia care-i țineau în hățuri pe restul contra unui trai îndestulat, uneori răsplătiți și cu ieșiri, cărora le era permis furtul dacă nu furau prea mult, cărora le era permis tot ce le era interzis celorlalți. Iar lumina estică pe care ne-o dădură prea mulți ani provoca doar ghiorăit de mațe, iar câtorva sute de mii de români le fu fatală.

Apoi, devine cu totul plângăcios – „Totul este o spirala suferinței„. Eu știu că este doar cenușă, părerile diferă. Ca să-și sublinieze originea socială sănătoasă (io te cred pe cuvânt nea Vasile) amintește și de un miner prieten bun cu tac-su. Ce rost are nea Vasile? Ți se citește pe meclă. Nea Vasile, vezi că fac ăștia reclamă la Tv pentru tot felul de anti-depresive, ai de unde alege. Horinca nu se folosește în Sâmbăta Mare.

Totuși, rămân iar cu o dilemă. Nemernicii de comuniști tot foloseau sintagma om al muncii, oamenii muncii. Ar trebui ca ăia cu discriminarea să se auto-sesizeze dom-le și să o interzică. Ați auzit vreodată de femeia muncii sau femeile muncii?

Foto: facebook.com, fanatik.ro.