De-ar fi să mă mai nasc odată …

Dumneavoastră, unde ați vrea? Tot în Românica? Sau oriunde, numai în Românica, nu? V-ați săturat de munți și văi, de Marea cea Mare și de câmpiile roditoare, izvoarele reci cristaline, codrii deși? Dar de lăudăroșenia traco-geto-dacă?

Eu, munții i-am bătut la pas, prea puțini mi-au scăpat, născut fiind în lagărul socialist n-aveam voie în altă parte. Marea o știu prea bine. Câmpiile alimentau sforăriile raportate lui ceașcă. Chestia cu izvoarele cristaline este o minciună crasă, chiar și la munte dai de azotați de pe urma agriculturii intensive. Codrii sunt buni doar să se fure ca-n codru.

Cel mai mult îmi displace societatea românească. O societate cu ierarhii inverse. La 30 de ani de la căderea teoretică a comunismului, nu numai că nu și-a revenit, e chiar mai rău. Școli care sunt doar niște fabrici de diplome, impostori bine plătiți la toate nivelurile, șmecheria dominantă, români care votează o proastă fiindcă e a noastră.

Mă opresc aici cu înșiruirea, până descrierea nu devine prea dură. Rezultă că aș vrea să mă re-nasc undeva unde societatea este normală, valorile sunt respectate, impostorii puțini. Dacă nu sunt munți, mare, nu-i nimic, mă duc să-i văd acolo unde sunt. Dacă ar fi să aleg, dacă aș putea pune degetul (e nesigur că aș avea deget) pe hartă, l-aș pune pe partea cealaltă, pe Noua Zeelandă.

În NZ, cred că autoritățile, au semănat de-a lungul șoselelor Aghapanthus (originar din sudul Africii), flori cărora le merge foarte bine și sunt plăcute pe șoselele lor înguste. Cu mai puțin succes au semănat și Crocosmia/Croscomia tot din Africa. Am ciordit și eu ca un geto-dac ce sunt niște semințe. Așa se face că am două cuiburi de Aghapantus. Spre surpriza mea, l-am întâlnit în același an, aproape de solstițiul de vară din nord, în gradina botanica din Tromsø NO, la 3 grade dincolo de cercul polar de nord, bucurându-se de ziua lungă. Probabil că iarna le țin în seră. Ale mele au trecut peste câteva ierni blânde cu succes.

N-am izbutit să găsesc semințe de kauri (cautându-le am avut și un accident auto), dar am adunat niște semințe de palmier. Din nord până în sud au mai multe specii de palmieri deși latitudinea lor cea mai sudică este cam ca aceea de la Piatra Neamț (desigur, nu socotesc cele câteva insulițe antarctice). Deci, am adunat semințele dintr-un loc splendid – London Quay din Picton (41°17’17.6″S, 174°00’25.1″E – este vizibil cu Google Street). Așa se făcu să mă potcovesc cu două exemplare de Phoenix canariensis. Specia este din Insulele Canare, este invazivă, există și prin alte locuri din lume, de exemplu California.

Ei, palmierii mei au început să crească, le-am schimbat de vreo trei ori ghivecele, i-am ținut în casă două ierni. M-a bătut gândul să pun unul în grădină fiindcă teoretic ar suporta câteva zile de -3°C. Nu-i mai puteam ține. Am scris câtorva grădini botanice. Am contactat inclusiv Delfinariul Constanța. Am contactat și gradina botanică din Balcic, loc de care mă leagă amintirea mătușii mele care m-a crescut.

Dar, după cum cunoașteți, grădinile noastre botanice, ca și ale bulgarilor sunt bugetare. Este elementar să răspunzi unui mail, mai ales că nu-ți cere nimic, doar îți oferă. După două mail-uri insistente, bulgarii mi-au răspuns în scârbă, spunând să mă adresez centralei lor din Sofia. Am făcut-o, nu mi-au răspuns. În final, i-am donat Grădinii Botanice din Galați. Șeful secției respective a fost sigurul care m-a sunat. În rest, n-am primit nici un mail. Fotografia este făcută cu mai mult de un an înainte de a-i da, între timp, crescuseră foarte mult. Poate-i inspectez anul acesta, am intrare moca la Grădina din Galați. Sper ca această gradină botanică să câștige investițiile dorite pentru ca palmierii mei să poată crește normal.

Așa că, am rămas doar cu Aghapanthus la care țin foarte mult.