Îmi doresc foarte mult să nu mai fiu obligat să reiau acest subiect, dar soarta-mi este potrivnică. Am văzut în reluare bătaia cu jăndarii de la Cotroceni deși, corb la corb nu scoate ochii. Curajoșii manifestanți, cei cărora nu le ajunge indemnizația de încălțări, cei deasupra legii, aveau niște burdihane, știți, din acelea obișnuite să înghită multe grătare stropite din belșug, unii chiar cred că au prin ADN vreo genă în acest sens. Poate că pumnul unui gras atârnă, dar cu condiția să apuce să-l dea.
Mai ieși la iveală și schingiuirea de anul trecut executată de secția 16. Mi-am pus întrebarea – ăștia chiar n-au reușit să depășească stadiul Buldogului din tinerețea mea despre care am povestit? Mi-am mai adus aminte și de scandalul de acum vreo 15 ani când, cam toată secția 5 a fost implicată în furtul de petrol – oare i-au pedepsit cu adevărat pe ăia? Sau doar i-au ascuns până au ieșit la speciala bine meritată de la 42 de ani?
Apoi, scandalul de zilele trecute cu sfârșit tragic pentru doi oameni. L-am revăzut cu atenție. Niște milițieni, relaxați, îi strigau lui ăla din balcon Bă, … și ăla răspundea Bă, … Tot acel dialog s-a desfășurat așa. Parcă se cunoșteau de-o viață, parcă erau de-o teapă. Oare, chiar nu erau de-o teapă? Apoi au trimis unul din cadavre sigilat de COVID. Pe la un tv s-a vehiculat chiar că moartea ăstora s-ar fi datorat gloanțelor, de altfel, au și găsit urmele pe celălalt. Dar au declarat că erau de cauciuc și că ăia erau morți. Vi se pare o suspiciune plauzibilă că milițienii au tras la grămadă? Mi-aduc aminte de scandalurile repetate de prin ’90 și după 2000 privind măsluirea unor certificate legale la IML condus atunci de un dom’ profesor foarte doct. Se vorbea atunci și de implicarea IML în zisa revoluție. M-au purtat odată pașii pe acolo, părea o instituție militară. Sunteți siguri că IML s-a schimbat? V-am spus asta deoarece doar IML îi putea acoperi pe milițieni, așa cum a mai făcut-o în trecut. Iar 112, ca la Caracal, a cărui mizerie nu trebuie uitată și nu s-a rezolvat deloc.
L-am auzit pe unul dând explicații cum că pălmașii milițieni, cadrele de execuție doar execută ordine, ei nu gândesc. Dacă n-au superiorul care să le zică ce să facă, nu fac. Păi, cum să nu le crească burdihanele, dacă nici de gândit nu pot? Vedeți, indemnizația de bocanci nu stimulează capul – noi muncim, nu gândim. Propun o nouă indemnizație – de gândit. E clar că din mulțimea asta, despre care nu sunt sigur cât de disjunctă este de cea a infractorilor, nu poate răsări vreun negociator. – pur și simplu sunt incompatibili. Am mai scris și despre marele profiler.
Ca să nu ziceți că doar reiau știri negative, vă întreb: Ați avut nevoie vreodată de serviciile lor? Ați fost mulțumiți? Eu am nevoie chiar acum. V-am mai spus că bunicul a fost chiabur. Nu v-am spus însă că și eu sunt. Ei bine, pământul îmi este lucrat fără permisiunea mea. Adică, unul plătește impozite și altul ia bani, chiar negrii. Se numeste tulburare de posesie. Trecură patru luni de la plângerea mea, milițianul din post nu a avut timp să se ducă până acolo să constate sau nu și-a putut dezlipi șezutul.
Să vă povestesc și ceva amuzat ca să nu vă întristați prea tare. Eram în Turcia, într-o călătorie, cu familia lărgită. Doream o plimbare cu balonul. S-a dus fiu-meu și a discutat cu unii. M-am dus și eu, după el, și am obținut o reducere de 30% (pentru toți). Am discutat, am adus argumente, puțin șantaj, … La final, mă întrebă vânzătorul ce sunt. I-am spus negociator la poliție.
Foto: opiniatimisoarei.ro – o poză emblematică pe care nu mă pot abține s-o refolosesc.