Colectivizarea

„Țăranul român știe că Iliescu i-a dat pământ”  – cam așa se lăuda acum câțiva ani nemernicul de Ilici, știți, tot țiganu-și laudă ciocanul. Doar că la el mai este și secera. Așa încât, sistemul bolșevic a pus cât de multe piedici a putut restituirii pământurilor. Desigur, un academician cu multe fumuri și-a primit repede moșia de peste 50 de ha când, toți ceilalți primeau maxim 10. Da, dar nu toți au adus aceleași servicii idealurilor comunismului, aceeași ceață în fața camerelor Tv. Am doar o întrebare legitimă. Cum dreacu s-a ajuns academicianul ăsta cu dosar de moșier? Sau, averea este doar o plăsmuire?

Revenind, Ilici n-avea ce să dea nici din pușcăria lui tac-su, nici din șatra maică-sii. Într-o largă aproximare, s-au restituit pământuri, cât mai puțin, ca să rămână și de furat. Ani de zile, pământurile produseseră bucate în folosul întregului popor. Proprietarii s-au ales cu o pensie amărâtă rău de CAP. Poate ar fi trebuit să primească o indemnizație (cum botează astăzi șmecherii specialele), proporțională cu suprafața cu care au intrat în colectivă și durata utilizării de către CAP.

În sfârșit, v-am povestit despre bunicul meu chiaburu’. Venise din Ardeal, pus pe chiverniseală. A luat o nevastă tânără, cu zestre – bunica. Pământ, afaceri, cârciumă. Totuși, nu știu ce a simțit atunci, dar și-a dat imediat pământul, de la început. Până când s-a prăpădit, a tot fost chemat la miliție cu regularitate, seara. Uneori îl maltratau, alteori nu. Era bătrân și bolnav, a murit cam la un an după Tătuc, a apucat să se bucure. Ulterior, am constatat că, de fapt, totul fusese ilegal, bunicul avea pe numele lui sub 10 ha, restul era pe numele maică-mi. Ea era adevărata chiaburoaică.

Vedeți, cine seamănă, se adună. Copil fiind, soția mea a locuit la bunicii paterni. Singura oară când s-au certat bunicii a fost fost când bătrânul a semnat, sub presiune, intratul în colectivă. Bătrâna era să-l bată. Venise primarul cu doi milițieni, bătrânul mâncase deja bătaie la miliție fiindcă tăiase un vițel.

Soacră-mea a fost ultima persoană intrată în colectiv. Tot la presiunea primarului cu amenințarea a doi milițieni. Dar elementul de constrângere a fost că-l vor da afară din serviciu pe săracul socru-meu. La restituire, fiind ultima, ne-am temut că nu s-ajunge și la ea.

Așa s-au pus bazele noii societăți care urma să plămădească omul nou. În fapt, a plămădit Lepre, care mai de care. Și astăzi ne bucurăm de ele.

Și iată că Lepra kaghebistă se laudă că el a scos pământul din buzunar. Să trăiești nea Nelu, să apuci să auzi măcar prima pronunțare, să faci apoplexie.

Vă rog să nu considerați pagina ruptă de realitatea de azi – kaghebeul se apropie, are mulți prieteni p-aci, multe Lepre.

Foto: playtech.ro.