Concediile fericiților

Una din națiile fericite ale acestui pământ călătorește destul de puțin. Sunt destul de multe aeroporturi locale/internaționale, dar neo-zeelandezii își petrec concediile mai mult în țara lor.

Își remorchează șalupa și pleacă cu mașina sau caravan-ul.

Probabil că o mai fac unii, dar eu nu i-am văzut ducându-și bărcile la ocean (deși bărcile sunt cu adevărat mari). I-am văzut lansându-le pe lacuri mici unde s-ar fi potrivit mai degrabă o barcă cu vâsle. În sfârșit, dacă asta e moda …

Prin pădurile lor nu te poți plimba ca prin cele europene din cauza desimii vegetației; nu există ceea ce la noi se numesc cărări. Acolo unde sunt, „cărările” au pod de lemn sau piatră sau prefabricate de beton; sunt special făcute pentru turiștii facili. Ca nu cumva să aluneci, pe jos mai este întinsă și o plasă de sârmă – grijă pentru om, cum ziceau comuniștii, dar voi reveni asupra subiectului.

Sunt sigur că există și variante ceva mai sălbatice de trasee – au o scoală de alpinism și ceva performanțe remarcabile – dar eu n-am ajuns acolo.

Revenind, am văzut foarte mulți turiști, tineri sau în vârstă pe motociclete sau biciclete, echipați, cu multe bagaje, semn că nu erau doar la o plimbare, ci pregătiți pentru un drum de sute de kilometri. Pe toate șoselele sunt piste de bicicletă și ești obligat să nu circuli mai aproape de un metru (cred) de vreun biciclist.

Sigur că în periplul nostru am întâlnit mulți turiști străini, dar numărul celor locali era remarcabil.