Demnitate

Demnitatea infatuată a prim-ministrului când își pronunță funcția. Demnitatea rănită a lui Veo când Iohannis nu face ce ar vrea ea să facă. Demnitatea vexată a Vasilicăi când jocurile nu i-au ieșit.

Demnitatea cazonă impenetrabilă imperturbabilă a milițianului criminalist care se plimbă încoace și încolo părând stăpân pe situație, dar incapabil a raționa ceva. Se poate extinde la foarte mulți funcționari publici și administrativi care nu înțeleg nimic si nici nu vor să înțeleagă ceva.

Demnitatea celui care, vorbind la telefon cu un superior de sus – de la partid, de la guvern, de la primărie, de la …, se ridică în picioare.

Demnitatea bețivului, încălcată de un comesean – „Pe mine, bă? Pe mine, nici taică-meu nu m-a băgat în … maică-mi”. Demnitatea bețivului sărutând steagul psd.

Înalta demnitate cumpărată cu mulți euroi și obținută cu multe umilințe la mitingurile lu’ dracnea și Dăncilă.

Demnitatea bugetarului fără vreo știință, dar cu cunoștințe.

Demnitatea țiganului extrem de sensibil.

Demnitatea jignită a geto-dacului la previziunea lui Brucan, dar iată că suntem în 2019.

În sfârșit, demnitatea electorală, nu mi-e clar ce scrie pe gard – „VÂND PURCEA sau PURCEI cu demnitate„, oricum, n-are importanță.

Foto Amalia Ghiță / politicfun.ro