Didactice

Am cochetat permanent cu învățământul. Deși era prost plătită, această activitate îmi dădea posibilitatea menținerii contactului cu școala din care ieșisem.

Totuși, cu sinceritate, cred că nu aveam talent didactic și mai ales, răbdarea care-l caracterizează pe prietenul meu profesorul; vă voi mai scrie despre el.

Îmi aduc aminte că, într-o zi, mă cheamă secretara de partid, o femeie tupeistă și destul de obraznică; o evitam. Mă roagă să-l preiau pe un subaltern de-al ei care urma să-și susțină diploma. L-am primit, dar cu multă ostilitate. La un moment dat băiatul îmi spune: „Domnule, eu am terminat liceul la seral, într-o doară, am intrat la facultate împins de la spate, dacă credeți că nu e cazul s-o termin, mă retrag.” Fiind un individ foarte distant, probabil că nu a avut curaj să mă abordeze direct si a apelat firesc la șefa lui.

Mi-am dat seama că-l nedreptățeam, că n-avea nici o vină fiindcă-l trimisese secretara de partid la mine. De atunci, l-am ajutat și, în ziua susținerii, cât timp am fost în comisie, a fost cel mai bun dintre cei care s-au prezentat.

După mai mulți ani, am tras concluzia că, în ce-o privește pe secretara de partid (părea a fi pe viață), numai gura era de ea – făcea circ. De altfel, nu mi-a rămas datoare.

Nu prea acceptam studenți pentru diplomă, acceptam ore mult mai ușor; ambele variante erau practic fără plată. Am acceptat o studentă în ultimul an care nu mai știu prin ce relație a ajuns la mine. Înțelesesem că tatăl fetei era angajatul unei reprezentanțe comerciale străine și cam bănuiam ce dosar are. Fata era destul de silitoare dar, cred că n-am ajutat-o să aprofundeze serios din cauza reticențelor mele. A luat diploma cu 10. După susținere, mi-a adus un cadou – cred că o cravată și o sticlă cu o băutură fină. Nu eram obișnuit cu ciubucuri, cred că am fost destul de stânjenitor cu fata. Sticla a rămas câteva luni în dulapul de haine de la serviciu. Când am scos-o la un moment dat din cutie, am găsit un plic cu 1.000 lei – aveau valoarea de acum …

Totdeauna îmi voi aduce aminte cu multă plăcere și nostalgie de clădirile vechi din Polizu cu curțile lor interioare, cu bazine și țestoase (pe acea vreme).

Recunosc că mi-au plăcut și clădirile mari cu spatii largi, holuri impozante pe mai multe etaje ale noului sediu IPB, Universitatea Politehnică de azi.

Școala avea multe sedii pe unde se țineau cursuri sau seminarii. În afară de Polizu, un aer cu totul aparte avea localul zis „Moxa” (pe strada cu acel nume) – o casă veche, un conac boieresc splendid.