Povestea lui Pavel

Am mai scris negativ despre cele două divizii alcătuite de lichele și din prizonieri de război din URSS – Trăiască 7 Noiembrie, am stârnit și indignarea unui cititor – Nostalgici. Iată că zilele trecute a dat colțul și una din leprele sosite atunci (La moartea unui general. Eroul român cu uniformă sovietică!), unul din speciali.

Vă voi spune povestea unui alt român întors cu vestita divizie. Îl chema Pavel și mi-era cumva rudă de departe, prin alianță. Povestea nu am auzit-o direct de la el ci, de la apropiații lui.

Va să zică, Pavel plecă la război pe frontul de est. Basarabia, Nistrul, Cotul Donului, Stalingrad. În această perioadă a fost un fel de ordonanță a lui Marin Dragnea sau foarte apropiat de acesta. Unitatea lui Pavel, ce mai rămăsese din ea, ajunge în prizonierat. Cu privire la acest moment, EVZ menționează versiunea conform căreia Dragnea s-ar fi predat, nu a fost luat prizonier. Versiunea este susținută de Pavel care se despărțise de Dragnea înainte de a ajunge prizonier. Dragnea nu a fost în prizonierat cu Pavel.

Despre prizonierat, omul a povestit câte ceva, numai atrocități. Totuși, după ’90, ar fi vrut să găsească o familie de ruși care l-au îngrijit la un moment dat pe drumul înghețat către lagăr și i-au dat/făcut o pereche de încălțări care, în acele condiții, făceau distanța dintre viață și moarte. Baraca în care dormea în lagăr era de fapt doar un acoperiș sprijinit pe patru stâlpi, în mijlocul viscolului.

În sfârșit, la un moment dat, toți prizonierii din lagăr sunt luați și trimiși înapoi cu noua divizie. Nu au fost întrebați. Probabil, toți au rostit noul jurământ de frăție cu Armata Roșie publicat de EVZ. În noua divizie, Pavel îl întâlnește din nou pe Dragnea devenit între timp ofițer dar, nu se mai poate apropia de el. Cum Marin nu fusese înainte ofițer, rezultă că a fost școlit de ruși.

Deci, Pavel al nostru, după multele încercări în marșul lui spre est și apoi spre vest, scapă de ipostaza de a ataca Iașul și fuge, vrând să ajungă acasă. Este socotit dezertor, este prins și condamnat la moarte. Nu era singur, erau multe camioane cu soldați români reveniți care încercaseră să fugă și urmau a fi împușcați.

Din camionul morții, vede un cunoscut și izbutește să comunice cu el. Acesta ia legătura cu familia lui Pavel. Bunicul lui Pavel vindea lapte unora, prin zona Văcărești. Între clienți era și un ofițer, probabil important, căruia îi dădea lapte de mulți ani. Acesta izbutește să-l scape – Lanțul slăbiciunilor. Întors în satul lui, Pavel este din nou arestat de sovietici, turnat de un om de bine, tot pentru a fi împușcat. Din nou scapă prin aceeași intervenție.

Nu a putut fi angajat nicăieri, niciodată. A muncit la pavaj pentru a-și întreține familia. Cred că știți ce înseamnă asta.

În sfârșit, anii au trecut și a ajuns în ’90. La îndemnul familiei, a făcut și el cerere pentru o pensie de veteran, fiindcă era veteran. Deși cred că au fost mulți profitori, mai ales privind cei întorși cu cele două divizii, a fost respins. Cred că nu avea documente, având în vedere circumstanțele. Fiindcă avea nevoie de pile și martori, cere audiență la Dragnea care avea pâinea și cuțitul.

Acesta îl primește dar, refuză să-l recunoască. Pavel insistă, îi povestește fapte, evenimente de pe frontul de est unde fuseseră împreună – fără succes. În final, îi arată o poză veche unde erau împreună. În sfârșit, Dragnea îl recunoaște – Aaaa, Pavele, tu ești? Ai venit să-ți dau și ție o pensie, mă? Dar, Pavel era deja scârbit profund. Ia răspuns că NU și a plecat.

Astfel, Pavel a murit fără pensie de veteran, Marin cu specială, decorat de Putin și admirator al Anei Pauker. Ce pot spune? Dumnezeu să-l odihnească. Pe Pavel, nu pe Marin.

P.S. Sper să fi primit o permisie nepotul la înmormântare că, ce naște din pisică, șoareci mănâncă.

stalingrad

Foto: ro.historylapse.org

Dragnea este NEPOTUL POLITRUKULUI Marin Dragnea, admiratorul Anei Pauker!, România liberă: Liviu Dragnea este nepotul de văr

Reclamagiu

Sunt un reclamagiu. Cred că v-am relatat deja conflictul cu operatorul meu principal de telefonie care m-a lăsat baltă în America de Sud, grijuliu pentru finanțele mele. Noroc că mai am un furnizor – trebuie totdeauna mai mulți. Desigur, după preliminarele cu furnizorul, m-am adresat autorităților, totdeauna mai multe. Așa am ajuns și la prăvălia d-lui Grindeanu.

Fiindcă îi prevăd un mare viitor și spre amuzamentul dvs., iată ce relație strânsă am cu acesta:

Domnilor,
Rămâne cum am stabilit (am citat un banc vechi).
Pentru dvs. există două categorii de fapte:
  • Fie este de competența dvs., petentul are dreptate, vă produce dovada dar, nu o puteți lua în considerare pentru a nu supăra o mare companie de care nu se știe prin ce protocoale sunteți legați (protocoalele sunt la modă) – în cazul meu rezultă că, fiind în Chile, dintr-o dată pe 13 decembrie (așa cum rezultă din desfășurătorul RCS&RDS) m-am decis să-mi închid telefonul, anticipând întreruperea comunicațiilor de către ei pe 19 decembrie privându-mă voluntar de serviciile contractuale. Privind cei 150 EUR, eu n-am reclamat plafonul, ci faptul că nu l-au respectat cum rezultă din același desfășurător emis de RCS&RDS.
  • Fie nu este de competenta dvs. sau nu sunteți informați și puteți da liniștiți dreptate marii companii.
Desigur, dvs. cunoașteți că, în epoca comunicațiilor, voi da de forul european și, cred că sunteți deja convinși că nu mă voi opri.
Cu privire la faptul că documentele UE vă obligau să implementați proceduri extrajudiciare de rezolvare a unor asemenea probleme în folosul utilizatorilor finali – nimic, silenzio stampa.
Vă rog să-i transmiteți și onor D-lui Grindeanurămâne cum am stabilit. A fost și a meritat a fi în centrul uneia din scenele penibile dar memorabile ale politicii românești – dusul copilului la scoală de mâna d-lor Dragnea și Tăriceanu; din păcate, nu este pe primele locuri ocupate deja de „Mihaela dragostea mea” și „sinuciderea” lui Bombonel (opinia mea) – deci n-a performat nici la acest capitol.
De, ca tot românul fac haz de necaz fiindcă, în mod normal, ar fi trebuit să mă pot baza pe instituția dvs. la existența căreia contribui și eu direct și indirect.
O să ne mai auzim, dar nu de bine.

Cu aceeași supărătoare sinceritate,

Precizez că scrisoarea încheie seria de corespondențe cu ANCOM, ultimele răspunsuri care-mi sunt adresate fiind semnate de Grindeanu.

unnamed

Foto: http://www.radio3net.ro/idila_lui_razvan_ep105_reclamatii-1134

Pomana

De aproape patru ani trăim dintr-o pomană într-alta. S-au mărit salariile bugetare, s-a mărit numărul și așa mare al bugetarilor. S-au creat noi categorii de speciali. S-au cadorisit primarii (talpa puterii, nu a țării). Și tot așa din special în special sau de la special la special.

S-a abrogat OUG 14 dar, s-a contestat la CCR și s-a revenit la speciali. Pentru ce toate astea? Păi, tocmai s-a demonstrat că bătrânețea scurtă duce la pierderea unei baze electorale, ne trebuie alta.

Și o tragem tot așa, ba alocații, ba vă ia pensiile, ba vă dă afară, ba vă limitează salariile oricum nesimțite. Spre nemulțumirea mea, n-au făcut-o sau, n-au avut cum.

Ultima găselniță este transformarea jurnaliștilor în speciali. Spaima este atât de mare încât n-au existat voturi contra, doar abțineri. Mie mi s-a părut lașitate. Contrar legilor, nimeni nu-și pune problema sursei de finanțare a acestor pomeni. Și, iar ajungem la Cei ce muncesc, cei care trebuie să suporte pomenile.

Eu cred că electorul român nu mai este cel din ’90, a evoluat, e mai înțelept, pune mai puțin botul.

Concluzionând, eu nu mai cred în existența pomenii electorale. Acum este doar o simplă pomană, pomana psd pe care și-o face singur, pe banii noștri. Văd că este o agonie lungă, se desparte greu de bine dar, doar noi îi putem cânta prohodul. Aștept nerăbdător momentul.

pom

Foto: paradiscorso.ro.

Clitorisul

Vă mai aduceți aminte de personajul situat „între metafizică și clitoris”. Sper că am nimerit ordinea corectă, fiindcă e posibil să fi fost clitorisul primul. Ei bine, am avut plăcerea de a-l întâlni pe acest „revoluționar” lugubru, destul de țeapăn la aproape 80 de ani, pe holurile TMB. Nu era în legătură cu dosarele penale în care este implicat, ci privind datoria de vreo 200.000 EUR la APPS (Administrația Patrimoniului și Protocolului de Stat).

Cum s-a ajuns la această datorie? Fost ocupant al unor înalte sau mai mici funcții în stat, ultima fiind de gropar al revoluției, Gelu locuiește într-o vilă APPS. Desigur, cu metafizica domniei sale, acesta contestă termenul vilă – nu este destul de clar în DEX. Probabil că i s-ar potrivi mai mult termenul de bordei de Primăverii, are doar 9 camere și dependințe de 158 mp. Problema este că locuiește acolo contra a 146 lei lunar, deși chiria a fost majorată în 2009. Dar, dumnealui a contestat modificarea contractului și plătește în continuare chiria veche, fiindcă el este de bună credință. Mai declară că el n-are unde să se ducă. Actuala chirie ar fi 3.450 EUR/lună. Lui i se pare mare fiindcă nu poate pune egal între Primăverii și Saint-Germain.

Presupun că v-am adus aminte de un alt caz celebru, prima nevastă a lui Petrică (coleg și pretin cu Gelu). Nici ea n-avea unde să se ducă. Nu am informații că și-ar fi achitat datoria. Oricum, ăsta ar fi fost un gest extrem de bourgeois – ei sunt nobili.

V-am povestit (Proprietatea și hoția în România) cazul unei alte vile din centrul Bucureștiului în care fosta proprietară locuia cu chirie împreună cu alți doi chiriași băgați „la comun”. În ciuda cererii de retrocedare, ceilalți doi chiriași își cumpără locuințele. Unul din cei doi chiriași este colonel, profesor la fabrica din Băneasa. La fel cu Gelu, la fel cu Mioara, și acesta a declarat că nu are unde să se ducă. Desigur, cel ce a construit vila era un îmbuibat cum spunea cineva pe aici. La fel de sigur este și faptul că cei doi chiriași sunt de bună credință – n-aveau cum ști că fostul proprietar, aflat la comun cu ei, va solicita retrocedarea.

Eu stau și cuget –  cum Dumnezeu, ultimul Dorel român care nu prea le are cu metafizica dar, precis stă la fel cu clitorisul, și-a putut cumpăra o casă, fie ea și o cutie de chibrituri, iar acești potentați, nu. Ar fi avut unde să se ducă.

61VaieIakzL._AC_SX425

Foto: amazon.com

Oameni și gunoaie

Mi-aduc aminte de sulul de hârtie higienică adus la TVR în 1990. Mi s-a părut un gest de sacrificiu – hârtie higienică nu se găsea.

rebenciuc1-610x300

Am câteva întrebări legate de caracter. Dacă ești talentat – cântăreț, actor, pictor, poet, compozitor, … – artist, înseamnă că ai sau nu caracter? Dacă ai și priză la public, ești popular, înseamnă automat că ești o persoană de caracter?

Dacă ești un mare matematician, fizician, un om al științelor exacte, oare trebuie presupus că ești un om de caracter?

Dacă ești un om bogat, cu succes în afaceri (legale), ești neapărat de caracter?

Dar, dacă ești sărac, trăiești de pe o zi pe alta, este sărăcia o dovadă de caracter?

Dacă ești tare cucernic, poate preot, ești sigur de caracter?

Dar, dacă ești prost – cei săraci cu duhul, ai sigur caracter?

Există vreo legătură între religie și caracter? De exemplu, doar creștinii sau doar ortodocșii au caracter.

O ultimă întrebare spinoasă – homosexualii au sau nu caracter? Putem extinde întrebarea și la alte minorități.

Precizez că mai sus m-am referit la talente reale, la oameni de știință reali nu din aceia din fabricile de diplome, la un bogătaș care a plătit impozite, în sfârșit, la oameni autentici, nu la impostori. Fiindcă impostori pot fi peste tot, nici sărăcia nu exclude impostura, chiar și apartenenta la o minoritate poate fi declarată de conveniență, pentru vreun avantaj. Pot oferi exemple din toate.

Părerea mea este că răspunsul general este NU. Nu există nici o legătură între caracterul omului și talentele sale, pregătirea sa, cât de tare îl duce capul, bogăția sau sărăcia sa, cucernicia sa, religia, apartenența la vreo minoritate. Gunoaie sunt peste tot.

expresionesendibujosparacaracter'

Foto: marcelapr.wordpress.com, aktual24.ro

Când ești gunoier

Fiecare dintre oamenii obișnuiți trebuie să fie oleacă gunoier pe la casa lui. Dar, cum e când ești gunoier cu normă întreagă? Păi, e destul de clar – trebuie să aduni gunoaie tot timpul. E nevoie de vreo școală? Nu prea cred. Poți fi gunoier fruntaș? Cred că da. Vă mai aduceți aminte de panourile de onoare de altă dată. Vei fi fruntaș pe panoul gunoierilor. Un lucru este însă sigur:

Când ești gunoier, chiar dacă ai pregătire de doctor sau de inginer, trebuie să te limitezi la a fi gunoier, fără pretenții de doctor, fără pretenții de inginer. Fiindcă ești doar gunoier.

Lucrurile se complică nițel dacă ești doctor sau inginer. Sigur că ai patalamaua dar, de data asta, trebuie s-o confirmi. Poate, la stat merge și așa, dar la privat, patalamalele alea de cumpărat merg mai greu. Cum? Să demonstrezi că ai răspunsuri în profesia ta fără ca acestea să-ți fi fost date mură-n-gură în școală sau în vreun „protocol/procedură” deși, protocoalele/procedurile sunt ascunzișul proștilor, scuza idioată de astăzi. Cum ajungi un bun doctor sau inginer? Trebuie să stăpânești la detaliu uzanțele profesiei dar, mai ales, să le poți fi superior, să ridici standardele la alt nivel. Doar așa ajungi pe panou.

Și ca doctor sau inginer, nu trebuie să te pretinzi altceva. Totuși, eu am cunoscut pe cineva și doctor și inginer, cu doctorat pe bune în ambele profesii, profesor în Politehnică și șef de secție la un spital important.

Cred că v-am lămurit. Îmi cer scuze nenumăratelor meserii și profesii nepomenite dar, pagina nu trebuie să fie prea lungă, iar eu trebuie să merg mai departe. Urmează întrebarea cheie.

Cum e să fii parlamentar? Îți trebuie vreo școală? Ce calități speciale ți-ar trebui? Dai vreun test, măcar psihologic? Îți trebuie cazier? Poți să nu faci față? Ai putea fi parlamentar fruntaș? Dacă ești parlamentar, poți să ai pretenții speciale? Ah, ce de întrebări îmi vin în gând. Nu știu de ce dar, văd doar imaginile a trei pesedei – Nicolicea, Iordache, Nicolae deși, sunt foarte mulți ca ei. Poate, era mai bine de rămâneau gunoieri, poate, nu e timpul trecut.

Vă las doar pe dumneavoastră să răspundeți la ultimele întrebări.

Personal, cred că e nevoie de gunoieri în parlament și, numai noi suntem calificați pentru asta.

gunoier

Foto: youtube.com

Nostalgici

Știți ce sunt ăștia, nu? Ei bine, care sunt nostalgicii, pe unde îi găsim și ce idei emit? Mă refer în general la mediul virtual dar, nu numai.

Mai întâi, trebuie făcută o distincție. Nu orice postare nostalgică (cea inițială) din mediul virtual este a unui autor nostalgic. Inițial, multe din ele sunt propagandă făcută de o armată de postaci angajați de partidele Zdrențelor Roșii pentru a stârnii regrete, sentimente anti vreo reformă, pentru a amplifica refulările sociale ale unor amărâți, mai ales în preajma unor evenimente electorale. De ce este o caracteristică a Zdrențelor Roșii? Pentru că ei sunt acei oameni foarte bogați care cerșesc voturile săracilor. Incultura, sărăcia, cultivarea obiceiului cu capra, le sunt caracteristice. Deja, am definit și persoanele la care prinde o asemenea propagandă, desigur statistic.

Dar, care sunt ideile acestei propagande? În primul rând, că înainte era mai bine, adică pe vremea comuniștilor, pe vremea lui ceașcă – toți aveam case, aveam salarii. Sigur că se omite faptul că era vorba de niște ghetouri din cutii de chibrituri, că toți trebuiau să fie salariați pentru a putea fi controlați, că eram înfometați voit. Uneori, i se ridică osanale criminalului ceașcă și găștii lui.

Care este rolul? Partidele Zdrențelor sunt percepute drept continuatori ai partidului comunist, și chiar asta sunt. Din această cauză, propaganda crește în perioade electorale. E drept că am mai găsit, chiar pe blogul meu comentarii cu îmbuibații care sugeau sângele poporului – ca rezultat al educației școlare din trecut.

Zilele acestea însă, am găsit niște comentarii demne de perioada 1947, făcute la pagina mea Trăiască 7 Noiembrie de către un cititor WP din Canada, pseudonim nicu cohen care declară că se va întoarce, un om pe la jumătatea vieții, adică destul de tânăr, cu convingeri PRO SOVIETICE. N-a fost singura pagină în care am scris că răul ne vine de la răsărit (mai recente Obârșia, Dimensiunea RĂULUI), declicul l-au constituit afirmațiile mele de final privind cele două divizii de trădători (n-au fost exprimări prea categorice) și comentează (fragmentele cele mai șocante):

Divizia Tudor Vladimirescu a fost formată din eroi. Trădători au fost cei care s-au unit cu Germania hitlerista și au atacat Uniunea Sovietică. Ce bine le stătea foștilor burghezo – moșieri la închisoare. Le era greu să trudească în mină sau la săpat la Canal, …  paraziții obișnuiți cu șampanie, femei parfumate sau unii homosexuali li se părea iadul când au fost puși la muncă.

Care elită? Cei care au fost închiși de comuniști în anii 50- 60 erau niște gunoaie vândute occidentului. Trădători și spioni, în frunte cu regele clovn hămesit după avere. M-am saturat de condamnarea comunismului fără să se descrie exact mizeria sociala dinainte de comuniști, cât și cea după 89.

În sfârșit, îmi propune un test despre cunoaștere profundă cu întrebări de tipul „Cunoști că …”, niște autori neo-comuniști moderni, apoi revine la teza că România a ocupat URSS:

momentul atacării Uniunii Sovietice, tu ști că România a atacat mișelește fără Declarație de Război? Tu ști că conducătorii militari ai României erau iezuito-masoni aflați în slujba Vaticanului în frunte cu sceleratul Antonescu … iar armata nu trebuia sa atace URSS ci trebuia sa atace Palatul regal, Senatul, Camera Deputaților, Prefecturile, Primăriile, Birourile Băncilor și Magnaților și să lichideze acea clasa manipulatoare care se îmbuiba din sângele poporului … dacă ți s-a dilatat conștiința, dacă ai ajuns să cunoști empatia (sublinierea mea)

Și mai departe:

Teritoriile revendicate de URSS nu erau ale noastre ci ale asupritorilor noștrii. Poporul era numai utilizat să fie exploatat și sa sacrificat în războaie să le apere lor moșiile

Nu am corectat textul, am lăsat corectorul să pună doar diacritice pentru a-l face mai accesibil. L-am republicat deoarece toate paginile mele sunt publice, în consecință, și comentariile.

Ce mai pot comenta este că, foarte probabil acest tovarăș nu a trăit acele vremuri, nici măcar n-a fost tovarăș dar, cum v-am scris de mai multe ori, ce naște din pisică, șoareci mănâncă. Confirmă teoria dosarului, probabil a avut un înaintaș în divizia TV. Ăsta, nostalgic. Mie, îmi stârnește doar milă gradul de empatie la care a ajuns. Cum v-am mai declarat, românii sunt de două feluri – cei ai căror bunici așteptau americanii și cei mulțumiți de venirea rușilor (Dimensiunea RĂULUI).

Sincer, nu am crezut că în anul 20.20 mai gândește careva astfel, nici măcar Petrică al lui Valter. Dar, de mai rău, e loc totdeauna.

nm

Buricul …

României, nu al Pământului. Asta se cred acum parlamentarii Ciumei, oricare ar fi ea – Ciuma-0, Ciuma-1, …, Ciuma-n – doar Roșie trebuie să fie. Ei sunt decidenții, ei trebuie să aibă butoanele, electorii nu contează, nici patru confruntări electorale. Nu știu cum arată buricul lor, după cum nici ei nu prea știu pe unde le-a căzut (Când vii de nicărí).

Ciolacu a declarat în direct prin telefon la Digi24 că „semnăturile dovedește majoritatea …”. Semnăturile nu dovedesc nimic. Majoritatea se obține prin vot. Ori, tocmai asta nu dorește Ciuma Roșie-x – confruntarea cu electoratul deși, ciumații reprezintă alegerea a mai puțin de 16% din electori, presupunând că aceștia i-ar mai susține și astăzi.

Doar că ei fiind buricul, sunt profund vexați – cum să părăsească ei butoanele, butoanele sunt făcute special pentru ei. Apoi, și-ar pierde pensia specială, peste jumătate și-ar pierde chiar și locul călduț – asta nu se poate, indiferent cine-o vrea. În 2016 susțineau îndeplinirea voinței electoratului, astăzi vor satisfacerea voinței lor.

Fiindcă, fără ei, țara s-ar duce de râpă, ăilalți or să vă taie pensiile (e vorba de alea mărunte), or să vă taie ajutoarele, or să vă dea afară din serviciile fără răspunderi și bine plătite, or să ne vândă străinilor tocmai pe noi patrihoții.

Dar despre soluția lor ce spuneți? Șeful principalei fabrici de impostori – bărbat intelectual de stânga. Despre academia Jdanov am scris de mai multe ori. Acolo, personalul, pardon profesorii, sunt aleși pe sprânceană. Păi, dacă printre străluciții absolvenți se numără și Veo, trebuie dascăli pe măsură. Dar, știți proverbul – „peștele de la cap se …”. Deci gândiți-vă prin ce selecție a a trecut șeful, e de încredere, chiar mare încredere. Nu cred că-i atât de redus precum îl arată filmulețul, dar, …

Iar dacă plăvanul (să nu ziceți că nu v-am spus – ne vinde americanilor) nu-i va pune pe ei, pe pesedei, îl suspendă, c-așa-i trebuie.

Recunosc că ăsta-i scenariul meu preferat. La o asemenea întâmplare ar fi desființați de electorat și bine mi-ar părea.

buric_50099500

Foto: realitatea.net

Loteria

Există cineva care, măcar odată, să nu fi jucat la vreo loterie? Măcar un loz? Dar la loteria bonurilor fiscale? Bingo? Poate, loteria vizelor? Ați câștigat?

Se știe, banca va câștiga totdeauna. Circulă un banc. „Bunicule, mă duc la Cazino să fac rost de ceva lovele. Nepoate, dacă vrei să câștigi, cumpără-ți un Cazino.” Dar, noi știm o loterie cu pierderi. Da, dar nu pentru că ar fi câștigat clienții prea mult ci, din cauza că au furat-o stăpânii prea tare.

Personal, nu joc. Cei de pe lista mea, nu joacă, merg la sigur.

Acum, volens nolens, jucăm toți la loteria parlamentului. Vor înțelege aceștia necesitatea anticipatelor? Vor asculta vocile cele multe care le spun că ar trebui să fie consultat din nou electoratul? În parlament, acum n=4 (PSD-n) – PSD, Dino, Cârlanul, oleacă minorități îndoielnice. În fond, trebuie să ne cumpărăm un parlament ca să câștigam. Aud că scăparea ne-ar veni tocmai din Izvorul imposturii, mă cam îndoiesc.

Revenind la loterie, totdeauna premiile sunt clare și fixe – 1 milion de lei, 1 milion de $, n milioane Euro. Bine pentru câștigător, deși, de multe ori s-a terminat prost. Apoi, au fost de prea multe ori câștigători „însemnați”.

Fac o propunere. Marele premiu – fericire pe viață. O fi posibil? Sau nu există voință politică?

card-deck

Foto: them.us

Limbile

Probabil, primul gând, politic nu obscen, este legat de linsul posterioarelor. Numai că, acum vom discuta doar despre limbi străine, posibilitatea de a comunica direct. Desigur, veți ridica problema analfabeților – de unde atâtea limbi străine dacă nu știm a vorbi nici româna. Mai e și problema unor minoritari care nu vorbesc româna, nu e vorba de cei cu vreun handicap, ci de oamenii sănătoși pe care tocmai îi vedem la Tv legat de scandalul Ditrău. E timp de scris pagini și despre ei, iar balta are destul pește.

Legat de avantajul cunoașterii unor limbi străine, am cazul unui fost coleg și prieten. Cu un intelect peste medie, destul de șmecher, pesedeu, vorbește fără cusur româna dar, știe din familie, de mic, turca și tătara, bănuiesc, destul de corect/literar. Veți spune, limbi neimportante. E discutabilă afirmația dar, tocmai asta subliniez – a știut să-și valorifice acest avantaj și să profite de el. Desigur, a fost și în avantajul celor care l-au folosit, la nivel oficial.

Cred că tocmai am demonstrat că orice limbă cunoscută în plus este un avantaj, în primul rând personal.

Am văzut niște înregistrări de la procesul cu Ucraina privind platoul maritim. S-a comentat că Ucraina a fost reprezentată de un șef de delegație și niște case de avocatură. Probabil și noi am avut consultanți juridici externi. Dar, sunt sigur că esențială a fost posibilitatea de comunicare directă în engleză și franceză a echipei care ne-a reprezentat. L-am ascultat cu plăcere pe Bogdan Aurescu susținându-ne cauza. Asta înseamnă comunicarea directă.

Și, fiindcă a venit vorba, sunt sigur că acei diplomați n-au nici o legătură cu cei de tipul Dino-Mele din Vârsta senectuții. Aceștia din urmă sunt oameni bine plătiți, care ar trebui eliminați, spre binele României. Auzii că tocmai își făcu un partid psd-2 dar, a lipsit vreodată din psd? Încă o confirmare a valabilității teoriei dosarului – ce naște din pisică, șoareci mănâncă.

Îmi aduc aminte de recentele bateri cu pumnii în piept, „noi suntem români, noi suntem români, noi” vorbim românește, soldate cu încă unii trimiși pe la Bruxelles să ne facă de râs.

Să concluzionăm – nu-i așa că ești mai patriot dacă vorbești doar românește, chiar gângăvit? Dar, eu cred că este doar dimensiunea fățarnică a prostiei.

cele-mai-influente-25-de-limbi-straine-din-lume-1

Foto: global-language.ro

De comitet

Cunoașteți expresia? Unii înțeleg prin asta a fi de treabă, înțelegător. Eu aș spune lipsit de orice intransigență, lipsit de o conduită clară și fără echivoc. Ar putea fi și după cum bate vântul. Până la urmă, e o formă a lipsei de caracter. Sper că ați remarcat că eu nu sunt chiar de loc de comitet.

Dar înainte de a lămuri ce-i cu comițiile și comitetele despre care am scris în Pânza de păianjen, să vedem care este profilul cuiva care are titlul de doctor într-o știință, într-o ramură a unei științe, într-un domeniu îngust, pe o feliuță.

Acest titlu presupune că persoana respectivă a studiat extensiv diversele aspecte ale subiectului care îl preocupă, așa cum le-au explicitat alții, dar într-o manieră unitară, în maniera lui. Ca o concluzie a acestora și / sau, doar în urma propriilor studii / cercetări, obține o nouă teorie, interpretare, un nou punct de vedere, ceva nou. Când scriu nou, înțeleg ceva cu desăvârșire nou, care nu a mai fost dedus, observat, obținut de alții, îi aparține doar lui, autorului. Acesta este aportul propriu la clarificarea domeniului abordat și cauza obținerii titlului de doctor în

Asta înseamnă că nici măcar aportul altora nu este prezentat copy/paste ci, cu prezentarea sursei, este transpus de autorul unei teze de doctorat într-o nouă manieră care va conduce, în final, către noutatea pe care a găsit-o doar el. Activitatea presupune diverse etape, studii, interpretări pe care autorul, nu numai că nu prea are cum să nu le publice dar, este chiar în interesul lui să o facă. Aceste publicații (tipărite sau online) sunt clasificate ISI, doar așa au o valoare științifică.

Din această cauză mi-am pus întrebarea privind operele acestor prof. univ. dr., conducători de doctorate, chiar simplii doctori, nepomenite niciunde. Aceste titluri, originale, sunt opera și mândria unui posesor de doctorat, chiar și într-o știință atât de nouă și neclară ca „Ordine publică și siguranță națională„, care se pare că este proprie doar României. E și asta ceva, traco-geto-dacii altoiți de romani ar trebui să se mândrească cu aceasta prioritate.

Rezultă că nu dincolo de ocean este țara tuturor posibilităților, ci chiar aici. Nu vă mai bateți capul să vă cărați care pe unde nimeriți – e aici. Am avut în mai multe rânduri ministru al învățământului, prof. univ. dr. fără vreo publicație ISI. Avem o grămadă de somități științifice fără publicații, avem atâția doctori încât, probabil, științele nu mai au nici un ascunziș. Aici este EL DORADO sau LOS ALAMOS.

Dar, din punct de vedere administrativ, ce presupune un titlu de doctor? Avantaje financiare – salarii mai mari și la stat și la privat, ușurința de a avansa în grad – academic / militar cu finalizare tot financiară, posibilitatea de a ocupa anumite poziții – de ex. doar unul din avantajele Cârlanului a fost acceptarea ca membru al Baroului fără obișnuitul examen cu implicații tot financiare. Pentru unii, contează și poziția în societate. Iată deci că, spre deosebire de impostorii dinainte de ’90 care încercau mai degrabă albăstrirea sângelui, cei de azi își cresc și nivelul de trai.

Acum vă pun o întrebare personală, la care vă rog să vă răspundeți singuri. Din multitudinea de doctori în științe care populează ecranele tv (le place asta tare mult), care este acela care ar putea fi personajul descris de mine la început, cel autentic? Cui îi citiți pe meclă doar șmecherie? Vă rog să aveți în vedere și unde a făcut doctoratul, școala – la o fabrică, la Bălți? Cu cine l-a făcut – cu generalul Izmană (acela cu pensie specială)? Nu orice revistă/editură tipărită sau online este clasificată ISI, doar câteva.

După această introducere cam lungă, să revenim la comițiile și comitetele despre care v-am scris. Mărturisesc că m-a împins curiozitatea de a mai citi câteva cv-uri de p-acolo. Unii mai șmecheri, scriu la final „lista de lucrări anexată” dar, am izbutit să găsesc câteva asemenea liste. Vă prezint un exemplu. Lucrările n-au nici o clasificare și sunt publicate în revistele controlate chiar de ei, reviste de asemenea fără clasificare. Totuși, este prof. univ. dr, conducător de doctorate, șef de comisii de doctorat. Nu vă mai plictisesc cu profilul acestui ultim personaj aflat în trupele de securitate (actualii jandarmi) înainte de ’90.

Deci, ce reprezintă comițiile și comitetele pe care le listează prin cv-uri? Care este rolul acestor mențiuni? Nu sunt trecute la experiența profesională ci, la alte date. De fapt, sunt menite a demonstra rolul important al personajului, influența pe care o poate exercita, domeniile importante în care ia parte la decizii. Găsiți câte unul implicat la interne, servicii, apărare în același timp – vedeți ce tare sunt – asta este semnificația. Subliniază importanța personajului fără de care țara s-ar prăbuși, încearcă să arate pe cât posibil că este parte a ocultului, a păpușarilor care manevrează în spatele cortinei. Mai sugerează rețeaua din care face parte, rețea cu cât mai multe tentacule, încearcă să intimideze cititorul.

În lungul timpului au fost permanent fascinați de academii – de poliție, de informații, de … Și Ștefan Gheorghiu (Izvorul imposturii, Cei ce muncesc, Cenușă este totul – ierarhia) a fost tot academie. Ba, chiar și-au înființat academii – Academia de Științe ale Securității Naționale, Academia Oamenilor de Știință. Gândiți-vă cam ce emulație intelectuală trebuie să fie p-acolo – nenorocire! Mai nou au devenit obsedați de colegii. Cred că le rezervă un rol de backup – dacă pică o academie din alea, fabrica se mută la colegiu. De exemplu MI a creat o fundație specială pentru Colegiul Național de Afaceri Interne. Unde? În sânul Academiei de poliție. Mai poate fi și ceva de genul unui filtru – numai cei trecuți prin colegiu pot ocupa anumite poziții. De ce? Pentru că fără hotărârile înțelepte ale acestor poziții țara s-ar prăbuși, ei trebuie bine selecționați. Exemplu este din MI fiindcă aci ne-am nimerit cu povestea dar, toate instituțiile de forță și serviciile au rețele asemănătoare, întrepătrunse puternic între ele – ne controlăm unii pe alții să nu deviem de la linie, desigur, totul pe banii noștri, ai celor mulți.

Nu vi se pare că toate astea, pretins intelectuale, academice par, mai degrabă, structuri mafiote?

big_caracatita

Foto: goki.ro

Pânza de păianjen

În plină discuție anti-speciali, cu scandaluri și ipocrizii, cu o aparentă victorie preliminară, vă prezint o viziune asupra României ultimilor mai bine de 70 de ani, o Românie a impostorilor. Nu este nici o prezentare neagră precum Lista mea, nici una optimistă. Este o prezentare realistă, din păcate.

Societatea noastră este ca o pânză de păianjen, o pânză cu noduri, unele importante și, cu cei mulți prinși în plasă, așteptându-și rândul la a fi supți mai mult sau mai puțin de păianjeni și de puii lor nesătuli.

Vă prezint un singur nod, puțin important dar, reprezentativ, un nod din sistemul de ordine publică și siguranță națională peste care am dat întâmplător, căutând dosarul profilerului, dosar pe care nu l-am găsit, este secretizat. De ce ar fi nevoie de asta dacă avem un profesionist desăvârșit? Nu știu. Dar, cum nu pot secretiza chiar tot, am dat de acest nod special, mentorul acestuia. Nu căutam dacă bunicii profilerului au fost chiaburi sau tac-su legionar – privite de pe Lista mea, astea ar fi fost calități. Mă uitam după școala băiatului – era interesant și important din punct de vedere al imposturii, dacă a făcut Universitatea înainte sau după 2005, anul intrării în MI (avea 29 de ani). Oricum, profiler este din 2015. Cu ce s-a ocupat înainte un absolvent al Facultății de Psihologie al Universității la MI? Acum este comisar șef (colonel).

Revin la nodulețul imensei plase despre care vă scriam. Profilerul și-a susținut doctoratul la Academia de Politie, o scoală nu prea prestigioasă, căreia i s-a dus vestea că ar fi fabrică de diplome de tot felul (iulie 2018 – Anunțuri susținerea tezelor de doctorat). Dacă eram profilerul, cu pretențiile lui intelectuale, ar fi fost ultimul loc pe care să-l aleg. Dar, de gustibus non … Găsiți și Rezumatul tezei – o teză despre psihologie criminalistică asupra calității căreia nu mă pot pronunța dar, rezumatul de peste 50 de pagini are inclusă bibliografia fără însă nici un articol sau vreo carte publicată pe această temă de autor. Nu am știut că este posibil asta în România de azi cum nu era posibil nici în cea de ieri

Conducătorul lui de doctorat este prof. univ. dr. George Marius Țical. Un cv spălat spune că nu prea știe limbi străine. Un alt cv arată „1987-1992 Unitatea 3 Specială – București, MI Ofițer specialist”. Nu pot decât să intuiesc ce e cu unitatea specială – probabil că a fost ceva foarte patriotic din punctul lor de vedere și foarte mizerabil din al meu.

Dau puțin timpul înapoi și constat că și-a luat bacul la Giurgiu deși, este născut în sect. 1, București.

În sfârșit, acest domn a făcut juridica la Poliție, târzior. Apoi s-a dedicat formării tinerelor cadre. Doctorat la ASE, 2003 în management. Asta nu îl împiedică să devină conducător de doctorate din 2009 în sensibilul domeniu Ordine publică și siguranță națională. Eu nu cunosc vreo știință sau ramură a vreunei științe cu acest nume. Își programează alt doctorat la Poliție la 12 septembrie 2018, ora 12:00, dar este amânat în plin scandal declanșat de Emilia Șercan privind fabrica.

Din nou remarc, într-un cv încărcat cu poziții pompoase și laude, absența unui singur (măcar) titlu de articol sau carte a cărui autor să fie D-l Țical. Cum a ajuns el prof. univ. dr. conducător de doctorate? Tot el declară și o producție – 10 disertații pe an, adică a scos 10 doctori în științe din fabrică anual. Cred că asta este și dimensiunea dezastrului pe care l-a provocat direct din 2009 încoace. Dar, oare Țical a produs dezastre doar din 2009? Din 2012 este directorul revistei „Romanian Journal of Home Affairs”, presupun redactată în engleză. Nu pot să cred că nu și-a inserat numele printre autori dar, i-o fi fost rușine să menționeze – ar fi un punct pozitiv la caracterul domniei sale.

Foarte interesant este și faptul că între 2012-2016 a fost în CNATDCU (comisia de avizare a doctoratelor). A fost numit deci de Pop Genunche care revocase toată comisia anterioară, în urma îndrăznelii de a-i retrage titlul de doctor Cârlanului. Noua comisie a avut desigur o altă poziție. Pop a fost numit ministru tocmai pentru acest scop.

Dar nimic nu rămâne nerăsplătit. În iulie 2018, la aceeași fabrică, absolventul îndoielnic de matematici, doctorandul bursier Liviu Marian Pop a vrut să susțină teza de doctorat cu titlul ”Migrația forței de muncă. Implicații asupra securității naționale”. A fost blocat de scandalul declanșat de D-na Șercan. Dar teza era parte a unui program european, fonduri UE, … (Ministrul Pop doctorand cu bursă).

Aș face pariu cu dvs. că dacă-i iau la puricat pe ceilalți membrii ai comisiei de doctorat a profilerului (de la el a plecat dandanaua), voi găsi același noroi. Ca în bancul acela vechi cu ceașcă – „ajung acasă, dau drumul la radio – vorbea tov. ceașcă, dau drumul la Tv – iar tov. ceașcă, mi-a fost frică să bag în priză fierul de călcat”.

Scuze că v-am plimbat prin acest noroi dar, mi se păruse că vi s-a urcat democrația la cap. Și o precizare – nu am pretenția a fi găsit firul/capătul acela din care s-ar deșira pânza. Poate, dacă toți găsim cate o ațică, … Dar, ce se întâmpla cu elevii? O mai fi ceva recuperabil pe acolo?

panza

Toate datele privind personajele provin de pe site-uri oficiale ale autorităților, sunt date publice, eu doar am reprodus. Foto http://www.justasmallgirl.3x.ro.

Pedeapsa cu moartea

Brrr, cum o fi să pronunți o hotărâre de pedeapsă capitală, grea decizie. Te uiți la cel din fața ta, viu și hotărăști, tu, să nu mai fie. Tot vorbim zilele astea despre justiție, plecând de la pensiile speciale.

Deși cred că are și substratul caprei, deși revolta este stimulată de salariile general mici, deși eu însumi nu sunt mulțumit de justiție, sunt de părere că judecătorii ar trebui să fie o castă aparte, deasupra celorlalți – legați la ochi și cu balanța în mână. Asta ar însemna să fie oameni cu foarte puține cusururi, să se lepede de anumite relații dacă le-au avut, să evite asemenea relații permanent, să nu bea cu infractorii, să nu se culce cu ei. Ar mai presupune și un anumit statut al învățământului juridic, deasupra oricărei suspiciuni. Acestea toate ar justifica un nivel de salarizare deosebit.

Numai că, în prezent, sunt multe fabrici de diplome juridice, procentul femeilor este deasupra oricărei statistici normale (Nu sunt misogin), se difuzează poze în ipostaze compromițătoare cu personaje cheie ale sistemului. Nici pe vremea comuniștilor, lucrurile nu stăteau grozav. Școala de miliție permitea acestora să ajungă juriști după numai câteva diferențe – și astăzi văd personaje publice ajunse mari juriști pe acestă cale scurtă.

V-am povestit despre procurorul din familia mea (Profiler). Era școlit serios, a fost procuror într-o perioadă când, pentru condamnări politice nu se prea apela la procuratură. Erau declarați dușmani ai poporului (n-am aflat cine compunea acel popor) și condamnați, trimiși acolo unde le era locul, nu se făcea vreun simulacru de condamnare penală. Așa le trebuia dușmanilor, dă-i încolo de îmbuibați.

Ulterior, sub presiuni externe, s-a apelat la subterfugiul penal pentru cauze politice. Acum am aflat că cel mai înalt nivel al justiției române i-a achitat pe cei doi securiști responsabili de uciderea lui Ursu, decizând că procesul care a dus la uciderea sa a fost unul penal – exact ca și atunci. Cei doi beneficiază sigur de o specială binemeritată, babană, la fel cum vor beneficia și judecătorii care și-au pus semnătura pe actuala rușinoasă sentință – probabil a funcționat principiul cu corbul, special la special nu scoate ochii.

Este ușor să scrii că, imediat după ’89, justiția ar fi putut să curețe societatea românească, condamnând la moarte, câteva mii, poate zeci de mii, prin niște procese serioase, bine documentate “Nu mă cuprinde emoțiile”, Incredibil. Presupunând că s-ar fi deschis acele acțiuni, nu mi-ar fi plăcut să fiu în pielea judecătorilor care trebuiau să pronunțe condamnările. Apoi, cu o grabă suspectă – 7-01-1990 – motivată aparent de presiuni externe, a fost abrogată pedeapsa capitală.

Prin 1980 mi-au căzut în mână două cărți, un fel de istorii ale criminologiei și criminalisticii. Una era româneasca, includea și experimentele dr. Nicolae Minovici, nepolitizată dar, ne-atingând subiecte sensibile. Cealaltă, cu un autor englez (cred), avea un capitol, ultimul, despre călăi pe care-i analiza ca pe niște cazuri patologice de psihopați. Dar judecătorii care semnaseră?

Revenind la subiectul nostru, cred că v-am adus suficiente argumente în favoarea statutului special al judecătorilor dar, am argumentat și faptul că actuala stare de lucruri este departe de a fi în afara oricărui dubiu.

aa_97921000

Pentru pesedei

Pentru marea majoritate a alegătorilor, a devenit clar că psd e doar o mafie, cu organizare de mafie și capi mafioți. Pesedeii au fost prea încrezători, i-a prins și pe ei febra libertății de expresie și au renunțat la aparențe, e prea târziu să tragă cortina, să se fardeze.

Ar trebui o schimbare de fond, cu o schimbare radicală a cadrelor. Nu cred posibil acest lucru. Rotirea capilor mafioți, generația a doua, nu e suficientă. La fel a fost cu înaintașii comuniști, aceeași atmosferă de mafie și învârteli dar, mai cu perdea. Prăbușirea s-a produs la 10 ani după întâmplarea din filmuleț. Pesedeii ar trebui să aibă răbdarea de a-l vedea până la sfârșit și să tragă învățămintele necesare. Celorlalți, sper să li se pară amuzant, chiar dacă le va aduce aminte de atmosfera apăsătoare.

Pârvulescu a fost o javră ca și ceilalți. Instruit prin URSS, serioase suspiciuni KGB, a conspirat la moartea propriilor acoliți, …, a militat pentru desprinderea Basarabiei și Transilvaniei.

Nu cred că psd mai are la dispoziție 10 ani. Pentru cei care cred asta, le ofer alt link și îi rog să-l imite.

Cantecul

 

Profiler

Am tot evitat să scriu despre mizeria cazului Caracal. L-am atins doar tangențial, remarcând impostura anchetatorilor de la simplul milițian până la șeful procurorilor. De la început, au ales calea simplă a obsedatului sexual fără complici. Au insistat pe această cale, în ciuda multelor semne de întrebare care rămân fără răspuns urmând această pistă. Ca și dvs. am văzut scenele penibile, implicări ale poliției din localitate, am intuit alte implicări, …

Am avut în familie un procuror comunist – procuror șef în Dobrogea anilor ’50 – o perioadă agitată cu multe crime. Povestea frumos. Când începea, ascultai captivat, parcă citeai un roman polițist de bună calitate. Era școlit pe vremurile alelalte, totdeauna introducea expresii latine, mai ales în discuțiile juridice. Sincer, nu m-am putut abține să fac comparația cu anchetatorii de la Caracal, comparație care nu arată decât impostura acestora din urmă.

Nu sunt psiholog, nu am studii de specialitate. Dar, în lungul timpului, în mediul în care am trăit, volens nolens, am dezvoltat o abilitate de a citi fizionomiile, de a asculta dincolo de cuvinte. Nu am pretenția unui succes 100%, dar obțin, în funcție de scopul căutării, rezultate bune, foarte precise. În general, mă interesează clasificarea simplă – lepră sau nu. Ei bine, viața mi-a confirmat toate diagnosticele lepră, am avut ceva rateuri la non-lepre. Ce să fac, chiar și unul ca mine are uneori viziuni prea optimiste (Nu judeca pe altul).

Ca mulți dintre dvs., am ascultat interviul acordat de profilerul poliției care s-a ocupat de Dincă. Din propriile-i spuse a rezultat că unica pistă urmărită a fost a criminalului obsedat sexual solitar. Știu școlile făcute de băiat dar, discursul lui a arătat autosuficiență, autoîncântare privind realizarea proprie și cât de deștept a fost. Pe scurt, mi-a lăsat o impresie proastă, nu a fost convingător deloc. Nu vă pot spune dacă a jucat cum i s-a cântat sau a ales calea cea mai ușoară. Poate, l-a jucat chiar Dincă pentru protecția proprie și a cui trebuie.

Oricum, nu m-a putut convinge privind acțiunea oarecum singulară a lui Dincă, nu pot crede că acolo n-a fost trafic de carne vie în care nu numai Dincă e amestecat.

Această prezentare necesită JavaScript.

Feromonii

Pentru cine nu cunoaște, feromonii sunt un limbaj chimic. Cam toate speciile comunică prin feromoni – transmit frica, bucuria, tot felul de simțiri, dar mai ales comunică din punct de vedere sexual. Ca atunci când, trece pe lângă tine o persoană de sex opus, pe care n-ai văzut-o dar, ridici imediat capul și o urmărești. Comunicația prin feromoni poate avea loc și între specii diferite.

Ca majoritatea fenomenelor biologice, și acesta este cam necunoscut științific. Totuși au fost izolați și chiar sintetizați. Sunt aplicații mai ales în domeniul combaterii dăunătorilor plantelor.

Zilele astea se vehiculează ideea folosirii feromonilor pentru a muta un gândac protejat aflat pe traseul unei posibile autostrăzi. Nu mi se pare o idee rea. De altfel, v-am povestit cum alții caută să nu deranjeze alte vietăți prin construirea de drumuri (Păcăleli și specialități norvegiene).

Dar, revenind la oile noastre, reiau ideea mea privind legătura dintre caracterul oamenilor și ADN-ul fiecăruia. Am putea instala undeva departe, departe, preferabil în Siberia, un mare rezervor, un bazin plin cu feromoni pesediști cu o cărare lungă marcată la fel – poate scăpăm. Desigur, trebuie niște investiții, o cercetare, dar ar merita. Am scris în Siberia, pentru că ar fi un fel de repatriere, de întoarcere la rădăcini. În plus, locul mi se pare suficient de îndepărtat – singurele tratative cu Rusia pe care le-aș urmări cu drag.

Ar fi o investiție pentru viitor. Mai bine să plece ei decât tinerii.

p_16825_766x350-10-85

Vârsta senectuții

Anii de viață ar trebui să aducă oamenilor înțelepciune. Cine n-are bătrâni, să-și cumpere. Așa să fie oare?

Știați că … formidabilă formulă, larg utilizată pe vremuri pentru educarea științifică a maselor. Așadar, știați că, după vârsta de 80 de ani, un notar nu te mai poate lăsa să semnezi nimic fără ceva certificate medicale precum că ești întreg la minte? Fiindcă, așa este – unii îmbătrânesc urât, chiar foarte urât.

Mi-aduc aminte pe vremea lui ceașcă, într-o după-masă, trebuia să-l duc pe fii-meu, care abia ajungea cu ochiul la clanță, la bazinul de înot. L-am lăsat să coboare singur scările blocului și, când să cobor și eu, m-a anunțat un vecin că este lovit la intrare. Am coborât imediat cu intenția de a certa copilul, făcea năzbâtii. L-am găsit cu arcada deschisă, plin de sânge. Un alt vecin mi-a relatat că el încerca să deschidă ușa de la intrare (se deschidea spre interior) și un bătrân nervos, de afară, a împins ușa și i-a spart arcada apoi, a dispărut. Norocul meu că nu l-am identificat pe făptuitor. Da, sunt și din ăștia.

Dar, să nu uităm că citiți un blog politic. Am consemnat la timp ultima alegere de președinte de Senat, al doilea om în statul român – Dino-Mele. I-am făcut o țâră de biografie neromanțată. Am omis detaliul care apare acum în media privind declarațiile lui din decembrie ’89 despre masacrul de la Timișoara dar, am dat un alt citat la fel de mizerabil.

Ei bine, despre Dino-Mele nu putem spune că a îmbătrânit urât. El, așa a trăit toată viața, foarte urât. Vă rog să nu înțelegeți prin asta că a dus-o rău, dimpotrivă, a trăit totdeauna foarte bine. Rău au dus-o cei ale căror vieți depindeau de el, uneori foarte mulți – în ultimele luni aproape toți. Tocmai a declarat că „nu are ambiții personale„, doar se sacrifică pentru țară lăsându-ne, în marea lui mărinimie, să beneficiem de înțeleapta lui „experiență„. Desigur, nu face asta moca, ci pe țechini mulți. Eu cred că este doar foarte tare dedulcit și nu se mai satură.

Acest Dino, împlinește 80 de ani abia în 2021. Totuși, având în vedere înalta lui poziție cu responsabilitățile asociate, în inocența mea, mă întreb – i-a cerut careva vreun certificat de sănătate? Cred că s-au mulțumit cu ADN-ul lui execrabil.

Că doar nu era vorba de vânzarea unei garsoniere, este vorba de țară.

P.S. Ați aflat cine are cea mai mare specială din țară? Mele e pizmos.

mele

După ideea lui Cati

Dedulciții

Obișnuiții cu ceva plăcut, cei care au descoperit un lucru bun, cei care au prins gust pentru ceva, cei învățați / dedați cu binele, cei deprinși cu un viciu, cei obișnuiți cu o singură prostituată ca parteneră de sex sau prostituata obișnuită cu un singur client – cam astea-s definițiile expresiei.

Privim un ping-pong – două tururi la locale, anticipate. Sincer, eu le vreau pe amândouă. Numai că dedulciți, nu, pe niciuna. După declarațiile unui lider pesedeu, la două tururi, ăștia „de dreapta” se aliază și ei pierd, ori asta e nedemocratic, adică e nedemocratic ca psd să piardă. Ba chiar a stabilit și un procent umilitor pentru primării psd rămase.

Cam la fel și cu parlamentarii psd în pericol de șomaj în caz de anticipate sau dedulciți la speciale pentru mandate întregi, în pericol să le piardă.

Cum s-o juca, vom vedea. Oricum voința manifestă a unei mari părți a electoratului, cea reacționară, nu pare a conta prea mult pentru aleșii dedulciți, un moft. Totuși, ei, alegătorii nu sunt nici prostituatele cu care s-au dedulcit, nici prostituate dedulcite.

Hoții… veniră iarăși, fiindcă se dedulciseră ca calul la tărâțe – P. Ispirescu.

Petre-Ispirescu-230723

Foto: intercogito.ro