Criza de autoritate

Ne uităm zilnic la tot felul de fapte antisociale devenite breaking news. Uneori ne distrăm, alteori înjurăm. În ultima vreme, noutățile sunt legate de încălcări epidemiologice, de acțiunile unor nesimțiți care pun în pericol sănătatea celorlalți. De unde provine această neglijare a autorităților statului, această criză de autoritate care este acum importantă pentru toți?

Vreme de ceva mai mult de 40 de ani organele erau percepute ca mijlocul de opresiune. Aplicau legea? Nu neapărat. De multe ori își urmau pornirile sadice fiindcă astfel fuseseră selecționați, să apere clasa muncitoare. Alteori, își puneau autoritatea în slujba propriei îmbogățiri. Astfel acționau, așa erau percepuți de populație, la fel se percepeau chiar ei. Hai bă, lasă că rezolv, lasă că fac rost, lasă că mă/te descurc. Acesta era sistemul de aplicare a legii, promiscuitatea.

S-a schimbat situația după ’90? Nu. Au urmat 30 de ani în același ton ba, prinși de libertate, ceea ce altădată se făcea pe blat, acum este pe față. Sunt notorii cazurile unor revolte prin sate cauzate de inactivitatea autorităților. La fel de cunoscute sunt recentele cazuri Caracal, pădurari împuscați, multe, multe. Nici idioții sadici nu au dispărut. O țară întreagă s-a uitat la ei pe 10 august 2018.

Care este actuala stare a organelor coercitive? O făcătură. Caractere îndoielnice, fără școli reale, bani mulți, simularea activității. Unei cunoștințe i s-a furat mașina în parcarea Elias și este întrebată de poliție dacă „a mai aflat ceva”.

Zilele trecute eram șocați de un bairam, o nuntă făcută de niște conlocuitori cărora nu le pasă și nu le-a păsat niciodată de nimic și care se declară persecutați peste tot. Părerea mea este că n-au fost persecutați de loc în ultimii mai mult de 70 de ani. Mai mult, ne-au dat un de trei ori președinte și un prim-ministru. Au fost votați chiar de patrioții indignați acum pentru că ar avea un președinte neamț.

Ce se întreprinde acum? Nimic. Se apasă pedala fricii, amenințărilor. Probabil, după ce o să treacă pericolul, toată această masă de impostori își va clama rolul important în salvarea națiunii, și vor primi certificate de eroi, alte avantaje întru justificarea specialei. S-ar putea face ceva? În actualele condiții, nu. Un proces de curățenie durează câțiva ani.

Dar noi ăștia care permitem starea asta, ce fel de certificate primim?

Foto: admiralmarkets.com

4 comentarii la „Criza de autoritate

  1. Pingback: Cuprins | Născut pe lista neagră

  2. Pingback: Simptomele leprelor | Născut pe lista neagră

  3. Pingback: Brațul legii | Născut pe lista neagră

  4. Pingback: Fericiții | Născut pe lista neagră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s