Eu, eu, eu!

Eram cu vărul meu (Dumnezeu să-l odihnească – o mică pată a Dosarului meu extrem de pătat) la cumpărături într-un supermarket din Alsacia (există și pe la noi). Era un weekend cu multă lume și funcționa sistemul cu bonuri de ordine. Nepoțelul meu s-a repezit la automat să tragă el bonul: „Eu, eu, eu”.

Liviu al nostru, al tuturor, ne vorbi de o listă cu niște oameni „care, cel puțin de doi ani de zile, nu fac decât să arunce în România ură, venin, otravă, noroi, pietre și să ne înjure pe noi, și, mai nou, am văzut că se pun pe afișe cu un procuror”.

Mă grăbesc să-i spun: „Eu, eu, eu”. Eu sunt deja acolo, pe lista aia, de când m-am născut.

Mai zice Dracnea referindu-se la candidații lui la europarlamentare: „În primul rând, să fie patrioți în fiecare celulă a corpului său și a inimii sale. … să știe să vorbească, să-și dorească să vorbească, să aibă curaj sa vorbească și să-și apere interesul național al țării pe care o reprezintă acolo. … să știe cel puțin o limbă străină”. Nu mai continui fiindcă spune numai prostii, am citat și agramatismele. De exemplu, „să-și apere interesul național” mi se pare că dă în vileag gândurile lui reale.

La prima condiție sunt din start exclus – v-am declarat deja că nu sunt Patriot. Oricum, dacă e să măsurăm Patriotismul după bătăile cu pumnii în piept (inginerește, trebuie stabilită o metodă de măsură), psd-iștii-s cei mai, cei mai. Adică, n-are rost să discutăm, toți sunt.

Dar acum începe greul. „Să știe să vorbească” – aci avem o problemă. În principiu, copiii de pe la doi-trei ani știu, pardon, știe să vorbească. Numai că aci apasă un blestem asupra ăstora (în sfârșit, au și ei blestemul lor). De la Pauker la Veorica, mai toți sunt marcați de acest blestem, chiar când citesc hârtiuța. Chiar și adulatul de proști ceașcă.

Ei, dacă ajungem la limbile străine, e un dezastru. Chiar nu știu pe cine să alegem, mă simt ca cetățeanul turmentat – eu cu cine mai votez?

Vă ofer un P.S. La supermarketul din Alsacia, vânzătoarea era numai zâmbet, amuzată de puștiul drăgălaș. Dar, când vărul meu a deschis pliscul (nu știa franțuzește, trăia de 25 ani în Germania și făcuse o mulțime de cursuri de germană), o dată cu primele cuvinte, pupilele vânzătoarei s-au spart ca în desenele animate. I-a răspuns într-o germană perfectă, de ghiață. Alsacia …