În ultimul timp, probabil legat de revolta generală împotriva specialilor, îmi tot ies în față știri, postări despre speciala lui Oprea. Care Oprea? Ăla, generalul izmană, cel cu dinții. Am verificat, doar pensia de militar este spre 1.700 EUR/lună. Numai că el nu se încurcă doar cu acest mizilic, mai are și altele pentru că a fost un important. Oricum, este vorba de o sumă cu care s-ar poziționa bine în oricare colț al lumii.
Gabi a devenit în doar 20 de ani general. Am avut mai mult decât simple contacte cu armata și cunosc ritmul de avansare. Am un prieten, de fapt nu sunt sigur că-l pot numi așa, extrem de merituos profesional, care a obținut acest grad după 30 de ani.
Bun, să omitem pentru moment problema dacă statul român îi datorează sau nu dințosului atâtea lovele. Cum ar fi fost dacă Gabi n-ar fi existat, pur și simplu?
Păi, în primul rând, România ar fi fost mai săracă de un mare număr de doctori ieșiți de sub izmana acestui general. E vorba de aceia despre care v-am mai scris – Pânza de păianjen. Apoi, polițistul acela pe motor ar fi trăit încă. Dacă la prima ipoteză sunt sigur că am fi fost în câștig, la a doua nu sunt atât de sigur – e vorba de o breaslă dubioasă, iar cei care duc mahării la cârciumă sunt atent selecționați. Desigur, pentru asta nu merita pedeapsa cu moartea.
Problema este că, dacă dăm timpul înapoi, în afara acestor două beneficii, nu pot găsi vreo pierdere prin lipsa marelui general. Ar fi fost altul parlamentar, ministru, … – șirul continuă. Așa cum Găbiță, nu a adus nimic, nici ăilalți nu cred că ne-ar fi adus vreun avantaj. Adică, dacă ursitoarele nu-l înzestrau pe Gabi cu acest dosar, n-ar fi fost vreo diferență pentru noi. Ursitoarele ar fi trebuit să fie mult mai exigente cu câteva zeci de mii de dosare ca să fi fost posibil să fi simțit cu toții ceva.
Iată deci că importanța generalului izmană a fost zero. Existența lui a produs doar pagube. Și-a văzut doar de învârtelile lui, iar noi îl plătim regește pentru asta.
Pingback: Cuprins | Născut pe lista neagră
Pingback: Fake news propagandistic | Născut pe lista neagră