– doar preliminare, le-am pus la mijloc – povestirea va continua.
Mi-ar plăcea să știu cum ar fi fost viața mea dacă m-aș fi născut, aș fi crescut și aș fi evoluat de cealaltă parte a cortinei (de fier), într-o societate normală cu bune și rele, dar în care „răul” este excepția statistică.
Sau dacă în ultimii 27 ani, în loc să merg contra vântului, aș fi plecat cum mă purta acesta. Toate exemplele pe care le am, chiar și cele ale insuccesului unora, arată că nu am luat decizia bună.
V-am mai mărturisit că în acești ultimi ani, această decizie mi-a aparținut și mi-o asum, chiar dacă nu cred că a fost cea bună.
Îmi aduc aminte cum în ’90 discutam despre plecare cu un bun prieten cadru didactic – profesorul universitar pe care l-am mai menționat. Îmi spunea „să plec și să-i las pe ăștia liniștiți?”. A primit gradul de profesor după mai mult de un an de lupte și conflicte deși era cel mai titrat dintre ei, participanții la concurs. Nu mi-a mărturisit, dar cred că și el regretă decizia de atunci.
Caracterul meu, care până la urmă mi-a determinat deciziile, a fost influențat de mediul în care am crescut și am evoluat, de constrângerile societății, de sistemul dictatorial și represiv. Nu știu dacă „dincolo” aș mai fi fost atât de tenace. Sunt sigur că într-o altă societate aș fi fost un alt om, nu sunt sigur dacă mai bun sau mai rău, dar altul. Nu sunt sigur că aș fi muncit și învățat atât. Condițiile diferite nasc oameni diferiți.
Majoritatea autorilor articolelor din revistele americane în care publicam și eu nu aveau nume americane sau chiar nu erau din America. Mulți erau din țările lumii a treia – așa se iscăleau. Unii erau angajații companiilor americane consacrate dar, sigur proveneau din aceste țări.
Nu am acceptat niciodată autoritatea, poate uneori până „am trecut puntea”. Sigur că asta mi-a făcut greutăți totdeauna. Dar, una peste alta, îmi dădea ocazia de a mai jigni un autoritar mărind numărul celor care m-au urât și, poate, o mai fac încă.
Cred cu tărie că fiecare ajunge nu ceea ce vrea, ci ceea ce-și dorește de fapt în subconștientul lui. Cred că acesta îi controlează întreaga evoluție.
Vedeți, tot răul are o latură bună. Dacă în loc de lista neagră mă nășteam acolo mai eram EU? Am certitudinea că nu.
Pingback: Cuprins | Născut pe lista neagră
Pingback: De ce îmi plac călătoriile | Născut pe lista neagră
Da, un mare adevăr! 🙂
”Cred cu tărie că fiecare ajunge nu ceea ce vrea, ci ceea ce-și dorește de fapt în subconștientul lui.”
ApreciazăApreciat de 1 persoană