Dilemă

Nici veche, nici nouă, doar dilemă. Dar încep cu o certitudine. Bunicii românilor au fost de două feluri: unii, jeguri care s-au bucurat de venirea rușilor, alții, cei care așteptau americanii. Urmașii sunt la fel, fiindcă ăsta este ADN-ul.

Bunicul meu a avut o clădire comercială, o prăvălie închiriată cu acte în regulă. Probabil, de la el mi se trage prostia din ADN de a-mi declara veniturile. Despre bunicul v-am mai povestit. Așadar, prin ’52, pe nepusă masă, se naționalizează firma care închiriase prăvălia și, odată cu ea, abuziv, și clădirea bunicului. De fapt a fost confiscată nu numai abuziv, ci și cu violență. Bunicul a fost singurul din familia mea apropiată care a fost agresat în mai multe rânduri. Cum bunicul era presat în continuare să plătească impozite, mama a obținut după vreun an, de la noul deținător al proprietății, o firmă de stat, o adeverință care arată confiscarea. Adeverința aceea este singurul document privind confiscarea și invocă un decret, nepublicat vreodată, ca bază legală a confiscării. Sunt singurul din familie care a citit decretul prin 2005, după multă agitație. Toate eforturile mamei din anii ’50-’60 de a reintra în posesia proprietății s-au lovit de un zid.

După ’90, imobilul trece din proprietatea ministerului X, în patrimoniul întreprinderii Y, care se privatizează mebo sub denumirea Z. Și, ca să vă demonstrez că nu totdeauna cumetriile sunt de bun augur, director la Z, ajunge un naș al meu. Mama cere retrocedarea pe L112, respinsă fiindcă nu era locuință. Mama se prăpădește în 2000 cu o pensie de 1.000.000 de care era foarte mândră după peste 40 de ani de profesorat. Prăvălia bunicului producea constant lovele pentru alții. După câțiva ani, se duce după mama și nașul pe care nu-l pomenesc pios.

Venise rândul meu pe L10. Procedez standard, ca la carte, trimit notificare la CL, care o transmite întreprinderii Z, care o retransmite APAPS, adică statului. Mai trec vreo trei ani, revin cu notificarea către AVAS (fostă APAPS). După câteva luni, primesc o decizie de respingere a cererii ca tardivă. Ne judecăm pe banii mei și pierde până la ICCJ. Dar surpriză, AVAS nu poate fi executat pentru cheltuielile de judecată, fiind în insolvență de pe urma afacerii FNI CEC-Cataramă. Lanțul slăbiciunilor mi-a arătat statul de plată al falimentarei cu niște sume uimitoare. Falimentul acesta a fost o mană cerească pentru ei, nu și pentru mine și alții ca mine.

Începe o adevărată epopee, AVAS solicitând doar acte legalizate, deși legea spune că le-ar fi putut autentifica chiar ei, funcționarii AVAS, având la dispoziție originalul, dar acei gras salarizați nu-și asumă răspunderi. Nu toate documentele pot fi autentificate la notar – alte cheltuieli și balamuc. Mi se cere și vestitul decret deși, ei ar fi trebuit să-l cunoască. Așa am ajuns să-l citesc și eu. Apoi, urmează un circ ordinar, cerându-mi-se acte de câte două-trei ori. Cât credeți că a durat povestea? 18 ani (optsprezece). Între timp, AVAS a tăgăduit că ar mai fi clădirea bunicului. M-am dus și le-am adus o poză care includea coordonatele GPS ale locului și în care se vedea numele bunicului și anul construirii scrise pe calcanul clădirii. Tot umblând pe la registratura lor, ajunsesem în vremea Irinucăi. Fetele de p-acolo, vesele și relaxate, își declarau admirația necenzurat, doar eu le-am tulburat nițel entuziasmul fără margini cu ceva vorbe otrăvite.

În sfârșit, primesc decizia AAAS – ăsta fiind ultimul nume sub care se ascund cei care sunt de 20 de ani în faliment. Mi se recunoaște dreptul și propune despăgubiri care urmează a fi date cu țârâita în 5 ani. Mă uit pe valoarea notarială 2018 – 16.000 lei, cam cât cheltuisem doar eu. Îi întreb de ce nu-mi restituie bunul care există fizic. Pentru prima dată, răspund prompt – și-au vândut participația la întreprinderea Z pe 28-12-2001, în ultima zi a anului Legii 10.

Nu am de ales, îi contest în justiție, cerând anularea actului de vânzare a participației și restituirea imobilului. Firesc, tribunalul îmi cere definirea bunului revendicat. Cer extrasul de carte funciară. OCPI mi-l dă prea târziu și tribunalul îmi respinge acțiunea. Contest și se acceptă. Doar că, extrasul primit pe 1 aprilie, arată că Z a vândut clădirea patroanei firmei private căreia îi închiriase prăvălia – d-na A.

Solicit și anularea acestui act de vânzare-cumpărare și introducerea lui A în acțiune. A. nu se prezintă, trimite în schimb două acte de vânzare cumpărare: cel prin care a cumpărat de la Z și cel prin care a vândut către B la sfârșitul lunii aprilie, când cerusem eu extrasul.

Solicit și anularea ultimului act și introducerea lui B în acțiune. Tribunalul acceptă, dar treburile s-au complicat și, cumva, îmi impune să angajez avocat. Sunt deja în 2021.

Încep să caut pe cineva în subiect. Între timp, valoarea notarială a devenit 30.000 lei. Persoanelor contactate, le-am prezentat și bilanțul financiar – valoarea imobilului, cheltuielile deja făcute. După oleacă de entuziasm inițial, cei contactați deja, m-au refuzat net.

Recapitulând:

• Bunicului i se ia prin violență și samavolnic un bun de către Zdrențele Roșii.
• Fiica, nepotul sunt umiliți ani la rând de fiii și nepoții acelorași zdrențe.
• Modalitatea extra-judiciară prevăzută de L10 (solicitată de legislația UE) pentru simplificarea rezolvării unor asemenea situații este ocolită de zdrențele care trebuiau s-o aplice, provocând cheltuieli mai mari decât valoarea bunului în discuție.
• În tot acest timp, zeci de ani, bunul produce bani pentru stat, o întreprindere privată, o altă întreprindere privată, alți particulari.

L10 prevede:

Sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, …, precum și orice închiriere …, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile – terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi.

Dar cui îi pasă, deținătorii succesivi ai imobilului au ignorat cu desăvârșire orice aspect legal și au mințit în fața notarului.

Ce ați face în locul meu? Mergeți mai departe riscând și mai mulți bani, dând ocazie Zdrențelor să umilească și strănepoții, sau renunțați într-o umilire la fel de mare, inclusiv pentru strănepoți, dar mai puțin costisitoare? Cum sună ințelepciunea populară, „și … și cu banii luați”.

Foto: 123rf.com.