Controverse

Viața cu apăsarea dosarului m-au marcat totdeauna.

Totuși am întâlnit două persoane care nu au corespuns regulilor.

Secretara instituției unde am lucrat era o doamnă extrem de agreabilă. Era soția unui securist de rang înalt și, după cum îmi vorbea, sunt sigur că-mi cunoștea toate petele. Această doamnă mi-a făcut viața mai ușoară la serviciu cu mai multe ocazii. Odată, aveam o problemă și, fiind în secretariat, fără s-o rog ceva, a pus din proprie inițiativă mâna pe telefon și a sunat soțul rezolvându-mi problema pe loc. Nu am fost singurul cu care s-a purtat așa. S-a stins recent. Nu am fost la înmormântare, dar îi adresez un gând pios.

După ’90, am încercat calea liberei inițiative – vă voi povesti. La un moment dat, am obținut un contract pentru o instalație tehnică la o manifestare sportivă. Era vorba de o tehnologie nouă și, oricum, nouă la noi. L-am convins pe organizator, problemele fiind ritmul proiectării/execuției și fluxul financiar deoarece manifestarea sportivă avea o dată fixă și apropiată. Organizatorul provenea din securitate, nu ascundea și, sunt sigur că „mă citise”. Era real un foarte bun organizator, se autoeducase vizitând manifestări similare. Sigur că a dispus de finanțarea necesară. Deși contra-cronometru, lucrurile s-au desfășurat bine. Mi-a stârnit tot respectul și cred că a fost reciproc. În aceeași perioadă, și-a publicat un volum autobiografic. L-am cumpărat ca să aflu mai multe. În anii 1950 se ocupase de colectivizarea zonei în care fusese bunicul … Nu l-am întrebat niciodată despre acea perioadă.

Am o mică poveste și cu „cititul”. Cam prin 2000, în urma unui accident ușor de circulație, am rămas fără carnet de conducere pentru trei luni. Cum la noi funcționează lanțul slăbiciunilor, mi-am sunat soția care lucra cu o altă soție a unui grad superior din poliția circulației. M-am dus să mă întâlnesc cu respectivul care urma să mă învețe ce am de făcut ca să scurtez perioada reținerii permisului (nimic ilegal). Îl așteptam pe stradă la Udriște când a apărut, discutând cu cineva. Ne-am văzut, dar m-am apropiat abia după ce a terminat convorbirea. Mi-a spus: „Nu prea vă plac polițiștii”. Sunt sigur că omul nu era lipsit de experiență, normal că eram supărat, mă consideram nevinovat, dar, în ce-l privește, nu aveam nici cel mai mic resentiment. Avea o figură rotundă, binevoitoare și eram conștient că vrea să mă ajute. Totuși, „m-a citit”.

Mai am o ultimă poveste. Prin 1980 în biroul în care lucram a apărut un angajat nou. Nu era chiar o figură obișnuită, dar era prieten cu un alt angajat (prin părinti). Nu se omora cu munca, dar nu mă privea – aveam birourile vecine, dar nu lucra cu mine. La un moment dat a divorțat și prin ’88 a emigrat cu mare ușurință. Între timp am mai auzit câte ceva despre el, nimic deosebit. Prin ’99, mă uitam într-o seară, nu prea atent, la un reportaj Tv. Așa am aflat că stătusem mulți ani lângă nepotul Anei Pauker.