Cum ar fi fost fără ’89?

Se vorbește despre magie albă, magie neagră. Vă propun un exercițiu de imaginație neagră, deși nu știu cum ar fi cea albă.

Tabloul ’89 și-l amintesc destui – rafturi goale, criză de alimente / de benzină / de toate, salarii mici dar sigure dacă n-aveai pliscul mare, hoție largă în completare (nu se fura – se făcea rost), Tv-ul lui ceașcă personal trei ore seara, mașini puține și circulație restricționată, rații / cartele, nu prea aveam datorii externe (dar la ce ne folosea), absența aproape totală a posibilității de a călători în străinătate, absența tehnologiilor moderne de pe piață (presupuneau importuri), mândria de a produce local tehnologii de mâna a treia cu costuri mari și de calitate scăzută,

Cum ar fi fost astăzi, după 30 ani, dacă nu s-ar fi schimbat nimic în ’89?

Probabil, în acest an, am fi ținut al „n”-șpelea mare congres al pcr, la care a fost reales în unanimitate de către poporul strâns unit în jurul partidului și conducătorului său iubit cine știe ce scelerat sau pui de zdreanță roșie. Organizațiile de bază din întreprinderi, instituții, ateliere, cartiere, mahalale, … au avut grijă ca toată lumea să vadă la Tv desfășurarea congresului și să înțeleagă că ne apropiem tot mai mult de țelul înalt al comunismului. Pentru cine nu știe, organizațiile de bază aveau scopul controlării en détail a oamenilor.

Probabil bucuroși, oamenii aproape că uită limitele vieții în care trăiesc – totul (alimente, benzină, haine, diferite bunuri, energia electrică, apa, căldura) este raționalizat de marea grijă a partidului ca ei să nu devină obezi (ca acum), să nu cheltuiască mai mult decât își permit, să aibă numărul necesar de ore de somn (în loc să se uite la filme deșănțate). Cine încalcă raționalizarea, înfundă pușcăria și nu știi niciodată cine te toarnă. În rest, facem rost în continuare cu greu de cele ce ne lipsesc.

Probabil, în 2019, cincinalul nu se mai face „în patru ani și jumătate”, ci „în patru”. Desigur, suntem plini de „mărețe realizări” recoltele depășesc orice limite și facem mereu rahatul praf. Vă mai aduceți aminte cum era cu angajamentele: „Muncitorii de la APACA au fabricat 1000t în loc de 850, cum își luaseră angajamentul”, „Țăranii din Răcăciunii din Deal au dat țării cu 1000 kg mai mult decât își luaseră angajamentul”, „În cinstea zilei de 1 Mai, oamenii muncii își iau angajamentul să …”. Ce mai, mari gesturi de patriotism profund, geto-dacic.

Probabil că ambițiile nucleare s-au realizat și avem bomba, dar stăm mai prost cu vectorul purtător. Așa că ne pregătim pentru lansarea cu succes a primului satelit geto-dacic de rețetă slavă (alte rețete sunt sub embargou).

Vă întrebați probabil cum e cu antenele de satelit, internet, telefonie mobilă. Răspunsul îl găsiți în Coreea de Nord – există, au pătruns și la noi, dar au prețuri exorbitante și, pentru orice fel de conexiune, îți trebuie aprobare specială. Adică nu sunt pentru oricine, iar traficul de influență și de aparatură e în floare. Oricum, conexiunile sunt restricționate și informațiile cenzurate. Ce e aia, tot prostul să stea cu dejtul pe FB?

Sigur, vizele de călătorie afară se acordă doar pentru foarte puținii care prezintă garanțiile moral-politice necesare. Deși avorturile sunt în continuare interzise, deși lumea nu poate pleca spre zări mai luminoase (nu spre răsărit), sporul populației e redus.

Poșta Română este în continuare principalul serviciu de corespondență al românilor, iar în fiecare centru de comunicații este un birou mare al Securității, de supraveghere, pentru liniștea noastră.

Mă întreb dacă am fi ajuns în „epoca de platină”, că pe aia „de aur” o fumaserăm cu toții. Oricum, ca tot timpul în ultimii mai mult de 70 ani, suntem conduși de semidocți, de talpa țării.

Din când în când mai este omorât câte un Ursu ca să fie învățătură de minte pentru alții. Ca totdeauna, facem haz de necaz, ne amuzăm de prostiile iubiților conducători, de vreo șopârlă scăpată cenzurii, iar bancurile cu Bulă prosperă.

gavr

3 comentarii la „Cum ar fi fost fără ’89?

  1. Pingback: Cuprins | Născut pe lista neagră

  2. Pingback: Remember | Născut pe lista neagră

  3. Pingback: Fără ’89? | Născut pe lista neagră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s