Concluzii TR

Pentru mine, turcii au fost o surpriză extrem de plăcută – muncitori, amuzanți cu târguiala lor, știu să vândă turismul.

Au un cult pentru Ataturk, dar mă tem că vor pierde exact ce le-a adus Ataturk mai important și le-a deschis lumea.

Nu-mi place ce citesc astăzi prin ziare despre evoluțiile lor, nu mi-a plăcut nici ce am văzut în campania lor electorală.

În Istambul, se aduna dimineața o hoardă de rromi în apropierea hotelului nostru. Primeau misiunile pe care urmau să le îndeplinească, gălăgioși, scandalagii, cum știți. Un turc (parcagiu) a avut grijă să ne atenționeze „aceștia nu sunt turci” – nu-mi aduc aminte termenul cu care i-a denumit. Nu știa că îi cunosc foarte bine. Cred că și asta ar putea fi o lecție pentru noi.

Fac o paranteză. Vizitând schiturile din Cappadocia, am remarcat ștergerea însemnelor creștine; cu greu se mai putea distinge ceva. M-am gândit la titulatura oficială a patriarhilor României „… Locțiitor al tronului Cezareei Capadociei …”. Probabil că ar fi trebuit să facă ceva în sensul conservării acelor valori istorice și religioase. Poate și papii și alți patriarhi ortodocși ar fi putut acționa. E vorba de istoria creștinismului.

Închei sperând ca turcii să aibă înțelepciunea și norocul, de a-și găsi calea spre o viață mai bună așa cum i-am văzut eu – muncind.