Soției mele
Oare, cine-și mai aduce aminte cântecul? Este dintr-un film vechi despre viața eroică, în slujba poporului, a Evitei. Cred că v-am pus și o poză de la mausoleul Evitei din Recoleta. Când auziți de mausolee, din Rusia până în America de Sud, înseamnă dictatură, hoție, teroare. V-am mai povestit despre zecile de eroi ai fiecărei țări din America latină. Mulți dom-le. Povești populiste din țări aflate foarte mulți ani sub dictaturi, mai ales militare. Lovituri de stat militare succesive, juntă după juntă. Și acu’, toți îs eroi. Spre deosebire de ăștia, Falkland are un singur erou cu o statuie în centrul Stanley, la 200 m de biserică – Margaret Thatcher. Dar să lăsăm proștii Americii de Sud în sucul lor propriu fiindcă îi avem pe ai noștri, destui. Aș spune chiar că pe plaiurile mioritice colcăie.
Așadar, am părăsit Buenos-Aires într-un apus de soare frumos. Chiar minunat. Deși nu mi-aș dori să trăiesc în Argentina, orice despărțire are ceva trist, o nostalgie, un regret. De asta mi-a venit în minte șlagărul acela.
Altfel, am o amintire nasoală din Argentina, Puerto Marin, 2 ianuarie 2018. Soția mea era să dea colțul. Am tras o spaimă. Vă dați seama, unde găseam eu scândura necesară unei înmormântări în mare, în ocean? Doar rechini erau destui. De aceea, vă sfătuiesc, dacă soțul sau soția dumneavoastră sforăie, ziceți mersi. Auziți sforăitul, înseamnă că trăiește.
Revenind la Argentina, morala este:
Proști din toate țările, deșteptați-vă, nu plângeți dictatorii, nu-i regretați. Fiți mulțumiți că ați scăpat și sunteți în viață. Don’t Cry.
Don’t Cry for Me Argentina – Madona
Născut pe lista neagră 