Aveam altceva în plan dar, evenimentele, așa letargice cum sunt, mă obligă să schimb ordinea. Ieri, avu loc o ședință psd la Buzău, leagănul Ciolacului. Claudiu Manda, Olguțu, a spus „Nu o să mai susținem proști în funcții publice ca să ne facă de râs”. Apoi a continuat „pentru că munca noastră de multe ori ne-o aruncă la coș capacitatea de a vorbi a unora sau altora pe care din păcate i-am sprijinit. Toți acolo în CEx să ne asumăm greșelile, dar să nu le mai facem”. Cred că foarte ușor vi-l puteți închipui pe Olguțu cu fața lui impenetrabilă de spion șef rostind sentința și explicația alambicată pe ton uniform, ușor indignat.
Apoi, ca nu cumva Ciolacu să aibă vreo îndoială în ce privește propria persoană, a adăugat „Sincer, am venit să-l vad pe Marcel la el acasă. Cred că e foarte important să vedem dacă are capacitatea să construiască o echipă și să funcționeze în echipă. La cum l-am văzut eu și la cum vă văd pe dumneavoastră, colegii lui, cum vă raportați la el, cred că Marcel e bun de președinte PSD național. Cred că Marcel e vulpoiul de care e nevoie în fruntea PSD.”
Rezultă din cele de mai sus:
- După ce-i sorbea ințelepciunile din gușiță, Olguțu o face la rândul lui proastă pe Veo care l-a promovat pe el și pe nevastă-sa.
- Confirmându-și caracterul plin de atașament față de șefi, Olguțu îl perie grețos și pe Ciolacu.
- Pentru Olguțu, vulpoiul este contrariul prostului, deșteptul.
- E clar că cei de față la acea adunare sunt excluși deci, la alegerile din Buzău a fost crema psd, clasa deștepților. Ar trebui trimiși toți la olimpiada de socialism științific.
Minunat. Un exemplu de înțelepciune și caracter Olguțu ăsta. Sunt sigur că, dacă m-ar cunoaște, m-ar dușmăni profund. Dar nu-i bai, e mult mai periculos să-ți fie prieten. Aștept momentul când va afla asta Ciolacu.
Cred că Olguțu se închipuie un James Bond superior, după cum Vasilica credea că e Ileana Cosânzeana.
Mi-aduc aminte cum definea dracnea europarlamentarii psd – cei mai patrioți. Între timp, ne-a spus patriota Rovana prețul corect. De ce n-ar fi la fel și cu deștepții?
Ce-i de făcut? Cred că-mi schimb iconul din câne în vulpoi și trec naș la psd.
Foto: cristi-raraitu.blogspot.com
Pingback: Cuprins | Născut pe lista neagră