Dosarul

Importată (cred) din soviete, metoda dosarului era ceva foarte profund.

Unii erau foarte mulțumiți de dosarul și originea lor sociala sănătoasă. Alții disperați pentru situația inversă – aveau dosarul pătat și origine socială nesănătoasă (am folosit expresiile consacrate ale timpului). În funcție de tipul de dosar, cineva putea accede la funcții politice, administrative, ierarhice superioare. Sigur, nimic nu era alb și negru, erau o mulțime de trepte cenușii. Cu un dosar foarte pătat erai, de fapt, pe lista neagră și evoluția ta socială, profesională era limitată apriori.

În ce consta dosarul? Cum îl căpătai? Care era mecanismul de constituire a lui? Care era scopul?

Toți aveau un dosar rău, mai puțin bun sau bun. Toți trebuiau să completeze periodic niște formulare care priveau destul de puțin activitatea titularului, dar foarte mult rudele acestuia – părinți, bunici, unchi, veri, etc. Trebuia să declari dacă aceștia au făcut politică, de care, dacă au avut avere, câtă. Trebuia să le declari domiciliul sau ce cunoști despre acesta. Era important dacă ai rude „afară”, în străinătate.

Era o întreagă armată de inși care îți verificau declarațiile, care se duceau la adresele declarate și interogau (cereau referințe) persoanele respective dar, mai ales, vecinii. O armată de lepre care câștigau bine, aveau influență, fără vreo răspundere și fără să muncească de fapt. Sistemul respectiv scotea tot ce este mai mârșav în caracterul uman. Delațiunea reală sau a unor fapte/situații închipuite devenise marea virtute.

Ce rezulta din dosar, cum se interpretau datele? Rezultatul era cât de mare încredere iți putea acorda regimul. Regimul afla probabilitatea de a fi „trădat” de fiecare cetățean. Nivelul de încredere descoperit prin dosar spunea cât de sus puteai accede în societate, dacă puteai lucra în domenii mai sensibile (de ex. armata), dacă puteai călători în străinătate și unde, în sfârșit, iți controla întreaga viață.

În aparență, era condamnarea copiilor pentru cum gândeau sau faptele părinților sau bunicilor. În realitate, dosarul chiar arăta cum gândea titularul fie că conștientiza sau nu, arăta ce era în străfundul minții fiecăruia. Până la urmă era o metodă bine elaborată, inteligentă care arăta atitudinea politică și caracterul unui om.

Sistemul te pedepsea sau te răsplătea pe măsură.