De pe soclu sau de pe catafalc?

Personajul ăsta „de trei ori președinte”, pe care nu-l atinge nimic, pe care parcă și Dumnezeu îl ajută să-i străbată căile Sale de nepătruns. Parcă-l văd stând penibil cu un trandafir în mănă în mulțimea de pioși care duceau lumânări și-și făceau cruci, după ce se auto-declarase „liber-cugetător” prin ’90. Câți dintre pioșii ăia erau doar niște fățarnici e altă discuție.

Mai târziu, l-am observat făcând și cruci, arătând că fățărnicia lui n-are limite. Ca și Magii, și el a văzut o stea numai că mult mai târziu și era steluța Kremlinului.

Câte blestemății s-au mai întâmplat de când și-a băgat liber-cugetătorul coada, câți oameni au murit, în câte situații dificile a târât țara începând din primele clipe când a început să iasă în față. S-a dus imediat la ploconeală la ambasada URSS, a semnat primul și singurul (cred) tratat de prietenie cu URSS (nevalidat de parlament, dar gestul este o înaltă trădare). Din nou îmi vin în minte imaginile de la Campionatul de fotbal din Italia când pe ecrane au început să defileze hoardele de mineri ciomăgind oamenii.

Cât de pe val a fost România la sfârșitul lui ’89 și ce repede a putut să cadă.

M-am trezit citind zilele trecute un articol „Stau cu capul sus la judecata istoriei” care, citând din blog-ul acuzatului, încearcă să demistifice întâmplările sângeroase ale anilor ’89-’90. Desigur, o interpretare care îl disculpă complet, el n-a fost vinovat de nimic, n-a chemat și n-a mulțumit minerilor, …

Vă rog ca, indiferent de opiniile dvs. politice, să priviți calm câteva clipe fotografia din articol, să-l priviți pe Iliescu în ochi, să vă gândiți ce vă sugerează privirea lui.

Eu citesc pe întreaga lui figură o teribilă încrâncenare, o convingere fermă că el este stăpânul adevărului absolut, că, de fapt, este și creatorul adevărului necontestabil. Cei care nu-i văd adevărul sunt orbi sau răuvoitori, trădători. El definește ceea ce este periculos (sigur, pentru liniștea noastră).

Mai sus decât el este numai istoria, probabil și singura care ar putea, eventual, să aibă dreptul să-l judece. Deși, ideea asta este falsă, el fiind cel care face și decide istoria, deci nici măcar aceasta nu are puterea de a-l judeca. Cred că, aceste declarații de pe blog constituie aroganța supremă.

Nici o urmă de regret în toată fizionomia lui, în voce sau în ce scrie pentru toate relele aduse oamenilor și națiunii. Nu-l pot numi ipocrit, el crede cu tărie în relele pe care le-a generat și girat.

Vă mai aduceți aminte pronunția lui când era nevoit să spună PNȚ sau Coposu – parcă avea gâtul plin de flegmă și nu o putea scuipa.

Știu că nu va ajunge să citească vreodată aceste rânduri, dar dacă ar face-o, sigur ar întreba cu legitimă indignare, infatuare și autoritate, cine-i ăsta, cu ce drept?

Pe Ion Iliescu ca și pe oricare alt cititor, îi rog să nu ezite să mă contacteze folosind formularul de contact.